Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Sănătate, știu și eu pe cineva care-a avut asta și a murit!

Două de râsu-plânsu, din ultimele zile:

Screen Shot 2015-02-26 at 19.13.36

Taică-meu, în spital, după ce-i trecuse razant glonțul pe la ureche. Îl vizitează o rudă:

– Ce-ai pățit?

– O hemoragie digestivă superioară foarte gravă, da’ acuma sunt bine, s-a oprit.

– Aaa, știu și eu pe cineva care-a avut așa și-a murit.

– …

Pleacă ruda de mai sus. Peste câteva ore, îl sună altă rudă:

– Ce faci, bă, Tache, am auzit că ai fost rău de tot.

– Am fost, da’ acuma sunt bine.

– Doamne ajută, să nu mai pățești niciodată așa ceva. Știu și io pe unu’ care-a avut ce-ai avut tu, l-au făcut bine la spital, da’ a murit după ce-a ajuns acasă.

😆 😆 😆 😆 😆 😆 😆

 

*****

Același spital din contextul de mai sus. Timp de câteva zile, cât am stat cu orele prin el, am văzut de mai multe ori un preot plimbându-se pe-acolo cu o cruce-n mână. Întrebând, în cele din urmă, am aflat de la o infirmieră că e “preotul nostru, de-aici, de la biserica de peste drum”. Ce mi s-a părut însă superhaios e că popa cu pricina (care, altfel, se perinda prin saloane, pe lângă paturi), atunci când se interesecta pe holuri cu câte-o asistentă sau altcineva din personalul medical, o blagoslovea din mers, atingând-o cu mirul pe frunte sau ceva de genul ăsta. Mi s-a părut funny că “oficialitățile” aveau mai mare trecere la Dumnezeu decât “civilii” din paturi. E clar că, dacă ai cunoștințe, te scoți și în domeniul ăsta, în România. 😆

*****

Dacă mai aveți d-astea de râsu-plânsu’, ziceți și voi, mai vreau să râd-plâng, da’ mai ales să râd. 😉

Foto Shutterstock

40 comentarii

  1. De plans, mai mult : eram adolescenta, m-am dus cu tata la tara la el si taica-meu e un om foarte direct, brutal de direct, ne intalnim c-o femeie cu sonda si o intreaba direct: da’n-ai murit? Ca eu asa am auzit! Eu am facut fete-fete, nu stiam unde sa ma bag de rusine dar tata era foarte senin si femeia foarte vie.

  2. Una proaspata, de azi dimineata. Merg sa imi fac o radiografie pulmonara. La aparat, un tip. Ma dezbrac (la bustul gol, asa e regula) si vine tipul sa imi arate cum sa ma pozitionez ca sa iasa filmul bine. Se uita la mine si zice: “Doamne, nici nu stii cat ma bucur ca ai venit! De azi dimineata am numai babe de 60-70 de ani. M-ai salvat de la depresie!” :))))

  3. Asta e din gama “sa aveti maica si noroc, ca sanatate au avut si cei de pe Titanic, da’ nu prea i-a ajutat!”

  4. mai acu’ fo 5 ani, socru ajunge și el cu nino-nino (da’ aia roșie a lu’ arafatu’; tot cu hemoragie internă) la spital; după fo’ 4-5 ore îl stabilizează în UPU și îl cazează la reanimare;
    eu, noaptea tîrziu lîngă patul lui: “încearcă să dormi puțin”
    el: -nu închid ochii, că nu mă mai trezesc!
    dimineață povestește:
    a venit popa în salon; a trecut printre paturi și i-a dat cu mir pe ăștia pe frunte; da’ cînd a fost cu bețișoru’ la fruntea mea, eu pac, am dat capu’ntr-o parte, să nu mă miruiască; ai văzut, doi dintre ăia care s-au lăsat (miruiți adică; oricum erau inconștienți sărmanii) deja îs la morgă! :mrgreen:
    n.b. l-au ținut 2 săptămîni suplimentar în spital (studiu de caz pentru studenți) și a devenit cunoscut ca “ăla care după carte trebuia să fie mort” 😀
    la vreun an după asta (cu recomandare de intervenție pe cord-4 bypassuri și schimbat vene pe toată lungimea picioarelor de i-a zis colegul meu moldovean “matali parcî iești frencînștein”) ies din cabinetul profesorului; ăsta, galben lămîie, pe hol: “nu mai vreau să mă operez!” eu devin albastru (profesor, intervenții… înțelegeți voi): “da’ de ce?”; “păi știi cum e operația asta? mi-a zis omu’ ăla din focșani! îți taie venele, scoate inima și o pune pe o masă alături, lucrează ce lucrează pe acolo la vasele de sînge iar la urmă o ia și ți-o coase la loc!” 😆
    nu pot să scriu ce comentarii am avut la adresa omului din focșani!!!

