Aer cu diamantele lui Cărtărescu, Iaru, Coşovei şi Stratan

Humanitas a reeditat cartea-stindard al optzecismului: Aer cu Diamante de Cărtărescu, Coşovei, Iaru şi Stratan.

Pe 8 decembrie, între 19:00 şi 20:30, la Teatrul Nottara (sala „George Constantin”), Clubul Dilema veche vă invită la o dezbatere pe marginea ei, moderată de Mircea Vasilescu şi de Marius Chivu. Vor participa Florin Iaru şi Mircea Cărtărescu. Intrarea este liberă.
Ca să vă fac poftă de nişte Aer cu diamante, transcriu mai jos câte un poem de-al fiecărui autor.



Mircea Cărtărescu – SĂ NE IUBIM, CHERA MU…

să ne iubim, chera mu, să ne iubim per tujur

ca mîine vom fi pradă inundațiilor, surpărilor de teren,

bețiilor crîncene

ca mîine un ieri cu labe de păianjen de fîn îți va umbla

în cîrlionții de florio ai coiffurii

zăpăcindu-te, ambetîndu-te…

să fim tandri, bîigui poligonul cățelu lipindu-și irișii

de șoldurile voluptuoase ale autobazei din filaret

să fim tandri, singurătatea mea, ciripi indicatorul de sens

giratoriu

să fim tandri, mai zise o muscă.

primăvara ne lingea ca un pechinez pe față, pe mîini

ne făcea să ne întrebăm ce gust om avea pe limba infinită

a nopții plină de autocare și stele

primăvara ne mîngîia depășind uneori limitele maternității

sau prieteniei nevinovate

arătîndu-și provocator sînii reci sub jacka ei de turcoaz

jerpelit.

oh, mai rămîi, șopti lustra către o scamă de pe covor,

nu vrei să urci la mine? bem ceva, ascultăm muzică,

îți arăt biblioteca…

nu vrei să rămîi noaptea asta la mine?

să ne ținem de mînă, îi spune un medic primar de la

spitalul emilia irza

iepurelui de tablă din vitrina cu jucării.

să ne iubim, să ne amăm, să creștem și să ne înmulțim

cîntau tergalurile și velurul, drilul și chembrica pe gabroveni

le răspundeau pînă la răgușeală plutonierii și controloarele

să facem dragoste, gîlgîiau polenul și norișorii

să facem chestia aia, gîfîiau frizeriile.

ca niște becuri electrice legate în serie

nervii plezneau pe antebraț, venele se umflau pe torace

în nări analizatorii mirosului își încuiau paltoanele în dulapuri și indicele de refracție își halea sandviciul cu carne de pui

în holbarea perversă a ochiului.

ce de ocheade, cîte accidente din neatenție,

conturi încheiate, polițe plătite!

îngerașule, strănuta plămînul privindu-se în oglindă

și văzînd în urma lui o uzină.

primăvara ne întindea pe pîine felia groasă de televizor

mintea noastră era îmbîcsită de proiecte de agresiune, deja

vedeam microcosmosul împînzit de tranșee

deja visam la putere, la krakatit, la mirosul de blană de vulpe

al omului invizibil

la ochii catifelați ai omului care trece prin zid…

creierul nostru își amintea de cînd stătea ghemuit

de cînd pulsa, de cînd palpita, fojgăia, colcăia, mișuna, șerpuia antebrațul își defula în aerul slăbănog sentimentul de a avea

pene

urechea — sentimentul de a fi auzit boncăluitul triceratopsului și bulele de hidrogen pleznind malaria peste față.

ai încredere în mine, gînguri flora intestinală

întinzîndu-se voluptuos în brațele groazei

care purta în acea seară un costum simplu, cambrat, tineresc,
dă-mi un pupic, se ruga anabolismul de catabolism

crudelo, nu mă chinui, rînjea maxilarul spre maxilar

și schizofrenia spre paranoia

pe cînd te așteptam în stația lui 88 sau 90, la zoia.

venea seara, orașul se anima,

venea noaptea, străzile sfîrîiau ca sifonul,

să fim tandri, loz necîștigător, să fim tandri, bătător de covoare, să ne iubim, robinete, să facem excursii, mapă de plicuri!

în rochii de moloz și nuiele verzi, de mezeluri și de brînzeturi spoite cu vodcă și motorină, emoțiile ieșiseră la agățat.

prin ganguri și pasaje acoperite cu geam colorat

cîte un pisoi zgîria în lădița vreunui dafin

și în berării ospătarele se lăsau deșurubate de vii contra cost.

să ne iubim, unamuno, nebuno, să ne iubim, chera mu,

și-apoi să ne-nșelăm cu chibritele, cu patentul, cu pasta de dinți să ne sfîșiem de pe noi concepția despre lume și viață

să ignorăm influența exercitată în psihicul nostru

de complexul lui grozăvești.

primăvara privește galbenă din stratosferă, gîdilată de ozon

și de ioni

să ne cunoaștem mai bine, melcule, zice,

să ne îmbrățișăm, depoule, hîrtiuțo, tomberonule…

iar noi la țîșnitoarea din capătul aleii alexandru ne stropeam

unul pe altul cu apă

chiar lîngă policlinică, și pînă și copacii

miroseau a dentist.



