Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

O doctoriță a căzut cu nasul în burta pacientului pe care-l opera, pentru că i-a venit ciclul

Screen Shot 2016-04-05 at 15.14.10

Am citit mai devreme despre cum Ministerul Apărării Naționale blochează accesul femeilor la învățământul militar, pe motiv că au ciclu și rămân însărcinate. I-auziți aici explicații halucinante:

Screen Shot 2016-04-05 at 14.43.41

Eu am crăpat de râs, vă spun sincer, nici n-am avut putere să mă enervez. Pare că argumentația e doar o replică dintr-un film prost, în care niște factori de decizie cu grade și puță sunt convinși că, timp de 5 zile pe lună, femeile sunt invalide, în cel mai serios și mai grav sens al cuvântului. Pur și simplu pică precum muștele în secunda în care le-a surprins menstruația și zac chiar în locul în care le-a surprins, inconștiente și incapabile să-și facă treaba, ca să-și mai revină de-abia după ce le trece. Bine că Angela Merkel e mai în vârstă, așa, altfel Germania ar rămâne neguvernată, 5 zile pe lună. Nu mai zic de astea, de artiste, la ele e și mai nasol… Păi, toată lumea știe că Madonna, de exemplu, când era mai tânără, ajungea pur și simplu să-și dea peste cap turnee întregi, din cauză că îi venea menstruația. Întrerupea tot și zăcea ca o cârpă, fără vlagă și discernământ. Se spune că Marie Curie a fost la un pas de a lua și al treilea Nobel, dar a avut ghinionul să-i vină ciclul tocmai când era la un pas să încheie o cercetare și s-a dus dracu’ tot. Daaaaa! Asta e treaba cu femeile. E teribil. Când le vine ciclul, devin pur și simplu legume, intră în comă temporară. Uite, chiar acum m-a sunat un prieten avocat, să-mi povestească că e la tribunal și pășește printre avocate căzute pe jos, pentru că le-a venit, sărăcuțele. Sunt, așa presărate pe pardoseală, cică, au fost suspendate brusc o grămadă de procese, e haos, din cauza nenorocitei de menstruații. Iar alt prieten îmi transmite chiar acum, în direct, că o doctoriță tocmai a căzut cu nasul în burta pacientului pe care-l opera. Exact, i-a venit și ei, amărâta…

Dacă s-ar permite accesul femeilor în  armată, pur și simplu am putea ajunge în situația gravă în să fie alcătuită TOATĂ numai din femei. Vă dați seama ce-ar însemna să înceapă războiul fix în ziua în care i-ar veni ciclul întregii armate? Asta ca să nu mai vorbim de situația în care TOATĂ armata ar fi lăuză. Păi, cum, ne atacă turcii la Rovine și, în loc să se bată, toți soldații se întrerup ca să alăpteze???? Nu se poate așa ceva. Cel mai sigur e să ținem femeile departe de chestiile importante. De ORICE chestie importantă! Să se ocupe numai bărbații de… TOT, pentru că pe ei nu îi doboară menstruația. Ei rămân în picioare chiar și când li se defectează erecția sau, pur și simplu, nu se simt suficient de… împliniți sexual. Fizic, cel puțin. 😆

Foto Shutterstock

138 comentarii

  1. prin anii 30 se cerea insistent modificarea programei de liceu in sensul in care pt fete sa fie prezentate doar exercitii minimale de matematica, pt ca , din cauza creierului lor, matematica le poate dauna grav sau chiar duce la nebunie……………………

    eu nici nu vreau sa ma gandesc la sportive de ex sau si mai grav, doamne fereste, daca ar fi lucrat fo fomeie la experimentul ala cu aprticula lui Dumnezeu.. io crez ca a esuat ca din cauza ca era la menstruatie particula,ca e de gen feminin. a picat si gata.
    noroc ca saerul de la magurele e de gen neutru

  2. Oricum imaginatia celor ce au scris tampenia aceea se opreste nejustificat. O sa continui eu pentru ei: ce se poate intampla daca ne ataca naibii Putin cand joaca Steaua cu Dinamo? Evident ca armata va fi paralizata in acel moment. Propun asadar sa nu-i acceptam nici pe barbati. Sau sa-i excludem pe microbisti? Dar cum ii deosebim? Nu mai bine interzicem fotbalul??? OK!!! Dar ce ne facem daca la conducerea MApN avem numai idioti care spun tampenii de genul : “O abordare fără limitări și constrângeri din partea decidentului militar la concursurile de admitere în unitățile și instituțiile de învățământ militar poate conduce în situația cea mai defavorabilă, la ocuparea an de an a locurilor scoase la concurs numai de către femei, la toate armele și specialitățile militare; prin reducere la absurd, într-o perioadă de 6-9 ani, poate apărea situația conform căreia o escadrilă de avioane multirol sau elicoptere de luptă să fie încadrată numai cu femei, ceea ce conduce, datorită structurii morfo-fiziologice şi biologice a părții feminine, ca în fiecare lună, pentru o perioadă de 4-5 zile escadrila să fie neoperațională, iar pe perioada maternității, care se poate întâmpla pentru mai multe femei din același escadrilă situația să fie asemănătoare.” Ce facem in cazul asta???? Uffff, grea situatie, zau!

  3. Dar pentru proşti nu au pus interdicţie.

    • costicămusulmanu

      nope, ăia-s cadrele…de nădejde!!
      taman ce mi-am adus aminte de armată… eram toți pe la 25 de ani, unii chiar mai bine, cu familii, copii, deh…TR-iști…
      și co’andantu’ dă pluton ținea să ne “educe”:
      “-domnilor! (eeeee…?) zicea, să țineți minte de la mine! cu omu’ este cel mai greu de lucrat! fierul, îl îndoi, se rupe, îl sudezi! lemnul! ai tăiat greșit? faci altă piesă! dar omul, domnilor…cu omul este cel mai greu de lucrat!”
      asta pînă în ziua cînd m-a mîncat în cur să-i spun că dacă vrea să ne țină o prelegere despre “lucrul cu omu’…” aș putea să-i schițez un discurs, în calitatea mea de licențiat în economie cu studii aprofundate în HRM…
      am zis că dă în apoplexie…vreo 2 săptămîni nu mi-a fost ușor, fizic vorbind…da’ tot plutonul mi-a mulțumit că scăpaserăm de “discurs”

      raportează slt. rez. costică musulmanu’! ‘trăiți!

  4. Femeile din armata americana sunt de fapt robotzele ?pozitroane? Vorba lu asimov

  5. si mai grav: ce te faci daca le vine ciclul cand sunt gravide in timp ce alapteaza? :mrgreen:
    moarte de om! clar!

    • dar daca raman gravide cand sunt deja gravide, par egzamplu maica mea?

      si cu masculul faptuitor ce facem? lasam sa scape armiei neamului asa un exemplar rar?

