Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Interviu cu un bigam

Un senegalez bigam. Făcut de mine (interviul), acum mulți ani, pentru revista Tabu.

Se numeşte Thierno N’Diaye, e (sau era, la momentul interviului) director în Ministerul Justiţiei din Senegal și se numără printre fericiţii bărbaţi din lume care pot avea, în perfectă legitimitate, mai multe soţii. Deocamdată are (sau avea, la momentul interviului) doar două neveste. Și… voie să se mai însoare încă de două ori…

 

rep.: Povestiţi-mi în câteva cuvinte despre legea căsătoriei din ţara dumneavoastră natală, Senegal.

t.n.: În Senegal, bărbaţii au posibilitatea să aleagă între o căsătorie monogamă şi una poligamă. Poligamia poate fi limitată la două, trei sau patru soţii. În mod tradiţional, în Senegal, există multe cupluri poligame. Pentru că poligamia permite famililei, şefului familiei, să aibă multe persoane în jur care să-l ajute şi să-l sprijine. Astăzi, în zonele urbane, din cauza problemei spaţiului, poligamia are o tendinţă descendentă. Oamenii locuiesc în apartamente sau în case şi nu prea mai e loc. Eu mă număr printre bărbaţii poligami.

 

rep.: Aveţi două soţii. Aţi ales poligamia în această variantă?

t.n.: Într-adevăr am două soţii, dar s-ar putea să mă reîntâlniţi în curând căsătorit a treia oară sau, cine ştie, poate şi a patra. Prima mea soţie, Adele, cu care sunt căsătorit de 24 de ani, e o femeie fermecătoare şi foarte frumoasă. Acum doi ani m-am căsătorit a doua oară.

 

rep.: Astăzi, mulţi tineri din Dakar optează pentru poligamie, dar se rezumă, totuşi, la un singur mariaj. Procedează aşa în ideea ca, sub ameninţarea poligamiei, soţia să rămână blândă şi docilă şi să evite să-şi contrarieze în vreun fel partenerul de viaţă, ca nu cumva acesta să nu contracteze o nouă căsătorie?

t.n.: Nu e vorba de asta, ci de altceva. E o măsură de precauţie pe care bărbaţii şi-o stabilesc din capul locului. Poate, iniţial, sunt ferm convinşi că nu-şi vor lua niciodată o a doua, o a treia sau o a patra soţie. Dar nu au de unde să ştie dacă nu cumva peste cinci, zece, cincisprezece ani, farmecul unei alte femei nu-i va convinge să facă, totuşi, acest pas.

 

rep: Am citit undeva o chestie răutăcioasă: că senegalezii preferă să se căsătorească cu femei foarte tinere pentru sunt naive şi uşor de dominat. E adevărat?

t.n.: Nu-i adevărat. Ce e real e că, în Senegal, diferenţa de vârstă dintre soţ şi soţie e adeseori mare. Asta pentru că bărbaţii se căsătoresc de-abia după ce sunt siguri că au capacitatea materială de a întreţine o familie. Pe la 26-28-30 ani, bărbaţii încep să muncească mult, să economisească, să pregătească momentul căsătoriei. Se întâmplă să aibă norocul să întâlnească tinere de 18-20 ani, cam asta e diferenţa de vârstă cel mai des întâlnită. Asta e bine, pentru că, în cazurile când cei doi au aceaşi vârstă, femeia îmbătrâneşte mult înaintea soţului ei. Când există o diferenţă de vârstă mai mare, ei pot îmbătrâni împreună fără probleme. Femeia nu e niciodată naivă, ci dimpotrivă, mai inteligentă decât bărbatul.

 

rep.: Locuiţi împreună cu ambele soţii în aceeaşi casă? Descrieţi-mi puţin viaţa dumneavoastră de familie.

t.n.: N-aş face niciodată asta, din respect pentru soţiile mele. Am două case. Prima soţie e prietena mea, mama copiilor mei, femeia mea, sora, sfătuitoarea şi complicea mea. Ea locuieşte împreună cu cei patru copii pe care i-am adus pe lume împreună, trei băieţi şi o fată. Cu cea de-a doua soţie nu am încă copii. Pentru ea am cumpărat un apartament în care să locuiască.

 

rep.: Pot oamenii iubi mai multe persoane în acelaşi timp?

t.n.: Sigur că da. Întrebaţi o femeie care are mai mulţi copii dacă îi iubeşte în egală măsură pe toţi. Vă va răspunde că da. Putem iubi mai multe persoane deodată, fiindcă suntem inteligenţi. Eu îmi iubesc ambele neveste. Dar prefer ca ele să nu locuiască împreună din respect.

