Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Povestea romanțată a unei facturi

Primul lucru pe care l-am văzut a fost un inel de chihlimbar în care fusese înghețată o floricică mov. În continuarea mâinii albe, cu degete subțiri, o blonduță butona computerul. Imprimanta zumzăia. Laura cred că o cheamă pe fată. Parcă așa a strigat-o o colegă. E masterandă la Psihologie, lucrează doar după amiezile. Asta am dedus din niște discuții. Practic, ea a vegheat venirea mea pe lume. Nu, nu mi-a tras o palmă la fund, ca să orăcăi, doar mi-a aruncat o privire scurtă de verificare, să vadă dacă m-am tipărit întreagă. Părinții mei sunt… părintele meu e un soft, nu-mi dau seama dacă mi-e mamă sau tată. În ziua nașterii mele, Laura avea pe masă un covrig mușcat, în geantă un referat despre experimentul Stanford, și în căsuța de mail o cerere în căsătorie. Foarte tare a enervat-o mailul acela. Am tras cu coada ochiului de-acolo, din teancul în care stăteam, strivită de alte facturi nou-născute. Am văzut-o cum i se bulbucă ochii-n cap și cum se-nroșește. După care a început să vorbească singură. E nebun! Adică toți anii ăștia în care am stat departe se șterg cu o cerere în căsătorie? Mă simt ca în cel mai prost film posibil, ca într-o telenovelă de doi lei, i-aș trage 60 de perechi de palme scenaristului, i-aș rupe toate facturile astea-n cap. Și ne-a rupt. Nu știu dacă pe toate, dar pe mine sigur da. Nu a durut, m-am trezit doar că mă împrăștii prin birou în sute de bucăți. Eram, în același timp, și în cana de cafea, și pe cuier, și într-o cutie de bomboane lăsată deschisă, și peste o umbrelă pusă la uscat, și în gaura covrigului. Eram peste tot. M-a adunat și m-a condamnat la moarte, trântindu-mă în coșul de gunoi. N-apucasem să mor bine că, din imprimantă mă nășteam a doua oară, precum Afrodita din spuma mării. Am adormit.

****

Când m-am trezit, eram din nou într-un teanc, rătăcită la litera D. O mână brunețică, de data asta, mânuia agilă șoarecele ăla cu care se strunește computerul. Cred că mă obsedează mâinile sau ceva… Click pe o iconiță și au început să iasă din imprimantă tot felul de tabele. Borderouri parcă se cheamă. Mi-era dor de Laura, dar ceva îmi spunea că aveam să n-o mai văd niciodată. Mâna brunețică (da’ ce-am, băi, nene?) avea la capătul ei un umăr brunețel, care se continua, spre dreapta, cu un gât brunețel, peste care trona, delicat, un cap brunețel. Cu breton. Sub breton, niște ochi albaștri. Peste ei niște ochelari negri, alungiți, cu ramă de baga. Ring, ring. Sunetul se zbătea într-un sertar închis, izbindu-se de pereții de pal ai biroului. Mâna negricoasă a scotocit, febril, prin întuneric. Gata, ai ieșit? Cum a fost? I-ai dat pe spate? Oaaau! Și când îți vor face oferta financiară? Ce mă bucuuuur! Hai, mă, că e ca și luat! Te pup, trec pe la tine diseară! Zgomotul telefonului aruncat la loc, în sertar, m-a speriat un pic. Bretonelul țopăia vesel prin încăpere. Soră-mea e pe cale să ia un job supermișto!, i-a explicat unei colege care tocmai ieșea. După care a înhățat receptorul telefonului fix și a format un interior: Liviu, poți să vii la recepție, ți-am pregătit toate facturile pentru poștă.

