Mi-a scris Babyrose și i-am răspuns
Două simpatice de pe Facebook:
1. Mi-a scris Babyrose Anderson. Mesaj d-ăla în care îmi spunea, într-o română superbă, de Google Translate, că mă iubește, sunt deosebită și să-i scriu urgent pe nu știu ce adresă de e-mail. Și m-am gândit să-i răspund, să văd ce se întâmplă. Zis și făcut, doar că speranța mea că îmi va răspunde înapoi și o să mă distrez a fost spulberată de alții, care au raportat-o ulterior pentru spam. Și uite-așa a dispărut Babyrose, cu tot cu mesajul ei inițial, și nu mă mai iubește și pe mine nimeni în felul în care mă iubea ea. Of…
2. Mi-a dat like o doamnă pe fan page. După care s-a gândit să mă amenințe, făcând aluzie la un status anterior în care fusese vorba de pipi. I-am răspuns. Răspunsul ei m-a uimit, în sensul bun. Deci se poate și să ne înțelegem ca oamenii. Super! 😉

Noroc ca i-ai cenzurat numele la (edit admin) :))
@Ionuț: am rezolvat, mulțumesc 😆 😆
Hai maaaai, Simona, io te iubesc neconditionat si te citesc zilnic, asa ca nu mai fii suparata ca a disparut Baby. Daca te iubeste cu adevarat apare ea 🙂 🙂
Pe mine, sincer, m-a distrat comentariul ei. L-am citit acum câteva ore, cu numele necenzurat.
Ce-i drept, nu i-am reţinut numele…
Eu deja am primit trei mesaje si nu inteleg de ce de fiecare data gagicile trebuie sa fie negrese… Prima zicea ca e refugiata prin nu stiu ce lagar dupa ce satul ei fusese atacat de un trib de pigmei si ca are nevoie de afectiune si de niste bani pentru care poate sa-mi ofere nu stiu ce. A doua se indragostise de mine la prima vedere (cred ca semanam cu un babuin pe care l-a avut ea cand era mica) si voia sa-i trimit un mail iar ea sa-mi trimita in schimb niste poze cu ea despuiata si cu o cioclata fara ambalaj pentru ca eu sa gasesc 10 diferente intre ele. La ultima deja am inceput sa cred ca am lipici la negrese; asta-mi spunea ca are tot ce vrea si ca se plictiseste, asa ca voia sa cunoasca oameni din toata lumea si tocmai peste mine se nimerise sa dea la un prim search. Deja incepusem sa ma visez proprietar peste ferma din Angola mostenita de la tac-su, sa ma scoale dimineata strutul cocotat pe gard, sa ma duc sa dau de mancare la tiru, sa tesal zebrele, sa duc hipopotamul la mlastina si pe la amiaza sa stropesc gradina cu elefantul. Iar seara sa dezleg leul din lant ca sa nu dea iama sacalii in cotet la flamingo si pe urma sa ma bag cu nevasta negresa sub plapuma din frunze de palmier si sa ne apucam de procreat copii mulatri. N-am mai apucat ca le-au dat astia report la toate trei si s-au evaporat rapid. Una din ele am impresia ca e chiar aia din poza lui babyrose, adica e aceeasi poza…

bravo catalintz, foarte misto comment, amuzant rau. pacat ca s-a desfiintat ‘urzica’.
bravo catalintz, foarte misto comment, amuzant rau. pacat ca s-a desfiintat ‘urzica’.
Si eu am zis ca e prea misto ca sa se publice doar o singura data, asa ca i-am dat submit cu doua mailuri diferite, sa fiu sigur ca apare de doua ori 😉
permiteti-mi sa-ncep eu seria urarilor de an nou
fie ca anu ce vine sa v-aduca numa bucurii si sanatate!
Ma rog, suna cam tern, da e din suflet!
O mentiune speciala pt. @matrixbrain care mi-a facut o surpriza minunata, mi-a daruit cartea cu autograf a Simonei si a lui Mihai, pardon, a lu Mihai si a Simonei
Multe multumiri, un gest mic pt. omenire da enorm pt. mine! 😀
neamţule,
sper că ţi-a dat numa una, să ajungă la toată lumea.
Experienta mea: am scris despre Stana Regala din Sinaia, o experienta relativ frumoasa pe final de vara, mai ales daca mergi cu copiii. Am asemuit-o cu o mica elvetie. Am fost contactata dupa un an de catre nu stiu cine de la restaurantul Mica Elvetie, ca are drepturi de autor pentru Mica Elvetie si sa sterg aceasta denumire. I-am replicat ca nu e cazul, nu fac reclama la un alt restaurant, ci doar am asemuit acel loc cu o bucatica din Elvetia. Ar fi trebuit discutia sa se opreasca aici, dar nu … pusesem o fotografie in care se vedea terasa din fata cabanei, iar aceasta fotografie vai poate sa creeze confuzii. OK am renuntat, am scos din articol aceasta sintagma. Vai de poporul asta in care avem oameni cu IQ nr. de pantof care conduc businessuri …