Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Un interviu din Unica de martie și cum arată revista în haină nouă

Mai întâi și mai întâi o să vă anunț că revista Unica se relasează. Găsiți deja la chioșcuri ediția de aprilie, într-o haină nouă, mai stilish, mai sofisticată, mai interesantă, mai frumoasă, mai smart.

Newsletter_Editorial_Unica

Eu am primit-o deja acasă, cu o copertă surpriză.

coperta surpriza

Apoi, o să postez interviul pe care mi l-a luat Andreea Cipca pentru numărul de martie al aceleiași reviste. Și pozele minunate, făcute de Andreea Goia. O parte dintre răspunsuri nu mai sunt, din păcate, valabile. 🙁

Când și cum ți-ai dat seama prima oară că vrei să fii jurnalistă?

Când eram mică-mică, voiam, ca toate fetițele pe stil vechi, “să mă fac doctoriță”, spre deosebire de generațiile noi care vor, probabil, “să se facă divuliță”.  😆 Așa că, ajunsă la vârsta admiterii la liceu, m-am dus, din inerție, la Sanitar. Unde – ghici ce! – toată lumea voia “să se facă doctoriță”, inclusiv cei patru băieți din clasă. Ei, și am continuat și eu să trăiesc tot liceul cu iluzia unui viitor în halat alb, până într-a XII-a, când mi-am dat seama că – vai, nu!- nu voiam asta. Dar oare ce voiam?? Cea mai mare aplecare o aveam spre literatura română, dar, în calitate de produs al unui un sistem învățământ care nu cultivă afinitățile, eram destul de confuză. Ce să fi făcut? Jurnalism? Litere? Limbi străine? Sau poate mi-ar fi plăcut să dau la Psihologie? Până la urmă, am terminat Litere, dar se pare că am ajuns în presă, nu înainte de a fi făcut, mulți ani, PR și marketing la editura Humanitas. Una peste alta, ție ți-e cumva clar răspunsul la întrebarea ta? Deci când mi-am dat seama prima oară că vreau să fiu jurnalistă? 😆

Care este cea mai mare satisfacție pe care ți-o aduce blogul?

Atunci când mișcă oamenii, la propriu, și îi convinge, de exemplu, să bage mâna-n buzunar pentru o campanie umanitară. Când îmi spun fetele de la Dăruiește viață, ONG-ul meu de suflet,  “Simona, azi, după ce ai scris, s-au adunat X bani, care se vor transforma în aparatură pentru bolnavii de cancer”.

Cum arată locul în care scrii? Ce obiecte te înconjoară? Ce ai mereu la îndemână?

Uite, primăvara, locul mi-e într-o poieniță înflorită. Stau într-un șezlong și scriu, iar niște negri musculoși, îmbrăcați în zâni, aruncă cu ghiocei în mine. Și eu scriiiiu, așa, sub ploaia de ghiocei. 😆 Glumesc. În realitate, am scris în tot felul de locuri: într-o mansardă sexy, de revistă glossy, în cazarma de la Cațavencu/Cațavencii, printre adidași și șosete masculine, abandonate pe te miri unde, în cârciumi, în tren, în aeroporturi, la mine acasă, în vârful patului sau la mine acasă, în canapea, cu picioarele pe măsuța din sufragerie. N-am încercat în cadă încă, dar nu știu dac-ar fi o idee bună…

simona-1

Cum se-nțeleg doi jurnaliști în aceeași casă?

Nic, soțul meu, e în primul rând, astrofizician, cu masterat la University of Pennsylvania și un doctorat abandonat pe ultima sută de metri, la Berkeley. S-a întors în țară, după 7 ani de astrofizică în America, și a ajuns direct la Academia Cațavencu, în timp ce era și redactor-șef la o revistă de investiții. Niciunul dintre noi nu mai face însă, în momentul ăsta, jurnalism în sensul adevărat și clasic al cuvântului, căci câteva texte pe săptămână la o revistă de satiră nu prea se cheamă așa. Sunt prea puțini, din păcate, cei care mai fac meseria asta pe bune, în România, iar cei care încă mai cumpără produse jurnalistice sunt și mai puțini. Iar legătura cauză-efect dintre cele două categorii e cu dublu sens. Nu se mai cumpără pentru că nu se mai face, dar nu se mai face pentru că nu se mai cumpără. Cam așa.

