Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Fericirea are chipul tău, băi, cratiţo!

Când eram adolescentă şi puneam mâna să spăl un vas, ceea ce, oricum, se întâmpla rar, maică-mea se enerva instantaneu şi mă dădea afară din bucătărie. Nu înainte de a-mi zice că am două mâini stângi. Probabil aşa şi era, dar, cum situaţia îmi convenea de minune, nu m-am ambiţionat niciodată să-i demonstrez contrariul. Au trecut ani, au trecut ani şi – vorba lui Tudor Chirilă, idolul cultural al lui Crin Antonescu – viaţa s-a schimbat. Şi mi-a sosit şi mie ceasul să fac, cu mânuţele-astea două, stângi, prima ciorbă. De văcuţă, gen. Pe vremea aia, nu prea existau multe site-uri cu reţete, aşa că am accesat-o telefonic pe maică-mea. Mi-a explicat cum să fac, cu lux de amănunte, după care am tăiat-o la supermarket, să-mi iau ingredientele. Acolo, copleşită de varietatea de bulioane, sucuri de roşii şi roşii (dezpieliţate, pieliţate, pasate, descântate, tocate etc.), am fost nevoită să organizez, ad-hoc, un simpozion cu vânzătoarele. Pe care cum o prindeam, o întrebam ce suc de roşii să iau şi dacă să-l pun înainte sau după borş. Îmi zisese maică-mea că înainte, dar parcă nu era suficient. Simţeam nevoia s-o verific. Procesul de fabricaţie a durat două ore, timp în care nu m-am dezlipit de lângă oală, am gustat ciorba de 400 de ori, am mestecat în ea de 800 şi am recitat, în gând, “Înger, îngeraşul meu”, de 1000. La final, am constatat că n-aveam polonic, da’ m-am descurcat să pun în farfurie cu o cană. Şi chiar a fost bună, semn că oi fi având eu două mâini stângi, dar capacitatea-mi de a combina ingrediente şi gusturi funcţionează la parametri normali. Ciorbele mele sunt întotdeauna bogate şi gustoase şi am mai experimentat între timp şi alte feluri. Care mi-au ieşit din prima!

Dar să vorbim şi despre cele care nu mi-au ieşit din prima, ba poate chiar nici dintr-a doua, că de a treia oară nici nu mai poate fi vorba, din lipsă de curaj:

Primul orez cu lapte. S-a născut, acum mulţi ani, într-o seară. Mai întâi sub formă de poftă. Am coborât în Agip-ul de lângă bloc, să cumpăr lapte şi să aflu reţeta. De la vânzătoarele de-acolo, normal. Păreau femei serioase, îmi inspirau încredere. Când mi-au zis însă că tre’ să pun, la 1 litru de lapte, o jumătate de cană de orez sau chiar mai puţin, încrederea a început să mi se clatine. “Atât de puţin orez la atât de mult lapte??!”, m-am mirat. Mi-au explicat că orezul se umflă. “Se umflă, se umflă, dar n-au cum s-ajungă câteva boabe de orez să înghită un litru de lapte! Ce Dumnezeu, doar nu se multiplică în timp ce fierb?”, am insistat. Ele, nu şi nu, că să fac cum zic ele, că aşa e bine. M-au convins pe moment. Ajunsă acasă, convingerea a început să pălească. Până să pun laptele la fiert, ajunsesem deja să fiu sigură că mă luaseră la mişto, că încercaseră să mă fraierească. “Pun mai mult orez!”, am decis. “Bine, bine, mai mult, mai mult, da’ cât?”, a urmat întrebarea firească. “Nu ştiu, mai mult!!”, “Mai mult cât?”, “O cană, dacă nu chiar mai mult”. La sfârşitul acestui scurt dialog cu mine însămi, laptele deja clocotea. Am pus peste el o cană de orez, dacă nu chiar mai mult, şi mi s-a părut puţin. M-am legat cu lanţuri de un dulap, ca să nu cedez tentaţiei de a pune încă o cană. Aşa de mult s-a umflat orezul şi atât de tare şi de clisos a fost rezultatul, încât puteai faci ghiulele de aruncat cu praştia-n geamuri sau să tencuieşti case cu el, dar de mâncat era imposibil. La culoare era gălbui-afumat. Oribil… Jumate l-am aruncat atunci, iar restul, după vreo săptămână, când am reuşit să-l dezlipesc de pe oală.

