Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Breaking breaking breaking news!

Citesc cu interes cartea lui Iulian Comănescu despre media, “Cum să devii un Nimeni”, și tocmai am ajuns la capitolul care arată că, de foarte multe ori, agenda televiziunilor și a presei, în general, e făcută de conferințele de presă: “De câte ori nu am văzut pe televiziunile de știri titluri gen “Conferință de presă la PSD”? Conferința de presă, în sine, nu este o știre, dar ea permite așezarea unui echipament de transmisie prin satelit la sediul partidului cutare. Un alt titlu gol și obsedant este cel tip “Cămătarii rămân în arest”, sub care reporterul “de justiție” relatează că instanța a decis încă o dată respingerea unei cereri de punere în libertate”.

Povestea asta cu non-știrile mi-a amintit de un vis mai vechi de-al meu: Prezentatorii unui jurnal comunică precipitat, cu ochii bulbucați și broboane de transpirație pe frunte: “Stimați telespectatori, întrerupem jurnalul pentru o știre foarte importantă”. Apare un mare și fosforescent “BREAKING NEWS” pe ecran, care mai și pâlpâie ca un girofar, ca să capteze mai bine atenția. “Dăm legătura reporterului nostru special”, anunță livizi prezentatorii. Reporterul special își ițește capul dintr-un șanț. E tăvălit prin noroaie și ciufulit, are hainele rupte și gâfâie. E clar că are o știre care va zgudui lumea. Tensiunea e deja insuportabilă. Prezentatoarea își face aer cu niște hârtii. Le ține cu scrisul invers. Se prinde că nu-i OK și le întoarce. Prezentatorul își roade surescitat mouse-ul de la laptop. Se prinde că nu-i OK, lasă mouse-ul și ia pixul. Câțiva telespectatori leșină. În cele din urmă, reporterul special se adună din șanț, se ridică, își șterge mucii cu mâneca și, clătinându-se, grăiește: “Stimați telespectatori, am întrerupt programul obișnuit de știri, pentru o știre foarte importantă: nu avem nici o știre nouă. Nu s-a întâmplat nimic senzațional. Absolut nimic, stimați telespectatori. Rămâneți cu noi, vom reveni cu amănunte legat de această informație, imediat ce vom intra în posesia lor!”. Cade la loc în șanț, după care se ridică și, șontâc-șontâc, pleacă să-și mai verifice din încă 18 surse știrea că nu are nici o știre. Jurnalul își reia cursul firesc: conferință de presă la PSD, Cămătarii au rămas în arest, Elena Băsescu a parcat iar pe interzis etc.

171 comentarii

  1. Buna dimineata. Shocking breaking news: la fel ca in alte dimineti, ma aflu la serviciu.

  2. de la ştirile despre hernie chiar nu se mai întîmplă nimic 😐

  3. aaa, si eu sunt la serviciu. ieri putea sa vina adelin petrisor sa ma filmeze din transee cum urlu. azi sunt calma. no breaking news. no breaking anything.

  4. vad ca Arici Pogonici , Luminita, Jetix si Spice au ratat stirea cu Mazare nazistul ,fascistul, hitleristul,anticristul,Satana pe pamant….pacat.

  5. apropo de coada vacii, din categoria “am fost la munte” mi-am facut curaj si am dat papa la o vacuta. m-a lins pe mina. era evident legata, altfel ma cataram direct pe sura.

  6. Breaking news: deocamdata nu se stie daca sfarsitul lumii va avea loc in 2012, ramaneti conectati la programele noastre de stiri, prefecturile deja au facut atentionare de cod maro catre toate statiile noastre din tara, va asiguram ca vom afla cu exactitate toate detaliile ce tin de aceasta problema majora a umanitatii cu cel putin o zi inainte de a se intampla.

