Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Poveste despre bunici

Bunicii mei sunt veniţi din poveşti. N-au cum să nu vină de-acolo, sunt atât de blânzi şi de buni, încât sunt sigură că au fugit dintr-o carte. Mamaie e mică şi subţire şi, până acum câţiva ani, când a ajuns-o mai tare bătrâneţea şi a devenit mai fragilă, era fâşneaţă ca o adolescentă. Toată ziua alerga încolo şi-ncoace. Acum nu mai poate să alerge şi urcă cu greu treptele. Are două trepte mărişoare la intrarea în casă şi mi s-a strâns inima când am văzut că i-a făcut taică-meu o balustradă, ca să nu alunece, Doamne fereşte, şi să cadă, atunci când le urcă. Mamaie a fost iute şi blândă. Blândă mai este şi acum. Nu am văzut-o niciodată, absolut niciodată certându-se cu cineva. Şi am stat cu ea şi cu tataie de la 10 luni la 6 ani, după care în toate vacanţele, până am terminat liceul. Nu am văzut-o nici certându-se şi nici vorbind de rău pe cineva. Am şi întrebat-o, de curând, dacă s-a certat vreodată-n viaţa ei şi, după ce s-a gândit îndelung, mi-a zis că… o singură dată, când era foarte, foarte tânără, s-a certat cu o babă rea din sat. La modul că i-a zis babei că e rea sau ceva de genul ăsta, nu vă imaginaţi vreun scandal cu poalele-n cap.

Când se mai necăjea, mamaie se închidea în ea. Uneori, nu foarte des, plângea. Ţin minte că, odată, când eram eu mică, i-a murit o purcea. Aşa de tare s-a necăjit mamaie, că a plâns vreo două zile. Pe urmă, se mai necăjea pe noi, copiii, că mai făceam tâmpenii, dar n-o ţinea mult supărarea. Pe soră-mea a despăducheat-o, de vreo două ori, după ce s-a băgat în cotineaţa unor vecini şi s-a umplut de insecte parazite de la găini. O despăduchea şi o bombănea, dar după aia îi trecea, o mângâia şi-i zicea “Mânca-o-ar mamaie!”. Eu aveam obiceiul să plec prin sat fără să spun. Mă căuta cu orele, până dădea de mine pe la vreo băbuţă din vecini. A fost nevoită să-l pună pe tataie să-mi lege poarta. Aveam vreo 4 ani, l-am văzut şi m-am interesat de ce o leagă: “Eee, o leg să nu intre hoţii”, mi-a zis. “Lasă că ştiu eu, o legi ca să nu mai plec eu”, a venit replica mea. Din ziua aia, n-am mai plecat pe poarta mare, ci pe portiţa de la gâşte. Nu eram mult mai mare decât o gâscă, aşa că nu mi-era greu s-o tulesc pe acolo.

Mamaie ne făcea cozonaci, şi gogoşi, şi scovergi, şi prăjituri. Oricât de obosită ar fi fost, dacă-ncepeam să ne milogim, seara, târziu, că vrem gogoşi, îşi punea şorţul şi ne făcea. Ne învăţa să tricotăm. Ea tricota pentru noi şosete, pulovere, vestuţe, iar noi, pe lângă ea, tricotam bluziţe şi fustiţe pentru păpuşi. Când era mai tânără, întindea războiul de ţesut şi ţesea. Cuverturi, preşuri. În zilele de sărbătoare, îşi lua biblia sau o carte de rugăciuni şi citea. Mamaie nu are decât două clase, dar ştie să scrie şi să citească şi e foarte deşteaptă. Are o inteligenţă şi o deschidere la minte de te lasă cu gura căscată.

Când ne-am făcut mai mari, ne lăsa la discotecă. Ne întorceam acasă pe la 3-4 dimineaţa şi ne trezeam că ne ieşea înainte pe stradă. Nu putea să doarmă de grijă, dar ne lăsa să ne bucurăm de adolescenţă, cu preţul somnului ei. Ţin minte că, odată, era şi maică-mea acolo, când am cerut voie la disco. Maică-mea a zis “Nu!”, dar mamaie a intervenit prompt: “Uite ce e, acuma sunt la mine şi eu le dau voie să se ducă, când or fi acasă, decizi tu, dar acuma eu hotărăsc. Hai, duceţi-vă!”. Şi ne-am dus.

Tataie e mare, cât un munte, morocănos şi blând. Vorbeşte puţin, foarte puţin, şi poate să pară aspru, dacă nu-l cunoşti. Nouă, nepoţilor, ne zice “‘tu-ţi grijania mă-tii”, dar ca pe-un fel de alint. Cu mamaie s-a purtat toată viaţa ca un domn. Cât e el de mare, n-a bătut un cui şi n-a pus un gard fără s-o consulte. O chema mereu s-o întrebe: “Ia zi, mă, Anicuţo, e bine?”. N-a băut decât pe la câte-o paranghelie, un pahar-două de vin, n-a fumat şi, într-o cultură rurală în care bărbatul e Gigi durul, n-a atins-o niciodată pe mamaie nici măcar c-o vorbă, darămite c-un pai. Niciodată, jur. La ţară, femeile sunt înjurate la greu, bătute şi înşelate, mamaie a fost tratată toată viaţa cu o blândeţe şi o gentileţe extraordinare. Da’ nici ea nu i-a vorbit vreodată urât lui tataie. Îl ceartă doar când se aşează la masă, fiindcă îşi pune mereu ciorbă pe el: “Hai, mă, Niculae, iar ai pus pe tine?!”. Tataie râde ruşinat, iar data viitoare pune din nou pe cămaşă măcar nişte sos, dacă nu ciorbă. Tataie e supergospodar. Şi acum, când are deja peste 80 de ani, se scoală la 4 dimineaţa şi aleargă non-stop. Mă ia cu leşin când dau telefon şi aflu de la mamaie că el e plecat cu măgăruşul la câmp. Când eram eu mică, era încasator la IREB. Mergea prin sate şi aduna banii de lumină. Când venea, seara, ne aducea mereu câte ceva. Ba mere, ba nuci, ba ce mai găsea el de cumpărat pe unde umbla. Apoi, se apuca de socoteli. Făcea tabele cu banii încasaţi şi îi tot aduna. Plăcerea socotelilor i-a rămas şi acum. Dacă-l întrebi câţi ani are, îţi spune în zile: 29.224 zile. Sau câte zile a adunat el la momentul la care-l întrebi. De când a mai îmbătrânit, a devenit şi el bisericos. Îl căra mamaie la slujbe şi-l punea să mănânce de post, ceea ce, pentru mâncăul care a fost dintotdeauna tataie, nu era chiar uşor. Acum, ea nu mai poate merge până la biserică şi se duce doar el.

Acum mai mulţi ani, am întrebat-o pe mamaie despre povestea lor de dragoste. Mi-a zis că “a luat-o de-acasă”, că, pe vremea aia, aşa se făcea. Puneai ochii pe fată şi apoi o furai cu acordul ei și o duceai acasă, la părinții tăi. A luat-o, apoi şi-au făcut cu mâna lor casă. Ei doi, singuri, au ridicat-o. Au făcut doi copii, iar copiii le-au făcut nepoţi.

Când e ziua lui mamaie, tot timpul îi zic lui tataie să aibă grijă de ea. La un moment dat, de curând, Niculae cel morocănos şi blând, care vorbeşte puţin, mi-a zis ceva ce m-a lăsat mască: “Am grijă de ea, cum să n-am grijă!? Ca de-o prinţesă am grijă, că o iubesc şi acum, ce dacă suntem bătrâni? O iubesc de nu mai pot! E lumina ochilor mei”.

154 comentarii

  1. foarte frumos. ma emotzionai un pic.

  2. Foarte frumos. Mi-au dat lacrimile. Imi aduc aminte si eu cu drag de bunicii mei…..Esti norocoasa ca ii ai alaturi de tine.

  3. Mi-ai adus aminte de copilarie. Multumesc!

  4. Sa ti-i tina Dumnezeu sanatosi.
    Multumesc. Parca as fi citit povestea bunicilor mei, numai ca nu era Anicuta ci Ileana

  5. mie bunicuta nu-mi da voie sa zic de ea

  6. Na, ca m-ai aruncat in galeata. Aia cu melancolii, de. Si scrisesem mai mult de ai mei, dar m-am emotionat si am sters…

  7. Nu mi-am petrecut multe vacante la bunici, insa dupa ce am citit articolul mi-as dori sa pot oferi o experienta similara copiilor fetitelor mele.
    Un articol exelent. Multumesc.

  8. Eu am fost crescut până la 14 ani de bunici și de multe ori am încercat să fac o astfel de poveste însă nu am reușit niciodată… Nu am găsit cuvinte destul de frumoase pentru a-i descrie exact cum sunt!

  9. E atat de frumos cand cresti intr-o poveste! E greu sa exprimi atat de mult in atat de putine cuvinte, felicitari! 🙂

  10. Bunica din copilaria mea:frumoasa,cu par lung,adunat ingrijit la spate.Toata dragostea i-o citeam in ochi si in gesturi.Compotul de cirese din diminetile de vara si laptele cald cu mamaliga din serile cu zapada ,vestuta de lana si ciorapii teposi,povestile inainte de culcare,ingrijirea genunchiului zdrelit,pe toate le facea ea.
    Bunicul era inalt,zdravan,calm si intelept.El mi-a tinut scara ca sa vad eu daca pot atinge norii,am inaltat impreuna primul zmeu facut cu hartie de ziar.El ma ridica in brate ca sa rup din mar o floare umeda,el imi dadea perele acelea aromate.Era salvatorul meu,viteazul care ma apara de lupul cel rau pe care il mai auzeam din cand in cand la geam.

