Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Am compus o melodie cu sunete din natură. Haideți și voi!

Tocmai am compus o melodie cu sunete din natură. Am pus cap la cap sunete de izvor, de ocean, de briză blândă, de ploaie, de cascadă și de pădure. Asta am ales eu, dar puteam să aleg și sunete de grotă sau de crenguțe rupte, și sunete de bufniță, de urs, de căprioară, de pescăruș sau de ciocârlie, și vânt șuierător, și vâjâit prin copaci. Dar mai bine să vă spun ce am făcut cu melodia, după ce am compus-o. Am trimis-o, printr-un singur click, doamnei Cristiana Pașca Palmer, responsabilă cu Mediul din partea României, în Comisia Junker a UE, care va dezbate dacă patrimoniul natural al Europei va rămâne în siguranță sau nu. E vorba de un patrimoniu imens, la care contribuie și România cu păduri virgine, cu lacuri și râuri naturale, cu Delta Dunării (unică pe continent), cu mii de animale unice și rare, cum ar fi râsul, lupul, ursul, dar și fluturi, țestoase sau sturioni.

De ce i-am trimis doamnei Cristiana Pașca Palmer o melodie cu sunete din natură? Pentru că urmează să fie rediscutate Directivele Natura 2000, care, în ultimii 25 de ani, au asigurat supraviețuirea și conservarea patrimoniului de care vorbeam mai sus. Și pentru că, rediscutarea vine la pachet cu riscul modificării lor, în avantajul firmelor care afectează grav mediul (tăietori de păduri, vânători, pescuitori, mari poluatori și dezvoltatori industriali). S-ar putea ca lobby-ul lor să fie foarte puternic în aceste momente, de aceea e nevoie să ne spunem și noi, cei care vrem să mai putem păși prin păduri și să urcăm pe munți, către cascade, cuvântul: că vrem ca Directivele 2000 să nu fie modificate. Vrem ca, dimpotrivă, ele să fie și mai bine implementate în România și în Europa.

Datorită Directivelor Natura 2000, Europa deține cea mai mare rețea de arii naturale protejate din lume (rețeaua Natura 2000), o „țesătură” de zone de viață sălbatică ce acoperă 18% din suprafața terestră și 4% din suprafața marină a Europei. În România, cele 583 de situri Natura 2000 acoperă aproape un sfert din suprafața țării.
 
Natura 2000 reprezintă acele locuri speciale unde oamenii și natura trăiesc și prosperă în strânsă legătură. Adică niște locuri extrem, extrem de valoroase, care e musai să existe și în viitor.

Pentru apărarea lor, World Wildlife Fund (WWF), cea mai mare organizație independentă care derulează proiecte pentru conservarea naturii în peste 100 de țări, a lansat, în 18 țări din Europa, o campanie care se cheamă Turn up the volume of nature (Dă natura mai tare, în varianta românească) și care constă într-o aplicație care ne ajută să compunem melodii cu sunetele din natură și să le trimitem, printr-o simplă apăsare pe buton, împreună cu o scrisoare, responsabilului cu mediul din partea țării noastre la dezbaterile europene despre soarta naturii protejate.

S-au trimis deja 21.000 de mailuri, e nevoie de și mai multe. Vă invit să puneți și voi umărul, nu vă veți consuma decât 1 minut din viață cu această activitate. Pașii sunt următorii:

1. Intrați în aplicație, aici;

2. Compuneți melodia, selectând sunetele pe care le doriți.

3. Trimiteți-o Ministrului Mediului din partea României (fie cu Facebook login, fie furnizându-vă numele și mailul).

Pași opționali:

4. Vă puteți downloada melodia, ca să o păstrați și să le-o arătați nepoților, în situația tragică în care va fi legiferată distrugerea ariilor protejate și ei nu vor mai avea posibilitatea să asculte o cascadă sau o bufniță pe viu.

