Sexy şi rea în parcare

Bine v-am regăsit, dragi cititori, la tradiţionala rubrică de revistă a presei. Sătulă de politică şi de ştiri deprimante despre morţi, sinucigaşi şi criminali, săptămâna trecută am răsfoit numai reviste glossy. Am aflat lucruri vrednice de interes şi, mai ales, utile:

• „Şase idei inedite pentru un week-end sexy în doi“ le livrează cititoarelor sale unica.ro. Două dintre ele mi s-au părut mişto, aşa că vi le împărtăşesc. Cică, „dacă domnul de acasă te refuză când vine vorba de şters praful şi dat cu aspiratorul, incită-l la curăţenie cu o uniformă de menajeră. Când te va vedea îmbrăcată aşa şi pusă pe treabă, sigur se va grăbi să te ajute. Spune-i că atunci când este totul lună şi aranjat, îl ajuţi şi tu… să mototoleas­că patul“. Senzaţia mea e că trucul consolidează fericirea familiei şi dacă apelează la el domnii. Nu vor sfârşi în aşternuturi cu soţia, dacă vor îmbrăca o uniformă de menajeră, dar cu siguranţă copilaşii se vor prăpădi de râs. A doua idee genială pentru un week-end sexy sună cam aşa: „În cazul în care iubitul tău petrece mult timp pe laptop, la calculator sau în faţa televizorului, iată cum îi poţi distrage atenţia. Dimineaţa lipeşte un bileţel pe telecomandă, de exemplu, în care scrie-i atât: «Mai bine mă aprinzi pe mi­ne…», urmat de iniţiala ta şi, dacă simţi nevoia, o inimioară. Foloseşte marker roşu!“. Superb! Două precizări aş avea pentru doamnele care intenţionează să utilizeze pontul: 1) N-ar fi rău să fie avertizaţi şi pompierii că urmează să scrieţi bileţelul ăla; 2) Chestia cu iniţiala e foarte importantă, dacă vreţi să fiţi sigure că n-o să aprindă pe altcineva.

• Din tabu.ro am aflat că „Mariah Carey şi soţul ei, Nick Cannon, au făcut publice numele pe care le-au ales pentru cei doi gemeni născuţi pe 1 mai: pe băiat îl va chema Moroccan, pentru că apartamentul lui Mariah din New York e decorat în stil marocan, iar fetiţa se va numi Monroe, pentru că Mariah este unul dintre cei mai mari fani ai celebrei Marilyn“. Geniale motivaţiile lui Mariah şi mare norocul gemenilor. Din câte se vede, puţin a lipsit să nu-i cheme „Friptură cu cartofi prăjiţi“ (sau ce i-o fi plăcând lui Mariah să mănânce) şi „Thanksgiving Day“ (sau ce sărbătoare o fi adorând femeia).

• Sub genericul „Vom fi mai sănătoşi în viitor?“, avantaje.ro răspunde la câteva întrebări esenţiale: „Va exista un remediu pentru cancer?“, „Vom scăpa de obezitate?“, „Putem să trăim până la 100 de ani?“ şi „Ne vom păstra vederea până la adânci bătrâneţi?“. Răspunsul e simplu şi acelaşi la toate întrebările: „Poate!“. Mulţumim Domnului că, în sfârşit, l-am aflat!

Cosmopolitan.ro ne dezvăluie „18 lucruri sexy şi distractive de făcut cu iubitul“ (nu neapărat în week-end). Trei dintre ele mi s-au părut extrem de interesante. Vi le spun în ordinea în care cred că ar fi bine să le experimentaţi: 1) Dezbrăcaţi-vă împreună în baie şi frecaţi-vă reciproc corpurile cu următorul amestec: 1 ceaş­că de zahăr, ½ de ceaşcă ulei de masaj nearomat, 6 picături de ulei esenţial de portocală şi puţin piper negru; 2) Faceţi-vă de cap în parcare, fără a fi prinşi; 3) În timp ce vă faceţi de cap în parcare, bâzâiţi de muşte, viespi şi alte gâze care trag la zahăr, vorbiţi-vă murdar în limbi străine. Citez din Cosmo: „«Fă-mă a ta acum!» sună mai sexy dacă o spui în altă limbă. Spaniolă: Tomame ahora. Franceza: Prends moi vite. Italiană: Prendimi ora“. Nu era dată şi traducerea ţigănească, dar cred că ar fi de mare efect s-o aflaţi şi s-o folosiţi.

De aici.

