Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Familia. Ce înseamnă ea pentru voi?

dreamstime_s_41435225

“Imaginați-vă o casă de la țară nu prea mare, o cameră medie, cu o sobă verde și un cuptor roșu, unde numai bine stai cocoțat în zilele geroase de iarnă, și o masa mare întinsă în fața ferestrei. În jurul mesei, așezați sau în picioare, vreo 20 de adulți, plus câțiva copii mici. Acum imaginați-vă că toate persoanele prezente sunt dornice să povestească, să împărtășească. Uneori vorbesc cu cei de alături, alții se întrețin cu cei din colțuri opuse, ridicând vocea cât mai tare, ca să fie auziți. Așa se naște o hărmălaie de nedescris. Unii se ceartă de la politică, alții se bucură de cine știe ce reușite, alții dansează pe muzică la refuz, dar, în hărmălaia asta totală, fiecare e fericit că reușeste să împartă cu ceilalți bucuriile, noutățile, supărările și speranțele sau să-și încarce pur și simplu bateriile, pentru a o putea lua apoi de la capăt la serviciu, la școală sau la muncile gospodărești”.

Așa mi-a răspuns, când i-am pus întrebarea din titlu, C.M., care vine dintr-o familie cu opt frați, cu rădăcini bucovinene. Familia lărgită e punctul ei de sprijin, reperul ei, locul în care se eliberează, cere sfaturi sau pur și simplu își împărtășește bucuriile și tristețile, în același timp cu ceilalți, pe un fond sonor probabil necunoscut celor cu familii mai mici.

***

Am mai pus însă întrebarea și altor prieteni. Unii au familii mari, alții au famili restrânse, unii sunt aproape de ele, alții sunt departe. Pentru fiecare familia înseamnă altceva, dar e la fel de importantă pentru toți.

***

Pentru S., familia e o lume. La propriu. Întinsă din România în Israel, din Italia în Germania, trecând prin Franţa şi Austria, apoi spre nord, în Finlanda şi Canada, până hăt-departe, în Indonezia, Australia, Granada şi Trinidad Tobago. În toate locurile acestea sunt împrăştiaţi ai ei, făcând globalizare încă de pe vremea când cuvântul ăsta nu exista:

Familia mea e o istorie populată cu domniţe crescute în pensioane şi flăcăi din Munţii Vrancei, cu avocaţi olteni şi negustori munteni, cu plantatori de arbori de cauciuc în Java exploratori în Africa, călugăriţe și demimonde, poeţi şi soldaţi în multe dintre războaiele lumii, cu politicieni şi eroi fără nume, cu mediocrităţi şi cu celebrităţi, cu aventurieri nebuni şi cu oameni cuminţi, aşezaţi.

Şi, pentru că, direct sau indirect, prin amintirile şi experienţele noastre colective, am trăit şi am văzut multe, am învăţat că ne leagă câteva lucruri importante: îngăduinţa faţă de cei din jur, respectul faţă de frumos, umorul, puterea de muncă şi însemnătatea familiei dincolo de genealogie şi de geografie.

În vorba asta, “familie,” încape atâta iubire de toate soiurile, atâta grijă şi atâta fără de griji, atâta veselie şi tristeţe, atâta împreună şi atâta iertare, atâta fragilitate şi tărie, atâta zgomot uşor şi tăceri pline, atâta temelie şi atâta boltă cât nu încap în nicio alta.”

 ***

Sunt momente în viață în care familia e reprezentată doar de tine însuți, și atunci provocarea e cea mai mare. Familia nu e o constantă. Crește, scade… E bine să luam fiecare moment al ei ca atare, să îl asimilăm și să învățăm din el.”

 E ceea ce mi-a spus. E. Apoi a adăugat:

Familia înseamna echilibru. E primul cuvânt care îmi vine în minte. E refugiul în care abia aștepți să ajungi, după o zi agitată profesional. Mai înseamna și multe râsete, dar și sfaturi mișto date sau primite. Familia mea de bază, formată din părinții și sora mea, e una tipică și atipică în același timp. Părinți proveniți din generația anilor ’60, pe care aleg adesea să nu îi sun, întrucât au obiceiul de a-și proiecta viața într-a mea, dar, în același timp, o soră fabuloasă, cu care am o relație aproape telepatică. Când prietenii îți spun că nu au văzut niciodată o relație între două surori așa cum ai tu, știi că e de bine. Știi că nu va fi niciodată de “Știrile orei 17”, deși e presărată și ea cu diverse dramatisme, cât să țină la distanță plictiseala. Familia mea mai înseamnă și patru picioare și un nas frumos de cățel, pe care îl iubesc enorm.