Ce studii faci acum? (Am auzit că ești din nou studentă). Te gândești să-ți schimbi meseria?

Păi, cum îți ziceam, printr-a XII-a, am oscilat între facultățile de Litere, Jurnalism și Psihologie. Litere am terminat, ca jurnalist am lucrat, ce-a mai rămas? Psihologia. Am zis s-o bifez și pe ea și m-am apucat să mai fac o facultate la bătrânețe. Nu știu dac-o să-mi schimb meseria, dar la ceva mi-o folosi. Măcar la faptul că îmi antrenez din nou intensiv neuronul, în perioadele de sesiune.

Care este cel mai frumos lucru pe care l-ai auzit spunându-se despre Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băut, de când s-a lansat?

E foarte frumos că primim zilnic, și eu și Mihai Radu, mesaje de la cititori care ne spun că au râs mult citind și că au mai cumpărat 5-6-7-18 exemplare, pentru prieteni. Serios, cineva chiar a cumpărat 18 exemplare și nu, nu ca să-și deschidă librărie.  😆 Dar cel mai memorabil moment, pe care l-am mai povestit și într-un interviu în Dilema veche, a fost când m-a sunat Ștefan Agopian și mi-a zis că n-a mai râs așa de 20 de ani și că, dacă vom scoate cartea pe piața de afară, o să vindem un milion de exemplare. Venind de la un om care mai degrabă desființează fără anestezie decât să laude, înseamnă mult.

Ce părere are soțul tău despre felul în care scrii? Te citește? Te critică?

Mă citește, cum să nu, iar uneori mă și critică. Eu, în schimb, am uneori dificultăți cu ce scrie el. Are un blog de știință, www.sciencefriction.ro, care mă transformă câteodată în imaginea vie a expresiei”a se uita ca vițica la zambilică”. Pur și simplu, mi se întâmplă să citesc și să nu înțeleg nimic, mai ales la postările cu multe formule. Noroc că îmi scot pârleala, cerându-i să răspundă științific la întrebări de genul “De ce se adună gâzele în jurul becului?”, “De ce nu avem voie să vorbim la telefon în avion?”, “De ce adună bărbații scame în buric?”. 😆

Chiar, de ce adună bărbații scame în buric?

Din cauza părului de pe burtă.  😆 Dar știi că există un tip care are ditamai colecția de scame adunate din buric? A fost și la Jay Leno, în  The Daily Show, cu ditamai borcănoaiele pline de scame. 😆

simona-2

Ce te enervează cel mai mult la lumea în care trăiești?

Că suntem sclavii propriului confort. Când nu mergem cu vreun divais la reparat, completăm hârțoage pentru fisc și diverse alte instituții sau facem 100 de reclamații la providerul de internet, pentru că ne-a greșit factura, sau mergem la poliție să declarăm că ne-au furat plăcuțele de înmatriculare de la mașină, după care la altă poliție, ca să ne luăm plăcuțe noi, și așa mai departe. Și niciodată nu se termină. După ce reparăm aragazul, face pisica purici, după ce despuricăm pisica, facem pană de cauciuc, după ce reparăm pana, ne explodează o cutie de Cola-n congelatorul nostru șmecher și trebuie să-l dezghețăm. Avem un confort uriaș, care ne sclavagește de ne îndoaie. Trebuie să muncim non stop, ca să nu-l pierdem.

La ce confort ți-ar fi ție cel mai greu să renunți?

La laptopul meu argintiu, subțire, frumos și delicat, de la Apple.

Despre ce îți place cel mai mult să scrii?

