Publicitate pe bloguri să fie, da’ să ştim şi noi

De când am blogul, am publicat nici mai mult nici mai puţin decât 156 advertoriale. De unde ştiu? Aşa scrie pe coloana din dreapta, la categoria Publicitate. Pentru că da, deţin această categorie, ca să pot delimita explicit posturile plătite de cele neplătite. Aşa mi se pare normal şi de bun simţ, ca cititorul să poată şti din capul locului care-i treaba cu textul respectiv: e scris strict de la mine din burtă sau este consecinţa unei tranzacţii financiare între mine şi cei care vor să atragă atenţia asupra produsului/serviciului respectiv? Am observat că nu toată lumea face aşa, ba chiar că sunt foarte puţini bloggerii care o fac şi nu înţeleg de ce. A nu-ţi delimita explicit posturile plătite de celelalte se numeşte, după părerea mea, lipsă de respect faţă de cititor. O să ziceţi că se vede de la şapte poşte care e plătit şi care nu, iar eu o să zic că nu, nu se vede (mai exact, la unele se vede, la unele nu). Şi că nu e normal să existe nici măcar unul la care să nu fie clară treaba. Şi că asta echivalează fie cu a-l lua de fraier pe cel care te citeşte, fie cu a încerca să-l manipulezi, fie cu a-l lua de fraier şi a încerca să-l manipulezi. Niciuna din variante nu e OK.

O altă chestie care mi se pare de-a dreptul greţoasă este osanaua deşănţată adusă obiectului advertorialului. Am primit bani să scriu despre magazinul cutare? Păi, să te ţii imnuri şi poezii. Nu există pe lume ceva mai frumos decât magazinul X, n-am cunoscut fericirea până nu l-am întâlnit pe el, vreau să ne căsătorim, să trăim împreună până la adânci bătrâneţi, să ne iubim şi din iubirea noastră să se nască trei magazinuţe mici. În mod normal, agenţia şi clientul ar trebui să fie primii care să protesteze la aşa ceva. Un astfel de text nu înseamnă altceva decât un mare deserviciu adus lui X, mulţi scuipaţi şi muuuulte înjurături din partea celor care îl citesc. Nici măcar în 1990 n-ar fi avut alt efect, darămite în 2011.

Publicitate pe blog înseamnă să comunici un mesaj și niște informații, nu să lingi clientul în fund. Sau asta ar trebui să însemne. Dacă tot nu te poți abține să-l lingi, atunci măcar să știe cititorul că ți-ai pierdut mințile din cauza banilor, iar asta nu e posibil decât dacă marchezi textul cu Publicitate. Altă soluție nu există.

Ar mai fi de discutat niște lucruri: de exemplu, ăla de a nu scrie despre orice, doar pentru că ți-a oferit cineva un contract. Exemplu: campaniile electorale. A scrie despre politică altfel decât din convingere personală e o mizerie. Dacă cineva a făcut vreodată asta, să-i fie (multă!) rușine. Și să se gândească de zece ori înainte de a o mai face.

Cam asta am avut de zis. Publicitate să fie pe bloguri, dar hai să nu fie şi minciună sau lipsă de principii. Pentru că, dacă iei bani să scrii ca şi cum nu i-ai fi luat, e ca și cum ai fi luat șpagă. 😉

59 comentarii

  1. Buna ziua,

    Sunt cu totul de acord si mi se pare corect ceea ce ai facut.

  2. Draga Simona,

    Nu pot sa fiu de acord cu tine. O sa-ti spun si de ce. Daca cineva vrea sa-i fac reclama sa spunem pur ipotetic pe blog la mine. Persoana respectiva care plateste, vrea sa-i fac reclama la produs/ serviciu etc, imi impune anumite conditii. Automat ca si proprietar al blogului am si eu conditiile mele.
    Concluzia daca doua parti se inteleg sa colaboreze intr-un anumit fel. De ce te deranjeaza pe tine?
    2. Nu cred ca este lipsa de respect fata de cititor. De exemplu cineva poate sa plateasca cati bani vrea el pentru un articol promotional. Asta nu inseamna automat ca eu si citesc articolul respectiv, exista (zis eu) inca liberul arbitru (cel putin din unele puncte de vedere).
    3. In legatura cu articolele platite in campaniile electorale la asta m-ai prins, nu ma intereseaza namolitica – dar sunt de acord cu tine exista si aici „o prostitutie” – sa crezi in ceva si sa iei bani pentru a scrie exact in ce nu crezi.

