Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Eu cu cine votez? Cu Udrea sau cu Ciutacu?

Azi dimineaţă, m-am trezit şi am nimerit cu nasul direct în “ştirea zilei”, adică în schimbul de lături dintre Elena Udrea şi Victor Ciutacu (ale ei, parfumate şi pudrate, cum se şi cuvine în cazul unei maestre emerite a ipocriziei, ale lui, mirosind a ciorapi de derbedeu de cartier şi a zone intime din corpul lui Felix). Combinaţia a fost fatală, iar rezultatul surprinzător: m-am enervat şi mi s-a făcut greaţă. Mă lasă rece politica, în general, şi fanatismele de orice fel, însă azi mi s-a stricat butonul pe care apăs ca să-mi menţin creierii detaşaţi. Să vezi România împărţită între ifosele Elenei Udrea şi golănismele greţoase ale lui Ciutacu n-are cum să nu te enerveze, oricât ai fi de calm, în general. Să asişti la un meci desfăşurat în groapa cu lături şi să te simţi presat să ţii cu unul dintre combatanţi, n-are cum să nu te umple de scârbă. Pentru că, dacă un meci d-ăsta te prinde într-un moment în care eşti mai slab de înger, te trezeşti ca prostul, întrebându-te: “OK. Şi eu cu cine ţin? Către cine înclin măcar un pic balanţa? Ce aleg? Impostura parfumată sau grobianismul frust? Culmea ipocriziei sau limba înfiptă adânc între fesele cui plăteşte? Parfumul scump turnat pe o conştiinţă nespălată sau mirosul autentic de jeg? Curvăsăria de lux sau p-aia de cartier?”. Acum nişte ani, am votat cu Iliescu, ca să nu iasă Vadim şi m-am simţit jignită, umilită, sfidată cu nesimţire, direct de pe marea scenă politică românească. În dimineaţa asta, m-am simţit la fel. Adică astea sunt opţiunile care mi se oferă, nu? Tre’ să mă trezesc într-o dimineaţă, s-o găsesc pe Udrea lui Băsescu cu fustele ridicate delicat, cât să se vadă glezna, şi pe Ciutacul lui Felix cu mânecile suflecate şi prohabul desfăcut, să-mi şterg obrazul de stropii de lături care vin către el din ambele părţi şi să optez? Refuz să mai particip la aşa ceva. După ce l-am votat pe Iliescu, am mai votat o singură dată, fiindcă am fost târâtă aproape cu forţa la secţia de vot. N-o să se mai repete. Poate să iasă preşedinte şi o trupă compusă din Nikita şi Naomi, cu Vadim şi Becali dansatori, nu mă mai interesează. Şi nu mai vreau să aud că-s iresponsabilă fiindcă nu aleg, între un rahat şi un rahat, rahatul mai mic. Pur şi simplu nu mai sunt capabilă să-mi dau seama care-i rahatul mai mic.

254 comentarii

  1. omagiu fierbinte. uite o chestie care chiar mi-a plăcut. chiar mişto. super!
    acuma, simona, uită-te bine la omagiul ăsta, că vin imediat băieţii cu înjurăturile.

  2. Dupa cum spunea un coleg de al tau de la AC: “… in loc sa aleaga un lucru bun, romanii aleg intotdeauna raul ce l mai mic”

  3. “…limba înfiptă adânc între fesele cui plăteşte?” Te referi la ai tăi de la “Cotidianul”, I.T.Morar, TRU etc… că Ciutacu, aşa grobian şi mohorît cum o fi, nu le are cu linsul…

  4. promit ca nu ma mai inflamez pe chestii politice decat cel mult peste vreun an. 🙄

  5. Tu ai treaba cu Badea, lasa-i pe astia 2.

  6. Simona..eu am intrat ieri la geniu si am comentat, am stat in tribuna oaspetilor din spirit de contradictie, Cruella e de vina ca mi-a facut pofta sa fiu injurat 😛
    Mi-am luat vreo doua jeturi razante, inclusiv maestrul s-a coborat la nivelul meu spunand ca apar “onoarea nereperata” a Elenei.

  7. da de ce trebuie eu sa aleg dintre astia? eu ii ignor pe amindoi. si de anul asta nici nu mai votez.

  8. @ angela: si eu i-am ignorat, adica am intrat pe link-ul (dat de voi!!) catre ciutacu, am citit si mi-am vazut de treaba. dupa aia, am mai primit o data link-ul pe mail, de la un prieten, cu mentiunea “i-a zis-o” si asta m-a fortat sa reflectez mai mult asupra cazului. si am inceput sa ma intreb “io cu cine tin?”. restul il stii 🙂

  9. deci eu votez cu ciutacu! prefer sinceritatea mirlanului frust in locul ipocriziei curvei parvenite!

  10. nasoala atmosfera, multe muste, niciun strop de glade spray prin zona…am senzatia ca anul asta, la alegeri, o sa le iasa prezenta la vot cu minus.

  11. @ betty: e, uite vezi, io n-am fost pur si simplu capabila sa emit o preferinta. fericito! 😆

  12. Existezi doar sa ma enervezi.
    Pai normal sa ma enervez, unu-din cauza ca am pierdut disputa, doi-din cauza ca a trebuit sa o aflu de la tine ceea ce face unu- sa-i scada din valoarea hazlie pe care o avea originalul si doi- o face sa fie subiectiva.
    Simo’ draga, hai ca poti sa-ti justifici greata de politicieni mult mai bine fara sa faci banc dupa un banc. Pai udrea turista si ciutacu cu dracu’ si lacu (a se citi INTACT) sunt niste parodii umane si daca parodiezi o parodie nu faci decat sa o popularizezi. -parerea mea de provincial incepator.

  13. ciutacu e un labagiu bălos. e pătimaş. e prost. e laş. e pupincurist. chiar nu merită să-l bagi în seamă. iar cretinii care apar să te facă ba vîndută liberalilor sau ştiu eu cui, ba vîndută lui băsescu, cu atît mai puţin.
    mai am o soluţie: mergi la vot, votezi cu ungurii, cu minorităţile, cu nu ştiu ce independent, în nici un caz cu cei mari. asta ca să împaci şi capra şi varza şi să nu te mai tîrască nu ştiu cine cu duba la vot, ca pe soldaţi în anii 90.
    dar nici asta nu prea mai contează. au ajuns parlamentari tot soiul de nulităţi de pe locul trei. alegerile lu peşte.

