Nu sunt doctor, dar nu tac. Și aștept să vorbească și mai mulți doctori

De câteva zile, peste scandalul referitor la felul în care autoritățile din Ministerul Sănătății au gestionat cei aproape 200 de pacienți rezultați din tragedia de la Colectiv, plutește obsedant replica-pumn “Nu ești doctor, să taci”.

Folosirea ei se întețește pe măsură ce se conturează mai bine campania de PR pe care tocmai o desfășoară autoritățile responsabile. Ar putea intra într-un manual campania asta, așa de vizibil e brief-ul după care s-a lucrat. A sunat cam așa, pariez:

– numele Bănicioiu trebuie să rămână în spate

– în față, în interviuri cu întrebări blânde, vor ieși numele credibile și respectabile din management: medici secretari de stat ca Dorel Săndesc și Raed Arafat, medici-șefi de spital, precum Ioan Lascăr sau Cătălin Cârstoiu.

– temele pe care trebuie insistat: autoritățile au gestionat impecabil criza, am avut de toate, medicii au făcut minuni, colegii din afară care au fost aici să ajute au avut numai cuvinte de laudă, opinia publică și presa au fost odioase, s-a spus că medicii au ascuns cadavre în spitale, s-a pus presiune pe doctorii care au îngrijit bolnavii, sunt linșați și terfeliți zilnic în presă, interese private vor căderea lui Arafat și distrugerea SMURD-ului

– există declarații SF ale unor medici veniți din afară, ca de exemplu aceea a doctorului Ciprian Isacu, care slujesc perfect campaniei de PR: “În afară de partea afectivă, spre surpriza mea, nu numai că nu avem lecții de dat aici, mă întreb ce am fi făcut noi, în Franța, în fața unei nenorociri. În România este o muncă de calitate extraordinară, nu vă puteți închipui. Am vizitat câteva spitale astăzi, din punct de vedere tehnic sunt de top, din punct de vedere uman nu e nimic de reproșat”.”

– trebuie creată senzația că toți cei care atacă felul în care AUTORITĂȚILE au gestionat criza, atacă, de fapt, MEDICII nedormiți și nemâncați, care stau deja de săptămâni la căpătâiul pacienților. De apăsat la maximum pe această confuzie;

– confuzia de mai sus va sta la baza victimizării. Salvatorii de vieți sunt călcați în picioare, terfeliți, arși în piața publică, nu mai există respect pentru medici;

– trebuie invocat cât mai des argumentul autorității. “Nu ești doctor, deci taci”;

Pân-aici nimic foarte surprinzător. Pe tot parcursul mandatului lui Bănicioiu, obsesia pentru imagine a fost vizibilă, practic, în loc să repare sistemul, omul cu asta s-a ocupat. Ce e grav e că temele din brief au fost îmbrățișate orbește și de o anume parte a opiniei publice. Sub imperiul emoției, dar și din cauza înclinației de a vedea lucrurile în alb sau negru (Arafat, de exemplu, nu e om care poate greși, e ZEU), unii par dispuși să creadă declarațiile politice ale figurilor medicale scoase la înaintare. Spune așa, de exemplu, doctorul Dorel Săndesc:

“După atâtea zile de la această tragedie, realitatea stă între două oglinzi paralele. Oglinda profesioniștilor, meseriașilor, în mod special profesioniștii din centrele de specialitate din toată Europa și Israel. Cei care au venit aici au fost în toate spitalele, au consultat pacienți și astfel au emis o opinie neutră și obiectivă. Lucrul comun, cuvântul cel mai frecvent utilizat de toate aceste delegații este ‘impresionant’. La unison cu toții, rând pe rând, au spus că sunt impresionați de felul cum a fost organizat de cum s-a asigurat tot ceea ce este necesar, de pregătirea profesională, de devotament, de îngrijirile în final de care beneficiază pacienții. Spunând că suntem fără discuție la nivelul țărilor dezvoltate în managementul acestei situații cu totul și cu totul deosebite.