  11. simona, sa-ti traiasca si sa fie sanatosi. parca sunt bunicii mei de la fagaras. da eu din pacate nu-i mai am. s-au refugiat din ce e acum ucraina si au lasat acolo casa, gradina, pamint, padure si helestee cu pesti. au stat o vreme ascunsi undeva sub munte cu trei copii mici si pe urma au luat-o aici de la 0. si-a facut casa, si-au luat pamint. bunica se ocupa de casa si copii, bunicu lucra in gradina. avea o gradina mare, cu de toate. legume, fructe si mai ales multe-multe flori. de toate felurile. vindea flori. avea cele mai frumoase flori din fagaras. toate miresele veneau la el sa-si faca buchete. eu eram fascinata de gradina de mica. daca nu eram prin copaci stateam si ma uitam la el cum lucreaza. cu bunica stateai drepti. tin minte ca ne punea sa mestecam carnea de vita in gura de 40 de ori inainte sa o inghitim. da de ce tocmai de 40 de ori? taci copila, ca ti le numar! si ea era bisericoasa. cind m-a dus la biserica prima data am inceput sa protestez. da de ce ma pui sa stau in genunchi daca n-am facut nimic rau? a trebuit sa ma scoata afara. mi-a explicat si pe urma m-am obisnuit. nu ne lasa niciodata sa plecam de la ea fara sa ne unga cu ceva ulei pe frunte. si ne baga cite 100 de lei (din aia vechi-vechi) in buzunar. sa aveti voi acolo de bomboane.si ea il bombanea pe bunicu ca intra murdar in casa ca isi varsa mincare pe el sau ca da televizorul prea tare. da pe urma zimbea. avea asa, un zimbet smecher. a murit cumva de necaz la 80 si ceva de ani, cind a murit matusa-mea. bunicul a murit de batrinete, la 97 de ani. pur si simplu s-a stins. poate sunt nedreapta cu bunicii mei de la cluj. aia e o alta poveste, nu asa placuta. dar pe cei din fagaras i-am iubit enorm si pe ei ii consider bunicii mei.
    si b. fata, mi-am facut cont pe unica. chiar daca nu cistig poate nu-mi pui deoparte o eugenie, un fursec, un mar, ceva de la masa ca ma supar si alta data nu te mai votez 🙂

  12. cand ai noroc de-o gena buna …..! Da’ ce te faci cu …cernahoschi …! Sa nu va amestecati …prin copii ….

  13. O poveste induiosatoare si de asemenea cu multe invataminte. Intr-adevar ar trebui sa luam tot ce este bun de la cei frumosi de langa noi. Si da, spun frumosi pentru ca iata povestea lor e minunata. La cat mai multe astfel de povesti in lume!

  14. Multumesc Simona,
    Iti citesc mereu postarile, nu comentez de obicei, cateodata rad, cateodata ma infurii, dar totdeauna ma delectez. De data asta m-ai emotionat, e un cadou de Craciun, iti multumesc.

  15. violeta si loredana
    cum doreste caprioara apa rece din izvor,
    asa-ti doresc eu tie fericire-n viitor.

  16. De curand bunica a suferit o operatie si a trebuit sa stea prin spital vreo 2 saptamani. Bunicul a ramas singur, sperand in fiecare zi ca bunica va iesi din spital in ziua urmatoare. In ziua in care in sfarsit a fost externata, am sunat sa vad daca sunt bine. Mi-a raspuns bunicul; l-am intrebat ce face. “Ce sa fac, stau si ma uit la ea ca la o icoana”

  17. Formarea mea ca om se datoreaza 30% parintilor si 70% bunicilor la care, ca si tine, fugeam de cum venea vacanta. Tataia a fost un padurar hatru – ca in povestile lui Sadoveanu, facea si tacea, iar cand vorbea te stricai de ras. M-a deprins de mic cu tainele padurii, aratandu-mi vizuini si cuiburi si cum isi pazeste si creste fiecare dintre vietuitoare puii.
    Era patriot si anticomunist. Pe vremuri, cand se difuza vreun film propagandistic cu rusii buni si nemtii rai, obisnuia sa-mi spuna : “Nu crede tataie, minte ! Neamtu’, un ou daca lua, il platea. Daca n-avea bani, dadea ciocolata sau medicamente. Rusu’,….. ne futea si caprele.”
    Ca si in cazul tau, mamaia era bunatatea intruchipata. Imi amintesc cu drag cum se scula la 2 noaptea sa-mi faca scovergi, sa le am calde cand plecam la pescuit.
    Doar avand parte de astfel de bunici poti fi bine format ca om, mai ales atunci cand casa bunicilor este si intr-o zona naturala mirifica.
    Desi au trecut mai bine de 20 de ani de cand i-am pierdut, aproape ca nu trece zi sa nu ma gandesc cu drag si nostalgie la bunicii mei. Recunosc ca desi sunt un ditai magadaul de 48 de ani, mi s-a pus un nod in gat citind gandurile tale.

  18. Minunat! Intr-o zi ca asta, cu ninsoare…m-ai adus aproape de bunicii mei si de copilarie. Si Buni a mea este tot fragila, noroc cu Tataie Melcu, asa il alintam, pentru ca are grija de ea. Si au peste 80 de ani…si inca iubesc viata si au cate o vorba de duh pentru toate. Multumesc Simona!

  19. Iti multumesc, Simona. La mine in poveste a fost numai un bunic, dar drept iti spun ca probabil era coborat dintr-o poveste…cu ale lui bune si rele. Tare-mi lipseste…

  20. eu am “prins” o singură bunică, iar cînd a murit eram prea mic, plus că am fost despărţiţi geografic, ca să zic aşa, nu ţin minte absolut nimic despre ea. o a doua bunică a murit cînd eram sub formă de embrion, deci iarăşi nu mai ţin minte nimic. se pare că relaţiile nepoţi bunici au mai multă candoare, ca să zic aşa, decît relaţiile copii-părinţi. probabil de-aia nici nu sînt un tip prea afectuos, altfel nu-mi explic.

  21. mi se pare f tare ca pe bunicul il cheama nicolae si pe sot il cheama nic:) si ca sunt oameni buni si supergospodari amandoi; cred ca l-ai ales pe nic dupa modelul bunicului, asa-i fataaaa???? sa iti traiasca bunicii, sunt din partea mamei? asa suna cel putin. eu mai am doar o bunicuta, de 70 de ani, care face glume cu politicieni si care nu se uita la Otv si nici la telenovele, ca se plictiseste; prefera mondenitatile si stirile.sa-mi traiasca bunica di la bacau!

  22. Un cetitor cu crestale swarovski

    Eiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii halal domnita. Auzi, povesti cu oratanii din batatura, babe si mosnegi apusi. In era digitala. Halal! Sa treci purceau decedata pe blog, ei cit tupeu.

    Iti multumesc stimata domnita( a se citi o juna doamna, iute, isteata si inimoasa) pentru slovele insiruite. Cu cit ”monitorizez” blogul matele, cu atat imi esti mai draga.

  23. Ce dor mi-ai făcut de bunica! Nu te astâmperi deloc!

  24. uite ca-i bun si goagal la ceva,am gasit ce-am scris odata cand eram beat, la istodor: 😆

    bunicul meu avea o vorba,’daca ti-e frica de lupi n-ai ce sa cati la stana’…ieri i-a fost pomana de 4 ani. nascut in 27′ a ‘ratat’ razboiul doar ca sa faca trei ani armata la graniceri.a crescut cai,a fost salahor,a fost paznic,paznic la spitalul de nebuni,eu spuneam la scoala ca e asistent medical,el imi facea injectiile,ca invatase acolo,nebunii il rugau sa le faca,avea mana mai usoara ca grasele-alea si-i era o mila,sa faci la un copil de 9 ani penicilina din sase-n sase ore,pana n-a mai putut si-au trebuit sa plateasca si era greu sa gasesti sa vina la 3 noaptea. a schimbat peste 20 de locuri de munca,a furat meserie fara sa fie vreodata tamplar sau zidar,il stia toata lumea si de nume si renume si de frica,ii spuneau maracine, de limba ascutita,nu statea locului nici pe ger la gura sobei,serile de iarna cand intra in casa la vorba si la jar erau sarbatoare,intra doar la culcare si cafea,cu el am facut pipi pe un gard prima data,cu el am injurat prima data,el m-a batut la palme cu nuiaua prima data si mai ca n-a plans cand a facut-o,cu el am aprins prima lumanare,am vazut picioarele si genunchii oamenilor si am trecut infrigurat pe sub masa plina de flori,el m-a invatat Tatal nostru si bunica sa ‘fur’ Crezul.el m-a invatat sa ma bat,sa fiu demn,sa nu ma las calcat in picioare,el m-a invatat sa iubesc,stand ore sub un nuc,sa simt,sa simt vantul,sa miros,sa-mi amintesc.si-a facut casa din argila-n caramizi,el cu nevasta,carand targi cu pamant,cu doi copii,bunica rupandu-si spatele,hernie de disc la 30 de ani,varful patului,plase de rafie,tocat la cap marunt zi de zi,el le-a vandut in orasul care-i era ca propriul buzunar,crescut copiii,nepot,visandu-si urziceniul si caii si raul de inotat,sa vada marea,sa-mi gasesc o fata care sa tina la mine,cat era de greu dupa iesirea din spital sa trec pe la el,sa nu se prinda,cu cat treceam mai rar cu atat intelegea mai bine,ma simt bine,dragos,tataie,cu o saptamana inainte,

    si vinul,vinul pe care l-as recunoaste dintr-o mie,pe care il facea si singurul pe care l-as bea oricand…

  25. si eu mi+am facut cont!
    bunicii mei au fost minunati, toti 4. cei din partea tatalui de la Brasov, bunica micuta de tot, firava dar foarte frumoasa, bunicul mai robust si mai frust. am o fotografie cu ei tineri, cu cei 5 copii, in care tatal meu, cel mai mare, o imbratisa pe Mariana, cea mai mica. si era un peisaj de iarna ca-n povesti in gradina lor minunata de sub munte, unde mi-am petrecut si eu nenumarate ierni si veri.
    la ceilalti, din Salaj, era invers, bunicul fragil si deosebit de frumos, imbracat cu vesta asortata cu monoclu. povestea mereu de aventura lui in America, de unde a venit cu foarte multi bani, de la Chicago, au cumparat zeci de hectare de pamint, aveau vaci si cai si oi si servitori si gata, cind au venit comunistii. bunica, rea de gura cum nu s-a mai vazut, cu un umor rar, de situatie, de replica instant, a mai trait totusi pina acum citiva ani, ca sa-si recupereze avutia si sa se bucure de stranepot.
    tin minte un episod cu ea, cind a venit la noi la Cluj, noi tocmai ne mutaseram in casa noua, aveam un cuptor ultramodern; a venit soacra-mea cu un cozonac la care bunica: pfui, asta-i cozonac? treci la treaba sa facem cozonac! si m-a pus sa framint, am facut cozonacul dar forma pe care o aveam eu era prea mica, cozonacul s-a umflat tare si s-a rasturnat in cuptor ceea a distrat-o foarte tare. s-a distrat si de mutra mea, ca imi strica instalatia si de a soacra-mii pentru ca, bineinteles, al nostru a fost mai bun!

