Nu mai spurcaț bebelușii!
Se dă această frământare a unei mămici:
Ei bine, eu nu m-am liniștit după cuvenita porție de râs. Am rămas cu nelămuriri. Mă întreb, de exemplu, cum ar putea afla mămica cu pricina cine a făcut sex dintre cei care vin să-i vadă bebelușul. Pune pe toată lumea să completeze un chestionar înainte să intre în casă? Sau pur și simplu își dă seama după starea de spirit?
Adică, dacă omul și-a făcut apariția în fața blocului așa…
de salutat, salută așa…
după care tot face prin casă așa…
sau așa…
iar, când îl servește cu o măslină, o atenție, ceva, mănâncă așa…
… e foarte posibil să fi făcut recent prostioare?
Ar fi o variantă de identificare a suspecților, zic.
Alte idei?
Doar ca nu s-a mentionat dupa cat timp de la actul sexual este interdictia. Poate ca doar virginii au voie. Deci se obtine certificat de la medic gata.
Problema cu ciclu e mai complicata. Se pare ca nicio femeie nu are voie sa stea langa copil, deci si ma-sa e contravenienta!
😆 😆 😆
Doamne, ca n-am stiut eu chestiile asta cand era fiu-meu mic! M-ar fi apucat ciclul in fiecare noapte, si-ar fi trebuit numai sotu’ sa se trezeasca la ala micu! Sau, eventual, am fi facut sex, si dupa aia am fi dus copilul la bunici pt cateva zile, ca sa nu se umple bietu’ de bube!
glumă de autobază, auzită:
se pune apă cu sare în lighean și se cere prezumtivului contravenient să-și scufunde…biluțele…; dacă plutesc…
Nu e cu apa, e cu acid clorhidric…
Da duamnele cum se testeaza ?
Am mai auzit una la un botez – cica sa nu pupi copilu pe frunte ca-i iei miru (sau asa ceva)… 😕
Intr-un fel, este corect: mirul este uleiul ala cu care taica popa ii face un benghi pe frunte, si daca-l pupi fix acolo se ia uleiul, logic! 🙂
Deci copchilu ramane cu zbenghiul nespalat toata viata?
eu revin la acceasi problema: ASTIA VOTEAZA!!!!!! 😥 😥
..si cresc copii care vor vota si ei!
ia uite eva, ai si suparat vreo doi..
la naiba…
Eva,
Astia voteaza, fac copii, fac familii si coalitzii si ne dau bube in cap daca am facut prostioare cu sexele sau avem ciclu de la mama natura
mda, imi vine in cap aia cu “mama prostilor e mereu gravida”
si daca s-au suparat vreo 2 ce? e dreptul lor, e meseria lor 🙂
Daca ai sti de cate ori ma gandesc la chestia asta…
Sa-i intimpine mama pe musafiri la usa cu un crucifix intre ochi, iar daca astia nu fac combustie interna, ceva, zic sa-i pofteasca inauntru. Eu asa am facut. Si dupa o vreme nu prea a mai venit nimeni. Well.
De ce nu a mai venit nimeni? Aveau toti ciclu? Sau se prosteau in draci
Simona,
alte idei: se iau probe biologice :
Probele biologice de identificare a suspecților constau din:
– 20 de fire de păr cu rădăcină sau o bucata de piele de cca 1 cm2
– Țesut testicular sau ovarian sau muscular(prin puncție) introdus în eprubetă specială, care conține alcool
pentru conservare si trimis la laborator.
Pentru masculi feroci , determinarea vârstei indivizilor se realizează prin studiul
premolarului din spatele caninului. Acesta se va extrage de la exemplarele capturate şi
se va trimite împreună cu probele descrise mai sus.
Pai….pentru doamne si domnisoare de varsta fertila calendar completat si parafat de ginecolog, adeverinta medicala cu poza endometru ( optional) ca nu-s la ciclu.
Pentru…..” ailalta” problema…..declaratii pe proprie raspundere ca-s ne..sexati, jurat cu mana pe inima …la nevoie mincinosul/a plateste moliftele de curatare bube , deplasare sobor, consumatie….asta….consumabile…
Sau au voie la bebe numai daca si-au petrecut….intervalul asexuat la o manastire.
Asta n-ar fi chiar tragic, niste bubitze acolo 😉 , dar ce e cu adevarat important este ca persoanele cu ochi albastri, precum si cele intoarse la san ( unde san inseamna tzatza, cine stie cunoaste la ce ma refer 😎 ), chiar daca nu au facut sex recent, si nici nu sunt la ciclu, nu au voie sa intre in contact vizual cu copilasul nebotezat, pentru ca-l deoache!!! 💡
Iar deochiul e mai periculos decat toate bubele si furunculele. Si necesita personal calificat in incantatii de descantece si taieri sub limba.