  14. @ nedo: si asta mi se pare mie fascinant in romania. zici ca nu-ti place nici de udrea-basescu, nici de ciutacu-felix, dupa care fanii lui felix te injura ca esti vandut lui basescu, iar fanii lui basescu ca esti vandut lui felix. tare!! 😆 😆 😆

  15. Eu tin cu dinamo..laturile omului jignesc o femeie, nu un politician, campania Guerillei din saptamana asta m-a sensibilizat si de-aia am stat la “oaspeti”.
    As alege Elvetia sau Vanuatu …Pentru Vanuatu trebuie viza ?

  16. simona, pe mine m-ai castigat de partea ta. te votez 😆

  17. @Simona Tache: Asta nu înseamna ca n-aş avea dileme… dar în cazul ăsta eu nu văd multe nuanţe. Aş fi fost mai fericită dacă Udrea nu era în graţiile lui Băsescu. Pentru ca dacă nu era, n-ar fi fost “ministră”. Şi dacă nu era “ministră”, nu se ducea la chiolhanul de la Cetate ca sa înghită sarmale de porc fierte in vin, la zilele poetului Sorescu, preparate de fostul poet Dinescu…

  18. şi că eşti sclava lu vîntu, te rog.

  19. sandman: ura! inca unu… da’ io n-am mai fost pe stadion de cand eram mic deci nu stiu decat pe moraru, orac, rednic si altii… pe ciutacu nu l-am vazut jucand fotbal

  20. @ciutagii, mircebazi, udrilăi şi alţii.
    simona tache nu e sclava nimănui bă! are demnitate bă! are coloană! nu pupă în cur pe nimeni! e ză bestest bă, fraierilor! scrie cel mai mişto din românia, bă!
    @simona, dă banii, bă! sărumînuşiţele!

  21. @ sandman: pai, vezi tu, asta a fost si prima mea reactie. e aia in care judeci forma. daca ai trecut de ea si te-ai uitat la continut, s-a rupt filmul
    @ ionel: io o sa votez trupa Bambi. Bambi presedinte! Bambi Presedinte! 😉

  22. U2 presedinte… toti nu doar bono ca ala se duce prea des in africa 😈

  23. @ nedo: “da banii, ba?”. “baaaaa”? fii, fa, politicos, vorbeste-mi cu “fa!”, ca io asa ti-am vorbit

  24. Simona, ne cerem scuze pentru on topic. nu se va mai repeta.
    Ciutacu este genial, un tip destept, cu caracter, care promite si care zice lucrurile pe fata. daca vede un cacat zice cacat, daca vede un copac zice copac. mias dorii sa fiu ca el, eu daca vad un cacat zic sami fie de bine si daca vad un copac zic bucurenci.

  25. scuză-mă, făăăă!
    acuma lasă-mă dracu în pace, fă, că trebe să mă uşchea la masă cu o faraoancă.

  26. sunt invidioasa ca “Cei sapte samurai” si compania vorbesc urat numai la morar.
    @ Cei 7: nu ma respectati, fa, huoo!
    @ gutazatorul: =))))))

  27. Pai, daca tu esti impartiala ca tot rumanu (chiar si) de data asta, este clar cu cine nu tii… Si deci, vrand-nevrand, tii cu cine tre’… lol

  28. @ nedormitul: auzi, fa, taranco, sa te speli pa maini sa nu-ti curga tarana in ciorba, baragladino, c-o sa te ia durerea de stomac da la ea, fa! hai, plimba ursul ca ma enervezi si poate te si bat!

  29. @simona, pai daca o sa votezi cu bambi o sa trecem de la presedintele care nu se intelegea deloc cu primul ministru la presedintele care nu se intelege deloc cu el insusi, adica cu cealalta jumatate a lui. io votez cu zeitgeist, io votez cu zeitgeist. Zeitgeist presedinte 😉

  30. Stiu eu care-i rahatul mai mic. E Badea. Dar sa vezi cand o sa creasca mai mare :mrgreen:

  31. @ Sfantul Yodda: probleme, fa? nu ti-a spart nimeni nasul de mult?

  32. Aureliane, de-aia sunt eu dinamovist, pentru Orac, Talnar,Moraru, Alex Nicolae…tot de-atunci dateaza si ultimele vizite in Groapa..la VC in groapa de gunoi am calcat aproape accidental 😈

  33. Doamna Ciutache sunteti geniala.Mati uns la mate.

  34. Contele de Monte Dristor

    Stimata Simona, daca va ajuta, pentru a va descurca in problema alegeri rahatului mai mic va sugerez sa apelati la criteriul europenitatii : de cand cu “l’amour courtois” , trubadurii, Siegfried, Sieglinde, in Evropa nu-i de bon ton sa-njuri o femeie. In tarile arabe o lasi sa treaca inainte doar la un camp de mine. In Africa i se taie nu stiu ce ( parca mici ) ca sa n-aiba vreo idee cand i se toarna al 30 lea copil. In Evropa o saluti prin scoaterea palariei, ii cedezi locul cel mai bun, ii canti serenade, ii reperezi onoarea indiferent daca arata ca Muma Padurii si se comporta ca Talpa Iadului. In orice societate post gepida ce-o fi scris Ciutacu ( din acest autor voi citi doar necrologul ) ar fi atras imediat o trimitere de doi baieti cu o manusa pe care sa i-o arunce in cur ( sau ma rog ce-i tine lui loc de obraz ), o plimbarica matinala in padurea Baneasa si compostarea unui bilet mai putin la intoarcere. Domnul Cocos nu stie de astfel de chestii ca aici nu-i Evropa dar oricum rahatul mai mic se simte de la kilometri pentru ca ala mai mare pute fioros.