Prima plăcintă. A venit pe lume iarna trecută şi trebuia să fie cu mere. De fapt, trebuia să fie mâncabilă, că mere chiar a avut. N-am ştiut cum să lucrez cu foile cumpărate de la supermarket (de frământat aluat nici nu se punea problema) şi rezultatul a fost un fel de placaj umplut cu mere. Imposibil de tăiat prin nici o metodă. Am încercat şi în tavă, am răsturnat-o şi pe masă, nimic. Am simţit atunci lipsa unei truse profesionale şi complete de scule. Să fi avut o menghină, o cheie franceză, un fierăstrău electric, o drujbă, altfel ar fi arătat lucrurile. Au mâncat puţin din ea cumnată-meu şi soţul (băieţi fini, educaţi de mamele lor să nu descurajeze femeia în bucătărie), după care am aruncat-o.

A doua plăcintă. Tot iarna trecută s-a întâmplat, din ambiţia de a şterge amintirea maculată de eşec a predecesoarei sale. Trebuia să fie cu brânză şi să semene cu cea pe care-o face mama soacră: pufoasă, dulce, dar nu prea dulce, şi cu stafide. Să vadă soţul că pot şi eu şi, mai ales, să afle mama soacră ce noră competentă şi-a tras. Cu un aer profesional, am sunat-o să-i cer reţeta, după care l-am trimis pe fiu-său la supermarket, după foi, timp în care eu m-am apucat de rugăciuni şi de pregătit brânza. Explicaţiile mele bălmăjite despre ce trebuia să cumpere nu l-au ajutat, aşa că m-a sunat, săracu’, de lângă frigiderul cu foi de plăcinţi, să mă-ntrebe dacă-i bine să ia ceva pe care scrie “aluat foietaj”. “Ăla e – i-am zis -, vino repede cu el, că-mi pierd minţile de nerăbdare!”. Ăla era, doar că era ALUAT, nu FOI, prin urmare chiar mi-am pierdut minţile, dar nu de nerăbdare, ci de deznădejde. Mă aflam în faţa unui dreptunghi gros de cocă, în care, oricât m-aş fi chinuit, nu aveam cum să înfăşor nici un fel de compoziţie. Cum, oricât de inabilă în bucătărie aş fi, nu se poate spune că sunt şi proastă, mi-am dat seama încă din primele 30 minute de sucire şi răsucire a problemei pe toate feţele, că soluţia era să-l întind cu ceva. Să-l întind, să-l întind, dar cu ce?? M-am pus pe răscolit dulapuri, în căutarea unui sucitor, da’ n-am reuşit să găsesc decât un făcăleţ. Pentru cine nu ştie, diferenţa dintre făcăleţ şi sucitor e că făcăleţul e mai scurt decât sucitorul, iar sucitorul e mai lung decât făcăleţul, adică mai bun pentru întins cocă. Trebuia însă să mă descurc cu ce aveam, aşa că mi-am suflecat inima şi mi-am luat mâinile-n dinţi şi am purces. În secunda doi, mi-am dat seama că, pentru a întinde un aluat, îţi trebuie şcoală. Şi că mamaie, maică-mea şi mama soacră sigur au absolvit nişte facultăţi de preparat cocă, pe care le ţin secrete. Apoi, mi-a trecut prin cap să rog soţul să meargă să-mi cumpere un moto-compresor d-ăla cu şenile, dar nu ar fi avut loc în casă, aşa că am renunţat. Rezultatul lucrului cu făcăleţul au fost câteva foi, mult mai groase decât ar fi fost normal şi aproximativ incapabile să învelească conţinutul. Le-am înghesuit eu în tavă, să stea rulate, dar tot s-au desfăcut uşor, de ziceai că tocmai a intervenit asupra lor o echipă de chirurgi sau vânătorul din Scufiţa Roşie, încercând s-o scoată pe Scufiţă din ele. La faza asta, deja nu mai puteam. M-am pierdut cu firea şi am vărsat câteva lăcrămioare. A intervenit soţul, şi-a făcut datoria de a mă linişti (“Gugugu, hai că o să fie bine, bla, bla…”), după care am trecut la etapa cu coptul. De-abia aici a început adevărata tragedie, printre altele pentru că am un cuptor prost, al cărui comportament în relaţie cu prăjiturile şi plăcinte n-am apucat încă să-l cunosc. Am observat eu că faza cu cuptoarele e delicată. Sunt ca nişte pitbulli răi şi demenţi, pe care gospodinele îi controlează prin mecanisme psihologice fine, ca să nu le hăcuiască plăcintele. În zece minute, a mea era pârlită pe deasupra. Am crezut că poate e gata, dar m-am prins rapid că înăuntru era încă crudă. Am scos-o, i-am curăţat cu mânuţele stângi oul ars de pe deasupra, am badijonat-o cu unul nou, crud, şi am băgat-o la loc. Pentru că, aşa cum am mai precizat, sunt foarte inteligentă, i-am dat şi focul mai mic. Boon. Am mai lăsat-o până când am simţit că există pericolul să se carbonizeze din nou, moment în care, cu orice risc, am declarat încheiată treaba. Care treabă era OK la suprafaţă, coaptă satisfăcător pe dinăuntru, dar arsăăăă pe fuuuuund… Într-un strat suficient de gros ca să nu mă pot prezenta cu ea aşa la “Revelion” (am uitat să vă zic, pentru Revelion o făcusem), dar suficient de subţire, totuşi, cât să nu mă dau bătută. Şi să m-apuc să curăţ cu unghiuţele arsura de pe fund. La gust chiar era bună, iar, de dragul mişto-urilor prietenilor, am şi dus-o la “Revelion”.

