O poveste despre bani, cu două fetițe
Au fost odată ca niciodată doi băieţei pe care-i chema Curăţel şi Murdărel. Pardon, asta-i altă poveste, de fapt, îi chema Pic şi Poc. Upps – ce-am, băi, nene? -, şi asta e altă poveste. Mai încercăm o dată, poate de data asta ne iese. Au fost odată ca niciodată două fetiţe, pe care le chema Ana şi Maria şi care erau foarte bune prietene. Gata, am nimerit-o, asta e povestea noastră și, după cum vedeți, nu e cu băieței, ci cu fetițe.
*
Ana avea părinţi foarte, foarte, foarte bogaţi, care îi cumpărau absolut tot ce își dorea ea. Ba, uneori, îi cumpărau chiar şi ce nu-și dorea. Dacă se uita puţin mai lung după o ciocolată, a doua zi, tatăl ei îi cumpăra toate fabricile de ciocolată din țară. Dacă se uita după un puișor gălbior de găină, a doua zi, tatăl ei cumpăra o grămadă de ouă pe care se apuca să le clocească personal. Odată, Ana s-a oprit în parc, să se joace cu un bebeluș drăguț. Tatăl ei a încercat imediat să i-l cumpere, doar că nu au fost de acord părinții lui, care s-au supărat și…
… dar mai bine nu vă dau tot textul. Cel puțin deocamdată. 😉 Mai bine vă spun ce-i cu el. E vorba de o poveste pentru copii, pe care am scris-o pentru campania Sâmbăta micilor bancheri, desfășurată în perioada asta de Volksbank și adresată copiilor de până în 12 ani. Campania decurge așa: copiii vin în sediile Volksbank, sunt prinși în tot felul de joculețe din care află lucruri despre lumea finanțelor, fac un tur al băncii, plin de surprize, iar, la final, în schimbul unei cărți aduse de acasă, primesc două cărticele, printre care Povestea pușculiței, scrisă de mine, pe care cineva le-o și citește pe loc, ca să nu-i doboare curiozitatea, până ajung s-o citească cu ochii lor. Sâmbătă, pe 19 iulie, în sucursala Volksbank din București, strada Dr. Felix nr. 63-69 (zona Piața Victoriei), voi citi povestea chiar eu, așa că vă aștept cu drag, împreună cu copiii din dotare.
Vor urma apoi descinderi ale acțiunii și în alte 9 orașe ale țării: Brașov (26 iulie), Constanța (2 august), Timișoara (9 august), Iași (23 august), Cluj (30 august), Craiova și Curtea de Argeș (6 septembrie), Sighișoara și Mediaș (20 septembrie). Mai multe informații se pot găsi în sucursalele Volksbank din orașele respective.
Eu vă aștept sâmbăta asta, la 11, la locul anunțat. Neapărat cu copilul și cu o carte, în schimbul căreia va primi o alta, plus Povestea pușculiței a cărei copertă o vedeți mai jos.
Volumele colectate de la copii vor fi donate bibliotecilor municipale și comunale din zonele prin care se va perinda campania.
Gata, am comunicat ce trebuia, acum să ne întoarcem un pic la Povestea pușculiței. A fost prima oară când eu am scris o poveste pentru oameni mici, însă știu că voi, cei care aveți copii, inventați câte una aproape în fiecare seară. Cum reușiți? Cum sunt poveștile voastre? Povestiți-mi despre ele. Puteți chiar să îmi și spuneți una. 😉 Mor de curiozitate. 🙄
Ups ,ce noroc :”Ana avea părinţi foarte, foarte, foarte bogaţi, care îi cumpărau absolut tot ce își dorea ea.” 😀 😀 😀 😀 !
ei, încă n-ai văzut continuarea
Ce dragut, Simona! Vreau si eu cartea cu Povestea pusculitei, ca Eliza (fata mea de 5 ani) nu pricepe deloc care-i treaba cu pusculita aia si de ce pune bani in ea. Si de ce saculetul ei de monede de 1 ban nu valoreaza nimic cand sunt asa multi, frumosi si aurii! Poate reusim sa ajungem si noi sambata, desi ora 11 e cam devreme pt o zi de sambata : ))))
hai, hai, veniți. 🙂
ah, uite, tocmai mi-am dat seama de o chestie: evenimentul ține până la 14,30, deci poți veni și mai târziu. chiar dacă n-o să mai fiu eu acolo tot vei primi cărticica.