 

rep.: Ce relaţie au soţiile dumneavoastră? Merg împreună la cumpărături, vorbesc la telefon?

t.n.: Există un fel de solidaritate între ele pentru că împart, iubesc şi înţeleg acelaşi bărbat. Dacă ar locui împreună, poate ar apărea dificultăţi, dar aşa, nu există nici o problemă. Nu merg împreună la cumpărături, îşi fac vizite din când în când, vorbesc la telefon, dar atât.

 

rep.: Aveţi un program? Luni la prima soţie, marţi la cea de-a doua? Cum vă împărţiţi între două femei?

t.n.: Petrec câte două zile consecutiv împreună cu fiecare din ele. Dar, având în vedere că am copii care au nevoie de prezenţa mea, petrec fiecare după amiază cu ei, mănânc în fiecare zi la prânz cu prima soţie şi copiii.

 

rep.: Există rivalitate între cele două doamne? Dar o ierarhie?

t.n.: Există o ierarhie. Prima este patroana, şefa celei de-a doua. Dacă ea nu ar fi fost de acord, cea de-a doua căsătorie, cea de-a doua soţie, n-ar fi existat. Din respect, înaintea celei de-a doua căsătorii, am avut o discuţie, o negociere cu prima. Vedeţi, bărbatul e, prin natura lui, poligam. În unele ţări, poligamia e oficializată, în altele nu. Asta nu înseamnă că, acolo unde nu e oficializată ea nu există. Există, doar că soţia nu ştie niciodată cu cine îşi împarte bărbatul. În Senegal, soţia ştie cu cine îl împarte. La voi, de exemplu, când un bărbat se află împreună cu altă femeie decât soţia, pretinde că e în delegaţie.

 

rep.: Sunt soţiile dumneavoastră geloase una pe cealaltă? Cum vă împărţiţi afecţiunea? Dacă, de exemplu, sunteţi, la un moment dat, împreună cu toată familia, vă repartizaţi egal gesturile de tandreţe?

t.n.: În cultura noastră, gesturile de tandreţe în public nu sunt deloc ceva obişnuit. Nu ne manifestăm afecţiunea în public. În ce priveşte poziţia lor, prima rămâne, totuşi, preferata mea. Este mama copiilor mei, îmi e omul cel mai apropiat.

 

rep.: Poligamia e şi o chestiune de mijloace materiale? Aveţi multe soţii şi pentru că vă permiteţi să le întreţineţi?

t.n.: Dacă o să veniţi vreodată în Senegal, o să vedeţi că poligamia e mai răspândită în clasa de mijloc decât în pătura mai înaltă a societăţii. E un fenomen cultural, dar nu se adresează neapărat celor bogaţi. În Europa, cuplurile trăiesc numai împreună. La un moment dat, nu se mai iubesc şi atunci se separă. Şi, când se separă, se despart şi de copiii lor. Poligamia permite rezolvarea acestei probleme.

 

rep.: Există divorţuri, despărţiri în Senegal?

t.n.: Bineînţeles că da, ca oriunde în lume. Există divorţuri amiabile, cu acordul ambelor părţi sau există situaţii când chestiunea despărţirii este încredinţată spre tranşare unui judecător.

 

rep.: Când aveţi deja patru neveste, se întâmplă să divorţaţi ca să eliberaţi un loc din schemă şi să vă puteţi căsători din nou?

t.n.: Nu, dacă am atins limita maximă permisă, ne oprim acolo.

 

rep.: Aveţi o amantă?

t.n.: Nu. Nu am o amantă, dar îmi place să admir femeile frumoase.

 

rep.: Care este legea adulterului în Senegal?

t.n.: Când vorbiţi de adulter vă referiţi, nu-i aşa, la soţia care îşi înşală soţul sau la soţul care îşi înşală soţia sau… soţiile? Lucrul ăsta se întâmplă peste tot în lume, mulţi oameni căsătoriţi fac asta şi întotdeauna pe ascuns, partenerii lor fiind ultimii care află, dacă află. În ce ne priveşte, poligamia ne permite să nu facem nimic pe ascuns, fără ştirea celuilalt.

 

rep.: Dacă trebuie să participaţi însoţit la o recepţie, pe care dintre soţii o luaţi cu dumneavoastră?

t.n.: O aleg întotdeauna pe prima pentru că împreună cu ea mi-am construit viaţa, cu ea eram când mâncam mai modest. Mai există şi ceremonii la care merg însoţit de ce-a de-a doua soţie, dar când e ceva oficial sau când e o întâlnire cu prieteni vechi, o iau cu mine pe cea pe care-o cunosc cu toţii de atâţia ani. Adele îmi cunoaşte toţi prietenii, toate relaţiile pe care le-am avut în anii de când sunt cu ea.