În concluzie – ca să nu mă mai lungesc şi să ajung să scriu despre gătit mai mult decât am gătit vreodată -, e mişto să găteşti, mai ales când nu-ţi iese. Pentru că, deşi, în timp ce nu-ţi iese, plângi de nervi, după aia ai de ce să râzi. Şi au şi alţii de ce să râdă, în timp ce mănâncă.

(Din Almanahul fericirii, zis şi Almanahul Caţavencu 2011)

Din acelaşi almanah, mai puteţi citi şi Ce frumos e să fii femeie!

84 comentarii

  1. E bine, esti in grafic, nu te descuraja, arta cere sacrificii si exercitiu.

  2. […] acelaşi almanah, puteţi citi şi Ce frumos e să fii femeie! Share […]

  3. Rooibos cu ciocolată

    @ Scris “iute” si “piperat”. Ai scris pe blog din bucatarie ? Funny ! 😀
    Funny style si ROZ ! 😀

  4. Tre’ neaparat sa incerci sa faci o mamaliga!!! 😉

  5. Mi-am facut si eu ciorba o data si tocanita alta data . La ciorba am pus pentru gust o chestie de-aia , Delikat , sau cum ii zice . Am pus atat de mult incat ciorba a iesit o creme-soup (zic eu , desi …) . Era atat de plina de Delikat ca mi se prindea de buze o pojghita subtire de ciorba pe care o dezlipeam cu mana . Despre gust , poti sa-ti imaginezi ca era cam … sarata .
    Tocanita am facut-o din cartea de bucate . Cred ca era o greseala de tipar acolo pentru ca scria 500 gr. carne si 500 gr. ceapa . Mi s-a parut mie ciudat sa pui carne si ceapa in cantitati egale , dar cum sunt disciplinat de felul meu , n-am comentat . Avea un gust infiorator . Drept pentru care am iesit afara cu cratita si am dat-o unui catel care locuia pe langa blocul meu . A dat din coada , a mirosit-o , apoi a refuzat-o cu demnitate . Cred ca dupa aceea ma evita de fiecare data cand ma vedea .
    A fost , daca tin bine minte , ultima mea aventura in bucatarie (sunt 15 ani de atunci) .

  6. Io am observat o chestie, primprejur: cine este “specialist” in ciorbe sau tocanite etc, nu e “specialist” in prajituri, deserturi, si…invers :mrgreen: 😆

    Dar cu perseverenta, in timp, cele 2 categorii reusesc sa se apropie la acelasi nivel 😉
    Pe bune!! 8)

  7. @ simona

    Pai din ce zice lattina , sa-mi zici can’ mai vrei vreo placinta , vreo prajitura , vreun vafe , ceva , ca ti le fac eu si ti le trimit . Evident , pentru reciprocitate , tu sa-mi faci ciorbele si tocanitele . Pentru astazi as manca o tocanita de ciuperci . Mersi anticipat ! :mrgreen:

  8. buna ziua, am si eu o intrebare……….de cand cu dieta coshawa ne scri despre placinte arse? sau asemanarile sunt pur intamplatoare si nu au nici o legatura cu foamea/pofta?

  9. la bucataria tiganeasca se pricepe cineva? pe bune! ❗ 😯 😆

  10. …poate ca swap-ul propus de @adi n-ar fi de lepadat 😆 😆
    Ce pofta ai tu azi, Simona?

