Gabriela și Constantin Livadariu întârzie să dea o destinație corectă celor 115.000 de euro rămași nefolosiți din campania pentru salvarea fiicei lor, Oana Livadariu

Pe 8 octombrie 2014, vă rugam să donați pentru Oana Livadariu, care avea nevoie de 100.000 de euro, pentru o operație în Canada. În secunda doi, mi se alăturau enorm de mulți prieteni, mai ales din presă și online, care dădeau mai departe mesajul, necesarul pentru operație fiind acoperit și chiar depășit, în numai 2 zile.

Oana nu s-a mai operat în Canada, ci la Sibiu, iar la începutul lui ianuarie 2015 a plecat, din păcate, dintre noi, după o suferință cruntă. În urma ei, a rămas multă durere, dar și aproximativ 115.000 de euro (din cei vreo 140.000 cât estimez că s-au strâns atunci, în octombrie).

Pe 6 februarie 2015, părinții ei îmi trimiteau următorul mesaj, prin care se angajau ca, imediat ce formalitățile legale de preluare a moștenirii vor fi finalizate, să dea o destinație corectă, în deplină transparență, banilor rămași. Adică, fie să-i returneze, fie să-i doneze mai departe. Am publicat mesajul lor pe blog, așa cum m-au rugat, iată, îl reiau și mai jos:

Au trecut apoi 3 luni în care nu am mai primit niciun semn. Era deja aprilie, aflasem de la terți că familia Livadariu făcuse succesiunea și intrase în posesia banilor, așa că le-am scris un e-mail, întrebându-i când vor lua o decizie. Răspunsul a fost o minciună halucinantă: “Dezbaterea notarială referitoare la conturile Oanei nu a fost finalizată”. Am întrebat când se va finaliza și am primit ca răspuns o minciună și mai mare: “Orizontul de timp este imposibil, notarul mi-a spus că a durat și un an așa că nu se poate aprecia nimic, când primim un răspuns vă anunțăm”.

Nu doar că o succesiune, din momentul în care decizi să accepți moștenirea, durează 2 zile maximum, dar, la momentul la care eu primeam aceste răspunsuri mincinoase (20 aprilie 2015), ȘTIAM SIGUR că familia Livadariu era în posesia banilor moșteniți.

Mi-a fost clar că ceva e în neregulă și am interpretat minciunile ca pe o încercare de amânare a tranșării situației, până la un moment la care toată lumea ar fi uitat de poveste și nimeni nu le-ar mai fi cerut socoteală. Așa că am început să fac oareșce investigații.

Mai întâi am căutat pe Google și am aflat că domnul Constantin Livadariu a fost condamnat pentru o infracțiune de corupție (deturnare de fonduri europene) la 8 luni cu suspendare, un termen de încercare de 2 ani și 8 luni, precum și plata de despăgubiri civile. La momentul acela se judeca recursul, între timp, a și fost condamnat definitiv:

Am mai aflat, pe surse, și că mesajul lor din februarie 2015, cel în care se angajau să fie corecți și să respecte legea, neînsușindu-și banii moșteniți, nu îl dăduseră de bunăvoie, ci în urma unor presiuni (altfel, mizerabile, după părerea mea) ale unui alt apropiat al Oanei.

Le-am cerut să dea urgent o destinație corectă banilor și să-mi dovedească apoi că au făcut-o, urmând ca, la rândul meu, să aduc la cunoștința donatorilor dovezile și să încheiem povestea. Mesajele mele au rămas însă fără răspuns.

Pe 20 mai, Gabriela și Constantin Livadariu au publicat, discret, în pagina de Mică Publicitate din ediția print a ziarului Adevărul (și nu pe blogul meu, unde promiseseră că vor comunica către miile de donatori), anunțul că intenționează să restituie donațiile începând cu luna iunie.

Mesajul a fost reluat trei săptămâni mai târziu, pe 10 iunie, pe pagina de Facebook a Oanei Livadariu, prin intermediul unei rude:

Aceeași rudă, Silvia, a intrat și pe blogul meu și a lăsat niște comentarii a căror idee principală era asta:

Puteți citi un dialog mai lung, în care am intervenit și eu, aici.