****

Mulți ani trăiascăăă, laaa muuulți ani! Cine să trăiascăăăă, la muuulți ani. Doamna Rodica să trăiaaaascăă, laaaa muuuuulți ani! Doamne, să se oprească odată că mă doare capul! Oi fi eu doar o factură aruncată într-un sac, într-un oficiu poștal, dar am nervii și sensibilitatea mea. Din discuții, m-am prins că e ziua șefei. Toți subalternii se perindă gălăgioși pe la ea cu flori și complimente. Dacă ar fi să mă iau după câte chestii gogonate se spun, sărbătorita e cam cea mai tare divă din univers. De-abia aștept să mă scoată de-aici, din sac, să o văd. Simt cum mă smotocesc singură de curiozitate. Ah, ba nuu, e o mână care se înfige în noi și ne extrage, sub formă de snop. Sunt pe la mijlocul snopului. Nu știu ce mă doare mai tare: faptul că mă strânge un bou în mână sau că n-am văzut-o încă pe doamna Rodica? Înainte să fiu aruncată, împreună cu colegele, într-o geantă mare, de piele, o zăresc, în sfârșit. E grasă și arată ca o zgripțuroaică, așa cum bănuiam. Factorul poștal îi sărută lăboanța plină de inele, îi mai trage un “La mulți ani, șefa!”, își îndeasă în gură două fursecuri și iese mestecând. Afară e cam noroi și burnițează, dar nu pare să-l intereseze. Primul drum îl facem acasă la el, unde-l așteaptă nevastă-sa cu copilul îmbrăcat de școală. I-l dă în primire, să îl ducă. Pe drum, ăla micu’ ciripește zglobiu. Aproape că învăț și eu poezia pentru serbare. Al doilea drum, după ce lasă copilul, îl face acasă la o tipă brunetă, între două vârste, care se fâstâcește toată când îi deschide. Poștașul își agață geanta în hol. Intră amândoi în sufragerie, privindu-se tâmp. Nu-i mai aud ce fac și ce vorbesc, pentru că au închis ușa. Mă ia somnul. Nici măcar nu știu cum îl cheamă pe poștaș.

****

Când mă trezesc, sunt într-o cutie rece de tablă. Nu sunt singură, mai sunt cu mine un aviz de la ANAF și un pliant de la un supermarket căruia nu pot să-i pronunț numele. Avizul e într-o pasă proastă, nu vorbește mult, se vede că are mari probleme de încredere în sine, din când în când își amintește că destinatarul o să se enerveze foarte tare când îl va găsi. Crede că toată lumea îl urăște. Pe el și pe tot neamul lui de avize mici, pătrate și terne. Are dreptate. Pliantul în schimb, e lucios, colorat și arogant. Vorbește enorm, numai despre el. După vreo oră, mă invită brusc la o cafea. Ciudat, nici nu mă prinsesem că m-a observat. Iar mă ia somnul. Ce-a, băi, nene, sunt doar o factură, de ce mă comport ca o pisică?

****

Iubiiiiiii, am veniiiiiiit! Tipa a intrat ca o furtună. Tropăie încălțată, pe covor, până în dormitor, fluturându-mă în mână, alături de încă un plic. Ne-au ajuns biletele la Metallicaaaaaa! A, și a venit și factura de telefon.

****

Au trecut 2 săptămâni de când zac aruncată pe o măsuță. Între timp, ăștia s-au certat și s-au împăcat de două ori, a trecut mama lui pe la ei și le-a gătit, a mai venit o verișoară cu un copilaș de 2 ani, care le-a pictat pereții cu ciocolată, au chemat pe unii să le repare mașina de spălat și și-au cumpărat o mașinuță de popcorn. M-am plictisit de moarte. Am încercat să mă sinucid aruncându-mă de pe măsuță, dar am rămas vie. Fiindcă zăceam pe parchet, m-a văzut el și și-a amintit că sunt neplătită. A făcut repede plata online, după care m-a mototolit și m-a aruncat. Acum sunt în coșul de gunoi, între o coajă de banană și o conservă goală de ton. M-am umplut toată de ulei, e întuneric aici și scârbos. Pute. Aș fi putut fi un origami sau o pagină dintr-un caiet pe care să deseneze un copil. În loc de asta, sunt doar o factură, într-un coș de gunoi. Simt că m-am risipit. Ce destin inutil am avut, ce existență jalnică și fără sens! Vreau să adorm și să mor.