Despre lucrurile simple și de râs, cum ar zice Mihaela Rădulescu.  😆 Caut mereu râsul, acest Xanax natural. Viața e plină de umor și îmi place să arăt tot timpul asta, pentru că nu văd altă metodă de a o face mai ușor de trăit.

Există oameni sau cărți care te-au influențat în felul în care scrii? Poți să-mi vorbești despre asta?

Cu siguranță există, căci suntem cu toții roade ale iubirii dintre felul în care ne-a făcut Mama Natură și experiențele noastre, inclusiv cele culturale, dar nu mi-am propus niciodată să scriu ca X sau ca Y.

De ce te-ai oprit la acest stil de scriitură, (auto)ironic și plin de umor?

Nu am experimentat mai multe, după care m-am oprit la ăsta. Am scris așa din capul locului, pentru că asta mă reprezintă, așa sunt.

Și în viața de zi cu zi reușești să vezi partea plină a paharului mereu? Cum îți hrănești optimismul într-o lume care este de multe ori foarte gri?

Preocupările umoristice nu vin musai la pachet cu optimismul. Naturelul meu, de exemplu, e unul mai degrabă pesimist, iar, până acum vreun an și un pic, nu reușeam mereu să văd partea plină a paharului. Dar, după ce m-a lovit bomba atomică, de am crezut că nu mai rămâne nimic din mine, știi cum am început să mă bucur de fiecare frunză și de fiecare cățel zărit în parc? Ohohoo…

Care este, din punctul tău de vedere, partea cea mai grea atunci când scrii un text?

Scânteia din care se naște, primele sinapse, ideea, cum ar veni. Eu sunt genul care scrie destul de spontan, adică nu îmi fac o schemă, un schelet înainte, pe care să-l umplu (în afara scenariilor, unde chiar e obligatoriu să lucrezi așa, cu un schelet), însă trebuie să existe mai întâi scânteia care să mă piște la degete. Dar, totuși, nu mi se pare foarte important felul în care scriu eu, căci nu sunt nici Llosa, nici vreo Alice Munro.

Cât de dependentă ești de Internet? Câte ore pe zi petreci navigând? Ce site-uri citești frecvent?

 Ah, nu! Asta e o întrebare pe care ți-a sugerat-o soțul meu, așa-i? Sunt foarte dependentă de internet, pierd enorm de mult timp navigând aiurea. Nu am o listă de site-uri, pur și simplu țopăi bezmetică, din link în link. În fiecare zi îmi propun să nu mai fac asta și în fiecare zi eșuez. Norocul meu că nu dă și dependență fizică, să mă trezesc că îmi umblă coropișnițe pe sub piele sau că mi se deprinde un picior de corp și joacă singur “Șotronul”. Ah, și sunt dependentă și de mail. Chiar, putem să facem o pauză minusculă, ca să mi-l consult cu mâinile tremurânde? 😆

Ce ți-ar plăcea să schimbi în lume cu blogul tău?

 În lume nimic, adică nu mi-am propus să salvez balenele și nici pe concurentele la Miss de obsesia salvării balenelor, dar mi-ar plăcea să schimb câte ceva la noi în țară. Lucruri mici. De exemplu – atenție, o să urmeze ceva complet neglossy! – am dus, la un moment dat, o cruciadă împotriva răhățeilor de cățel de pe trotuare. Nu doar că am scris cu insistență, inclusiv scrisori hazlii către numiții răhăței, dar am și acționat “om la om”, oprind pur și simplu pe stradă stăpânii de câine și întrebându-i de ce nu adună într-o punguță ce a produs animalul iubit. Am primit răspunsuri halucinante, de genul “Ăăăă, nu m-am gândit că o să facă, tocmai făcuse acasă, înainte să plecăm”, dar și reacții normale, de scuze, urmate imediat de fapte.

Ce te motivează să mergi înainte?

Înainte unde? De la o vreme, cum ziceam, nu mă mai gândesc deloc la viitor, mă concentrez pe prezent. E reconfortant, face bine la cap, recomand genul ăsta de atitudine.

Care este cel mai înfricoșător lucru pe care l-ai făcut până acum?

