Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Joacă după cum îi cântă crocodilul

Dacă le-ar permite societatea, bărbații s-ar juca și la 50 de ani cu mașinuțele și cu soldățeii și ar face castele din cuburi, sub masa din sufragerie. Dar nu le permite, așa că a fost nevoie să apară jocurile pe calculator.

Dacă toate soțiile ar ține un jurnal, majoritatea ar arăta cam așa:

23 iulie 2013

Acum o lună, soțul meu și-a cumpărat un joc nou, unul cu un crocodil care face duș. De atunci, nu mai face nimic altceva decât să spele crocodilul. Dimineața, cu o mână își bea cafeaua, cu alta spală crocodilul, în metrou, spre serviciu, spală crocodilul, iar la birou cred că spală crocodilul, altfel nu-mi explic de ce a venit acasă cu doar jumate din salariu. Seara, vine epuizat de atâta spălat crocodilul și se apucă să… CONTINUAREA AICI.

29 comentarii

  1. putin cam exagerat articolul, nu toti suntem la fel si nici nu trebuie sa se vorbeasca la general … s-ar fi putut face o paranteza cu “o parte dintre barbati” nu “barbatii” adica toti … 😐

  2. sunt de acord cu antevorbitoru adrians, e complet exagerat, Simona ar trebui sa vorbeasca doar de sotu ei, domnu Nic.

  3. am ras, rad acum si o sa mai rad pentru o vreme.

  4. se cam potriveste, numai ca la el a fost o crocodilita si a sapalat-o,coafat-o,mangaiat-o fo 11 ani…………acu e la faza de maimuta……………corocodilita zic s-a comportat acum ca o maimuta:i-a arat posteriorul……..deci se potriveste.cand da peste o crododilita orice mascul devine maimuta.

  5. mda …uit din cind in cind sa spal crocodilul,dar imi aduce aminte croco(cum naiba i-o spune ei in varianta de sotie de crocodil) sa mai frec la el hehehehe 😆 😆 😈

  6. Eu n-am treabă cu crocodilul, eu joc după cum îmi cântă… trompa elefănţelului.
    Şi mereu mă bucur că încă are prestanţă şi mă rog la Dumnezeu să-l mai ţină aşa, pupa-l-ar toate cele care vor să-l pupe… 😳

  7. @ Simona : sunt chiar foarte sigur, oricum vorbesc in nume propriu si am taria sa cred ca sunt foarte multi care cred acest lucru.

  8. Femeile habar n-au sa joace corect si pe urma se leaga de barbatii care joaca pe calculator diverse jocuri interesante. Motivul pentru care femeile nu se joaca pe calculator “este” doua:
    1. Jocurile pe calculator le-ar rapi din timpul pretios dedicat barfei si shopping-ului.
    2. Oricum nu inteleg regulile. Pana inteleg ele regulile unui joc (regula fiind de genul “apasa tasta X ca sa lovesti tinta. Daca lovesti tinta de 3 ori ai castigat jocul”) se schimba Windows-ul si o noua generatie de calculatoare intra in functiune, asa ca jocul nu mai e la moda.
    Ca sa nu mai spun cat de calomnioase sunt afirmatiile Simonei. Barbatii nu se joaca toata ziua pe calculator. Ei fac o pauza pentru meciuri si “o bere cu baietii”. Sa fim totusi corecti, ce mama naibii!

  9. Johnny Handsome

    @Simona: Să ştii că, dacă mai vii cu texte d-astea, o să înfiinţăm “ASOCIAŢIA BĂRBAŢILOR ABUZAŢI, DISCRIMINAŢI, ABRUTIZAŢI, GENERALIZAŢI PE BLOGUL SIMONEI TACHE, CARE NU SUNT LĂSAŢI SĂ SPELE CROCODILUL”.
    Noi suntem oameni în toată firea.
    Apropo, găsesc şi eu jocu’ pe magazin play?

  10. A, si sa nu uit, ca mor daca nu spun. Inca o dovada de calomnie din partea duoamnei Tache, ca mai bine nu-i pot zice: cum poti sa spui ca ne jucam toata ziua la serviciu? Da’ jumatatea aia de salariu crezi ca s-a facut singura? Rusine!!!

  11. @Adi : hai ca acum si tu o dai in misogism …

  12. @ Adrians

    Lupta e grea, dar noi vom invinge. Traiasca si infloreasca victoria barbatilor!

  13. @Adrians : mai bine misogism decât sclavaginism 😉

  14. s-a gândit cineva că ăla poate spală crocodilul ca să-i menţină pielea curată şi netedă până la ziua nevesti-sii (nevasta domnului, nu a crocodilului), când are de gând să îl sacrifice la abator şi să îl ofere doamnei, sub formă de pantofi şi poşetă??

  15. @ Catalin T

    Ba da, cred ca inclusiv nevasta-sa s-a gandit la posibilitatea asta, doar ca nu stie… CAREI doamne ii pregateste pielea de crocodil!