  26. Onan,foarte frumos povestesti cum ai devenit tu barbar. 🙂

  27. Mi s-a facut brusc dor de bunica mea materna care m-a crescut, mi-a facut gogosi in miez de noapte si mi-a facut, pe scurt, toate voile. Din pacate s-a dus…
    Frumos scris, un popas de suflet in lumea asta ce alearga nebuna. Merci, fata draga.

  28. eu aş vrea ca onan gargarul să fie bunicul meu adoptiv, deşi are faţă de prost.

  29. de doamna onan mi-e frică, am auzit că e cam rea.

  30. doamna onan,dragostea mea?

  31. doamna onan,dragostea mea??

  32. ominosum suo nomine

  33. Asta cu ” ‘tu-ti grijania matii” imi aminteste de bunica-meu. Doar ca al meu si bea si fuma. Odata a baut un plop!

  34. 1. toate gagicile au sau au avut bunici.
    2. bunicii tuturor gagicilor sint ca mosu si baba din poveste, din povestile alea unde baba si mosu sint buni.
    3. la tzara ierea intootdeauna romantic si idilic si trebuie descris eminescian.
    4. toti bunicii pareau duri da nu erau.
    5. toate bunicile gagicilor faceau noaptea gogosi (!!!!!!)

  35. toti nemtii par lipsiti de sentimente,dar nu sunt,de unde si urarea ‘sa faci dragoste cu ei’

  36. ptiu drace, ia labele jos de pe mine! auzi la el, termian dom’le ca nu primesti nici un secs oral de la mine, te crezi geoana?

  37. Si eu mi-am dorit o copilarie ca a ta. Iti multumesc pentru imaginile si starile pe care mi le-ai oferit

  38. nemtii nu dau nimic,doar iau

  39. onane, lasă nemţismele şi laudă compunerea lu’ simona

  40. bunicii mei au fost exact asa cum mi-am dorit sa fie. m-au ajutat la teme, mi-au dat bomboane, mi-au permis sa fumez de la o varsta foarte frageda, de fiecare data cand vroiam sa scot apa din fantana se duceau ei in locul meu, cand bateam porcul sau gainile ma ajutau sa bat si celelalte oratanii din curte. sunt multumit.

  41. N-am avut norocul sa-mi cunosc bunicii,toti s-au dus inainte de a ma naste eu;am fost putin invidioasa pe colegii si prietenii mei care aveau bunici si mai ales bunici la “tara”.Noi mergeam in tabere si expeditii dar ei veneau din vacanta cu povesti fantastice despre aventurile lor.Loc de bunica ne-a tinut sora mamei care nu a avut copii si asa ne-am suplinit unii altora nevoia de a da sau a primi afectiune;cel mai tare ma doare ca acum este foarte bolnava si nimic din lumea asta nu o poate ajuta;cozonacii si prajiturile facute de ea au ramas intiparite in memoria olfactiva pentru totdeauna sau jucariile cumparate de ea ca si cum Mosul adevarat ar fi facut-o.Multumesc Simona,altfel nu as fi scris asta .

  42. onan
    bine, ia fa gura maaareeee…

  43. Frumoasa poveste,frumoase sentimente.

  44. ionescum
    cu greu i-a convins soră-mea pe ai mei să-şi ia o pisică.

  45. cîine şi-au luat cînd deja plecasem de acasă

  46. şi nu mă lăsau cu bicicleta

  47. „La ţară, femeile sunt înjurate la greu, bătute şi înşelate”… Cu cine le înșală oare? Nu cu alte femei din sat? Deci măcar unele dintre ele poate sînt bătute pentru asta…

  48. otorinolaringo,daca vrei vulgaritate pe net iti recomand un search:german goo girls.prost,da poate te linistesti. ma rog,am inteles ca toti romanii care emigreaza in germania devin gay in 6-8 luni,atat de urate fiind nemtoaicele si de persuasivi nemtii.

  49. @nedo-in consecinta n-am pierdut nimic…………

  50. Bunicul meu era mititel, putintel si uscativ, cu o chelie generoasa si lucioasa intre doua smocuri albe. Avea o licarire zglobie in ochii lui albastri deschis. Fuma Marasesti si -i placea sa bea cafea, stand la o barfa politica, ori pur si simplu singur, la o terasa. Pielea lui mirosea a tutun si furnir, caci era tamplar. Bunicul era totusi un tip urban, ii placea sa iasa si sa priveasca oamenii si sa comenteze fustele scurte ale duduitelor de oras: “Ia uite la asta ce mascata e!”, imi atragea el atentia tare, cu un zambet posnas. Ii placea sa mearga la brat cu nepoatele lui si cumpara Drapelul Rosu. Cand ne urcam in tramvai, bara intrarea cu bratul lui subtire, ca sa urce intai nepoatele. Vara ne cumpara lubenitele cele mai mari pe care le cara, cat era de mititel, pe cate-un umar pan-acasa. Dar cea mai mare impresie o facea la strand unde inota ca un om de 3o de ani. Era foarte feiricit cu nepoatele lui.
    Bunica era maruntica si suferinda, dar facea prajituri grozave pe care ni le trimitea la pachet legat cu sfoara si-al caror miros vanilat razbatea prin carton. Bunica il boscorodea duios pe bunicul, mai ales pe tema fumatului care o enerva teribil. Vorbea mai prost decat bunicul romaneste, iar accentul lor de “minoritati conlocuitoare” dadea un farmec aparte cuvintelor.
    Bunicul a murit subit intr-o duminica, la o obisnuita barfa politica, in bucataria mare ce servea si drept salon, cu tigara si cafeaua alaturi. Dupa ce s-a dus, tigara inca mai fumega incet in farfurioara de cafea. La mormant, bunica i-a adus tigari Marasesti si le-a-ngropat in pamantul uscat.

  51. Bunicului meu ii placea mult sa manance. De fiecare data cand dadea de mancare la caine, mai gusta si el. Bunica mea-l certa mereu, dar el n-o asculta, iar uneori isi pierdea noptile latrand la luna impreuna ca Grivei. Dupa un timp a murit, insa si-a cumparat un alt caine, dar de pluş, caruia-i putea oricand lua mancarea de sub nas.

  52. lullaby nemtzesc
    cind eram mic mi-era frica sa intru in dormitorul bunicilor paterni.pe peretele din fatza patului era lipit un carton ingalbenit si in partea de jos era desenat un craniu din ala in stil pirateresc cu doua oase incrucisate dedesupt. intram scurt, dadeam ci ochii de craniu si o tufleam afara.
    bunicu era un munte de om da teöektual finutz cu faculta de litere la heidelberg (brodeala dracu) si cu ceva carti scoase inca din studentie.
    desi n-a avut nici o legatura cu razboiu a fost deportat ca majoritatea nemtzilor fara alegere pentru cinci ani intii in siberia si apoi la o mina de carbune in dombask. cit de ingrotitoe a fost si cum a fost lupta crincena pentru supravietzuire descrie herta in ultimul ei roman. posibilitati de comunicare cu familia ramasa in romania nu existau absolut deloc.
    dupa cinci ani si kumatate se intoarce hans (ca asa-l chema) din deportarea fortzata. acuma el habar n-avea daca familia mai era acolo si daca da in ce conditii. familia era una bucata sotie roswitha si cel ce urma sa-mi fie tata.
    asa ca hans isi face un plan. se gindeste sa intre intr-o crisma din cartier si sa intrebe discret de nevasta-sa. se gindea el ca daca or fi plecat sa afle unde sau daca roswitha lui s-a recasatorit sau are pe altcineva sa o stearga nemtzeste catre timisoara fara sa dea alt semn de viata. multi, foarte multi din deportati au murit in rusia fara ca famiile sa afle ceva despre ei, si apoi toti erau convinsi ca deportatii n-o s ase mai intoarca niciodata.
    asadar intreba el in crisma de roswitha care ar avea un copil de asa si asa. sar aia de la mese ca ce esti nebun, cauta alta femeie ca aia are un sotz brutal, un soi de criminal care maninca copii cruzi la micu dejun. hans s-o speriat tare si o vrut sa afle cum il cheama pe fioros. cind o aflat ca-l cheama hans k. – adica ca cica era chiar el nu stia ce sa mai creada.
    se duce asadar omu acasa si vede in fereastra un carton mare pe care era scris “aici locuieste hans k. cel mai puternic om din regiune, la multi le-a facut felu. acum e putin plecat dar daca in absenta lui indrazneste cineva sa tulbure linistea acestei familii e un om mort!” dedesupt era desenat un craniu ca la pirati si semnat hans k.
    dupa plecarea lu hans au venit vremuri grele, au venit mai intii oameni din moldova care migrau din cauza foametei si localnicilor le era frica de ei. apoi a urmat inceputul industrializarii cu oameni veniti de peste tot din romania, printre ei multi aventurieri, erau incaierari pe strada. roswitha se simtea singura un pic infricosata si neaparata. asa ca a pus cartonu ala in geam si acolo a stat cinci ani. asa a stiut ea sa se apare.
    hans l-a lipit in dormitor ac sa dea cu ochii d e el in fiecare dimineata cind se trezea si se induiosa la inceput zilei. dar numai putin.