  7. din categoria “ori n-am eu ceva instalat ori sunt tuta” nu inteleg ce va tot jucati pe mybrute-ul ala. nici macar de acasa nu pot vedea altceva in afara de o pisi fioroasa intr-o parte si un fel de pitecantrop in cealalta parte. si un patrat gol in mijloc.

  8. Delia, dă-te la o parte, să mă uit. Mda….interesant…hmm….nţ…nţ…nţ… Watson, dă lupa aia!

  9. Foloseşti “IE The Ripper”? Asta e problema. Treci pe Firefox şi o vei putea vedea pe Tache bătîndu-l p-ăla micu’ al lui 3X.

  10. Watsone, îmi dai, mă, lupa aia?

  11. elementary, dear tolontan. unbreaking news: n-am fles instalat la serviciu. da acasa am. ma voi apleca asupra problemei. vreau sa ma bat cu tanti jeni in polonice.

  12. no asta da stire. breaking into laugh news.

  13. mă scuzaţi că pun o întrebare ontopic. sînt deja un nimeni. ce mai trebuie să fac?

  14. să te însori

  15. mitica, tre sa-l citez pe madison, jimmy. :mrgreen:

  16. da’ ce zice gimi?

  17. sau 😆
    niciodata nu stiu la ce se refera.

  18. tre să vin mai des aici, să ştiu şi io ce şi cu cine.

  19. asta e o ştire. de obicei explodează mircea badea

  20. am pus şi eu o întrebare mai sus. mă ajută cineva? nu citesc comentariile

  21. nedo, pai nu ti-a zis mitica sa te insori?

  22. cruela de vila

    hai ba simona , ma mai si moderezi? dupa ce ca dau cu breaking niuzu-n tine?
    hai satz zic : lu mirci badea i-a iecsxplodat! :mrgreen:
    nu capu! :mrgreen:
    ~ lap topu’! :mrgreen:
    in emisiune! :mrgreen:

  23. mai bine îmi zicea “împuşcă-te!”

  24. Nu vă speriaţi. Intrăm în memoria Firefox-ului. Pe rînd.

  25. Error: please type a comment.

  26. “Povestea asta cu non-știrile mi-a amintit de un vis mai vechi de-al meu: Prezentatorii unui jurnal comunică precipitat, cu ochii bulbucați și broboane de transpirație pe frunte: “Stimați telespectatori, întrerupem jurnalul pentru o știre foarte importantă”. Apare un mare și fosforescent “BREAKING NEWS” ” –

    exact asa s-a intamplat cu o cititoare de prompter (nu mi-a venit altceva in minte) de la RealitateaTV cand a avut bafta sa prinda o zgaltaitura seismica in direct. Chestia e relativ recenta, iar tipa urla din 1/4 in 1/4 de secunda : “Cutreeeeemur stimati telespectatori”

    Iar despre reporterul care transmite in direct (li se mai spune si corespondenti), ProTV e no.1, multe din legaturile date de Esca fiind la parterul cladirii din Pache Protopopescu.

    La stirile transmise din sant (cu non-stiri), asi sunt totusi nord-americanii cu transmisiile lor live din mijlocul uraganului.

    M-am amuzat copios. Mersi 😛

  27. Cind am vazut ca Simona a citit o carte nu am vrut sa intru, asta zic si io breaking news..
    La mine se face seara, ma duc sa maninc chinezeste, apoi sper sa dorm.

    P.S Ie un bar aici la etaju meu gratuit cu Vodca Smirnov…

  28. Simona fara basca parca-i in curu gol.. Simona daca vrei iti aduc o basca din China, banii sa ii dai lu Nado ca tot mi-e dator.

    Vrei una din paie?

  29. Nado cind imi dai datoria?

  30. nu-ţi dau nimic. adu conservele ma ling şi mai vorbim

  31. nedo,ti-am trimis la Cluj, pa e-mail. Te-ai mutat din Cluj?

    Nedo da-mi banii, te spun lu Basescu, saracu numai d-asta nu mai are timp.

