Am văzut fața lui Dan Alexandru Condrea în pozele publicate de Gazeta Sporturilor. Și, de atunci, nu mă pot opri să vorbesc cu el, la mine în cap

Nu am vrut să mai reiau subiectul, dar mă obsedează pur și simplu niște întrebări. Astăzi a apărut partea a III-a a anchetei lui Tolontan despre dezinfectantele diluate cu apă din spitale, furnizate de liderul de piață, Hexi Pharma. Gazeta a publicat o probă zdrobitoare: analiza de laborator a unui bidon sigilat de Suprasept, biocidul produs de Hexi Pharma cu care se dezinfectau, până azi, 2.000 de săli de operație din România, din peste 350 de spitale (da, și acelea în care s-au suprainfectat victimele de la Colectiv). Rezultatul probei de laborator: Ambele substanțe active din Suprasept sînt diluate față de etichetă: prima de 10 ori !!! și a doua cu 30%. 

De-abia acum, Ministerul Sănătății e în alertă, iar corpul de control al premierului Cioloș a început o anchetă pe dosarul dezinfectantelor din spitale. De-abia acum, Hexi Pharma (care până azi amenința Gazeta cu procese) anunță că oprește producția și se pune la dispoziția autorităților.

Aș vrea să pot intra în mintea patronului Hexi Pharma, Dan Alexandru Condrea, și în acelea ale complicilor lui la ceea ce pare deja o crimă înfăptuită cu cinism. Măcar puțin de tot să pot intra, ca să înțeleg care-i mecanismul prin care se poate ajunge la o astfel de lăcomie. Cum poate pune cineva capul pe pernă, ani la rândul, știind că a trimis în spitale dezinfectante de 10 ori mai puțin eficiente decât a scris pe etichetă că sunt? Cum poate cineva face asta, știind că România e campioană europeană la infecții nozocomiale? Cum poate cineva să continue să o facă, după drama Colectiv, când s-a vorbit atât de mult despre suprainfecții și când, în fiecare zi, timp de luni de zile, mai murea câte un tânăr suprainfectat? Nu cunosc absolut niciun om pe care povestea Colectiv să nu îl fi devastat. Zile și săptămâni în șir am trăit cu toții într-o bulă sfâșietoare de durere și de neputință. Este imposibil ca poveștile pe care le-am citit cu toții cu lacrimile șiroind să nu fi ajuns și la domnul Dan Alexandru Condrea. Este imposibil să nu fi ajuns și la el, pentru că lucrează cu spitale, trăiește și se îmbuibă de pe urma sistemului medical românesc. Domnul Dan Alexandru Condrea a citit, probabil, ca noi toți, cuvintele asistentei de pe salvare Violeta Maria Naca, care a întâlnit iadul în noaptea de 30 octombrie 2015:

“Ne-am dus senini. Credeam că e un incendiu banal inițial, am fost al doilea echipaj la fața locului. Apoi au venit pompierii agitați. Primele două victime. Totul era că un coșmar. Mergeau, urlau, se târau. Tineri desfigurați. Urlau mulți. Eram două salvări. Una dintre victime, era o tânără, rănită grav. Țipa la mine să venim mulți. Mă implora. Spunea că sunt 300 de tineri, arși, călcați în picioare. Am implorat plângând pe cei de la dispecerat că sunt sute de oameni arși. Plângeam. Săreau arși pe mine, urlau. Voiau să intre mulți în ambulanțe. Și nu puteam să plecăm cu fata rănită grav. Nu se dădeau din drum. Abia atunci s-a dezlănțuit coșmarul. Au venit alți patru grav răniți. Izbeau în mine. În salvare. Le curgea pielea, carnea. Urlau să îi iau, să nu îi las în urmă. Am implorat dispeceratul să aducă mai multe ambulanțe, că e haos. Să vină poliția. Rupeau jacheta de pe mine”.

A mai citit, tot probabil și tot ca noi toți, poveștile sfâșietoare ale oamenilor care și-au pierdut copiii, frații sau surorile, iubiții sau iubitele ori, poate, prietenii. Îmi amintesc de un tânăr englez care avea iubita internată la Sfântul Ioan și își striga durerea pe Facebook. Îmi amintesc cum citeam statusurile lui și plângeam, îmi aduc aminte și momentul în care a anunțat că iubita lui a murit, și toate statusurile lui din zilele următoare. Îi scria ei, vorbea cu ea. O iubea atât de mult încât, câine să fi fost, dacă citeai un singur cuvânt din ce scria omul ăla pe wall, ți s-ar fi rupt inima în mii și milioane de bucăți. Citesc și astăzi, pe wall-ul unui părinte devastat, rânduri ca cele de mai jos:

Nu pot să cred că nu au ajuns și la domnul Dan Alexandru Condrea ecourile zdrobitoare ale tragediei Colectiv. Nu pot să cred că nu s-a pus nici măcar o dată în pielea unuia dintre aparținătorii zdrobiți sau în aceea a unui supraviețuitor mutilat de infecții. Nu pot să cred că nu i-a tresărit niciun mușchi citind declarațiile stupefiate ale unora dintre medicii străini care i-au preluat pe unii dintre pacienți, referitoare amploarea suprainfecțiilor cu care aceștia au venit din România.