 În timp ce îmi scria răspunsurile ei într-o căsuță de e-mail, E. a plâns.

***

 N. mi-a povestit despre părinții ei, care astăzi sunt doar dor și întrebări fără răspuns, într-un fel foarte personal, destul de dureros. Nu putem vorbi despre lucruri atât de importante fără să ne bucurăm sau să fim nostalgici, dar nu putem vorbi nici fără să ne doară:

Sunt copil unic. Plimbat cu casa prin toată țara. Până la 18, ani am schimbat 4 locuințe, am pierdut prieteni, repere, certitudini și am învățat că rădăcinile dor, așa că nu le-am lăsat să crească, m-am antrenat să fiu gata de plecare oricând. Copil fiind, am asistat și la suficient de multe conflicte în familia lărgită, cu unchi și mătuși, încât am decis să trag linie după mama și tata și să scriu acolo “familie”. Pentru ai mei, familia a însemnat să-mi dea mie “stabilitate” și să-mi creeze “condiții”, în ciuda prăpastiei dintre ei. Și-au lăsat singurătățile paralele să băltească în resentimente și regrete, ca să îmi fie mie bine. Tata și le-a adormit cu un pahar-două-trei, mama sub câte un potop de lacrimi. Au mers mai departe cu resemnare și, mai ales, “voință”, cuvânt cheie în vocabularul mamei. M-au iubit mult, dar, când am început să înțeleg cum stau lucrurile în familia noastră, am aflat că iubirea poate să doară. Trei ani de terapie mi-au trebuit ca să descâlcesc toate nodurile.

Familia mea de azi e o iubire bună, caldă, care mă întregește pe deplin: soțul meu, cu care împart la doi, fără virgulă, toate bucuriile și durerile. Mai înseamnă și prieteni foarte dragi, surori și frați de suflet familia asta. Aș mai pune pe listă și câteva rude, atât de sânge, cât și prin alianță. OAMENI BUNI.”

Când am citit ce mi-a scris N., am plâns eu. Pentru că sunt parte din familia ei de niște zeci de ani deja.

***

Pentru C.C., familia originară e un fel de bază, așa cum există în tabere. Locul de siguranță, de apartenență, de acceptare. Nu doar un loc fizic, ci unul simbolic, compus chiar și din vorbe de duh, reacții sau cuvinte, ba chiar și din lucruri care nu îi plac neapărat:

Spus într-un mod condensat, familia de origine pentru mine e un punct de reper, de reactualizare, de revenire la bază. Totodată, e și un punct de transformare, de conștientizare. Ca orice om, evoluez și aflu uneori că unele lucruri venite din copilărie nu mai sunt potrivite pentru ceea ce sunt eu azi.

Familia pe care mi-am construit-o între timp, împreună cu soțul meu, o văd ca pe un fel de laborator. Experimentăm situații, responsabilități de oameni mari, ne iubim, ne mai călcăm pe schemele cu care a venit fiecare din familia lui, mai trecem un prag spre nivelul următor, ne amuzăm, ne tachinăm și vedem unde e limita celuilalt, ne susținem și ne încurajăm. Ca în orice laborator, fiecare pune ce ingrediente îi trec prin cap și, la final, vedem dacă iese o mică prăjitură delicioasă sau o mică explozie de effect (adica nu iese nimic, dar rămâi cu experiența).”

***

“În familia mea, nu sunt doar părinții și sora mea, ci și oamenii dragi, prietenii mei, care mă cunosc mai bine decât cei dintâi. Sunt toți acei (foarte puțini) care au fost martorii transformărilor mele și au rămas mereu lângă mine, în mod veritabil, dorindu-și și încercând să înțeleagă fiecare nouă versiune a mea și acceptându-mi personalitatea în toată complexitatea ei, cu toate bruiajele și contradicțiile aferente.”