  53. Mi-e draga povestea pentru ca asa este si bunica mea.
    Si e frumoasa amintirea!

  54. cu totii (sper) am avut astfel de bunici. Multumiri pt reamintirea copilariei!

  55. Bunica mea are 86 de ani, si tocmai ce am vorbit cu ea la telefon. Imi povestea ca a terminat curatenia de iarna si a varuit bucataria. Si e cel mai energic om pe care il cunosc.
    Iar bunicul meu e cea mai mare mostra de vointa pe care am vazut-o. Pentru ca a avut un atac cerebral cu sanse de recuperare minime, si totusi astazi inca face croitorie si treaba prin casa.
    Iti multumesc, Simona draga, pentru momentul de liniste pe care mi l-ai adus astazi. [si asa, ca nota informativa, te tot citesc de ceva vreme, dar niciodata nu am fost un comentator bun. Doar ca azi chiar m-ai atins 😛 ]

  56. otto, super faina povestea.

  57. doamna cu pandalii

    RENATO
    EU O UIBESC PE MATUSICA CARE ESTE CURATA. EA M-IA ZIS CA FEMEILE DE LA TARA SIUNT MAI URATE DECAT CELE DE LA ORAS DE UNDE, SILOGISTIC, VORBIND, SI FAPTUL CA ELE SINT IN PRINCIPIU BATUTE DAR NU NUMAI DE BARBATIII LOR CAT SI DE ALOR ALTORA.

  58. multzumex veronika. hans k, n-a agresat in viata lui vreun om dar pina in ziua mortzii lui reputatia lui de fioros a ramas nestirbita in cartier. din cauza cartonului cu care s-a aparat roswitha.

  59. simone, „La ţară, femeile sunt înjurate la greu, bătute şi înşelate”. Parca la oras e altfel?

  60. otto, pare Marquez, Gabriel Garcia.

  61. LA MINE PE USE A PUS MATUSICA UN CARTON GALBUI
    AICI LOCUIESTE UN FATALAU (ADICA EU). ACUM E ACASA DA’ NU DESCHIDE CA IA-M ZIS SA NU DESCHIDE LA STRAINI

  62. veronika
    omu nu a avut un veac de singuratate, au fost numai cinci ani dar pentru el poate a fost un veac.

  63. fatalaule,onan a lasat usa deschisa da’ nu vine nimeni,lumea se teme de onan,dar onan iti ofera prietenia lui,iti intinde o mana tie

  64. Sa dea domnul sa fim si noi asa ca bunici!

    In Romania exista un cult si o cultura a bunicilor cu un rol major in educatia fiecarui copil. Cat o mai fi asa….

  65. RENATO
    MRAIUS STATESCU ADICA VREII SA SPUI CA EU SINT INCULT CA O AM PE MATUSICA DECAT?

  66. Of,mi-ai adus aminte de cei mai frumosi ani 😉 bunicul meu a fost cel mai minunat om pe care l-am cunoscut.si l-am iubit mult.din pacate a murit in 2008.o mai am pe bunica,dar nu mai e la fel,mi-e foarte foarte foarte dor de el.daaar gata k plansu 🙄 minunati bunicii tai,mi-nu-nati 😀

  67. Excelent articol! Ce amintiri frumoase mi-a trezit! Felicitari!

  68. Am lacrimat..Eu nu mai am bunici..S-au dus …Au ramas amintirile….Felicitari ,Simona!Iubeste-i cat mai sunt!

  69. Simona, asta e un moment d-ala, cand obligatoriu se suna bunicii si se intreaba de sanatate…bravo 😉
    Eu nu mai am bunici, dar si parintii merita sa fie sunati degeaba, nu-i asa ?:)

  70. ComentatorMeta si Nimicuri

    @Simona Tache

    Da, batranii erau alltfel…

    Premiez articolul cu premiul de sezon (toamna-iarna 2009)
    (nu ca as putea momentan da un premiu mare, dar as vrea)

    Da, batranii erau alltfel…
    Acum e altfel.
    Ceva si alt-ceva, vorba lui GWF Hegel;
    Si vine o lume rea si urata, o lume de ‘cretini’ (cum ar spune Buscu)
    Eu utilizez alta acceptiune, alta nuanta, dar tot despre ‘cretini’ vorbesc.

    Felicitari si pentru analiza cu Iaru, adica acel laudatio…

    Imi zic:
    Uite domne, Simona Tache, un om cu suflet

  71. Simona, data viitoare anunta si tu cand urmeaza un moment d-asta emotionant ca acu’ m-au napadit rau amintirile si nu mai imi revin.

  72. io tot n-am inteles, de ce faceau bunicile voastre gogosi noaptea?

  73. Felicitari pentru articol. Esti norocoasa ca ii ai alaturi. Bucura-te de ei ca nu stii ce greu e dupa ce nu ii mai ai.

  74. Renato şi Onan, cred că sunteţi în faţa unei frumoase prietenii.

  75. Onan, cu ce ai votat, cu dreapta, cu stânga?

  76. renato,unde ai fost maicale pana acum?

  77. RENATO
    M-A DAT MAUSICA LA MEDITATIII TRACESDENTALE PENTRU TESTELE NATIONALE

  78. onan, frumos. otto, la fel. aproape era sa ma enervez. buei, faceau gogosi din dragoste pentru nepoti, da? ziua-noaptea. de fapt frumos pentru toata lumea care se gindeste cu drag la bunici.

  79. Am citit un text frumos. Felicitari!

  80. nea,am votat dreapta cu stanga pt ca aveam treaba cu dreapta

  81. delia,enerveaza-te. pune canii pe noi

  82. Ok, ok, bine că ai simţ civic şi nu te-ai abţinuit.

  83. @otto: respecte pentru hans (cum s-a dus el la carciuma sa afle daca sta sau pleaca iar… mi se pare intr-un fel!) si pentru bunica-ta, era ceva in scrisu’ ei de a tinut si la tine, de nu intrai in camera desi stiai ca nu da? 🙂

    cat despre bunicii gagicilor, nu prea tine statistica: bunicii mei aia de la tara 1. erau, nu zic ba; 2. erau buni cu noi, da. Da’ de aici s-a dus procentu’, ca erau iuti la gura si si-o trageau intre ei cum n-ai vazut decat in tom si jerry. Deci nu romantic si idilic, bunicii mei (de gagica) erau comico-dramatici si extrem de interesanti (Veta si Gheorghe, zisi Muiere si Palau intre ei, Veta zisa si Elizabeth – o doamna pt noi). Si totusi cu un efect similar asupra omului ca si bunicii simonei (si mie mi-a aburit monitoru cand am citit si mi i-am amintit de ai mei).

    Efectul bunicilor e de fapt statistic corect si iremediabil dulce – saracu nedo…

  84. RENATO
    CUM ARATA BUNICI IN REALITATE?

  85. Io sunt bunic, sunt un bunic f. bun. Am o nepoata si-i spun povesti. nu am barba si nici mustata. Vreau sa-mi las cocoasa. Sunt un bunic betiv.

  86. uite un neamt care-mi place

  87. de fapt e firesc sa-mi placa, e tigan

  88. Am lacrimi in ochi. Imi este si mie foarte dor de bunicii mei. Sa iti dea Dumnezeu cat mai multe zile cu ei alaturi….

    Multumesc pentru ca m-ai facut sa imi amintesc si eu cu drag de bunicii mei, de copilarie, de familie….

    Sarbatori fericite, in familie!

  89. Neamţu: Ziceai că ne dai continuarea la bunele maniere

  90. bunicii mei…
    ăia buni, că despre ceilalţi nu spun nimic.
    niculai si floarea lu niculai ronului (adică de-al lui aron) dintr-un sat de lângă făgăraş.
    bunica şi moşu.
    ea dulce, , rotofeie, trăită şi la sat şi la oraş, cu 6-7 clase dar bun simţ şi inteligenţă nativă cât duce trenu.
    vara -ziua la câmp, seara la sobă , la muls şi apoi în poartă, la poveşti.
    iarna – cobora războiul din pod în casă şi, după ce torcea lâna, ţesea şi sporovăia. covoare, cuverturi colorate, feţe de masă ”bune” şi colorate, cearceafuri, prosoape.
    în fiecare sâmbătă se trezea la 5 şi frământa aluat pentru pâine (6 pâini mari şi una mai mică, coaptă în foi de varză), lichiie, plăcinta cu măr. toată copilăria numai asta am văzut sâmbăta: ceasul la îndemână, arsul cuptorului din curte, dospitul aluatului în covata mare, coptul, baterea pâinii cu lemnul, lichiile calde cu smântînă, prune uscate şi afumate la sfârşit.
    moşu, la câmp, la coasă, la fân, la animale.
    niciodată o vorbă răstită, cel mai greu reproş era : ”măi, niculai, măi…”
    duminica întotdeauna la Biserică.
    la întoarcere, întodeauna mămăligă cu ceva.
    în fiecare iarnă bunica pleca ”în turneu” la cele 3 fete, una din ele, mama.
    ducea fiecăreia câte o găină tăiată de ei.
    la noi şedea seara în fotoliu cu ochelarii pe nas şi citea, invariabil, poezii de coşbuc. aşa a prins-o odata vecina-fotograf şi a spus că trebuie neapărat imortalizată deoarece ea nu a văzut în viaţa ei o ţărancă citind. cred că mama are şi acum poza aceea…
    şi da, făcea gogoşi noaptea dacă aşa era comanda.
    mama este o bunică la fel de bună, doar că mai de la oraş, deşi s-a străduit să îşi ducă toţi nepoţii în vacanţe la ”ţara” aia de vis chiar şi după ce bunicii au murit.
    oricât de patetic ar suna, nu se compară copiii crescuţi şi cu bunicii cu cei care nu au avut această şansă.

