Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Să ne amintim cum arată și cum funcționează un Spital de Arși din Belgia

Screen Shot 2016-07-16 at 18.19.18

Mai țineți minte această mărturie a surorii unuia dintre pacienții de la Colectiv? Dacă nu, recitiți-o, redau și eu un pasaj mai jos:

 “Și ajungem în fața rezervei fratelui meu. Mare, cât tot salonul ăla de la ATI, spitalul de la București, unde erau inghesutiti 5 răniți grav. Cameră cu pat special, o necesitate pentru o persoană care a suferit arsuri grave pe o mare suprafață din corp, cu nu știu câte monitoare, cu vană de dezinfectare lângă pat, cu aparat scan lângă pat, cu muuulte, muulte muuulte aparate medicale atât de necesare. O cameră cu un aer ținut la o presiune anumită, cu filtre (chiar îmi arătau prin geam filtrele), lucru vital în cazul persoanelor arse, care au multe plăgi deschise, sângerânde, reprezentând mii de căi de acces pentru bacterii și alți agenți patogeni. O simplă bacterie îi poate ucide, it’s as simple as that!! O cameră, așadar, sterilă, izolată, cu geamuri duble, cu perdeluțe (chiar și acești bolnavi au dreptul la intimitate când sunt toaletati), cu radio cu muzică în surdină (nu e un lux, ai nevoie și de asta când stai pironit la pat săptămâni întregi, fără să poți mișcă un deget, fără să poți fi vizitat mai mult de o oră pe zi)… Îl privim pe fratele nostru prin geam și, sincer, ni se ia o piatră de pe inimă, știind că este aici. Luptă pentru viața lui, e încă intubat, dar măcar luptă în condiții adaptate stării lui și are tot ce înseamnă aparatură medicală lângă el. Și, chiar dacă va pierde luptă, vom ști măcar că s-a făcut tot ce era omenește posibil! Dar nu va pierde bătălia!!! Revenind la povestire, decidem așadar să intrăm la el. Pentru asta, trebuie să trecem mai întâi printr-o cameră sterilă. pe care o deschidem printr-un sistem special, cu piciorul, ca să nu trecem din clanță în clanță. Acolo, o mare rezervă de halate și alte materiale de protecție. Suntem învățați cum să le folosim. Nu așa după ureche. Odată îmbrăcați, intrăm, tot la fel deschizând ușa încăperii lui printr-un sistem special, cu piciorul… După câteva minute ieșim, iar celălalt frate, îmi spune “Mi se face rău, mă doare capul de-mi crapă. Nu pot să cred ce e aici. Nu pot să cred că în România ne-au mințit în față”

Da, acestea sunt condițiile de care are nevoie un mare ars și, chiar și în astfel de condiții, un procent uriaș de pacienți pierde lupta.

Iată și niște imagini:

În timpul ăsta, managerii Spitalului de Arși de la București nu au pus nici plase etanșe pentru muște la secția de ATI și nu au reparat nici măcar aerul condiționat, iar secția este neizolată de restul spitalului, nu există nici măcar uși glisante. Și nimeni nu i-a controlat, nimeni nu i-a presat în vreun fel să își facă datoria. Comparați, vă rog, descrierea de mai sus a spațiului SF de la Bruxelles cu asta. Și cu asta (insist vizionați cu răbdare tot materialul filmat, veți vedea în el nu doar gândaci, resturi de apă împuțită, linoleumuri și căzi colcăind de infecții, ci și saloane de terapie intensivă cu ușile larg deschise).

Să îi mulțumim clasei politice că a adus oamenii din țara asta în acest punct. Într-un punct în care cei mai mulți nu ne-am face treaba nici dacă ar ploua cu miliarde de euro și superdotări în capul nostru. Suntem, în proporție majoritară, needucați, monstruoși, lași și iresponsabili. Încă puțin și s-ar putea repeta cu succes experimentul Pitești la scară națională. Ah, wait… nici măcar asta, subiecții experimentului Pitești erau totuși curajoși și luptători înainte de a fi transformați în torționari. 🙁

Și nu, nu am avut “de toate” în timpul crizei Colectiv. Doar minciună, ticăloșie și cinism la limita psihopatiei.

17 comentarii

  1. N-as fi vrut sa mai intervin o vreme la comentarii, asa-zisele trancaneli, insa citind postarea asta, si link-urile, mi-am amintit o faza despre cum se tratau arsurile in anii 80, povestita mie de o prietena.
    Pe cand avea 16 ani a fost victima unei explozii de butelie, in bucataria casei. A suferit arsuri pe mai mult de 50% din suprafata corpului si a fost internata nu la un spital de arsi, ci la spitalul din orasul de bastina. Nu i s-au dat sanse de supravietuire si nici nu a beneficiat de niste terapii extraordinare, pentru simplul motiv ca acestea nu existau.
    Ceea ce isi amintea erau baile zilnice cu alcool sanitar, asta i se facea, i se turna, pur si simplu, spirt medicinal peste ranile supurande, fara nici o anestezie.
    Durerile erau groaznice.
    A avut zile si a scapat, cu cicatrice pe tot corpul, iar la fatza, cu mici interventii si grefe de piele arata totusi ok.