Să manageriez o situație medicală de importanță uriașă, să iau decizii care implicau, direct, explicit și nemetaforic, noțiuni ca “viața” și “moartea”.

De ce ți-e frică?

De moartea celor dragi. De singurătate.

Asta înseamnă că te înconjori de multă lume? Ai mulți prieteni?

Prieteni în termeni de Facebook? Am vreo 30.000.  😆 Se spune că prieten îți e ăla pe care poți să-l suni la miezul nopții și să-i ceri să te ajute să îngropi un cadavru. Îți dai seama ce iese dacă pun un status cu rugămintea asta? Miting, îl dăm jos pe Ponta. 😆 Revenind la realitate, am foarte multe cunoștințe, mulți amici și câțiva prieteni buni. Și mai e cercul oamenilor foarte, foarte apropiați. Fără ei, m-ar potopi deja singurătatea.

simona-3

 Care este unul dintre obiceiurile tale preferate?

Să mă joc. Imit personaje sau inventez unele noi, pun în scenă “ad hoc” sketch-uri în care joc singură toate rolurile. Odată, în timp ce ne plimbam prin Londra, am inventat și interpretat pentru Nic o întreagă “emisiune de radio”, cu mai mulți “invitați”.

Nu te-ai gândit niciodată să te faci actriță pe bune, dacă ești pusă pe joacă așa?

Ba da. M-am gândit. Sper să-mi iasă în alte vieți.

Tu ce vârstă simți că ai în cea mai mare parte a timpului?

Dintr-un anumit punct de vedere, am fost tot timpul bătrânică. Niciodată nu mi-au plăcut, de exemplu, cluburile, discotecile. Dacă luăm în calcul afinitatea pentru joacă și prosteală, care se manifestă în cercuri foarte restrânse, sunt de vârstă preșcolară.

Care este cel mai fidel cititor al tău?

Haha… Păi, ia să aflăm împreună. Dacă este “cel mai fidel”, cu siguranță tocmai citește și aceste rânduri și o să ne trimită un e-mail, în urma căruia va intra în posesia premiului de 1 milion de euro, pentru fidelitate. 😆

Care este cel mai interesant om pe care l-ai cunoscut până acum?

După mine, oamenii se împart în două categorii: unii plați și lipsiți de orice expresivitate, care ar putea să funcționeze pe post de somnifere și chiar să facă bani din a le readuce odihna insomniacilor, alții foarte expresivi și interesanți, care sunt deja personaje, pe care poți să le iei și să le bagi oricând într-un sitcom, un lung-metraj, o povestire, un roman. Mă atrage, evident, categoria a doua și o întâlnesc suficient de des încât să nu mă sinucid de plictiseală. Dar nu am o colecție de nume.

Ce te plictisește?

Odihna. Când sunt pauze lungi, de câte două-trei săptămâni, cum e la sfârșitul anului, ajung să mă plictisesc de-atâta odihnă. Mi se face dor de perioadele mai alerte, deși inițial am așteptat vacanța ca pe Sfintele Moaște.

Cu cine ți-ai dori să faci interviul vieții?

Hm… Stai așa să mă gândesc. Uite, cu Steven Hawking. Despre viața lui, nu despre univers, îți dai seama. Despre femei… A declarat deja că sunt un mister și nu le înțelege, deși a avut două neveste.

Care sunt lucrurile care te fac cu adevărat fericită?

Foarte puține. De fapt, unul singur. Iar o să zică soțul meu că l-am făcut “lucru”.  😆 Aaa, și să fac ce îmi place mă mai face fericită. Mulțumesc lui Dumnezeu că sunt printre puținii norocoși care își petrec viața făcând ce le place. Mă simt ca într-o vacanță permanentă, sper să nu trebuiască niciodată să-mi iau un “serviciu”. 😆

Când îți iei vacanță pe bune reușești să te abții de la scris sau de la mailuri? Unde-ți place să pleci din București?

