Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Vodafone a adus iPhone 7 în România la miezul nopții

screen-shot-2016-09-26-at-13-12-49

Dacă ați văzut coadă la magazinul Vodafone din Centrul Vechi (cel de pe strada Lipscani), joi noapte spre vineri, era la iPhone 7, să știți. Lansarea oficială a avut loc la miezul nopții, dar fanii cei mai nerăbdători au avut posibilitatea să își cumpere iPhone 7 și iPhone 7 Plus din magazinul cu pricina, încă de la ora 22:00.

Cel mai nou iPhone a fost atât de bine primit încât stocurile Apple nu au făcut față cererii. Așteptările și estimările producătorului au fost, practic, depășite de realitatea din piață.

În ce mă privește, sunt bulversată: din nou nu mai am cel mai șmecher iPhone. Aveam un 6s, acuma, pa, deja e vintage. Ce mă consolează e că, în timp ce scriu aceste rânduri, se lucrează probabil deja la viitorul meu iPhone 8, căci cam o dată la două generații ajung eu să îmi schimb telefonul.

De la Vodafone, vă puteți achiziționa noul iPhone 7 cu 79 de euro, iar noul iPhone 7 Plus cu 179 de euro, dacă optați pentru abonamentul Super RED 89. Recent, Vodafone Romania a lansat și Supernet 4G+, rețeaua care oferă utilizatorilor viteze mai mari, o superexperiență de video HD pe mobil, acoperire mai bună în interior și securitate sporită, precum și cea mai extinsă acoperire 4G+, disponibilă în toate cele 41 de reședințe de judet, în Bucuresti și în alte 330 de localități. Noul iPhone e compatibil cu 4G+.

Pentru precomenzi (stocurile sunt în epuizate și la Vodafone în acest moment) și informații suplimentare accesați acest link.

Ce ziceți de nebunia asta? Sunteți iPhone-people, ca mine și ca alții, sau vă uitați la noi ca niște ciudați?

92 comentarii

  1. Carevasazica (si) Celia facea promotie la Apple cu indragitul ei hit “Sapte aud in noapte”

    • si eu care eram gat să pariu că zice * șoapte…*
      șșșșștt 😉

    • Frate, ma cert cu multa lume, suntem impartiti in doua cete pe tema asta. Ce vina am eu ca fata nu stie sau nu poate sa pronunte diftongii? 🙂
      Pe de alta parte, nu stim ce aude dansa in noapte. De exemplu, atunci cand mergi la furat de cirese, in caz de pericol, dai semnalul “sase”. Acuma iar zic, poate unii sunt mai evoluati si au trecut la versiunea superioara, “sapte”, nu? Deci Celia e de partea cealalta a organelor de paza, ceea ce n-ar surprinde pe nimeni in ziua de azi

  2. Eu nici macar nu imi doresc sa am ultimul tip de iphone. Deja consider ca aloc o suma muuuuuuuult prea mare pentru un telefon, asa ca il cumpar cu vreo 6 luni inainte de lansarea urmatorului model. Inainte de lansarea lui 6, am cumparat 5s si acum cateva luni am luat SE. Peste doi ani va incepe din nou cautarea, ca atunci voi ceda psihic ca iaaaaaaaaar am ajuns sa umblu cu incarcatorul la mine 😛

  3. nevastă-mea le-ar lua pe toate de pe acum
    adică 9 10 11 si care o mai fi în urmatorii 2-3 ani

    • costicămusulmanu

      păi ce-i așa greu? să sune acasă că sigur găsește vreun vecin care are un fiu (sau 3) ce lucrează la apple…?
      PS nu te-am uitat cu zacusca…

    • @ costicăM
      noooooo, că așa nu merge cu mărul e acasă 😮
      tre să fie din altă țară, unde luna e mai rotundă, au ei o vorbă

      cu borcănelul nu=i bai , mai e până la iarnă mulțam fain

  4. am vazut chiar azi un reportaj pe NG cum a facut Steve lansarea primului divais iphone , o combinatie intre ipod si telefon . avea 2 sau 3 telefoane sub pupitru , scotea unul si prezenta o aplicatie , apoi il inlocuia cu altul pe care rula alta aplicatie . oamenii care au lucrat la iphone erau cu morcovu`in fund in timpul prezentarii pentru ca stiau ca dispozitivul se restarta sau facea freezuri cand rulau mai mult de doua aplicatii pe el . pana la urma a fost un succes prezentarea lu` Steve si au vandut 1 milion de telefoane in 72 de ore .