    Sper sa nu te superi
    Asta este parere mea.

  3. Multumesc!!! In sfarsit, cineva cu aceeasi parere despre toate postarile alea platite!! 🙄 😯 😐

  4. Eu sunt de acord cu tine, sa marcam posturile publicitare. Si sunt si de categoria celor care scriu imnuri, dar „ezista” o explicatie – ca de regula ajung sa accept sa fac publicitate sau sa recomand fara bani doar lucrushoare care ma inspira grav:)) Anyway, da, cum spuneam, de acord. Dar sa se mai termine cu haterii care vin sa iti dea doua peste bot ca pe blogul tau ai decis sa intretii relatii comerciale consensuale cu diverse branduri. Nu, publicitatea nu te face nesimtit, necinstit, scursura societatii. Numai acum doua zile a venit o fata pe blog sa imi spuna ca daca imi revizuiesc comportamentul, e dispusa sa-mi ierte, citez, transgresiunile. Pentru ca da, am trei (3) posturi publicitare pe blog in trei ani de zile. Wtf? And again, WTF?

  5. Am tinut sa comentez doar ca sa zic ca ma amuza, ipotetic vorbind, primul comentariu :=)

  6. @cookie: haterii pot fi ignorați sau banați. din câte știu eu, le-ai marcat pe alea trei, așa că… ești ok. iar a face recomandări de produse, pentru care nu ai primit bani, e altceva. uite, eu am citit la tine de iaurtul oly și e singurul pe care mi-l iau de atunci pt că chiar e ff bun. chiar și varianta cu 0% grăsime e f gustoasă. am pus și la salata de vinete, în loc de maioneză, și – culmea! – până și soțul meu, un mare maionezar (aflat sub embargou din cauza nevestei nebune, care îi protejează colesterolul, pe baza unor analize, firește), a zis că e f bună.

  7. […] PS: Simona Tache are un articol interesant despre publicitatea pe bloguri  […]

  8. Da, pai de ce sunt bou? Trebuie sa aduci si niste argumente si eu as putea sa te fac retard sau retardata, dar nu te fac. Intelegi? Sau ne scriem pe aici sa fim toti la unison unul spune hop si restul sarim?
    Mai citeste si tu niste Kant si Augustin despre liberul arbitru, am subliniat ca este parere mea si o exprim cum cred eu ca este mai bine.

  9. normal ca-s marcate:)) altfel nu cutezam sa-mi arat fatza pe-aici:))) dar vrei sa-ti zic ceva? nu conteaza. nu conteaza ca sunt marcate, pentru ca cititorul e suspicios. si cand da de recomandarile alea fara bani, zice asa: auzi, papushe, ne intoarcem si noi la sinceritate? true story:p

  10. @cookie: e suspicios pentru că practica transparenței nu e unanimă, de-aia

  11. si eu am toate advertorialele grupate intr-o categorie speciala, tocmai pentru ca nu e intotdeauna evident ca e post platit.

  12. Buna
    eu sunt la ani lumina de situatia in care cineva se poate gandi sa-mi ofere bani ca sa scriu ceva pe blog, asa ca ce e scris mai jos e scris complet dezinteresat

    cred ca ideea de a marca ca atare un post pubicitar deriva, probabil, din ideea ca exista sau trebuie sa existe un fel de responsabilitate a blogger-ului fata de cititorii sai, la fel cum, sa zicem, intr-o democratie, exista o responsabilitate morala a presei de a informa corect si echidistant publicul