  35. Sunteti Dumnezeea 1,2 si 3.

  36. @ Lixuca: io cred ca ti s-a facut si tie dor de plimbat ursul. ia vezi

  37. Ce faci “făăăă” de ce mi-ai sters un comentariu “făăăă”???
    Ce stupid suna asta cu “făăăă” din gura(tastele) unui sibian.

  38. “Şi nu mai vreau să aud că-s iresponsabilă fiindcă nu aleg, între un rahat şi un rahat, rahatul mai mic. Pur şi simplu nu mai sunt capabilă să-mi dau seama care-i rahatul mai mic.”
    Auzi, da’ cine-a zis ca e usor?

  39. Contele de Monte Dristor: tot asa cica a fost si iliescu un rahat mai mic, fiindca nu promisese executii pe stadioane, doar chemase minerii. ce e mai nasol? sa promiti executii sau sa chemi minerii cu batele, sa dea de-a dura studentele de la Litere pe scari, la propriu? sa fii tu insuti pe pastile sau sa bagi, cu bata altuia, oameni in spital? eu nu mai sunt capabila sa judec situatii de-astea. si nu mai vreau. de-aia n-am ramas la suprafata conflictului astuia si la prima opinie, care a fost exact aia pe care o aveti dvs. apropo, intre ciutacu care se adreseaza ca un derbedeu elenei udrea si iliescu, care-a dat studente de-a dura pe scari, prin intermediar, cine e mai pasibil de “o manusa-n cur”? pe bune…

  40. care-a zis da spart nasu’? ftza,nucile,oriceeee!
    http://simonatache.catavencu.ro/?p=2012#comment-32519

  41. care esti ma student?

  42. “M-am certat si cu Mitica Dragomir, dar fara jigniri: el m-a facut oligofren, eu l-am facut zdreanta”…cam asa si cu Ciutacu si Udrea, nu?

  43. mircea,
    vrei scandal, făăăă?!!!!zdreanto!

  44. @ sandman: cat de tare e asta, am ras ca-n prima zi cand am auzit-o 😆 😆

  45. Contele de Monte Dristor

    Mda, si p-orma cum i-au mai pupat mainile Rodica Becleanu si Bogdan Plete Theodorescu pentru instaurarea linistii. Si eu visez Evropa ? Ia vinavat!!!!

  46. Făăăă Simono,făăăă! ce faci făăăă? in loc sa ne dai retete de omlete si cartofi fierti tu ne inveti politice, făăăă?!!alo?!făăăă!!!cu tine vorbesc, făăăă!!!

  47. @ sfantul yodda: deci tu vrei s-o chem pe nikita sa-ti sparga mecla, da? zdreanta esti tu, fa, bagaboanto, care ma si plictisesc cand stau de vorba cu tine! hai, sictir, plimba ursu d-acilea, ca te rup!

    poate ne obisnuim asa…

  48. Băăă Guţăăă, făăăă săăă-i zici lui nedo!

  49. @ Bleen: printesa, ti s-a urat cu binele, a? nu vrei mai bine sa te duci sa tricotezi ceva?

  50. badea presedinte!
    pies. simona, unde se depune cererile de inscriere in fanclabu tau?

  51. Bleen, pune trademark pe “făăăă!”.un concept revolutionar care a schimbat lumea blogarilor, ai inteles băăăă!!!animalule!

  52. Simona,
    ăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă?
    adica ce făăăă?esti smechera? esti cu blogu, cu deastea? cemi zici tu mie sa plimb ursu’, ăăăă?făăăă?!!!pa cine stii tu făăăă de esti asa taren gura!?!!>

  53. @ Yodda: cred ca am innebunit. mor de ras.
    @ rozza: adica tu ma iei pa mine in bascalie, papushea, da? tu ma iei pa mine cu fanclubu ca sa-mi adormi vigilenta, a? ia du-te tu, pisi, si cauta-ne pan alta parte, daca vrei sa ramai cu mecla intacta! urato! animalo! Fa!

  54. Mi-e un dor de Alcibiade din vremea cand o lua de ciuful carunt pe Doina Cornea 🙄 …am mai zis si zilele trecuta ca nici insultele nu mai sunt cum erau..ne dispar incet incet condeierii care scriu cu voma.. 😥 Victoreee

  55. deci va sparg,sa moara janvaljan

  56. @ yodda: pa cine stiu io? vrei sa stii pa cine stiu io? deci chiar vrei sa stii pa cine stiu io, ba, ciobane coborat dan pom, da la coada vacii? vai da curu’ tau, mars d-acilea, fa, e mai bine sa nu afli pa cine stiu io.

  57. stimate domn guta! dumneata esti un golan!
    animalule!
    ozzy buna!

  58. Baaa,eu rad singura in birou si se uita colegii la mine si nu stiu ce am,baaa!

  59. @ lixuca: si eu la fel, ma prabusesc de ras

  60. Lixuca,
    zile ce le zic si io. zile ca te bucuri mult ca ai un loc de munca in vremuri crizate.

  61. simona tache, dumneata esti o golanca!
    animalo! domnu’ presedinte iliescu n-a batut studentele la litere, nu mai dezinforma, ca io am fost studenta la litere si domnu’ iliescu nu m-a batut, m-a educat, ca eram o tortionara ordinara!
    ailaviu!

  62. acum, domnilor, am deosebita plăcere de a vă invita la masă.

  63. rozza, ăăăă? si carei problema? zi mancatias cuvertura!

  64. nedo,
    miam adus aminte, mia zis bleen sati spun:
    Făăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă!!!!

  65. ia uite-l si pa proasta asta, ne invita la masa. auzi, fa, tu-ti faci impresia ca noi stam la masa cu toate taraturile?

  66. mircea,
    io cred ca nu stii cei aia. stai in banca ta ca nai tu deastean tine. ai o tigara?telefon?

  67. pastrati decenta, faaaa!

  68. rozza, ai dreptate, imi cer scuze făăăă, sa mor io.