 

rep.: Cum sunt femeile din Senegal faţă de europence?

t.n.: Senegalezele sunt pudice, frumoase fără artificii, capabile să treacă prin multe încercări, foarte fidele, mari bucătărese, ştiu să-şi îngrijească bine bărbaţii şi copiii, ştiu să fie buni prieteni şi un sprijin în momentele dificile. Voi, europencele, sunteţi reprezentantele unei culturi către care noi aspirăm şi faţă de care avem oarecari complexe. Sunteţi frumoase, fermecătoare, dar foarte încăpăţânate. Asta e diferenţa faţă de senegaleze.

 

rep.: Ce credeţi despre feminism?

t.n.: Sunt de acord cu feminismul, sunt pentru egalitate şi echitate. Femeile sunt atât de puternice, ştiu atât de bine să abordeze momentele dificile. Am observat, de exemplu, că fetiţele sunt copii mai buni decât băieţeii. Femeile sunt extraordinare, merită toate şansele din lume.

 

rep.: Cum a reacţionat prima dumnevoastră soţie când aţi hotărât să vă căsătoriţi din nou?

t.n.: Cum vă spuneam, am făcut cea de-a doua căsătorie cu acordul ei. I-am spus “Uite, am întâlnit o fată, am ieşit cu ea, nu am motive să o părăsesc, sunt într-o dilemă, nu am trădat niciodată în viaţa mea pe cineva, aş vrea să mă căsătoresc cu ea peste o săptămână”. Am discutat despre asta, a plâns, apoi şi-a şters lacrimile şi mi-a dat consimţământul ei.

 

rep.: Daţi-mi o definiţie a căsătoriei, una a dragostei şi una a femeii.

t.n.: Căsătoria începe din momentul în care nu mai putem trăi fără celălalt. Dragostea se recunoaşte după faptul că ne trezim gândindu-ne în fiecare moment la cineva fiindcă există în acel cineva ceva care ne atrage. Femeia este privită deseori ca un cadou frumos ambalat. Pe mine nu mă interesează această percepţie a femeii ca obiect, ci ceea ce se află în interiorul cadoului, a pachetului frumos ambalat, ceea ce femeia are în cap şi în suflet, felul în care ea reacţionează. Femeia este cea mai frumoasă creatură şi cel mai frumos refugiu. Bărbatul e o palidă copie a femeii, dar mai puţin reuşită.

 

rep.: Cum reacţionaţi când o femeie plânge?

t.n.: Fac tot posibilul să nu mai plângă, pentru că atunci când plânge nu ştiu decât că e necăjită, dar nu cunosc motivul, deci sunt în incapacitate de a o ajuta. Femeile sunt minunate şi nu ar trebui să cunoască durerea, iar dacă vreodată ştiu că ceva le doare, fac tot ce-mi stă în puteri să le opresc suferinţa.

 

rep.: Sunteţi un soţ autoritar?

t.n.: Nu, pentru că, la noi, în Senegal, stăpâna casei este femeia. Casa nu e niciodată a domnului X, ci a doamnei X. Bărbatul nu are nimic în casa respectivă, iar când vine acasă, ea e cea care-i spune ce trebuie să facă.

 

rep.: De ce femeile sunt structural mai aproape de monogamie, iar bărbaţii, dimpotrivă, sunt poligami? De ce nu există şi culturi în care o femeie să poată avea patru soţi?

t.n.: Şi femeile pot iubi şi avea mai mulţi bărbaţi simultan, de exemplu, soţul şi amantul. Din respect şi consideraţie pentru femei nu există o cultură care să le permită să aibă mai mulţi soţi. O femeie nu poate purta în pântece decât copilul unui singur bărbat. Apoi, în ce priveşte copiii, nu tatăl este important, ci mama, ea e întotdeauna una singură şi e sfântă. Să fii mamă e ceva sfânt.

 

rep.: Ce părere aveţi despre capriciile femeilor? Pentru că, se ştie, suntem adeseori capricioase şi inconsecvente.

t.n.: O femeie fără capricii ar fi ceva plat şi neinteresant. Capriciile ne semnalază, adeseori, că femeia are nevoie de atenţie şi aşa ceva foarte normal. Bărbatul e cel care trebuie să fie atent cu femeia.