  6. de aceea , io zic sa sa deie lunat concediu platit la femeile menstruationiste, sa nu mai oripileze lumea p’acolo pa unde le apuca pa iele! mai mult dekat atat, cica ele face urat si inainte de ! ca cica PMS ! ( care nu inseamna P-la Mea Scurta/Subtire, ci sindrom premenstrual), deci sa se deie conced si atunci si cel mai bine , sa ne plateasca sa stam acasa! :mrgreen:
    Promit ca vom face frumos! 😳

  7. cred ca au fost mai intai la beserica, ca nici acolo n-are voie fomeile menstruante, ca…pateaza! :mrgreen:

    • Acuma este voie sa mergi la biserica pentru ca avem cum sa ne protejam cu diferite metode 😀

  8. Asta înseamnă să fii un bun strateg militar. Să poţi anticipa din timp mişcările duşmanului (în cazul de faţă menstruaţia şi alăptatul) şi să iei contramăsurile ce se impun. Iar apoi, stînd relaxat în faţa hărţii tactice, să exclami superior: Beat this, ciclule!

  9. io crez ca femeile s invalide 4-5 zile pe luna si pt ca n au oo, par egzamplu nu poci care sa nu am gandesc ca generalul nastase avea atat de mult incat ne a invitat sa le numaram.

    deci nu s epaote, dupa ce ca sunt diferite morfo fiziologic, n au nici oo!

  10. pai n-au oo fataaahhh, ca nasc pui vii! :mrgreen:

  11. Te doare mintea! Vorba ta….mai poti sa te enervezi???
    Cat de prost sa si fie ãsta cu deciziile astea???

  12. io zic sa facem un memoriu la intaia duoamna a tzarii!nu se poate sa ramanem tocmai noi fara coledgi! am auzit ca e irezistibila!;) daca chiar nu s-o putea, sa ne faca noua, personal, o armata de femei! pa persoana fizica!

    • cruelo si sa te puna generaleasa, ca nu dageaba esti presedinta aci in cazarma roz!
      am zis si ne tragem si o linie de rachete sol aer cam la 50 de grade plus escadrila de camile.

    • si uniforme da dizainar, neaparat! 😉

    • diferite in zilele alea naspa,ca uite cum zice sclava Mihaelei, de se intampla sa cadem pe glia strabuna,ca secerate, io zic ca neste eprnute laterale si ventrale, ba chiar dorsale ar fi eficiente si sa fie si antiglont

    • Io vreau uniforma rozalie, da ? Sa se stie. Si vesta antiglontz cu protectie sporita pentru silicoane.

    • Uniforma roz e clar,dar in zilele alea musai sa fie rococo cu tente vinetiu turbate

  13. Oamenii au gandit bine, doar ca au fost prea restrictivi, trebuiau sa solicite in prealabil de la aspirante datele de inceput/sfarsit ale problemutei, un mic calcul cu calendarul in mana si alegem in asa fel incat sa nu avem suprapuneri,…of course cele cu ciclu neregulat n-au ce cauta in escadrila, una e sa stii ca la dra lt pilot sorocul e pe 5 ale lunii, alta e sa te trezesti ca si copiloata piloatei se raneste in aceeasi zi, prin surprindere.E armata, nu va puteti permite menstruatii dupa bunul plac, la naiba !

    • costicămusulmanu

      sandman, prietene, proștii au dreptate în felul lor…este științific dovedit că după oarece timp petrecut în comun, perioada aia a lunii la fete se uniformizează, adică le vine la toate deodată; cică ține de legi ale naturii…

  14. In alta ordine de idei, cei nascuti inainte de 19xx isi aduc aminte ca in armata existau doua cicluri, numite inspirat “ciclul 1” si “ciclul 2”. Aparitia altor cicluri in unitati n-ar aduce decat confuzie, zic.

    • Ba era si ciclul 3, chiar si 4 in unele cazuri, erau si fără ciclu 😀
      “ordinea sociala” era bazata pe veterani si pufan, pifan, pufarez, pufarin.. :)))))

  15. Sper ca nu e vorba de doctorita noastră chirurg quinn.

    • Nope…dar ar fi misto sa se intample la vreo doctorita , cu conditia ca pacientul de pe masa sa fie emitentul aberatiei asteia.

  16. No, ca ca acum o sa trebuiasca sa puna tampoane si la avioane, nu numa’ la trenuri… ca ma miram io de trenurile “are” tampoane, acuma m-am prins: pentru cazul ca se nimereste fo’ femeie-mecanic de locomotiva…
    Acum armata va trebui sa faca si avioane cu carlinga tip “mama-si-copilul”, ba chiar cu o carlinga mai mica cu masa de infasat. Mai greu e, ma gandesc cu armele “albe” (de fapt maro) rezultate din stergerea odraslelor la – ma scuzati! – fund… dar o escadrila care isi bombardeaza dusmanii cu pemparsi “plini” va zi eu ca e cu muuuult mai eficace, dusmanii vor fugi mancand pamantul si va arunca si arma din mana, numa’ sa aiba cu ce se tine de nas ….

  17. „…activitatea la bordul navelor trebuie să ţină seama de condiţiile specifice, care pun în faţa personalului masculin şi feminin exigenţe cu totul deosebite care ţin de microclimatul navei (umiditate crescută, mişcarea navei care induce sindromul de „rău de mare”, vibraţii şi zgomot puternice, temperaturi ridicate/scăzute, iluminat artificial, lucrul la înălţimi mari sau în afara bordului navei ori sub apă, manipularea unor greutăţi mari ce necesită forţă fizică, etc.) care pot cauza stări de disconfort, scăderea capacităţii de muncă, paloare, oboseală, greţuri, vărsături, intoxicaţii etc. (…)”, spun reprezentanţii MApN.

    Paloare, oboseala, greata, varsaturi? Pai ce facem aici, venim gata gravide pe crucisator ????

  18. Plus ca armata trebuie sa cumpere vata kaki si bani nu prea sunt. Deci nu!

    • Ce vata, bre? ca de cand s-au inventat ob-urile, vata se mai pune doar in nas la mortzi. 😛
      Si mai ziceai ca esti insurat!

    • Vecina
      Adicătelea femeile stau cu chestia aia cinci zile in dânsele si pe noi ne refuza pt cinci minute???
      Pai dreptate e pa lumea asta???
      Jos femeile!