  2. … culegeti ce ati semanat.
    Am lucrat si eu ca medic intr-un spital din Bucuresti. Acum nu mai lucrez in acel spital si nici in sistemul sanitar din Romania. Din cca 1200 de lei, trebuia sa imi iau masa la pranz de vreo 400. Orar: 10-12 ore /zi, multe in sala. Discutii pensibile: nu erau halate, manusi, chestii banale.
    Mai sunt unii medici buni ramasi care cum prin cine stie ce circumstante. Insa vreau sa va vad peste 5-10-20 de ani. Exista oameni in sistem care abia stiu medicina. Am rabdat de foame la propriu, dar n-am primit bani de la oameni.
    Mult succes la controlat medicamente, curand va veti trata singuri sau poate pe la Viena. Sistemul este dezumanizant, ai o singura sansa sa rezisti: sa nu iti mai pese sau sa accepti compromisul.

    • mișu
      cum vine asta *culegeți ce ați semănat*?

      trebuia eu cu mama și cu bunica si cu prietenii să ne ducem la spitale să le spunem să facă o cameră-ecluză la salonul de arși? sau să nu folosească hexifarma că e caca?
      sau să ne ducem tot aceeași trupă la ăia cu drumurile să-i învățăm cum se fac autostrăzile?
      sau pe la birourile administrative să-i batem la cap să interconecteze toate rețelele de calculatoare între ele ca să nu mai alergi pe la 200 de ghișee pentru o amărâta de taxa sau adeverință? și cică avem printre cei mai buni IT-iști din lume, iar cardurile de la sănătate merg din 2 în 2
      în țările astea unde toate merg bine așa s-a procedat?
      s-au dus oamenii obișnuiți pe la toate instituțiile statului și le-au zis ce și cum să facă?

    • culegem ce ati semanat voi. tu ai plecat dar rudele tale por fi oricind victimele acestui sistem. si se pare ca nu iti pasa

      Culegem ce ati semănat voi… Care ati depus un juramint. Rudele tale vor fi victimele acestui sistem… Nu iti pasa?

    • costicămusulmanu

      mișu zice așa: ” Exista oameni in sistem care abia stiu medicina.”
      din nefericire este purul adevăr iar de la astfel de oameni care, ca și în cazul preoților și dascălilor fără chemare, văd pacientul/enoriașul/părintele copilului doar ca pe surse de venit, nu prea poți avea pretenții…
      de unde nu-i…nici Dumnezeu nu cere…

    • misu: din pacate noi “am semanat” taxe si impozite platite la timp, CAS-uri platite la dublu samd; da, suntem responsabili pentru multe asa.. ca personaj colectiv ( pornind de la faptul ca nu se iese la vot, nu boicotam si multe altele)
      Totusi, nu inteleg de ce ne dispretuiesti p-astia care am ramas? asta reiese din mesajul tau.
      Te distantezi ferm de probleme discutate aici si totusi intri pe acest blog, de ce?

    • @andu YY
      Misu are mare dreptate, si prin “culegeti ce ati semanat”, se referea la faptul ca TOTI absolut TOTI suntem partasi la chestia asta. Si sa lasam vaicareala ca am platit taxe, poate chiar la dublu. Problema este ca noi toti am lasat pe oricine sa ne fure, in special pe politicieni. Si degeaba platim taxe daca nu se duc unde trebuie, pentru ca sunt furate. Atunci cand nu o sa mai votati politicieni condamnati, cercetati, cand nu o sa mai inchideti ochii cand vedeti pe unu ca fura, si o sa chemati politia. Atunci o sa mearga bine sistemul, pana atunci suntem niste vaci numai bune de muls de jmecherii pe care-i votati.
      Apropos de IT, da avem una din cele mai bune piete de IT si avem profesionisti buni in domeniul asta, dar nu e vina lor ca sistemele sunt asa. Ei fac ceea ce este cerut in caietul de sarcini, daca acolo nu este specificat ca trebuie sa comunice cu nu stiu ce sistem, tu ce ai vrea ca ei sa faca? sa faca munca voluntara?

  3. Nu este numai vina “clasei politice”. Cetateanul obisnuit este cel care doreste/este multumit cu asa ceva.

    A existat o singura incercare de reformare a sistemului sanitar. Va mai amintiti de ea? Atunci insa marele Raed Arafat s-a impotrivit si populatia furioasa a manifestat pe strazi. Guvernul a cazut, Arafat si-a consolidat puterea, toti sefii de sectie si de la CAS au rasuflat usurat, poporul a fost multumit ca avea acces in continuare la “medicina gratis”. Avem in continuare un sistem 99% de stat, in care nepotismul si pilele sunt tot ceea ce conteaza si furtul e generalizat la nivelul conducerii.

