Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Dacă nu curge, pică. Copii din pom!

O știre de pe fluxul Mediafax. Prea tare ca să mai poată fi comentată:

O femeie a ajuns la spital, după ce doi copii au căzut dintr-un copac peste aceasta

O femeie a ajuns la spital, luni după-amiază, după ce doi copii au căzut dintr-un copac peste aceasta, a declarat, pentru MEDIAFAX, coordonator SMURD Bucureşti, medicul Bogdan Opriţa.
Copiii s-au urcat într-un copac dintr-o staţie de autobuz din zona Academia Militară, pentru a culege cireşe. Creanga s-a rupt şi a căzut peste o femeie (70 de ani), care se afla în staţia RATB.
Speriaţi, copiii au fugit, iar femeia a fost dusă cu ambulanţa SMURD la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală.”

194 comentarii

  1. poate o fi facut, de frica, infarct 🙄

  2. ştia că sînt varză. ştia că am venit la 6 azi-dimineaţă la birou şi că nu am stat toată ziua. putea să vină mai devreme. nu. ei îi trebuie la ora 10 trei pagini superscîrboase, în condiţiile în care le avea de joi sau vineri şi mîine la 5 trebuie să plece cu ele.
    de ce urîm femeile?

  3. tot am pomenit de Somalia..daca se intampla acolo un astfel de eveniment, copiii ar fi cazut ca fulgii de nea pe umerii femeii si accidentul era evitat…uite unde duce cornul si laptele !

  4. geronimus
    slăbuţ, pentru protv.
    ştirea ar fi trebuit să continue aşa: fiica babii a rupt pisica, apoi a mîncat-o.

  5. varsta corespunde. amandoua sunt suficient de tari ca sa mai poata fi comentate. mie mi s-a intarit parul pe mainile de la picioare.

  6. Sandman, din cate stiu, le-au dat parca si ceva chei USB nu de mult. Sa inmoaie cu ele cornul in lapte.

  7. oricum, partea cutremurătoare în ştirea protv-ului este că femeia, fiica şi pisica sînt ceea ce ştiu ele mai bine: femei.

  8. pisica e vis…cunosc un ciobanesc mioritic cu care mi-ar place s-o imperechez 😳

    http://image.stirileprotv.ro/media/images/530xX/Mar2009/60259795.jpg

  9. are ceva din Basescu,nu-mi dau seama ce…

  10. e în comportamentul pisicilor să îşi mănînce stăpînul. s-a mai întîmplat. ştiri cu stăpîni mîncîndu-şi pisicile există? de preferinţă decedate în prealabil, dar sînt bune şi cele vii

  11. e surda de urechea cu ochi albastru.

    asta imi aduce aminte ca trebuie sa ma duc la pisica vecinului. tot mutra aia o are.
    http://www.youtube.com/watch?v=Vfb84URAsto&feature=related

    n-am sa-mi iau pisica.

  12. sushi is now offline.

  13. Misterul femeii taiate in bucati ramine intreg! (Ev. Zilei)
    sau:
    In acea noapte fatala, hemoroizii il impiedicau sa inchida ochii (Libertatea)
    sau:
    Firul vietii victimei a fost sugrumat cu salbaticie, cu multiple lovituri de cutit (Libertatea)

  14. Cind s-a sinucis nefericita femeie? Oare si-a gasit moartea inainte de a se arunca in apele Muresului? (Monitorul de Timisoara) 😆

  15. Propun sezon de reduceri obligatoriu si la astfel de stiri.

    Pisicile nu mananca ingineri din cauza asta

  16. Familia multumeste calduros celor care au luat parte la decesul scumpei lor Elisabeta M. (Romania Libera, decese)

  17. Eu cred ca copiiiii aia de la Academia Militara erau copii de mai, erau copti. Sau poate aveau viermi…

  18. ihi, i-a mancat in fund 😛

  19. Detaliu nefericit, aceasta femeie fusese deja victima unui accident mortal cu un an inainte (Libertatea)

  20. Da, triplu salt mortal. (Gazeta Matematica – nu mai e mult)

  21. Scenariu tragi – comic în comuna Cumpăna, unde un tînăr în vîrstă de 28 de ani a scăpat ca prin minune cu doar cîteva zgîrieturi după ce a căzut într-o fîntînă. Oamenii legii spun că Nasir Hassini a băut toată seara cu amicii la o cîrciumă din localitate. După ce distracţia s-a terminat, petrecăreţul turmentat a plecat singur spre casă, fără să bănuiască prin ce peripeţii urmează să treacă. Bărbatul nu a mai ajuns la destinaţie, pentru că greşelile s-au ţinut lanţ. Mai întîi, acesta a confundat locuinţa sa cu cea a vecinului. I s-a părut ciudat că poarta gospodăriei este încuiată, dar nu s-a lăsat descurajat de neaşteptatul impediment. Nasir Hassini şi-a adunat toată energia ca să sară gardul, însă, din nefericire pentru el, în loc să revină cu picioarele pe pămînt, a aterizat în fîntîna adîncă de cinci metri a consăteanului său…