    • Da, bre, vecinu, daca nici la varsta asta de 40 de beligani nu ai aflat, ce pot io sa te mai invatz, gen?
      Ob-urile se schimba, nu se lasa doar unul pe toata durata ciclului de instructie.
      Aaaaa, ca era sa uit, ele au si o atza, care, culmea! nu se rupe, ca a voastra, din prima 😛 😈 :mrgreen:

    • N-am bre inca 40.
      De vreo 5 ani ma chinui sa trec de 38 si nu pot…
      38 gagici pe feisbuc, vreau sa zic.
      Cum ochesc una mai mișto, zice ca e in perioada aia…
      Nu stiu cum o făcut dumnezeu femeile, dar le-o făcut cu 5 zile ciclu si 25 de migrene…

  19. Pfff…. pe bune cineva a gândit asta??!!
    Ma duc sa zac puțin…poate-mi vine si mor vreo 4 zile

  20. Nu va suparati pe ei. Ganditi-va ce neveste trebuie sa aiba aceste cadre cu putza daca au ajuns la concluzia asta oficiala

  21. Probabil ca sotiile lor sunt … dintre colegi….
    Stiti povestea, “sotii de mot”…:

  22. Excelent articolul!

  23. Simona, ai uitat sa zici de Regina Angliei…

    • Pt regine trebuie vata albastra, ca așa e sanjele la rejine.
      Doar la rejina cioaba tre vata neagra.
      Acu pa bune, da de ce tre sa aibă femeile chestia asta?
      Si tot pa bune, cine e pe așa sa nu vina la H, ca acolo noi avem treaba, nu avem timp de grețuri, amețeli, palori in obrăjori…

  24. Eu zic sa se aplice aceste restrictii si la universitatile de medicina. Avand in vedere ca trendul e spre predominanta feminina… va dati seama ce dezastru e in spitalele noastre 😛 Daca sectia e exclusiv feminina (hai, ca nu e chiar asa, macar un mascul-brancardier sau asa-tot exista) sau ma rog 90% feminina? Haos!! De garda cu smurdul si esti in perioada respectiva? Te resusciteaza pe tine, cand ai coborat la consult de interne…

  25. Da pisicile au ciclu?

  26. Apropo
    Ca mi-adusei aminte.
    Io m-am despărțit de prima mea gagica după ce mi-a făcut un cucui uriaș după ce mi-a dat cu pisica ei in cap.
    Pisica nu a pățit nimic, nu va impacientați, ca pisica era din bronz.

    • Sigur ai facut tu ceva, sau, ma rog, n-ai facut cum trebuia, hmmmm.
      Zi mersi ca nu avea pitbull. 😎

  27. Mulțumesc domnului andu a lu yy pt cadou.
    …
    Dar crezi ca tractorul tau merge la arat, la semănat, la …?

    • dg
      are mare putere calu ala
      deci il poti folosi ori ca cal ori ca tractor
      Si ambele merg la arat,nu ?
      sa vezi ce gropi face prin gradina la mama

    • Noi avem o cartitza care ne face gropi prin toata gradina.
      E asa simpaticaaaa…de ma iau nervii capului.

    • Vecina
      Daca faci vorbire de tara asta noua a noastră, nu cred ca creste așa ceva prin campurile lor super chimizate, ca creste roșiile direct in caserole de plastic de egzagt un kil.
      Daca e vorbire de românicutza, vezi ca e posibil sa fie vreun năzdrăvan dala mai nebunatic da la cimitirul ala de peste doi străzi…

  28. 2%din populatia feminina a Globului sufera de o forma mai “grava”a pms-ului.Exista femei care se simt foarte rau inainte si in timpul menstruatiei,atat de rau incat nu se pot ridica din pat,au migrene puternice insotite de tulburare de echilibru,voma,frisoane,crampe,diaree,costipatie,crize biliare,febra musculara,agitatie,puls marit,bufeuri/transpiratii:)daca tu nu ai problemele astea esti o fericita insa nu trebuie sa ironizezi toate femeile.Dezechilibrele hormonale duc la aceste simptome si sunt intr-adevar in unele zile invalidante.Nu trebuie privite cu ironie astfel de probleme.

    • 2% e un procent f mic. sigur ca exista dureri si stari de rau, dar asta nu le transforma pe femei IN MASA in invalide, cum sustine MAPN

    • Pai…exista si un procent de femei cu deficiențe fizice sau mentale (nu conteaza care e procentul dar sigur mai mare decat al celor cu ciclu menstrual atat de greu de suportat) dar bănuiesc că ele nu se înscriu la concurs la MAPN…..Daca perioada aceea a lunii este atat de dificilă incat nu ae poate rezolva nici cu tratament hormonal , atunci sincer nu trebuie sa te înscrii la nici un fel de concurs pt munca ce impune activitati fizice si intelectuale intense.Dar asta nu înseamnă că din cauza catorva exceptii aceste sinmptome sa se transforme in regula…Majoritatea femeilor sunt total functionale in aceasta perioada…Sa nu mai vb ca exista solutii pt amânarea ciclului daca chiar este nevoie (de ex ce faci dacă iti vine in luna de miere sau in vacanta exotică pt care ai cheltuit o avere….-nu mai trăim în evul mediu ca sa patam covoarele din biserica -alta inepție!)

  29. Mie mi se pare o uriasa ocazie ratata de PR. Daca s-ar munci sa se ajunga la armata complet feminina, alea cateva zile pe luna (pentru ca, nu-i asa, fetili s-ar sincroniza) noi am avea adevarata Armata Rosie.

    Nu mai zic de efectele PMS, iti dai seama ce soldati feroce ar fi… 😈

    • damn it, am vrut sa dau like! promit sa nu mai intru de pe tel :). probabil ca sunt inaintea celor 5 zile, de nu mai sunt responsabila si devin irationala, vederea mi se intuneca si vad thumb up in loc de thumb down 😀 😮 😆
      in concluzie, unlikeul ala e al meu si l-am anulat printr-un like, al naibii touch screen
      ai scris foarte haios, mai ales partea cu soldatii feroce 😈 😆
      imagineaza-ti si proaspetele mamici, in depresie post-natala, secera juma de pluton advers in timp ce le curg lacrimile pe obraji. ma mir ca asta nu apare in articol, ce te faci intr-o asemenea situatie :))

  30. Propun ca fiecare femeie sa primeasca, prin lege, 4-5 zile libere in fiecare luna. Cand e neoperationala. La fel si elevele, la scoala. Ca-s neoperationale atunci. Si mai vreau o lege care sa interzica sa stea doua femei una langa alta la birou, ca li se sincronizeaza ciclurile, si nu ne permitem sa lipseasca jumatate de departament deodata, 4-5 zile pe saptamana.

    Si-apoi cand nastem, ne pensionam. Sau, de ce sa mai lucram? Nu mai lucram nimic. Uite-asa. Sa faca barbatii pe balerinele, nu ma intereseaza. Eu stau acasa si ma uit la ei, la televizor.

  31. Dar vă dați seama ce se întâmplă dacă au toate PMS simultan? Ne trezim în al treilea razboi mondial doar pentru că are Armata Română nervi!