 

rep.: Ce vă enervează la femei?

t.n.: Nu-mi plac femeile care nu se respectă. Îmi iubesc soţiile şi pentru că sunt femei care se respectă.

77 comentarii

  1. Ce tare. Cică, am avut acordul ei, cum să nu. M-am dus şi i-am zis, dragă, într-o săptămână mă-nsor. Cu alta. Ea a plâns, dar i-a trecut. Şi şi-a dat binecuvântarea.

    Cred că astfel de lacrimi şi binecuvântări se varsă şi-n cultura europeană, doar că fără acte deocamdată.

    Cred că aceste femei trebuie să fie foarte puternice şi de o înţelepciune pe care nici nu ştiu dacă e de dorit s-o ai.

  2. remarc permanenta stupoare cu care il intrebi diverse chestii, Simona…
    citind interviul tau mi-am dat brusc seama ca eu ii admiri pe bigami. sunt niste barbati adevarati!
    mie, recunosc, o singura femeie mi se pare deja foarte mult si imposibil de gestionat!
    nu as emigra, clar, in Senegal. as alege mai degraba o tara in care poti sa ai o femeie in coproprietate…

  3. Cel mai mult mi-a plăcut cum a explicat domnul în cauză de ce nu exista si culturi unde femeile sa fie poligame: din respect si consideratie fata de femei! 😀 Un adevarat poet, ce mai! 😀

  4. “în cazurile când cei doi au aceaşi vârstă, femeia îmbătrâneşte mult înaintea soţului ei. Când există o diferenţă de vârstă mai mare, ei pot îmbătrâni împreună fără probleme.”
    Hmm… Imbatraneste mult? exagereaza un pic senegalezul 🙂
    Bine ca isi revine la finalul raspunsului.

    “Femeia nu e niciodată naivă, ci dimpotrivă, mai inteligentă decât bărbatul.” Aici a uitat sa puna si “mult” :).

    Frumos si interesant interviul.

  5. @ela – Mi se pare corect. Nici eu nu i-as permite sotului sa fie poligam doar din respect si consideratie pentru el. Nu i-ar sta bine transat in zeci de bucatele. 😆

  6. @Simona

    of Doamne. Ala nu e normal la cap. Pai nu ii sunt suficiente “pb”-le unei singure neveste ii mai trebuie inca una si mai vrea inca una sau chiar doua?
    Si asa e foarte greu aproape imposibil sa “gerezi” o singura femeie d’apai o “multime”.
    In plus iti dai seama e vorba sa ai de la doua la patru soacre? Sandilau…
    :mrgreen:

  7. La noi diferenta e ca ai nevestele pe rand, nu toate odata. Sunt din ce in ce mai multi care pana la 40 de ani aduna cel putin doua, cel putin din ce vad prin jurul meu.

  8. Asta care se afla in legalitate are satisfactii infinit mai mici decat unul care actioneaza undercover.

  9. @andrei: aia sunt cei care au remuscari, dar cred si ca o sa-i tina toata viata “cureaua”…

  10. De atata scroll incolo si-ncoace am ajuns sa citesc pe doua diagonale de-odata! Ceea ce uneori da nastere la alaturari superhaioase. Citesc io: “Un senegalez bigam. Facut de mine…” Si mintea repede…ba, da’ de ce a facut Simona un senegalez bigam? Cand deja ii dadeam Simonei circumstante atenuante ( stiti ce se spune despre…bigamii de culoare si-n plus, cine sunt io sa judec??) am vazut si cuvantul interviu… 🙁
    In rest, sunt noua p-aci, ma bucur ca am venit ca n-am mai ras de mult asa cu pofta!
    Bravo Simona, te admir de mult, ma bucur ca am dat de blog…Stiu ca suna de parca am picat de pe Nibiru, blogu’ avand cativa anishori, da’, vorba aluia din banc: “io acum am aflat!”

  11. Cureaua nu te tine oricum toata viata, important e cate gauri apuci sa dai pana plezneste.

  12. @andrei

    si tu Brutus esti din categoria Tarzan? aia cu “Tarzan puternic, Tarzan da alta gaura”? Bunaaaa :mrgreen:

  13. Am sorbit interviul in putine minute cu multa luare aminte! M-a amuzat si m-a bucurat faptul ca pe masura ce treceam la urmatoarea intrebare imi ziceam: ,,- Ah! Asta vroiam sa mai stiu!” Cred ca tipul avea ochi tare frumosi care vorbeau singuri, si zambea pana te topeai, asa-i? 😀 …chiar daca facea parte din Ministerul Justitiei

  14. @andrei
    esti incapabil sa intelegi un alt mod de viata decat cel practicat de tine.
    Mai bine taci si te informezi decat sa faci pe masculul feroce.