5. O puteți share-ui și pe Facebook, invitându-vă prietenii să facă și ei ce ați făcut voi. Pentru aceia dintre voi care fac asta și îmi dovedesc cu un link că au executat share-ul, am 3 ipod-uri shuffle (încărcate cu muzicile de natură create de români) de dat cadou, prin tragere la sorți. Aștept link-urile cu share-ul, așadar, și voi anunța câștigătorii peste fix o săptămână, pe 30 iunie.

kv_2_girl_(webRes)_RO

Două lucruri ar mai fi de spus, legat de această campanie:

– Că, în fața clădirii din Amsterdam în care va avea loc dezbaterea legilor care ne pun în pericol natura, reprezentanții și voluntarii WWF vor rula un playlist cu toate muzicile de natură create de cetățenii europeni, din dorința de a-și apăra natura. Atunci când vor dezbate, oamenii de care depind Directivele Natura 2000 vor auzi ciripit de păsărele și clinchet de cascade, iar asta e tare bine;

– Că această campanie foarte-foarte-foarte mișto, derulată în 18 țări, e făcută de ThinkDigital Romania, care a câștigat-o în urma unui pitch cu patru agenții mari din vest. Dacă vă place și vouă la fel de mult cât îmi place mie, puteți afla și povestea campaniei de aici.

Haideți să dăm natura mai tare. Pe bune. Durează doar 1 minut și e extrem de simplu. Iar, dacă vă mai și share-uiți melodia și pe Facebook (invitându-vă prietenii să pună umărul) și îmi arătați link-ul, puteți câștiga și un iPod shuffle pliiiiiiin cu muzică de natură.

Să-mi spuneți dacă ați contribuit la creșterea cifrei de 21.000 de mailuri. 🙂

LATER EDIT: Câștigătorii celor 3 ipod-uri shuffle, încărcate cu muzică de natură, sunt Irina I.andu YY și rezia. Să vă bucurați de ele, dragilor, o să fiți contactați de cineva de la ThinkDigital Romania, care o să vă pună în posesia premiilor.

 

140 comentarii

  1. Am dat natura mai tare, cu privighetoare, pădurea în timpul nopții, vântul străbătând un canion și ploaia torențială. Și apoi, vorba lui Hagi, să fie bine ca să nu fie rău ! 😀

  2. a sosit pe fb tau?

  3. foarte tareeee! 😀

    numai ca-s un pic confuza: am ales padure, briza blanda, privighetoare, izvor, – dar a iesit ceva cu bufnita, cuc si un background sonor care imi aminteste de padurile albe din Game of thrones.
    Dar tot imi place! 😆

    22397 in momentul asta

  4. am nr 22446
    ora 13:40

    • …la pantofi???
      Io vreau sa fac o melodie in care sa arat cum, in adierea dulce a razelor de luna se fâlfâie de colo colo diplomele fara numar fara numar ale celor care vin pe aici, citesc,decât, se amuza si se considera amuzați fara sa puna si ei doo vorbe pentru bunăstarea blogului roze, ca un vin de murfatlar.
      Si aș mai pune si niste pupici pentru fetele alea frumoase care ma adora, da asta chiar ca nu stiu cum.
      Tre sa fac nițică practica înainte.

    • Andu a compus in chineza, da cu litere japoneze.
      Iar il bate yy.

  5. Eu zic ca era mai elocventa o prezentare de melodii cu sunete de drujba, combinat de ciment, scrisnet de roti dintate etc. Ca asa, in triluri de pasarele, sa nu se relaxeze domnii parlamentari si sa le scada vigilenta cu care evalueaza textele de lege… Zic si eu…. cine mai are chef de munca atunci cind aude triluri si balenute?

  6. Mai doamnelor si domnilor, dar voi de unde stiti de numar aveti, ca io am primit raspuns pe mail, dar n-am nici un numar de stat la coada?!?

  7. Seeeefaaaaa,
    am mai bagat una, dar tot n-am primit numar, ce sa faaaaac???? ❓ 😛 ❓

    • frate, ce-aveti cu numarul???? cine v-a cerut numar?