Screen Shot 2015-11-17 at 12.18.15

Textul de mai sus a fost scris la provocarea Telekom România, care ar vrea să vă propună să treceți de la factura de hârtie la factura electronică (e-Bill). E mult mai simplu și mai eficient. Puteți vizualiza factura în contul vostru de client (My Account) sau o puteți primi pe e-mail. Clienții care își activează această opțiune câștigă automat un voucher de 100 de lei și pot câștiga, prin tragere la sorți, 6 tablete iPad Mini și 2 smartphone-uri iPhone 6. Detalii aici.

67 comentarii

  1. Simono, stii sa scrii frumos si captivant si pt o factura!

    P.S. am renuntat la facturi format hartie, mai tin pe alea care le dau la contabila si sa le printeze ei nu eu. Analizand factura dupa factura am vazut ca de unele nici nu am nevoie(si inchis abonamentul ), altele ma taxeaza in plus pt servicii nefolosite si am le-am dat mail, altele am gasit pachete mai ieftine la ei sau la concurenta.

  2. ce text frumos! nici n-ai zice ca e publicitar! bravo, simona!

  3. A propos de “Multi ani traiasca”
    Cezarica, nepota-miu a fost sarbatorit cu invitati, invitate, mamici si tatici, tort, lumanari, tacam complet. Retinuse urarea si-o tot interpreta. Intr-o dimineata ciocane o vecina la usa sa aduca impartituri, avusese un parastas, stiti cum se obisnuieste. Deschide bunica, Cezarica mot in frunte si el, la usa. Vede lumanarea aprinsa si apasa butonul PLAY:
    Multi ani taiaaaaaca, multi ani taiacaaaaaaaa …

    • in curand va trebui sa dam factura, chitanta, bon fiscal si pentru pomenile de tipul asta…
      e lumanarea aprinsa…tva majorat, ca polueaza, acciza pe fum, impozit pe mirosu de sarmale, acciza pe alcoolul din jumatea aia de pahar cu vin, taxe vamale pt samburii din alea doo masline si asa mai departe.
      da clatite s-o da ca pomana?

    • e-Facturile reprezintă un semn de evoluție ,
      nu as fi scris așa o poveste nici in viata vieții vieților mele 🙂

      lasă fleacurile dg,
      factura ca factura pt coliva ,dar sa vezi când or sa pună taxe pe spatiile dintre boabele de grâu din coliva
      mai bine mai zi aia cu implozia

  4. Wow…..deci esti foarte tare:))
    Iti citesc blog-ul de foarte mult timp, am cumparat si cartea si evident ca e geniala, ca apoi sa vina tata pe la mine si cand a vazut cartea n-a lasat-o din mana:))Acum fac misto cu tata de sotul meu cu faza”tata daca tot ai venit de la Satu-Mare”:)))….el te stia din Catavencii.
    Multumesc pentru postari, de-abia asteptam si volumul 2.

  5. Doaamnă, m-ați dat gata. Și mi se-ntâmplă rar.

  6. daca ar fi toate postarile publicitare nevomitive si creative, ce bine ar fiiiiiiiii

  7. tocmai ti-a trimis factura mea electronica o scrisoare dar, de pe desktopul meu, blogul nu merge iar pe telefon mi-e greu sa o scriu. de fapt, asta e un test sa vad daca aici merge 🙂

  8. Tanti Simona
    Pot sa folosesc si io textu asta cand ma duc la agatat femei si fete?
    Ca sigur le dau pa spate si mai departe cred ca ma descurc.
    Daca nu ma descurc, imi arata ele.
    Da sa stiti tanti Simona ca o sa zic ca e din capu meu.