    P.s am si eu pe blog un post despre poligamie.
    Mai este de spus ca nu toti barbatii cumpara case separate pentru neveste.
    Pentu cei cu posibilitati mai mici exista haremul(acea zona a casei numai pentru copii si neveste)

  15. “Nu-mi plac femeile care nu se respectă. Îmi iubesc soţiile şi pentru că sunt femei care se respectă.” 🙄 😆 NO Comment

  16. Daca citesti primele 2 propozitii fara sa fii atent la titlu se poate intelege ca tu l-ai facut bigam pe om :))

  17. Mai sunt si barbati care nu le iau de nevasta dar le oferta totusi o locuinta separata. Si pentru cei cu posibilitati mai mici (la propriu sau la figurat) mai exista si posibilitatea de a experimenta bigamismul la ora, la domiciliul respectivei.

  18. “La voi, de exemplu, când un bărbat se află împreună cu altă femeie decât soţia, pretinde că e în delegaţie.” True, true… :)))))))))))))

    Mie mi-e simpatic tare individul!

  19. @andrei

    “bigamismul la ora” la domiciliul respectivei sau la hotel se refera la cea mai veche “meserie” din lume.

    @savoir_faire
    sau “know how” :-). In Romania este foarte greu de gasit si foarte scump de angajat “eunuci”. Aia e pb cu “haremul”. Nu e inca “bine reglementat” prin lege. :mrgreen:

    @carla

    si cand e pe bune “delegatie” cum ii zice? Adica “omu” ala super “tembel” care chiar pleaca pe bune in delegatii fara secretara si alte “call girls” adiacente ce poate spune propriei sale consoarte? Ca e in “concediu”. La “bai”? Ca vad ca “intervievatul” nu da intreaga sa masura a cunoasterii societatii romanesti? Ma gandesc ca tu stii.

  20. Iti dai seama ce cautat e asta de swingerii monogami. Dai una si primesti doua la schimb. In viitor poate chiar patru. Super oferta.

  21. Swinger monogam, ce figura de stil am putut sa scot… Genial

  22. @ Shadow, daca astepti o replica din experienta mea proprie, atunci nu stiu.

    Insa, daca vrei o completare pe baza observatiei celor din jurul meu, de cele mai mutle ori cand cineva a fost “demascat” ca ducand o viata duplicitara, acest lucru a fost posibil impachetat frumos in multe “delegatii”, “ore suplimentare”, “intalniri urgente cu un potential client” etc.

    Pe mine ma amuzase remarca tipului, nu facusem o afirmatie general valabila, in care sa arunc cu noroi in toti indivizii la locul lor, cu delegatii “pe bune” si oleaca de bun-simt la purtator…

    Sau, ca sa spun altfel: nu toti indivizii ce pleaca in delegatii isi inseala consoartele… dar multi dintre cei care inseala, o fac sub pretextul unor delegatii, ore suplimentare, intalinri cu clientii etc.

    Ok? 🙂

  23. @Carla

    mersic, eu aveam un dubiu. Nu stiam cum sa spun nevestei ca plec in delegatie pe bune. Si acum daca se “subantelegea” zicerea asta pe “invers” imi luam toate cele pe “schinare” deh. Nu era de “noroi” ci numai de “comunicare” 🙂

  24. @Shadow – bre, mi-ai luat cuvintele din varful degetelor bre 🙂 Tarzan da alta gaura! 😆 😆 😆 😆 😆

  25. @Carla & Shadow

    Stiti bancul ala?

    Sotul isi suna sotia.
    “Alo, draga, vezi ca am o sedinta in seara asta si raman sa dorm la ea.” :mrgreen:

  26. Tb spus asa: draga mea tb sa plec in delegatie dar fi fara grija ca doar sti ca folosesc prezervativul.

  27. @Simona, ai suparat pe toata lumea: femeile sunt oripilate de idee in sine, barbatii de perspectiva de a avea 2 seturi de probleme ( ale nevestelor, evident)/ soacre/ dulapuri cu haine si pantofiori de dama (probabil)

  28. Eu privesc problema strict inginereşte: ăştia ori au mai multe femei în structura populaţiei, ori ceilalţi bărbaţi sunt poponauţi. 😯

  29. @Tana

    barbatii oripilati de perspectiva de a avea “minim” 2 seturi de probleme. Ca nenea ala vrea sa aibe 4, doi fiind doar “incalzire”.

