Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

“Da, sunt de acord să mergem împreună în lupta asta!”

Acum un an, Asociația P.A.V.E.L. câștiga finanțare de la Rompetrol, cu proiectul “Împreună pentru copiii bolnavi de cancer din România”, care își propunea să doteze secția de oncologie pediatrică a Institutului Oncologic București cu echipamente performante de administrare intravenoasă a citostaticelor și să asigure logistica pentru biroul asistentului social din spital. De ce vă spun asta acum? Ca să vă anunț că tocmai a început campania Împreună pentru fiecare pe 2014 și, până pe 7 iulie, puteți înscrie proiecte de sănătate sau de mediu, cu șanse mari de a obține, la rândul vostru, finanțare. 87 de proiecte au fost deja implementate în ultimii ani, beneficiarii direcți fiind vreo 300.000. Detalii pe site-ul campaniei, adică aici.

Iar acum să vă povestesc despre oamenii de la Asociația P.A.V.E.L. și despre cum încearcă ei în fiecare zi să îmbunătățească viața copiilor și a tinerilor bolnavi de cancer, leucemie și anemii grave, orice ar însemna asta. Iar asta poate să însemne așa:

– un apartament social din zona Dristor, în care sunt cazați gratuit copii veniți la tratamente, împreună cu insoțitorii lor;

psihologi și asistenți sociali angajați de fundație, care au grijă zilnic de copiii internați în secțiile de oncologie și hematologie din I.O.B. și I.C.Fundeni

sprjin material pentru procurarea medicamentelor prescrise de medicii curanți, pentru efectuarea analizelor, pentru supliment de hrană, pentru transport și ajutor în caz de deces;

– ludoterapie și terapie ocupațională în camerele de joacă din spital sau la patul micuților nedeplasabili, lecții cu copiii (matematică, română, engleză, franceză, istorie, georgrafie), în cadrul proiectului Școala de spital, tabere, excursii, petreceri, spectacole, concursuri;

– activități de lobby și advocacy (conferințe care aduc față-n față autoritățile cu specialiști din diverse domenii ale oncologiei, în încercarea de a influența politicile publice);

campanii umanitare, de conștientizare, de informare, fundraising etc.

shutterstock_164864306

Cum arată concret munca zilnică a oamenilor de la Asociația P.A.V.E.L. mi-a povestit, într-un interviu, Alina Mitroi. Vă rog să-l citiți, s-ar putea să vă schimbe ziua, poate chiar săptămâna, poate chiar viața. 🙂

 Aveți două puncte de lucru, unul la Institutul Oncologic și celălalt la Institutul Clinic Fundeni. Practic, ceea ce faceți voi e complementar actului medical. Cum procedați concret?

 Zilnic, de luni până vineri suntem prezenți în secțiile de oncopediatrie și hematologie din cele 2 spitale prin specialiștii noștri: asistenții sociali, psihologi, kinetoterapeuți, art-terapeuți etc. Împreună cu medicii curanți, aceștia evaluează periodic cazurile pacienților internați. Am putea spune că am format, cel puțin la IOB, o echipă multidisciplinară care ia în grijă atât copilul cât și familia acestuia, preocupandu-se atât de nevoile medicale, cât și de cele sociale, psihologice sau educaționale.

Cum arată o zi din viața unui voluntar sau a unui angajat la P.A.V.E.L.?