Cu toate astea, după toate datele scoase la lumină de Tolontan și echipa lui, a continuat să livreze dezinfectanți botezați cu apă. Și mai mulți, pentru că, după carnagiu, i-au crescut comenzile. Gazeta a cumpărat bidonul pe care l-a dus la analize în decembrie 2015, la două luni după incendiul de la Colectiv.

Sigur, tot din cele publicate de Gazetă, rezultă clar că Dan Alexandru Condrea a beneficiat de complicitatea autorităților, de tradiția mincinoasă a raportării de zero viruși la hectar în spitalele românești, de impotența sistemului construit în așa fel încât nimeni, niciodată, să nu ajungă să verifice ce vindea Hexi Pharma. Nici măcar când au existat reclamații nu s-a făcut nicio verificare. Dan Alexandru Condrea pare produsul unui sistem monstruos și criminal. Dar, totuși, în același timp, e și o persoană fizică cu chip și cu nume, care are, probabil, familie și copii acasă. L-am văzut într-o poză, vorbind cu cei de la Gazetă, și în alta cu flori în mână, pentru ziua unei colege din fabrică, și, de atunci, mă obsedează toate întrebările de mai sus. Părea un om ca toți oamenii. Cum ajunge un om ca toți oamenii atât de monstruos de lacom încât să își asume crima ca mijloc de îmbogățire? Cum ajunge un om atât de monstruos de lacom încât să-și asume că spitalele alea dezinfectate cu apa lui chioară ar putea s-o omoare și pe maică-sa, la o adică?

Oamenii ăia de pe care curgea carnea în noaptea de 30 octombrie 2015, care se agățau disperați de ambulanțe și de hainele cadrelor medicale, implorând să fie salvați, toți oamenii ăia au ajuns în spitale. Cu ultima brumă de conștiență, înainte să se prăbușească în comele induse de medici, au răsuflat ușurați, convinși că au ajuns unde trebuie și sperând că vor ieși de-acolo întregi. Nu știau, bieții de ei, nici cât de greu scapă un ars dintr-un spital superdotat, nici că, în loc de spital superdotat, au ajuns în niște bombe cu microbi, care sunt curățate cu apă de ploaie vândută de un român șmecher, pe nume Dan Alexandru Condrea.

N-au știut asta nici atâția oameni nearși, care s-au infectat totuși grav, de-a lungul vremii, din spitalele românești (Hexi Pharma vinde dezinfectanți spitalelor de 10 ani). N-au știut decât ăia care falsificau documente, raportând spitale aproape aseptice, și – așa cum rezultă din ancheta Gazetei Sporturilor – domnul Dan Alexandru Condrea, pe care se pare că nimic nu l-a putut opri din goana oarbă după bani, nici măcar tragedia de la Colectiv. Ba chiar, după Colectiv, i s-au înmulțit contractele, că s-a speriat lumea și a simțit nevoia să dezinfecteze mai mult. De-abia azi și-a oprit Hexi Pharma producția de apă chioară. Suntem în 28 aprilie 2016 și au trecut 6 luni de când în România se vorbește obsedant de infecțiile intraspitalicești.

Sistemul odios, cinic și iresponsabil, care ne ucide lent și cu consecvență, e compus din atât de multe exemplare aparținând speciei umane, încât mi-e greu pur și simplu greu să mă gândesc astăzi la el, imaginându-mi-l cu o față și cu niște ochi cărora să le pun întrebări. Dar fața lui Dan Alexandru Condrea am văzut-o în pozele publicate de Gazeta Sporturilor. Și, de atunci, nu mă pot opri să vorbesc cu el, la mine în cap. Nu o să îmi răspundă niciodată, știu, și mă doare și stomacul de la atâtea întrebări. Dar, pur și simplu, nu pot opri malaxorul care le produce. Cum poate ajunge un om ca toți oamenii atât de monstruos de lacom încât să își asume crima ca mijloc de îmbogățire? Cum? Domnule Dan Alexandru Condrea, uitați-vă în ochii noștri și spuneți-ne că nimic din ce am citit în ultimele zile nu e adevărat. Spuneți-ne că sunteți doar un om obișnuit care face afaceri cinstite și nu vinde apă de ploaie pe post de dezinfectant. Apoi, dovediți asta anchetatorilor. Și dați-ne și o palmă zdravănă, ca să ne trezim. Eu, personal, aș avea mare nevoie de o palmă care să se așeze cu zgomot peste acest coșmar.

Foto Alex Nicodim, Gazeta Sporturilor