  91. tare frumos ati povestit voi aici despre bunici! va multumesc! 🙂

  92. simona, pe cand DESPRE SOACRE? sau n-ai curaj sa scrii ca si soacra parca-i coborata din povesti? Hai ca io plang de pe -acuma. Acolo sa vezi material ce au baietii. Si fetele.

  93. acum putem să ne scoatem ochii ? 😯

  94. @veronika: e chiar superok soacra, pe bune. si nici eu nu-s de-aia nebuna care cauta razboi cu orice pret, cum, ma iertati, am vazut ca se poarta intre soacre si nurori, asa ca nu va pot servi cu subiectul cu pricina 🙄
    @anges: sa ne-ntoarcem la basescu si geoana, eventual, nu? 😆

  95. @veronika: si sa-ti zic ce fel de soacra e bunica-mea, ca asta am uitat. deci bunica-mea si matusa-mea, sotia fratelui maica-mii, au stat vreo 6 ani in aceeasi casa. iti jur ca nu le-am vazut niciodata sa strambe din nas una fata de cealalta. nici macar sa strambe din nas, daramite sa se certe sau altceva. e drept, si matusa-mea e tot un inger de femeie, deci probabil asa se explica, da’ uite ca se poate 😆

  96. Mda…frumos. Din pacate, si eu fac parte din minoritatea care nu si-a cunoscut niciunul dintre bunici. Bineinteles ca erau extraordinari in povestile pe care mi le mai spuneau parintii, insa as fi vrut sa scriu ceva despre ei din experienta proprie si personala.
    Oricum, rezultatul articolului e ca am cazut in butoi,da, ala cu melancolie, amintindu-mi nu de bunici, ci de parinti.
    Sa va traiasca bunicii, fericitilor! Si toti cei dragi, normal, dar am vrut sa raman on topic.

  97. IMPORTANT: de ce aceeasi bunica buna ca painea calda, cu o inteligenta afectiva de-a dreptul “nationala”, e… diferita cand e SOACRA de baiat si cand e de fata?? Bunica-mea a avut 3 baieti si 3 fete si, cu mici diferente mi-nore, s-a purtat altfel cu jumatatile fetelor decat cu ale baietilor ei. Am si alte exemple real-life, cu zecile…

    Deci: ajutor, ca sunt mama de baiat, si mi se face pielea de gaina ca oi deveni si io “soacra” daca nu imi scriu pe perete de acuma ce e interzis si ce nu??!!

  98. ciu,te porti ca o soacra

  99. De ce “mamaie” la persoana a treia, de unde exprimarea asta?
    PS: I don’t speak bucuresteana.

  100. scrii frumos, cu inteligenta si cu suflet, simona. fac publicitate si am cochetat o perioada cu jurnalismul acela demodat, de pe vremea cind nu exista internet. era o perioada onesta, din punct de vedere al echilibrului dintre intrebari si raspunsuri. astazi, balanta e decalibrata, evident, in “favoarea” intrebarailor. tu scrii cu luciditate si inocenta despre bunici. nu sint modest si ma mindresc cu inteligenta mea. iar mindria aceea ascunde modestia care ma face sa solidarizez cu intre-rindurile povestii tale. daca ar fi mai multi oameni ca tine, pe aici, probabil ca nu ne-am mai plinge nici de mila, nici de sila.

  101. De fapt, scuze, poate asa o cheama pe bunica dumneavoastra in buletin.

  102. asa-i? deja? sa mor…

  103. @nepot: da’ cum, nepoate, mamaiu?

  104. mamaia merge pe strada. cine merge pe strada? MAMAIA.

  105. cat despre bunici, voi, care-i mai aveti: vorbiti cu ei din suflet, intrebati-i acuma, cu mintea de oameni mari, despre viata lor, gandurile lor, problemele lor, chiar si amanunte de genu’ hans sau oricare altele! sa nu va para rau mai tarziu, cand o sa aflati, prea tarziu (ca mine, pui de soacra…) ce povesti si ce viata ADEVARATA au avut ei; ca dostoievschi sau alde joyce sunt mici copii fatza de o veta si un gheorghe de pe arges in jos, pe un mal frumos…

  106. “Mamaie e in gandu’ si sufletu’ meu”. Cine e in gadu meu? Mamaie! E persoana a treia oricand, pana nu esti tu aceea, articulata, mamaia, care, dupa caz, e persoana a doua sau, mai tragi-comic, a’ntaia… la multi ani!

  107. mamaie/tataie: substantiv comun, nearticulat. adica obisnuit. in mod obisnuit, bun si bland.
    neamtule, e usor sa fii un substantiv comun obisnuit bun si bland?

  108. Noapte buna, copii!

  109. imi suna gresit la ureche. e ca si cum as spune “mamă este in sufletul meu.”. don’t you think?

  110. Noapte buna, soacr(e)o(?!)!

  111. Cei din partea tatei (am stat cu ei mai tarziu eram vecini vis-a-vis de cand eram mici):

    Mamaie – Bunica mea spunea atatea boscoane incat toata lumea care o cunostea spunea ca le infloreste mult mai bine decat bunicul care era mincinos profesionist (meteorolog) si mincinos amator (vanator si pescar) . Gatea bine peste ca era de pe langa Dunare si statuse mult timp la Constanta si facea placinte grozave. Cum trecuse prin razboi, stia sa faca injectii , avea siringa de sticla, si la fel ca bunicul Barbarului, intr-o saptamana aveam cu usurinta 24 de intepaturi de penicilina facute de ea. Mie imi spunea ca atunci cand o vedea lumea, toti ziceau “A pierdut Dumnezeu foarfeca”. Nu trecea de 1m 62. Se lasase de facultate sa se marite cu bunicul care absolvise deja. Juca tabinet cu noi ( sa ne invete mate), croia haine ca lumea, ne tundea, ne ducea la film, la mare, la pepsi, la strand cu tramvaiul, sa cantam in corul Operei (activitatea asta a fost un fiasco). Ne ameninta ca ne pune sa mancam supa cu galuste cu un dictionar pe cap ca sa invatam cum sa ne tinem drepte. Era moarta dupa cultura franceza – Picta tablouri, decora mobile. Pe mine ma batea cu nuiaua la palma, pe sora mea nu ca n-avea de ce. Mama a aflat dupa ce murise mamaie si s-a suparat rau rau.

    Bunicul era inalt si calm in miscari dar se aprindea repede. M-a ajutat sa nu raman analfabeta – Nu puteam sa-l fac pe 2. Cum aveam o sora in clasa a IVa stiam ca urmeaza chestii mai complicate – ma si vedeam repetenta ca nu puteam scrie. A sarit peste siesta si pana seara a stat cu mine si sa facem niste doiuri pe o pagina, apoi mai mici pana mi-a venit inima la loc.
    Imi spunea povesti de vanator si pescar – una cu un somn care era imens si avea o cange infipta ca scapase o data – il urmareau toti pescarii ca se plimba parul pe Dunare. Bunicul l-a vazut dar l-au prins unii mai in aval. Ma invatau insa ca somnul mare e bun de trofeu, nu de mancat, ca e prea gras.

    Tataie injura si el pe o varianta ca a bunicului Simonei – “Tu-ti tamaia ma-tii”. Eu credeam ca are ceva cu mama ca nu stiam sa injur pe vremea aia. Mai zicea “vita incaltata” si “Iti dau o palma de-auzi caiinii in Giurgiu” sau “Iti dau o palma de ti se rasucesc mucii la spate” dar nu ne batea. Purta palarie de panama cu boruri largi si salta palaria cand saluta vecinele. In casa purta bereta basca. N-a purtat jeansi macar o data. Facuse liceul la Oradea, facultatea la Bucuresti si ramasese incantat de temeinicia educatiei nemtesti. De la el stiu povestea cu neamtul care avea o pata pe veston si s-a apucat sa studieze temeinic chimia ca sa scoata pata. Cand neamtul a scos pata la mare arta ,ca acum stia de toate, s-a prins ca vastonul era gaurit in coate. Avea brosuri faine cu meteoritul tungusk si un atlas de nori pe care il puteam rasfoi ore in sir. N-am stiut niciodata ca a publicat si a fost co-autor al unor carti ca nu se lauda (n-avea loc de mamaie). Imi arata harta meteo in Romania Libera si ma invata sa prezic vremea. Cand venea buletinul meteo la TV il scotea din sarite harta cu soare si nori – voia sa vada izobarele. Cred ca daca ar fi trait acum, tare s-ar fi suparat si le-ar mai fi zis de tamaie domnisoarelor Corondan si Senzual.

    Nu mi-am vazut bunicii certandu-se. Mamaie era de stanga si agnostica. La tataie in camera era o icoana. Stiam unde tinea actele de proprietate a casei si pamantului pe care a fost fortat sa le doneze statului ca sa nu fie declarat chiabur. Pe tataie il deranja fusaraia si superficialitatea, mamaie era francofila si specialista in arta improvizatiei. Tataie era strans la mana, mamaie era culanta. Erau vecini – mamaie venea dintr-o familie cu sapte copii, tataie era singur la parinti. Cand se jucau mamaie si fratii si surorile ei in curte, el statea pe gard si se uita la ei. S-au casatorit la Bucuresti si le-au spus parintilor mai tarziu. Strabunicii nu s-au suparat. Si asa nu mai aveau ce face.