  32. După ce am citit acest articol însângerat si comentariile atașate,
    Ma apuc de …de scris.
    Vreau sa îmi iau doctoratul cu tema ciclul la femei.
    Am auzit ca taman din cauza asta or apărut homosecsualii, homalaii si gayi (asta e pluralul?).
    Cica ei nu au așa ceva.

    • Toarshu” vecinu,
      permiteti sa raportez, astaaaaa, sa va persiflez?
      Ati efectuat stagiul militar?
      Ce grad avetzi?
      Io-s sublocotenent in rezerva, in civil semnez user luminita.

    • va rog sa nu radeti, dar deoarece am ramas gravida, nu m-am putut catzara pe gardu…aaa…gradu de sublocotenent, ci am ramas sergent! :((((

    • aoleuuu, crueloooo, 😯
      si zisesi sa nu ne radem? 😛 😛
      Pe loc repaus, sergent ❗

    • Ce-mi place chestia asta…
      Nu știam io cine ma inghionteshte pa dedesubt…
      Ca io mi-s locotenent, tot in rezerva, si vecina e sublocotenent, adicătelea e sub mine…
      Mie-mi place…
      Vecinutzo, shezi comod bre?
      Ai grija sa nu ramai…

    • Vecinu,
      ti-am servit-o la mustatza,
      si ma asteptam sa zici ca esti macar colonel, daca nu general in rezerva.
      Tu nu, batman, batman, locotenent, vax albina made in china, toti colegii mei sunt ramasi locotenenti.

    • Sper ca nu ești sublocotenent pentru toți…
      Conform proverbului
      Când e o casa submarin?
      Când e marin pe casa.

  33. Feminista lu' peste

    Radeti, glumiti si pe buna dreptate…dar iote ca din cauza gandirii asteia de idioti n-am facut eu medicina militara, cum doream…ca in anul in care am dat admiterea n-au acceptat femei la militara. Asta acu mai multisori ani. In anul ala au considerat ca femeile nu pot fi medici in armata. Nah!!

  34. Johnny Handsome

    Io știam că madam Curie nu era trecută pă catastif la premiul Nobel, bărbac’su nu a vrut să-l primească fără ea ( care, probabil, era la ciclu), așa că i l-au dat și ei. Dacă ne gîndim câte victime a făcut invenția lu’ Nobel, ce mai contează un strop, doo de sînge.
    Putem spune că radiația încetinește menstruația.
    Și că aviația nu iubește ovulația.
    Aviația nu mai dă senzația.

  35. Ganital articolul asta.
    Nu ma așteptam la așa ceva de la Simona Tache.
    Cât si de la onorabilii comentatori.
    Așa cevaaaa…

  36. Cre’ ca pan’ la urma toata tarasenia tot de la bani se trage… Ce s-au “candit” prea luminatii care conduc armatile? A? Pai simplu: daca luam femeile inarmata…. aaaa, in armata, de unde plm bani sa vopsim toate MIG-urile roz? Plus cheltuielile complementare, ca la armata de femei musai trebuie salon de infrumusetare, cu vopsitorie cu tot… ca cum sa plece la lupta betele… na, bietele fiinte nefardate, nemachiate, cu unghiile nefacute?!? Si stiti cat costa o vopsea de par de camuflaj? E, vopseaua ie de camuflaj, nu paru’ …
    S-apoi apar alte probleme de logistica, razboiu’ trebuie anuntat cu cateva ore – minim:! – inainte, ca pregatirea echipajului dureaza, pana isi verifica feisbucile sa vada cu ce se imbraca inamicele, sa nu care cumva sa se imbrace la fel si sa se faca de ras pe campu’ de lupta… :-)) S-apoi na, chilotii-barbati se multumesc cu orice, da’ de unde bani de bombe Vuiton, gloante Prada si ce-o mai fi la moda….

    • Ce? gandit? Care emisfera cerebrala este implicata in proces? Pai dupa cei 2 neurologi faimosi care au luat Nobel …se pare ca la UNII numai o emisfera lucreaza cealalta trebuie dezvoltata….dar ce ei citesc? nu…doar gandesc…si nu stim cu ceoo o fac…

  37. Anunț umanitar
    Caut sublocotenent in retragere in dormitor, de sex opus mie, pt discuții despre Hegel, kant, mapn si obezitatea in somalia.
    Rog seriozitate macsima.

  38. Se stie ca si politicienii nostri abia asteapta sa-i vina Codrutei Kovesi ca sa intre in pana DNA-ul si sa isi ia ei spagile.

  39. Razbel-locotenent Gina Puscalau se prabuseste cu elicopterul escadrilei Discreet Gold wings intr-un nor de fum.
    Brancardierul se apropie de cabina ciuruita si aude din carlinga niste gemete slabe.
    -O be..o be…
    -Haideti dna ‘lent ca nu-i asa grav daca vreti o bere…cine n-ar vrea pe caldura asta !
    -Domnisoara, boule !Uita-te in ranita aia siclam, vezi ca am in portfard…
    -Doamna sau domnisoara, ma scuzati , dar sangerati si nu e momentul de machiat , OK ?Mai bine ma lasati sa vad de unde e sangele ala…
    -Nu fi nesimtit !!!
    -Ma rog…eu vreau sa va ajut, unde va doare?
    -Crampe …si capul, imi plezneste capuuuuuul !!!
    -Pana vine medicul v-as pune doua copci.
    -Sunt domnisoara, cretinule, domnisoara !!! De ce as avea nevoie de o rejuvenare ?Am nevoie de un O…
    -Obuz, asta ne mai lipseste sa ne arda talibanii cu un obuz…e clar, infectia urca in corp, dati-mi voie sa va administrez un antibiotic, am o sulfamida proaspata , vreti?
    -Mai bine un Metoclopramid, un Diclofenac,…nu intelegi ca sunt indispusa?????
    -Optimista, imi place…hemoragia ne omoara si noi suntem doar indispusa….bravo doamna ‘lent !
    -DOMNISOARAAAAA !!!

  40. Cu mintea mea de femeie aflata inca in perioada aia a vietii cand nu ma accepta MAPN pe listele de angajare am vreo doua propuneri pentru ala de i-a supurat bontul cefalic enormitatea asta. In primul rand amaratele alea de sunt pe statele lor sa fie bagate 5 zile pe luna in concediu fara plata ca doar au demonstrat aia mari ca nu-si fac treaba. Daca totusi insista sa vina la munca sa plateasca amenda pentru ca e clar ca si-o fac prost. In schimb sa primeasca pe langa bonurile de masa si bonuri de absorbante. Daca raman gravide sa plateasca toata durata sarcinii si concediului. Plus plata studiilor ca e clar ca de la atatia hormoni se tampesc iremediabil. Scapa cu suspendare numai alea de fac baieti si se angajeaza ca-i fac militari.
    Acuma …nu serios…chiar vreau sa stiu cine a emis aberatia asta cu ciclul ca am vreo doi prieteni neurochirurgi. Sa scape cadrul militar mascul de meteorismul subarahnoidian cum se zice la noi la doctori la basinile din cap. Poate in loc de aer ii baga in cap niste absorbante si merge omul la defilare cu deviza ” libress iti da aripi”.