Nicio zi nu seamănă cu altă. Sunt multe situații de urgență în care trebuie să acționezi rapid, și nu mai contează atunci pe ce post ești angajat sau dacă ești angajat sau voluntar. Dacă îi trebuie unui copil un medicament pe care îl găsești la farmacia din centru, atunci sari în mașină și te duci să-l iei. Dacă o mamă are o criză de plâns și medicul curant te cheamă să încerci să o liniștești, atunci lași rapoartele la o parte și cererile de sponsorizare și te duci în secție, încercând să aplici ce ai învățat la școală… De multe ori, realizezi că realitatea „râde” de școlile și facultățile tale, ceri ajutorul unui coleg (de exemplu asistentul social), și, în echipă cu el, discuți cu familia, până când începe să se întrezărească o mică stare de echilibru. Pe voluntari încerc „să-i prind” prin oraș, pentru că de multe ori am nevoie de cineva să-mi aducă la IOB rezultatele diverselor analize ale copiilor, făcute prin spitale. Majoritatea mămicilor au dificultăți în a se descurcă în minunată noastră capitală, acolo unde „rechinii” ajung să le ceară și 100 Ron pe o cursă de taxi. Sunt însă alte zile mai liniștite, cum ar fi zilele de naștere ale copiilor pe care îi serbăm în spital. Mai sunt și taberele de la mare sau la munte, unde uităm cu totul că am lucrat vreodată în spital.

Cum sunt zilele unui copil internat la Institutul Oncologic? Dar ale părinților?

 Ore întregi, zile de chimioterapie și radioterapie. Bineînțeles, părintele, de obicei mama, este mereu lângă el, câteodată ca o umbră, ca un termometru al stării fizice, al stării psihice sau al poftei de mâncare… Ne bucurăm însă că prin prezența noastră și a altor asociații din domeniu aerul secțiilor din spital se schimbă. Familiile primesc zilnic vizita psihologului, a asistentului social, iar copiii își petrec mult timp la sala de joacă, chiar dacă au branulele „în funcțiune” și, practic, sunt la tratament.

Cum e, pentru voi, când unul dintre copii pierde lupta și… pleacă?

Copiii nu pierd nicio luptă. Noi le pierdem pe unele din ele. Ei pleacă sau rămân cu fruntea senină. Pe noi însă ne cuprinde neputința și ne lovim de limitele noastre lumești… Uneori, pur și simplu nu mai avem nimic de făcut… și predăm atunci controlul unui Dumnezeu pe care încercăm să-l cunoaștem cât mai bine, zi de zi, într-un permanent exercițiu al smereniei…  Lupta se redeschide însă în următorul moment în care un alt copil, un pacient nou, ne atinge cu privirea. Atunci când bucuria sau tristețea lui se răsfrânge asupra ta este ca și cum ai semna un acord: “Da, sunt de acord să mergem împreună în lupta asta și mă simt mai puternic și conștient că niciodată!”.

Oamenii rezistă mult timp la voi sau pleacă repede? Cât timp poți să mergi la serviciu într-un loc în care e atâta durere?

Cei care pleacă, pleacă după primele zile de contact direct cu pacienții în spital. Cei care rămân, rămân pentru cel puțin câțiva ani. Cred că îți dai seama de la început dacă rămâi sau pleci. Și, din momentul în care ai rămas, miza este prea mare că să renunți în mijlocul luptei. Nu mai pleci.

 Ce profil de om trebuie să ai ca să devii voluntar la P.A.V.E.L.? Crezi că poate oricine? Adică, una e să plantezi copăcei, împreună cu o asociație ecologistă, alta e să te lupți zi de zi cu o boală care încearcă să omoare copii.

Voluntarii cred că pot fi în toate felurile posibile. Ca voluntar, ai posibilitatea să lucrezi direct cu pacienții, dar poți ajuta și din exterior, nu e nevoie neapărat să ajungi pe lângă sala de tratamente… Mă gândesc însă că “job-ul de voluntar” în sine implică, în general, anumite trăsături: noblețe, sensibilitate, flexibilitate și, nu în ultimul rând, putere de muncă. Fiți voluntari la P.A.V.E.L.!