30 comentarii

  1. Saracii copii bogati! Ce nume le pun parintii lor! 🙂

  2. @ Geniale motivaţiile lui Mariah şi mare norocul gemenilor. Din câte se vede, puţin a lipsit să nu-i cheme „Friptură cu cartofi prăjiţi“ (sau ce i-o fi plăcând lui Mariah să mănânce) şi „Thanksgiving Day“ (sau ce sărbătoare o fi adorând femeia).
    :)))
    Și:
    m-am prins acu
    deci ne frecăm în baie, mergem in parcare ca să
    -bănuiesc că după ce ne frecăm in baie, ne îmbrăcăm ca să ajungem în parcare da?

  3. da-mi un sfat : cum sa ma frec singur, cu nus-ce arome, in baie, cand nevasta e la serviciu…
    2, daca ma frec cu ulei da floare, otet din vin si sare, pot sa ma numesc salata?
    multumesc anticipat pt intelegere…

  4. @john: eu zic că n-are sens, din moment ce, odată ajunşi în parcare, o să vă dezbrăcaţi iar. mergeţi aşa, de ce să vă mai îmbrăcaţi?

  5. @dg: e mai sănătos uleiul de măsline, iar în loc de oţet, poţi să bagi lămâie. cu piperul ai grijă pe unde dai, că ustură

  6. Da nu e lipiceala prea mare de la zahar? sau e menit ca body scrub? Pe corp paros de mascul nu merge sigur, se aduna tot in buric.

  7. @SIMONA:

    Eu as adauga un galbenus de ou la mixul de ulei.

  8. dupa ce te freci cu piper, sigur nu te mai prinde nimeni.draguta faza cu telecomanda.trebuie sa scrie nu doar initiala, nu este suficient nici numele intreg.cnp-ul ar fi o solutie, abia atunci e sigura ca aprinde pe cine trebuie.

  9. nu imi pot imagina cat de sexy e dar sunt convins ca daca va dezbracati si va frecati cu piper distractia e garantata 😆 😆 😆

  10. Poveste (posibil) adevarat: el gatea la aragaz in bucatarie, ea…facea bataturi in genunchi langa aragaz (poate ne citesc si aia mici). Ideea e ca o picatura de ulei a cazut pe ea, l-a muscat de unde nu trebuie si el i-a dat cu tigaia in cap… cica weekend romantic.

  11. Gregorie Casă

    Nic ce citea în timp ce tu răsfoiai revistele astea?

  12. Daca o rog sa-mi scoata scamele din buric in parcare, la lumina farurilor ?

  13. scamele, zaharul si piperul, ca o sa ai si d-astea in buric

  14. Simona, poti sa o adaugi si pe asta pe lista:

    Oana Niculescu Mizil a declarat ca se trage din Stefan cel Mare. Si ca ar exista niste negrisori care lucreaza febril sa ii completeze arborele genealogic. Intrebata pana unde s-a ajuns cu acest arbore, persoana publica sus-numita a declarat ca sapaturile sunt in prezent pe la anul 1780 “când s-a găsit un stră-stră-străbunic care a fost implicat pe zona Bisericii” . Muahahahahahahaha! Domnu’ Grigore Ureche, se aude?

  15. @ zana

    La cat de productiv a fost Stefan , nu stiu ce te mira . E aproape imposibil sa gresesti daca zici ca ti-a fost stramos . Deci , da . :mrgreen:

  16. asta cu Stefan cel Mare mi se pare cel mult o aberatie pasabila si amuzanta.

    torturarea limbii ce-o vorbim cu formule ca aia cu ‘implicarea pe zona Bisericii’ mi se pare inacceptabila.

  17. cruela de vila

    ba zano! da din decebal si traian , nu se trage nimeni?ce facem aici?

  18. Stimate doamna Simona Tache,

    Mă numesc Andrei şi sunt un cititor ocazional al acestui blog. Vreau să vă felicit atât pentru articolele scrise dar şi pentru faptul că aţi ajuns unde sunteţi (un blogger respectat şi citit de multe persoane).
    Eu sunt un student care îşi doreşte să câştige un ban cinstit oferind meditaţii la limba engleză. Deoarece nu sunt un profesor şi nu am contact zilnic cu nenumăraţi copii, m-am hotărât să mă promovez pe internet.
    Am un blog de prezentare în care scriu articole utile pentru părinţi în ceea ce priveşte educarea copiilor. Momentan am puţine articole dar mi-am propus să scriu zilnic.
    Am apelat la dvs. în speranţa că m-aţi putea ajuta. Orice ajutor este binevenit, de la un sfat prietenesc până la recomandarea unei persoane interesate de meditaţii (prima şedinţa este gratuită). Momentan am văzut că google nu m-a indexat şi cum vine în curând vacanţa, şansele să mai găsesc elevi interesaţi scad pe zi ce trece. V-aş rămâne îndatorat dacă am putea face un link exchange în care să rămâneţi pentru totdeauna în blogroll-ul meu iar dvs. să îmi ţineţi link-ul pe blog-ul dvs. timp de o luna.
    Îmi cer scuze dacă prin acest mail v-am ofensat în vreun fel. Ştiu că aţi ajuns unde sunteţi prin muncă şi timp şi va mulţumesc că mi-aţi citit acest mail.