    • haideț, doamna doctor, nu vă mai prefaceț că n-aț leșinat de zeci de ori peste bolnavu’ deschis 😛

    • Hai mai Simona…nu mai da din casa ….de aia echipele chirurgicale sunt formate din mai multi chirurgi..daca se menstrueaza unul preia celalat. Dar daca tot ai adus tema in discutie , MIG-urile alea bagate in brazda erau la menstruatie?

  41. Ia uitati ce instructie fac fetele…aaaa, ratele astea, cu asa un comandant:

  42. Stiti de ce nu fac femeile armata? Pentru ca nu s-a inventat inca vata kaki, refuza gradul de sublocotenent, iar la comanda “Culcat!” s-arunca pe spate. Hai cu injuraturile, d-alea femin

  43. …feminine, va rog!

  44. Accesul femeilor in armata este o problema doar pentru armata romana. In armatele “normale la cap” militarii nu au sex. Din acest motiv, baremele admiterii sunt aceleasi pentru ambele sexe. La noi insa, se pastreaza diferentele, pentru ca, nu-i asa, “n-ai domnule cum sa-i ceri unei femei sa faca flotari”. Ba da, daca vrea sa devina militar si militarii trebuie sa aiba anumite calitati fizice, atunci nu ar trebui sa se faca rabat de la aceste cerinte. Asadar nu trebuie limitat accesul femeilor in armata, ci doar egalizate baremele. Sunt convins ca vor fi femei care le vor trece fara probleme, dupa cum vor fi si barbati inapti pentru serviciul militar. Problema e ca la noi totul e “manelizat”. Armata e plina de burtosi care nu pot alerga, dar e nasol cu menstruatia femeilor din sistemul militar. De cealalta parte, nici feminismul, vorba ‘ceea “nu mai e ce-a fost”. Pentru ca mi se pare ca discriminarea pozitiva a femeilor este chiar buna din perspectiva feministelor. Odata zic: De ce sa n-aiba femeile acces in armata, ma? Ce n-avem drepturi egale? Dup-aia: De ce sa alerge ma 2000 de metrii, nu vezi ca-i femeie? A, pai daca-i asa, sa nu alerge, raspunde manelistu’ din armata. Ca n-are cum sa-i dea prin cap sa spuna: La drepturi egale, obligatii egale! Si selectia naturala isi urmeaza cursul. Toata lumea fericita!

  45. Nu stiu altii cum sunt, dar eu la ciclu sunt rea de tot. Sincer va zic, nu misca nimeni in front, in fata mea, barbatii din casa umbla asa, pe coji de oua. Deci nah, din punctul meu de vedere, o escadrila eu femei la ciclu = Death squad! Ar trebui sa avem o armata intreaga de femei la ciclu, si inca una de femei cu PMS. Cred ca am cuceri planeta.

    • mai e și varianta escadrilă de mame de bebeluși 😛

    • Cand fiu-meu era mic, de fapt nu era el foarte mic, ca intotdeauna a fost un copil urias de-a dreptul, si in inaltime, si in greutate, mai ales fata de mine, care sunt mica, slaba si amarata. Si bineinteles, ca orice copil de 3-4 ani, voia sa fie dus in brate tot mereu. Daca ii ziceam ca nu pot, ca e prea greu, incepea sa ma convinga: Ba da, poti, ca tu ai super-forta de mamica! 😛 Deci o escadrila in asta de mamici n-ar trebui subestimata….

  46. Aia de a zis asa ceva, nu se egzista. Ar trebui pusi planton peste rand, sau cart dublu in prova (am facut la “ratoi”, infanterie marina, deh! ) vreo 5 zile. Saaaauuu….sa faca cap de pod la Corbu prin noiembrie-decembrie. Fara neopren ca sa se vada, in realitate, marimea organului ganditor. Mama a lucrat 35 de ani in medicina militara. Asistenta, ce-i drept, da’ cred ca se pune. Dupa cum ziceam, sa revin : 5 zile cap de pod in Marea Neagra. Fara neoprenuri. Cu femei pe mal ca sa le vada “maretia”.

  47. Radem glumim dar nu o sa uit niciodata cum acum cativa ani buni judoka Alina Dumitru a iesit la tv sa se scuze ca nu a castigat nu stiu ce meci ca i-a venit ciclul… Mi s-a parut o scuza de un asa prost gust si imbecilitate ca am tinut-o minte si acum, sa castige 100 de meciuri si campionate ca tot mi-e sila de ea… Si sunt si eu femeie dar nu as folosi asa ceva drept scuza pentru incompetenta mea la un moment dat

  48. Mentalitate primitivă!! DIn păcate asta e filozofia insituțiilor statului în România!!! Lucrez de 15 ani pe cont propriu și prin natura meseeriei cu administrațiile financiare și direcțiile de impozite și taxe. Încă am momente în care nu-mi vine să cred că este adevărat când văd cum este făcut sistemul, cum gândesc oamenii. Sau mai bine zis cum nu gândesc mulți dintre ei!

  49. Intox, chestia asta cu ciclul. Femeile moderne si emancipate, cu motivationalele si auernesul la zi au ciclu doar cand vor ele. Motivul real pentru care nu vor femei in armata e ca s-ar parui zilnic la careu pe motiv ca s-au imbracat la fel.
    Asa mi-au spus mie doi vecini, nu-i stiti voi..

  50. Si totusi, armata inseamna o adunare de oameni care trebuie sa fie in stare sa omoare alti oameni. Poate ca noi visam la armate de dragul armatei (pe timp de pace), dar insitutia asta trebuie sa fie pregatita de lupta. Mie nu mi-ar placea ca sotia insarcinata sa fie martora sau sa participe la operatiuni si decizii in urma carora mor alti oameni. Cred ca trebuie sa luam in calcul anumite sensibilitati si vulnerabilitati fara ca asta sa insemne discriminare.