  32. jurnalismul a murit. ăla clasic, cel putin. ăla care presupunea să te duci in lume, unde se intampla ceva sau unde anticipezi ca se va intampla ceva. si sa vorbesti cu oamenii. si sa corelezi marturii. si sa nu te limitezi doar la punctul de vedere al autoritatilor. si sa ai cojones sa-ti asumi un punct de vedere nepopular, daca e sustinut de fapte. si sa nu-ti asumi un punct de vedere nepopular doar ca sa devii vedeta. si sa ai habar de nitica deontologie. si sa ai cojones sa ramai nemanjit. jurnalismul a murit. l-au omorat explozia internetului, vulgarizarea gsm (adica, pentru prosti, ieftinirea comunicatiilor gsm), corporatismul si consumptionismul. cadrul institutional face, inca, diferenta intre freelanceri si palmasii din trusturi dar in cativa ani or sa fie milioane de bloggeri care or sa atomizeze publicul site-urilor cu traditie. asta, in on-line, unde, cica, e viitorul. jurnalismul a murit dar, ce ciudat, unii jurnalisti par sa nu-si dea seama. ei continua sa se miste dupa acelasi tipar arhaic, ca zombii din seria lui george romero.

  33. nedo, ai casa cu piscina, ai mertan, ai iaht sau esti sarac?
    cum ziceti voi la Cluj

    Sunt sarac si n-am nimicu
    Sunt sarac si n-am nimicu
    decit pielea pa buricuuu, uuu,uuu,u
    nefasta-i mi-i dusa-n munte
    nefasta mi-i dusa-n muntie
    sunt sigur si …

    Ie mult mai bine sa fii bogat, imbogateste-te nedo, imbogateste-te

  34. Simona ie bogata? Ie si ia un pic mogula?

  35. nedo daca vrei sa te-mbogatesti intra-n partid, io te votez!

  36. nedo vrei sa fi traducator de chineza? Vorbesc cu astia p-aici, ai vazut vrodata cum se scrie chinezeste pe computer? Chninezoaicele sunt tare dragute, rid tot timpu, vrei sa-ti aduc o chinezoaica? Cind imi dai datoria?

  37. @neamtu tigan, mai bine ti`ai bea vodka aia gratuita de la bar. ca tot esti bogat si`ti permiti 😉

  38. Octav, asa ajungi bogat, bind gratuit! Cu bani poate orice fraier.

  39. Octave daca as fi nevoit sa platesc tot ce beau as fi mai sarac decit nedo, sau as ajunge Doamne fereste abstinent.

    La viata mea am o dambla sa dau la toti la toti sa bea, … lu nedo nu-i dau ca face urit si adoarme.

  40. vedeti, ce v-am spus? Nedo doar a mirosit alcoolu (cu doi de o) ca a si-nceput sa-njure!

  41. iertaţi-l. a băut, da’ e băiat bun. vă rog io să-l iertaţi

  42. balsam pa suflet a fost asta cu iertatu, hai ca te iert si io de datorie, da nu uit!

  43. cum se scrie chinezeste pe computer? evident ca se scrie “chinezeste”. carol? lui nedo adu-i mai bine o thailandeza ca il doare la sciatica

  44. azi sînt ghei. prefer şi thailandez

  45. Delia ma uit la poza ta, mai mult mi-a placut ieri de Nina virgina!

  46. mi-am pierdut bricheta.

  47. @Simona
    Mai bine fara fotografia in care arati foarte frumoasa. Cand o vedeam, eu uitam de ce am intrat aici. Nici cu astea doua, lucrurile nu stau perfect, dar este totusi o ameliorare, din punctul asta de vedere. A, da, vroiam sa spun, ca sunt prea sarac pentru lucruri ieftine, ca sa nu mai amintesc de alea gratis sau gratuite. Cat dai, atita face, respectiv faci.

