Momente și schițe de pe Facebook

De pe wall-ul meu adunate, pe final de 2012, respectiv început de 2013. Să fie așa, ca un fel de jurnal.

19 decembrie 2012:

– Am căutat acum vreo două săptămâni textul tău despre plâns și l-am recitit.
– Am scris eu pe blog despre plâns???
– Ești pilaf, nu pot să cred că nu îți amintești…
– Dă-mi și mie link!

Deci da, sunt pilaf! 😆 Textul e ăsta.

20 decembrie 2012: Mi-a sunat la ușă un curier. Deschid și mă învăluie un minunat miros de sărățele. Preiau un pachețel mic și reintru în casă, cu mirosul de sărățele după mine. Deschid și dau de o carte-obiect, lucrată manual, delicată ca o bijuterie și cu un look foarte vintage: “Rețete pentru un crăciun în familie”, de Adi Hadean. Caut pe net mai multe despre ea și aflu că a fost tipărită într-o ediție restrâsă, de doar 500 de exemplare, toate numerotate. Eu am primit exemplarul 9, dar cartea se poate și cumpăra, de pe http://vintagefactory.ro/. În fine, după ce mă informez, mai trag niște miros de sărățele în piept, deschid cartea la întâmplare și citesc titlul rețetei de pe pagina de stânga: “Sărățelele mamei mele”… 🙂 Nu, nu dăduse curierul care mi-a adus cartea cu parfum de sărățele pe scară, una dintre vecinele mele era autoarea lui, dar ce coincidență simpatică, nu? Și ce cadou frumos! Mulțumesc, Adi Hădean, nu-ți pot promite că o să fac cozonaci după rețeta bunicii tale, dar niște “haioșele” s-ar putea să-ncerc, pentru că îmi place cum le cheamă și e prima oară-n viață când aud de ele.

22 decembrie 2012: Acum câteva ore, în Cora, nu exista nici un cărucior și nici un coș. Caut de-mi vine rău, un sfert de oră, după care văd, la o coadă, la un om distanță de casieră, o doamnă la vreo 50, care deținea un cărucior mic, din ăla pe care se pot pune două coșuri. În coșul de sus, câteva cumpărături, ăla de jos gol. O întreb dacă n-ar putea să-și țină coșul în mână un minut, cât mai avea până îi venea rândul, și să îmi dea mie căruciorul. Ei, și ghiciți ce îmi răspunde! Că NU. Și că, dacă ar fi vrut să mi-l dea, mi-l dădea fără să-l cer, că doar a văzut că mă uitam la ea. Vă vine să credeți? Eu mă întreb și acum dacă nu cumva am visat.

28 decembrie 2012: Încercând să iau un fund (tocător) de pe un raft mai înalt, mi l-am proptit fix sub ochiul stâng. Dacă se învinețește, n-o să mă creadă nimeni că nu m-a bătut bărbatul. Sau, mai precis, n-o să-l creadă pe el. 😆

1 ianuarie 2013: Dragă Apple, știi că te iubesc, îți sunt fidelă și îți bag cu consecvență bani în buzunar, de ani mulți, dar cum e posibil să se RUPĂ cablul de la încărcătorul acestui laptop, la doar un an de la achiziționare, respectiv la doar o săptămână de la ieșirea din garanție? Nu, nu m-am purtat urât cu el. Dimpotrivă, m-am purtat cu maximă delicatețe. E primul încărcător de Mac care mi se strică. De la cel mai scump dintre toate Mac-urile pe care le-am avut.

2 ianuarie 2013: Ashton Kutcher ar trebui să refuze orice rol de băiat de treabă, îndrăgostit până peste urechi, devotat și fidel. Pur și simplu nu poți să îl crezi, ceea ce e cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unui actor…

3 ianuarie 2013: De-abia trecuseră Crăciunul și Revelionul. Eram cu toții mai buni, mai îmbuibați și, pe cale de consecință, mai leneși, mai molcomi, mai puțin nervoși. A murit însă Sergiu Nicolaescu și toată lumea se ceartă din nou cu toată lumea. Unii că era talentat, alții că era varză, unii că ne-a învățat istorie, alții că ne-a manipulat, unii că a fost unealta comunismului, alții că a fost geniu nominalizat la Oscar (?), unii că e monstru sacru, alții că e doar monstru. Cum s-ar zice, am reintrat în normal.

4 ianuarie 2013: Nu e, totuși, o diferență între “cel mai mare” și “cel mai mult” regizor român?

5 ianuarie 2013:

– Ce subiect să mai băgăm, cu Sergiu, după ce l-am filmat ridicându-se la ceruri, sub formă de fum?, întrebă, scărpinându-se în fund, producătorul după amiezii de la România TV?
– Putem să mai tragem o dezbatere despre paltonul văduvei, șefu!, se băgă în vorbă un trepăduș.
– Ești cretin? Am vorbit 8 ore despre palton. Ne trebuie altceva. Ceva tare de tot, că începe să se fâsâise treaba și ni se duce în cap audiența.
– Ceva incendiar?
– Exact, idiotule, ceva incendiar! Poate chiar șocant!
– Găsim un nou copil nelegitim care să susțină că coșciugul era gol, facem anchetă și demonstrăm că mortul n-a murit, iar, după ce demonstrăm, îl găsim și îi luăm înterviu în exclusivitate.
– Și dacă totuși a murit, boule?
– Poate iese Traian Băsescu și-l înjură. Traian Băsescu face întotdeauna audiență.
– Sau poate-l înjură mortul pe Băsescu. E bine și-așa.
– Stop! Sunteți genial, șefu. L-a înjurat deja de mai multe ori, când era viu. Și la referendum, și astă iarnă, când cu manifestațiile…
– Căutați toate declarațiile să le difuzăm, decretă mândru producătorul, mirosindu-și mâna cu care se scărpinase.
– Să cerem și o poziție de la președinție?

Nu știu dacă vor cere și poziția președinției, dar România TV cu asta se ocupa, acum vreo 20 de minute. Cu declarațiile lui Sergiu Nicolaescu la adresa președintelui.

6 ianuarie 2013: OAAAU! S-a autosesizat CNA! Deci nu sunt morți și deja incinerați toți membrii lui, doar se hotărăsc greu să dea semne de viață… Acum însă, că s-au autosesizat, televiziunilor care în aceste zile s-au bălăcit în abjecție li s-a făcut, cu siguranță, puțin fricuță să nu ia amenduță… Chiar și la Capatos, în vidanjă, o să fie ordine și disciplinuță, vreun sfert de oră, până se culcă la loc fiorosul CNA.

Voi ce însemnări ați făcut pe wall-uri, în perioada asta?