  69. Cam slaba demonstratie stimata Simona Tache ! Daca mata rezumi problema alegerilor in Romaniala la dilema de a vota o patzachina, chiar daca este o “patzachina prezidentiala” sau un gazetar de doi bani, chiar daca este un “excrement” Voculescian, nu ajungem nicaieri.
    Daca toti romanii care stiu, pot, vreau, se obosesc sa discearna intre multitudinea de “penibili+marsavi” care candideaza, pentru a alege pe cei, putini, candidati “pozitivi” si mai ales “competitivi” trebuie sa mearga toti la vot si sa voteze pe cei “pozitivi”. Cine nu merge la vot si nu voteaza NU ARE DREPTUL SA SE PLANGA.
    Te rog stimata Simona Tache daca am intervenit pe un ton foarte diferit de culoarea roz a blog-ului matale. Poate mai este nevoie si de culori mai “aspre”. Ca verde de exemplu!!
    Ei ia sa vedem daca sti pe cine sa pui culoarea verde! In nici un caz pe ecologisti!! Mister!

  70. domnişoara tache, minionă ca de obicei 🙂

  71. mese
    vă rog, luaţi loc în capul mesei 🙂

  72. asa făăăă, am luat, scoate ciolanu, sa ma sterg de piure cu el. tocilarule!

  73. deci astăzi avem în meniu făăcăţei de poulet
    pesmet dietetic muiet în ciorbiţă

  74. stai, credeam ca ai zis meseni, făăăă!

  75. mese,deci prietene,melteanule,iti iau noua dreapta si te strang cu ia da gat!
    cu stanga-ti fac integrame in ficati

  76. domnule guţă, locul dumneavoastră este aici, lîngă scumpa domnişoară tache. o minunată oportunitate pentru a socializa, nu?

  77. firai al dreacu da intelectual. datias voie la toaleta. na deaicea.

    fani mircea badea, la pachet, fara pene, tenta homosexuala.

  78. @ nedo: asta-i masa, fa, tuto, n-aveai si tu o fatza da masa aurie, frumoasa, s-o pui pa ea? fii atenta, ma asez si io, da’ poate nu ma servesti personal, sa vezi omor ce-ti iei. mars si adu’ ciorba sa ti-o pun in cap, ca sigur nu e buna, ale dracu’ nici ciorba nu mai stiti sa faceti, parvenitelor!
    @ MeSe.ro: poate aveti dreptate, insa intre timp am inceput sa fim si noi, pe blogul asta, niste oameni normali. luati un loc si injurati-va cu noi. 😆

  79. este multi oameni care vreau, da’ nu poate,făi doamna guţă! asa ca simona tache de culoarea roză, alţdata sa taci, fă, ca esti superficeala, nu te mai plage!
    bina, pa!

  80. Mese, Mister, domnu..verde de la martieni, verde de Paris sau pur si simplu verde de Corneliu Z ?

    Baiete..si-o baterie de artilerie la masa A1,A2,A3 !Apa mai tarziu, dupa ce ies flacari ..

  81. domnule istodor, ştiu că aţi servit masa la kfc, dar nu mă puteţi refuza să ciocnim împreună un pahar de vin. vă rog, simţiţi-vă ca acasă.

  82. Cristiam Gheorghe

    Simo, nu-i nimic! Eu te iubesc si asa nehotarata… Ca dovada, te-am trecut in blogroll-ul meu, pufoasa roz ce esti!

  83. draga mea, ciorba este o reţetă personală a bucătăresei noastre, vădana chişu, pe care a creat-o cînd era cu bursă, la paris.

  84. @ Yodda, Mircea badea: Fa, voi l-ati vazut pa nedo asta ce texte are-n el? zici ca-i de la uosford, minca-ti-as. Yoddo, ia-i tu mana dreapta, rupe-i-o putin si da-o-ncoa s-o pup. e asa da cult ca simt o nevoie puternica sa-i pup mana, da’ mi-e lene sa ma ridic.

  85. făăăăăăăă,răzzo, ăă? unde pleci făăă? tre’ sa dai la gaini? fenomenoanco’

  86. @ Cristiam Gheorghe: hai, mersi, nu vrei sa te-njuri un pic cu noi?

  87. Făăăăăăă Simono, paparudo’, cine esti tu făăă sami zici mie ce sa fac?!!!!tio dau la ficati făăăăă! nedo e un domn, un intelectual, pasta nul bat decat cu tot satu, nu io dau ca tie, crestineste, ca esti femeie!!!!

  88. nedo,fa,ia-te da urechi si sari la simo la castana,pana nu te spargem la figurat,figuranto

  89. nedo,
    hai baga niste muzica ca te pun sami legi siretele hahalero! datias foc la carti!

  90. toti
    pt ca eu nu stiu sanjur asa fain ca voi si ma simt exclusa, as vrea sa ma includ cu stirea asta :

    Noul cod penal prevede reducerea sentinţelor de închisoare, taţii se vor putea culca cu fiicele lor majore, la fel şi mamele cu fii lor majori.

  91. băăăăăăăăăă,
    io ma iau cu toti, parten parte.

  92. guta,esti baiat haaa? esti pa pielea ta?

  93. bucatele noastre vă lasă gura apă

  94. mircea, ce plăcere, vă rog să luaţi loc lîngă domnu’ victor

  95. agneswood,
    alta intelectuala.ce faaaaaaaaa, tu nu stii sanjuri? de ce fa????si iati stirile tale de ghereta si dulen cuibar, plicticoaso!

  96. io nu ma iau parte-n parte, io cred ca va rup mufele la toti daodata, ca vad ca v-o cam cereti, r’ati ai dracu’ de rapandule, rastorn blogu cu voi cand m-oi ridica acuma la voi

  97. alta :
    Monica Tatoa – femeie de succes : ”mă sună cineva şi mă întrebă ce culoare o să fie poşeta pe care o lansăm peste 6 luni ”

  98. Tot respectul … dar atunci sa nu mai carai ca “x” nu e bun, ca “y” se pisa pe banii nostri in Parlament. IMO, faptul ca matale esti la un ziar, in presa, zice-se “potaia de paza a democratiei” – o dai in bara mai rau de cat ei. Nu faci decat sa le canti in struna. “Ei” asta se asteapta … sa fie lasati in pace, sa doarma linisiti in fotoliile lor …

    Fara suparare, dar spiritul de turma n-ar trebui sa te afecteze – daca ei sunt asa, sa fii si tu la fel “pentru ca se poarta”. N-are rost sa ma bag in dezbateri “filosofice” pe tema votarii, dar am pretentie si responsabilitate mai mare de la unii ca voi.