    aceasta insa este o idee gresita, dupa mine: blogger-ul este o persoana fizica, nu o institutie democratica sau de alt fel; cu alte cuvinte, el nu poate fi tinut de nimic ca sa dea dovada de responsabilitate fata de cititorii sau (nici de vreo regula scrisa sau nescrisa si nici de vreun cod deontologic); scrisul pe blog nu este o nici macar o profesie, din cate stiu eu, este cel mult o afacere privata, desi in cea mai mare parte a cazurilor este o distractie sau un mod de promovare personala, adica o unealta spre a atinge un scop pecuniar sau de notorietate

    cu alte cuvinte, eu, cititor, atunci cand intru prima data pe un blog nu ma astept sa NU fiu mintit, asa cum, de exemplu, ma astept cand ma uit la televiziunea nationala si, prin extensie, cand consum alte media main stream particulare. asteptarile astea se formeaza dupa un timp in care am consumat blogul, dar nu de la inceput, din start, apriori; cu alte cuvinte, eu pot sa-ti reprosez tie ca mi-ai lasat impresia ca esti corecta si la un moment dat nu ai mai fost (motiv pt care decid sa nu te mai citesc), dar nu pot sa am pretentia, daca am cat de cat discernamant, sa consider din start ca tot ce citesc pe internet, pe blogul cine stie cui, este corect si asa mai departe.

    in materie de bloguri trebuie sa functioneze selectia naturala: cel mai bine adaptat blog la nevoile publicului va fi cel mai de succes (iar publicul stie foarte bine daca nevoile lui sunt de a fi informat corect, de a fi distrat sau de a fi mintit).

    asa ca: singurele standardele care pot exista in domeniul asta sunt cele autoimpuse de fiecare blogger in parte si atat, pentru publicul lui. sau, daca doriti sa faceti o asociatie profesionala, atunci poate exista un cod deontologic care sa se aplice tuturor membrilor sai benevoli (cum este Clubul Roman de Presa pentru presa, daca nu ma insel) si noi cititorii sa stim ca daca un blog afiseaza calitatea de membru la acest club, ma astept sa respecte anumite standarde.

    din cele de mai sus rezulta ca asteptarile pt blogeri este normal sa fie mult mai mici decat asteptarile fata de presa (motivul: influenta presei este enorma fata de cea a unui blog, deci de aia la presa se pune problema de protejare a interesului public, dar la un blog nu – eu pot sa scriu ce prostii vreau eu pe blog, singurul efect poate fi acela ca o sa-mi pierd cititorii, iar asta este un efect doar pentru mine, nu si pentru altcineva).

    asteptarile astea fiind mici, nu mi se pare o problema faptul ca unii aleg sa faca pe blog campanie electorala pe bani. in definitiv asta face si presa, desi acolo este intr-adevar o problema.

  13. ba eu cred ca e suspicios ca e bolnav de suspiciune. nu generalizez, zic de o specie aparte. aia a lurkerilor care nu comenteaza decat cand au ceva rau de zis si se excita la maxim ca ti-au gasit ac de cojoc si ti-au dat-o la pateu. can u tell ca am nervi?:)))

  14. @cookie: suspiciunea e boală națională, din păcate

  15. @Liviu: de standarde autoimpuse vorbeam. e mult mai simplu pentru un om să respecte niște principii decât pentru o instituție, compusă din MULȚI oameni. aia cu presa e discuție f lungă și nuanțată, nu mă bag acum în ea.

  16. scuze, ma refeream la comentariul lui Narcis, desigur.

  17. @cosmin, e ok, s-a autoselectionat:))

  18. carevasăzică, în cartea de bucate ai și analizele omului, să verifici dacă are sau voie să mănânce ceva. vecine, nu-ți lasă nici o șansă să cârâi!