  11. pe mine să mă scuzaţi, deocamdată nu-mi pot permite să vorbesc prea mult despre mâncare 🙄 inca n-am terminat cu oshawa

  12. ok, oricum sunt foaaarte curioasa daca dieta ta da rezultate asa bune 8)

  13. No, eu nu pot să mă plâng prea tare, că maică-mea m-a încurajat de mică să particip la bucătărie, asa că, pe când m-am măritat, eram o bucătăreasă cel puțin decentă. Da era să fac odată cu nervii de la niste sarmale cu varză verde. Nu mai făcusem decât din alea cu varză murată, unde frunzele sunt relativ moi. Îmi aminteam de la mama că frunzele verzi trebuiesc opărite ca să poți împacheta carnea. Ce nu mi-am amintit e că se opăreste varza întreagă, pe urmă se extrag frunzele una câte una, când sunt moi. Eu am făcut pe dos – luam frunzele de pe varza proaspătă ca să le pun la opărit. Normal, varza fiind crocantă, în procesul de jupuire cele mai multe frunze se rupeau. După ce am măcelărit două verze din care am făcut vreo cinci frunze bune de sarmale, l-am trimis pe bărbatu-meu să mai cumpere varză, am mai killărit încă două, si abia pe am avut brusc revelația a ceea ce trebuia să fac…

  14. @Simona Tache, nimica nu stii 😀
    Iti spun un secret din tabara adversa: pacaleste-l pe sotul tau cum ca el e bucatar nemaipomenit si ca marii “chefi” de cuisine au fost toti barbati. El isi va da silinta si chiar va invata sa gateasca precum in cartea de bucate 😀

  15. pardallian vezi http://grocceni.com/b/zigeuner.html

    Bucataria tiganeasca e mai cunoscuta in EU decit cea romaneasca.

  16. @Cata: găteşte şi el, dar şi mie îmi place, aşa că n-am interes să-l păcălesc

  17. Placintele si ciorbele sunt pentru cei cu experienta nu pentru incepatori :mrgreen:
    Pentru incepatori , avem: cartofi prajiti, ochiuri, omlete, piure, sandwich cald. :mrgreen:
    La etapa nr 2 avem: tocanita de cartofi, mancarica de mazare, snitzel, friptura la cuptor, supa crema de orice, spagheti. Spagheti ala olio. :mrgreen: :mrgreen:
    Daca treci de friptura deci daca se poate manca, ajungi la nivelul nr 3 : supe de pui, ciorbe de tot felul,inclusiv de vacuta.Sarmale. Placintele vin asa ca o incoronare, cand iti iese placita esti deja aproape de perfectiune. :mrgreen:
    Cred ca e mai mult decat suficient sa le faci pe astea, e chiar semn de incredere nemarginita-n tine. Daca te apuci sa faci cocos in sos de vin esti deja aroganta. 😈

    Incepatorii incep intotdeauna cu ceva greu de realizat. Eu am inceput cu ciulama de pui :mrgreen: . Am aruncat-o. Apoi ciorba de fasole. Am aruncat-o.
    Acum sunt la capitolul sarmale 😯

  18. nu pricep,
    daca va place asa de mult sa gatiti,
    de ce mai tineti cura de slabire???

  19. Primul esec culinar major a fost in anul I de facultate, cand m-am apucat sa gatesc io un borcan de fasole verde- conserva trimis de maica-mea, sa am rezerve, in caz de ceva (de ex. , in cazul absolut critic in care ma saturam de cartofi prajiti si se scoteau de pe piata toate sortimentele de iaurt). Si am pus bulion, cu ceapa taiata, sare, intai putina, apoi mai multa, ca pusesem si putina apa si am zis sa nu iasa nesarata… si lasam sa fiarba, timp in care nu gustam deloc… si la sfarsit adaugam patrunjel taiat, si lasam sa se raceascaaa… si cand gustam, stupoare! era OCNA! Maica-mea omisese sa-mi spuna ca fasolea verde se conserva tocmai datorita sarii si ca nu numai ca nu trebuia sa mai pun sare, ci era necesar sa si desarez putin. Mai nasol a fost ca, de foame, am mancat o parte din ce facusem… si am dat si colegei 😆

  20. … ca sa continui ce a spus dg … daca nici macar nu stiti sa gatiti, ce mancati de aveti nevoie sa tineti cura de slabire ??? (care vrea o reteta de rata cu portocale ? 😈 )

  21. Another: cura cu griu si orez e cura de ingrasare, nu de slabire. Acum te-ai prins? Totul are o logica pina la urma.

  22. mda … am fost corigent la logica! … totusi ne-gospodinele cand nu fac cura ce baga-n gura?

  23. nu-nţeleg de ce toată lumea vorbeşte despre cure de slăbire, când eu am vorbit despre o cură de dezintoxicare 🙄

  24. @Another : – vezi, asta-i dovada ca nu mancam vreun purcel fript si nici rata cu portocale :mrgreen: 😆 😆

  25. @Simona, mea culpa, nu prea am auzit de respectiva dieta deci nu ii retinusem bine numele, asa ca am facut confuzie…. 🙄 sorry 😉

  26. 😉 Ce bine că nu-ți ies plăcintele și alte alea!Poveștile despre aceste miiici insuccese sunt delicios-savuroase,așa că:FELICITĂRI PENTRU TOATE!

