Cum ar arăta jurnalul meteo, dacă, în loc de starea vremii, prezentatoarea ne-ar povesti stările ei

Bună ziua stimați telespectatori,

La momentul la care m-am trezit, se anunța în sufletul meu o zi de primăvară, cu soare blând, ciripit de păsărele pe crengile inimii și ghiocei proaspeți în sertarele conștiinței. M-am trezit și m-am îndreptat ca o crăiasă către espresor. În jurul meu, natura renăștea. Mai țineți minte desenul ăla cu primăvara din abecedarele comuniste? E, exact așa arătam. Aveam flori în păr, veșmântul alb îmi flutura romantic, tălpile goale călcau pe iarba abia mijită, iar, în juru-mi, țopăiau o escadrilă de căprioare exaltate și un pluton de iepurași veseli.

Ce am constatat însă, când am pus mâna pe borcanul cu cafea? Că era gol, stimați telespectatori. Era gol!!! Brusc, câteva flori din coroniță mi s-au fleșcăit, iar prin sufletul meu a început să bată un vânticel rece, care a adus câțiva norișori. A și fulgerat scurt. Iepurașii mi s-au atârnat disperați de fusta vaporoasă. Cum nu se spălaseră pe picioare înainte, mi-au umplut-o de lăbuțe. Arghhhhhhhh, ce stare de nervi m-a apucat… Mi-am scos repede rochia și am băgat-o la înmuiat cu niște înălbitor. În pijamale și cu coronița pe cap, am încolonat tot animăletul zglobiu și l-am băgat rapid la coteț. Apoi, m-am întors în bucătărie să-mi fac măcar un ceai verde, în loc de nenorocita aia de cafea, care îmi stricase ziua cu absența ei.

Cum stăteam eu la masă, și îmi beam ceaiul fierbinte fără limboaie de căprioare în ureche, m-a apucat așaaaa, o stare de melancolie. Mi-am amintit… nu știu exact ce mi-am amintit, că m-a apucat plânsul, stimați telespectatori. M-am bocit până ce mi-am scos tot ceaiul ăla prin ochi, sub formă de lacrimi. La capătul unui plâns bun și sănătos, m-am simțit mai ușoară. M-a luat chiar o stare de euforie. Aveam chef să merg la serviciu, să mă îmbrac frumos, să mă aranjeze colegele de la machiaj și să apar în fața dumneavoastră, iubiții mei telespectatori, ca în fiecare zi. Am tras repede niște blugi pe mine și un tricou, am aruncat niște grăunțe la căprioare și niște iarbă la iepurași, după care m-am urcat în mașină și am gonit încoace. În trafic, numai mitocani, desigur. Am ajuns la televiziune cu o stare de silăăăăăă. Noroc că mi-au dat fetele cu rujul meu preferat și m-a apucat iar euforia.

Acum, când vă prezint stările mele, simt că plutesc și aproape că îmi pare rău că nu am luat căprioarele alea cu mine. Ce inimă am avut să le bag la coteț și să le las acasă? Cum am putut??? Ahhh, ahhhhh, simt cum mă încolțește o stare de cruntă vinovăție! Dar ce zice eu “încolțește”, m-a copleșit deja! Mă simt ca ultimul om, stimați telespectatori! Mă urăsc, mă detest și mi-e și puțin milă de mine. Sunt o viperă fără inimă. Și, după ce că mă simt cum mă simt, aud cum îmi mai chiorăie și mațele. Mi-e fomică. Fomică, rușine și o melancolie combinată cu cinism și presărată cu ceva anxietate, stropită cu un pic de lehamite veselă, așa. Am o stare complicată rău, dacă ar fi s-o asociez cu o culoare, ar fi indigo cu bulinuțe galbene, pătrățele roșii, triunghiulețe roz și câââteva mici accente de alb, aproape invizibile pe fondul negru străbătut de nuanțe ivoire, încrustate cu rozul ăla murdar, superb, pe care-l ador. Și parcă aș mânca și ceva sănătos…

Ați înțeles, da? Nu există cuvinte în limba română ca să descrie stările prin care poate să treacă o femeie într-o oră. La noi (dar nu numai la noi!) s-a gândit Floriol atunci când a creat aplicația mobilă Mood Food, care ne ajută să combinăm starea noastră interioară cu cea mai potrivită mâncare. Indiferent de cum ne simțim (fericiți, melancolici, grăbiți, visători etc.), îi putem comunica aplicației starea noastră de spirit, iar ea o să ne ofere rețete care-i corespund. Cum ar veni, are un răspuns pentru atât de cunoscuta afirmație “Mă simt melancolic/bucuros/obosit/etc. și aș mânca ceva, dar nu știu ce…”. Pe lângă asta, mai are și o funcție prin care transformă rețeta aleasă într-o listă de cumpărături, ce ne poate însoți apoi prin magazine. Aplicația e deja de găsit în App Store și Google Play.

Iar eu aș vrea să felicit pe bune Floriol, pentru că s-a ferit de deja celebrele “concepte de campanie” “Luăm niște bloggeri, îi punem să testeze Floriol și, după aia, să scrie” și “Luăm niște bloggeri, îi punem să se filmeze gătind cu Floriol și facem un concurs, să voteze lumea cine a gătit mai bine” și a venit cu ceva creativ și simpatic. E semn că mai există speranță.

Gata, momentul publicitar s-a încheiat. Să revenim la stările ființei umane complexe, care este femeia, fără să le scăpăm musai din vedere pe cele ale ființei umane simple, care este bărbatul. Să ne spună, așadar, doamnele și domnii comentatori în ce stare se găsesc. De la domni mă aștept la multe răspunsuri de genul “Sunt OK” sau “Nasol, da’ mai bine să nu discutăm”, în timp ce de la doamne… eeeeee, de la doamneeeeeee mă aștept la adevărate simfonii de stări.

Ca să răspund prima, eu sunt calmă în momentul ăsta, după ce am fost nervoasă acum cinci minute, melancolică acum patru, confuză acum trei și veselă acum două. Starea de acum un minut e o combinație de alte 10 stări, un cocktail pe care nici măcar nu-l știu să-l descriu. Tot ce pot să vă spun e că a fost de rău, da’ mai mult de bine. Ba nu, invers. 😛

Deci? Cum vă simțiți? 😀

Foto 1 Shutterstock