    • Pai, asa am vazut ca au scris colegii, mai inaintea mea.
      Dar pe mine sa ma tii minte, da? ca am trimis 4 compozitii extraordinare, Vivaldi ramane interzis cand le-o auzi, hihihi!

    • Simona
      taman ce ai zis la final:
      ***Să-mi spuneți dacă ați contribuit la creșterea cifrei de 21.000 de mailuri. ?***

  8. Da ce, nu ma mai joc, daca nu am numar cum sa castig iPod-ul ala?!?

    • vezi că e un nr imediat ce deschizi pagina lor
      ala cred că e atribuit vizitatorului curent
      si tre sa bifezi aia ca esti de acord cu termenii

    • fată, m-am relogat doar să-ți răspund: n-ai facebook, nu primești nimic!!!!

    • luminița
      văd că ai reusit
      ai nr 22488

    • Aha, acum le-am vazut, dar nu mi le notasem, la primele doua trimiteri.

      Am mai trimis doua, astea au numere!!!! 22482 si 22485, iuhuuuuuuuu!!!!!!
      Ce misto, cu pescarusi si valuri….hai cu iPodul!

      PS: sefa, sa stii ca io am trimis deja 4, sper sa ma calific in finala. 😎 😆

    • re-relogare:
      iarăși citiți doar titlul și comentați. :mrgreen:

    • @andu, dar unde m-ai vazut?? zi-mi sa ma uit si io!

      @agnes, 😆 😆

    • unele firme dau iPoduri criptate
      asculți ce e acolo
      nu poți să pui tu peste nimic
      aici cum o fi?

    • Haos roz!
      Toata lumea vrea numere si primeste litere criptate.
      Litre, scuze!
      Lu’ DG trimeteti-i jumatati, ca tine la tavaleala. La cate batai a incasat de la frasu’ Emil la tenis (cu t), s-a tarsit destul cat sa fie un bun incasator!

  9. O puteți share-ui și pe Facebook, invitându-vă prietenii să facă și ei ce ați făcut voi. Pentru aceia dintre voi care fac asta și îmi dovedesc cu un link că au executat share-ul, am 3 ipod-uri shuffle (încărcate cu muzicile de natură create de români) de dat cadou, prin tragere la sorți. Aștept link-urile cu share-ul, așadar, și voi anunța câștigătorii peste fix o săptămână, pe 30 iunie.

    adică linku-ul de pe Facebook, de la postarea cu share-ul, ați înțeles????

    • Carevasazica noi, care de la pashopt militam contra rasismului si discriminarilor de orice fel, care luptam pentru salvarea balenelor negre si rechinilor albi, a dropiilor de campie, a cucului de stepa si a pitulicei subsahariene…pentru pace, armonie si natura, intr-un cuvant,
      noi, sa fim tratati discriminatoriu pe baza de facebook, aceste nedreptati ma doare.

    • re-la puterea a patra-logare:
      Simona, vezi că Luminița are 4, da?????

    • pitulicea subsahariana chiar e o feerie

    • agnes: mai șterge cache-urile alea (alt emoticon care se da cu capul de pereti, am eu unul preferat pe Fb, da nu pot sa-l pun aici)

    • Simona,
      nu era pt tine chestia cu relogarea ci pt Luminiţa, să vadă câte fac pentru ea, să mă pun bine. Nu vezi ce smardoaică e?

    • @agnes,
      io, smardoaica?!?
      Oh, mein Gott!
      asta ramane consemnata in analele blogului.

    • cruela de vila

      deci andu se pricepe la pitulici! :mrgreen:
      sau la subsahariene, de fapt? 🙄 🙄 🙄
      am ntat, in orice caz!
      😆

  10. 22493. Foarte tare campania. Eu am ales sunete de apa cu 2 tipuri de broaste si un cuc

    • Mersi, n-am cont, nu exist.