  99. @ yoda
    nu plec, fa, nicaieri, numa’ voi sa te tachinez, voi sa te macnetizez! 😆
    publicitate:
    ‘blogul roz! sanatate curata! acum si la doi litri! 😆 ‘
    (pentru prima si ultima uaran veatza mea am sa fiu serioasa: rad de-mi mai am nitel si ma dau cu capu’ de tastatura si toti colegii de biro se uita deconcertati la mine…multumesc lu’ dumnezo ca-n tara asta mai sunt si oameni normali).
    hai, faaa, gata cu confesiunile cu nu esti mircea radu satz spui io tzie,bre, cat o iubesc io pa simona tache, da?! termina cu speculatziile!

  100. hopa mitica !

  101. Si apoi – daca tot nu te-ai dus sa votezi – nu ai absolut niciun drept sa spui ca Udrea nu e buna in Parlament. E ca si cum eu as spune despre un ziar pe care nu l-am cumparat niciodata, n-am citit niciun articol scris de vre’unul din ziaristi/redactori/etc cum ca e varza – nu am niciun fundament, nicio dovada.

    Atat am avut de spus.

  102. ‘ti-ai dracu’, da sclavi lu vantu ,vanduti,mancati ficati poporului ,asta necajit si, sugeti vigoarea din iel..nu va mai saturati ..care v-ati facut voi facultatea la particulara pe puncte si acu dati lecti de elitistii cur—-i.
    Plimbamiat-i ursu in juru cotroceni-ului .

  103. am senzaţia, sau sînteţi cam încordaţi? un pic de muzică?

  104. sandman,
    baaaaaaaaaaa, spumantule, vrei sa te cocosez?!!!ce, ai glume, ai harfen tine?

  105. mitica, dacai stii de cate ori am auzito peastea. e ca aia cu faaaaaaaaaa!!!!

  106. vă rog, dacă doriţi intimitate pentru o discuţie de afaceri, sigur, poftiţi în separeu
    http://www.youtube.com/watch?v=L6wmtR08dAA

  107. mircea,
    tinel de urechi pa nedo ca vreau sal invat sa recite eminescu cu pumnun gura.

  108. Guta,ai sa ma omori!Ma rad incontinuuuu!

  109. rozza,
    ce fa ai serviciu, esti pa ele, ai gologani? dute fa si ia si tu niste seminte si o bere la pet. si iai su lu simona niste tigari ca scuipa sange.

  110. dedic tutulor harfelor de pe acest blog shlagarul: “pumnii mei, minte nu are!”
    hai, fa, acu’ sa va vad care stetz bazate!

  111. bai raspopitule careti faci cruce invers de satanist ce esti..daca venim toti oamenii de buna-credinta din tara asta va spulberam sandramalele..se apropie funia de par, sa dus vremea matrozului chior sia camarelii lui personale care a innrobit tara asta la americanii aia de avem noi crize mondiale la noi in tara asta binecuvantata de dumnezeu de pe vremea lui decebal..jos labele de pe romania noastra!!!!!!

  112. draga, eu nu am inteles ce ai vrut sa spui , da’ macar un pic cred ca tot iti place ciutacu.

  113. îngăduiţi-mi să mă retrag pentru o scurtă reflecţie asupra sinelui post festum

  114. @guta

    se zice ‘servici’ fa, inculto!

  115. iauite la ei ai dreacu, lea dat intelectualu sa manance si tace toti. slugile!hua slugile! sa va stea ngat piscotu.

  116. mia scapat, se mai intampla fa paparudo’! ce acuma navem toti doua clase ca tine.

  117. nedormila,
    cand tentorci adu si damigeana aia da tuica, ai auzit baaaaaaaaaaa, papionule!

  118. ah, iată, mi-am luat ceva să lecturez
    http://www.dmo.ro/

  119. si c—a aia care a fost datan fapt mai demult, c—a care este ea c—a, sa stea cu homosexualii eii si sa nu mai se dea ea intelectuala..noi astia care construim autostrazi in romania si va facem poduri sa treceti voi cu limuzinele voastre q3 si bemveu..plangeti ca va luat delta de la gura si acu pelicanii nu mai fac cuib numa la sefu vostru in curte!!!

  120. @ sandman: care “romania noastra”, fa, zdreanto? ti-a luat ma-ta cadou romania de ziua copilului sau cum? aud?

  121. Cristian Gheorghe

    @Simona Tache: imi pare rau dar nu stiu sa injur… Daca vrei pot sa scot limba: lllllllll….

  122. destinsa atmosfera. Va incalziti? Asteptati musafiri?

  123. Romania este tarisoara la oamenii care munceste, cinstit in uzina,la butic,la somaj,nu la scarta scarta pe hartie care nici la t—–a nu este buna de citit ca constipa..aia e romanica noastra,doina,miorita,toma alimos,luceafaru,seara pe vale,astea sunt scriitori, nu voi mah javre cu ifose..vedeava-s la volanul tirului cu faza lungan ochi

  124. @ Cristian Gheorghe: e, na, inveti, noi ne-am apucat acum doua ore si uite ce bine ne descurcam deja.

  125. ba, io-l bat p-asta, pa sandman asta, ca ma inerveaza cu spume.

  126. chiar sunteti fluenti. Cum era bancu ala cu studentu si examenul la chineza?

  127. io vin azi in bucurestiul vostru si dupa ce las containeru cu bascheti in ioropa vin si va termin pa toti..mancava-s galagia voastra..stati in canale,in canale dau cu MANU-n voi

  128. @ Silva: flu… cum? te dai interesanta, interesanto?

  129. silvo, hai sictir. adu niste ceapa si taci.

  130. simona
    doriţi un colebil, vă rog?

  131. bai, e groaznic! Cine mama dracu’ sa creada ca te razi la excel?