  27. @ Simona Vorbim mai des de cure de slabire decat cele de dezintoxicare pentru ca teama femeilor nu e de a nu arata intoxicate ci dolofane! … deci daca slabitul e doar un bonus … premiul e de forma!

  28. Nu mai vorbiti de mancare , mai , ca face cura , n-auziti ? Vrea sa se lase si de viciul asta , dupa fumat . :mrgreen:

  29. Sectia papusi Spitalul 9

    Apai daca ar fi sa ma iau dupa calitatile mele de gospodina, dau clasa, ca-mi ies si prajiturile si placintele si ciorbele si sarmalele… practic imi cam ies toate. Asadar, Simona, cand te simti dornica de experimente, cere sfatul si in partea asta. Si cum sunt si ardeleanca de nastere si crestere, nici nu te taxez pentru sfaturi :)).

  30. Eu am inteles Simona, acum tii o cura de dezintoxicare si ingrasare, saptamina viitoare o cura de slabire si tot asa. Am auzit, foarte populara dieta, yo-yo parca-i spune 🙂

  31. @catalin: sa mori tu ca te pricepi mai bine la d-astea decat mine? atat de bine incat sa faci pe smecherul? :mrgreen:

  32. Pe bune acum, “dezintoxicarea” cu griu si orez e o prostie. Sa mor io’ daca nu 🙂

    Da, stiu ca vin unii si zic ca se simt excelent dupa o cura de asta, dar nu spun ca inainte se indopau cu pizza, saorma, bere si sucuri.

    Auzi … pune si tu reteta de griu fiert. Asa, cu poze explicative :mrgreen:

  33. Si spune drept, Simona, n-a facut Nic misto de tine cu “dezintoxicarea”? 🙂

  34. Hey! Eu sunt mândru că am făcut mămăligă la cuptorul cu microunde.
    Pînă la urmă nu e aşa rău să fii burlac. 😯 :mrgreen:

  35. da o prajitura cu ciocolata pt slabit nu stiti?
    da o reteta pe baza de mici si bere pt dezintoxicare?
    marinica s., mie nici insurat nu-mi iese mamaliga…

  36. pana acum jumatate de an nu stiam decat sa fac omleta, cate o ciorbita cand si cand si tocana de cartofi cu ceva carnitza prin ea. Pana cand am aflat ca exista Laura Adamache. Eeeei, dragii mosului… de atunci sunt specialista de pui in crusta de paine, brownie cheese cake, biscuiti bicolori si prajitura cu cirese. Ceea ce va doresc si voua!
    8)

  37. Am ras cu lacrimi de crocodil!!! 😆 Asa un umor ,mai rar 😀
    Succes in continuare! Salutari si numai bine! 🙂

  38. Ție foame? Călca-ți-ar cura cu griu si orez! Bleah! Ia fată o bucată de carne, că cea mai bună legumă pentru cură e carnea! :mrgreen:

  39. Hehe m-am amuzat copios 🙂
    La cat mai multe retete, deci! 🙂
    cChiar zilele trecute ma laudam unei prietene ca desi nu a mai fost demult bunica mea pe la mine sa imi gateasca, in ziua precedenta mancasem ciorba de fasole. “Nu pot sa cred, ai stiut sa iti faci singura?!”, se entuziasmeaza ea. “Desigur! Am luat un plic Ideea Magica pentru ciorba de fasole si l-am turnat intr-un litru de apa. Am amestecat pana a dat in foc, dupa care am pus o lingura de bulion si putin otet si exact ca ciorba lu’ bunica a fost :P”
    Deci, ma pricep!

  40. habar n-aveti.
    vreti sa va spun cum se face un ceai?

  41. dg
    merg să fac ceaiul/scrie reșeta,te rog/vreau să verfic dacă procedai corect 😀

  42. cine esti tu?
    nu te re-cunosc…
    si io nu vb nu necunoscuti…
    ai vazut ce-am patit cu tipa aia murdara de socolata…

  43. Daaaa!Bine faci pen”că eu sunt mai a dracului.
    Am văzut ce-ați „pățit”și tu și Neamțu și Cruella.Bine v-a făcut,meritați că PREA ne faceți să râdem 😀 😀

  44. Gregorie Casă

    Fericirea are ochii tăi. Să-ți pui lentile de contact.