  9. Ma oameni buni
    Am si io o dilema.
    E adevarat ca femeile au o mare problema cu imbracamintea chiar si atunci cand merg la nudism ?

    • pai sigur ca au daca sa îmbracă in pijamaua aia din pele de la naștere ,
      daca nu arata culoarea in acord cu starea sufleteasca ,sau nu au toate floricelele la locurile lor,
      ce mai, e greu sa le asortezi pe toate chiar

    • doamne fereste! normal! ce intrebare.

  10. Superb! Superb, superb!!! SUPERB!!!!

  11. Simona Tache
    Draga noastra patroana
    Sunt sigur ca e cel mai bun text scris in ultima perioada.
    Sincer, nu l-am citit ca e prea lung, da io am incredere in comentatori.
    Si intre noi fie vorba, cat la suta e partea lu tata uraniu?
    80….90… 98…?

  12. du-te domne de aici ca ma enervezi cu textele astea ale tale! chiar ma enervezi. cu nervii. deci, nu se poate sa imi placa un text despre o factura. ESTI FOARTE TARE! BRAVA!

  13. Trol. Netrol…
    400 bad request e si raspunsul pe care il primeste si Eva iosdivina cand vrea sa scrie aici.
    Poate pt ca nu si_a platit e_factura???
    Multam pt intelegere.

    • spune-i Evei ca asa am patit si eu, cu cateva zile in urma,
      nu are ban de la simona,
      trebuie sa-si stearga toate coockie-urile din browser,
      si apoi sa rescrie adresa simonei.
      e simplu.

  14. Genial! You made my day again (sau my evening si e mai bine, ca ma tine si in prima parte a zilei de maine!!)
    P.S. Nu mai primim devreo 2 ani facturi… Numai aia de la curent sa mai incapataneaza sa ne trimita…

  15. P.S. Pana si fluturasul de salariu am optat sa imi vina pe e-mail si nu-i inteleg pe aia care au optat pt varianta imprimata si le stau plicurile in rastel luuuni in sir fara ca ei sa se deranjeze sa le ridice….

  16. Eva, te astept.
    400 bad request ma intampina si pe mine aici, weekend-ul trecut.
    @DG,
    ai legatura.

  17. n-o să cred că toate am primit 400 si 404 din ăla printr-o coincidenţă.
    zilele trecute n-am avut nimic de zis şi am suportat dar azi chiar voiam să ajut o factură să trimită o scrisoare deschisă 🙁

    • agnes,
      coincidentza sau fatalitate, nu stiu,
      dar si eu am fost in situatia asta.
      Ma gandeam ca blogul Simonei a dat chix,
      dar de cate ori mai incercam, vedeam ca se mai adunasera comentarii…
      numai eu nu puteam intra.
      Mai, ce dracie sa fie, mi-am zis,
      ia, sa sterg eu tot istoricul.
      Si l-am sters.
      Apoi am scris frumos, cum stiam deja pe de rost “simonatache.ro”
      si mi s-au deschis usile…………….., yupiii.

  18. @Simona,
    vrei sa fii atat de buna incat sa ne mai faci si noua un amarat de Loc de Trollat numarul 7?
    ca la 6 nu mai ajungem nici cu metroul din Drumul Taberei.
    Multumesc anticipat.
    In numele unui numeros grup de cititori am indraznit sa indraznesc.