Mă abțin, da, chiar reușesc să mă desprind și câte șapte zile, dar când ajung acasă rup internetul. Îmi place să mă plimb pe jos, cu Nic, prin diverse capitale europene. Câte 10 ore pe zi, până începem să șchiopătăm de oboseală.

Care este partea cea mai bună a zilei de azi până în acest moment?

De-abia urmează. O masă cu sushi.

Dacă ai putea încerca orice alt job, pentru o zi, care ar fi acela?

Am încercat așa, până acum: profesoară de română, în facultate, unde am și ținut o lecție deschisă brici, de am luat 10 cu felicitări la Pedagogie, asistentă medicală, PR-ist, Marketing Manager, jurnalist, realizator de radio, scenarist. Ca reporter la Academia Cațavencu, am mai experimentat “meseriile” de cerșetor, ajutor de ospătar și muncitor în construcții, iar, cu ocazia diverselor ședințe foto, am făcut-o pe fotomodelul. Ah, și actriță am fost. Am jucat Mamița din “Domnul Goe” – în clasa a III-a, Margareta Aldea din “Gaițele” – în liceu și Salomeea, din “Salomeea” lui Oscar Wilde – în facultate. Mă rog, unele “spectacole” nu au fost duse la capăt. Și am mai jucat și în “Bubico”, tot în clasele mici. Eram doamna cu cățelul, în timp ce o colegă era domnul care-l urăște pe Bubico, iar un coleg interpreta, amărâtul, rolul câinelui. Adică stătea după un paravan și făcea “Ham, ham”.  😆 Așa… Deci ce meserie aș mai încerca? Make-up artist, ca să învăț să mă machiez.

Ce ți-ar plăcea să știe mai multă lume despre tine?

Că pot să ridic furculițe fără să le ating. Glumesc. Habar n-am ce aș vrea să știe. A, da, uite, mi-a venit ceva în minte. Multora dintre cei care nu mă cunosc le par arogantă și rece. Aș vrea să știe că nu sunt. Multora dintre cei care mă cunosc doar superficial, le par extrem de puternică și de încrezătoare în mine, un fel de bitch invincibilă, așa. Aș vrea să știe că nu sunt.

Care este lucrul la care te pricepi mai bine decât toți oamenii pe care-i cunoști?

Decât toți-toți oamenii pe care-i cunosc? Păi, cunosc foarte-foarte mulți oameni, care se pricep foarte bine la multe lucruri. Ca să fiu sigură că răspund fără greș, o să-ți zic că… nu știu… sunt cea mai bună la călcat bobocei în picioare. 😆 Serios. Când eram mică, a pus bunică-mea în pat un lighean plin cu bobocei proaspeți de gâscă, acoperiți cu un prosop. M-am suit cu picioarele în el din greșeală. Aproape sigur nu mai cunosc pe nimeni care să fi făcut asta la fel de bine. 😆

Cartea ta și a lui Mihai Radu este pe primul loc în vânzările de la Cărturești. Cum te simți, având în vedere că este prima carte și are deja așa mare succes? Ți-au crescut aripioare?

Nu e prima, am mai publicat un volum de poezie când aveam 20 și-un pic de ani, ssst, nu mai spune la nimeni… Dar, da, cartea are supersucces, s-au tras trei tiraje încă din primele trei săptămâni de la apariție și a doborât toate recordurile Editurii Trei. Și normal că ne bucurăm și eu și Mihai, pentru că e plăcut să vezi că munca ta produce râs, care râs generează endorfine, care endorfine aduc un pic de fericire. Și nu, nu e gargară de Miss Univers, chiar e mișto să știi că înseninezi zilele atâtor oameni pe care nu-i cunoști. Parcă ți se-ntoarce, așa, multă energie bună. 🙂

Ce planuri de promovare aveți cu cartea? Vă gândiți să o traduceți, așa cum v-a fost sugerat?

Da, o vom traduce. Deocamdată căutăm un agent care să ne reprezinte pe piața de afară.

Vă gândiți să mai scoate și volumul doi? Sau poate te gândești să scoți o carte singură?