Foto Shutterstock

Ați făcut vreodată voluntariat? Sau ați face? Dacă v-ar suna Alina într-o zi să vă roage să luați niște analize de la un spital și să i le duceți la Fundeni, vi s-ar părea o treabă complicată? Sau dacă v-ar ruga să faceți o traducere? Sau eu știu ce altă treabă care, de asemenea, nu ar presupune deplasare? De câte ori ați făcut asta pentru cineva/pentru ceva/pentru o cauză? Nu e nimic tendențios în întrebările mele, vă întreb cu drag și cu seninătate. Iar, dacă cineva vrea să devină voluntar la P.A.V.E.L., să-mi dea un e-mail la simona@simonatache.ro. 😉

12 comentarii

  1. Multumesc, Simona. Eu deja am completat formularul cu 2% pentru aceasta Asociatie si momentan incerc sa conving cunoscutii sa faca acelasi lucru 🙂

  2. offffffffffff
    la sectia unde Ianu isi face perfuziile,mereu gasesc cate un copil care pleaza din lumea asta.ori asistente care plang si refuza sa se duca pt ca stiu ca aia ar putea fi ultima injectie,ori parinti care isi plimba copiii in carucior in ultimele ore de viata.

    ma intorc daramata.

    voluntariat am facut in ultimii 25 de ani si o sa fac toata viata.
    cand nu am putut sa fiu prezenta fizic,am preferat sa donam din medicamentele lui Ianu.

    o sa iti pun mail,dar dupa ziua de maine.

  3. Ma bucur ca ai abordat si acest subiect desi cu ceva vreme in urma nici macar nu ai raspuns la mailul in care te rugam sa faci un mic lobby pentru a putea strange mai multe fonduri pentru PAVEL in cadrul unui flashmob. Oricum l-am facut si rezultatele au fost multumitoare.
    Da, cei de la PAVEL chiar se implica si merita sprijiniti in tot ce fac fiindca prin ei copilasii de la FUNDENI pot avea o sansa.

  4. @nike: exclus să îmi trimiți tu mail, care ajuți pe absolut toată lumea. EXCLUS! tu îmi trimiți mail în care îmi spui că mai iei o pauză și te mai odihnești.

  5. iordachec , felicitari pt ce faci.

    uneori nu poti ajuta,nu poti raspunde, uneori esti atat de cazut,ca nici macar tu nu te poti ridica singur.poate treci prin aceleasi incercari sau poate incerarile ti-au epuizat bateriile.

    am in jur de 5 cazuri ultra grave care asteapta raspuns,care au nevoie de raspuns,dar oricat ai incerca sa spui ca nici tu nu mai poti,ca esti si tu la limita sau de aceeasi parte a baricadei,asteptand si tu un rezultat la o analiza asa cum si ei asteapta, din pacate nimeni nu intelege.

    neraspunsul celuilalt poate fi si pentru ca celalalt are la randul lui nevoie de ajutor.
    suntem oameni si limitati la randul nostru de propriile noastre dureri. nu e o competitie, nu e o comparatie, durerea unuia poate insemna nimic sau enorm pt celalalt.

    cu tata in spital,operat de cancer, cu mama tot in spital, cu copilul langa saloanele in care PAVEL isi desfasoara activitatea la fundeni, cu perfuzii, cu multe pe cap, un ilustru fost user pe acest blog ma injura ca usa cortului ca nu am fost in stare sa ii rezolv nepotelul………………

    ce voi a zice: inainte de a ne exprima nemultumirea, asa cum ai facut-o si tu, sa incercam 5 secunde sa ne gandim si sa acceptam ca celalalt nu e rauvoitor ,ci poate chiar are o problema.

    aceasta intelegere lipseste de multe ori.

    si da, nu cred ca exista un blogger care sa fi facut in domeniul sprijinirii luptei impotriva cancerului in Romania,mai multe ca Simona,mai ales in cazul copiilor!