    Cei din partea mamei.

    Pe bunicul nu l-am vazut prea des, a murit repede – ma batea la cap sa invat sa sorcovesc. Daca ziceam o poezie imi dadea ceva dulce. Avea bomboane la el tot timpul. S-a despartit de bunica si l-am vazut mai rar. Ultima data l-am vazut la spital putin inainte de a muri.

    Bunica a vrut sa se duca la scoala toata viata. S-a maritat tanara. Era orfana – pe tatal ei l-au impuscat rusii in primul razboi ca a vrut sa se urce intr-un tren sa ajunga dintr-o permisie mai repede pe front. Bunica s-a apucat de scoala mai tarziu, dupa 40 de ani. A fost sora medicala la o gradinita. Mie imi zicea « Samanta de bocluc » dar imi facea toate poftele. Avea o pensie mica ca nu avea multi ani de munca, dar nu am auzit-o odata plangandu-se ca nu are bani. Cand ma duceam in vizita (juma de ora pe jos) , era ca la cele armenesti – cafele, dulceturi. Ne intindeam la povesti – pe putin dura vizita doua ore. Intotdeauna imi dadea ceva sa duc acasa din ce pregatise. Avea o camara plina de compoturi, gemuri (noi ii dadeam zaharul ca nu avea destul din ratie)

    Mi-am pierdut buletinul in Rusia in excursie, asa ca n-am ajuns cu tot grupul acasa. Am mai pierdut o zi sa-mi faca ambasada acte. Dupa-amiaza, bunica era la noi, suna telefonul si ii spune o colega sa vina sa ia valiza mea. Saraca, s-a speriat atat de tare si a trantit telefonul. A trebuit sa faca mama munca de politist sa-mi caute valiza ca nu stia de la bunica decat ca a sunat Irina. Am ajuns cu bine si am luat si o praftura de la sora-mea ca toata lumea ramane in Vest, numa’ eu vreau sa fac pe originala si era s-o omor pe bunica.

    Bunica era nascuta pe 26 ianuarie. A avut un atac cerebral si era in spital. Nu putea vorbi. Nu misca jumatate din corp. Atmosfera – 8 pacienti in rezerva, toata lumea plansa fete trase, era prin noiembrie. M-am dus s-o vad si am inceput sa-i vorbesc de o aventura de-a noastra cand am ajuns la spital de la o tocanita cu ciuperci (bunica zicea ca de la prea multa smantana, noi credem ca de la neamurile amanitei muscaria). Nu stiam daca-si da seama si nu poate comunica sau ii e greu sa si inteleaga. Asa ca i-am spus la ureche. Hai bunica, fa-te bine ! Nu vrei sa-ti serbam ziua intr-o zi cand n-o sa mai anunte ziarele ca e ziua lui Nea Nicu de ziua ta? Mie mi s-a parut ca bunica a zambit. S-a facut bine – a vorbit mai greu o vreme. Mi-a spus apoi ca ma auzea bine in spital. A murit in 97.

    Nu mai am bunici in viata.

  112. vreau si io bunici!
    🙄
    neamtzule, vrei sa fii bunicu meu?
    😳

  113. Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme.

    Bunicul stă pe prispă. Se gândeşte. La ce se gândeşte? La nimic. Înnumără florile care cad. Se uită-n fundul grădinii. Se scarpină-n cap. Iar înnumără florile scuturate de adiere.

    Pletele lui albe şi creţe parcă sunt nişte ciorchini de flori albe; sprincenele, mustăţile, barba… peste toate au nins anii mulţi şi grei.

    Numai ochii bunicului au rămas ca odinioară: blânzi şi mângâietori.

    Cine trânti poarta?

    – Credeam că s-a umflat vântul… o, bată-vă norocul, cocoşeii moşului!

    Un băietan ş-o fetiţă, roşii şi bucălai, sărutară mânele lui “tata-moşu”.

    – “Tată-moşule, zise fetiţa, de ce zboară păsările?

    – Fincă au aripi, răspunse bătrânul sorbind-o din ochi.

    – Poi, raţele n-au aripi? de ce nu zboară?

    – Zboară, zise băiatul, dar pe jos.

    Bătrânul coprinse într-o mână pe fată şi în cealaltă pe băiat.

    – O, voinicii moşului!…

    Şi zâmbi pe sub mustăţi, şi-i privi cu atâta dragoste, că ochii lui era numai lumină şi binecuvântare.

    – Tată-moşule, da’ cocorii un’ se duc când se duc?

    – În ţara cocorilor.

    – În ţara cocorilor?

    – Da.

    – Dar rândunelile un’se duc când se duc?

    – În ţara rândunelilor.

    – În ţara rândunelilor?

    – Da.

    – Tată-moşule, aş vrea să-mi crească şi mie aripi şi să zbor sus de tot, până în slava cerului, zise băiatul netezindu-i barba.

    – Dacă ţi-o creşte ţie aripi, zise fata, mie să-mi prinzi o presură şi un sticlete.

    – Da… hâ… hâ… poi ce fel… şi mie?

    Fata se întristă.

    Bătrânul o mângâie şi zise băiatului:

    – Bine, să prinzi şi pentru tine, să prinzi şi pentru ea.

    – Ţie două şi mie două… nu e-aşa, tată-moşule?

    – Fireşte, ţie două, lui două şi mie una.

    – Vrei şi tu, tată-moşule? întrebă băiatul cu mândrie.

    – Cum de nu?! Mie un scatiu.

    Ce fericiţi sunt!

    Băiatul încălecă pe un genuchi şi fata pe altul. Bunicul îi joacă. Copiii bat în palme. Bunicul le cântă “Măi cazace, căzăcele, ce caţi noaptea prin argele”…

    O femeie uscăţivă intră pe poartă cu două doniţi de apă. Copii tăcură din râs şi bunicul din cântec.

    E muma lor şi fata lui.

    Cum îl văzu, începu:

    – I… tată, şi d-ta… iar îi răzgâi… o să ţi să suie în cap…

    Bunicul ridică mâna în sus, aducând deştele ca un preot care binecuvintează, şi zise prelung:

    – Lăsaţi pe copii să vie la mine!

    – Biiine, tată, biiine… dar ştii… o, bată-i focul de copii!…

    Femeia intră în casă.

    – Să-i bată norocul şi sănătatea, şopti moşul ca şi cum ar fi mustrat pe cineva, şi sărută în creştetul capului şi pe unul, şi pe altul.

    Şi iar începu râsul, şi jocul, şi cântecul.

    Se osteni bunicul. Stătu din joc. Copiii începură să-l mângâie.

    Din vorbă în vorbă, copiii se făcură stăpâni pe obrajii bunicului.

    – Partea asta este a mea.

    – Şi partea asta, a mea!

    – Mustaţa asta este a mea.

    – Şi asta, a mea!

    La barbă se-ncurcară. Bunicul îi împăcă, zicându-le:

    – Pe din două.

    Şi copii o şi dăspicară, cam repede, că bătrânul strânse din ochi.

    – Jumătate mie.

    – Şi jumătate mie.

    Şi după ce o împărţiră frăţeşte, începu lauda.

    Băiatul:

    – Mustaţa mea e mai lungă.

    Fata:

    – Ba a mea e mai lungă!

    Şi băiatul întinse d-o mustaţă şi fata de alta, ba a lui, ba a ei să fie mai lungă.

    Pe bunic îl trecură lacrâmile, dar tăcu şi-i împăcă zicându-le:

    – Amândouă sunt dopotrivă.

    – Ş-a mea, ş-a ei!

    – Ş-a mea, ş-a lui!

    La obraji cearta se aprinse mai tare.

    – Partea mea e mai frumoasă.

    – Ba a mea, că e mai albă!

    Bunicul zâmbi.

    – Ba a mea, că e mai caldă!

    – Ba a mea, că e mai dulce!

    – Ba a mea, că nu e ca a ta!

    – Ba a mea, că are un ochi mai verde!

    – Ba a mea, că are un ochi şi mai verde!

    Bunicul abia se ţinea de râs.

    – Ba a mea!

    – Ba a mea!

    Şi băiatul, înfuriindu-se, trase o palmă în partea fetei.

    Fata ţipă, sări de pe genuchiul bătrânului, se repezi şi trase o palmă în partea băiatului.

    Băiatul, cu lacrâmile în ochi, sărută partea lui, şi fata, suspinând pe a ei.

    Mama lor ieşi pe uşe şi întrebă restit:

    – Ce e asta, vermi neadormiţi!

    Obrajii bunicului erau roşii şi calzi. Şi surâzând fericit, răspunse fie-sei:

    – Lăsaţi pe copii să vie la mine!

    Adus de la “http://ro.wikisource.org/wiki/Bunicul”
    Categorie: Barbu Ştefănescu-Delavrancea

  114. cruela, sper ca nu vii si cu un paunescu, ceva, pliz? tot respectu’ pt gheoghe, tudor gheorghe. orisicat…

    propun sa fie neamtu de-acum “tataie tiganu’ ” la toti oamenii ramasi orfani de bunici de pe’aicea, sa ne mai ingaduie si noua cineva sa ii gresim prosteste si sa ne ierte simplu si fara sa ne cerem scuze. ca tare frumos a gasit el ce e aia bunic prin definitie, chiar de e de prin carti

    (si sa nu exageram cu… mamaia simona, totusi, ha? :)))

  115. Foarte rar mi se intampla sa ma emotioneze un articol citit pe blog, dar tu ai reusit acest lucru. Felicitari pentru articol si toate cele bune bunicilor tai!