  45. “Iubesc femeia, cand e femeie”….adica la făcăleţ, ca să zic aşa. 🙂

  46. felicit pe oricine mananca / are curajul sa manace din ceea ce gateste el insusi……
    eu nu o fac….
    nici macar nu gust cand prepar “nutritura” de zi cu zi…..
    imi lipseste de langa mine persoana iubita, de aceea manac ca o masina de mancat…..
    nimic mai frumos sa ai langa tine persoana iubita si sa nu iti trebuiasca nimic….
    mancarea si mancatul….. nimic mai hidos….. suntem obezi…. sclavii nostri…..
    pup
    r

  47. Ca sa ma bag si eu in ciorba…parerea personala, draga Simona, e ca ai vointa ceea ce trebe apreciat.
    In epoca post-moderna, cand exista alternative gen fast-food, mancare gatita de la Angst sau Carrefour, pui la rotisor, placinte de toate felurile de pe toate drumurile, Covrigi (observati ca am scris cu litera mare ca sunt de baza), chinezesc, home delivery food si nu in ultimul rand restaurante traditionale si netraditionale….deci, cum spuneam, cand ai atatea variante simple si uneori chiar mai putin consumatoare de bani sau timp, sa te te apuci de gatit e o chestie super tare…fara mishto.

  48. @paradaillan: eu . vrei retete?

  49. sefinspectorbula

    WALL OF TEXT.
    Oribil formatat tot articolul… am citit cateva randuri si am renuntat.

  50. Domnul Bula , inspector sef , sper ca n-ati obosit prea tare citind . Retrageti-i licenta de publicare pe blog ca doar sunteti inspector . Sef …

  51. cruela de vila

    deci fatahhhhh, cand n-ai sucitor, foloseste o sticla de sticla ( de preferintza goala 😳 ) o speli b 😳 ne, o usci bine si-tzi faci treaba cu ea!
    daca n-ai sticla, e simplu: il trimitzi pa nic sa cumpere una ( vin, ceva) si s-o goleasca! :mrgreen:
    sigur va aprecia!
    😉

  52. cruela de vila

    despre experientzele mele culinare nu-tzi pov estesc ca nu vreau sa te eclipsez!

  53. cruela de vila

    sa zica neamtzu daca nu e buna sticla! 😉

  54. cruela de vila

    ps: tot o sticla foloseshti shi cand vrei sa pisezi nuca si n-ai cu ce!merge si un borcan, de data asta!o foloseshti ca pe sucitor!;)
    borcanul merge shi ca “pisalog”
    dar, pt rafinament , la kaufland
    gasesti mojar!
    😉
    stie domnu’jamie!;)

  55. Ma, prima mea ciorba a iesit… cum sa iti spun… o mancare de fussili, direct. Ca nu m-am gandit ca or sa se umfle asa tare pastele, si am pus vreo juma` de punga. Dar de atunci, toate imi ies minunat.

  56. […] Si ultima, o bombonica delicioasa, toate am trecut prin asta, dar nu multe o putem povesti asa de haios, bai cratito  […]

  57. Clar, nu mi-a venit inca timpul. Adica nu ma apuc de gatit . 🙂 Splendid.

  58. O sa mor. :)) Esti incredibila. :)) Nu cred ca am intalnit pana acum om care sa fie in stare sa povesteasca ceva atat de banal intr’un mod mai amuzant decat o faci tu. :))

  59. Saluti, draga mea Simona,

    Ce pot sa spun? Felicitari!!!!! Poate ca nu te pricepi la gatit insa la scris esti geniala. 😉 M-ai facut sa rad de una singura cu lacrimi!!!! :))))

    Eu una ma pricep in bucatarie si asta pentru ca imi place muult sa mananc si ii multumesc Domnului ca nu ma fac maaaare si “frumoasa”. 😀

    Cu putina perseverenta, cred ca vei fi mai muult decat ok!
    Tine-o tot asa insa!
    Totusi, daca imi permiti, iti dau si un sfat: orice ai face de papa sa pui suflet si dragoste in el si va iesi! Garantat!

    Te pup si mult succes in tot ce intreprinzi!

    Cu drag,
    Cristina

  60. 😀 Genial! M-am regasit total in articol..asa sunt si eu in bucatarie :mrgreen: 😳

  61. cetateanul sictirit

    Inginerie curată! Și explorare pe deasupra… să-ți pui o cască de colonialist când mai intri în bucătărie 😉

  62. La mine se intampla pe dos. Tot ce incerc sa fac iese minunat, spre mirarea tuturor, inclusiv a mea. Drept pentru care am decretat in familie ca eu seman cu bunica (era o gospodina desavarsita). Sora-mea, cred ca de invidie ca ei nu-i iese nimic (seamana cu mama) a zis ca da, seman cu bunica, gatesc bine si imi plac barbatii (bunica a ingropat trei soti). Iar mama, cred ca tot de invidie ca nu-i iese nimic (sora-mea seamana cu ea, v-am zis, nu?) a zis ca daca vreau sa seman cu bunica, sa ma marit si eu, macar o data…:))))

  63. Daca te apuci cumva de mamaliga, intreab-o pe sor’ta cum se face, ea facea o mamaliga buna in facultate. Daca imi aduc bine aminte, ai nevoie de un vas cu apa, malai, un resou si un cutit ca sa racai mamaliga, care intre timp a sarit toata pe geam (bineinteles ca se pune resoul langa geam, ca de pe pereti se ia mai greu). A! si vasul sa fie de unica folosinta, ca oricum nu-l mai recuperezi.