Taieri sub limba cu o lama ruginita, ca am uitat sa precizez, ma scuzatz! 😛 😉
Stiu io pe cineva care zice de deochi prin telefon!
eav
da prin telefon , ca la ghicitoarea mama ombida : alo cine-i la telefon? / Ia ghici!
Aoleu Luminitoooooo….taiatul sub limba e pentru deochi numai daca a ramas peltic. In rest il vindeca de galbenare daca ma-sa nu l-a vaccinat la vreme.Si la varsta adulta previne infarctul, diabetul , accidentul cerebral….etc, pana numeri pana la 40 de boale. Numai ca taierile sunt limitate la 4, dupa care te paste nu-s ce chestie groaznica. Caz in care, pentru galbenare mai poti fi taiat si in frunte. De rest…la bebe nu tai unghiile pana la botez ca ajunge hot. Si nici nu-l treci peste pod ca….risc de moarte subita.
N-ai idee cata medicina folcloristica poti invata la camera de garda…
Da, asa se spune ca e bine sa procedezi cu un bebe pana la botez. Medicina moderna iti recomanda cam acelasi lucru din cauza purtatorilor de microbi, adica e un fel de-al feri pe bebelus de virusi si alte probleme… Exista o explicatie pentru toate, nu? 🙂
Dragii mei, degeaba mi-ati dat thumb down. Daca v-ati interesa, ati vedea ca femeile, in timpul ciclului mendtrual, secreta prin piele o substanta specifica. Nu-i deloc “babism”. “Goagal” it!!!!
promit eu un thumb up dacă-mi explici corelația botez-microbi, jur pe roșu!
Dragi femei,
daca perpetuam prostiile astea e nasol!
spuneti soro direct: nou nascutul nu trebuie expus vizitelor fara numar si fara discernamnat pana nu primeste vaccinurile aferente ( si nu “pana la botez” )
Eu am un prieten care a fost botezat la 18 ani, ce puii mei !! asta cu botezul nu mai e demult un termen relevant pt nimeni.
evao un ștrudel la tine zboară ( și-o carte? ) pentru asta cu botezu la 18 ani!
cât de îngrămdit să ai creierul să zici ca până la botez nu mă kac în scăldătoare de microbi dătătoare.!?
băi dragi femei educația ta nu e pentru aici e pentru babete si urzici 😈
Daca este musulman si nu se boteaza, la ce data poate fi vazut??? La majorat???
Dragi colegi, va avertizez sa fiti precauti, ca daca o starniti pe cepefista @dragi femei, e pericollosso sporgersi, cum zicea inteleptul Aristofocles, in sensul ca o sa scrie kilometri de pomelnice, de dinainte de nasterea mantuitorului si pana la banarea finala, o cunosc de pe alte bloguri, stiu ce zic, e belea. ❗ ➡ 😉
ce secreta prin piele, microbi? 🙂
tot la temă, buhuhuhuhuuuuuu:
tot la temă, buhuhuhuuuuu:
da’ dacî n-agiungi ciclu pentru toati bubili? să riepetî opierațîune pisti doășoptdizîli?
apoi, nu s-a iesplicat ci sî faci cu respectivii chiloț apre operațîuni…tre’ agațaț într-o prajînî la intrarea în domiciliu sau sî pun c-o mînî di pieni di cucoș negru supt carișioru’ copchilulu’, pazășșinși di zîli?
tătă lume-i tari meșterî la sfaturi da’ unu nu ț-ar da subrutina completî;
Gizas!!!!!!
Luminița șî Costicî
Bati tăt la o adicî!
In afar’ di veverițî!
irinușa moșului,
în primul rînd nu știu de unde ți-a venit o asemenea idee, pentru că eu, deși ușor coleric, sunt o persoană profund nonviolentă…
ș-apoi, niși nu cred cî liubinița ar ave nevoii di agiutior, la o adicî…
@Irinoush, batem, batem, pe unde prindem indoctrinate din cpf, pe sistemul toaca:
“dragi femei,
nu fiti cretine, cum vor popii de la bor si babetele crestine,
suntem in mileniul trei!”