Ideea că va dura mult returnarea banilor, deoarece banca nu procesează mai mult de 10 ordine de plată pe zi, este o nouă și uriașă minciună. Manual, banca poate face câte ordine de plată vrea clientul, în timpul programului operatorului, și în limita a 100.000 de euro pe zi. Deci, într-o săptămână, cineva de bună credință ar putea rezolva problema, asta dacă nu solicită contra-cost un progrămel prin care banca să vireze toți banii automat, așa cum virează salariile pentru marile companii cu mii de angajați.

Așa stau lucrurile în acest moment. Pe 6 februarie 2015, părinții Oanei Livadariu se angajau public să fie corecți. La 4 luni și jumătate după asta, pe 20 aprilie, mă mințeau că va mai dura un an să intre în posesia moștenirii, deși intraseră deja. Peste încă o lună (în care mi-au ignorat mesajele), pe 20 mai, mai exact, anunțau că vor restitui banii începând cu luna iunie. Peste încă 3 săptămâni, pe 10 iunie, mai anunțau o dată același lucru. Suntem în 7 iulie, deci a mai trecut încă o lună, și eu, personal, nu mi-am primit înapoi cei 1.000 de euro donați, deși le-am cerut ferm să mi-i returneze, în ziua în care mi-am dat seama că mă mint (20 aprilie). Până atunci, am sperat și am insistat să fie donați către altă cauză, împreună cu restul sumei.

Am vrut să vă spun și vouă toate astea, ca să știți cum arată situația. Nu vă pot promite că vă veți primi banii înapoi, nu mai cred că oamenii despre care v-am povestit sunt de bună credință. Dacă e cineva care i-a primit deja, să dea un semn și să și probeze cu un print-screen la simona@simonatache.ro.

Dacă vreți să le cereți direct să vă returneze donațiile, scrieți-le la adresa pe care au publicat-o în Adevărul: oana_livadariu@yahoo.com. Nici asta nu este însă o garanție că vă vor returna banii.

Eu am făcut și o petiție către Poliția Constanța, prin care le-am cerut să intervină, pentru a se asigura că familia Livadariu nu-și va însuși banii, dar mi-au răspuns că “nu sunt îndeplinite condițiile de existență a unei fapte de natură contravențională sau penală”.

Într-adevăr, nu sunt îndeplinite condițiile de existență a unei fapte de natură contravențională sau penală, pentru că, atâta timp cât au anunțat că vor returna sumele donate într-un ritm foarte lent, fără să precizeze un termen limită, nu putem avea dovada că și le-au însușit. Practic, e imposibil de verificat dacă își vor ține promisiunea sau nu, în condițiile în care nu sunt transparenți, așa cum s-au angajat public, și nu prezintă dovezi. Eu, personal, nu îi cred că și-o vor ține. Cred că vor tergiversa până ne vom plictisi și că vor returna doar donațiile mai mari.

Nu îi pot trage, din păcate, la răspundere în justiție, aș fi putut dacă campania s-ar fi desfășurat sub umbrela unui ONG. I-aș putea da în judecată, pentru abuz de încredere sau înșelăciune, doar pentru cei 1.000 de euro donați de mine. Dacă însă există ONG-uri care au donat și vor să apeleze la instanță, o pot face. Eu știu că există, am primit chiar eu, în timpul campaniei, un telefon de la o asociație care intenționa să doneze și am direcționat-o către Oana Livadariu.

Mai mult decât că am informat poliția și că v-am povestit apoi, cu maximă transparență, cum stau lucrurile, eu nu am ce să întreprind, din păcate. Voi considera încheiată, în ce mă privește, această poveste urâtă, și o să vă rog foarte mult să o dați mai departe. Aș vrea să o afle cât mai mulți dintre donatori, e dreptul lor să știe ce s-a întâmplat cu banii lor, plus că poate vor oamenii să încerce să și-i ceară înapoi direct.

