Cum se zice “pepene” în franceză
Personaje: copil de 2 ani şi ceva (cu faţă de drăcuşor împertinent şi pleată blondă, ultracârlionţată, de înger) şi mama lui. Puştiul: bilingv, din motivul că mă-sa e româncă şi tac-su e francez. Rezultă următorul dialog, în timp ce se mânca pepene:
Mama: Cum se cheamă ăsta în franceză, mami?
Copilaşul: Pepene.
Mama: Nu, mamă, nu în română, în franceză!
Copilaşul – blocat. Uitase. Mama insistă:
Mama: Comment s’appelle ça en français?
Copilaşul (întrebător, după un moment de gândire): Peopeone?
Pronunţaţi “pepene” cu accent franţuzesc şi o să vă rezulte cuvântul, pe care, din păcate, mi-e greu să-l transcriu fonetic.
Logic că, de când am auzit povestea, pentru mine şi Nic nu mai există pepene. Doar “peopeone”. 😆 După cum, de când am făcut cunoştinţă cu “Te roguleţ“, nu mai avem nici o treabă cu “Te rog”. 😉
Faux!
Il s’appelle “lubeniţă”.
…si noi tot numai “Peopeone” spunem 😆
@camouflage:faux!!!Il s’apelle harbouze!
@Wanna: 😆
la noi e “penepe” 😛
pepenii din Franta se numesc pepeni frantuzesti! nu-i asa doamna invatatoare?
Ce pofta imi faci acuma de un peopeone .. ma duc acasa si nu renunt pana cand nu dau gata un mare, zemos si gustos .. peopeone .. 🙂
Mi-am adus aminte de Chirita cu ale sale “fleurs de coucou”
Si nepoata mea e bilingva, principiu de baza e sa-i vorbesti doar intr-o limba, nu sa le amesteci, mai precis, ta-su vorbeste NUMAI germana, iar mama numa romana. Asta ne-a invatat un psiholog de copii, daca nu se respecta aceasta regula exista riscu sa nu-nvete nici o limba ca lumea. Am un preten ungur-roman-neamt, vorbeste toate limbile si nici una, le amesteca si le umple de singe.
Mama a facut o prostie intrebind copilu in romana despre cum se numeste in franceza, copilu nu-i dictionar, de altfel, la doi ani si ceva, copilu nu stie ce-i aia romana si ce-i aia franceza, el face legatura cu personajele care-i vorbesc. Nepoata noastra vorbeste cu ta-su numa-n germana si cu mama numa-n romana. Cind e singura vorbeste cu ea insasi in germana pt. ca e copil si a invatat la gradinita ca copii vorbesc germana.
@neamtu – e o recomandare f buna, multimim ca ai impartasit-o
asa, si? cum se spune la harbouz in germana?
Wassermelone
pe mine m-a intrebat fimiu cum plang copiii din china in chineza …….
Bietul copil! Și voi vă amuzați pe seama lui…
ceea ce-mi aminteste de copilu unei prietene, maritate cu un englez, care copil, prescolar zicea asha:
aoleeeeuuuuuuu!
ce ma doare futu’!
ce te doare ma?( zice ma-sa)
foot-ul!
picioru’!
Fiecare pe limbu’ lui!
Asta micu’ imi aminteste de fina mea, juma’ chinezoaica, juma’ frantuzoaica, se uita la ma-sa cind zice copac in chinezeste, la tac’sau cind spune arbre si la mine cind zice tree. Era sa o zapacesc intr-o buna zi cind am spus copac pe romaneste, nu stia biata de ea unde sa se uite :))) Are doi ani jumate…. am hotarit toti trei sa o facem traducatoare la ONU. Daca o mai exista pina o creste ea…
Se spune ”pasteque” la pepene in limbajul curent. Asa stiu eu. Va spun si eu o poveste despre un copil care a 3 anisori vorbea suedeza cu mama lui, germana cu tatal, franceza cu sora mea care-l mai supraveghea si evident ca nu le incurca. Daca sunt obisnuiti de mici, toti copiii pot acest lucru, mai ales multi dintre cei nascuti dupa 2000 care au niste calitati native extraordinare.