@muslime: daca vine explicatia cu corelatia microbi/ botez imbuteliem niste apa de cristelnita la “Penicilina” Iasi?
dr. Chin, ma’am, s’tem vechi, doamnă…
Pelicilina (ca să păstrăm denumirea “corectă” din trenul de navetiști Vaslui Iași) nu se mai numește așa eheee…de cînd mă giucam io cu zimbrii…
cît despre îmbuteliere, sorry, ne-o luară alții înainte și au și trade mark…se numește “apă cu duh” (google search) și constă dintr-un deosebit cupaj de aqua chioara robinetum și codoiu’ lu’ aia…
vedeț, matali ăț pierdut vremea p’in facultăț șî rezidențiati da’ alțî…
Cea mai buna e aia administrata direct din cisterna 😆
Prostia asta nu am auzit-o pana acum..eu stiam de usturoi, patrunjel si alte plante introduse in diverse orificii 😛 mare ti-e gradina…
dra. doctor, nu ne cunoaștem dar știu că sunteți în relații bune cu amicu’ digei; așa că vin și eu c-o rugăminte din partea unuia, nu-l știți voi, unu’ botezat care produce chiloți și material pentru tabloide; vă roagă, dacă puteți, să detaliați puțin secțiunea “alte plante” cu indicațiile terapeutice aferente…
Muslime draga,
Doar n-o sa lasam un prieten , mai ales botezat, cu planta aiurea. Deci ,pentru clisma poate folosi musetel, mesteacan , urzica. Daca are mancarimi poate folosi clisma cu usturoi. Numai sa nu aiba intalnire, caz in care poate folosi clisma cu cafea.
Clisma cu cafea ruuuulz! Si musetelul. In loc de usturoi cred ca merge si praz 😂😂
Momentul ala, cand vine vecina sa-ti vada copilul, ti-l scuipa sa se (te??) asigure nu-l deoache, il priveste gales si zice ca e frumos ca un ingeras, ce mai …, cu precizarea ca seamana cu sotul, dupa care:
– Biata de tine … n-ai slabit deloc, dar deloc! Zau!
In hol, o ultima doza de sinceritate ostila:
– Nu vazusem tabloul din sufragerie. E original?
si răspunsul :
– da mă da. e original, pt că io l-am facut.
Tabloul din tabloul cu Mihaela pe capul Simonei
Rideti voi rideti… dar ia uite ce-a gasit un alt blogger pe forumuri de mamici:
Da, am vazut mai saptamana trecuta ca i-au blocat si contul de facebook..eu in real life la spital/ cabinet inca nu am auzit prostii de genul..si nu stiu cum as reactiona sa am asa pacienti..
Ametist,
păi parcă tu nu ai pacienți copii care au mămicile astea de tip nou cu 2 la bac
Pai nu am pacienti copii, numai adulti, dar pana acum nu mi-au venit din astia de-si introduc plante prin orificii sau isi ung “obiectul’ cu sare de lamaie 😛 desi sunt destui care-si chinuie copiii cu porcarii, dar ei nici sa n-auda 😯 (gen ii soptesc copilului sau ii dau uleiuri, dar ei sar mintenas pe antiinflamator)
am ras la faza cu spurcarea bebelusului, dar mai tare am ras la pozele / gif-urile tale despre cum arata cineva dupa…
daca e sa vorbim de babisme si superstitii la romani, mai avem o lista lunga 😀
Daca intra in hora si habotnicii ne baga direct la parnaie cu familia traditionala laolalta ….
Mai sunt si altele…tot asa nastrusnice :
– sa nu scoti copilul din casa pânà la botez
– sa nu participi la botezul propriului copil, sa stai doar in usa bisericii
– dupa nastere, sa “iti citeasca” preotul ( ce ? nu stiu…secretul lui !)
– daca nu ai spus ca esti gravida imediat ce ti-a intârziat ciclul…o sa fie copilul mut !
(exista si un remediu: sa-i vorbesti copilului cât e ziua de lunga )
replica unei matusi batrane cu braul de lana dupa botez: ei, acum poti sa-i spui si tu pe nume.
stiu copii care sunt strigati Bebe pana la varste inaintate din motivul asta. asa au inceput sa-i zica, asa i-au zis.
Din clasele primare am invatat, aceasta pezie, si urmatorul vers imi place si ma pune pe ganduri “Luminează-a noastră minte”
Rugăciunea copiilor mici
Doamne, Doamne, ceresc Tată,
Noi pe tine Te rugăm
Luminează-a noastră minte,
Lucruri bune să învăţăm.
Că tu ieşti Stăpînul lumii
Şi al nostru Tată eşti
Şi pe toate cele bune
Numai Tu le împlineşti!Ami