Hei, n-am mai comentat de mult la tine, acum am vazut ca mai nou se poate da reply direct 🙂 Incercam sa ajungem si noi la timp, avem si o carte frumoasa de dat 🙂
Pff… vreau si eu sa ma cheme Ana 😀
Nu pierzi nimic, stai linistita :)! Pe mine ma cheama si Ana, insa n-am nicio fabricuta de ciocolata si nu sta nimeni sa-mi cloceasca oua (inca 😛 ). Singura chestie in comun (pana acum) e dorinta de a lua-avea un bebelica.
Mi-am adus aminte de o intamplare veche. In vremurile indepartate, pe cand unchiul era doar un baietel tantalau, era cu bunica mea la piata si in timp ce bunica-mea isi scalda ochii cu rosii si gogonele, s-a trezit cu o mogaldeata mica in carucior langa ea.
Odorul ei vazut un copil (nesupravegheat si el) si i-a venit ideea geniala sa-l ia acasa, ca el nu are un frate si are nevoie de unul.
Replica bunica-mii a fost urmatoarea: tu nu vezi ca e fata? du-te si du-o de unde ai luat-o!!! ”
Problema e ca el uitase de unde luase caruciorul si la orizont nu era nicio mama care sa urle dupa copilul ei, asa ca l-a bagat sub o taraba si a plecat.
Noroc ca l-a urmarit bunica-mea si, vazand ce face odorul ei, a inceput sa strige prin piata ca are un copil care s-a pierdut (era valabil si pt baiat si pt fetita :)) )
“tu nu vezi ca e fata? du-te si du-o de unde ai luat-o!!!” 😆 😆 😆
Vai.. :)) banuiesc ca si mama fetei tot cu ochii dupa gogonele era, de n-a observat ca-i lipseste copilul :)) Sa ne fereasca D-zeu de copii ca unchiul tau! 😀 :)))
pe cind si la Slobozia? avem si noi sucursala aici! Felicitari! sper sa ajung si eu in posesia cartii, cred ca mi-ar prinde bine chiar si mie. pa. pa.
frate la ce nivel au ajuns astia cu reclamele la banci… vor sa recruteze sclavi platitori chiar de la virsta de gradinita…
simona ma dezamagisi cu povestioara…
ti-au pus si tie ceva in pusculita bancile ptr reclama asta?
chiar sunt curios daca va fi cenzurat mesajul 😉 lets’see
ma scuzati as mai scrie da tre sa ma duc la banca sa imi platesc rateleeeee…
O, Doamne, câtă nerăbdare și câtă insistență! 4 comentarii în doar 2 minute! ai intrat în moderare, pentru că postasei prima dată. dar vei rămâne în moderare, fiindcă ești insistent și ușor agresiv:
1. textul ăsta face parte dintr-o campanie de publicitate și e marcat și la tag-uri, și pe bara de sub text;
2. nu, nu mi-au pus nimic în pușculiță, nu lucrez așa. lucrez pe bază de contracte și emit facturi. și transparent, după cum rezultă de la punctul 1;
3. știu, băncile și toate corporațiile, în general, sunt Bau-Bau și nu ne vor decât banii. îți recomand să mergi să trăiești în pădure, fericit. de ce ai făcut rate? de ce accepți convențiile lumii în care trăiești? există posibilitatea să fugi de companiile rapace. POȚI. doar că nu vrei. îți place să-ți iei mașină sau casă în rate? da? atunci acceptă convenția până la capăt. 😉
Eu nu sunt in tara, dar tare mi-as dori sa avem cartea in biblioteca:) Baietelul meu e in faza in care pusculita e “izvor nesecat” si chiar daca si eu scriu povesti, pe subiectul asta inca nu mi-a venit nici o idee salvatoare … O putem comanda de undeva?
o să întreb, să aflu ce se poate face și revin cu un răspuns. 😉
Multumesc!!!:)
dă-mi la simona@simonatache.ro adresa la care vrei să îți fie trimisă și rezolvăm. ok? 🙂
Recomand ca background sonor ptr intilnirea cu micutii platitori piesa Money ( Pink Floyd ).