    Stiu ca unii din cei ce citesc asta sunt relaxati caci au acces la sistemul privat. Din pacate acesta acopera numai anumite domenii ale medicinei (cele mai profitabile) si standardele sunt doar un pic peste cel de sistemul de stat. Mai buna curatenia, se fac programari, exista mai mult respect pentru pacient, cam asta. Nu e nevoie de mai mult, in comparatie cu “statul” e oricum semnificativ mai bine. Personalul medical foarte bine pregatit este insa foarte rar de gasit si la “privat”, mecanismele de formare nu sunt puse la puncte : facultati slabe, rezidentiate fara substanta, mentorat aproape inexistent.

    Episodul mentionat mai sus a blocat reforma sistemului si nu va mai exista nicio alta incercare in urmatorii 5-10 ani.

  4. In orasul in care locuiesc eu, undeva in sud-vestul tarii, nu exista Spital de Arsi. Exista insa ( si nu este poveste) o familie care face o alifie miraculoasa. Alifia lor a facut adevarate miracole! Arsurile tratate cu aceasta alifie se vindeca intr-un mod uimitor iar cicatricele ramase sunt mult mai mici. Repet, inca o data, nu este o poveste si nu vorbesc din auzite. Reteta folosita este una secreta si nu au vrut sa o vanda pentru nicio suma de bani. Sau, poate nu au primit inca ” pretul corect”. O sa spuneti, uite, tipic romanesc , noi vorbim de conditiile din spitale si asta ne spune povesti cu “alifii miraculoase”.Uite, aici este diferenta, daca familia asta ar locui intr-o alta tara, cred ca alifia asta ar fi avut o alta soarta.
    Simona, referitor la conditiile din spitale, toata lumea stie ca ale ” lor” sunt cu mult mai bune.Nu acelasi lucru se poate spune despre pregatirea medicilor. Am spus ” pregatire” si nu ” caracter”.Ai nostri degeaba stau bine la pregatire daca nu au si caracter. De vina sa fie salariile??!!

    • Am o mare curiozitate. De unde si pana unde “ai lor” sunt mai slabi pregatiti decat ai nostri. Din legendele urbane, alea care spun si ca nu exista mancare mai buna si mai naturala, munti mai frumosi sau mare mai calda?
      Medicina nu este nicaieri in lume un joc de glezne. E multa scoala, rezidentiat, garzi. Pana devii specialist intr-o zona medicala iti toci multe coate si multi neuroni. Modul in care se interactioneaza in alta parte nu este ami rece, ci profesionist, ti se spun care sunt alternativele si consecintele. Ai psihlolog care sa te consilieze, medicul specialist nu e moasa comunala sa te mangaie pe crestet si sa iti prescrie chimioterapie in acelasi timp.

  5. M-am lovit de sistem cand am avut accidentul de masina. E un cosmar. Nici nu stiu cine e de vina. Ca uneori exista material si medicamente alteori se fac ca nu exista si trebuie sa le bagi ceva in buzunar, la toti. Iar alteori chiar nu exista. Avem nevoie de manageri, formati in scoli. Nu promovati politic sau dupa influente medicale. Este o anomalie sa incasesi bani intr-un sistem de sanatate, controlat de guvern si sa dai cu pipeta prin altii.

  6. In iunie 1998, un urma unui accident casnic am suferit o arsura cu untura de vitel a mainii drepte (toata zona opusa podului palmei), arsura diagnosticata la Spitalul Sf. Ioan ca fiind de gr. III fiind necesar un transplant de piele, drept pentru care mi s-a spus sa ma prezint la Spitalul de Arsi. Mi-era groaza de ce ma asteapta acolo, pansare in fiecare zi si jupuire a doua zi si iar pansare, etc. Rugand o prietena sa mearga cu mine, aceasta m-a dus la Joita la dr. Ioan Ladea (medic sportiv si acupunctor renumit si care ma tratase cu zece ani inainte de o nevroza post operatii si post divort) care m-a tratat cu ace timp de 14 zile, timp in care s-a refacut pielea pe zona arsa si nu am ramas cu cicatrice cheliode. Vreo doua luni de zile am avut o miscare sacadata la inchiderea/deschiderea pumnului dupa care mana si-a reluat manuabilitatea de dinaintea accidentului. Pacientii dr. Ioan Ladea stiu despre ce vorbesc.

  7. De spitalul din Buzau , inaugurat de doua ori , cu aparatura inchiriata doar pentru o luna de zile ca sa dea bine la alegeri ,ce ziceti?

  8. cunosc in Belgia doctori romani. Pregatiti in Romania. Caracterul i-a facut sa plece din Ro. Lucreaza 12 ore pe zi si au salariu ceva mai mare decat al unei femei de serviciu. Pt extra bani mai fac si garzi. Vor face experienta cativa ani si se muta in franta sau elvetia.

    Diferenta e ca in Be cazurile de malpraxis si reclamatiile duse impotriva medicilor pica greu, se lasa cu taierea dreptului de profesie. Un exemplu de malpraxis este cand un doctor ia comision pentru a prescrie anumite medicamente. In Romania exista cazuri din astea?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green