Sunt alături de domnul Mircea Albulescu, în această grea încercare

ok, copiez aici statusu’:

M-am hotărât să vă spun ceva ce de multă vreme îmi stă pe creier. S-au adunat deja câțiva ani de când tot citesc articole despre “cel mai mare neurochirurg din Europa, românul Leon Dănăilă”. Nu, nu e o exagerare, ăsta e unul dintre titlurile care a circulat mult. Alte informații vehiculate obsedant: că încă operează, la cei 83 de ani, că a descoperit o celulă nouă în creier, că “alături de Einstein, se află în lista celor 500 de oameni geniali ai Istoriei“ și că “a redus mortalitatea în cazul operațiilor pe creier de la 60% la 3%”. De fiecare dată când am citit toate aceste lucruri, m-am întrebat ca proasta, de una singură, cine a făcut lista aia cu cei 500 de oameni geniali din istorie, cine l-a numit pe Leon Dănăilă “cel mai mare neurochirurg din Europa”, care-i faza cu celula din creier descoperită și care-i studiul care arată că a scăzut de la 60% la 3% mortalitatea operațiilor pe creier, când s-a întâmplat asta și prin ce metodă. De departe cel mai tare m-a terifiat însă ideea că un om de 83 de ani face, zilnic, câteva operații pe creier.
Nu am îndrăznit până azi să formulez public aceste întrebări, pentru că nu m-am simțit în stare să fac față furiei valului de adulatori. Înțeleg de ce este atât de iubit și cunosc nevoia noastră disperată de modele. Nu mă îndoiesc că a fost un neurochirurg extraordinar, cu atât mai puțin de calitatea lui umană. Știu că nu a luat niciodată niciun ban de la pacienți, că s-a purtat mereu ca un medic dăruit oamenilor în suferință, că trăiește simplu și auster și că își iubește meseria mai mult decât orice. Este chiar un personaj exemplar, din toate aceste puncte de vedere, și e normal să vedem în el un model. Cu toate astea, nu am reușit niciodată să înțeleg cum se justifică acele enormități legate de profesie (“cel mai mare neurochirurg din Europa” etc.) și nici de ce tropăie Facebookul de fericire că un medic face neurochirurgie la 83 de ani.
Întâmplarea face că azi s-a vorbit din nou despre profesorul Leon Dănăilă. Mult și în aceiași termeni extatici, știți contextul cu metroul, nu îl mai reiau. Important e că au reînceput să circule link-uri cu interviuri și că așa am dat peste unul care răspunde la aproape toate întrebările pe care mi le puneam. Iar răspunsurile sunt și mai terifiante decât întrebările.
Oameni buni:
– Leon Dănăilă face OPERAȚII PE CREIER, LA 83 DE ANI, CU UN MICROSCOP VECHI DE ACUM 20 DE ANI
– Celebra celulă din creier descoperită de el nu a fost băgată în seamă de nimeni din lumea științei.
– povestea cu reducerea mortalității la operațiile pe creier e legată de introducerea microscopului la spitalul Bagdasar, iar cifrele par scoase din burtă
Citiți interviul și vă va izbi faptul că bătrânul medic nu e într-o formă intelectuală care să îi permită să profeseze. Ce povestește despre cum se făcea medicină, în tinerețea lui, la Bagdasar, pe mine m-a îngrozit. La fel și ce povestește despre medicina de afară. Pe de o parte, spune că a învățat mult din străinătate, pe de alta spune că le tremurau mâinile medicilor, în sălile de operație din SUA, și că doctorii din Est erau superdiscriminați. Candoarea ușor senilă (iertați-mi cuvântul, nu găsesc altul) cu care relatează e, de asemenea, înfricoșătoare. Faptul că operează și azi pe un microscop de acum 20 de ani îmi ridică de-a dreptul părul în cap. Îmi vine să mă duc să mă așez la ușa sălii de operație și să implor oamenii să nu se mai dea pe mâna lui. Pentru că între timp, neurochirurgia modernă face posibile operații pe pacientul treaz (s-au făcut și operații pe pacienți care cântau la un instrument: https://www.youtube.com/watch?v=T3QQOQAILZw) și nu, acestea nu se fac cu microscoape de acum 20 de ani, ci cu tehnică ultraperformantă.
Mă opresc aici. Nu aș vrea să înțelegeți că am ceva cu omul ăsta. Nu am, îl respect. Este un model de modestie și de umanitate. Dar, la 83 de ani, ca profesionist ar trebui să fie de mult retras. Iar pe noi ne-ar ajuta să nu mai uităm că ființa umană se degradează odată cu înaintarea în vârstă. Din păcate, e inevitabil, ni se va întâmpla tuturor, nu există scăpare pentru nimeni, iar profesorului Dănăilă, cu părere de rău, deja i s-a întâmplat. Vă rog încă o dată să citiți interviul, e mai mult decât relevant. Îmi pare rău, nu am vrut să vă spulber un model, îmi fac curaj să scriu asta de vreo 3 ani. Modestia și umanitatea acestui medic trebuie să ne inspire în continuare. Dar haideți să nu ne mai închinăm la performanțele lui profesionale din acest moment. S-ar putea ca, fără să vrea, să facă mai mult rău, lucrând, la vârsta lui, cu microscopul ăla de acum 20 de ani.

http://www.gandul.info/interviurile-gandul/neobisnuita-poveste-leon-danaila-neurochirurgul-vrut-vanda-casa-carte-cel-sarac-medic-lume-ar-s-iau-capat-as-face-tot-facut-pana-acum-as-ramane-romania-14536212