    • asta e linkul corect, andu YY, il iei chiar de la postare, apesi pe ora postarii si vezi linkul: https://www.facebook.com/exun.amchory/posts/1743531915862323?pnref=story

    • ba exiști ca e la x patrat !

    • mersi mersi
      mai ceva ca la nasdaq 😛 😎

    • Te salut, Marius, cu minuscula, adica marius!
      cred ca trebuie sa ma dezobisnuiesc de ideea ca ai fi avocat, aici, da, am o problema de perceptie.
      Adica, ori suntem ingineri, ori avocati, ori nu mai suntem, gen.
      Ca altceva nu se egzista, decat derivate.

    • Amu’ nu ne-om lua dintr-atât, da’ mi-e să nu se supere doctorițele, scriitoarele (știi tu unde bat), profii și alții…

      Te salut și eu, sper să reușesc să fiu mai prezent pe-aici, că tare dragi îmi sunteţi, și nu de ieri – de azi…

    • Pana ce nu m-oi confuza de tot cu privire la mariusi, tin sa va semnalez un Marius de la epicentru, adica din Japonia, pe care il cunosc de vreo….sa fie deja 7 ani?!? cum fuge vremea…
      https://delaepicentru.com/

    • cruela de vila

      luminitza maica, o fi de la ora inaintata, da zau daca pricep cu care marius vorbeshti… 😮 😮 😮
      si be) are dreptate sora agnes, ca decat cititzxi titlurile, frateeeee!
      pai pa domnu de la epicentru nu l-am popularizat shi , fix ieri!
      stai jos: 4! ❗
      de fapt 4 aveai deja, ca asa ai declarant!
      😆 😆 😆
      si acuma ce sa mai stai jos ca stiu sigur ca dormi!
      🙄

  11. Lasati, ca m-am bagat io pe alt sait de cultura de net si acolo se da iPhoane, fara facebook, sac! 💡 ➡ 😎

    • am luat o sticla de berica din frigiderul privat
      si i-am descarcat continutul pe gat in jos,
      pe un gatlej frumos…
      ce muzica dementiala…
      sper sa nu fac broaste in burta,
      ca sticla era un pet d-ala de doi litri.

    • … poate nu faci broaşte la burtă, da’ ce te faci dacă-ţi răguşeşte cuculeţu’ de la atâta bere, şi rece?!? Şi pe urmă se transformă într-o păsărică… 😆

      … sau te trezeşti că p-ormă se mişcă ca o broască ne-ţestoasă, când ţi-e lumea măi dragă… 😈

      … vorb-aia, cânţi-nu cânţi, vremea cucului … cum era aia … aa, carpe diem… 😈 😆 😈 😆 😆

    • Pe canicula asta, muzica berii alunecând pe gâtlejul încins e supremă.

    • asa e mariusule
      ce sa stie ceferistu ala de catalin…
      el nu stie dacat cioc cioc cioc cu ciocanelu in roata trenului, sa vada daca nu o furat-o cineva…

    • unde, unde, sa ne luăm și noi aifoane :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:

    • Da ce-s fraiera sa va spun, ca sa-mi shutitzi calul, astaaa, premiul?
      ( plus 2 ani abonament free, cu TVA-ul inclus, sac! )

    • Plus ca acolo nu se da share pe fb, noi jucam fazanul, ne dam litere, pe e-mail. 😎

    • Sefa comenteaza off topic!
      Liminita (cu minuscula), DG, Catalin (ceferitul cu ciocanel, sa nu creez confuzii, Marius-advocat, sa ne apere si pe noi cineva), sustineti cauza, daaaa?
      Unde-i melodia? sa zic asa!

    • Ca sa nu confuzăm: Marius-advocat e altu’… Nu-l cunosc și nu știu daca apreciază sfârâitul berii reci pe gâtlejul încins. Mă semnam și eu pe-aici, din când în când, cu majusculă, până când tizul meu a început să ne explice de ce e legal ce-au făcut ăia in Parlament… De-acum n-am încotro decât să împrumut ideea luminiței și să-mi iau minuscula în primire.