  16. Si fiu-meu are jocul cu crocodilul care face dus, sa nu te apuci de el ca e addictive! Eu am jucat la el pana am capiat! 😀

  17. Are dreptate si Adrians! Exista si d’astia, pe care ii urasc din tot sufletu. “Barbatul” cu o cuta vesnica intre sprancene. Caruia daca ii zici “uite ce luna frumoasa!” el iti raspunde: “da? si banii de unde ies?”.

  18. @ ela

    Deci jocul acela chiar exista? Eu am crezut ca e doar o legenda.

  19. Ca sa nu fiu partinitor, sa zic si de doamne. Gamer inrait fiind, cunosc o grama’de gamerite, care chiar stiu sa joace, sunt oameni de baza in ghidele/clanurile/corporatiile lor, dau si lectii noilor veniti, e o placere sa butonezi in prezenta lor. DAR. Asta pana agata un gamer acolo (evident la CTB-urile -call to beer- joacelor) si atunci devin “neveste” si brusc nu mai inteleg cum poate omu’ ala sa stea toata ziua si sa se joace pe calculator. Acuma, ca ele pleaca, “beep” happens, necazul este ca mai scot inca un gamer din circuit. 🙂

    P. S. banui cam din ce directie or sa se repeada ulii, asa ca e bine sa precizez: “gamer inrait” numesc omul care in loc sa mearga pe balta, stadion sau in carciuma, sau sa stea la TV, sta pe joace, nu neaparat sa isi petreaca toata viata acolo, desi sunt si d’aia destui.

  20. Auziţi, jocul ăsta există şi în varianta de “păcănele“?
    Că şi pe acolo văd pe unii care n-ar mai pleca dacă nu s-ar închide prăvălia din când în când, măcar pentru aerisire sau dacă e pană de curent.

    Zău că îmi place mai mult de elefănţelul meu… 🙄 Mă face să pierd timpul cu o oarecare utilitate. 😳

  21. Nasol.
    Sper totusi ca pozitiile asumate de autorii articolului sunt exagerate de dragul efectului artistic, alfel nu vad cum vreunul dintre ei ar putea supravietui intr-o relatie mai lunga cu cineva apartinator al sexului complimentar. (Iar faptul ca fiecare dintre ei are si o oarecare doza de dreptate nu face situatia deloc mai usoara, 😀 )

  22. Simonico, du-te acasă și lasă-i pe domnii că se dau toți p-acilea cocoși! Cică noi, madamele n-am
    cunoaște ,n- am pricepe sau mai bine zis n-am fi prea dotate la cutia creierală 👿 cu toate cele pentru a înțelege regulile unui joc și utilitatea lui pentru celula de bază! 😆
    Ai dreptate @Adi , dacă aș juca ca voi n-aș mai avea timp de shopping (morcovi,castraveți, conopidă,etc.), știi tu chestiile alea care se bagă la burdihan după o sesiune exhaustivă de tratare a problematicii crocodilului. :mrgreen: și nici de bârfă 😕 Mihai Radu, ia mai pune și tu mâna pe aspirator și mai aruncă gunoiul ăla că se împute crocodilul!
    Partea proastă a problemei este că joc și eu dar pe sistemul festina lente, adică mai răruț că-i mai sănătos. După ce-mi pierd vreo două ore îmi dau seama că puteam să-mi folosesc timpul mai cu folos cu o carte (nuuu șeptică!), cu un film, etc. ba chiar cu niște cârpit de șosete și eram mai câștigată decât să ciocnesc niște bombonele ori să trag la țintă! Parol!
    Hai, pa că am treabă!
    P.S. Simona, ieri am citit Alina Nedelea/ Șoseaua Cățelu,nr.42 ! 😯 😮 😥 😛 😆 Mi-a plăcut
    și m-a câștigat for ever.

  23. nu stiu altii cum sunt dar eu le salvez pe femei

    adica privesc pe net, dau ‘right click’ -> ‘save image as’ si gata, am salvat-o!

    am tone de femei!
    si nu ma las pana nu le salvez pe toate

    pe tate pe care la vad pe net desigur

    am in telefon , in pc, in laptop, pe cd-uri, pe dvd-uri, pe stick de memorie, pe hdd-uri antice, pe dischete floppy, 😳

    batranul Karl May scria ca indienii se speriau daca le faceai portretul pe o hartie si il introduceai pe teava pustii .. credeau ca daca le detii portetul ai putere asupra sufletului lor.. asa si eu, parca daca am poze de-ale femeilor parca am un pic din ele

    cred ca poate nu spala crocodilu’, poate salveaza si el neste adolescente.. l-ai cautat pe discul dur?

    dar cu grija Simo, haremurile electronice fac parte din zona noastra de intimitate!

  24. Grig, amice, facem nişte schimburi?
    Ştii tu, ca pe vremuri cu timbrele. 💡

  25. National Organisation of Men Against Amazonian Masterhood

    …De la Al Bundy.

  26. Pfff… m-a mancat undeva sa il intreb daca stie de vreun joc cu crocodili 😆 …macar am scapat de olarit 😯 ca sa nu mai zic de pescuit, hmmm mulineta aia parca o aveam in creier …

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green