    PS. Eu nu am pb cu dulapurile cu haine si cu cele de “pantofiori”. La pantofi stam toti trei (eu si copii pe un raft) restul cui are nevoie. La haine eu am un raft, copii au un raft fiecare si restul este impartid egal intre nevasta si nevasta. A nu, nu sunt mai multe neveste ci este doar o unica nevasta. Ikeea sa traiasca. :mrgreen:

  30. @MarianS

    Gresit. Ei sunt inca in stadiul de “nu ne vindem tara”.
    :mrgreen:

  31. @Adi_MN

    uite alt banc:

    un director pleaca cu secretara in delegatie. Ajunsi la hotel decid sa faca economie si sa inchirieze o singura camera. Bun si facut cand intra in camera directorul ii spune secretarei ca el doarme pe jos si ea poate dormi in pat. Secretara il ia la misto si ii spune ca doar nu sunt copii deci pot dormi in acelasi pat. El “strans cu usa” ii explica ca obisnuieste sa sforaie la care ea il anunta ca obisnuieste sa doarma goala. Prima noapte dorm(vorba vine), ea doarme, el nu. A doua zi secretare ii spune ca nu a deranjat-o cu nimic sforaitul. A doua noapte la fel, a treia noapte la fel. Nu au facut nimica. Intors acasa cu o gramada de dureri de cap si alte alea directorul se duce la doctor sa il intrebe ce poate sa faca ca sa-i treaca. Ii povesteste doctorului tot ce s-a intamplat iar acesta ii prescrie sa bea 6 galeti cu apa zilnic. Mirat directorul intreaba daca chiar o sa-l ajute tratamentul si o sa se vindece. Raspunsul este “nu stiu dar atata bea boul”.
    :mrgreen:

  32. Deci poligamia nu e neapărat un lucru bun, zic. Unii o să poată ceva, alţii o să poată altceva… :mrgreen:

  33. @MarianS

    Tine aproape cand or incepe si aia sa “privatizeze”. O sa fie niscaiva “oferte”. :mrgreen:

  34. @ Shadow: bou era medicul, nu directorul. Săracul de el, ştia că e criză şi n-are de unde să-i mărească salariul secretarei.

    Domnilor, vă rog, gândiţi cu capul. Ăla care trebuie, dreaq. 😆

  35. @ Shadow: pentru senegalezi am o veste proasta si una buna:
    – aia proasta: Moldova e departe de ei.
    – aia buna: si Turcia e departe de ei.

  36. @MarianS
    Nicidecum. Sarmanul medic nu putea sa-i prescrie decat eventual “dusuri reci”. Nu exista criza mai dura decat “criza familiara” 😈 . Sau de ce sa “te legi la cap daca nu te doare”? Ei las ca o sa te doara….

    As zice ca matale nu esti inca “captiv”(nu te gandi la prostii) ci poti zburda linistit ca un “fluturas” 😯

  37. @MarianS

    “turcia” de ce? ca stiu ca au niste reguli foarte stricte la “hotel”. Mai ales acolo unde unii ar dori sa partajeze aceeasi camera. La turci niciodata un numar “par”. Doi barbati nu doar trei :-p. Cica asa combat ei “poponautismul”. 😳

  38. Mi-am adus aminte de o intamplare care m-a traumatizat pe viata.
    Undeva dupa `90, inainte ca moldovenii sa faca liberalizarea pietei si a preturilor, merge un amic si isi cumpara televizor color. Dar, sa vedeti chestie, nu a putut sa-l aduca, l-a lasat la cineva in Ungheni, apoi m-a luat pe mine de toarta sa recuperam ob`ectu`.
    Toate bune, ne intoarcem noi cu trinu`… si era trinu` plin de moldovence, numa` una si una.
    – Bai, sa vezi chestie, nu ne legam si noi de nimic? (Baieti tineri, sub 30 atunci).
    – Stai, ma, sa coboram la Nord, sa nu faca vreuna scandal.

    Bai nene, coboram in gara si abia asteptam sa ma intrebe una cum se ajunge cu metroul in Titan, sau daca nu stiu o gazda buna si ieftina, sau… sau sa le intreb eu.

    Nu am apucat. Cum s-au dat jos, cum s-au incolonat la coada la Ortadogu, firma aia care ducea omii cu autocarul la turci si aveau agentie in gara!!! Toate, ma, toate!!! Una n-a ramas ratacita. O amarata de peste 25, stirba, chioara, rapandula. NIMIC.