ce-mi place blogu tau bre
daca nu te maritai intre timp poate ne intilneam ai o minte brici cand ma barbieresc ma gandesc la tine ca sa uit de lama
Îi zice și melon(galben) și pasteque, iar sortir de ses gonds, când îți ieși din ei !!! În germană se chiamă melonne…. dacă îmi mai amintesc eu bine, că diționarul nu-l găsec unde l-am pus! 😕
Șoarecele aude câinele lătrând și-ș zice ; pisica trebuie să fie-n pom! Și iese fără griji din vizuină!!! Dar ce să vezi!? Pisica erea la post și-l îșfăcă ! Ce bine-mi prinde că-s bilingvă; zise ea lingându-se pe bot ❗
@ d-na Cruelina
Mai frumos s-a plans o doamna gazdei, dupa ce a umblat pe jos toata ziua prin Budapesta :
-Foio piciorele, draga !
(pentru ortografie si traducere, adresati-va unui ungur).
@ Al de Gurau- aia voia sa fie “faj a” adica dor (picioarele). E f bine ca un copil sa fie multilingv (ca si moa de altfel :P). M-a ajutat mult in viata, mai ales acum cu pacientii (lucrez in Tg Mures).
Acu’ ca m-ati provocat cu pepenele (de care nici nu am si mor de oftica) sa va povestesc o istorioara amuzanta. Aveam o pacienta careia recent i se descoperisera valori mari ale glicemiei (toleranta scazuta la glucide-un fel de pre-diabet) si ii tinem noi discursul cu ce alimente sa consume, ce sa evite…Si ii spunem ca printre altele are voie si pepene (rosu). Ea da din cap, zice da da si dupa un timp se gandeste si intreaba “aaa, da’ lebenita am voie?” 😛
Eu nu-mi explic nicicum o ciudatenie care am vazut-o la o copila de 3 ani si ceva … Tatal îi vorbea în româneste iar ea raspundea în franceza , du tac au tac …. Micuta nu vorbea deloc româneste !!!??
din vremea cand avea fie-mea vreun an si-o tzara, nu se mai cheama pepene, nici lubenitza (made in Oltenia, ca si lubenitzele de Dabuleni)…se numeste pepenitza. M-am dus si la piata si i-am cerut aleia o pepenitza…moaca a fost priceless.
Si daca tot veni vorba de chestii spuse de tzanci: tot fie-mea, un an juma, l-am adus pe frate-sau, proaspat livrat de barza; incepe fata inventarul: aie (a se citi:are) ochisori bebe mic, are manute bebe mic etc, si mai la vale: are codita bebe mic.. Si codita i-a ramas numele. Pana in ziua de azi, cand ii prind parul se cheama motz. Codita e cu totul altceva.
Fetita mea de 4 ani e nascuta in Norvegia (ambii parinti romani), acasa vorbim romaneste, la gradinita vorbeste norvegiana, desigur. In norvegiana ‘frig’=’kald’, iar ‘cald’.= ‘varm’…ca sa nu mai existe confuzii cand se exprima, ea a hotarat ca cele doua notiuni sa fie folosite doar in norvegiana, asa ca pt. ea ‘cald’/’kald’ inseamna doar rece… Ma intreb ce reactie or sa aiba neamurile si prietenii cand vom merge in Romania (curand) si le va spune ca-i e ‘varm’, nu-i este deloc ‘kald’. Indiferent cat incerc s-o conving sa foloseasca termenii romanesti, ea refuza, probabil pt ca se teme de confuzii…
Si, da, si fetita mea romanizeaza cuvinte norvegiene si invers, din pacate nu-mi vine niciun cuvant la ora asta.,.
