Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

În atenția părinților viitorilor liceeni și a viitorilor studenți

Două vești am, una de la Liceul privat Avenor, acreditat Cambridge, și una de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai. O să redau mai jos, integral, informațiile primite de la oamenii lor de comunicare. Dacă aveți vreun interes în zona învățământului liceal sau a celui universitar, citiți cu atenție, s-ar putea să vă intereseze:

Screen Shot 2015-04-27 at 18.52.51

Liceul Internațional Avenor oferă 6 burse de studiu complete!

 
În acest an, poți intra într-o elită de 6 elevi excepționali care primește o bursă completă de studiu la Liceul Internațional Avenor pentru perioada 2015 – 2019. Odată intrat în acest program de burse, ai acces la un învățământ modern orientat spre viitor, la o programă internațională și la șansa de a te înscrie la universități de top din întreaga lume.

Dacă ești în clasa a VIII-a (sau echivalentul) în orice instituție educațională, înveți bine, ești implicat în activități extrașcolare și ai un comportament etic exemplar, poți obține o bursă de studiu în cadrul Liceului Internațional Avenor, acreditat Cambridge.

Poți beneficia de aceste burse pe tot parcursul celor 4 ani de liceu, cu condiția să îți menții an de an nivelul academic și comportamental pentru care ai primit bursa.

Printr-un program riguros în clasele a IX-a şi a X-a, bursa te va ajuta să te pregătești pentru obținerea International  General Certificate of Education (IGCSE), cea mai populară calificare internațională din lume pentru tinerii cu vârste între 14 şi 16 ani acordată de Cambridge International Examinations. Calificarea este recunoscută de universităţi de top și angajatori la nivel mondial și este un pașaport internațional către dezvoltare și succes. Dacă obții note mari la IGCSE, poți progresa în clasele a XI-a și a XII-a către certificările Cambridge International Advanced Levels – care îți vor înlesni accesul la universități din întreaga lume.

Dacă ești interesat de bursele oferite de Liceul Internațional Avenor, te invităm la un interviu alături de părinți sau de reprezentanții legali. Îți vom răspunde la toate întrebările. Programează-te la interviu până pe 30 mai, sunând la 0737 043 480 sau trimițând un e-mail către cristina.pop@avenor.ro. Persoana de contact este Cristina Pop, Director de Comunicare și Admitere.

Pentru a ne asigura că bursele Liceului Internațional Avenor răsplătesc pe cei mai merituoși elevi, vom selecta aplicanții pe baza unui proces de selecție care include o discuție cu Directorul Liceului, o evaluare scrisă la Matematică și la Limba engleză, portofoliul aplicantului la bursă și completarea unui chestionar de către părinţi.

Școala își rezervă dreptul de a hotărî să nu atribuie toate bursele. Bursele nu includ mesele, rechizitele, transportul, taxele de examene sau taxele opționale extracurriculare.

Detalii aici.

Screen Shot 2015-04-27 at 18.53.35

Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai vă așteaptă să-i deveniți studenți sau masteranzi

 
Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) este prima facultate din România care dezvoltă un fond de endowment, axat pe patru direcții strategice: dezvoltarea infrastructurii, a spațiului și a echipamentelor, dezvoltarea performanțelor academice ale studenților, dezvoltarea profesională a personalului didactic și dezvoltarea rețelei de alumni și consilierea profesională a studenților. 

O primă acțiune premergătoare lansării fondului FSPAC LEADS a fost acordarea a cinci burse private (din fondurile atrase de profesorii și studenții FSPAC care au înotat în cadrul Swimathon Cluj 2014), studenților noștri pentru implicarea lor în comunitate.

În Universitatea Babeș-Bolyai, care se mândrește cu o tradiție academică neîntreruptă de mai bine de 140 de ani, facultatea noastră se numără printre cele mai tinere și, totodată, printre cele mai active. Cele cinci departamente (Științe Politice, Administrație și Management Public, Comunicare, Relații Publice și Publicitate, Jurnalism, Sănătate Publică) oferă programe de studiu nivel licență, masterat și doctorat, cu frecvență și la distanță, în patru limbi: română, engleză, maghiară și germană.

 Domeniile pentru care pregătim studenții sunt într-o continuă schimbare, așa că ne adaptăm în permanență stilul de predare și informațiile oferite studenților în funcție de cerințele actuale ale pieței muncii. În anii de facultate, studenții noștri acumulează cunoștințe și dezvoltă competențe care îi pregătesc pentru cariere în sectorul public, privat sau non-profit.

 Nu ne mulțumim niciodată cu cât am realizat deja și căutăm să creștem tot mai mult, motiv pentru care creăm și dezvoltăm, în permanență, noi proiecte și noi activități didactice, extracurriculare și de implicare comunitară. Pe lângă studii, oferim studenților noștri posibilitatea de a se implica în activitățile celor peste douăzeci de cluburi studențești existente în cadrul FSPAC, precum și în numeroasele proiecte dezvoltate în parteneriat cu autorități locale, centrale, ONG-uri sau companii multinaționale.

Detalii aici.