  48. Chinezeasca are multe mii se semne, lea-r trebui o tastatura cit toate zilele, astia cu care am io d-aface, dr. ing, spun ca stiu vro doua mii doar. De abia la 12 ani se considera ca ci´neva stie cit de cit sa scrie.

  49. Mitica, chinezii mi-au luat brichetele la aeroport, acum ma port cu betisoare.

    P.S Mi-au luat si temperatura!

    PPS Andrei d-aia nu esti bogat pt. ca esti sarac!

  50. Poza-i moft s-o vezi natur.

    Noapte buna… pa miine sau la noapte … daca voi fi nedormit.

  51. neamtule, mi se pare normal. nu esti nici ciine, nici pisica sa-ti placa poza. a, si carol ne punea intrebari destepte gen “care e cuvintul care se scrie intotdeauna gresit”

  52. oare am chinezi în birou?

  53. Multumesc pentru lamuriri. Si eu credeam ca, de cat sa nu ai bani mai bine sa ai. De aia nu vreau nimic ieftin sau gratis.

  54. daca te uiti atent o sa vezi ca nici nu exista nimic gratis. niciodata.

  55. Delia, m-am inistit, crdeam ca sunt io anormal.
    Mitica, ziceau unii ca si romanii fura. (Esti cu nedo in birou?, ai grija ca nu-si plateste datoriile))

    Acum chiar plec!

  56. breiching niuz: elodia a fost vazuta ieri seara la rathaus in münchen. minca inghetzata.

  57. mă feresc de nedo, sparie cophiii. se tunde chel şi nu vrea să se însoare.

  58. nu te insura nedo. daca te insori faci burta si chelie si o data pe saptamina timp de cinci ore o sa fi clientul care-si asteapta nefasta in fotoliul din mijlocul magazinului de imbracaminte care dupa ce te intreaba de o suta d eori daca e prea grasa o sa cumpere o curea la care trebuie sa cumpere pantaloni la care trebuie o anumita geanta si anumiti pantofi.

  59. tigancuse esti frumoasa, tigancusa mea….

  60. otto, aia nu era elodia, era sosia lui dan diaconescu deghizata in sosia elodiei. in episodul 154 a fost un poll “credeti ca elodia minca inghetata sau nu?” si 75% din telespectatori au zis ca nu. deci nu era ea.
    mitica, de nedo stiam ca e chel si ca nu vrea sa se insoare, da face si “bu” pe strada? rusine ma, vrei sa ramina copiii aia cu sechele?

  61. delia, nu stiu ce sa cred. cica doi bavarezi imbracati cu pantaloni d epiele scurti si in cap cu un clop verde cu peana au recunoscut-o, au strigat-o pe nume la care ea a zis ai daunt nou huz elodia da vorbea ca toti romanii engleza cu accent romanesc. a, si avea un tricou cu hai steaua.

  62. In Nepal a fost cineva? In afara de Andreea Marin. Acolo ti se urca repede la cap bautura, ca esti la inaltime.

  63. Io sunt la malul oceanului, asa ca alcoolul se are mult de urcat. Deci, nici o problema din punctul asta de vedere.

  64. otto, ala era banel nicolita pe tocuri. numai el mai poarta tricou cu hai steaua.

  65. burtă am deja şi sînt mîndru de ea/el

  66. nedo, ma, atunci de ce nu te insori ma?

  67. ca să moară mîndrele de ciudă

  68. delia, m-am gindit si eu la varianta asta. da nici banel nu minca inghetata. e greu, iti spun io, greu de tot.

  69. Breaking news: Afara ploua. Cred ca zilele astea, o sa vina toamna. Nu sunt santuri pe aici sa transmit din ele. Mai caut.

  70. gigi nu putea fi ca el ar fi purtat doar un tricou englezesc in dungulite cu hai eu. chiar ca e greu

  71. m-am culcat, dorm, Delia esti frumoasa sau urita, vrei sa te visez?