Fiica-mea de aproape 2 ani, bilingva se pregatea de prima iesire la ocean. Eu ii sopteam la ureche in romana ce fain o sa fie, cum o sa se joace in nisip, o sa faca niste castele super, baloane, apa, galetuse, etc. Am trecut in revista tot. Dupa cinci minute le explica exact acelasi lucru in engleza bunicilor si lui taica-su’. In general vorbeste engleza, dar e delicioasa cand le combina: my bicicheta, my, calut, more la’tic, doggie face ham-ham etc.
Poate cea mai tare combinatie e un ” get jos!” obtinut dupa ce frustrata i-am zis in ambele limbi, ca sa priceapa, sa se dea jos. De priceput a priceput. Jos tot nu s-a dat, decat de o aripa. Dupa care au urmat dracii si batutul maruntel din picioare. 😯
hahaha, get jos 😆
La noi o chestie tare a fost cu ‘kaka’, care in norvegiana inseamna ‘prajitura’. In primele zile de gradinita educatoarele ii ziceau ca nu au prajituri cand fii-mea avea le spunea ‘ jeg må caca’ :))) (jeg må = eu trebuie)… Eu le spusesem catorva educatoare cum e treaba cu ‘caca’, dar nu apucasem sa le spun tuturor, erau prea multe 😉 Cand ma duceam s-o iau, mai mereu aflam cate-o noua poveste despre ‘caca’/ ‘kaka’ :)))
Eu vad ca se spune ‘kake’, nu ‘kaka’. Ca-n exemplul: Kirsebær vanilje sjokolade kake. http://sverreproject.wordpress.com/2012/10/29/skylanders-bursdagskaker/kirsebaer-vanilje-sjokolade-kake-1/
🙄
😀 aproape uitasem de asta…
@mirru: noroc cu mine că le mai consemnez 😉
Faina esti, ma fata, ma !
😉
Comentariile sunt deliciu 😀
Copilul meu mi-a povestit intr-o zi ca i-a dat sa guste si doamnei educatoare (nemtoaica de la ea e acasa) o gogoasa din pachetelul lui. – Si cum i-ai spus? – Bitte, eine gogoashan….
Aaahhh, ce fain, eine Gogoashan…. 😀 😆 Fata mea cea mica are 6 ani si, fiind nascuta in Ger., vorbeste doar cu Buni cateva cuvinte pe lb. romana, si cel mai des ies fraze de genul “uite acolo hinten (in spate)…” sau “ich liiebe clatite”.
Noi punem intrebari de genul: “madame cum spune la pepene? ” si copchilul bilingv ne salveaza 🙂
-Deschide porta (deschide usa)
-am curat (am alergat)
-am hochit (am sughitat)
-cum hibuieste hibu-l? (cum face bufnita?)
-in s’Allah
etc
Inca nu imi iese Rrrr-ul si e-urile cu /fara accent, asa ca am acasa o profesoara gratuita si exigenta 🙂
Dar la intrebarea: de ce se numeste “pomme de terre” ca nu e fruct… m-a lasat fara replica 🙂
Casai Mioritic escu (eanu)…si to(n) se crede `oti!
Asa e..sunt tare, tare draguti cand amesteca ei cuvintele din doua limbi.
Fetita mea spune de ex “hai sa-ti spun o “blaga” :)) de la Blague=gluma/fr
Ideea este ca dc vrei ca un copil (din parinti ce vorbesc limbi diferite) ce traieste in tara X sa vorbeasca si limba x si y, trebuie sa fii constant. Asa cred eu. Eu ii vorbesc de la nastere, fetitei mele, doar in lb romana. Extrem de rar ma adresez in franceza si atunci doar intr-o conjunctura ce presupune ca altii trebuie musai sa inteleaga. La 3 ani, vb ff bine lb ro, are un vocabular bogat pentru varsta ei, stie chiar expresii si e normal pt ea sa vorbeasca cu mama romana si cu papa in franceza. Schimband limbile in functie de cui se adreseaza, in aceeasi conversatie Asa am inteles si eu de la specialisti , ca trebuie ca fiecare parinte sa vorbeasca in limba lui. Cred ca au dreptate insa mai cred ca trebiue sa faca fiecare si cum simte, sa fie flexibil, si sa inteleaga uneori nevoiade moment a copilului. Este oricum f interesant pt un copil sa creasca intr un cuplu format din 2 culturi diferite. ..