    • mai am una, de rîsu’ plînsu’; un fost client, da’ nu român, s-a dus la spital pentru un control de rutină; în holul spitalului a făcut infarct și asta a fost!
      comentariul unui alt client, de aceeași naționalitate cu cel menționat: “vezi,…x s-a dus la spital și a crăpat; eu nu mă duc și sunt viu!” :mrgreen:

  5. Am auzit-o pe asta dupa ce un mare medic nefrolog raposase, iar toti astia care il cunoscusera isi aduceau aminte de chestii cu el, asa cum se procedeaza la mort. Deci, conform relatarii de la priveghi, se zice ca raposatul ar fi venit intr-o dimineata mai fara chef la munca, dupa o noapte mai agitata, si satatea aruncat pe scaunul de la birou cu o halba de cafea alaturi. La un moment dat, ii bate cineva la usa, asta ii striga sa intre , iar in birou paseste unul , timid, gata sa se impiedice. omul incepe cu “dom’ doctor, nu stiu cum sa vaspun, stiti, eu…” , la care asta il ia direct : “hai dom’le da-ti pantalonii jos!! ” .Ala se face alb, incepe sa o dea cotita, “pai dom’doctor, stati sa vedeti ca eu nu… ” , doctorul din ce in ce mai iritat, “hai ba, da-ti pantalonii aia jos odata ca n-am toata ziua sa stau dupa tine. ce dracu ti-e rusine, esti la doctor aici” . Omul a mai avut o incercare timida sa ii explice, dar asta s-a ridicat de la birou gata sa il ia la bataie, asa ca pana la urma a facut ca el si si-a dat pantalonii jos cu tot cu chiloti. Doctorul si-a pus manusile, i-a bagat mana in ceafa si l-a aplecat usor dupa care i-a bagat profesional un deget in cur ca sa-i controleze prostata. Asta gemea dar nu mai avea curaj sa zica nimic, iar dupa cateva minute doctorul si-a terminat treaba si l-a linistit. “n-ai dom-le nimic cu prostata, stai linistit”. dupa ce si-a tras la loc nadragii pe el, pacientul a mai prins curaj si i-a raspuns “stiti, nu era vorba de mine; eu venisem sa va multumesc ca l-ati operat pe tata ieri si se simte bine”… “E, acuma nu-i nimic, te-ai ales si cu o consultatie gratis si macar stii ca matale esti sanatos” ar fi venit raspunsul. Repet, asta se discuta in jurul catafalcului pe care se afla doctorul adormit intru domnul.

  6. Eu am avut o otita odata…o otita externa care a fost gresit tratata (un dr mi-a dat antibiotic pt otita medie) si aveam niste dureri si zgomote ingrozitoare in ureche. Cert e ca atunci cand am ajuns la un ORL-ist bun, otita mea se suprainfectase si ajunsese la timpan.
    Seful meu ca sa ma ‘consoleze’, imi tot repeta sa am mare grija ca a lui cumnata a murit din cauza unei otite netratate corespunzator. (Se subintelege ca moarta-coapta, mergeam si la munca. 😀 )

    • fara suparare otita e doar otita.externa,medie sau interna,antibioticul nu a fost corect pt ca ce trateaza otita medie trateaza si pe cea externa si interna

  7. Fosta mea soacra ajunge insotitor la spital pentru sotul ei care tocmai fusese operat de ulcet perforat. Bietul om zacea intr-un pat , la urgenta iar ea se intretinea la cafeluta cu oricine, socializa.
    Murise o vecina si, cum am ajuns la spital ii soptesc ei vestea. Brusc, se arunca sa isi ia o pung/sacosa din noptiera si ii spune barbatului :
    -Marine, eu plec! Auzi, a murit cutarica si eu am promis ca ii fac colacii de impartit.
    Eram siderata! Din punga aia pe care o tot agita atarnau cateva lumanari. Bietul om, cu perfuzia in mana, cu sonda sa nu i se blocheze rinichii,la doua zile dupa operatie, ingaima
    -Pai,si eu ce fac ?
    -Te descurci ti, uite, ramane nora-ta !
    Draci,laci….of

  8. Acum 2 saptamani la clinica dupa vreo 2 radiografii pulmonare, 5 randuri de analize, electrocardiograma, asteptat pe la usi si dupa rezultate vreo 5 ore, efectiv am dat buzna peste doctorita de garda si probabil aratam gata sa explodez 😡 😡 😡 , incat m-a intampinat cu gura pana la urechi si mi-a zis sa stau linistita ca nu am nimic, decat o pneumonie atipica de noua generatie (tradus direct din greaca diagnosticul)!!!Ok…raman ca la dentist si o intreb pai asta inseamna NIMIC???Eiiii zice, nu e ceva FOARTE GRAV…continua sa zambeasca destul de fortat…si-mi da pomelnicul cu medicamentele prescrise!!!!!