    • cred că e mai important ce i-ar plăcea ei, nu ție. și be) poate nu ar mai muri oameni, dacă ar participa mai multe femei la decizie, mai știi? 😉

    • pai si tipele de la smurd? nu vad ele o gramada de matze pe parbriz, masini facute acordeon, cu oameni prinsi inauntru si alte alea? daca esti la smurd ai cu 95% mai multe sanse sa vezi moartea violenta (si inca des) decat ar avea-o soldatii romani. plus ca nu-mi pot da seama cum ar ajunge pe front o doamna gravida (daca nu cumva sarcina ar interveni…dupa 🙂 ). sunt femei sensibile si sunt si barbati sensibili, nimeni nu ne obliga sa ne alegem un job care nu ne reprezinta

    • Apropo de sensibilitati, odata, la o recoltare de sange, domnul care astepta in spatele meu, inalt cat bradul si lat in spate cat o usa, a lesinat si a picat pe jos la propriu in secunda in care asistenta care imi recolta mie sange a tras prima picatura in seringa. Pe dansul sa-l lasam in armata sau nu? Macar noi femeile cu menstruatia noastra suntem obisnuite sa vedem sange, nu lesinam la prima picatura. 😆

    • E clar, e foarte roz blogul acesta. 😛
      Dar nu d’aia îmi place…

    • unuia din colegi i s-a facut rau, a inceput sa -i curga destul de tare sange din nas si din urechi … cati dintre masculii cu care imparte biroul credeti ca l-au ajutat? nici unul … erau labartati care pe ce scaun gasea, palizi, livizi si sensibili. cel mai sensibil a lesinat in mijlocul biroului, cu zgomot de chelie pocnita pe mocheta (mdufff). noroc cu mine .. de .. femeie invatata cu sangele de nu picai lata.
      asa ca draga domnule care nu suporti ca sotia lu matale sa vada si sa auda … habar n-ai matale ce poate face sotia. si mai ales ce poate suporta….

  51. P-orma, zic si eu, genealii de tini-lichea care “conduce” armatile din victorie in victorie, dar doar acum, pe timp de pace, s-or fi gandit si la eventualele neplaceri care le-ar putea fi cauzate de eventuale “colege” gradate. Va dati seama, de Paste, de Craciun, ce-ar fi prin unitate?!?
    Toate bombele sterse de praf, puse pe categorii: bombele mari la bombe mari, alea mici la d-alea mici, bombele murdare puse la cosul de bombe murdare, demontat si spalat spalat geamurile la sub-Marin, spalat parchetul laminat din tancuri, spalat si re-aranjat perdelutele de la ferestrele avioanelor, dat cu mopul in tunuri, scoase toate covoarele de prin transportoarele blindate, intinse pe tunuri si batute cu AK-47-le, schibat senilele de iarna cu alea de vara la tancuri, scuturat carpeta cu Rapirea din Serai din hunwee-uri, apretat tapiteria (de plastic) a scaunelor de toaleta, pus ghivece cu floricele la parbrizul camioanelor de transport, pus niste arpagic in fata portii de intrare, bagat aspiratorul in depozitul de munitie, sters praful (ala de pusca) din gloante …. Cat ai fi de soldat-universal barbat, cati ar putea rezista la asa ceva?!?
    Apoi va dati seama ce misto ar arata avioanele, fiecare vopsit altfel, ca nu poti sa iesi pe “strazile” aeriene, asa la fel, sa nu te remarci din “multime”… asa ca, dupa culoarea avionului, vei stii: a, uite-o pe Maricica, a uite-o pe Lenuta, a, uite-o pe Vasili… aaaa, nu, e Gina, ca Vasilica e pe ciclu…
    Iar carlinga avionului va fi frumos ornamentata, cu ursuleti, pisicute, catelusi etc de plus, frumos oranduite la geam… ca sa nu mai zic ca alea “competente”, care se poarta ca un sub(orice)locotenent, poa’ sa-si aduca si pisicile “in viu”. Chiar, cum ar fi ca in carlinga sa apara si o “Mihaela, dragostea ei” ?!? Sau, ma rog, daca pisicuta e di prin Moldova, o s-o chemi “Mihaela, dragostea DANSEI”…

  52. chestia e ca multi comentatori, ciclishti sau nu, scriu mai misto ca …
    ca mihaela.

    • profit de aceasta interventie sa te intreb ceva ce voiam de mult sa intreb, simona: de ce il tolerezi pe dg? nu numai ca isi manifesta des dispretul fata de tine, dar e si o prezenta obositoare, la fiecare postare sunt zeci de comentarii de-ale lui fara haz. poate vrea omul sa isi faca un site personal sau sa se desfasoare altundeva daca tot nu ii place ce scrii, nu ii place pisica, nu ii place nimic. adica la tine in casa e unu care iti arata o desconsiderare soft, dar constanta, non-stop, si pe tine nu te deranjeaza?

  53. Am vrut să comentez…dar mi-a venit menstruația și m-am blocat…

  54. Astia s-au gandit bine! Pai ce se face o femeie, pe timp de razboi, daca ramane peste noapte intr-o padure si e la menstruatie??? Daca vine si-o ataca vreo lighiona atrasa de mirosul de sange???? Sau si mai rau: unde isi arunca absorbantele??? :)))

  55. Romanii sunt un neam foarte tolerant si lipsit de prejudecati. Stau marturie chiar versurile populare: „Dar-ar Dumnezeu odată / să facă fetele-armată”.
    Mie cea mai tare chestie cu armata pe care am vazut-o vreodata a fost intr-un film in care femeile faceau armata la un loc cu barbatii si aveau dormitoare si dusuri comune, astfel incat nu era niciun fel de discriminare intre ei. Din pacate filmul era SF.

    Revenind la un ton mai serios, comparatia cu doctorita e complet nepotrivita pentru ca in armata e vorba in principal de calitati fizice (forta, rezistenta, etc) nu intelectuale cum e in medicina. Pentru armata foarte putine femei au “the right stuff”: forta fizica considerabila, agresivitate, capacitatea de a inghiti tot felul de umilinte de la superiori s.a.m.d.
    Daca luam ca exemplu pe licurici: “By May 2015, all nineteen women vying to become the first female Army Rangers had failed their training at Ranger School. Eleven of the nineteen dropped out in the first four days of training. Of the remaining eight who failed in the next step, three were given the option to enroll in the course again.[31] Two of the original 19 women graduated in August 2015.[32] A third graduated in October 2015.[33]
    In April 2015 after two-and-a-half year period in which the tough Marine Corps’ Infantry Officer Course became gender-integrated for research ended without a single female graduate.[34] The final two participants in the Marines’ experiment with training women for ground combat started and failed the IOC on April 2. Both were dropped that same day during the grueling initial Combat Endurance Test.[35].” (de aici: https://en.wikipedia.org/wiki/Women_in_the_military#Women_in_combat)
    Exista anumite arme unde femeile pot lupta cot la cot cu barbatii (din cate stiu fac fata cu brio la meseria de pilot militar de exemplu), dar eu cred ca vor exista si in viitor anumite anumite arme unde femeile nu vor fi acceptate. Si pe buna dreptate.
    Motivatia armatei romane e cam stupida, dar ca sa il citam din nou pe licurici “they were right for the wrong reasons”.