  64. Faza e ca mi s-a facut foame …

  65. Prima data cand am facut ciorba, am avut grija sa-mi fac stocul necesar de la mama, respectiv taitei de casa si bors acru, acru. Mama, din exces de zel, mi-a dat taitei pentru vreo 3 oale de ciorba, plus cateva de la vecinii de palier. Eu, din si mai mult exces de zel, am pus toti taiteii in oala…dupa ce a fiert si clocotit, nu am avut de unde sa aleg nici macar o cana de zeama…o mancam cu furculita 😛

  66. Draga mea, de 11 ani (aproape) stau pe ale mele picioruse si placinta de la zero nu am facut EVER! sigur fac tiramisu, imi ies muffins (din cutie, da? ) si clatitele pufoase (de la zero ca de alea subitiri nu am tigaie de care trebe).
    Am avut si eu un cuptor disperant dar acum gratie sotiorului am unu care e super si imi iese o pizza (da, cu aluat facut de mainile mele)
    Cat despre mancare, fac cam orice in afara de: sarmale, carne (porc, vita, oaie), varza fiarta sau calita sub orice forma (YUCK)… supele ardelenesti imi ies, ciorbele de prin sud imi ieseau candva (nu am facut de mult), ciorba de burta imi intoarce burta pe dos :))))))
    Deci noi sa traim ca ne descurcam si cu salate!

  67. Simona, mie imi ies ciorbele de pui si de perisoare 🙂 Galustile imi ies tari ca piatra 🙂 Si gogosile pe care le fac eu sunt bune de aruncat cu ele dupa cainii comunitari sau dupa dusmani 😀

  68. Dragă Simona
    Faza cu orezul m-a făcut să râd cu lacrimi mai ales că mi-a amintit de o întâmplare similară din copilărie când poate-ți amintești se făcea și fidea cu lapte, iar eu copil cretin fiind singur acasă am vrut să-ncerc să-mi iasă.
    Am pus simultan în oală pe aragaz laptele pentru fiert și fideaua.
    Din păcate rezultatul a fost catastrofal….. fideaua (cu ou, deci scumpă și rară) nu s-a desfăcut de nici un fel din mănunchiul inițial de la fabricant și au rezultat niște găluște de tras cu praștia.
    Merci pentru articol… m-a distrat foarte tare! 😆

  69. cu orezul am si eu o intamplare asemanatoare, numai ca eu locuiam in camin (in regie) si incercam sa fac orez cu ciuperci. eu am pus toata punga de orez intr-o cratita de dimensiuni normale si pe masura ce vedeam cum creste, am inceput sa scot din el si sa umplu toate vasele pe care le aveam la dispozitie si care puteau fi puse pe resou (am uitat sa mentionez, desi era relativ de inteles ca toata treaba se desfasura pe un resou :)))) ).
    chestia ciudata e ca, nu stiu cum, a iesit foarte bun.
    am hranit cam tot etajul cu orezul meu :)))

    ma tavalesc pe jos de ras cam de fiecare data cand citesc vreo poveste de’a ta :)))
    esti criminala!

  70. prima oala de fasole. Camin, resou, fasole, apa, noapte nedormita.
    am dormit asa de bine in fuuuum!!
    M-am trezit intr-un tarziu in ceata si fum, aerisesc, arunc oala, etc.
    Peste 1 ora vine colega de camera de la invatat: “vai, si ce bine mirosea a fasole din capatul culuarului….”

  71. orestesaunueste

    Se spune FĂ CRATIȚO, AI CHEF SĂ ARDEM CEVA AZI…?….