  9. Una , de la Buzau, parca desprinsa din bancurile cu orasul Caracal.In fata spitalului judetean sunt trei magazine mari de … pompe funebre.

    • Iar un asistent care lucra in spital pusese mana pe un spatiu chiar de langa morga si isi deschisese acolo magazin de cosciuge, prosoape, flori si lumanari, si era sa ii bage in faliment pe aia trei de vis-a-vis. A iesit scandal si l-au obligat pe asla sa-si inchida pravalia :))

    • La noi la Tg Mures magazinul de pompe funebre e foarte aproape de spital, cobori in vale la sensul giratoriu si il gasesti imediat..este detinut de un anume Vili. Asa ca a aparut vorba prin regiune ca daca ai accident ajungi ori la smurd, ori la vili 😛 si din cate am inteles dau reducere la cosciug pt medici..foarte tentanta oferta :))

    • poate au un aranjament. Medicii le trimit la aia clienti si in schimb beneficiaza de discount la excursii pe lumea cealalta 😆

  10. Nu va faceti probleme,si tata mare a fost la fel,si-n doua saptamani s-a linistit definitiv,acolo unde e nu-l mai doare nimic……

  11. Eu nu te voi face sa râzi 🙂
    Și tata a avut hemoragie digestiva superioara acum câțiva ani și încă trăiește, bine-mersi 😉

  12. La noi pe sectie este un doctor fantastic, care (spre deosebire de restul) are mereu replica la el…cu toate ca are un limbaj colorat, scoate cate-o duma de se strica de ras cei care le gusta. Fusesem de garda si a doua zi dimineata m-a intrebat de niste analize la una dintre pacientele lui (INR-ul, care arata gradul de coagulare a sangelui)..i spun valoarea, care era foarte mare. Asta bufneste “&%# cand ii dau [medicamentul anticoagulant] scade INR-ul, cand nu-l dau, creste!!!! Sa-mi bag [insert organ anatomic] etc etc..si se mai si rupe in figuri..se agita numai cand intru eu in salon, cand nu sunt acolo, n-are nici pe naiba..intru eu la vizita si geme. Si o intreb “ce ai patit, ti-e rau? nu. Te doare ceva? nu. Te-a suparat cineva? nu. Atunci de ce gemi in **** mea? Moment in care usa de la camera medicilor se da de perete si o asistenta zbiara gafaind “e stop, e stop” [cardio-respirator]. Momentul a fost cum s-ar zice, epic!! (si liric si dramatic) 😛
    P.S. In apararea lui, pacienta respectiva chiar era dificila, nu respecta tratamentul, gemea vorba-aia din nimic, numai sa primeasca atentie (ma chinuise toata noaptea respectiva)

    • Din sectia de oncologie “cetire”:
      1. “Doamna, sotu e bine….adica na….e plin de metastaze, in maxim 1 luna se curata dar in rest e bine, sa ne bucuram ca e pe picioare, deocamdata…..”
      2. “Ceeeee maaaa ala e doctor? Pai ala tot ce opereaza creste gradinita?”
      3. (un chirurg umbla pe hol cu o rola de leucoplast mare in mana) “Ma duc sa il lipesc pe unu..”

  13. Eu ajung la urgentă la Spitalul Floreasca acum fro douajdeani cu apendicele perforat. Ma vizitează un medic care imi spune ca o sa ma opereze de urgentă, ma rog. Are doua discuții separate cu vara-mea si un prieten care ma însoțise, își ia darul din ambele părți conform cutumelor, ca astia ai mei nu s-au inteles dinainte care sa dea. Ma rog, anestezie rahia, mistocareala jn timpul operației, ca sa vezi ce taietura mica o sa imi faca, mai mica decat p£@&& mea. :)) tot tacâmul de golaneala.
    Ajung in salon, totul ok, supraviețuiesc nopții si a doua zi încep vizitele. La toti pacienții venea câte un medic sa le vadă evoluția, la mine nimeni. La un moment dat vine o asistenta sa ma întrebe cand si cine m-a operat. Fac eu portretul robot, ca unul asa si asa, șchiop de un picior (fără misto). Nu stiu daca ei au identificat firurgul, dar eu nici in ziua de azi nu stiu cine fu al de ma opera.
    Operatia in schimb…. Mica, asa cum a promis.

