Scrisoare către o vrăjitoare

În atenţia Doamnei Adevărata Mamă Brăţara, Profesor Universitar Doctor Vrăjitor, Decan al Facultăţii de Vrăjitorie, Preşedinte Onorific al Colegiului Vrăjitoarelor:

Stimată doamnă Profesor Vrăjitor,

Numele meu e Simona T. și v-am obținut adresa prin amabilitatea domnului Ha­rry Potter, care înțeleg că v-a fost student, elaborîndu-și sub coordonarea dumneavoastră și lucrarea de doctorat, cu tema „Dezlegarea de cununii, încotro? O incursiune între tradiție și modernitate“.

Vă scriu, distinsă doamnă Profesor Vrăjitor, ca să vă cer ajutorul. Sînteți ultima mea soluție. Am apelat chiar și la Moș Crăciun, dar nu am reușit decît să acumulez dezmăgire, vă spun sincer. E mai mult legendă și PR de capul dumnealui, nu a fost în stare să-mi rezolve nici măcar una dintre dorințele pe care i le-am înaintat spre împlinire. Vă rog, așadar, să îmi spuneți dacă puteți face dumneavoastră treaba, precum și… știți dumneavoastră… costul estimativ al intervenției (cu tot cu anestezist și mîinile a doua și a treia) și dacă trebuie să vă dau pliculețul înainte sau după.

Mai jos, vă listez tot ce mi-aș dori:

● O pisică mai blîndă. Asta pe care o am e Belzebut în blană și gheare, dar mai ales dinți. Chiar acum, înainte să vă scriu, m-a mușcat de față. Vă rog să mi-o faceți ascultătoare ca un cîine prost și disperată după afecțiune, altfel există riscul să încep să o mușc și eu. Cînd o să mă găsească cineva ștergîndu-mă hulpav la bot, cu un smoc de blană neagră în colțul gurii și cu privirea lui Jack Nicholson din The Shining, va fi prea tîrziu, de-asta aș vrea să reparăm cotarla acum, cît încă se mai poate. Aș vrea să nu se mai zbată ca o psihopată cînd o iau în brațe, să stea la mîngîiat cît vreau eu și încă o secundă, să toarcă non-stop și să facă aport. A, și să aibă un buton sau o clapetă, ceva, de care să trag cînd vreau să facă cozonăcei cu gheruțele. Chiar nu cred că cer prea mult. Dacă vă gîndiți cumva să folosiți sînge de puicuță necălcată vreo­dată de cocoș, să știți că nu acceptă nici puicuțele, nici cocoșii, nici altceva, în afară de ton. Cel mai bine ar fi să lucrați cu o combinație de ton și brînzică, că numai asta mănîncă.

● Să devin maestră emerită în fashion. Serios, aș vrea știu să mă îmbrac uluitor de mișto.

Să rămînă lumea cu dumicatu’ de la covrig în gît cînd trec pe stradă, minunîndu-se de cum am asortat eu găina moțată vie din lesă la sneakerșii cu platformă, purtați cu fustă de lamé plisată și ie românească, brodată manual, pe sub vestuța împletită din flori naturale, în ghiveci. Să se oprească maidanezii din lătrat, să înțepenească vrabia-n zbor, să fie lovite pisicile de insomnie, iar taximetriștii să înceapă brusc să dea prioritate la Salvări atunci cînd pășesc pe trotuarul plin de flegme bucureștene, purtînd o combinație extravagant-subtilă, pe care nu va mai reuși nimeni vreodată să o egaleze.

● Să am bucătar personal. Ba nu. Să am trei bucătari personali, care să lucreze în trei schimburi, să-mi gătească absolut tot ce poftesc, dar, pe lîngă asta, să vină și cu propriile propuneri. Jamie Oliver, Yotam Ottolenghi și Wolfgang Puck s-ar califica. Despre ultimul nu auzisem, dar am aflat acum de pe Google că e cel mai bogat chef din lume, așa că sînt dispusă să îl angajez. Pot să facă toți trei și ceva cursuri de coafură, ca să nu fiu nevoită să îmi mai iau și hairstiliști. C-o mînă mestecă-n cratiță, cu ailaltă mă coafează, e OK… Neapărat, pe lîngă bucătari, îmi mai trebuie un metabolism atît de nesimțit încît să am greutatea ideală, indiferent cît aș băga în mine. Ar merge și niște halucinații cu un tigru fioros care să m-alerge două ore în fiecare zi, prin parc, pentru că sportul e bun și sănătos.

● O voce extraordinară. Mi-ar plăcea să cînt atît de mișto încît să stea vecinii toată ziua cu paharele lipite de pereți, iar toți cei din cartier să stea cu ele lipite de șinele de tramvai. Un prilej bun, poate, pentru doamna primar Gabriela Firea să termine dracului pasajul ăla de la Piața Sudului și să reintroducă tramvaiul, salvînd în acest fel viața muzicală a zonei.

Cam asta e lista mea, stimată doamnă Profesor Universitar Doctor Vrăjitor. Nu am intrat în lista cu dorințe utopice, din categoria „Să fie pace și să nu se mai urască oamenii între ei“ și alte de-astea, că am zis să nu ne enervăm nici eu, nici dumneavoastră. M-aș mulțumi dacă mi-ați rezolva doar problemele lumești din lista de mai sus. Aștept, așa cum vă spuneam și la începutul scrisorii, un deviz estimativ, precum și lista cu ce ar trebui să aduc de-acasă, în ideea că poate nu se găsește la farmacia instituției: vîrfuri de gheară de pisică, o revistă de modă, pietricele din pasajul de la Piața Sudului, lista cu intoleranțele mele alimentare, niște apă cu rugină de la robinet, înregistrarea cu Denise Rifai aiurînd despre șinele de tramvai murdare și mai știu eu ce altceva v-ar mai putea fi necesar pentru efectuarea intervenției vrăjitorești.

P.S. 1: Dacă vi se pare că am îndrăznit cam mult, aș fi fericită să îmi împliniți măcar prima dorință.

P.S. 2: Există posibilitatea să îmi tăiați factură pe firmă, măcar pe consumabile?

Text publicat inițial în Dilema Veche.