Doamne, parcă-i și vezi pe specialiștii ăia din Israel și Europa, aplaudând în lacrimi performanțele României, care, iată, “a fost fără discuție la nivelul țărilor dezvoltate în managementul acestei situații”. Aproape că îți vine să-ți tragi palme, începi să te suspectezi de nebunie. Ce-o fi fost cu noi de am trăit până acum terifiați de ideea că ne-am putea îmbolnăvi, intrând pe mâna spitalelor fără medicamente și cu dotări perimate? Cum s-or explica coșmarurile ălora care chiar ne-am îmbolnăvit? De ce se spune că radioterapia e la pământ? De ce sunt mereu oameni care strigă că nu au citostatice? De ce se duce lumea la operații cu bocceluța de medicamente luate de la farmacia spitalului? Toate astea trebuie să fie doar un vis, de vreme ce am avut tot ce era necesar în această criză, al cărei management a atins cele mai înalte standarde și culmi ale performanței. Toți oamenii care au povestit că medicii acceptau ÎN SECRET medicamente și consumabile, oficial susținând același lucru ca Bănicioiu și echipa dânsului (că “avem de toate”), probabil nici nu au existat. I-am visat și pe ei. Apelurile de tipul “E nevoie de o asistentă care să stea cu doi copii arși de la Grigore Alexandrescu în noaptea asta” au fost iarăși un vis. Și câte și mai câte, nu le înșir pe toate, pentru că le știm cu toții, au fost enorm de multe.

Pe cât de credibil este ceea ce oameni ca Arafat și Săndesc spun, ca doctori (lucruri referitoare la prognostic, evoluția pacienților etc.), pe atât de fals sună mesajul lor pompieristico-pionieresc despre cât de performant a fost managementul crizei. În fiecare dintre ei sunt doi oameni: un doctor, pe care eu îl creditez fără rezerve, și un politician, pe care nu l-aș crede nici dacă mi-l aduce pe Dumnezeu în halat alb și cu stetoscopul la gât, să-mi spună că România a avut de toate în această criză.

Culmea, dacă e să vă spun tot ce cred, e că, dacă nu erau oameni ca Arafat și Săndesc, lucrurile ar fi arătat mult mai rău. Mă aștept însă de la ei să nu-mi vorbească ca Ceaușescu. Să fie mai mult doctori decât politicieni. Sigur, poveștile cu cadavrele ascunse și cu antidotul au fost niște mizerii iresponsabile (de altfel, am și reacționat public, la adresa lor), dar pe cei care le-au cultivat nu prea avem cum să îi tragem la răspundere pentru că nu sunt angajați în fruntea țării, plătiți din banii noștri.

***

Dar să trecem la piatra de temelie care stă la baza campaniei de PR descrise mai sus: argumentul autorității. Acel “Nu ești doctor, deci taci!”.

Eu, Simona Tache, îmi iau angajamentul ferm să tac pentru veșnicie, dacă îmi spune cineva pe care dintre doctori ar trebui să-i cred. În momentul ăsta, e război între două tabere, după cum urmează:

Alianţa Medicilor, o organizaţie neguvernamentală constituită în vară, în urma unei mişcări spontane pe Facebook, a emis un comunicat în care spune că situația a fost gestionată prost:

“Noi ca stat nu avem condiţii de a trata marii pacienţi arşi şi nu am avut niciodată. Nu avem dotări, camere sterile, unităţi de arşi. Nu suntem pregătiţi cu personal şi nu înţelegem de ce nu s-a detaşat personal de la unităţile spitaliceşti din România pentru a suplini deficitul din Bucureşti. Iar dacă ne cunoaştem acest deficit de ce nu s-a cerut ajutor din prima clipă din străinătate? Dotările nu se rezumă doar la materiale sanitare, e nevoie de condiţii aseptice ridicate pe care, din păcate, nici un spital public din România nu le are”. În același comunicat, această Alianță a precizat și că toate cadrele sanitare care au îngrijit pacienții sunt niște adevărați eroi.

De partea cealaltă, Asociația Chirurgilor Plastici și Colegiul Medicilor susțin că Alianța Medicilor a denigrat munca colegilor, comunicatul celor două entități încadrându-se perfect în brief-ul de care vorbeam mai devreme. I-auziți aici, elan pionieresc:

“S-au mobilizat toate resursele posibile, atât umane, cât şi materiale pentru a face faţă acestei situaţii. Tratamentul acestor pacienţi, atât local, cât şi general s-a efectuat la cele mai ridicate standarde medicale internaţionale. (…) Acest lucru a fost subliniat de către specialişti de marcă veniţi din Israel, Franţa, Marea Britanie, care au subliniat profesionalismul medicilor.”