    Breaking news, in tara soarelui rasare a fost ecclipiszta… cum draq se zice? aia cind soarele dispare, nu, nu noapte, atunci vere cind se ascunde dupa copac! mai mult la Shanhai, aici s-a ascuns doar un pic.

    Vorba cintecului ” Te-asteapta um om, ascuns dupu-un pom”.

  72. Nedo are burta de om sarac!

    Nedo, da burta jos si-nscrie-te in partid!

    P.S Nedo daca esti sarac te poti insura, nu ai nimic de pierdut!

  73. însoară-te tu şi pentru mine. însoară-te cu cine vrei

  74. lu’ guta i-ai facut copil,pupilu’ e mai usor

  75. lasati baietu in pace. daca se insoara face o greseala, daca nu se insora iar face o greseala. e intr-o situatie grea, orice o sa faca o sa iasa rau.

  76. nedo o sa ia o printesa europarlamentara si va primi si jumate din imparatie, Ardealu autonom

  77. lasa jos ardealu! ki kapsz! sa-i dea oltenia lui. eeei… si nu ma visa ca o sa ai cosmaruri.

  78. oltenie am. vreau ardeal proaspăt, de văcuţă

  79. Dupa mine, Ardealul poate sa-l ia cine vrea, dar sa lase prunii. Stiu si eu si ardelenii cam de ce. Eventual, sa lase si unguroaicele, daca tot sunt acolo. Iar in privinta Olteniei, sa lase oltencele tonul, dar nu numai, mai jos.

  80. ti-o recomand pe tanti mariana. nu e chiar proaspata, da are vacuta. p-aia am hranit-o. pe vacuta, nu pe tanti mariana. si am baut pentru prima data in viata lapte proaspat muls. m-am zbatut un pic da m-a convins. tanti mariana, nu vacuta.

  81. ardeal proaspăt aş bea. nu lapte

  82. ce sa-ti mai zic, du-te la un napolact. este smintina gospodar, iaurt zdravan sau usurel, dupa gust. poate gasesti si un ardeal proaspat.

  83. vreau ardeal, nu lapte! ardeal proaspăt de văcuţă.

  84. era pe vremuri la cluj o bomba de-i spunea ardealu. mey, mai e alea cu fasolarie, varzarie si macaronarie?

  85. ba, esti cam mofturos. pe pariu ca nu mincai broccoli cind erai mic?

  86. otto, nu mai tin minte de ardealu. de varzarie nedo poate sa-ti spuna, ca el se da pe-acolo. eu n-am mai fost prin centru de mai mult de o luna.

  87. mai era pe acolo zahanaua, arizona si daca ma scormonesc bine prin cap imi mai aduc aminte. crocos am inteles ca l-au inchis. n-am mai fost de vreo cinci ani in cluj.

  88. Eu nu am Cluj deloc pe aici. Poate cineva sa-mi trimita si mie o feliuta. Lapte gasesc eu, ca sa inmoi Clujul ca pe biscuiti.

  89. otto, nu te chinui. eu am surprize de fiecare data cind trec de central spre centru. asta se intimpla cam o data la vreo doua luni. si numai cind am ceva special de rezolvat. nu mai e nimic. doar tot felul de banci si firme inchise.

  90. Sînt buucreşteni care, de cînd s-au născut, n-au văzut din Bucureşti decît cartierul lor. În facultate, încă din primul an, noi, provincialii, ştiam mai bine Bucureştiul decît colegii bucureşteni. Ei nu ştiau decît Sălăjan sau Pantelimon sau dracu ştie pe unde mai stăteau.

    30% din bucureşteni trăiesc rural, 60% trăiesc ca-n Bronx iar 10% (cei mai drepţi, mai inteligenţi şi mai frumoşi) sîntem noi, ceilalţi.