Evident micutii care stiu engleza vor aprecia si versurile… 😉
Simona, please afiseaza comentariile mele…
All I get so far is : “Please Note: Your comment is awaiting moderation.”
Simonaaaaa!
Da noi, ăştia care nu avem copil şi nici de unde închiria, pardon, împrumuta unul (că parcă la răpire nu m-aş băga
) de unde aflăm ce-a păţit Ana? 🙄
să sperăm că veți afla, totuși. eu sunt optimistă 😉
Copilaria mea a avut povesti traumatizante :)) ! In noptile lungi de iarna, auzeam o singura “poveste” pe care o uram din tot sufletul….nu de alta, dar era foarte dureroasa! Se apucau ai mei sa-mi faca masaj, sa creasca fata frumos si sanatos
! Ma rog, ala nu era masaj, era un fel de framantat cozonacii.
!
Unul ma framanta, altul recita poezia:
A trecut Maica Precista din casa-n casa, din masa-n masa si a gasit usa descuiata, focul nefacut in vatra ….partea asta nu mi-o mai amintesc exact…..ce ai tu cutaritza mea, de ce te plangi asa? Ma dor manutele, ma dor piciorusele (asta zicea aluatul de cozonac)….Maica Precista a luat-o, ghem a facut-o, de pamant a trantit-o….
Eh, frumos, nu :))?
Dar sa stiti ca am avut si bunici
Eram singura fata de pe ulita care avea doua codite impletite (par luung) care stateau paralel cu umerii, de stranse ce erau.
Ma spala bunica-mea pe cap cu apa fierbinte, iar cand incepeam sa urlu, imi spunea sa fac liniste ca vin “aia” (paduchii), or sa se faca funie si or sa ma traga in fantana daca nu ma spala cu apa fierbinte. Aceeasi poveste de fiecare data. Explicatia pt parul impletit prea strans era “sa ti se vada ochisorii astia frumosi”
A trecut vremea si nu suport apa fierbinte si nici parul impletit :))! Iar pe Maica Precista…daca o prind, imi razbun copilaria traumatizata.
Doamne, ce copilării terifiante am avut cu toții, câte amenințări, câte torturi! Pfff… 🙄
vom veni.
bunica imi spunea despre chirila, soarecele scapat in mamaliga, despre sf Petru si Dumnezeu. bunica mea a fost cea mai tare bunica din lume.
cea mai tare poveste? a fost o pilda.
ma plimbam in noiembrie pe strada, aveam 5 ani si tin minte ca era o ploaie mocaneasca. imi placeau mult ploaia si copacii goi. bunica m-a intrebat de ce ma plimb prin ploaie? pt ca imi plac copacii goi si ploaia. bunica mi-a zis atunci ca trebuie sa vad in copacii goi toate frunzele si florile pe care le vor avea la vara, pt ca ploaia asta care cade e ploaia care ii face sa infrunzeasca, adica e roditoare. de aici trebuie sa invat sa caut puterea de a continua acolo unde nimeni nu o vede, pentru ca Dumnezeu sigur a lasat-o la indemana mea.
asta mi-a modificat fundamental gandirea, pt toata viata.
niciodata nu sunt mai fericita ca in noimbrie cand ploua, ca vad toti copacii goi, plini de frunze si rod,ca simt pe fata ploaia fecunda.
intotdeauna ma ridic, meseria mea este sa inving. Bunica a avut dreptate: Dumnezeu mi-a lasat intotdeauna la indemana puterea de a invinge si oamenii prin care ma ajuta sa o fac.
multumesc bunico si vreau sa spun ca aseara te-am visat, asa calma, cu ochii aia verzi imensi, parul alb. asa cum te stiu.
cum e cu soarele scăpat în mămăligă? zi-ne și nouă
chirila era un soarece foarte curios si nabadaios. certaret din fire intra in tot felul de incurcaturi haioase.ei si e pus de mama soricioaica sa faca mamaliga. dupa ce pune malaiul chirila observa ca sar stropi de terci clocotiti pe el, in timp ce o mesteca cu facaletul. incepe sa se certe cu stropii si enervat ca acestia nu il ascultau,sare in mamaliga de pe foc sa bata bine stropii de terci care il insultau. e salvat de mama soricioaca ce ii explica ca nu oricine face ceva care nu-i convine lui o face cu intentie si ca daca va cauta mereu conflictul si solutia razboinica,s-ar putea sa aiba parte de consecinte periculoase: mamaliga ce l-a oparit.