    Si acum ma gandesc cu groaza cum era sa devenim poponauti in noaptea aceea, eu si amicul meu. Noroc ca avea omu` niste palinca pe acasa. Iar amandoi niste agende pline.
    Uf, am scapat!!! 😯

  39. In Coran rezulta ca Allah ii spune clar lui Muhhammad ca barbatul poate avea de la una pana la 4 neveste.
    Islamul nu este doar o religie,ci si o societate si un sistem cu radacini adanci.
    Ceea ce nu inteleg majoritatea europenilor este ca islamicii se regasesc foarte bine in stilul lor de viata… de ce sa ne bagam noi peste ei sau nevestele lor ?

    Va mai aduceti aminte de primavara araba? (gheddafi,revolutia din egipt,etc. etc.)
    Atunci Europa a crezut ca va ra reusi sa introduca fortat democratia in lumea islamica … si ce s-a intamplat ?
    Simplu, au luat-o in mana toti cei care sustineau democratia si 7-8 din 10 persoane au votat pentru partidele cu baze religioase.
    Asta arata cat de distanti suntem mental si cultural.
    Ei le au pe ale lor,noi pe ale noastre.

  40. Gata, va las, ca ma duc sa vad cum ma minte tanti Romica (virgula) ca nu vine primavara… 👿

  41. 💡 exista societati unde femeile pot avea mai multi soti. Poliandrie e denumirea in acest caz.

  42. „Din respect şi consideraţie pentru femei nu există o cultură care să le permită să aibă mai mulţi soţi”
    🙂 demagogu-adică noi bărbații nu ne prea respectăm, de-aia la noi e permis
    și ferească dzeu o societate-cultură în care femeia să aibă mai mulți soți

  43. Adi_MN: un banc asortat la subiect stiam si io, si l-ai postat tu! inima mea sangereaza!

  44. @cruela – scuze fataaaaa… N-am stiu. dau o palinca sa se opreasca sangerarea. :mrgreen:

  45. @cruela – S-a oprit? 😀

  46. ashaaaaa
    shi acum sa ne lom revanshaaaaaaaaaaaaaaaaa
    :mrgreen:
    o femeie trebuie sa aibe un barbat care s-o faca sa rada! 😀
    o femeie trebuie sa aiba un barbat care sa fie un bun amant! 😳
    o femeie trebuie sa aibe un barbat care sa aiba bani 8)
    o femeie trebuie sa aibe un barbat care s-o scoata in lume 😉
    ESTE FOARTE IMPORTANT CA CESTIA 4 SA NU SE CUNOASCA NTRE EI ❗
    :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:

  47. Adi_MN gata fata!s-a oprit!;)
    mai da una sa sarbatorim! :mrgreen:

  48. Mai dau fata, cum sa nu!

  49. Bulă ajunge acasă supărat.
    – Dragă, am o problemă foarte gravă la birou.
    Bubulina se uită la el cu gingăşie şi zice:
    – Să nu mai spui niciodată “am o problemă”, ci “avem o problemă”. Suntem de atâţia ani împreună şi ştii că am fost mereu alături de tine.
    – Bine, zice Bulă oftând. Să ştii că secretara noastră o să ne facă un copil

  50. mai buna o bigamie sanatoasa, pa fatza decat ce zice realitateatv:
    :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:
    Uimitoarea consecinţă a flirturilor online:cresc nr cazurilor de boli cu transmisie sexuala!
    :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:

  51. @cruela

    la cate “trebuie” are nevoie o femeie lista ta este atat de succinta ca ma duce cu gandul la manastire si “trai monahal” zau asa 😛

    @savoir faire

    cu o conditie le spune Alah. Sa aibe cu ce le tine pe “toate cele”. Asa raspunde la mai multe criterii decat cere cruela. Ca daca nu are sarmanul, nu are drept la nici una. Eu zic ca e normal. Pai nu s-au invatat occidentalii minte in irak si au mai incercat “esperimentu” si la altii, doar doar o merge. Mai baga o fisa mai incearca odata. Primul presedinte irakian cand a fost primit cu onoruri in SUA in aceeasi seara isi alerga un ministru prin hotel cu sabia sa-i taie capul. Ce democratie sa ii inveti?
    Eu ii las in pace, ei la ei si noi la noi. Cel mai bine.

  52. – Cand poate fi fericit un barbat casatorit
    – Cand sotia nu a aflat inca.

  53. Un profesor universitar se intalneste cu un coleg.
    – Dar ce ai de esti asa de suparat? intreaba colegul.
    – Cum sa nu fiu. M-am imbatat aseara.
    – Ei lasa, se mai intampla.
    – Da, dar dupa aia am facut sex cu nevasta-mea , si cand am terminat i-am zis “Da-mi carnetul!”