    • maestre, eu am facut armata la arma topografie; crede-ma ca femeile nu era catushi de putin nepotivite; si sunt convinsa ca sunt o gramada de alte arme ( cum ar fi intendenta,care-mi vine prima in minte) unde nu cred ca-ti trebe musai mushki.Deasemenea stiu ca la tancuri nu intrau decat colegii mei cei scunzi rau de tot.Deci si aici ar fi loc de femei.Mai vaz prin filme ca sunt tot felul de ” butoane” ( a se citi calculatoare) la care sunt parcate si femei .S-ar gasi de lucru si pt ele.Evident ca nu la orice arma ! Si evident ca pe baza de teste.Dar discriminarea asta generala…ma scuzi!

    • Te asigur că există destui bărbați care ar pica epic un test serios de forță si rezistență, care nu-s echipați fizic și psihic nici pentru viața de zi cu zi, nu mai vorbim despre armată.
      Ideile astea că femeile pleacă din start cu handicap doar pentru că-s femei sunt cretine în orice context.
      Și mai cretină e teama că ne-ar putea pocni subit milităria pe toate, cât să ne lăsăm bărbații pe peron fluturând din năframă și să plecăm numai amazoane la răzbel.

      Și ca să fiu răutăcioasă de-a dreptul, știu câțiva bravi militari la un chintal jumate bucata, cu care mă tem că nu se ridică de la sol elicopterul de luptă. Și mai știu vreo doi care ar capitula dacă i-ar bate bocancii, sau care ar dezerta, săracii, de n-ar pica direct la pat dacă-i trage vreun curent.

    • 99,(9)% din comentraiul tau imi da dreptate. Referitor la “discriminarea generala”, hai sa ne uitam ce zice meapeneu’: “O abordare fără limitări și constrângeri […] la concursurile de admitere […] poate conduce […] la ocuparea an de an a locurilor scoase la concurs numai de către femei”.

      Au si oamenii dreptatea lor. Adica ei au nevoie in principal de ceea ce licuriciul numeste “grunts” adica pe romaneste pifani care sa zaca in sucul propriu in adaposturi individuale sapate chiar de ei cu lingurita. Si primesc in schimb niste tinere ambitioase care se viseaza toate ofiter intendent sau topograf. Nu e normal sa se planga (sa raporteze se spune la ei) si sa ia masuri?
      Eu tin minte ca spunea maica-mea, cand inca mai activa ca profesoara si avea eleve care se pregateau intens pentru examen la academia de politie. Maica-mea, femeie sensibila si empatica le intreba: “Pai si vreti voi sa fiti politiste, sa smulgeti marturii de la suspecti cu intimidarea, sa aveti de-a face cu toate scursurile societatii, sa va fie viata in pericol s.a.m.d? Va vedeti voi facand toate astea?” La care toate raspundeau ca ele vizau de fapt un post intr-un birou unde sa nu aiba prea mare bataie de cap, un post “potrivit pentru o femeie” (exprimarea le apartine). Alegeau politia pentru ca era un job sigur si mai bine platit decat un job de secretara la o firma de exemplu. Ei, ghinion, posturile alea caldute in armata si politie nu-s asa de multe. Majoritatea sunt posturile nasoale. Fiindca astea nu-s cariere comode. Daca nu iti place sa racnesti la racani inseamna ca armata nu e de tine.

    • @Rodica: barbatii la varsta la care intra in armata (20 si un pic de ani) sunt destul de potriviti. Mult mai potriviti decat femeile de aceeasi varsta. Activitatile de racani cum ar fi alergatul si tavalitul prin noroaie li se potriveste la varsta aia, pentru ca – se stie – barbatii sunt oricum porci.
      E adevarat ca in timp multi ofiteri din armata romana se lasa pe tanjala si aici trebuie lucrat, dar nu vad cum ar veni rezolvarea la problema asta angajand femei. Daca vrei o armata “ca afara” trebuie sa intaresti standardele nu invers.

    • @alex : m-ai omorat….la medicina iti trebuie numai calitati intelectuale….nu zau! Tu crezi ca un bolnav e joc pe calculator? Mai dai pe ici pe colo cu soricelul , mai stergi o buba , joci un counterstrike cu bacteriile …pai sa stai tu la munca 24 ore garda si pe urma inca 7 program normal. Din care mare parte in picioare. Nu mai stiu cum mai sunt baremele la probele fizice in armata dar cred astea de la medicina le batem lejer. Cu si fara ciclu

    • @dr.Quinn: daca nu iei bolnavul in spate si nu alergi cu el pe holurile spitalului, eventual cu o masca de gaze pe figura atunci garda nu se pune ca exercitiu fizic. Cand ma gandeam eu sa dau admitere la scoala militara (anii ’90) trebuia sa faci 15-20 tractiuni la bara si sa alergi 2km in 7 min si ceva. Astea erau mai grele.
      2km ii alergai in pantofi de sport daca voiai, doar la admitere. Eu am ales in final alta cariera dar colegi de liceu care au ajuns acolo alergau 3km in bocanci. Plus marsuri de nu stiu cati km, plus masca de gaze (care te impiedica sa respiri liber, trebuie sa inhalezi fortat prin filtru) plus rucsaci in spate plus armele atarnate de gat plus saltul inainte (asta pune capac la toate), plus prostia crunta a apevistilor si altele pe care ma bucur ca n-a trebuit sa le experimentez.
      Pe scurt, nu, statul in picioare un numar mare de ore NU se pune ca exercitiu fizic. Si tine cont ca armata romana e multa apa de ploaie. Daca vrem sa fie o armata chiar competenta trebuie sa inasprim standardele.

    • @alex : spre deosebire de tine care vorbesti din povestile colegilor eu vorbesc din experienta proprie. E adevarat ca un sort de protectie radiologica cu tot cu gulerul afererent nu trage cat un echipament standard de infanterist si nu fugim cu pacientul in spate dar cand pe tura ai un asistent si o infirmiera nu mai stai sa te uiti la galoane cand manevrezi pacientul , eventual de tonaj mare.Dar asta ne-am asumat-o cand ne-am angajat . Cam la fel e si cu cele care vor in armata. Hai sa nu generalizam. Ca nu toti barbatii sunt Tarzan si nici toate femeile Kate Moss. Si pana la urma motivatia MAPN a fost ca-i deranjeaza ciclul si maternitatea.