      Al dumneavoastră, cu respect.

  12. luminița
    cand intri pe pagina lor in mijloc e butonul ala de start
    in stânga lui e o ferestruica mica . în ea sunt ultimii 3 compozitori si acolo te-am văzut din întâmplare ca ma uitam pt ale mele.
    eu cred ca am facut deja vreo 20.
    si m-am vazut doar odata :exun
    pe tine te-am vazut atunci la momentul cand ti-am scris
    acum sunt alți 3 (ultimii sositi)

  13. Trimis si eu: lup, ciocarlie, padure, crengute rupte si izvor 🙂

  14. Gata, dom’le. am trimis urs, padure, izvor, ploaie, ia să vedem ce iese…

    • share pe Facebook si link, ca sa concurezi la iPod, nu bagi?

    • Pai, ma, Cataline, asta-i combinatie castigatoare, ma?
      Daca ploua, se umfla izvorul, torentii o iau la vale si inunda satul de la poalele padurii, iar ursul ramane nemancat si iar vine la tomberoanele din Racadau, sa faca poze cu turistii. 💡 ➡ 😳

    • Continuarea: selfie cu ursul, putin alint din partea acestuia–>smurd–>consult de interne 😛 va astept cu drag!

    • … pai am zis sa fie bio-diversitatea si bio si diversa, no?
      … pe urma, daca ajungi pe mana unei doctorite pricepute, mai e cum e, da’ daca nimeresti pe garda lu’ C.Omu’, atunci… 🙂
      …si de unde sa miau si io (ca pisica) feisbuc d-ala, ca n-am, deci nu ezicst, conform unei leme emanate de cineva pe un alt topic… 🙂 deci acum va scrie dacat omu’ indivizibil …ptiu, invizibil, parca asa-i zicea… 🙂

    • Ma, Catalin, sa-ti spun io cum am compus, un pescarus, care se falfaie din aripi, si scoate niste tzipete melodioase, pe fundal se aude briza oceanului, dar o briza linistita, melodioasa si ea, apoi apar din valurile izbite de tzarm niste triluri de privighetori, nimerite din greseala, saracele, dar nu-i nimic, ca le salveaza delfinii, cu ultrasunete bine tzintite, iar totul se incheie apoteotic… din pacate, finalul nu mi l-au mai inregistrat, ca cica audioclipul nu poate dura decat 20 de secunde,
      ca mai asteapta si altii , care si-au lasat sacosha la rand.

    • @ametist, ti-am pasat-o din voleu, bravo, n-ai lasat-o sa pice. 😎

  15. … si ce sa fac io cu i-podu’ ?!?
    … ca eu, inginer fiind, paduri cutreieram …. a, nu asta … inginer fiind, nu am auzit dacat de i-podul de la Cernavoda sau de ipodul lu’ Apollodor din Damasc… nu stiu daca pe cartea de idebtitate era trecut cu un “l” sau cu doi…

    • Podu de la Fetesti, bre, unde nu poti sa te feresti, ca trebe musai sa platesti, sau tu treci pe dedesuPt, ca ai abonament free si la submersibile?!?

    • No, “ca cand” merg la Fetesti stiu io pa cineva, nu spui cine, care ma trece Borcea cu suPtmarinu’ …
      … imbarcarea se face, voluntar sau nu, in Voluntari.
      Prima pe dreapta.

  16. A inceput protestul:

  17. Fetesti, nu fetesti, vremea trece!

    • Da, egzact, dar poti incerca FPS 51, protectie maxima, cica merge si contra gandacilor de bucatarie, din inbox si sendbox, mai ales, plus ca relogarea in cazarma roz e gratis.

    • habar n-aveti.
      se numeste
      feteasca.
      ai inteles, matrixe?
      FET-EA-SC-A
      si pa laudarosu ala de fratimiu il bag in masa, cu toata dragostea.

