Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Poze de la lansare

Nu am multe, au ieșit destul de proaste cam toate, cu greu am reușit să selectez câteva. Faptul că în unele dintre ele vorbim la microfon, deși am zis că o să fie fără speech-uri, se explică simplu: chiar nu am ținut speech-uri, doar am citit fiecare câte trei texte din carte. Zice lumea că ar fi fost un foarte bun moment de stand-up. Iată pozele, cu mulțumiri tuturor celor care le-au făcut și mi le-au trimis. Mulțumim încă o dată și Clubului Țăranului, pentru găzduire, și cititorilor, care au venit în număr atât de mare. Unii au stat la coadă nici mai mult, nici mai puțin decât patru ore, ca să obțină un autograf.

1

2

3

4

5

6

7

10

13

În rest rămâne cum am stabilit. Mai puteți obține cartea cu autograf prin comandă pe site-ul editurii: Aici găsiți oferta cu autograf pentru noul volum, iar aici e ofertă pentru pachet cu ambele volume. Citiți cu atenție instrucțiunile, ca să știți exact unde în formularul de comandă tre’ să precizați că doriți autograf. Vedeți că, la apăsarea pe butonul “Cumpără”, site-ul o să vă bage  silențios cartea sau cărțile în coș, fără să facă vreun zgomot sau să vă ciupească complice de fund. Verificați coșul de cumpărături, de acolo puteți regla și cantitatea comandată și trebușoara cu autograful.

După ce veți citi Bărbații vin de pe Marte, femeile de la coafor, vă rugăm să o recomandați mai departe prietenilor, dacă v-a plăcut. Iar, dacă nu v-a plăcut, să-i avertizați să nu dea banii pe prostii. ?

71 comentarii

  1. Felicitari!
    Chiar azi mi-a trimis mesaj fiica-mea ca se gaseste deja cartea si in dulshele targ al Iesilor,la librarie .
    Pacat ca suntem departe de capitala,am fost prezenti cu mare drag…

  2. Lantul slabiciunilor e cam asa:
    YY cu ochii la andu, andu cu ochii la Eva, Eva cu ochii pe JH, JH cu ochii spre Eva, Eva cu ochii pe andu, andu cu ochii pe YY, lant inchis. Eu eram singurul care muncea cu ochiul telefonului pe Simona, care era cu ochii pe Radu, care era cu ochii in sala si sala cu ochii pe ei … dar asta e alt lant!

  3. Şi Matrix a filmat.

  4. Multumim frumos, Simona ( si Mihai:) pentru seara frumoasa, pentru carte, pentru autografe si, da, pentru placinteee!

  5. multumim Simona si Mihai si Trei
    mai vrem 😛 😮 😉

    • @andu:
      A propos de “mai vrem”:
      DA! Pentru ca se poate!

      TREI de doua ori:
      1. Trei – Editura
      2*. Trei – Cartea cu numarul 3 !

      * Prelucram matricial cele doua volume astfel:
      a) Notam volumul intai cu V1; —> (rezulta ca): V1=V11+V12 +V13+ … +V1n ($1)
      unde:
      V11=V11S+V11R;
      V12=V12S+V12R;
      .
      .
      V12n=V1nS+V12R ($2)
      S-a notat:
      V11S – Articolul 1 din V1 scris de Simona;
      V11R – Articolul 1 din V1 scris de Radu;
      s.a.m.d. pt intreg sirul de articole din V1;
      b) Notam volumul doi cu V2; —> (rezulta ca): V2=V21+V22 +V23+ … +V2n; *($3)
      unde:
      V21=V21S+V21R;
      V22=V22S+V22R;
      .
      .
      V12n=V2nS+V22R ($4)
      S-a notat:
      V21S – Articolul 1 din V2 scris de Simona;
      V11R – Articolul 1 din V2 scris de Radu;
      s.a.m.d. pt. intreg sirul de articole din V2;

      c) Formam volumul 3 (si chiar 4**) pe principiul sirurilor alternant-intercalate (inca nedescoperit – NB 😆 );
      Obtinem:
      Volumul 3
      V3 = V11+V22+V13+V24 + … V1(n-1)+V2n; ($5)
      **
      Volumul 4
      V4 = V12+V21+V14+V23 + … V1n+V2(n-1); ($6);

      Se cere: Cati cititori se prind la lansarile V3 si V4. Se recomanda ca textele stand-up-ate la ambele prezentari 3 si 4 sa fie TOTAL diferite de cele interpretatea la prezentarile Bankers si CTR.