O să scoatem și volumul doi sigur, pentru că mai avem texte rămase pe-afară și se tot adună. Singură vreau să scriu proză, dar în primul rând pentru plăcerea mea personală, ca să îmi încarc bateriile, nu neapărat pentru alți cititori, căci românul nu prea se omoară cu cititul literaturii, mai ales dacă e vorba de autori de aceeași naționalitate cu el.  😆

Pe ce temă ți-a fost cel mai greu să scrii în carte? De ce?

Cred că cel mai greu mi-a fost când s-a ajuns la obsesia slăbitului. Pentru că e coșmarul vieții mele și al atâtor vieți de femei. Vorba lui Mihai, dacă vezi două schelete stând de vorbă și unul se vaită că a cam pus pe el, ăla e femeie. 😆

Care este stereoptipul despre viața de cuplu care te amuză sau te sperie cel mai tare?

M-ar speria cel mai tare ăla cu mama care normează copiii și tata care îi răsfață, dacă aș avea copii. Dar nu am, așa că stau liniștită.

simona-4

Crezi că umorul poate salva o căsnicie?

Da. Clar. Aș putea să bag mâna-n foc pentru asta. În cuplurile care se iau în serios, trebuie că e o atmosferă de o solemnitate îngrozitoare și de un tragism insuportabil. Scapă el lingura pe jos și ea se aruncă-n praf, ca Antigona, rostind despletită un monolog despre cum i-a distrus viața și covorul gestul lui necugetat. 😆

Ce părere ai despre fidelitatea într-un cuplu?

Bună. 😆

Umorul este o calitate pe care ai moștenit-o sau ai antrenat-o?

Am moștenit-o pe filieră paternă, da, dar mi-am și antrenat-o. Chiar trebuie antrenat și educat umorul. Am rude apropiate care nu și l-au mai antrenat și se întâmplă să facă glume de-alea la care se face liniște și toată lumea își adună, foarte preocupată, scamele de pe haine sau se uită pe geam să vadă dacă nu cumva a început să plouă.

Ce întrebare ți-ai adresa dacă ți-ai lua singură un interviu? Și cum ai răspunde?

“Speli și tu vasele alea odată?” Și aș răspunde: “Mdea…”.

Ce ai schimba la tine, dacă ai avea puteri magice?

Metabolismul. M-aș face creatură de-aia care mănâncă, mănâncă, mănâncă și nu pune un gram pe ea, ca să mă răzbun pe o viață de privațiuni și numărat de calorii. Dar cum nu am puteri magice, o să mă răzbun altfel. Am de gând să plec lumea asta mâncând. Am lăsat (verbal) o listă interminabilă de bunătăți care doresc să-mi fie aduse la masa de pe patul de moarte. Toate deodată, să fie belșug. 😆

Care este cea mai mare minciună pe care ai spus-o vreodată?

Nu pot să ți-o spun, îți dai seama. Dar mint doar puțin mai bine decât un copil de 3 ani, care, cu vaza spartă la picioare, îți spune că n-a spart-o el. Așa că evit la maximum și mă și înfurii când mint alții.

Pentru ce te rogi cel mai des?

Să îmbătrânim împreună eu și Nic. Frumos și în deplinătatea facultăților mintale.

În ce privință crezi că ești mai puțin înțeleasă?

Sunt extravertă, deci nu foarte greu de înțeles. Trebuie doar să vrei.

Ce nu ți-ai putea ierta niciodată?

Dacă aș face, Doamne ferește, rău iremediabil cuiva.

Ce-ți place cel mai mult și mai mult să mănânci? Care sunt câteva dintre bunătățile de care nu te saturi niciodată?

Îmi plac și multe dintre mâncărurile copilăriei, gen salată de vinete, ardei umpluți, papanași, dar am pe listă și bunătăți din alte bucătării: curry-urile thailandeze și indiene, sushi, mâncarea libaneză…

 Gătești?

Da. Destul de bine și corect și îmi și face plăcere, dar nu sunt dăruită cu vreun talent extraordinar, nu aș putea să mă înscriu la Master Chef.