  5. Mai, oameni,
    A murit mama lu Shogunu…
    Noi ce facem?
    Bine?

    • e o zi foarte tristă, așa e 😥

    • pai si ce ar fi bine sa facem ? proteste de strada ? andu YY a postat un clip cu Divertisu` de pe youtube de parca a a vut o presimtire . am crescut cu divertisu` in care a fost si gyuri pascu si mi-a dezvoltat un simt pe care multi oameni frumosi il au si care m-a ajutat sa trec peste momente grele

  6. costicămusulmanu

    din motive personale folosesc (băga-mi-aș) și un android “stopped working”…sucks!
    da’ red 89!!!??? way too expensive…
    las’ că-i bun și 6s-ul, mai ales că-i de la firmă…

  7. cand am citit titlul deja in mintea mea deja era un reprezentat vodafone cu un telefon in flacari in mana pe care il purta ca pe flacara olimpica pe un stadion plin de fani . dupa aia am vazut ca e vorba de iphone 7 nu de samsung galaxy 7 . oricum , sunt total inaccesibile ambele divaisuri pentru mine si asta nu ca nu as avea acces la magazinele care le vand ci pentru ca sunt pazite 😉

    • eu chiar nu inteleg de ce vor unii sa-si bage ditamai PC-ul pe care il foloseste pentru jocuri si are placa video racita cu coolere imense sau cu apa intr-un cacat de plastic mic care are si o functie de comunicatie si se minuneaza ca explodeaza sau ia foc . pana la urma cineva o sa gasasca o solutie isteata si la asta , dar doar cand o sa schimbe ceva pe la legile fizicii sau a chimiei si o sa gaseasca un elemnt nou pe tabelu ala a lu` mendelev

    • ahahahahhaaaaa, flacăra olimpică 😆 😆 😆 😆

  8. N-am smartfon, iar unul din motive e ca nu prea imi convine sa folosesc ceva facut de copii sau sclavi prin China sau dracu’ mai stie pe unde.

    • da da da , si esti foarte impresionat de soarta ursuletilor panda din China si ca ghetzarii se vor topi total in 1000 de ani . sa mai zic ca pamantul se va dezintegra dupa 100 de milioane de ani 😮

    • Nu, nu ma impresioneaza nici ghetarii, si nici desteptii ca tine. Doar copiii si sclavii de la Foxconn, a caror vina e ca s-au nascut intr-o alta parte a lumii.

    • catalin , stai bland . nu am vrut sa atac copii chinezi care lucreaza ca noi aia bogati sa avem acces la aifon 7

    • Catalin, ar trebui sa renunti la o gramada de lucruri in cazul asta. Probabil inclusiv la haine si incaltaminte (care, apropo, sunt mult mai susceptibile sa fie produse in urma muncii necalificate a unor copii decat componente de inalta tehnologie). Oricum nu rezolvi, asta e ideea, nu are sens sa ne faci sa ne simtim vinovati pe cei care folosim astfel de produse, mai ales ca nici tu nu esti consecvent (hainele! incaltamintea!). Si pe urma fenomenul exista pentru ca autoritatile din tarile in cauza nu iau masuri. Gesturi simbolice ca al tau nu rezolva problema. Normal ca cei ce pot trage un semnal de alarma trebuie s-o faca si sa-i determine pe responsabilii de acolo sa faca, la randul lor, ceva. In sfarsit, e un subiect greu de epuizat, nu vreau sa insist.

    • @catalin, eu zic sa cumperi, ai sansa sa nimeresti unul din milioanele de gadgeturi asamblate pe vapor, balenele albastre ti-ar fi recunoscatoare. Si rechinii albi.

  9. Eu trebuie sa-mi iau smarfon nou, ca asta deja incepe sa-mi manance nervii 😛
    Noi cu tot neamu’ suntem androizi, dar parca ma bate gandul sa schimb directia..dar oricum as lua unul cu o generatie mai in urma, nu tin sa am ultimul racnet 😀

    • androido, hai la noi în sectă! 😛 😛 😛

    • ame
      telefonu e ok
      tu esti divina ( ca si eva, desigur)
      pai daca apesi cu degetelu ala stramb e normal ca apesi alaturi de unde vrei sa apesi, nu?
      pune-i o verigheta, pe desht zic, sa stea drept si atunci si telefonu va fi foarte bunicel.

  10. Sigur e iPhone?
    Ca fii-miu de la facultate ii zice SpyPhone. De ce, nu stiu.

    • sa nu cazi in capcana asta . tinerii aud tot felul de informatii ca unele telefoane sunt foarte safe . eu am muscat-o cu fiica-mea care a vrut neaparat un BlackBerry desi aparusera atunci la acelasi pret telefoanele smart . o gramada de bani am dat de el cu abonament la vodafone pe 2 ani . a inteles si ea cu timpul ca telefonul ala este folosit de cu toul alt tip de oameni

    • unii le zic si Spartfone , dupa ce dau cu ele de pamant 😉

  11. Eu am avut iphone 5 pana in iulie (trecuse de 3 ani vechime) cand am trecut la concurenta. Samsung Galaxy S7 Edge – ditamai banetul. Nici nu stiu de ce l-am cumparat, imi pare rau si acum dupa bani. Eu oricum nu folosesc utilitatile telefonului, doar fac poze si ma uit un pic pe net. La un moment dat chestiile astea devin cumva redundante – fac aceeasi chestie dar simtim neaparat nevoia sa le luam. Eu SIGUR pot sa traiesc fara smartphone. Cu un telefon simplu si laptop (sau mai degraba desktop). Da’ daca aista-i trendu’.