  18. http://www.wwf.ro/campanii/d_natura_mai_tare_/?s=a7518cc3c93a1a0ed37cfd3b00bedc21
    pasari, ocean, padure…
    oraseanca de mine…le vad (si aud!!!) destul de rar!!

  19. Deci asa ceeeevaaa,
    cand m-am bucurat si io, ca nu trebuie sa ma mai reloghez, ca @agnes, gen,
    mi-a intrat comentariul in spam, bre.
    Sunt dezolata, drept pentru care ma duc umpic pe alte saitur,i care nu obstructzioneaza fluxul conversational, gen.
    Dar mai vin.

  20. Super fain.
    Compus, trimis (fără Facebook).

  21. Britanicii voteaza.
    Vedem maine ce si cum.
    Eu cred ca vor ramane cu noi, in EU.

  22. Eu pot sa urlu? Urlu eu! Ca am inceput sa nu mai am speranta ca se va schimba ceva. Daca am ajuns sa protestam si sa ne manifestam pentru orice lege data oriunde inseamna ca in acele locuri sunt oamenii nepotriviti. Altfel nu inteleg de ce ar vota cineva impotriva naturii si pentru distrugere.

    • Calmo, calmo.
      ce-ti veni?
      Chestiile astea, care te-au enervat azi, se petrec de vreo 25 de ani incoace, sub diferite forme, unele chiar mai horror…
      Vrei sa-ti pun poze, ca sa nu mai dormi?!?

    • gute Nacht!

  23. cruela de vila

    2 si 25 in noaptea da sanziene!
    si voi dormitzi!
    shi sforaitzi!
    ca s-aude pin’ la mine!
    acoperitzi shi sunetele naturii…
    daca atzi sforai mai tare atzi acoperi shi “sunetele” de shantier si ash putea shi eu sa dorm!
    😥 😥 😥

  24. cruela de vila

    io vreau sa shtiu daca domnu ‘ curator, a compus shi el sau daca macar a pictat ceva acolo sau a sculptat neshte sunete, sau…atzi prins idea! 😉

  25. cruela de vila

    si daca tai prins-o, mai datzi-i un ‘e’ ca nu datzi de la voi!. ca vaz ca unul l-am mancat io in viteza compunerii! 😥 😥 😥

  26. ce natur-pudibonzi, domle !
    cel mai misto cantec pt regenerarea naturii ar fi ala cand doi uameni de sexe diferite fac dragoste.
    ea ar geme ce foc, gen,
    dar si el ar gafai din greu,ca o locomorica d-a-lu catalin.
    pentru perpetuarea speciei, nu pt bani sau altceva…
    asa am auzit io ca se face.

  27. ma sculai de dimineata sa inregistrez zgomotele alea ciudate ce se aud
    cand se crapa de ziua.
    cantecu asta o sa fie slagar.

    • Nu se crăpa de ziuă… Ce-ai auzit tu e cum a început să crape UE după votul britanicilor… Tocmai de la Londra se auzea…

  28. matrixe, o idee ( pt tine, doar sase berici te costa )
    glasul rotilor de tramvai.

  29. Britanicii au votat iesirea din UE. ➡
    Sa vedem ce urmeaza.

    • nu e cea mai fericita zi a UE ❗
      dar pe de alta parte poate le mai scade rangul și parlamentarilor europeni.
      că prea li se urcase la cap impunând țărilor membre ce și cît să facă și cum, fără să țină cont de tradițiile lor

    • Sa le uram britanicilor,
      Din tot sufletul,
      Un călduros UE !
      Daaar… daca o fi mai bine așa?
      Daca acum niste rromani or trebui sa dea înapoi britanicilor casele alea cu turnulețe , de prin strehaia, Tandarei, Buzescu si de prin toată tara, făcute din furat si cerșit?
      Le dau înapoi cu tot cu calu din sofragerie , mancatziash ?