  14. Serios Alina? L-ai identificat dupa picior sau dupa comentariul referitor la dimensiunea operației mele? Ce tare!

  15. vizita la medicu` de intreprindere cu plangerea clasica …pt. foaie de boala
    – dom` doctor , ma cam doare spatele
    – hmm , asta trece cu lut galben
    – si cum fac
    -pai , te duci la cimitir , sapi o groapa si tragi pamantul peste tine . trece garantat

  16. eu la medic:
    – doctoroaie (cunostinta apropiata) te rog frumos, piciorul mi l-ai pus in gips dar fa dracului ceva si la coaste ca ma doare si cand respir …
    ea. senina:
    – te pun eu sa respiri ?

  17. Spital. Eu facusem o vizita scurta si iesind din salon observ pe un scaun, un tip haios, in pijama, pe care il cunosteam de mai multi ani. Evident ne salutam si-l intreb : Ce faci frate te bagi la somn defintiv? El imi da o replica de mare angajament : Nu inca, da astept cu mare entuziasm sa-mi faca astia o clisma. In 5 zile s-a prapadit dar nu se stie de ce . Din cauza asteptarii, din cauza entuziasmului sau din cauza cirozei. A fost o inmormantare rapida deoarece unul din cimitire este la cca 100 de metri de spital. In spate.

  18. Mai mult de plansu’ decat de rasu’. Nepoata-mea, cand a murit bunica (pentru ea, strabunica), plangand, catre sora-mea (maica-sa): “si i-am spus sa nu moara acum, ca e cel mai NEPOTRIVIT moment”… 😐

  19. Domne cate “incurajari”,saracu omu din spital

  20. Desi majoritatea comentariilor pe mine mai degraba ma deprima cu privire la calitatea actului medical sau mai ales a comportamentului fata de pacienti din spitalele de stat, mi-am adus aminte de o faza recenta amuzanta. Eram in spitalul universitar si asteptam in fata blocului operator la sectia de chirurgie plastica si reparatorie. Eu, mica, nemachiata, nepensata, nearanjata cu gandul la bebe de 6 luni lasat cu soacra acasa ca sa fug eu sa imi scot doua alunite care pareau e cale sa devina periculoase, oarecum ingandurata, speriata de mizeria si haosul din spitalele de stat, cu plicul strans in poseta purtata elegant peste pijamalele obligatorii in blocul operator. Cand zic pijamale ma refer la un tricou lalau si decolorat al sotului si niste pantaloni trei sferturi gasiti in fuga prin dulap. Langa mine astepta la aceasi sectie un domn la vreo 70 de ani impreuna cu sotia lui. Domnul se opera tot asa de ceva minor un lipom ceva crescut aiurea pe piele, dar sotia era sperioasa si ingrijorata asa…La un moment dat cum stateam noi si asteptam, domnul se intoarce catre mine si cu un aer mucalit ma intreaba: Si? Si dumneavoastra tot pentru implanturi ati venit? :)))))))))))) Mi-a luat vreo cateva secunde sa ma prind ca se uita asa serios la mine…apoi am ras de m-am prapadit in timp ce nenea mustacea.

  21. Sa intelg ca tac-tu a fost impuscat in stomac,in partea superioara si i-a iesit glontul pe langa ureche?Si ca popa din spital facea consultati clandestine,facandu-si socoteala dupa aspect care vor fi viitorii candidati la concursul:cine sta cel mai mult in sacul negru cu fermoar(inchis|) fara sa respire?

    • Simona, de ce lasi acest retard sa comenteze pe-aici? Te rog eu frumos, fa ceva, ca vomit la fiecare comentariu al lui.

  22. Lucica,judecand dupa simptome,remarca ta tradeaza un inceput de sarcina!!! Ca sa caracterizezi pe cineva trebuie sa demonstrezi ca esti cel putin la polul opus,ori prin comentariul tau nu faci decat sa remarci ceea ce tie nu iti este strain,adica retardul mintal!

  23. Eu si cand am nascut, se plimba preotul prin spital ca voda prin loboda si in afara orelor de vizita. Stiu ca a vazut el multe, dar nu voiam sa ma vada inca cineva cu una/alta la vedere.
    In rest, voi sa fiti sanatosi 🙂

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green