    Asta e o împărţire. Cealaltă împărţire e: 70% cocalari fără fiţe (manelişti cu grătarul de gît), 20% cocalari cu fiţe (Salvări fără cruce roşie, metrosexuali şi prezentatoare de ştiri) şi 10%, noi, ceilalţi.

  91. bleen, ai intrucitva dreptate. am un coleg care stie strazi in cluj pe care eu nu le cunosc. ca n-am avut ocazia. el a facut facultatea aici si a umblat mai mult decit mine, care aveam si am trasee cumva prestabilite. ce sa caut eu in manastur (asta e un cartier) daca n-am treaba acolo? si oricum, spre rusinea mea, nu prea retin nume de strazi.

  92. ha, nedo e in ziua ghei si ai venit la mine? un pic mai tirziu ca ma uit la meci.

  93. maaaa bleene… io cunosc bucurestiu bine rau si-s nascut aici 😛

  94. e apollo 13 la natgeo da’ fara ala tom hanks sau cum il cheama :mrgreen:

  95. si lui swigert ii pare rau ca n-a pus picioru pe luna in loc sa-i para bine ca n-a crapat sufocat :mrgreen:

  96. ce dracu o fi fost in capul astora de la nasa? 🙄
    in locul lor as fi trimis niste manechine in apollo 13 💡 pe mazare :mrgreen:

  97. @Simona
    Tu apari in culori numai seara sau numai ca sa ma derutezi pe mine? Ori te joci la butoane prea mult? Oricum e bine ca ai dat cu basca de pamint.

  98. vreau poza cu basca! numai pe-aia! scapă de celelalte,te rog!

  99. Poza cu basca e proprietatea Caţavencu. Şi numele de scenă (Tache) e proprietatea lui Caţavencu. Nu mai are voie să-l poarte. Nu ştiu de ce am presimţirea că o să şi-l schimbe!

  100. nu am curajul să comentez. dacă are moderare?

  101. cruela de vila

    bueiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
    da ce veselie e acilea!
    hai ca dau shi io o palinca!
    :mrgreen:
    sa ne traiasca niuzurile!

    @bleen sa te tzii departe da breiking , ca nu e da bine!aaaaa….nu e da tine!ptiu!

  102. Fara basca, riscul de a ajunge in situatia de a-si schimba numele creste in ritm exponential. Cred ca pe strada, totusi, se protejeaza cu basca. Sunt destui nebuni prin Bucuresti, din cate am aflat eu.

  103. cruela de vila

    io vreau sa-si ia o basca pe care scrie tache!
    sa shtie lumea cu cine sta da vorba!

  104. cruela de vila

    @neamtule, vezi ca peste doo ore, vine eclipsa peste tine! :mrgreen:

  105. nu are moderare. e linişte. e perfect. guţăăăăăăăăăă!!!!!

  106. cruela de vila

    daca intrati la pitici gratis, o sa vedeti ca a fost in vichend in vama , cu basca lu simona!

    ntz, ntz! 😯

  107. cruela de vila

    @bad-mf :mrgreen: nu-i mai bine o pupila? :mrgreen:
    nu d-aia da care ai tu doo! :mrgreen:
    d-aia da e feminun lu pupil! :mrgreen:

  108. Eclipsa neamtului a inceput de dimineata, cand a dat de un bar cu bauturi moca, la hotelul unde e cazat :mrgreen:

  109. Creţuleasca şi Dumitrescu au fost exceptaţi de la testul de cultură generală. Dacă mie, din afară, mi se face greaţă de ce se întîmplă prin Trust p-acolo, nici nu vreau să mă gîndesc la cîte lămîi pe zi trebuie să ia cei din interior, ca să poată rezista la serviciu.

    http://www.reportervirtual.ro/2009/07/cautati-pentru-testare-la-realitatea-tv.html

  110. cine vine la matei pe blog? hai să-l revigorăm. cruella, poţi să pui şi bancuri, te las :mrgreen:
    http://matei.catavencu.ro/