  19. Deci nu mai subscrie nimeni?!?!?!?
    mai astept vreo cateva minute, totusi,
    poate ca sunteti derutati de la fusul orar. 💡 😎 ➡ 😮

  20. dragă whoever might be concerned,
    sunt factura electronică a lui Agnes la orice, mai puţin la întreţinere. află despre mine că sunt bine, care îţi doresc şi ţie, mă distrez pe skype sau în inbox împreună cu suratele mele şi alte emails pe care nu le şterge cu lunile (anii?!?). alea care zac necitite sunt mai nervoase dar nu-ţi fă griji, de abia avem de ce râde. cred că o să îmi fac cont şi pe fb, am auzit că e cu pisici şi chestii. ne lipseşte totuşi ceva: factura la întreţinere. sau ceva în locul ei. nu mai vrem să o vedem pe Agnes nervoasă sau încruntată de câte ori merge la asociaţie: ba nu se încadrează în programul de 2 ore, ba uită să ducă şi citirea apometrelor şi tre să mai facă un drum plus că nu le suportă pe tantile alea de acolo. în paranteză, ma întreb ce tre să faci ca să ocupi un scaun acolo??? nu pe ăla rupt, celălalt.
    acum ies din paranteză şi vă scriu că luna trecută lui Agnes i-a venit ideea să întrebe timid (o ştiţi, doar, cât e de emotivă) dacă nu ar putea plăti în avans şi yeeee, tanti aia cu coc din fund a fost de acord. a mai plusat ea un pic la sumă, pe motiv că vine iarna şi intră şi ţevile de căldură care traversează apartamentul deşi Agnes le-a tăiat şi scos din casă demult. dar acceptat orice. şi mai ştiu că în ianuarie va fi pregătită să plătească pentru tot 2016, aşa îi e de târşă (aici n-am ştiut să pun cratima corect; dupa a, după î, după i, de aceea e plin de vocale dar, ce vreţi, sunt doar o factură, nu m-a dat mama la şcoală. sau tata?, vorba lu Simona).
    eu înţeleg că ar fi imposibil să se emită facturi electronice pentru fiecare apartament, atâta SF mai ştim şi noi de pe bloguri, dar măcar un cont iban tot s-ar putea afişa în josul tabelului, unde Agnes să poată face plata prin e-banking şi ar fi chiar dispusă să trimită lunar un email la tanti cu coc cu dovada plăţii.
    ce ziceţi? diaspora? strada? help!!!

    • o să se ajungă și la asta, Dumnezeul facturilor să ne ajute. semnat Factura Electronică a lu’ Simona, pe care Simona nici n-o vede, că o plătește mereu Nic. 😛

    • In mod normal (si cred ca am dreptate) sus in stanga chitantei sunt datele asociatiei.
      Si s-ar putea sa fie si un cont IBAN – nu merge asociatia cu sacosa cu bani sa plateasca incalzirea etc.
      Totul e sa vrea si contabila -iarasi teoretic s-ar putea sa-i convina, ca nu prefera sa-i vina fitecine sa se uite cum scrie ea cu pixul chitante si nu poate sta pe FB.
      Deci, incercarea moarte n-are.
      Succes

    • De contoare wireless or fi auzit ai nostri?
      Nu se uita om la ele , trimit indexii la mama lor si factura pe inbox

    • S-a auzit. Decit ca trebuie sa-l platesti daca-l vrei.
      Pina in 2020 e pricaz de la UE sa se monteze circa 80% din numarul total de contoare dástea smechere.

    • nul mai suport pe tata uraniu. nuș ce rahat o băgat în tortul ăla pt tacsu, că de la postarea cu tanti sofi s-o f***t tot blogul.
      pedeapsă: făceț naiba un tort ca lumea!
      ca lumea, am zis!!!!
      semnat factura lu’ Agnes pe care n-o vede nimeni. că când plătește online, numa dă click, nu descarcă nimeni factura să o studieze. de aia și vreau să îmi fac cont pe fb.
      gata tortu’ ăla?!?!?!?!?

    • Pai o fost un tort de rahat, cum bine ziseshi…

  21. Bestial! L-am citit aseara in drum spre casa si am uitat sa cobor din autobuz! Unde mai pui ca trebuia sa ma si intalnesc cu cineva…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green

bijuterii argint bijuterii argint