  72. mie de mica mi-a placut in bucatarie si pot spune ca ma descurc bine. Prajiturile cu foi ar fi o mica problema, dar nu prea fac dulce. In rest ok 🙂 ciorbe, supe, sarmale, aproape orice 😆

  73. Ma bucur josnic cand citesc asa ceva, pentru ca nici mie nu-mi prea iese treaba cu gatitul, oricat de mult as persevera. Fiica-mea chiar m-a intrebat daca am pus si vanatai in pilaf, ca gasise niste chestii mai tari acolo (http://mamaalunitza.wordpress.com/2014/05/28/la-copii-dragostea-nu-trece-prin-stomac/) 🙂

  74. Prima data cand am vrut sa fac orez am pus intr-o oala medie o punga de 1 kg de orez si restu apa ….. Nu are rost sa povestesc ce a iesit ca va puteti imagina si singuri 😳

  75. Am vrut si eu sa fac o tarta de-aia cu pui si legume in aluat si scria in reteta ca tre’ sa pun foaia de aluat la cuptor putin, acoperita de hartie de copt pe care se pun niste boabe de fasole. Nu prea am inteles eu de ce, nici nu am stat sa filosofez pe treaba asta, am banuit doar ca sa nu pluteasca hartia de copt prin cuptor, deci m am comformat. Ideea e ca oricum mi a luat foc hartia in cuptor si in nemarginata-mi istetime m am gandit sa o las acolo sa arda si sa se stinga focul singur, dar al naibii mai rau ardea cu flacari si mai mari si incepuse sa iasa fum rau si ma gandeam ca flacarile alea asa mari sa nu atinga vreun furtun din ala de gaz de la cuptor si sa mai sar si in aer asa ca am scos toata tava in flacari si nu stiam ce sa fac cu ea. Ma gandeam sa nu o pun in chiuveta sa nu o afum si nu voiam sa torn apa pe aluat ca muncisem asa mult la el. Pana la urma am acoperit o in chiuveta cu un prosop si am stins focul, dar a trebuit sa arunc si aluatul ca avea miros de ars si cenusa de la hartia aia se lipise de el si de la boabele de fasole carbonizate. Nu am mai facut felul ala, m-am lasat pagubasa si m-am reorientat. Si la alt fel de mancare si la alt gen de cuptor.

  76. A, deci mai sunt şi alţii… :mrgreen:
    Pentru că am zis acum câteva zile tot la tine pe blog că eu nu ştiu/nu vreau/nu pot să gătesc, m-a apucat aşa o ambiţie gastronomică expandantă, care s-a expandat ce s-a expandat până când, în această minunată dimineaţă de vară, s-a transformat în clătite. Mi-a fost ruşine să o sun pe maică-mea să o întreb reţeta, aşa că mi-am luat laptopul în bucătărie şi m-am apucat. Nu ştiu cum se face că aveam făină în casă, probabil îmi rămăsese de când făceam lipici în clasa a doua.
    Reţeta de pe net ziceea că aluatul trebuie să fie un pic mai subţire decât o smântână groasă. Eu sunt foarte tehnică – fată de inginer – mie trebuie să-mi spui exact cât şi cum, nu pe modelul făină cât cuprinde, zahăr după gust, un praf de sare, apă din ochi şi ulei – simţi la mână cât trebuie. Conceptul de smântână groasă probabil că nu e la fel în toate curentele gastronomice, căci mie mi-au ieşit patru clătite groase dintr-o compoziţie ce trebuia să nască 10 bucăţi. Le-am mâncat pe toate şi voi spune oricui mă întreabă că au fost bune, şi nu arse, tari, groase şi uleioase.
    Fumul a fost mult mai reuşit decât clătitele şi încă persistă, cu toată ploaia şi vânticelul de afară.

  77. …două mâini stângi, da’ ce emisfere ai, cenușii rău și pline de șănțulețe! 🙂

  78. deci cumnatul nu e fratele sotului… ca au mame diferite… ai o sora, deci.
    dulceata de trandafiri reteta si trandafirii de la soacra. prima incercare dulceata (de orice fel)
    pigulit flori taiat parte alba petale cu foarfeca (individual). munca de chinez batran. tot dichisu pregatiri zeama de lamaie lasat frigider o zi. high expectations, ca iubesc dulceata in cauza. compilat reteta soacra cu indicatii retete internet sanda marin etc. si cautat inteles principiile si filosofia. pectina, acizi, vaporizare si altele. elementul comun: se spumuieste pana nu mai e spuma. dar tot era spuma. drept pentru care lasat mult mai mult pe foc decat trebuia (si spuma tot facea). 20 de minute trebuia, lasat parca o ora. stins. racit smoala. aruncat. oala 2 saptamani chiuveta treptat si tenace scoasa la lumina si salvata. asta bun, ca era si inca este cea mai mare oala din casa. dar…. regretul! actul ratat! ciuda! lacrimile! vinovatia! visul stins al gustului divin! raportarea telefonica inciudata a rezultatului catre soacra si restul instiintati anterior de maretia intreprinderii. oh… oroarea amuzata a degetelor frecand disperat intrebator acea oala. mai incerc in cativa ani. cred ca de la ionel teodoreanu mi se trage.

  79. am ras cu lacrimi. super talent de a scrie! felicitari!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green