  19. k, that was mean, i take that back. simona tache, sub influenta blogului tau devin o alta persoana, ma duc sa mananc ceva:))

  20. Simona, mie mi sa parut ca textul tau contine un repros la adresa anumitor categorii de blogeri care nu marcheaza textele publicitare sau care iau bani pentru campanie electorala.
    Parerea mea e ca acest tip de repros este neintemeiat, na.
    🙂

  21. Liviu, acum pentru ca ai spus acest lucru, urmeaza sa fi facut „bou” ca sa citez pe cineva. Asta am spus si eu mai devreme asta am primit 🙂

  22. Olivia Newton-Volt

    Deonto… cum? 😯

  23. @narcis: nu de la mine, doresc să se consemneze :mrgreen:

  24. @liviu: părerea mea e că e întemeiat, na 😆

  25. @julius: vecine, dacă-ți arăt analizele alea, n-o să-l mai lași nici tu să pape maioneză, îți garantez :mrgreen:

  26. publicitatea e binevenita!

  27. Da Simona, nu de la tine de la un frustrat/a – scuze i-as spune pe nume, dar este un anonim/a – o persoana care nu poate fi identificata ca si OZN-ul din Marea Britanie :), dar isi da cu parere.
    Auzi am uitat sa te intreb daca mai esti pe aici bacul l-ai luat?

  28. @cookie: o altă persoană, care mănâncă, exact ca aia dinainte? 😆 😆

  29. unde-i Cruela sa ne spuna bancu cu curva care lua doar o suta si zicea ca o face din dragoste, ca ce aia sunt bani?
    Deci daca sunt putini bani poti spune ca o faci din pasiune, daca sunt mai multi, din interes.
    Desigur orice om poate fi cumparat, numa pretu difera.
    P.S de foarte multi ani fac reclama la tuica, o laud cu multa convingere, sunt sigur ca urmare a recomandarilor mele a crescut consumu considerabil, si totusi nimeni nu mi-a oferit macar o cinzeaca drept rasplata. Viata nu e dreapta!

  30. 🙂 faza zilei,
    Acum imi lasa cineva un comentariu sa-i fac reclama la un stidio de videocheat ca da nu stiu ce draq pe acolo :).
    Cum sa pun eu asa ceva? Trebuie intai sa vad si eu modele nu ?

  31. Toate advertorialele mele sunt puse si in categoria corespunzatoare si marcate cu (P) in titlu. Toate in afara de unul care-i doar in categorie, persoana m-a platit mai mult ca sa nu apara (P) Si de obicei incerc sa nu pup sau sa laud ci sa inserez link-urile intr-o poveste, ceva digerabil pentru cititorul ocazional, ceva amuzant sau cu talc. Asta tine doar de un cod personal de onoare pentru ca mai am si obiceiul sa recomand servicii in mod gratuit, doar pentru ca mi-a placut ceva.

  32. @Mack: și io tot cu povești lucrez, cu chestii care pot fi interesante și dacă s-ar scoate paragrafele publicitare.

  33. Saru mana la toata lumea. Azi sunt trist, iar n-am diacritice. O fi de la frig?
    (chiar asa, cum naiba rezistati cu doar 24 de grade? eu deja tremur, ma duc sa caut un trening)

    Intrebarea mea sincera, de blogger amator nededulcit la contracte de publicitate: daca e voie si cu plata in natura. Nu zic ca o cofetarie de prestigiu ar trebui sa ma convinga cu niste piscoturi… nuuuu, Doamne fereste, nici nu ma gandesc. Da` niste amandine ar merge.

    Sau un negustor de vinuri. Pai pot eu sa scriu despre ceva ce nu am degustat??? Si nu asa, un pahar-doua, ci lucru serios, de mai lunga durata. Zi tu, cruelo, n-avem noi dreptate? 🙄

    Mergand pe acceasi logica, iata de ce nu o sa ma vedeti vreodata vorbind despre cosmeticale feminine. Sau sutiene. Sau… 😳 hm, hm, sa ne revenim.

    Deci A.R.U. Ca uite, imi suna telefonul, dupa sunet cred ca e vreun politician, cum mama naibii sa-mi iau rasplata in natura cu astia??? :mrgreen:

  34. uneori, produsele sunt senzaţionale. alteori, scrii de ele de plăcere, pentru a informa cititorii.