  132. sandmane, tu vrei sa sterg cu tine pa jos, esti tirist mah?bah, celofanule, vezi sa nu te pun sami cureti xenoanele cu salaru’ tau da romanel

  133. nedo, ai adus tuica,firai al dreacu da cultivat!

  134. Sandmane,ai man?esti ciumeg?gagiule,te calc cu grederul si te tasez cu compactoru.Strat de uzura te fac.

  135. uite-o si pe asta mica ce bine se descurca!

  136. rozzo,
    cei fa, gata tie rau, pai nu tii la bautura papusa, esti trotineta.

  137. dragă prietene, primeşte acest jack din partea mea

  138. ete, nu mai poate sa ragaie omu’ ca gata nu sa pricepe sa bea

  139. ce sandmane mah…costel ma chiama si te rup in gura direct..las ca si pa fraierica geamantan asta de a lasat ecranu daschis il fac..sa dus sa de-a flori la c—–e din birou..io cu flori traiesc mah, cu flori?mortisorii ,vostri da jeguri,cand o sa face DOMNUL Mircea Badea si DOMNUL Ciutacu cu D mare partid, osa infundati gerlele mah jmekerilor de bucuresti care imi bagati senoanele in ochi pa a unu…

  140. io nu beau decat doar surupelnitze, fa, sex on za bici si cozmopolitan ca carrie din ‘totu’ despre sex’ sunt o duamna, fa, o cosmopolita, nu taranca ca tine, care tuata veatza ta numa’ tzuica da prune tza stat pe linba.
    deci, io chiar nu stiu ce caut printre toapele daici!

  141. @ Yodda: sa zice “papushea”, nu “papusha”, fa, boule!

  142. @ rozza: ne lasi, fa, papagalo, sau pun baetii sa-ti dea cu sacu’ da portocale la ficati? a, vrei o ranga peste ochi? sa face, numa’ un pic asteapta, sa fluer, fa-ti testamentu’ ca am impresia ca cre’ c-o sa ne parasesti

  143. draga mea, nu e frumos să corectezi pe cineva cînd greşeşte

  144. daca ma mai ei o data cu “draga mea”, iti inchei socotelile cu viata, sa sti. dacat o data mai iama si esti terminat

  145. tu fah de ceai coarnele alea de necuratul pa cap,iti anunti studentul cal inseli pe smecherie?
    sub tilitati de intelectoal ai in tine..va mananc pe tati bai caca—lor noroc ca vine ala de la florarie ca va luam eu numaru la maeu la toti

  146. @simona
    fa, ai grije ce zici, ca acuma il chem pe domnu’ ciutacu sa aibe dansu’ ac de cojocu’ tau. si daca ma duperi il rog satz scrie sho poezie de literatura de cartier shi-l rog si pe visu-vietzii-mele-badea-secsi-mada-faca sa ne spuna in hemisiunea lui de cultura si educatie a maselor ca esti o pruasta. auzi, fa?!

  147. Nici eu nu mai vreau sa ma duc la vot. Da’ nu stiu cum sa fac sa le spun asta.
    Baa gunoaielor, pana in ziua in care o sa imi prezentati un candidat care sa nu imi provoace greata , NU MA MAI VEDETI LA CABINA DE VOTARE. Mi-e scarba de 90 % dintre senatorii si deputatii Romaniei la fel cum imi este de 90 % din cei care n-au fost alesi.
    Elena Udrea, Petru Calian( asta e de la mine din circumscriptie- jenant), Fenechiu, BoC( huoooo!), Tariceanu( rusine!), Nastaaase…
    Nu as sta cu vreunul din voi la masa nici daca ar fi ultimul loc unde s-ar gasi paine in tara asta nefericita!

  148. nedo, nuti mai sterge bah mucii peaicea ca sunt destui da la mine.
    fa rozzo fa, cei fa muzica aia? dute fa la cules de prune, ca miai facut pofta!

  149. cand injuraturile au obosit trebuie sa lasam simandicoseniile sa vorbeasca,semianalfabetilor

  150. @,
    ce te bagi mah ca muscan lapte. ce nuti ajunge, esti handy?

  151. domnule @, argumentul dumneavoastră, să nu mi-o luaţi în nume de rău, este de-a dreptul pestilenţial

  152. Eu n-am pareri; trebuie sa spun ceva?

  153. @victor L
    mă puteţi ajuta cu debarasatul meselor? mulţumesc

  154. @ Yodda: ce, fa, vrei sa borasti? boraste si tu pa unu dintre astia, la alegere, la ce-ti trebe chiuveta?

  155. d-l nedo,din partea mea esti un penticostal cu pretentii de liber-dezgustator

  156. jariv pa la 7 jumate..(vedeti bah ca si la seral se face scoala ???) care esti jmeker mantalnesc ,si fac parten parte unde vreti voi,dar mai bine inspre chitila ca fac kilometrii multi pana la carturararestiii mamii voastre.

  157. d-l yoda,eu sunt o musca d-aia care trage la rahat,nu la lapte,d-aia am venit aici

  158. @simona tache
    analizând eshatologic rugămintea dumitale, încă pendulez între “pisi” şi “tută”. pe care o consideri mai adecvată pentru personalitatea dumitale, din punct de vedere conceptual-terminologic?

  159. @ sandman: io zic sa faci parte-n parte cu femei, ca e mai slabe si poti sa spargi zece dodata, nu te-ncurca cu barbati, ia-le angro pa roza, silva, agnes si lixuca si lasa-le late pa caldaram
    @ nedormitu: hai sictir

  160. cu cit va scuzati si invocati motive (merita sa lipsiti la votul pe iliescu vs vadim) ca nu mergeti la vot si ca vai doamne nu stiti de partea cui sa fiti in meciul inventat udrea -tolomacu, un pic de solidaritate feminina nu va prindea rau, restul in ceea ce va priveste asa cum va percep eu e doar ipocrizie si pretiozitate inutila

  161. @simona tache
    voi propune această discuţie bunilor mei amici, gabriel liiceanu şi andrei pleşu şi, în măsura bugetului pe care ni-l va aloca un alt bun amic, horia roman patapievici (horia, te salut!), vom organiza un workshop pe această temă.