Așa mi-a scris R. și am știut, atunci când am citit, că sunt și eu pe-acolo, prin definiția pe care o dă ea familiei. Apoi, mi-a povestit mai pe larg despre “structura ei de bază”, pentru că, fără povești, ideea de familie ar fi doar un slogan care sună bine, dar de fiecare dată la fel:

Orfani amândoi de câte un părinte, încă de când erau mici, părinții mei nu au avut parte de copilării simple și fericite. Mama a fost “mamă” pentru doi frați și un tată alcoolic, cam de pe la 12 ani, iar tatăl meu și-a pierdut părintele masculin abuziv și agresiv încă de prin adolescență. Nu am aflat vreodată motivul, căci nu vorbește niciodată despre asta. Nu am reușit să avem, tata și cu mine, o relație afectivă strânsă, dar s-a ocupat mama să compenseze din belșug și am primit și dragostea tacită a tatălui prin medierea ei. În toți anii pe care i-am trăit în casă cu părinții mei, am văzut doi oameni foarte loiali unul altuia și ideii de familie. Mama a fost cea care a a echilibrat mereu energiile din casă și a detensionat orice situație și a reușit să facă mereu din familie “locul acela în care nu ne certăm, ci discutăm totul cu calm”. Mie, personal, mi s-a potrivit modelul ăsta și m-am simțit sprijinită chiar și când a fost vorba de decizii cu care ei nu erau de acord. Dacă o să o întrebi însă pe sora mea, s-ar putea însă să îți spună lucruri diferite.”

Upps… Va să zică familia, acest concept încărcat de toate clișeele din lume, poate să fie ceva diferit chiar și pentru cei care au crescut în aceeași casă. Am întrebat-o, evident, și pe sora lui R., dar nu a vrut să-mi răspundă.

***

V. e mamă de adolescent și de preadolescent. Mi-a răspuns așa la întrebare:

După 19 ani de căsnicie și 2 copii (unul de 15 ani și celălalt de 9), pot spune că familia e școala vieții mele. E locul în care am învățat să prioritizez, să echilibrez și mai ales să nu mai judec, ci să ascult și să învăț de la fiecare ce aveam de învățat. Am învățat că soțul meu nu mai e adolescentul de care m-am îndrăgostit, dar este tovarășul meu la bine și la greu, împreună cu care am trecut multe hopuri, am învățat că adolescentul meu de 15 ani nu mai e bebelușul drăgălaș de ieri, ci bărbățelul cu personalitate, care are deja iubită, am învățat că al doilea copil nu e la fel cu primul și că are alte nevoi.

Am învățat să nu mai am așteptări, să nu îmi proiectez visele și așteptările asupra altora, ci pur și simplu să îi iau așa cum sunt. Familia e locul în care îmi odihnesc sufletul, îmi găsesc echilibrul și căldura. Locul în care, seara, când ajung acasă, îi găsesc în ușă, aliniați, pe toți, pisica, copiii și R., așteptându-și fiecare mângâierea.”

 Cred că a romanțat puțin la faza cu pisica, unde s-a mai văzut pisică aliniată? Glumesc. 😆

***

Pentru voi ce înseamnă familia, oameni buni care tocmai ați citit cele de mai sus?

***

Textul a fost scris la invitația Hochland, care sărbătorește 90 de ani de activitate de top în domeniul brânzeturilor, sub sloganul “Suntem o familie”. Hochland chiar este o afacere de familie, fondată în 1927, în Germania, și ajunsă acum la a patra generație. Portofoliul lor de produse e împărțit tot pe familii (cașcaval, creme de brânză, telemea, Delicii Calde și altele). În România, Hochland este liderul pieței de brânzeturi.

Foto Tatsiana Pilipenka | Dreamstime

20 comentarii

  1. Familia e un loc care doare. Nu am crezut că plecarea tatei va schimba atât de mult totul si nici ca un om care a greșit mult poate recupera totul în ultimii 3 ani de viață printr un efort supraomenesc. Nu am crezut că muntele de duritate va sfârși iubindu i si cerandu si iertare de la toți. Sunt frânturi din tot si toate,cu mama pierduta in lumea ei,lume în care doar eu am mai rămas cu numele,in care doar pe mine ma știe,ma cunoaște. În rest e o curte goala,niste camere în care intru si mângâi lucrurile si in care mai simt mișcările părinților mei.

  2. Familia e intemeiata de un barbat si o femeie.

  3. Familia..pt.mine familia a fost 18ani mama, tata si fratele meu si din cand in cand , vara mai ales,si cei 5frati ai tatei din nordul Moldovei..eram atat de multi cand ne strangeam si era mereu bine pt ca aveam verisori de toate varstele si nu prea conta ca eu eram “oraseanca” de la capatu’ lumii, adica din Tulcea..apoi tata a murit si cumva legaturile s-au slabit, am fost “uitati” cumva..
    Cu timpul familia mea s-a compus din mama si fratele meu si de ceva ani si sotul mamei; sau de o familie germana careia îi rămân recunoscatoare cât voi trăi ca mi-a “administrat” o doza buna de cultura vestica..
    Acum sunt adepta familiei “linistite” chiar daca din cand in cand mi-e dor de familia numeroasa din nordul Moldovei..