Traian T. Coșovei – SUNT ȘI EU UN JUNE

Tu ai putea îndupleca o nouă eră glaciară —,

cu șarmul tău

ai putea face ocolul pămîntului în optzeci de zile…

Eu aici sunt un june — un posibil

coriolan drăgănescu încălecat pe-o statuie de vorbe mici,

lunecoase.

Și trecut prin rubrici mondene. Prin cearșafuri cu monogramă. Prin ghete cu capace, / ori prin raza cavalerilor Apocalipsei.

Prin ciur și dîrmon, —

misionar al frumuseții și al fumurilor deșertăciunii…

Ca o gură cu mansarde flămînde.

Ca un lup ce revine la oile sale. La scufița inimii care bate

văi și lunci

lovindu-le cu sălbăticie peste gură / peste

botul lor de verdeață obraznică.

Și fiecare cuvînt de-al meu e un lac încărcat

cu yaht-uri de plăcere —

și de gînduri ascunse / înflorind în jurul gleznelor tale

ca niște brățări de neliniște.

Sunt și eu un june, —

o parte din viață o trăiesc in numele tău.

Dar tu dansezi / tu bei limonadă — în urma ta,

turnul din Pisa se-ndreaptă pe calea cea bună.

Tu îi înflăcărezi și pe zei. Și tot tu le dai

cîte un pumn după ceafă.

În rinichi / în ficat… În rațiunea lor de a exista.

În răsuflarea ta de alcool se îmbată toți camionagii

Sfîntului Duh!

Eu aici sunt un june. O balenă albă într-un estuar de liniște.

Un superstar —

un cruciat al ideii sfinte de Coca-Cola. Și de Blue-Jeans.

Un misionar al spațiilor verzi, democratice.

Un obiectiv survolabil…

Un individ / adică nimic. O zecimală în cifra ta de afaceri.

Unul căruia i se recomandă întoarcerea la natură.

Și motociclismul / autostopul

și budismul Zen. Adică nimic…

Sunt și eu un june.

Hei, fraților, — uitați-vă și la mine!…



Florin Iaru – AER CU DIAMANTE

Ea era atît de frumoasă

încît vechiul pensionar

se porni să roadă tapițeria

scaunului pe care ea a stat în autobuz.

Autobuzul întinse spre ea

gura carburatorului

încercînd să-i sfîșie rochia.

Șoferii mestecați au plîns pe volanul păpat

căci ea nu putea fi ajunsă —

În schimb era atît de frumoasă

încît și cîinii haleau

asfaltul de sub tălpile ei.

Cînd ea intră în casa fără nume

portarul își înghiți decorațiile

iar mecanicul sparse în dinți

cheia franceză și cablul

ascensorului ce-o purtă

la ultimul etaj.

Paraliticul cu bene-merenti

începu să clefăie clanța inutilă

și broasca goală

prin care nu putea curge

un cărucior de lux.

Ei cu toții mîncară

piciorul mansardei

ei cu toții mîncară țiglă

cînd ea a urcat fîlfîind pe acoperiș

cînd ea nu putea fi ajunsă.

Meteorologul de pe muntele Golgota

roase timpul probabil

iar ultimul Om în Cosmos

își devoră capsula

cînd ea depăși atmosfera terestră.

— Ce-ai să faci de-acuma în cer?

au întrebat-o

cu gurile șiroind de regrete.

Dar ea era atît de frumoasă

încît a fost la fel de frumoasă

și-n continuare.

Iar ei nu găsiră în lumea toată

lumea largă

destule măsele

destule gîtlejuri

în care să spargă

să macine să îndese

distanța care creștea mereu

și restul cuvintelor pînă la moarte.



Ion Stratan

(din Pentameronul)

TREI

Aici lucrurile se încurcă. Memoria memoriei

Imi dă, claie peste grămadă, de furcă, doar timbre

Pentru fiecare cuvînt, doar imagini și scene,

Desene fluturînd sfîșiate în vîrf de antene.

Nu se poate vorbi. Se poate descrie. Cam unu la mie.

Sus se văd zeii jucînd la zaruri necazuri și haruri.

Am cîștigat datorii. Să trăiesc printre vii.

Să sugrum șarpele, să lupt cu gemenii. Ah, să-mi ajut

Fără voia mea semenii. Au dat poartă-n casă

Prin care să-mi treacă mireasă. Și eu să stau lîngă pat

Orbit și legat. Să urc bolovanul pînă la capăt

Pe-o stradă. Să urlu, să cînt, să mor să nu cadă.