  35. Dar ce primesti, domnu` Vali, produsele sau banii? 😯

  36. Simona ,sunt advertiseri care nu sunt de acord sa scri ca este articol publicitar.
    Advertiserul da banii el face regulile.Majoritatea advertiserilor nu vor sa fie specificat faptul ca este articol platit.
    Asa ca nu mi se par a fi vinovati bloggerii 😀

  37. unu beat mergea pe strada. la un moment dat se opreste in fata unui panou publicitar.
    -la viata mea, beti crita am vazut, beti morti am vazut, da astia sint primii beti pepsi pe care ii vad.

  38. @vali
    ca produsul basescu de exemplu.

  39. Parcurg zilnic cam 20 de bloguri străine (parte afiliate unor publicaţii sau instituţii şi parte din categoria celor ce bat câmpii cu graţie gen „Cânt fără să-mi pese de-i cineva să m-asculte”). Nu am întâlnit neam, advertoriale. În cazul celor profesionale reclamele stau aşezate cuminţi ca gif-uri sau jpeg-uri pe coloane de-a dreapta sau de-a stânga textelor. Ceilalţi, poeţii, prozatorii, fotografii, pictorii, muzicienii ş.a., încearcă să-şi facă cunoscute creaţiile în încercarea evidentă de a vinde şi par a trăi cu aer pentru că nici măcar de câte-un barter amărât nu-i poţi suspecta. La noi advertorialul nu doar că a „prins” dar îmbracă şi forme care de care mai ostile bunului simţ. Se face reclamă la orice, oricât şi oricum, de cele mai multe ori în necunoştinţă de cauză. De aceea, personal, abandonez textul de la primul fault comis asupra neuronilor din dotare sau, atenţie doamna Simona!, de la primul semn în care advertising- ul devine evident, inclusiv prin marcarea cu „P” sau altă asemenea practică disculpatoare. Şi asta pentru că, din acel moment, NU VĂ MAI CRED ! Citesc cu plăcere recenzii, prezentări, opinii sau descrieri atâta timp cât sunt bine şi inteligent scrise (stilul şi ideile vă califică într-un eventual top) şi nu dau doi bani pe faptul că autorul se exprimă în cadrul unui contract financiar. De altfel, definiţia informală a advertorialului este de aceea de reclamă mascată în editorial.

  40. Mai bine de mine, ca nu ma plateste nimeni sa scriu, deci nu imi fac asemenea griji. Nici nu ma deranjeaza cand vad la altii articole platite. Ma si obosesc sa le citesc daca nu ridica in slavi vreun politician, cum s-a intamplat luna trecuta, cand innebunise blogosfera.

  41. @Cristian: advertorialul nu a fost inventat pe blogurile românești. există și în presă, inclusiv în cea din afară. de mult: http://en.wikipedia.org/wiki/Advertorial

  42. Am mai spus-o, imi place publicitatea pentru ca astfel stiu ce firme sa evit. Orice ban investit in publicitate inseamna ori o calitate mai redusa, ori un pret mai mare.

    Ma bufneste risul gindindu-ma ca unii chiar cred ca eu o sa cumpar nu stiu ce iaurt doar fiindca ei i-au dat unui blogger doua borcanele sa scrie despre ele nu stiu ce.

  43. @catalin: bine, tu ești un gică contra notoriu, cunoaștem. și cam ce firme folosești? be) tu ai scrie contra 2 borcănele? cred că ai o părere f proastă despre tine, în cazul ăsta 😉

  44. Din cauză că m-am lungit probabil că nu am reuşit să mă fac înţeles. Nu am afirmat că advertorialul ar fi produs dâmboviţean (http://www.businessdictionary.com/definition/advertorial.html , wiki-ul e puţin cam soft pentru gustul meu), am spus doar că la noi „a prins”. Şi ca să concluzionez, cumva mai apropiat de stilul blogului dvs., consider reclama de orice fel o formă de manipulare, o rudă mai bine îmbrăcată a minciunii. Ori mie nu îmi place să fiu minţit deşi uneori accept şi asta dacă, şi numai dacă, sunt minţit frumos. Varianta gen „te mint dar o fac pentru bani” pică precum un găinaţ de pelican pe floarea unui nufăr, unde găinaţul e marcajul cu „P” şi nufărul, textul în sine.