În plus, Colegiul Medicilor, care e un organism din care TOȚI medicii români sunt obligați să facă parte îi și amenință pe față pe colegii care au contestat felul în care a fost gestionată criza:

“Cu deosebit interes îi aşteptăm pe colegii noştri să se adreseze în mod oficial instituţiei Colegiului Medicilor din România, în temeiul Statutului şi Codului de Deontologie Medicală ale Colegiului Medicilor din România, dacă au de comentat atitudinea profesională a unor colegi. Aceasta este singura cale în interiorul profesiei medicale, legal reglementată în România şi Uniunea Europeană, de a rezolva eventualele diferenţe de opinii în practica profesiei medicale”.

Tadaaaaam! Nu v-a sunat îngrozitor de comunist, asta dincolo de manipularea evidentă (cei amenințați nu comentaseră performanțele colegilor, ci managementul crizei!!)? Aceasta este singura cale legală, blablabla? Mie mi s-a ridicat părul în cap citind, vă spun sincer.

Și acum întrebările pentru cei care insistă cu replica-pumn “Nu ești medic, deci taci” sunt:

Eu nu sunt medic, dar toți cei citați mai sus sunt. Pe care dintre ei să-i credem?

De ce sunt mai reprezentativi cei de la Colegiul Medicilor decât cei din Alianța Medicilor, având în vedere că numitul Colegiu îi conține și pe protestatari??? Se spune că mulți medici din Alianța Medicilor nu sunt de acord cu comunicatul Alianței. Dar oare toți medicii din România, înscriși obligatoriu în Colegiul Medicilor, sunt de acord cu comunicatul dat de acesta?

De ce, între niște medici care sunt manageri și secretari de stat și unii care nu au funcții ar fi mai credibili primii?

 Nu cumva o timidă tentativă de a spune public altceva decât susțin oficialitățile este ștrangulată din fașă, printr-o agresivă campanie de PR, plus amenințări pe față din partea Colegilor Medicilor?

Pe voi vă face să vă simțiți în siguranță faptul că celor câțiva doctori care s-au exprimat împotriva oficialităților tocmai li se închide gura?

Vi se pare o idee bună să se lase liniștea peste o încercare de nealiniere la campania care trâmbițează minunatele succese pe ramură, obținute de management, cu ocazia tragediei de la Colectiv?

Pe mine mă terifiază spectrul acestei liniști. De 26 de ani, doctorii tac. Tac și când pacienții lor nu au citostatice, în timp ce ministerul minte că au, tac și când mafia mănâncă sistemul de viu, tac și când politicienii le spun că “au de toate”. Și primesc donații pe ascuns.

Aș vrea să nu mai tacă. Aș vrea ca Alianța Medicilor să iasă cu nume și fețe și să vorbească. Aș vrea să aud opinia cât mai multor doctori. A fost gestionată bine criza, e un succes internațional, așa cum spun secretarii de stat, sau a fost gestionată prost? Poate Alianța asta chiar minte și vrea să-l dea jos pe Arafat, ca să-i ia locul. Nu putem afla decât DACĂ VORBESC CÂT MAI MULȚI MEDICI. Neamenințați de Colegiul Medicilor!

A, și nu mai accept nici eu să mi se spună să tac, pe motiv că nu sunt doctor. Nu am stat o săptămână în stradă ca să tac. Și nu trebuie să fii doctor, ca să știi că medicina românească e în urmă cu 20 de ani. Trebuie doar să trăiești aici și să te fi îmbolnăvit măcar o dată.

Foto Shutterstock

LATER EDIT: Doar niște fapte. Curate. Fapte și atât: Medicul britanic Sarah Pape a cerut ajutor lui Cameron pentru victime înaintea autorităților române. Dar nooooo, am avut management performant de criză, la standarde internaționale. Trăiască Partidul, Managerii, România, să facem totul, ăăăă… asta, am făcut totul și am avut de toate.

LATER EDIT 3 decembrie: Iată, mai vorbesc niște doctori. Și spun lucruri cutremurătoare.

Later edit iulie 2016: Între timp, deja se spune adevărul. Nu, nu avem de toate. Nu avem nimic. Suntem în mijlocul unui dezastru nesfârșit.