22 comentarii

  1. misto de tot.
    si mai faina partea cu educat umorul.

  2. Fain:) Arata beton usile de la Carturesti:D

  3. ce poze frumoaseeeeeeee

  4. Castana buclucasa

    like, like

  5. Care chestii nu mai sunt valabile, soțul, pisica sau astrofizica? :mrgreen:

  6. rochia de unde ai luat-o?
    sa nu faci iar cum ai facut cu sandalele,ca inca-s traumatizata si voi a merge la psiholog pentru asta.

  7. idem pentru sacou…………………

  8. @nike: nu sunt ale mele, a venit stilista de la Unica cu ele

  9. mea placut interviul. proaspat, citibil, viu.
    evident, asta nu inseamna ca voi cumpara vreodata revista (just saying, ca sa nu egziste ambiguitati)
    🙂

  10. don Quijote din Est

    Din ale vietii carate: “Scapă el lingura pe jos și ea se aruncă-n praf, ca Antigona, rostind despletită un monolog despre cum i-a distrus viața și covorul gestul lui necugetat”!

  11. Superb interviul, mi-a inseninat ziua de astazi, care nu e chiar cea mai buna 🙂 Dar totusi rochia…mi-a ramas intiparita pe retina :))

  12. Johnny Handsome

    Eu am reţinut ce era mai important: scamele din buric şi milionu’ (tipic). Nais dress, nais dacă traduceţi cartea.

  13. Am remarcat trei idei (poate sunt mai multe, dar fiecare cu neuronul lui 🙂 ) in interviu care mi-au placut:
    1. Faptul ca sotul tau s-a intors in Romania, desi ar fi avut un viitor luminos in USA – parerea mea e ca toti romanii plecati ar trebui dupa un numar de ani sa se intoarca si s-aduca un strop din mentalitatea si metodele din afara
    2. Imbatranitul frumos, impreuna si in deplinatatea facultatilor mintale – admir cuplurile de batranei care-au trait o viata intreaga impreuna – ii vad pe strada tinandu-se de mana
    3. Umorul in cuplu – Antigona despletita are un singur spectator si risca sa-l piarda si pe-ala 🙂

  14. Mi-a placut interviul.

    M-a intristat povestea cu boboceii dar m-a bucurat vestea cu milionul (cum, era o gluma? nuuuu), m-a intristat faza cu metabolismul, dar m-a bucurat faptul ca scrii in poiana cu flori sub ploaie de ghiocei, in timp ce porti rochia aia rosie.
    Important e ca am ramas cu un sentiment de bucurie si cu balele pana la pamant pentru ce ai mentionat la penultima intrebare.

  15. doamna simona tache
    din cauza ta am avut multe necazuri cu nevasta.
    pa vremea cand pierdeam mult timp mazgalind pe aici, eram tocat toata ziua cu: du-te la simona tache sa-ti dea ea…
    apoi, dupa ce s-a dumirit ca de fapt mie imi placea de cruella cu vila cu tot, eram tocat cu : la-s ca te rezolva cruella…
    ceea ce vreau sa zic e ca mi-e dor de timpurile de acum doi trei ani cand abia asteptam sa vad ce a mai inventat simona.
    nu ca acum ar fi altfel, dar unde cruella nu e, …

  16. DA,stimata doamna!
    Sunteti foarte frumoasa,sper ca fara ajutorul magazinului foto
    Multumita?

  17. Te-mbracatara frumos astia de la Unica. Te prinde rochita, imi place, e sofisticata. 🙂 mi-a placut interviul, cartea mi-a ajuns si mie de peste mari si tari, e pe noptiera :). O dau si la vecinii mei mai batranei, sa le treaca depresia :).

  18. Daca traduceti cartea in engleza o sa fie spargere.

  19. Mișto pozele! Revista, v-om vedea!

  20. Călcatul boboceilor în picioare cred că l-ar inspira pe Hitchcock la un film teribil de bun. 😀

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green