  30. nu cred ca iese ceva bun din asta; sau, cel putin, nu pentru noi

    si m-am mai suparat si ca pasarelele care cantau zilnic la mine in curte – azi au tras chiulul! vroiiam si io sa le inregistrez trilurile si ia-le de unde nu-s! Nu te mai poti baza nici pe natura, zau asa

  31. cruela de vila

    daaaaa nici pasaricile nu mai e ce-a fost! :mrgreen:

  32. cruela de vila

    or fi emigrat? :mrgreen:

  33. Ce ne facem cu taierile ilegale din Retezat si din toti muntii in general??? Vin dupa 3 zile la munte si am energie cat pt o luna de oras infierbantat… ce ne facem oameni buni?? Mie imi vine sa plang cand vad cum “chelesc” muntii… si nici macar pt noi, ca taie tot si duc la ei… bine ca noi avem mobila din placaj si puscariasi care, saracii, au taiat 2 copaci asa mai uscati, ca nu aveau ce baga pe foc si le inghetau copiii in casa… lasa ca aia care taie tone nu patesc nimic…

    • cruela de vila

      😥

    • Tocmai am primit o veste buna:

      Certificatul FSC (Forest Stewardship Council) al companiei austriece Holzindustrie Schweighofer a fost suspendat. FSC și Quality Austria (organismul de certificare care l-a acordat) reacționează la protestele masive venite din partea WWF și a altor organizații.
      Ecologiștii au acuzat Schweighofer și Quality Austria de încălcari grave ale standardului pe baza căruia se emit certificările FSC, motiv pentru care WWF a depus o plângere. Holzindustrie Schweighofer obișnuia să invoce acest certificat ca dovadă a atitudinii sale pretins responsabile.

      WWF consideră această retragere un pas important în soluționarea cazului Holzindustrie Schweighofer și promovarea unei gestionări responsabile a pădurilor din România.

      Există mai multe informații, cum că vreme de mai mulți ani, compania a cumpărat în mod sistematic lemn provenit din surse suspecte. Faptul că certificatul a fost retras înainte de finalizarea investigației cuprinzătoare programate de către FSC a fost apreciat de către WWF: „Cu siguranța FSC nu dorește să tolereze afacerile suspecte ale companiei Schweighofer pe care aceasta din urmă le ascunde folosindu-se de renumele FSC”, a criticat Johannes Zahnen – Expert politici forestiere WWF Germania. „Companiei îi place să se prezinte ca fiind responsabilă. Însă dovezile supraexploatării din pădurile române, din raportul prezentat anul trecut de WWF și EIA (Environmental Investigation Agency) au o mare greutate”, a continuat acesta.

      Amintim că la finalul lunii mai a.c. organismul de certificare Quality Austria a fost suspendat de către ASI (Serviciul de Acreditare Internațională Gmbh – organism cu rolul de verificare a respectării sistemelor de standarde din întreaga lume), nemaifiind autorizat să emită noi certificate FSC pentru șase luni, și datorită investigației în cazul Schweighofer. Plângerile WWF au fost îndreptate împotriva punctelor de producție Schweighofer și împotriva lanțurilor de aprovizionare din România și din alte țări (din care compania austriacă cumpără majoritatea lemnului). De luni de zile, organizațiile de mediu acuză Schweighofer de achiziționarea sistematică a lemnului provenit din surse ilegale – lucru care contrazice ideea de bază și principiile certificării FSC.

      Prin retragerea certificatului FSC al companiei austriece se demonstrează că certificarea într-un sistem independent și voluntar își dovedește eficiența în promovarea unei gestionări responsabile a pădurilor.

      Procurorii români au investigat cazul Holzindustrie Schweighofer vreme de mai multe luni. De asemenea, agenția de investigații de mediu EIA a prezentat în octombrie 2015 un raport prin care identifică Holzindustrie Schweighofer ca unul dintre principalii factori ai activităților de exploatare forestieră ilegală în România. Această concluzie este atinsă de EIA, în cooperare cu alte organizații, după mai mulți ani de cercetări si investigații.