  116. ai mei au murit…bunicul a murit in caucauz in luptele cu rusii, bunica de inima rea..esti norocoasa

  117. Tare fericita esti tu, Simona…
    Si, daca-mi dai voie, un sfat (ca tot patzitu-i priceput): cind mergi la bunici ia cu tine on reportofon cu MARE capacitate de memorie si pune-l DISCRET pe masa atunci cind incep sa povesteasca.
    Daca vrei poti sa-i si stimulezi cu vre-o intrebare cu tilc.
    Mai vorbim…

  118. 🙂 heh .. ce frumos …

  119. simona, iti dai seama cate povesti vechi ai scos din noi cu ocazia asta? daca ne mai investighezi un pic, poti sa aduni de-0 carte 🙂

    Pe bunicul in partea mamei nu am apucat sa il cunosc – a murit cand aveam doar cateva luni. Fusese colonel de aviatie, pilot de vanatoare. Refuzase sa intre in partid dupa ’44 – o tinea tot pe a lui, ca armata nu face politica. A devenit muncitor in constructii, a taiat fier beton pentru blocurile din Piata Palatului. Cand nici asta nu s-a mai putut, a facut curele de ceas si pungi de hartie pentru nu stiu ce cooperativa. Dormea mereu cu o valiza pregatita sub pat – o multime dintre camarazii lui din armata fusesera arestati.
    De la mama, stiu ca ii placea geografia – avea un atlas pe care desena tot felul de trasee imaginare si ii mai placea si ‘Mona Lisa’ lui Nat King Cole. Era mare dansator si prietenii ii ziceau, din cauza asta, Mitica Picior Usor.

    Bunica-mea era olteanca din Caracal, trupesa si cu ochi negri si vioi – ea sustinea ca seamana cu o actrita din vremea filmelor mute, Dolores Del Rio.
    Era studenta la Chimie si locuia intr-un camin pentru fiice de preoti, undeva pe Pitar Mos. In parcul din fata caminului isi facea veacul un batran militar exhibitionist, cu o pelerina pe care o dadea de-o parte spre a le soca pe studentele pioase. Bunica ne povestea ca, dupa astfel de ‘intalniri’, directoarea caminului le trimitea sa faca repede pipi, ca sa nu ramana gravide.
    Cand l-a cunoscut pe bunicu’ si au inceput sa isi dea intalniri pe Calea Victoriei, strabunica-mea – alta olteanca, mica si data naibii – l-a pandit pe bunicu’ pe Podul Izvor, i-a proptit varful umbrelei in piept si i-a zis: ‘Domnule, fata mea nu e fata de branzar! Vreau sa stiu ce intentii ai cu ea!’ Bunicul s-a executat imediat si a cerut-o de nevasta. Pe atunci, ofiterii se casatoreau numai cu aprobare – fata trebuia sa aiba un dosar cu poza, date despre educatie, dota, etc.
    De iubit, s-au iubit cu nabadai – el era … usor de picior, iar ea – dupa propriiile spuse – era ‘pasionala’.
    Cand bunicul a murit, eu am devenit alfa si omega pentru ea. Niciodata nu mancam de ajuns – ‘uita-te la tine cat esti de anemica! esti palida ca o bashina!’ imi spunea. Era gospodina perfecta – gatea exceptional, umplea camari intregi de conserve, intorcea casa cu susul in jos la fiecare curatenie. Cu vechea ei masina de cusut Singer si cu revistele Burda trimise de soru-sa din Germania, ne imbraca pe toti, din cap si pana in picioare.
    Cand se infuria pe frati-miu sau pe mine, ne alerga cu linia in jurul mesei mari, din sufragerie, pana ametea. Atunci se arunca pe canapea, intr-o poza teatrala, cu mana la inima, gemand : ‘O sa ma omorati! Las’ ca vinea ea, ma-ta, acasa si va face safteaua’.
    De-a lungul anilor, mi-a pastrat toate secretele, mi-a ascultat toate ofurile si mi-a indulcit – cu cacao cu lapte si minciunele bine prajite – toate deceptiile. Si astazi, ajung acasa din concediile de vara si ma astept sa gasesc in frigider salata ei de vinete cu ardei copti. Cand nu a mai putut cara de la Hala Traian sacosele imense, cu cate 20 de kilograme de rosii pentru bulion, s-a imbolnavit de neputinta.
    Mi-a murit in brate, cu un fel de uimire copilareasc in ochi.

    Pe bunicii din partea tatei i-am cunoscut mai putin – locuiau in Vrancea si ii vedeam numai in vacantele de vara.

    Bunica-mea, italianca, era mica si uscata, cu parul mereu ascuns sub o basma neagra si cu sorturi cenusii, scrobite, peste rochiile severe. Vorbea cu noi amestecat – cand in romana, cand in franceza, cand in italiana.
    Mie imi spunea ‘fetito’ – eram singura fata intre 5 nepoti, iar pentru ea descendenta feminina nu era semnificativa. La cei trei fii ai ei si la bunicul se uita ca la stelele de pe cer – toti aveau spre un metru nouzeci si o pupau cu sfintenie pe crestet, cu toate ca ea le spunea ‘mes petits’. Despre tata, baiatul ei cel mare, ii povestea mamei ca, la nastere era ‘lung si vanat, ma chere, ca un iepure belit’. Deh, familie de vanatori!
    In serile de iulie, ne insira pe toti pe buturugile taiate in chip de scaune, in fata casei si ne citea dintr-o inspaimantatoare carte cu gravuri, fabulele lui La Fontaine.
    De la ea, mi-au ramas retetele secrete ale pateului vanatoresc si fripturii de mistret in sos de vin si o calimara micuta, din mozaic venetian.

    Bunica-miu, un munte de om, invatator si vanator, era un moldovean aprig si tacut. F
    iindca protestase in sprijinul improprietaririi taranilor, fusese trimis – prin anii ’30 – in chip de inspector de vanatoare si pescuit, prin salbaticiile Deltei. Cu tot cu nevasta si trei copii mici. Acolo a invatat taxidermia si a impaiat o gramada de pasari si animale pentru Grigore Antipa si pentru muzee de stiinte naturale din lume.
    S-a intors in Vrancea si a redevenit invatator si gospodar, cu gradina, livada si acareturi cum nu mai avea nimeni in sat. Briceagul visiniu, cu care ne descojea nuci verzi; lectiile de la cules de ciuperci; ‘Almanahul Vanatorului’; penita cu cerneala violet; mainile mari si atotcuprinzatoare; vocea ca un tunet, cu care ne aduna de pe coclauri, la masa sau la baia in cadita de zinc, plina cu apa incalzita la soare si frunze de nuc. Astea si multe altele mi le aduc aminte despre el.

    Multumesc inca o data, Simona!

  120. da despre ‘bunicuta’ iliescu ce ziceti? serios, daca era bunicul vostru, l-ati fi iubit?

  121. @Onan Gargarul

    Ce fata de prostanac are americanul ala de prin seriale din anii 80 😀
    Ala din avatar.Nu cumva pe sotia lui o cheama: my dear Michele ?

  122. Bunicii mei nu mai sunt, dar povestea lor e la fel. Au facut sase copii, i/au dus pe toti la scoala, i/au facut oameni de oras si au crescut apoi nepoti si stranepoti. Au sarbatorit 50 de ani de la nunta si au adunat in casa lor de chirpici de la tara tot neamul. Fotografia aceea cu doi oameni maruntei stand pe scaun la pozar dupa 50 de ani de casatorie e pentru mine imaginea fericirii. Tataia s/a dus primul. A murit cu sacul in mana, se dusese la moara sa macine porumb. Mamaia a mai trait singura cativa ani, intr/o casa din care plecasera toti, pentru ca n/a vrut sa deranjeze pe nimeni. Dar a trait tot cu gandul la el. Uneori, i se mai arata in vis. Apoi, plangea toata ziua.

    Iti multumesc pentru articol. Sa/ti traiasca bunicii, sa te mai bucuri de ei!

    Liana

  123. Saru’mana. Multumesc frumos pentru povestea asta. Sarbatori fericite tie si alor tai.

  124. Bunica din partea tatalui mi-a fost prima bona,lasand copii si nepoti la 600 de km pentru a avea grija de mine in primul an de viata.
    Mai apoi,in traditionala vizita la tara din vacanta , fiind unicul nepot “de la oras”, bunica ma trata cu alta masura in toate cele, incepand cu cana de lapte(mai mult caimac) si terminand cu bucata de cozonac cald(niciodata colt), facut ca in Moldova….cand era pauza si de coltunasi.si de scovergi,si de pandispan,si de cozonaci, avea un loc misterios, intr-un dulap urias, de fiecare data scotea din maruntaiele lui 2 biscuiti care strangeau la mijloc o bucatica de rahat dulce.Biscuitii aia erau somniferul perfect, in 5 minute dormeam traditionalul “somn de dupa masa”, desi lasam balta o groaza de treaburi:lupte cu curcanii infricosatori, puisori galbeni de gaina de mangaiat pana la deces, cules de cirese amare,explorarea unui pod plin cu antichitati…
    Dupa ce a murit (aveam 7 ani), n-am mai plans niciodata la inmormantari.

  125. Se duce sora-mea sa-si ia viza la ambasada americana cu invitatie de la firma la care lucra. Primesc un telefon – era livida. Imi zice ca n-a obtinut viza ca a intrebat-o de ce pleaca din America de la Washington daca firma ei e la San Francisco. Ea a spus ca are un nepot mic pe care nu l-a vazut inca, ca mai e si mama in SUA. Si aici s-a rupt filmul. Au amenintat-o ca ii vor anula mamei viza deoarece in SUA exista oameni calificati sa creasca copii si ca bunicii nu au voie sa vina sa lucreze ilegal. Sora-mea se scuza fata de mine ca avea impresia ca functionarul ala cu ochi chiar asa va face. A amenintat ca o sa-mi anuleze si mie viza. Nici n-a putut sa-i zica “Asa sa-ti cresti copiii si nepotii dumneata!”. Mamei nu i-au anulat nimic – era in vizita la noi.