  45. @cristian: e o fractură logică în ce spui, eu vorbeam tocmai despre a nu minți 😉

  46. @ Simona : Se poate să aveţi dreptate. Îmi cer scuze. Sunt atât de obosit încât nici să-mi recitesc textele nu sunt în stare. Rămân însă la părerea că unui blogger ar trebui să i se acorde mai multă libertate decât printului sau audio-vizualului fie şi numai pentru faptul că de obicei avem de-a face cu „one man show” care-şi atrage sau, după caz, îndepărtează cititorii tocmai prin tuşa personală în absolut orice intreprinde.

  47. Borcanele de iaurt? Bleah, mai ales alea din lapte praf chinezesc … dar doua borcanele de vodca … hmm, dai? Scriu orice! :mrgreen:

  48. Nu stiu ce vinzi tu acilea, da’ la servici am un borcan de Inka cu care am facut senzatie printre cei de >40.
    Daca nu-l pomeneai, ramaneam cu inima palpitand nebuneste dupa trei cani de cafea, familia iti multumeste pe aceasta cale.

  49. @Sandman: până și eu mi-am luat Inka, după campania aia 😆

  50. mie reclamele pe net mi se par destul de utile.
    Asa cum eu sunt interesat de PCuri, poate altu’ e interesat de iaurturi, legume s.a.m.d
    Daca nu ma atrage o reclama, nu dau click sau ies.
    Pana la urma pe propriul site pune fiecare ce vrea, ca d’aia e al lui platit din banii lui 🙂
    si da, sunt de acord cu cele spuse de Simona.

  51. esti politicoasa cu zoso!

  52. @Catalin : io totusi mi-as lua un BMW, daca as avea bani. Chiar daca i se face reclama. Si din cate stiu io, face masini bune fabrica, dar poate e tzeapa, nu, din moment ce i se face reclama…Ma dau pe Matiz! Am zis!!

  53. Daca ai prea multi bani, da, probabil ca iti iei si BMW doar pentru ca ai vazut o reclama misto.

  54. @ Marian S – merge sa stii si in natura, ti se ofera tampoane pe viata si tot felul de astfel de schimburi. Povestesti frumos despre cum absorb si aia e :).

    E deontologic (daca suferi de asa ceva) sa le marchezi drept publicitate, dar eu zic si ca omu-i inteligent si se prinde oricum. Se prinde el si cand vorbesti despre mancarea buncii, daca vrea bunica sa-si deschida restaurant.

  55. […] mai practicați această transparență. Pentru că vă faceți dinții contra articole pe blog, PE CARE NU LE SEMNALIZAȚI, pentru că nici atunci când luați bani pe advertoriale, NU LE SEMNALIZAȚI, pentru că e plină, […]

  56. Eu sunt de principiu ca si atunci cand scriu un articol platit sa scriu informatii reale, sa scriu ceea ce stiu sau cred, nu sa inventez, este o chestie ce tine de demnitatea mea.
    Sunt subiecte ce nu le voi promova niciodata, de exemplu sa fac reclama la alcool, tutun, si produse din carne (suntem o familie de vegetarieni), nu voi scrie nimic care sa agreseze spiritualitatea acestui popor si nu voi scrie din politica, si asta indiferent de sumele de bani platite.
    Apoi cu marcarea articolelor drept material publicitar avem o problema cu google, el nu admite sa avem publicitate platita cu link-uri dofollow, daca cineva te reclama la google ti-a penalizat blogul si sa terminat cu audienta ta si la fel si cel care ti-a platit publicitatea va fi penalizat. Si nu stiu carui bloger sau companie ce plateste advertoriale vrea sa fie penalizat.

  57. Si eu am pe blog o categorie numita chiar asa Advertoriale, si tot ce scriu pentru campanii de gen sunt incluse acolo. Asa mi se pare si mie corect fata de cititori.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green