  4. vai, dar aceste vorbe pasuniste frumoase despre famiglia ne largesc sfincteru intr-un mod periculos.
    un om matur are cel putin doua familii. una e cuibul in care ai crescut, iar cealalta e familia pe care ti-ai intemeiat-o cu partenerul de viata, om matur si responsabil ce esti. pe prima o tratezi cu respect si duiosie, dar nu o lasi sa ia influenta asupra celei de-a doua. daca nu esti instare sa parasesti cuibul pe propriile picioare atunci esti imatur si nu-ti intemeia o familie a ta.
    despre famiglia extinsa, ea nu e decit un trib (sau ginta ar fi mai corect). daca ai nevoie de trib sa te simti ocrotit si in siguranta, iarasi esti un imatur. in orice famiglie extinsa sint o gramada de veri cretini, matusi timpite, unchi ratati, bunici ramoliti care sint o umbra (adesea si mental si psihic) a ceea ce au fost cind erau in putere. sigur ca trebuie sa-i tratezi dragoste si resct, ai crescut cu ei, dar sa ramii prizonierul tribului asta jalnic si sa vrei sa te retragi in el ca-n uterul mamicii tale arata doar ca esti un pueril nesigur. grow up dude.

    • costicămusulmanu

      citeam comentariul tău în timp ce eram…undeva; și mi-ai …ut fengșuiu’ pen’că în loc să se dilate s-a contractat!
      și iacă, așa constipat, te-ntreb: n-ai uitat cumva o categorie? mai exact aia pe care partenerul(a) tău, om matur și responsabil, o privește cu respect și duioșie dar căreia tu i-ai da foc în piața publică?
      bro’ (de blog nu altiufeliu), nu crezi că ești cam încrîncenat?
      ne-o zîs nouă la o școală, nu țîu minte care: leseferlesepaseleomondvadeluimem… or something

    • @costica
      tu esti singurul care imi comenteaza comentariile, ceea ce eu apreciez in mod deosebit. eu nu dau nimanui foc in piata publica. de unde naiba ai mai scos-o si pe asta? mie imi plac aia care atunci cind nu le convine ce aud de la mine o iau pe aia cu “ba, tu de ce n-ai sapca?” 🙂
      am scris ca familia din care ai iesit, cuibul copilariei tale, nu are absolut deloc voie sa ia influenta asupra actualei tale familii. asta e valabil pentru ambii parteneri si cuiburile din care provin. iaca iti raspund la rautaciune, ma inteleg extraordinar de bine cu socri mei, la fel si partenerul(a) meu(mea) de viata cu socrii. asta e mai ales ca le-am facut ambelor perechi de socri extrem de clar de la inceput ca sintem o familie separata si nimeni, dar absolt nimeni in afara de noi doi nu are ce cinta in casa noastra. se tin fara probleme si scremeri de treaba asta, oameni civilizati si extrem de rezonabili cum sint. functioneaza perfect.
      nu sint deloc incrincenat amice. mi-am spus doar parerea. uite ca sint 5 oameni extrem de suparati pe ce am zis. foarte bine, si-au spus si ei parerea 🙂
      auzi costica, nu esti cumva din moldova? sau din bucovina? toti moldovenii si bucovinenii pe care ii stiu au scris pe tricou, pe chiloti, pe buci, unde or gasit si ei loc “i love my tribe, i can’t live without” 🙂
      eu pot trai minunat fara trib, desi imi iubesc parintii, perechea mea la fel, imi plac unii din membri tribului (putini e drept), iar scrierile pasuniste despre trib mie spre diferenta de tine imi relaxeaza sfincteru ca sa iasa flatulent pasunismu, atita cit se incapatineaza sa mai existe in minunatul meu trup perfect de alabastru :-)))
      eu iti multumesc ca iti pasa de mine.