  126. care are chef de scris despre bunici mai pe larg e invitatul meu. imi trimite textul pe mail si i-l public. ar fi frumos sa recidivam in a vorbi despre bunici in perioada care urmeaza. 🙂

  127. marinake
    nu inteleg ce fac hamericanii aia cu voi. sinteti ca iobagii pe mosie, nu aveti voie sa va miscati dintr-un oras in altul?

  128. […] roz- a castigat bila de pe ASE. N-am inteles cat valoreaza, dar a inspirat-o sa scrie sensibil o Poveste despre bunici, motiv sa-i zic pe mess ca o iubesc si ea sa-mi raspunda mucalita […]

  129. frumos ai scris si ne-ai facut mai nostalgici pe toti. voi cauta ragazul sa scriu si eu despre copilaria de la Bunici.

  130. Eee…
    Sa vedem cum o fi cand ajungem noi bunici…
    tot asa o sa vorbeasca nepoteii de noi?
    sau sunt preocupati sa mai cucereasca o galaxie?

  131. 😉 povestea copilariei mele la bunici e la fel, intr-un sat uitat intre bucegi si piatra craiului dar cum eu sunt baiat, si cati veri eram acolo majoritarea eram baieti, pe langa firul epic de poveste linistit mai apar si 2-3 balauri care fac prostii :).
    m-am regasit in povestea ta, si eu, si parintii mei, si fratele si sora mea…

  132. 😐 😐 buna!e bine de tine ca ii ai langa tine..eu o am pe mamaie..adica 2…tataie a murit acum 5 ani ..doamne ce rau imi pare..si acum mai plang si imi amintesc de el..era un om extraordinar de muncitor..acum cu o ocazia sarbatorilor de paste..ma duc cu mama mea la cimitir sa i aprind o lumanare si sa i duc un buchet de flori!stiu ca nimeni si nimic nu mi l mai poate aduce inapoi..si plang mult.chiar cand scriu aceste randuri plang…plang pt ca nu e corect ca dumnezeu sa ia numai oameni buni si milosi…si in plus tineri..tataie avea 56 de ani ..dumnezeu sa il odihneasca in pace.il voi iubi mereu.te iubesc scumpul meu tataie! 🙁 🙁 🙁 🙁 🙁 🙁

  133. 😐 Bunica ta seamana mai mult cu bunica mea, mama lui taicamiu, iar bunicul tau cu celalalt bunic, tatal mamei. :))

    Si bunicul tot la curent lucra, numai ca nu lua banii la oameni, ci le punea curent in case, facea instalatii electrice la blocuri. La blocul in care locuiesc de 24 de ani bunicul meu a proiectat si a montat instalatia electrica. Vacantele mi le petreceam la ambii bunici. Cel din partea tatalui era mai sever, ne mai ocara, dar noi il iubeam, stiam ca are dreptate, eram copii rai, obraznici. Bunica gatea foarte bine, si dulciuri si de toate. Noi eram topiti dupa lapte gros, pui cu smantana, tot felul de dulceturi. Si daca ii ceream statea pana la miezul noptii sau se trezea f devreme sa ne faca noua mofturile.

  134. […] Gabi e genul ăla de femeie pe care nu l-am mai întâlnit decât de vreo trei ori în viaţă. Bunica mea este aşa, mătuşa mea, Mia, şi mai am o colegă, Elena. Genul ăla de femeie pe care poţi s-o […]

  135. […] bunicii mei, mai puteţi citi aici, o poveste la care multă lume a plâns. Chiar şi eu am plâns, când am scris-o. […]

  136. […] “îmboşcănat”? :mrgreen:  E un cuvânt pe care eu îl ştiu, de mică, de la bunică-mea şi la care oamenii fac, în general, ochii mari, întrebători. O rog pe mamaie să nu răspundă […]

  137. Cum se zice la noi la banateni “bogdaprost tie si bunicilor” pt minunata povestire, Simona!!!

  138. n-am avut niciodata asemenea exemple in familie 🙁

  139. […] şi eu atenţiei câteva zâmbete pe care le-am colecţionat la cea mai recentă întâlnire cu bunicii mei, consumată într-o bucătărioară dintr-un sat călărăşean, cu noi, nepoţii, stând în jurul […]

  140. […] de competiție a scrisului, care nu pune în joc nici un premiu material. Să scrie, de exemplu, despre bunicii lor și să pună în subsolul acestei postări un comentariu cu link-ul către text, ca să putem și […]

  141. Foarte frumoasa initiativa ta! 🙂
    Chiar am scris la un moment dat un articol despre bunica mea: http://www.mihaelapopescu.ro/o-parte-din-tot-bunica/
    Si ca sa respect si cerintele tale, il postez ca si comment:

    “Din cand in cand imi mai amintesc. Nu cu aceeasi intensitate ca in seara asta cand, de fapt, nu mi-am amintit, am simtit.

    Am simtit atat de aproape de mine o persoana care imi umplea sufletul de speranta si caldura, de bucurie si dorinta de reusita, o persoana care credea in mine si stia lucruri pe care eu nu le stiam despre mine.
    Din ea m-am nascut, ea a contribuit cu o parte la tot ceea ce sunt material azi si la ceea ce am devenit.

    Bunica a transmis tot ce a fost mai bun noua. Ea ne-a ajutat pe toti sa devenim. Ea ne-a motivat indirect si poate neintentionat, ea a creat. A avut o puritate inconstienta tot timpul.

    Atunci a inceput, in 1939, cand l-a cunoscut pe el, pe care l-a iubit 66 de ani, cel care a scris poezii fiicei lor, mamei mele, cel cu care a creat inspiratia si inteligenta lui, a unchiului meu.
    66 de ani s-au iubit, s-au inteles, s-au respectat si au creat…
    Ea a realizat, clipa de clipa ce i se intampla. A fost fericita toata viata.

    O iubesc la fel ca pe mama. Intre ele nu am facut niciodata diferenta. Ea m-a inteles si m-a iubit la fel de mult cum o face mama. Si eu la fel.

    Uneori imi amintesc nostalgic. In seara asta simt dor. As fi vrut sa fie langa mine si sa ii spun. I-as spune atatea…Ea nu ma stie asa.

    I-as spune cat de mult o iubesc si cat imi e de dor de tot ceea ce eram cand eram la varsta la care m-a stiut ea…I-as spune cat de fericita sunt azi, i-as spune cat de trista sunt uneori, i-as spune ca simt nevoia din cand in cand sa fiu acasa, cu mama, pentru ca o iubesc si imi e dor de tot, i-as spune cat de teama imi e alteori cand ma gandesc ca si parintii devin bunici, devin amintire si devin dor sfasietor…

    Si ma intreb fara sa pot afla vreodata raspunsul…Ce mi-ar spune bunica la toate aceste ganduri spuse? Dar la cele nespuse?

    Ma face infinit de fericita amintirea ei…”

  142. […] de competiție a scrisului, care nu pune în joc nici un premiu material. Să scrie, de exemplu, despre bunicii lor și să pună în subsolul acestei postări un comentariu cu link-ul către text, ca să putem și […]

  143. o postare de demult…bunicii sunt frumosi oricum. si scrisi, si nescrisi.

    http://vanatordepovesti.wordpress.com/2010/01/25/bunici/

  144. Expatriatul anonim

    vin si eu acum tarziu.
    bunicul meu a fost admis la facultate in vara anului 1939. nu stiu daca pe vremea aia se tragea o betie crunta cu o asemenea ocazie, cert este ca intr-o dimineatza avazut
    ulterior, a si terminat acea facultate, pe vremea aia termina cine putea, in nici un caz nu existau mai multi absolventi decat admisi (fapt trait de mine in anii ’90).
    si-a practicat meseria cu o pasiune pe care foarte putina lume o are astazi.
    nu numai ca nu a emigrat, dar si-a educat copiii si nepotii sa creada in Romania. si au crezut, pana in urmas cu cativa ani.

  145. Cine nu are batrani, sa-i cumpere pe ai tai? 😛

  146. […] Mamaie dansa cu un băiat, la horă. Într-o zi, băiatul acela a dansat cu altă fată. Tataie a văzut și a invitat-o la dans pe mamaie. Apoi, el a plecat în armată și mamaie s-a mutat acasă la părinții lui. Asta era o promisiune, un jurământ de fidelitate, practic. Angajamentul că, la întoarcerea lui din armată, se vor căsători. Doar că din armată a sosit repede zvonul că tataie s-a îmbolnăvit de pneumonie. De pneumonie, pe vremea aia, se murea. Mama lui tataie a luat-o pe mamaie deoparte și i-a spus: “S-ar putea să nu se mai întoarcă. Dacă vrei, poți să te întorci acasă, la părinții tăi”. Era o dezlegare de jurământ, doar că mamaie n-a acceptat-o. A ales să rămână și să-l aștepte, orice s-ar fi întâmplat, chiar dacă, în caz că el murea, ea ar fi căpătat direct statut de văduvă. Tataie s-a vindecat și s-a întors. S-au căsătorit, și-au făcut casă cu mâinile lor și au făcut doi copii. Iubirea au învățat-o zi de zi și ceas de ceas. Nu au avut-o de la-nceput. Au construit-o împreună. Dar ce construcție solidă a ieșit din mâinile și din sufletele lor! Ce model de familie și de cuplu! Știți ce mi-a zis tataie, de curând, chiar de ziua lui mamaie? “Am grijă de ea, cum să n-am grijă!? Ca de-o prinţesă am grijă, că o iubesc şi acum, ce dacă suntem bătrâni? O iubesc de nu mai pot! E lumina ochilor mei”. […]

  147. Super emotionant articolul, ma bucur sa vad ca mai sunt oameni care si iubesc bunicii…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green