  111. cruela de vila

    @bleen : ma scuzati de vorba proasta : 😳 ai zis de lamiie la trust? sau de lam*ie? :mrgreen:

  112. cruela de vila

    @nedo : sunt la regim! rasul ingrasha! :mrgreen:

  113. Prepliceanu si cucoana aia pitica si agitata de langa el dau testele?

  114. cruela,da clic pe numele meu,fa-mi un pupil

  115. Agitaţii şi lingăii şi-au dovedit cultura, mai ales la limbi, aşa că nu trebuie să dea test.

  116. cruela de vila

    @badmf: nu e nevoie sa tzi-l fac, ca il am :mrgreen: gata facut!
    e in congelator!
    numa sa-mi zici ce model vrei!
    :mrgreen:

  117. cruela de vila

    @bad-mf : de cate ori sa dau click? :mrgreen:

  118. @cruela ,

    da clik fara numar, fara numar :mrgreen:

  119. cruela de vila

    @nedo : cat esti de bruta! :mrgreen:

  120. faceţi-i pupili şi lu simona-tache. altfel se supără
    http://simona-tache.mybrute.com/

  121. deci doar unu’ de ip. adica acuma dezvolta-l pe ‘buta mica’,fa-l puternic,baga-l la bataie

  122. cruela de vila

    @badmf : prea tarziu! mai am shi o a doua bruta!

  123. n-are nimica cruela,dezvolta-le pe amandoua

  124. cruela de vila

    @badmf: si mie ce-mi iese la afacerea asta? :mrgreen: de brute crezi ca duc eu lipsa?

  125. Doamna profesoara, nu te mai juca la butoane. Acum e bine. Deci, noapte buna!

  126. breichin niuz: schöffehofer, ba da buna e!

  127. ma duc la munca. Aznoapte am dormit putin da nu mult.. N-am visat-o pe Delia ci pe Nina virgina.

  128. […] Si un comentariu excelent de la Simona Tache. […]

  129. Neata! In pepiniera non-stirilor se fragezesc non-creiere mult mai usor de manipulat decat prevestea cinicul Orwell. A, si neaparat preacuviosenii de la Trinitas TV! Armani, Q7, 666, pasapoarte biometrice, Jiji, cica ceaca cica ceac. Ceac noris!!

  130. neata. neamtule, inseamna ca ai dormit bine 🙂 am bagat un cap in geam in taxi in drum spre lucru. a ocolit soferu brusc o groapa. asa ca am creierii cam zgiltiiti. ma scuzati daca sunt putin incoerenta.

  131. aşa îţi trebuie dacă te sui in taxi fără cască de protecţie

  132. Remusel-cu-draci-pe-el (adica pe sine, nu pe Felix)

    http://ultimaemisiune.ro/2009/04/pentru-ca-incepeti-sa-pricepeti-ce-pierdeti/
    daca tot e sa ne luam de tehnica de facut bici din senzational

  133. mare dreptate ai. nu stiu cu ce sa mai umple spatiile. noroc ca avem internet si nu mai stam dupa ei atunci cand chiar se intampla ceva important.

  134. renate biellert

    keine neue:diaconescu o cauta pe elodia in sant
    geniala otv. 💡 💡

  135. Încearcă cartea lui Giovanni Satori, “Homo Videns – imbecilizarea prin televiziune şi post-gândirea”, apărută la editura Humanitas în 2006. Este destul de subţire pentru a fi citită în câteva ore şi expune frumos o mulţime de lucruri, chiar dacă poate asupra câtorva mărunţişuri nu sunt total de acord cu autorul.

  136. […] după criteriul relevanţei, fiindcă îmi salvează mie eventualul timp consumat pe balastul non-ştirilor breaking news. Nu prefer mediile de informare care amestecă lucrurile căutând cu orice preţ următoarea ştire […]

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green