    • @dr.Quinn: eu am renuntat la scoala militara cu o luna si un pic inainte de examene. Eram antrenat sa iau testele, deci vorbesc din propria experienta.
      Modul tau de a vedea lucrurile (stat in picioare si “manevrat” pacienti = exercitiu fizic demn de SEALS) e cea mai buna dovada ca femeile nu prea stiu in ce se baga cand vor armata (sau alte meserii pentru muschi care “nu are minte”, conditii precare de viata gen tabere improvizate etc.) Sau, ca sa nu generalizam, unele stiu si cauta sa o evite cu orice pret, cautand un job caldut de birou in cadrul armatei.
      Uite un exemplu de femeie care, de la stat prea mult in picioare a inceput sa se creada Chuck Norris:
      https://www.rallypoint.com/answers/female-soldier-boxes-infantry-marine-in-iraq

      Referitor la ciclu, am acceptat deja ca e o prostie (right for the wrong reasons) dar maternitatea e o problema in orice job, mai ales in armata si mai ales in razboi. Am citit memorii ale unor ofiteri superiori din WW2 in care se plangeau (printre altele) de personalul feminin (necombatant) care, in cel mai pur stil hippie, in loc sa faca razboi faceau dragoste cu personalul masculin necombatant si ramaneau gravide cand ti-era lumea mai draga (in razboi, sub presiune, sa antrenezi un recrut de la zero era cea mai mare belea imaginabila).
      Degeaba o intorci. Oricare ar fi motivul invocat de meapeneu, femeile trebuie sa serveasca in armata doar in sectiuni dedicate lor. Si din cauza asta NU pot da admitere amestecat cu baietii, ci pe locuri separate. SI de fapt asta si vrea meapeneu’, daca ai citit bine articolul.

    • @alex: “se plangeau (printre altele) de personalul feminin (necombatant) care, in cel mai pur stil hippie, in loc sa faca razboi faceau dragoste cu personalul masculin necombatant si ramaneau gravide cand ti-era lumea mai draga (in razboi, sub presiune, sa antrenezi un recrut de la zero era cea mai mare belea imaginabila).”
      mvaaaaaai, m-am emoționat, zău. cum făceau ele dragoste cu personalul masculin CU FORȚA. nțțțțțțțț… pur și simplu iresponsabile, domnule, pe cuvânt.

    • @simona: Nimeni nu facea nimic cu forta, toti erau inconstienti din proprie initiativa. Numai sa le dai ocazia. Ideea e ca o armata unde barbati si femei servesc impreuna fara nicio discriminare e o idee proasta. NU degeaba se caracterizeaza armata “prin uniformitate”, ca sa citam din nou din regulament.

  56. Ce fraieri! Menstruația să fie problema, zic. Mult mai nasol ar fi dacă le-ar pocni simultan PMS-u’. De fapt, destul s-o pocnească pe una cu acces pe la butoanele elicopterului de luptă, și uite așa, survolând liniștit, vede naibii vreo pânză de paianjen pe burlanul de la statul major, o ia capul și-l bombardează, că-i împuțit. Se știe, doar. că femeile chinuite de PMS au o treabă obsesiv-compulsivă cu curățenia.

    Doamne ferește, zău, să nu ajungă vreuna mare în grad înainte să dispară masculii din armate. Vă dați seama cam în ce hal le-o freca creierii subordonaților dotați cu oo? Cum o să se ceară ăia, săracii, în linia întâi, cu pieptul dezgolit, doar să scape de isterică?

  57. 😆 foarte frumos subliniat! 😉

    • Militarul din poza din articol ar trebui pedepsit exemplar cu batalion disciplinar cateva luni. Parul lung (chiar strans in coc) si cerceii nu sunt tolerate in armata. Si daca ma uit bine cred ca militarul e si fardat (oare a folosit cosmeticele din dotare?). Si fac pariu ca daca il controlez la AZP-uri nici aia nu sunt regulamentari.

  58. Stimabile doamne / domnisoare feministe, Luminita si Raluca,

    Daca nu v-ati dat seama, postarea mea si indemnul de a ma injura pentru ea erau un fel de bat varat prin gard. Mi-a iesit si-mi pare rau, speram sa nu-mi iasa, avand in vedere ca suntem pe un blog unde “cititorii sunt mai inteligenti decat ai lor”. Eu credeam ca si cititoarele…
    M-am indragostit de blogul Simonei plecand de la rubrica din “Catavencii”, duelul cu Mihai Radu, unde se batea moneda tocmai pe stereotipiile feminine / masculine. Imi plac oamenii care gandesc liber, care stiu de gluma, chiar atunci cand sunt ei insisi ironizati si care raspund tot cu glume. Simona e adorabila cand face asta… Bineinteles ca e un batut in cap ala care face distinctii pe motiv de prezenta sau absenta a ciclului, dar de la niste doamne asa de inteligente si bine dotate, pregatite pentru orice, chiar si pentru a pleca intr-un teatru de operatiuni dupa ce si-au schimbat O.B.-ul, ma asteptam la mai mult. De acum incolo o sa precizez “GLUMA!”, asa cum face Simona cu articolele publicitare. Asta nu inseamna ca o sa inteleaga toata lumea, ca nici semnul ala cu publicitatea nu e luat mereu in seama / inteles.
    Acum, la atac! Mi-am permis sa va fac feministe, eu, un infanterist oarecare…
    P.S. Raluca, de unde stii tu cat de adevarat e un barbat pe care nici macar nu l-ai vazut? Reactie de mascul lovit in orgoliu, stiu… luati grenada, scoateti cuiul…

    • Domnule infanterist, aparent nu ştii că e teribil de periculos să îndemni o femeie să arunce cu cuie-n tine. Pe de o parte fiindcă te-ar putea nimeri, dar mai ales fiindcă sunt şanse mari să aibă grenada-n mână.

      Cât despre intelighenţie, acum încep să înţeleg de ce e o categorie specială în limbajul anglo-saxon dedicată subiectului armelor: military inteligence. Fiindcă nu înţeleg unde e spiritul ludic în a deranja pe altul

  59. Cred ca domnilor cu grade si care sufera de misoginism cronic in faza acutizata le e frica sa nu cumva sa permita accesul mai “lejer” al femeilor in structurile militare de teama ca se vor dovedi muuult mai bune profesional, mai eficiente decat colegii si superiorii lor, in ciuda partilor lor” morfobiologice ” si fiziologiei :))…si ce te faci daca chiar escadrila aia de avioane multirol sau elicoptere alcatuita din femei e cea mai buna?ba mai mult nu lipseste la apel nici la menstruatie…asa, de-ale dracu ce-ar fi femeile astea……cum sa indure ego-ul lor masculin asa afront?? cum sa isi mai sustina mult trambitata si falsa superioritate masculina??

    Or fi femeile , unele dintre ele, nu toate, nitel mai slabe fizic , ca barbatii, dar sunt mult mai periculoase si dedicate, daca sunt motivate….. pai ce razboaie mondiale ar fi iesit sa fi participat 99% femei si nu barbati..!!:))

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green

bijuterii argint bijuterii argint