    Cu respect,
    Andrei

  19. Foarte buna ideea cu biletelul lipit pe telecomanda. La mine ar functiona. 🙂
    Presupun ca la Mariah Carey i-a plecat inspiratia in concediu de maternitate. 😀
    Sugestia cu vorbitul in limbi straine in momentele intime pare interesanta. Cei doi ar mai putea sa-si imagineze ca sunt actori de telenovele si sa invete cateva dialoguri. 😀

  20. Eu cred ca multe rele vin din faptul ca ii copiem, dom’le, prea mult pe straini. Mult mai bine ar fi daca am apela la traditiile noastre. Propunerea mea pentru faza din baie este: mujdei de usturoi, zeama de varza si un paharel de tuica.

  21. … si nu te mai duci in parcare, te duci in rondul din fata blocului sau in balcon pentru cei care n-au rond (asta e nashpa pentru cei care au ceva bloc mai inalt pe-aproape). Pentru faza cu vorbitul as recomanda utilizarea expresiilor traditional românesti pe care le putem prelua din muzica noastra populara, de exemplu: “dor mi-a fost de-a ta gurita” sau “drag imi e de ochii tai” iar pentru modernisti “stai sa ia racheta foc” etc.

  22. … si zici ca astea sunt nume ciudate? uite ici nume de nume de copii de artisti : Moon Unit si
    Diva Thin Muffin Pigeen. Autorul moral si hormonal poarta numele de Frank Zappa… ca sa nu mai vorbim de nu mai putin excentric botezatii Ministru, Televizor, copii ai unei alte valori…Mondiale

  23. serbeaza Ziua Familiei cu fluturele albastru. spune-le celor dragi ca ii iubesti si nu lasa ziua sa treaca fara sa zambesti
    http://felicitari.itsybitsy.ro/ecard-ziua-familiei-228

  24. @Andrei: ti-am pus link in blogroll, nu-i nevoie sa dai nimic la schimb. bafta 🙂

  25. In legatura cu intamplari in parcare – este un comentariu foarte haios in catavencu.ro:

    mihaita mai 10, 2011 10:39 pm
    Traim intro tara populata de cretini. Uite un exemplu. Azi ma duc sa-mi cumpar un cablu pt calculator. Parchez masina, cumpar cablul si ma intorc. Langa masina, un nene care plimba un caine negru. Dau sa intru inauntru, nu ma lasa. Zic: “tataie, n-am lovit in viata mea copii, femei, batrani si oameni prosti. nu vreau sa incep azi. ce vrei de la viata mea? ” . “Astept politia ca sa te ia”. “De ce?!!!!!!”. “Tu esti labagiul care ne bantuie cartierul!”. “Omule, nu esti normal! Eu m-am specializat pe alt cartier. Aici nu am fost niciodata”.Etc. Chestia e ca s-a enervat mai mult ca radeam de el decat ca politia nu mai venea. Si, saracu’ n-avea nici tupeu sa ma aresteze. Am vreo unu nouazeci si o suta. Cablul a fost bun, gagicile de la birou au fost defectate de ras, numai eu stateam si ma gandeam. Cum dracu m-a vazut ala in baie de la 2 km departare?! Tara de nebuni!

  26. @simona – super dragut articolul, insa din pacate, presa da ce se cere. se solicita goange, se scriu goange :))
    ma uitam de curnad pe un studiu cu vanzarile publicatiilor premium (care sunt in cadere libera) si vanzarile publicatiilor gen tabliod – care o duc bine merci….

    @tibi – da da da, lasa ca stim noi aici la Timi ca tu bantui Piata Unirii =)))
    cand te prindem, te legam bine :)))))))

  27. Mariah e dusa rau. Explicatia ca e fana Marilyn Monroe mi se pare mai acceptabila, dar Morrocan – sa ii pui numele copilului pentru ca apartamentul e decorat asa mi se pare cam… ciudat (ca sa nu zic altfel). Eu m-am nascut in comunism si apartamentul alor mei era in stil… evident comunist!!! Sa zic merci ca ma cheama Oana?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green