  12. Topicul asta e cu concurs, se da cumva Smartphone 7 Edge gratis si fara abonament?
    Trebuie sa scriu ceva inteligent, se sta la coada, sau se trage la sortzi?
    Precizez ca io-s pe android, dar mi-ar prinde bine o schimbare, deci ma bag, partikip.

  13. Loveandhatedamaimultahate

    aifon pana la moarte, nu ma ating de altceva

  14. Alt shoric nu cred ca o sa mai apara, cel putin nu la fel de rugos, hihihi!

  15. Rog redactia sa storneze dublurile, daca se poate.
    Daca nu, nu. 😯

    • Asa-i cand utilizezi simultan mai multe tehnologii de top, se-nghioaca si se-ncrucesc. 😎

    • daa , e niste softuri rele folosite de niste oameni inteligenti care iti schimba numele pe bloguri . cand esti Luminita , cand luminita , puie ponta , sau ce vrea muschiu` tau

    • Csf, n-ai csf.

    • Shoric, dar tu ce o tot tii langa, ti s-a-mbolnavit Dabija?

    • bai , da ` zi si mie cum faci de apari cand cu L mare cand cu ala mic .macar sa nu mor prost ca vanghelie 😕

    • Dar ce, tu nu ai majuscule pe tastatura? Scrii pe caiet dictando?

    • luminita , tu cand cometezi pe blogul roz te loghezi tot timpul cu username si parola \?

    • Nu. Doar mai devreme m-am logat de pe iPhone, ca sa fiu si io in trend ontopic si in targetul reclamei, cum s-ar zice, si n-am nimerit butonul cu minuscule, dar dupa aia m-am corectat. De obicei scriu de pe laptop si sunt logata in tot wordpressul si google-ul identic si inconfundabil la fel. Altceva ce vrei sa mai stii despre mine? Salutari lui Dabija!

    • eu stiam ca atunci cand te logezi pe un blog sau un site cu username si parola astea sunt obligatorii si nu se accepta diferentele de shift de pe tastatura . dabija nu este satisfacut de raspuns

    • Stii bine. Nota 10. Pe mine m-a scos Simona din spam, pt ca si-a dat seama ca eu sunt, altfel ramaneam acolo. Pentru alte detalii apasa tasta 1. Pentru limba germana apasa tasta 9. Pentru configurarea setarii optime contacteaza-l pe Dabija.

    • dar hai sa o lasam moarta in popusoi . ti-am zis ca imi plac comentariile tale . pace

    • nu am inteles ca tu esti speciala pe blogul asta . imi cer scuze din partea ta si din partea simonei . si cu asta gata , am terminat .

    • sunt un tampit . chiar imi cer scuze ca am fost asa insistent

    • Aaaa, dar nu trebuie sa iti ceri scuze, chiar nu e cazul, mie nu mi s-a parut ca ai fost altfel decat de obicei.

    • luminita , chiar nu vreau sa apas tasta 1 dar sunt curios ce limbi mai sunt pana la germana de la 9

  16. Tot fii-miu de la facultate sa va invete:

    @Lumi:
    Buna aia cu inghiocatu’ si incrucitu’ …

  17. ce uameni, domle…
    ca ifonu, ca smarfonu, ca oprea, ca mru, ca dna……
    ca a facut un copil viu , astazi, frumoasa si supierba bianca dragusanca, nimeni, baaa, nimeni…
    un cuvant, ceva…nimic, nimic
    da ma intreb si io, ca blonda : o fi al ei ?

  18. mai sunt 90 de zile pana la craciun.
    puneti mana si va cumparati globulete si zorzonele,
    lasa-ti naibili prostiile astea de ifoane, ca nu vine mosu la ele.

    • Nenea, dar daca io mi-am luat iPhone si nu mai vine mosu, nu ar putea sa-l trimita pe unu mai tanar cu niste zorzonele? ca io nu m-as supara. 😆 💡 😎

  19. Detest iPhone. Nu e compatibil decat cu un alt iPhone. Bleah… eu is mai din popor, asa, sunt mai sociabil oleaca. Androidul nu face fite, indiferent ca ruleaza pe Samsung, HTC sau mai stiu eu ce. Fani Windows nu avem pe aici?

  20. M-a ravasit omul asta de cand l-am vazut prima oara.
    Cat talent si modestie am vazut la el nu cred ca voi mai vedea vreodata.
    Luminita vad ca si ea … la fel!
    De ce nu ma mir?

  21. Io am un telefon Bush Spira C1, de care sunt foarte multumit si nu l-as schimba cu un Iphone.
    Pentru că n-am bani, nu de alta… 😆 😆 😆

  22. Se duse si Papaiani…

    • S-a intregit echipa…

    • Asa-s artistii, seducatori! Ca suntem cu totii muritori, cred ca e clar pentru toata lumea. Ma rog, unora nu le vine sa creada. Pentru ca milioane in conturi, Ferrarii (adica mai multe, cum ar veni, adica venii), vile-castel, sute de hectare de arabil, paduri si tot asa. Asta-s deja dusi, zic.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green