  162. chiar fa simona, ca bine zici, care vrea sa

  163. fa, duamnelor, io am plecat, ca zlujba nu e crajma sa stai tuata ziua in ea. Orcum ma simpt dezgustata de tot ce se petrece aici, ar trebui sa va fie rushine, fa, sa mai scuatetzi capun lume! chiar nu posam esplic cum am ajuns sa ma cobor, fa, la nivelu vostru.
    @ simona
    fitzele tele ma lasa rece, fa! nu esti decat o intelectuala, fa! nij num dau seama cum te potz privi in oglinda fara satz dai doo palme cand vezi ce-ai ajuns!
    Lumea care-a chiulit de la scoala a ajuns ciutaca, sau ministra, fa, nu ca tine!

  164. anarhule,
    ce te razi mah, teai umflat la sunca siacuma ti se sparge burta de ras?

  165. si io ma retrag un pic ca-s epuizata de-atatea-njuraturi 😆

  166. “mortii ma-tii” n-a fost folosit deloc in postul asta. 😈

  167. bai cap mare si intors..pa tine am cia mai mare boala ca nu sentelege ce scri…nu dormi?ia sa faci 2000 da km cu aceiasi ciorapi si flanela pa tine sa vezi ce somn te ia …da la scris nu ti sa face, esti antrenat,ai?

  168. @
    bai homosexualule, dute ba la vaci ca si alea face caca nu numa io.francezule!

  169. @ anarhix: pai normal ca nu s-a folosit “mortii ma-tii”, ca suntem oameni civilizati, fa! nu sa vede ca suntem civilizati, vrei sa-ti rup arcada ca sa vezi mai bine?

  170. Pana va-njurati p-acilea, mi-a venit o idee, fug repede s-o inregistrez la OSIM: tastatura cu tasta suplimentara ,, FA ”, lu Ciutacu ii fuck una turbo, cu doua taste d-astea…

  171. Yodda: atentiune, Yoddo, ca a venit un figurant care ne ia la bombeu, ca cica sa da el jmeker si ne face tastatura cu “fa”. te ocupi tu a el?

  172. Justin – prea tîrziu. ca să întăresc spusele simonei,

  173. 😯 😳 😳 😥
    mii de scuze..in viata mea nu mai las PC-ul nesupravegheat,jur pe rosu

  174. e misto si articolul lui Mihai Radu din Plai cu Boi despre scuipaturile astea http://www.plaicuboi.ro/mihairadu/nevricosul-ciutacu-si-tanti-udrea/

  175. din păcate, cei şapte pulalăi, prietenii noştri, nu ne-au putut onora cu prezenţa. probabil că în acest moment îi concertează domnului nichi.

  176. daca cineva vrea un domeniu (care contine numele lui Ciutacu) si spatiu pe server in vederea construirii unui anti-blog sa-mi trimita un mesaj.

    Rog seriozitate!

    P.S. chestia cu “in vederea” am pus-o intentionat, m-ati auzit fă?

  177. avea Baiesu o nuvela despre ce facem noi aici

  178. “Şi tu, Nuţi, dacă mai ai sânge-n instalaţia de mare doamnă a politicii româneşti…” by ciutacu.

    hahaha, saracul cred ca i-e frica de ma-sa.

  179. a chemat-o sa se bata parte-n parte?

  180. Cristian Gheorghe

    Distracție maximă pe postu ăsta… Maximă de tot!! Dați mai tareeee!!!!!

  181. Kapra,
    ce ma esti smecher? bah, fimiear scarba da dastia cu idei, citeste aicea si FA un printrscreen la ceti zic, mars!

  182. @ inlocsadorm: sunt in limba. mardeiasii da cartier care argumenteaza cu “taci, fa, plimba ursu” si arunca cu soseta murata dupa femei, e viata mea.

  183. ba manca-v-as… io stau in rahova si nu stiu a vorbi ca voi… ia vedeti ca scot sisu’ 👿

  184. Multumesc Victore, mi-ai salvat ziua =))

  185. Ciutacheee,probleme ma?Cin tea suparat?spune repede cai sparg fata sii dau somn din prima.Aa,uitasem:fa.

  186. simona
    te rog, nu-l bana pe victor. sînt convins că a făcut o greşeală dar, atunci cînd va veni momentul, îşi va cere scuze. simt eu asta.

  187. Fa Guta… esti smardoi… ia treci ma pe strada pe la mine sa-ti dau drumu la sanje ca vad ca ai prea mult in tine

  188. aurelian: ca tot ai venit cand s-a terminat tuica, vezi ca zice bleen ceva de plex, nu stiu bine ce da-i cu bataie

  189. Bă, ce te……pă…..şi te …….la…..ca să…..te…..pă…..? Vrei să…..pă…..şi după să mă pă…..ca să……pe unde te……şi pe unde mă….în timp ce te……pă….sub…..în…..peste…..cu….la…şi te…..şi mă…şi ne…..şi vă…. ca să…..? Zi fă! Ă?

    Pot să…..copy-paste şi la Morar? Că….inspiraţie pentru douăăă bloguri.

  190. si c-o virgula pe care n-am mai pus-o

  191. şi cît te-ai chinuit tu să educi lumea să voteze cu dreapta, să vorbească frumos, să nu scuipe, să treacă babele frontiera şi să arunce mucii frumos, la coş… uite ce-a ieşit 🙁

  192. băi, văd ca v-aţi luat cunjurăturile şi aţi depăşit 200
    parcă va-n zis să nu mai treceţ de 100
    vreţ teroare ? mucii-n supă ?
    zamă de carotidă ?

  193. aureliane,
    ce esti ma cocos, tie ca ma bag pa femei ta. stai cuminte, nai tu treaba.fa!

  194. agnes draga, i-ai luat mintile omului aluia de l-ai facut sa se duca la ciutacu pe blog si sa termine cu sa fii iubit! Astea-s vorbe pentru ciutacu? Nu m-am mai uitat sa vad daca i-a raspuns-o pe-aia cu ba pe-a matii.