    • @tobi: ești hater, iar asta nu o observ de ieri, de azi. mie mi se pare că de-abia ăsta e semn de imaturitate și de oareșce disconfort personal, dar, hei, cine sunt eu să judec un om despre care nu știu absolut nimic în afară de faptul că îi place să dea lecții, ba chiar să-i și eticheteze neflatant pe alții, despre care, de asemenea, nu știe nimic? nu pot și nici nu vreau să te împiedic să crezi că știi tu mai bine ce e în viețile celorlalți și să nici să ți se pară că judecățile tale tranșante sunt adevărul suprem, dar pot să te împiedic să creezi atmosferă toxică pe-aici și să jignești niște oameni care nu merită asta. așa că, de azi, moderare.

    • costicămusulmanu

      tobi draghe, te bănuiam io că ești de pe la cluuuj…și da, io-s moldovean numa’ n-am nimnică tatuat pe niciunde…
      pe de altă parte văd că și tu ții la mine, că așe scrisoare lungă n-am mai primit, hăăăt, de pe vremea armatei (cînd abonamentele la telefoanele mobile erau scumpe rău)😁
      aia cu datul focului era un eufemism doar; ia de aici un exemplu:
      proaspăt căsătoriți fiind, vin părinții mei în vizită să vadă garsoniera unde stăteam cu chirie; în timp ce eu eram la magazinul de jos, în casă avea loc inspecția…
      tata: G…, vezi că pe hol e un păianjen!
      soția (scoțînd doar capul din bucătărie): știu! nu-l omorîți! îl creștem ca și animal de companie!
      după ce am ajuns eu acasă ei au mai stat cam…4’32″…
      despre interferențele limitate dintre cele 3 triburi în trebili interni ale celorlalți iarăși da, ai dreptate
      despre diferențele culturale între Ardeal (unde imperiul a construit-pe banii voștri, e drept- șosele, școli spitale încă de acum cîteva sute de ani) și Moldova mea (unde pînă de curînd încă mai erau oameni care se speriau la vederea “calului de fier”) sau Oltenia lui Dinescu (unde ardeau iarna coceni de porumb) da, din nou…
      spuneam doar că încrîncenarea asta a ta cred că va păli cu timpul, mai ales cînd tribul vechi începe să se mai depopuleze…
      vezi că-ți răspund, dacă voi avea timp, și la aia cu banca…
      în rest, vorba lu’ Giony (varianta vasluiană pentru Johny): keep talking…

  5. eu şi copiii mei, apoi mama mea care, din fericire, nu e o bunică ramolită cum am citit mai sus ci una la locul ei, aşezată, înţeleaptă, simpatică, cu un simţ al umorului fantastic, extrem de realistă şi optimistă. mă rog, şi dacă ar fi ramolită sau vreo umbră, tot iubită ar fi. locuim separat, în 4 zări dar ne e drag unul de altul, ne iubim, ne vedem cu plăcere, comunicăm şi apoi abia aşteptăm să ne despărţim pentru că ne-am obişnuit aşa, independent unul de celălalt.
    broaştele ţestoase le-am dat dar o mai aveam pe Cruela la un moment dat, nu ştiu unde a dispărut şi ea.

  6. costicămusulmanu

    eu, recunosc, am nevoie de familie; mare, diversă, cu mătuși ramolite și unchi șui; n-am avut parte nici de la mine nici de la ea (jumatea mea mai bună); așa că (ne-)am adoptat; nașii de cununie și fosta lor fetiță, acum o tînără domnișoară rezident (pînă vinerea viitoare cînd în urma unui DA în fața ofițerului de stare civilă va deveni o tînără doamnă- vai de capu’ amărîtului); plus, în nici un caz în ultim rînd, mica musulmănică!
    mulțumesc

    • pai bine ma costica, mai inainte te dai la mine ca nu-mi place chestia cu tribu, si dupa aia ne spui ca nu ai trib pe bune. mai stiu eu pe unu caruia ii plceau savarinele, da nu mincase niciuna.

  7. Familia este cand mama te trimite cu desaga cu salam si brânza la taica-tu pe șantier, tu întârzii ca trecu pe la rău sa faci o baie, apoi cand ajungi tactu îți da un dur in cur ca e rupt de foame dar după ce maninca te lada sa conduci betoniera prim comuna si sa fluieri fetele care trec cu ugerele pline.. astea gălețile adica

  8. Costica,
    Nu te ride de paianjeni/pet 😉
    Fie-mea a dat muste o vara intreaga unui paianjen care-facuse pinza la coltul ferestrei de la baie
    (E doctora veterinara si are acasa 2 pisica si 2 caini )

  9. […] recent despre familie și despre nenumăratele feluri în care poate fi ea definită. Nu voi abandona subiectul, pentru […]

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green