15 comentarii

  1. Simona, ce surpriză plăcută să găsesc în deschiderea de fiecare zi a blogului roz o poveste despre facultatea unde predau. Să ştii că nu de puţine ori le vorbesc tinerilor mei studenţi comunicatori despre scriitura ta.

    • M-au rugat colegii tăi de la comunicare să-i ajut să lanseze mesajul că așteptați noi studenți și masteranzi. Și, cum mă mai rugaseră și cei de la Avenor, să le anunț bursele, am cuplat informațiile.

      Mă bucur și sunt foarte sincer onorată să aud că le vorbești studenților despre mine. 😳 😳 😳

  2. Nu exista acreditare Cambridge, doar acreditare ESOL pentru competente lingvistice. De aici pana la un liceu acreditat… cale lunga.
    Praf in ochii parintilor.

    • Buna ziua,

      Cambridge International Examinations este o entitate diferita de CAmbridge ESOL. Liceul International Avenor este una dintre scolile oficiale Cambridge din Romania. Puteti vedea lista tuturor scolilor acreditate Cambridge International Examinations din lume aici: http://www.cie.org.uk/i-want-to/find-a-cambridge-school/ .

      Daca va mai pot ajuta cu alte informatii, va rog sa imi scrieti.

      Avenor College este mandra sa fie o scoala acreditata Cambridge International Examinations.

      Cristina Pop
      Director Comunicare si Admitere
      Avenor College

  3. Simona, am văzut și la Petreanu reclamă la liceul ăsta, dar la el e marcat cu Publicitate. Tu de ce nu ai marcat?

    • Pentru că eu nu am luat niciun ban pentru această postare.

    • costicamusulmanu

      are si n-are legatura…din nefericire baselu’ a avut dreptate cu meseriile lui…cu diferenta ca ne trebuie in primul rind timplari; pentru ca astia (cei buni) masoara de doua ori inainte sa taie; la fel ar trebui sa fie si raportul gindire/vorbire, supraunitar; :mrgreen: voie buna

    • nu mai suportăm să citim blogul dacă nu e publicitate.
      cuuum??? era invers????
      mai bine pune tu extrasul de cont zilnic, să ştim când citim şi când nu. altfel, eu una nu mai intru aici veci. amin!

    • a, nu, nu era un reproș, doar pură curiozitate, pentru că știam că Simona nu uită niciodată să marcheze.

    • simona,
      eu vreau să scrii despre una din trăsăturile definitorii ale românului: băgatul constant şi lejer în viaţa altuia. permanent.
      că e copilul, că sunt părinţii, că sunt vecinii sau persoane random, românul se bagă în viaţa ăluia. de ce face, cum face, cum arată, cum se îmbracă, cât câştigă, de unde, de ce. există o pornire irepresibilă de a face asta la tot pasul. sau curiozitate (morbidă) cum îi zice Dona. ce intimitate, privacy, drepturi, etc ? cineva are ceva de corectat.
      eu măcar am norocul cu copiii care mi-au retezat din start orice pornire de genul ăsta, că nu, nici eu nu am scăpat de meteahnă şi cumva-cumva m-am dat pe brazdă în a doua jumătate a vieţii. deci, se poate!

      ps. vezi că am zis ”vreau”, deci să nu dureze mult! :mrgreen:

  4. Noi abia intram la “clasa pregatitoare”, asa ca mai avem ceva timp sa ne documentam!Sesizez , o stare de “ciufutenie” 😡 😡 😡 din partea unora referitor la publicitatea pe acest blog!Lasand la o parte faptul ca nimeni nu este obligat sa citeasca ceva daca nu doreste, autoarea are dreptul sa scrie ce si cand vrea pe blogul ei!
    Un banc pentru cei mai “incruntati”:

    Doi tigani rezolva rebus!Zice unu:metal pretios din trei litere!???Hmmm…o fi HAUR…???da nu merge…e din patru!!!…o fi FER raspunde celalalt!!!! :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:

  5. Eu nu inteleg supararea asta cu reclama: Simona din ce ar trebui sa-si castige banii? Daca are un blog citit,de ce nu ar putea sa se foloseasca de el sa-si plateasca facturile? Daca plateste impozitele aferente(wow,ce scriu!),nu vad nimic rau in asta. Daca a scrie este meseria ei,cum altfel sa castige? Si chiar nu e sacaitoare reclama pe blogul asta.

    • costicamusulmanu

      frăție, io aș vrea să-i cunosc personal pe ăștia 5 cu dislaicu’ la un așa comentariu!!! da’ stai că n-am cum dă-n cauză dă medii frecventate! diferite! îs vegan deci nema grătare, place la eu vinu’ (segarcea rulz) deci nici la terase…și boxele mele are alerjie la manea; iac-așe rămîi io prost; pagubă-n ciuperci

  6. Reclamă fără bani? cine a mai văzut? zi mai bine că ţi-e frică să nu-ţi impoziteze ăştia bacşişu de-l lăsăm noi cand intrăm (sau când ieşim?) să citim ! 😛

  7. Aaaaa, noi nu lăsăm nimic? după ce că nu plătim nimic? cool! o bere nu ne dai? că-i mişto aici ! 😉

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green

bijuterii argint bijuterii argint