Păzea, se răzbună ceapa!

Păzea, se răzbună ceapa!

Sâmbătă seară, am făcut supă franțuzească de ceapă. Eram trei la masă, dar mi-au ieșit doar două porții, așa că m-am sacrificat eu. Și-așa mestecasem în ea vreo oră jumate, era ca și cum aș fi mâncat. Cu toate astea, ieri mi s-a făcut poftă și am făcut din nou. Mi-a luat mai puțin, că […]

Cum mi-am ales rochia de mireasă

Să-ți alegi rochia de mireasă e cel mai greu lucru din lume. Deci nu, fetelor, nu-mi ziceți că știați, pentru că n-o să vă cred decât dacă vă prezentați cu certificatul de căsătorie la control. Pentru cele care n-au trecut încă prin asta, am o surpriză: n-aveți de unde să știți cât de greu e, […]

Suntem unice, fată! Una mai unică decât cealaltă

Suntem unice, fată! Una mai unică decât cealaltă

Știți faza din Life of Brian a celor de la Monty Python, când Brian ține o predică în fața unei mulțimi, iar mulțimea ajunge să strige “Suntem diferiți! Suntem diferiți!”, cu excepția unui singur ciudat, care ridică mâna și precizează timid “Eu nu!”? Ei bine, cam așa suntem noi, femeile, în ce privește anumite aspecte. […]

Banii, soția, școala și bila de pe ASE

Banii, soția, școala și bila de pe ASE

După cum vă povesteam și aici, pe 29 octombrie, adică azi, planeta Saturn părăsește zodia Fecioa… pardon… ăă, da… e adevărată și asta cu Saturnul, numai că eu altceva îmi propusesem să zic. Mai încercăm o dată, poate reușesc: azi, 29 octombrie, se închid înscrierile la Școala de bani, o școală online care și-a propus […]

Cât costă un ou?

Cât costă un ou?

Eu nu știu. Poate și fiindcă le cumpăr la grămadă, împreună cu alte chestii, sau poate fiindcă n-am avut niciodată memorie pentru cifre. Asta înseamnă că nu știu nici alte prețuri, evident. Am cumpărat, acum două zile, un iaurt mare și am rămas cu gura căscată când am aflat cât costă.  3,5 RON. Scump, doamnă, […]

Finanța, Finanța, lasă aroganța!

Finanța, Finanța, lasă aroganța!

După cum vă povesteam acum câteva zile, sunt o mare afaceristă. Mi-am luat, acum 5 ani, o prostie de PC în rate. Computerul e mort de mult, dar ratele se vor termina de-abia în 2010, Doamne-ajută, să ne țină Dumnezeu sănătoși pe toți, până atunci. Să vă zic și cum mi-am luat mașină? Păi, nimic […]

Blogul roz, expert în finanțe roz, vă trimite la școală

Blogul roz, expert în finanțe roz, vă trimite la școală

Bună ziua. De data asta, vă deranjez în calitate de mare finanțistă. Numai ghinionul m-a împiedicat până acum să mă îmbogățesc, altfel am toate calitățile în sensul ăsta. Să vă povestesc cum am făcut, acum vreo 5 ani, un credit ca să-mi iau un computer “doar cu buletinul”? Păi: 1. În primul rând, că n-a […]