Un “fac pisu” romanesc intr-o gradinita englezesca a dat gata toate educatoarele, mai ales ca era si cu manutele stranse la prohap… 😳
in franceza se spune “lubenitaaaaaaaaa” 😀
Eu, la 30 ani, cand locuiam in Spania si vorbeam in romana, mai bagam cate un cuvant spaniol, depinde care iesea mai repede. Asa, cand lucram de noapte si o sun pe la 3 dimineata pe o colega, mi-a iesit “Fata, am si eu o duda” , la care fata: liniste. Dupa un timp de gandire, ” ce ai???” 😯 se gandea saraca fata, ca am dude din pom. Eu, de fapt, aveam o indoiala (duda in spaniola).
Copilasul maghiar intarzie la ora; vne alergand si se scuza:
“Am f*tut cat am putut de tare, dar m-am ajuns!”.
Voia sa spuna ca a fugit, de la “futtatni”
:)))
Haha, postarea ta mi-a amintit de o situatie similara
Mama : ce ai invatat azi la gradinita?
Fetita : cum se spune la baiat in engleza. Boy
Mama : si la fata cum se spune?
Fetita : boyta / boita :))))
@Roxana:
Ce zici de o carte care sa contina toate articolele Simonei de pe blog, inclusiv comentariile, despre care, spunea mai sus, ca sunt un deliciu?
Am aparea si noi la autori, la rubrica “si altii”. Dar precis va utiliza formula, consacrata pentru filologi: ST & stuff. Ei, si?
Tot da bine la CV, nu?
Castigam si noi macar o invitatie la lansarea de la MTR. E cu vin si placinte!
@Simona:
Ai legatura!
Faci legatura?
Daca da, baga propunerea pe ordinea de zi, sa vedem si parerea prezidiului. Ma autopropun membru in comisia de corectura, ca deh!! – s-a mai postat si de pe autobahn. Si cu diacriticoasele mai greu, vorba lui Tudy, c-o mana pe volan si cu cealalta … cu cealalta punct. Dar ma duce gandul si la virajele la dreapta ale Luminitei noastre. Stii ca e sefa corectorilor, da?
Asteptam un semn! Tu decizi!
Tudyctezi!?
am niste prieteni (romani) care isi invata copiii engleza de mici si foarte mici, baiatelul avand 3 ani. Pentru ee foarte logic ca daca el este “son” (pronuntat “san”) , Maria – sora lui – sa fie “moon”.
basarabeanul oprit de poliţist în Franţa: “…je pierdiu mon sac la gară…”.
Ha, ha, ha! Eu i-am zis băiatului meu (3 ani) să se mai uite la desene și în limba engleză, ca să mai învețe cuvinte. La care el îmi răspunde: dar am invățan engleză deja! “Is here, is sun”…acum dă pe română 😆
Nepotelul meu, care a invatat sa vorbeasca la gradinitra in Germania, intelege absolut tot in limba romana. In casa se vorbeste romaneste, dar el prefera sa raspunda in germana, uneori romana amestecata cu germana. Intr-o zi ii arata maica-sa un faras. Curioasa sa vada daca stie cum se numeste obiectul cu pricina, dar si in ce limba va raspunde, il intreaba: ce este asta, Alex? Ce am eu aici? El se uita, face pauza, apoi raspunde: keine Ahnung! (habar n-am!) Uite, ii zice mama, asta este un faras! Farasul! Ahaaa! face el brusc luminat. Ah sooo, eine Foraschung!