Cu maximă dezamăgire față de specia umană, vă mai spun și că, pentru multă vreme de-acum încolo, aceasta a fost ultima mea campanie umanitară pentru un caz punctual. De azi înainte, voi sprijini numai ONG-uri, dintre cele care au făcut deja dovada performanței, a bunei credințe și a transparenței în privința investițiilor.

Le mulțumesc încă o dată tuturor celor care au donat și tuturor celor care au contribuit la campania pentru Oana Livadariu, îmi pare rău că ceea ce a fost o solidaritate halucinant de frumoasă a sfârșit într-o astfel de fundătură pentru care nu găsesc acum adjectivul potrivit și sper ca Oana, acolo unde e, să nu afle nimic din cele întâmplate după moartea ei. S-ar simți, cu siguranță, foarte prost și i-ar fi foarte, foarte rușine.

LATER EDIT1, 9 iulie 2015:

Dacă vă întrebați cu ce se ocupă în acest moment familia Livadariu, stimați cititori și donatori, și nu aveați un răspuns clar, vă spun eu: postează mesaje pe blogul meu, de pe diferite nick-name-uri, unele cu minciuni foarte grave, care pot deveni oricând subiectul unui proces de calomnie. De unde știu că sunt ei? Pentru că postează de pe același IP de pe care, în februarie 2015, au lăsat un comentariu îndurerat, semnat Părinții Oanei, în care se mai angajau încă o dată să “facă lucruri bune cu banii” și lăsau adresa de corespondență pe care au publicat-o și în Adevărul. Iată-l, vă rog să fiți atenți la IP:

Tot atunci, constatând că toți comentatorii erau de părere că banii trebuie donați către altă cauză, au mai postat un comentariu sub numele adina în care susțineau varianta atât de convenabilă a returnării donațiilor. Iată-l și pe acesta:

Următorul comentariu a fost postat aseară, cu nick-name-ul avocat, iată-l:

Ce am răspuns eu:

Apoi, de pe același IP a mai venit un comentariu semnat femeie 2, iată-l:

Ce am răspuns eu:

Și acum vă prezint bomba, un mesaj semnat “prietenii oanei” prin care familia Livadariu încearcă să acrediteze ideea că eu i-aș fi cerut bani Oanei pentru campanie. Pentru că – nu-i așa? – eu eram schizofrenică, pe de o parte îi donam bani, pe de altă parte îi ceream.  Iată comentariul:

Acum, tot ce am eu de spus legat de aceste noi mizerii, e că:

1. pot dovedi oricând că nu am cerut bani Oanei pentru această campanie, am zeci și sute de dovezi;
2. tocmai am prezentat noi probe că părinții nu doar că mint de sting, dar au început și cu calomniile

Calculatorul meu duduie de dovezi care pot demonta absolut toate minciunile spuse de acești oameni. Mă pot prezenta oricând cu el, în fața oricărei instanțe din lume. Oricând. Și deja nu este exclus să deschid eu un proces de calomnie, pentru acest ultim comentariu venit de pe IP-ul lor, începe să mi se pară că merită.