      P.S.
      E doar o idee!

    • EDIT:
      diferite de cele interpretate la prezentarile Bankers si CTR.

      Completare;
      P.P.S.
      E doua idei!

    • MB
      * Trei a fost si intentia mea sa fie cu dublu sens
      ** vezi ca indexii de pe ultimele n linii la pct a) si la pct b) trebuie revizuiti V1n nu V12n = V1nS+V1nR /nu V12R
      etc

    • @andu YY:
      In afara decat de tine se de Dom’profe’ Adi, nu-mi fac griji.
      Multi vede, putini cunoaste! 😀

    • @andu YY:
      Asa cui faceai si tu … cu doua flori. Ne calca rau pe nervi JH-ul asta, cu florile lui.

    • MB
      cred ca asa se incepe un fan club

    • @andu YY:
      Ce-ai zice de un FLOWER club, JH presedinte, primul hortycultor roz.
      Asta nu-i ungur?

    • Io zic că aveți amândoi dreptate, da’ ce de veuri, frate. Bine că n-ați intrat la radicali.

    • radicalii ca radicalii,
      dar logaritmii, astia-s cuie. 😎 😆 💡 💡

  6. Felicitări! Și … la mai mare (cum se spune pe alocuri 😉 )
    Eu i-am scris moșului să-mi aducă cartea (pe prima o am, primită de ziua mea 😆 ) și îl las să se streseze să facă rost de ea 😈

  7. Au ajuns cartile si la mine. Una la mine, sa mi-o pun sub brad si restul pentru prietenele la care va veni Mosul :). Imi pare rau ca n-am putut fi la MTR, mi-ar fi placut, dar … 2000km reprezinta un motiv destul de sanatos pentru a lipsi.
    Felicitari Simona si Mihai.

    • ieeei, ce viteză ai avut! 🙂
      mulțumim

    • Am si citit deja din ea 🙂 cu catzelu pe picioare si copilul uitandu-se lung ca rad pe infundate :). Daca rad prea tare… trebuie sa citesc cu voce tare si partea masculina a casniciei mele se simte obligat de tot sa tina partea celor de au acelasi cromozom y ca si el. Daaaahhh, spiritul asta de solidaritate masculina …

    • @ralik:
      Soliditate masculina, poate asta ai vrut sa scrii. Asta asa, din spirit! 😀
      Stiu, te-o fi miscat copilul sau ai ras pe desfundate! 😉

    • @raluk:
      EDIT!
      raluk*

      Chiar si eu m-ai dau chix, dupa cum, cu satisfactie, observa Luminita deunazi (chix cu poxele de la lansare, sa nu se inteleaga, boalilii, altceva!)

  8. Buna ziua Dna Simona,
    As dori sa cumpar cartea Dvs. cu autograf…dar nu stiu cum se procedeaza.
    Multumesc

  9. Hai, salutari voioase!
    au aparut niste poze, bravo, pe Simona si pe Mihai ii stiam de dinainte,
    dar pe altii de pe blog nu i-am identificat, dupa incifrarile lui matrix,
    numai platoul cu prajituri e cert.
    Apropo, covrigii unde-s?
    care-i YY?

    • Important e ca v-ati simtit bine, ceea ce-mi doresc si mie.