  195. taranca asta de Bleen ce vrea? ce vrei, fa?

  196. La Morar îţi trece cheful pânăăăă ţi se publicăăăă înjurăăăătura. Şi tot n-a upgradat wordpressul, săăăăă ne vedem şi noi feţele.

  197. silva
    uoau
    amorezu meu e la ciutacu ?
    io nu stiu undei aia si nici număntere
    când mi-a urat mie sa fiu iubită doar ia-n zis că-s şi iubită şi cu banii loaţi !

  198. @ agnes: am intrat si io sa-l gasesc pe amorezu (marcus?) si am dat peste mery!!!

  199. Simono, fa, mai arunca si tu un lemn pa foc ca mianghetat dopu la sticla.
    Fa, Bleeno, acu teai trezit? zii lu curva aia intelectuala de nedo sa mai puna niste muzici de petrecere.

  200. simona
    marcus e numa unu

  201. e si mery cat cuprinde, e si marcus c-o poezie

  202. aaa, e pen jurate acu pacilea? tui crucea instalatiei lu masa-n cor; pa cine tresa sparg la buza si ventricul, manca vas? ca dau cu stanga tare la nara…
    nutico, treci fa la aparat si bag-o pompa cu gura plina… ciutacule, tuti zidirea mat-ii, stai capra ca te sparg

  203. E bună şi portugheza la ceva.

  204. eu nu mai pot, imi pare rau dar numai pot. am dat tot ceam avut. imi cer scuze. ma duc in tachedrala sa ma caiesc. 😥

  205. icehot, te rog să ne ierţi pentru limbaj

  206. guta, pune baa ceva da dans daca vrei sa dansez, ca io din buric pe bach nu dau, sa stii. Si loati dracu sticlele alea dupe masa ca nu dansez ca fraiera pa jos sa nu ma vada aia de sta in fund

  207. încă unul.
    http://www.cabral.ro/culturescape/2913/what-what-in-the-butt
    s-a dat dracului blogosfera. ăştia n-au audienţă, ce dumnezeu se-ntîmplă?

  208. asta era om fin. Un pic prea siropos, dar fin

  209. Antidrog?!?!?! wtf is that?!?!

  210. Băăăă Nichi! Băăă, lasă-mă băăă în pana mea! Nu vezi că sunt ocupat? Că scriu pă blog? Ce? Da tu nu poţi să faci? Munceşte, băăă! Fă-ţi-le băăă, singur! Hai, hai, la muncă, la vase, la rufe, nu la întins mâna!

  211. Yoddo, Guitatorule, tie ti-e cam cald cu dintii-n gura dupa cum vad eu! Vezi ca te raschetez!

  212. Nichi citeşte câteodată bleenu, sper că n-a avut proasta inspiraţie să intre şi pe Tache.

  213. Concluzia articolului e buna. Titlul e teribil de enervant.
    Sunt satul de Ciutacu si Udrea, m-am foarte enervat cand am citit titlul. Prima reactie a fost ca am injurat. 👿

  214. Cine se aseaza la rand sa ia urmatoarele zoaie marca Ciutacu?

  215. @ciutacu
    uite, din greşeală nu a apărut la related posts. ar fi mers mai bine la postarea asta, dar, din păcate, titlul a fost deja luat. SĂRUTĂ IAPA PE CARE N-O POŢI MUŞCA

  216. Ma duc la doftor sa ma frictioneze, ceva, ca ma pocni o criza de lumbagou d’atata ras!

    Nu sunteti intregi la cap!…

  217. Cristian Gheorghe

    @toti comentatorii: daruiti-va Pacea, nu hula. Caci a Lui este Imparatia si Puterea si Slava, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin!
    @simo: ti-a placut? Tocmai am fost la spovedanie…

  218. Presedinte – Nikita, laura Andrean- prim-ministru, ministrul de externe: Magda Ciumac, ministrul de finante: Sexy Braileanca, ministrul Culturii: Tarky . E bine asa? 😆

  219. @simona ~ … cum se enerveaza unul, cum da microbul la toata lumea. nici macar nu va ofticati din acelasi motiv bag seama. la asa reactie, la asa cuvinte, n-aveam cum sa nu caut articolul cu pricina… pe care l-am aflat, si l-am gasit de prost gust, desi inteleg cum vine aia sa ai draci… si-am gasit un comentariu ce m-a scarbit, nu prin cuvinte, ci idee: “Super tare:) imi place cum iti iesi din minti cateodata;))” . Atentie deci cu iesitu din minti, ca poate atrage astfel de comentarii p0rn0. :}
    ps: i-a dat lu’ Ciutacu cineva peste ceafa atunci cand s-a autosezizat cu pornografia de la NY, de-a zis ca nimeni nu cunoastea legislatia americana, numai el, si ca a expune o zvastica este caz federal? :}:}:}:}:}:}

  220. durox
    între simona şi ciutacu e o diferenţă ca de la cer la pămîntul de sub unghii. e o plăcere să o citeşti pe simona cînd îşi iese din minţi 🙂

  221. ştiu, comparaţia asta cu cerul şi pămîntul de sub unghii e genială. e o plăcere să mă citeşti

  222. mai fac o adăugare şi gata: mi-ar plăcea să mi-o zică şi alţii 😛

  223. eu cu ciutacu! ciutacu rules! 🙂

  224. Ioi… ce imagine…
    Becali si Vadim, in voaluri semitransparente roz, unduindu-se pe muzica lu’ Nea’Omi, la Cotroceni.

  225. ciutacule, udrea e fata de fata bah geniale! iar vorbele alea “grele” ale tale sunt niste vorbe de femeie usoara, deci hai sictir!

  226. lu’ nedormitul mi-am pus in calendar, sa i-o servesc ecsact cand nu se-asteapta. sa vada si el cum e sa te fastacesti:
    esti genial stimabile, si daca n-ar fi mama pe lume, ai fi cel mai genial, cel mai tare, cel mai de cel…
    sa vaz acu’ cat iti trebuie sa te-aduni si sa zici ceva!

    :};]

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green