LATER EDIT2, 10 iulie 2015 : Altfel, recunosc că tot caut, de ieri, cuvintele prin care să exprim ce simt față de niște oameni care sunt în stare să scrie lucruri ca mesajul de mai sus, din disperarea de a-și justifica foamea abjectă de bani. Și mi-e foarte, foarte greu să le găsesc. Recitesc și nu îmi vine să cred: “AȚI CÂȘTIGAT DESTUI BANI DE PE SEAMA OANEI. AJUNGE!!! (…) AI CERUT BANI PENTRU CAMPANIA TA. CE FACI ACUM ESTE TOT PENTRU BANI ȘI TRAFIC”. Apoi, îmi vine, așa, să ies puțin în fața blocului și să urlu. Sau să caut un sac de box și să-mi rup mâinile în el. Dacă aș mai crede în Dumnezeu, poate m-aș închina compulsiv, timp de vreo 6 ore, scuipându-mi în sân. Nu pot să fac însă nimic din toate astea. Adevărul e că nu i-am cerut Oanei bani, ci i-am dat. Mai e și că am rugat cititorii blogului să doneze PENTRU MINE, așa cum nu am mai făcut-o vreodată pentru altcineva. Mai e și că această campanie, cu tot ce s-a întâmplat după ea, mi-a făcut enorm-enorm-enorm de mult rău. Ăsta e adevărul. De partea cealaltă a adevărului sunt bani mulți și o poftă nestăvilită de a-i înșfăca, cu labe de animal lacom, primitiv. Am mai văzut oameni care își pierduseră copiii, erau niște fantome cu ochii goi, cărora nu le-au mai trebuit, ani de zile, nici apă, nici aer, să-l respire, darămite să se gândească să facă profit, în vreun fel, din moarte și din tragedie… E curat însă de partea adevărului, nu pute, nu duhnește, nu miroase a jeg. Voi rămâne aici, chiar dacă asta înseamnă să fiu totodată și în bătaia abjecțiilor și mai înseamnă și că tocmai am primit, în public, țeapa vieții mele. Am mai participat la multe campanii umanitare, pentru oameni necunoscuți (“PENTRU BANI ȘI TRAFIC”, ar spune niște ființe ajunse pe culmile abjecției), niciuna nu a fost urmată de ceva urât. Pe Oana o cunoșteam.

LATER EDIT3, 16 iulie 2015: Astăzi, la 8 zile de când am scris acest text, mi-a fost returnată donația. A mai comentat cineva aici, spunând că a primit “o parte din bani”, iar alții, care au donat prin PayPal, nu prin cont bancar și le-au scris părinților, spun că au primit răspunsul “Va rog sa il intrebati pe Alin Ionescu, prietenul Oanei, pentru ca el ar trebui sa stie ceva despre operatiunile prin PayPal, deoarece ei s-au ocupat de deschiderea tuturor conturilor si gestiunea banilor. Daca aflati mai multe informatii va rog sa ne transmiteti si noua, in situatia dvs este posibil sa fie mai multe persoane”. Pentru că – nu-i așa? – cei 2.000 de donatori nu doar că îl cunosc pe prietenul Oanei și știu de unde să-l ia, dar mai sunt și obligați să se bage în ciorba apropiaților și să facă pe poștașul între ei. În februarie, când mi-au trimis mesajul acela prin care se angajau la corectitudine și transparență, le-am și expus motivele pentru care nu e corectă varianta asta, a returnării donațiilor, și pentru care este preferabilă donarea lor către altă cauză: faptul că fusese cheltuită deja o parte din sumă, faptul că s-a donat și prin Paypal, faptul că s-au adunat bani și din licitații de obiecte șamd. Nu au ținut cont de asta, au ignorat varianta cu donarea celor 115.000 de euro rămași, precum și toate cauzele sugerate de cei care au comentat mesajul lor din februarie. Au anunțat pe diverși pereți discreți că vor returna banii TUTUROR donatorilor, iar acum îi trimit pe donatori prin Paypal să-l caute pe prietenul Oanei. Mi se pare halucinant.

În ce mă privește nu o să cred că au fost returnați TOȚI cei 115.000 de euro aflați în conturile bancare decât după ce o să primesc un extras de cont cu toate tranzacțiile de returnare și soldul zero. Până atunci, eu nu îi cred pe acești oameni. Iar cu PayPal-ul sunt curioasă cum or să se descurce, după ce s-au angajat că vor returna TUTUROR.

LATER EDIT4, 22 iulie 2015: Între timp, au mai anunțat în comentarii că și-au primit banii înapoi câțiva donatori. Excelent, dar repet: Nu o să cred că au fost returnați TOȚI cei 115.000 de euro aflați în conturile bancare decât după ce o să primesc un extras de cont cu toate tranzacțiile de returnare și soldul zero.

LATER EDIT5, 29 august 2015: Mai mulți oameni îmi spun că nu și-au primit banii. Probabil returnările de donații s-au oprit. Nu mă miră absolut deloc, am anticipat asta.

LATER EDIT, 29 martie 2016: În continuare, îmi scriu oameni că nu și-au primit banii.