    • Luminita
      fii atenta ca nu e greu,dar e complex:
      a 2a poza
      noi de la H , suntem in partea dreapta spate langa geamul ala care reflectă niste lumini albăstrui
      cineva face o poza catre scena si se vede flashul -ei , cineva ala este MB (sta jos la masa) indreapta lui se vede parul blond al Evei , care e intoarsa si ne intinde tava cu prajituri ,noua, celor trei in picioare in spatele lor,astfel
      chiar deasupra lul MB e JH
      in dreapta lui sunt eu si in drepta mea e YY cu palton gri

    • @Liubi:
      Hai, bre, reciteste “incifrarile”, ca mure n-am.
      E clar ca geamu’ mat, Uite, iti faceam un semn discret, dar am mana dreapta ocupata.

    • V-am identificat si eu cat di cat. 😆

      Mi-ar fi placut sa va intalnesc personal.

      Bravo voua ca ati mers, sper ca ati mancat prajituri si pt mine. Ca de baut cred ca a baut Simona ca si cum as fi baut eu, adica mai deloc. Dar sa stiti ca prajituri mananc multe asa ca nu stiu cine ar fi putut manca pt mine.

    • Amys
      am mâncat eu si pt tine prăjituri cu brânza dulce stafide si vanilie
      daca Eva tot întindea tava aia către noi ce era sa fac?

    • @Amys: Simona a băut, dap. Niște apă. 😉

    • Dupa o atenta examinare obiectiva am cam descifrat in mare care-i care. Ma bucur pt voi ca ati putut fi acolo si multumesc ca v-ati gandit si la mine 🙂 sper sa ne mai putem organiza cumva sa ne mai intalnim..eu oricum va invit pe toti cu drag la Mures! Avem si covrigi, si prajituri si kurtos si tot ce va mai doriti 😛

  10. @Liubi:
    Ca sa intelegi, iti traduc eu din limba anduneza:
    1- “MB (sta jos la masa)” … scaune lipsa, sa intelegi si tu
    2- “se vede parul blond al Evei , care e intoarsa” … no comm.
    3- “chiar deasupra lul MB e JH” … e cevaaaaaaaaa
    4- “in dreapta lui sunt eu si in drepta mea e YY cu palton gri” … aiurea, el era pierdut in ochii Evei, care era intoarsa.

    Taie tu fraza 3, ca am trimis deja comentariul!

  11. @Liubi:
    Taie toata poza 2, e photoshop sadea!

  12. andu,
    mersi de precizari,
    acolo va si identificasem, luindu-ma dupa prima incifrare a lui matrix, el fiind cu aparatul in flick-flack,
    insa Eva nu se vedea cu vreo prajitura, cum zisese, ci spre JH intoarsa,
    iar in prim plan apare o alta tipa blonda, aplecandu-se catre platoul cu prajituri…
    si de aici n-am mai avut rabdare sa mai descifrez, care-i Eva, unde-i YY…
    Am zis, lasa-i dom’le, sa le fie de bine, ceea ce-mi doresc si mie, inca o data.

    • Ma’ Lumi, intoarsa, neintoarsa, e Eva noastra, fii sigura. Si nu mai era cu prajituri, pentru ca le mancase inaintea covrigilor 😀 .
      Zi-mi daca ai zarit-o pe Krista, cic-ar fi fost, asa se lauda de dimineata, pana sa plece la serviciu!

    • da
      așa este ,eva e doar intoarsa spre HJ,
      prajiturile fusesera, dar mi-au ramas mie in cap

      dincoace ,unde este dna blonda de care vorbesti,mai aproape, poti sa vezi tava cu prăjituri si mai departe tava din împletitura in care au fost covrigi de juma de metru (forma cam dublu 8)

    • Sunt si eu acolo, tot in cea de-a doua poza! Aici , in fata, e un tip mare la vreo 130 de kg, e sotul meu. In spatele lui sunt eu. Inseamna ca voi ati stat la masa cu Rezervat de langa intrare ?

    • krista
      da , aia e masa ,
      de rezervat nu stiu ,nu de noi nucleul de la H

    • Andu yy, initial acolo am stat si noi , parca presimteam, dar ne-a ridicat cineva cu scuzele de rigoare .
      Toata seara am “fotografiat”persoanele prezente in speranta ca ne vom vedea, live !