  6. @iordachec: 1. Primesc zeci și sute de astfel de mailuri, dar, din păcate, nu mă pot implica în toate cauzele de pe lume. Mă implic atât cât pot și când pot, iar cititorii mei, cărora le-am tot cerut bani pentru bolnavi sau ONG-uri, pot să îți spună dacă le-am cerut de multe sau de puține ori; mie mi se pare că am sărit chiar calul și, de fiecare dată când fac un nou “mic lobby”, mi-e cam jenă, așa, de ei…
    2. De obicei, răspund și la mailuri, însă sunt momente în care pur și simplu nu mai fac față fie muncilor pe care le am de făcut, fie vieții însăși. În astfel de momente, cu scuzele de rigoare, îmi iau libertatea să nu mai răspund. Am și postat, la un moment dat, un articol în care anunțam că nu voi mai răspunde tuturor mailurilor, pentru că nu mai fac față, dar nu îl mai găsesc să-ți dau link.

  7. ah, nu, nu l-am publicat, l-am scris, dar nu l-am publicat, se pare, l-am găsit acum în Drafts. se numește “Sunt doar un om”. o să-l public.

  8. E ok, pana la urma conteaza mediatizarea Asociatiei PAVEL. Lucrurile se misca si asta e bine.
    Copiii aceia au nevoie de viitor. Am facut cunostinta si cu o “supravietuitoare” in cadrul unui flashmob. E bine acum si visele au prins din nou contur pentru ea.
    Orice ajutor oferit asociatiei se traduce in sansa la viata pentru acei micuti suferinzi.

  9. Buna ziua!

    Noi, Asociatia Parinti pentru Copii, credem ca un text scris de dumneavostra de 1 iunie sub titlul ” Scrisoare catre mine, copilul “, ar putea imbunatati viata multor copii din Romania. Regasirea emotiei copilariei retraita de fiecare dintre noi prin lectura textelor scrise de dumneavostra alaturi de alte personalitati din Romania la care am apelat, ar putea fi cheia unei noi abordari, atat la nivel personal, cat si institutional, a problemelor reale cu care copiii din societatea moderna se confrunta.

    Ceea ce va rugam este sa acceptati provocarea si sa ne trimiteti pe adresa de e-mail : scrisoricatreminecopilul@gmail.com un text semnat de dumneavostra cu tema ” Scrisoare catre mine, copilul “

    Textul dumneavastra, alaturi de alte texte scrise de nume respectabile din Romania, precum si de voluntari mai putin cunoscuti, dar la fel de dornici sa participe la cauza noastra, va fi publicat in revistele de nisa cu care vom colabora, pe blogurile colaboratorilor nostri care trateaza teme similare, iar, la final, vor face obiectul unui volum ce va fi publicat, pe baza unei colaborari cu una din editurile de profil, sub titlul ” Scrisori catre mine, copilul ” .

    Va multumim pentru amabilitatea cu care ne acordati atentie , asteptam in timp util textul dumneavostra cu tema ” Scrisoare catre mine, copilul ” pe adresa de e-mail :scrisoricatreminecopilul@gmail.com

    Cu stima, Asociatia Parinti Pentru Copii

    https://scrisoricatreminecopilul.wordpress.com

    La acest proiect pot participa atat persoanele invitate, cat si alte persoane care vor sa ni se alature fara o invitatie speciala in acest sens, dar care cred ca au puterea de a accepta provocarea de a scrie sincer catre cel care a fost odata, copilul.

    Pe masura ce vom primi textele dumneavoastra pe adresa de e-mail:scrisoricatreminecopilul@gmail.com, odata cu publicarea in revistele si blogurile de specialitate vom adauga pe acest blog o parte din textele ce vor sta la baza volumului:” Scrisori catre mine, copilul “

  10. Simona, cînd cuvintele pansează sau fardează realitatea, avem o problemă.
    Copiii pierd, și ei, orice luptă, ca niște oameni micuți ce sînt.
    Problema celor maturi e neputința. 🙁

  11. Felicitari pentru sustinerea acestui cauze. Sunt alaturi de tine si cei 2% in acest an ii voi redirectiona pentru aceasta cauza!
    Succes in continare!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green