  54. – Care este culmea fidelitatii?
    – La a patra nevasta sa ai aceeasi amanta.

  55. Adi_MN: fata, se da examen ca sa fii poligam?
    🙄
    ca te vad fuuuooaarrteeeee documentat! :mrgreen:

  56. Care sunt cele 4 fantezii secrete ale barbatilor?
    1. Sa-si vada fata pe coperta revistei “Vogue”.
    2. Sa-si vada baiatul pe coperta revistei “Sports Illustrated”
    3. Sa-si vada amanta pe coperta revistei “Playboy”
    4. Sa-si vada sotia la TV la emisiunea “Disparuti fara urma”

  57. Proaspat casatorita, o blonda se plange mamei ca a batut-o sotul.
    – Ma surprinde,zice maica-sa, credeam ca e plecat in delegatie!
    – Si eu credeam la fel!

    – De ce peste 80% dintre bărbaţii care au făcut sex trebuie să facă o plimbare, înainte de a adormi lângă nevastă?
    – Pentru că, mai întâi, trebuie să ajungă acasă.
    Bulă vine acasă foarte agitat:
    – Infidelo! Ştiu tot, absolut tot!
    Bubulina, calmă, zice:
    – Te lauzi! Ia zi, în ce zi, ce an si la ce oră a avut loc bătălia de la Călugăreni?

  58. SI uite inca un banc tematic:

    La sultan, vine un eunuc disperat:
    – Înălţimea Ta, iartă-mă că-ţi aduc o astfel de veste, zice eununcul tremurând.
    – Ce s-a întămplat? întreabă sultanul.
    – Vin în vizită toate soacrele tale!

  59. @cruela
    Adi_MN nu da examen el este seful comisiei de examinare. :mrgreen:

  60. Bre Shadow bre, eu nu turcalet estem bre. Asa ca nu pot avea pretentii de sef comisie examinare, bre :mrgreen:

  61. @Adi_MN

    modest de nu se poate. Acum ce faci simulezi ca ai fi participat la filmul “Toate panzele sus”? :mrgreen: Tu esti mai modest decat Jean Constantin (Ismail).

  62. @Adi
    ce examen dai, sa te ajut, iti dau copiutele sau tre sa depun marturie ❓

  63. cu reuseste ala sa mearga de la o nevasta la alta? obosesc numai cand fug de la un post la altul 🙁
    nu vreti sa trollati bigamia???????????

  64. @Shadow – bre, daca nu taceam, si ma mai deconspiram, cu asta polonic la cap dadeam :mrgreen:

  65. @carmen_ica – fataaaa, eu nu dau nici un examen. Nu stiu nimic, na-0m vazut nimic, n-ama uzit nimic. Ca vorba aia “Cine e surd, orb si tace, traieste o mie de ani in pace!” 😀

  66. @ADI_MN deci sustii ca nu ai sustinut, bine mai dar nici de contestat nu ai contestat???????????

  67. @Adi_MN dar daca domna nevasta refuza sa-i accepte casatoria? nu se respecta pe ea sau nu-l respecta pe el? vecinii tai senegalezi ce spun? ARLT(astept raspuns la trolaj)

  68. hai sa prin si 69, taman in post 😳

  69. @carmen_ica – fataaa… vecinii mei senegalezi, sbun asa… ca este mare subarare la familie, daca doamna nevasta, nu este de acord. Pentru ca domnul sot, facem asta, cum ii sbune bre… mare scandal, si batut doamna nevasta, cu furtunul de la narghilea, bana cand doamna nevasta fost de acord cu casatoria a doua, a treia, a batra. Acum inteles? :mrgreen:

  70. @ADI_MN parca aci ai explicat mai bine 😆

  71. Mai stiu eu de la prietenele mele originare din Maroc cum, mai ales in mediul rural, au o startegie baietii foarte bine pusa la punct. Stau suparati si arunca telefonul, fac scandal, un intreg circ. Pana la urma ea e de acord…uneori de frica repudierii. 🙄

  72. De acord cu ce?

  73. Culmea infidelităţii: să te înşele amanta cu bărbac-su`. 😯

  74. Super constructiv interviul, sunt un curios in domeniul bigamiei si acest interviu mi-a deschis un pic ochii asupra ceea ce inseamna bigamia.

  75. Extraordinar interviul. Daca ar sustine si egalitatea de gen in loc sa aiba idei atat de clare despre ce face femeia si ce face barbatul, si cum e fiecare in parte, as fi si mai de acord. Si femeia e poligama. Si barbatul e sfant. Felicitari insa domnului N’Diaye.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green