    • @Krista:
      Hop si eu!
      Cum adica ai facut poze la lansare cu persoane, doar-doar vei indentifica oarece commentaci!
      Ori au fost prea bune placintele, ori covrigii, ori vinul!?
      Mai-mai, daca pozai masa rezervata, prima de langa usa, a republicanilor (si a femeilor barbate) de la Ploiesti, puteam sa discutam pe caz. Asa … te stim doar noi pe tine. Ce inseamna sa ai un reper de nadejde.
      Si da, si noua ne-au fost adresate scuze, dar ne-am dat ploiesteni. Ceea ce care Eva chiar este! 😆

    • @Matrixbrain , daca ai sti cat de atenta am fost sa aud pe cineva vorbind de blog !

    • @Krista:
      Eeeexact asta boscorodeam cu andu YY si Eva (bine, Evuta avea asa, un necaz pe placinte, ceva organic, intelegi? … poate nu citeste!) la masa rezervata. Suspecta numarul 1(de prezenta, nu te gandi … ufff) era ametista (in capul Evei, asa retinuse ea … cred ca-i place numele doctoritei), dar eu i-am adus aminte de miercuri, cand ne daduseram noi intalnire … era o lansare de carte cu titlu lung si autor cu nume din trei … Nunuuuu, nu editura Trei.
      Da, stiu, ai uitat … eu n-am avut timpul necesar, infine. Si ca sa revin, cam repede v-a deposedat acel cineva de locurile rezervate de grupul (de presiune? ca era otova de blonde! 😳 ) Ploiesti, Traiasca Republica! ( “dar ne-a ridicat cineva” … clar, se adusesera bardacele de vin 😆 ). Stii ca abia s-a potolit Eva din planset? Dar a promis ca-l reia, asa, de ofticata, ca n-am reusit, toti 5 (eu, andu YY si doamna chineza, Eva si nesuferitul de JH, care ne ie mereu fata cu florile lui pentru fete, las’ ca-l pune DG la punct la urmatoarea intalnire) sa sporim grupul “LIVE” de la N12H18- e remarca ta, s-a marcat deja ca MARCA).
      Oricum, dupa cum TU ai precizat, ne-am “fotografiat” din poze … iar “reperul” tau e destul de vizibil 😎
      Aaaa, si tu la fel 😳 !

    • Eu nu am uitat invitatia aia la noi acasa ! Ma bucur ca ma cunoadteti acum , eu sunt Bondarel sau Krista , totuna 😀 va imbratisez pe toti cu gandul. Adtept cu nerabdare urmatorul LIVE !

  13. matrix,
    mersi mult, m-am dumirit.

    • In sfarsit, fac si eu ceva util pe blogul asta. Dumiresc! De-ar fi verbul si reflexiv, ehhhh!!! Ce faina s-ar macina la moara … alba picla!

  14. …am vazut si covrigii, pe primul rand de mese, unde lumea nu se repezise ca voi, sa-i manance din prima, hmmmm,
    sa va fie de bine, m-am bucurat de bucuria voastra, multumesc.

  15. Simona, sa stii ca mi-a transmis prietena mea salutari din partea ta si m-am bucurat foarte mult! 😀

    Si stiu ca am mai zis, dar o sa o repet: IMI PARE RAU CA N-AM PUTUT VENI!! 😥 😥

  16. Ok, deja am de citit o carte in anu’ ce vine! Succes pe mai departe! 🙂

  17. felicitari din suflet. imi pare rau ca nu am ajuns,dar cartea o voi comanda sigur

  18. Foarte frumoasa lansarea, asteptam si celelalte volume. BTW, eu sunt aia de i-a cerut autograf lui Nic. Stiu ca nu e ok, a insistat si el, dar eu si tata-big fans. Si el tot nu scrie romanul despre America…dar daca scrie, abia astept autografele de la amandoi pe el!
    La mai multe!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green

bijuterii argint bijuterii argint