Imi place de bunica ta 🙂 ! Soricelul din copilaria mea nu avea un nume. Traiau odata un mosneag si babuta lui, numai ca erau singuri pe lume, nu aveau si ei niciun copil, asa ca intr-o buna zi, in casuta lor a aparut un soricel. Batraneii au avut grija de el ca si cum ar fi fost copilul lor, insa intr-o seara, babuta puse pirostriile pe vatra sa faca o mamaliga si pleca sa dea de mancare la animalele din ograda. Si cum statea soricelul langa tuci si mai baga in foc din cand in cand vreascuri, terciul incepu sa sara pe el. Soricelul se infurie si ameninta terciul: terci, nu sari pe mine, ca sar si eu pe tine! Terciul se incapatana sa sara in continuare, asa ca soricelul isi lua avant si sari in tuciul cu mamaliga.
Intr-o seara am intrebat-o pe bunica-mea ce-a facut babuta cu soricelul. A stat bunica-mea o clipa, s-a gandit, a inceput sa rada si mi-a spus ca a aruncat mamaliga si s-a apucat sa faca alta :)))))!
Asta, mi-a venit in minte cand am citit inceputul povestii 😀
Un tata avea doi copii, unul pesimist si unul optimist. In fiecare zi cel optimist era zglobiu, cel pesimist era tot timpul plouat. De Craciun tatal s-a hotarat sa il faca fericit pe pesimist si nefericit pe optimist. Asa ca i-a luat pesimistului o tona de jucarii si optimistului o gramada de balegar. Pesimistul cand a vazut jucariile a inceput sa se planga ca acum toti copiii la scoala or sa il invidieze, ca nu o sa aiba timp sa se joace cu toate etc, si optimistul fugea razand din camera in camera. Tatal il intreaba:
– De ce razi ba, ca ai primit o gramada de balegar?!
– Da, da’ trebuie sa fie si poneiul pe aici pe undeva!
dada, știu bancul, e adorabil 😉
De apreciat initiativa , as vrea sa vad si eu povestea – fata mea (Piticot), are doar un 1 anisor daca ii dau cartea mai repede o sa o manance. Stiu ce a patit carticica Ursul pacalit de vulpe…. 😀
Ia-i cartea si pune-o deoparte pana e destul de mare. 🙂
Baiatul cel mare cerea in fiecare, da’n fiecare seara “Punguta cu doi bani” de ajunsesem la disperare si, implicit, la o varianta super-prescurtata si tot in fiecare seara, cand auzea cum striga cocosul: “Cucurigu, boieri mari dati punguta cu doi bani!”, intreba nerabdator: si i-o da sau nu i-o da?
Cel mic pe la trei ani ne spunea el noua povesti cea mai cunoscuta fiind: “Povestea castronasului” 🙄
păi zi-ne și nouă povestea castronașului. e inventată? 🙄
la Ianu povestea e un mix: Alba ca zapada pierde condurul la petrecerea printului, dar imediat dupa pierderea condurului cade intr-un somn adanc din care o scoate vanatorul care ucide lupul care mancase iezii!
am spus ca imi place, categoric!
😆 😆
Nu inteleg de ce i se spune chestiei aleia de pus bani in ea,PUSCULITA!!!Pentru ca e o pusca mai micuta gen pistolas,sau de ce? ❓
foarte bună întrebare. oare de ce îi spune așa? 🙄
Pusculita si curelusa lata
Ce bancher am fost odata
Credit mare iti dadeam
Daca te simteai la ban
cea mai buna poveste spusa lui Ianu despre bani:
e f atent sa stranga toate peturile din casa:apa minerala, bere ,le depoziteaza cu tati in saci si merge cu noi in Cora ,unde el le baga la aparatul de reciclat. acolo primeste o suma modica,dar sunt banii lui, e primul lui job si e f mandru ca:patrez mediul curat, tu sa nu-l faci murdar!
ce tare! 😆 😆 😆
Povestea mea preferata din copilarie era cu soricelul Basil, poreclit Basilka (diminutiv unguresc). Era soricel-detectiv si primul lui caz era chiar rapirea prietenei lui, de catre “bad guy” (nu stiu ce neam era ala, un sobolan mai mare sau ceva de genul), care o insfaca pe soricuta si fuge cu ea intr-un zepellin (cred ca de atunci a inceput fascinatia mea pt aviatie 😛 )…Intr-un final apoteotic Basilka o gaseste pe respectiva, raufacatorul este pedepsit and they lived happilly ever after.