      Pădurea certificată FSC

      În efortul de a se stopa exploatarea neraţională a pădurilor la nivel mondial, au apărut sistemele de certificare în domeniul managementului forestier prin intermediul cărora se poate verifica originea materiei prime folosite în industria lemnului.

      Dintre sistemele de certificare forestieră, WWF a ales să sprijine FSC (Forest Stewardship Council), pentru faptul că principiile și criteriile reflectă armonizarea celor trei dimensiuni – ecologică, socială și economică, în beneficiul oamenilor și naturii, iar respectarea acestor principii este garantată de evaluări independente ce presupun un proces participativ și transparent.

      Spre deosebire de certificările din alte domenii, certificarea forestieră nu se traduce prin lemn de calitate mai bună decât cel necertificat, ci prin calitatea managementului forestier aplicat în pădurile respective.
      Obținerea certificatului dă dreptul organizației de a vinde lemn certificat și astfel posibilitatea de a accesa noi piețe de desfacere (piața lemnului certificat FSC).

      O pădure certificată este una mai bine gospodărită, unde trebuie să existe un sistem eficient de combatere a tăierilor ilegale și unde trebuie să se contribuie efectiv la conservarea valorilor sociale, culturale și de mediu pe care le reprezintă și le adăpostește pădurea.

      Notă pentru editori:
      – Certificarea pădurilor conform standardului FSC http://www.wwf.ro/ce_facem/paduri/certificarea_pdurilor_conform_standardului_fsc/
      – EIA arată noi dovezi ale implicării Holzindustrie Schweighofer în activități ilegale
      http://www.wwf.ro/resurse/comunicate_de_presa/?255030/eia-arat-noi-dovezi-ale-implicrii-holzindustrie-schweighofer-n-activiti-ilegale
      -Declarația oficială FSC:
      https://ic.fsc.org/preview.fsc-statement-23-juneholzindustrie-schweighofercertificate-suspendeden.a-6025.pdf

  34. JH o sa trimită o plagiatura de vechitura
    Lalele lalele, a lu mosh luigi Ionescu.

    • Vorba lu’ @Nadina, de mai sus. O plagiatura corecta ar fi “La lemne, la lemne / Frumoasele mele, la lemne”. Prima frumoasa, evident, AgnesWOOD. Numele asta de padureanca va spune ceva, nu?

  35. O fi făcut cineva careva vreun cânticel cu ultrasunete?

  36. Io nu ma încurc cu concursuri dastea de doi lei aifonu.
    Am început sa compun cânticul pt eurovizionu de la Anu.
    Primul cantec gata subtitrat din lume.
    Vor fi 3 minute de tacere absoluta, spațială si intergalactica
    In timp ce pe burtiera va scrie mare, cu roșu pe fond galben
    Senzațional! Discursul președintelui iohanis la ieșirea brinaniei din ue.

    • Care trollare? Atat de tare te-ai suparat pentru ca deoarece Brexit ca nu mai vezi ca asta e un subiect tematic?
      Deci nu se pune, daaa?

  37. trimis mix de sunete de padure cu delfin si apa

  38. cruela de vila

    am executat, sa traiti! 🙂
    cu ciocanitoare , sa traiti! 🙂
    Cruela presedinta! :mrgreen:

  39. cruela de vila

    acu’ ma duc sa trolez cu gratzie! 😉
    see u later!

  40. cruela de vila

    am mai compus una: cu zimbru!
    la tigaie!
    cu picaturi de vin!
    rosu!
    😉

  41. Raluca Zdrobis

    Done! Sper ca ajuta 🙂
    Cu share cu tot…

  42. Vin și eu, împinsă de inspirație. Se mai pune la socoteală?
    https://www.facebook.com/andreionela/posts/1243037892382828?pnref=story

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green