Sugrum hidra lîngă un zid. Zeii întreabă-Nu-i mort, n-a murit?

Atunci feciorul este un stupid. Și ne-njură?

Grozav, coane. Parol, rezon, coane. Ce ură!!!

Să-i dăruim al bețiilor dar! Să ne-asculte, să-i dăm viziere

Panașe pentru mințile-i lașe! Să-l avansăm soldat.

La instrucție să-l punem s-alerge după plutonu-i de execuție,

Să-l împușcărim! La oase debile să-i punem ghiulea

Să voteze, de vrea, prin vot secret cu bile.

Mai știu și eu la ce gîndeam?

Ce-i pasă păsării de ram? De rupi din

Codru-o rămurea, ce-i pasă codrului de ea?

Ave moriturus. Imperatores te salutant.

Măcar muream singurul. Astăzi sau mîine

Dar singurul, prostul. Nu ca un cîine.

Prostește, făceam. Urechea, ca firul de microfon

Urca din amvon în amvon.

Și munceam. Mușchii creșteau din prea plinul

Îndatoririi. Umflam zepelinul.

Eram din ce în ce mai roși și mai roșii

La cîntat s-au lepădat de mine cocoșii.

Aici, unde noi am ajuns, este mai bine ca binele.

Egali în prostie. Aici este finele.

22 comentarii

  1. nu mai vrea sa nimeni sa munceasca maica, toti vrea sa fie artisti.

  2. pai, da. tamplari si tinichigii nu s-ar fi facut. i-a mancat in fund sa scrie poezii

  3. daca tot le-a placut sa scrie de ce nu s-au facut macar chelneri?

  4. foarte mişto poeziile, Simona.

  5. Cre’ca mai bine cumpar unul din volumele bune ale lui Paunescu. No offense.

  6. mă rog, eu mă aşteptam la „poema chiuvetei” dar merg şi astea… 🙄

  7. veta, mi-ai stricat chiuveta.

  8. chiar mi-am dorit să cumpăr cartea asta, în clasa a IX-a (acu 9 ani, facă luzării socoata), cînd am studiat 4 poeme din el la capitolul „literatură contemporană”. poema lu stratan („a doua seară eram cu amicii”, pare-mi-se) m-a cucerit, cum s-ar spune, definitiv. o să-l cumpăr acum, şi o să merg şi la nottara. mersi de informaţie.

  9. exact asta, „sînt şi eu un june” e şi în manualul de română de clasa a IX-a

  10. soopermouse, dă un titlu. că eu nu găsesc nici un volum (întreg!) bun la păunescu

  11. tot într-un manual de-a IX-a era şi „poema chiuvetei”, prin 2005-2006.

  12. poetii astia vrea sa le-o puna la gagice da nu stie cum si atunci scrie multe prostii sa le-mbete de cap. dupe aia vine unu cu scula mare si le face fericite. ele, daca e misto, e fericite de doua ori, e cintate de poeti si dupe ce e satule e si culte in cap.

  13. Uitasem ca Florin Râpă a fost candva poet, multumesc ca mi-ai reamintit.

    P.S. Noroc ca nu e singur pe coperta, altfel nu stiu daca mai vedea lumina tiparului la Humanitas, dupa faza cu Basescu si copilul (cand, culmea, a avut dreptate 😆 )

  14. Vezi ca am schimbat mailul ca sa-mi pun moaca la avatar, ca asa e cool 😆

  15. Mai, pe Iaru il iubesc de cand era pe la TVR 1 (povestind de muz si muze), ma da chiar îl iubesc.

    Dar de când apare pe la tv, pe teme politice, zici ca-i Celibidache. 😳

    Ceva gen Mircea Diaconu (alt om iubit de mine) când apare pe sticla pentru discursuri politice (încercând sa aibă un discurs politicianist, sub forma teatrala, in exprimare, scremându-se sa vb radical); dacă ar vb neaoș, direct, cum știe el sa se exprime, ar câștiga mult în discurs și simpatie (pe care oamenii oricum o au fata de el, munca si geniul lui) :mrgreen: .

    Părerea mea. 😆

  16. Ps la Ps: Poza face cinste (putin spus) blog-ului. FF Frumoasa (Iaru cu barba, nu pot sa cred,sper ca nu gresesc) :mrgreen:

  17. Sa dea dracii!
    Poti sa iei ORICE carte scrisa de Paunescu si sa o deschizi la ORICE pagina. Vei gasi cel putin 3 versuri mai bune decit toata cartea asta, oricit l-ar fi pupat autorul in cur pe Ceausescu.
    Hai sa fim seriosi, astia nu sint poeti; poetii scriu poezii, nu balegar.

  18. @NewLevel: să dea dracii, tu ce eşti? critic literar? george călinescu însuşi?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green