Mai aveam si alte carti de povesti, dar asta era preferata. Seara la culcare ma intreba maica-mea ce vreau sa-mi citeasca. Eu “Basilka” evident, ea insista sa-mi citeasca altceva, eu scanceam “Basilkaaaaaa” asa ca pana la urma se apuca sa-mi citeasca a 123879999-a oara povestea, nu inainte de a-mi spune “abia astept ziua cand o sa-mi citesti tu mie”. Mie mi se parea ziua aia la ani-lumina 😛 dar a venit destul de repede. Saraca maica-mea n-a stiut ca o sa ajung sa-i citesc doar carti de anatomie si fiziologie :))
In schimb taica-meu imi povestea cate in luna si in stele, personaje si lumi fantastice..imi aduc aminte ca mergeam sa ne plimbam in parc si acolo pe malul apei era un trunchi de copac. Tata a nascocit o poveste despre o zana care locuia in copacul respectiv si in fiecare zi adaugam fiecare cate o idee noua la povestea respectiva. Ma urcam pe trunchiul de copac si recitam ce-mi trecea prin minte..frumoase vremuri, mi-as dori sa ma pot intoarce macar cateva ore intr-una din zilele acelea…
Povestile mele preferate din copilarie au fost “Zanele din Valea Cerbului” de Nestor Urechia. Cred ca le am citit de 100 de ori. Sunt superbe.
Cand eram mica, bunicii imi spuneau povesti inventate de ei cu “Grozea Talharul” si “Zdrancul Beleaua Babii”, asta din urma nu mai tin minte despre ce era, dar mamaia il certa mereu pe tataia cand incepea sa povesteasca, acum ma gandesc ca poate nu prea era potrivita pt copii, dar oricum nu mai tin minte nimic din ea in afara de nume.
Unchiul meu inventase o poveste cu un alligator la noi in beci si multi ani nu am mai calcat pe acolo de frica sa nu ma manance.
Imi mai placeau niste povesti frantuzesti cu purici si Preafrumoasa Vasilisa, o poveste ruseasca si 1001 de Nopti.
Pentru fetita mea am inventat un cantecel de noapte buna, iar barbatul meu ii spune povesti (tot asa inventate) cu ea si prietenii ei intr un balon cu aer cald care ii duce prin lume si au tot felul de aventuri in care bineinteles fiica-mea e eroina principala.
Imi pare rau ca nu putem sa fim prezente la banca pt poveste, sper ca o voi gasi pe undeva de cumparat. Fiica-mii I-ar trebui pentru ca ea are 2 pusculite si o intereseaza subiectul la maxim. Are o pusculita cu bani de hartie unde strange pentru lectii de pian si o pusculita cu monede pentru jucarii si carti. De obicei carti ii cumpar eu fara sa cracnesc, dar la jucarii, o mai las sa cotizeze. Daca am putea sa venim, as adduce la schimb “Anne of Green Gables”, o carte scrisa de L.M. Montgomerry si este despre viata unei fetite roscate orfane care isi gaseste parinti.
moni,vasilisa e o poveste grecesca,un fel de romeo si julieta.notis sfakianakis are un cantec superb.”vassilisa”.pe youtube.asculta-l,merita..
As dori si eu cartea pt baietelul meu, care in momentul de fata e la tara la bunici.
Cum sa fac sa intru in posesia ei?
adresa mea sorilea73@yahoo.com
Am un prieten. L-am girat. L-a Volksbank. M-a sunat. Acum ceva timp. A incheiat. El a rasuflat usurat. Eu am rasuflat usurat. Dorm mai bine noaptea. Si mai mult. 7 ore. Deci raman 17. Ore. Enervant. Vreau imprumut!
f faiana intalnirea, fi-miu f inacantat.
pusuculita primita a devenit depozit la vedere:toti o vedem unde e, toti contribuim la umplerea ei,sub atenta lui spuravecghere.
Fetele s-au bucurat de poveste. Cam asa a fost: mai vrem…, mai cauta..