  22. Andrei from USA

    Pe bune, la 70 de ani, ce ar fi asteptat femeia sa-i cada in cap? Fat frumos? Si stirea nu e tare ca nici nu spune daca erau coapte sau nu ciresele.

  23. sa infrumusetam stirea de la mediafax: o barza care isi avea cuibul intr-un copac aflat deasupra statiei de tramvai a adus pe lume doi copii. din pacate, barza i-a scapat pe cei doi copii in capul unei femei care astepta linistita in statie.

  24. Batem mingea la gardul roz cu stirile de mai sus.

    O sa fie si mai cald vara cand “Parerea lui Vanghele” o sa sparga toate conjugarile din gugl si/sau cand succesurile Elenei or sa razbandeasca pe la Bruxelles.

    Hai Romania!

  25. macar au fost dusi la scoala de corectie copiii?

  26. sa se-nvete minte sa se tina bine de crengi 🙂

  27. @gero

    am inteles ca se tineau bine de creanga, nu li s-au rupt coditele. ci creanga care a cazut cu tot cu cirese si copii, creanga trebe trimisa la corectie, copiiiii sint nevinovati.

  28. copiii astia s-au tampit de tot in RO. pai unde sunt vremurile in care actionau mai subtil? cornete de hartie de la etajul 3-4, anyone? 😈

  29. Andrei from USA

    Mie nu-mi plac asa de mult stirile astea cu copiii cazuti din pom. Mai mult imi plac alea cu femei care sar de la etaj, in freza, pe trotuar. Am fost la una d’asta, la care i se facuse capul patrat, dupa impactul cu asfaltul. A fost nevoie de o lopata ca sa o dezlipeasca si sa o intoarca, ca sa o pot fotografia ca lumea.

  30. pata
    pai daca stiau de care creanga trebuie sa se tina sau pe care sa stea cu picioarele crezi ca mai cadeau copiiiiiii? 🙂

  31. cornete in ochi, “au, m-ai orbit!”.
    pungi cu apa…, batai cu hidrantul, cu jet de apa dintr-un camin in altul, …asta mai tarziu, in studentie :mrgreen:

  32. andrei
    femeia avea parul dat cu fixativ de era asa de bine lipita de asfalt? 🙂

  33. @Andrei: tales from the crypt 😈

  34. una primita pe mess de curand. am ratat episodul asta: http://www.youtube.com/watch?v=fJzgSDOJAfA

  35. Fixativul era deja pe asfalt intr-o sticla de fanta.

    Andrei, pentru cine era poza? Nu era mai usor sa se incerce o reconstituire 🙄 ?

  36. Si la reconstituire sa cada ceva mai aranjat ?

  37. Andrei from USA

    Poza era pentru un ziar si eu m-am dus acolo mai mult pentru insistentele vecinilor care tot sunau ca nu vine nimeni sa o ridice.

  38. Andrei from USA

    Si am mai prins una d’asta. Un nou nascut a fost aruncat, iarna, in noroi, pe un santier. Un buldozerist il lustruise pe copil cu lama buldozerului si arata ca o lucrare artistica. Ce au mai alergat politistii pe urma prin cartierul ala ca sa afle cine a fost gravida si nu mai e.

  39. Mda, trist, foarte trist. Trist pentru ca vecinii aveau numarul de la ziar si nu si pe cel de la politie, ambulanta, smurd, belu, comisarul Modovan sau pe cine mai suni in situatii d-astea.

  40. Cred ca-i total dezinteresat 🙄 cand vecinii suna mai intai presa.

    Poate doar faima aparitiei la TV, ziar cu numele de “Un Vecin Indurerat”.

  41. Andrei from USA

    Pe vremurile alea era o singura masina la IML pentru persoane decedate pe strada. Si daca meseriasii bagau mai multa vodca decat de obicei prindeau intarziere cu zilele. Tin minte pe unul car inghetase de frig, intr-o iarna in statia de autobuz de pe langa Big Berceni. Si dupa 3 zile el tot acolo era. Sprijinit cu capul de un stalp.

  42. Un tip se plimba pe langa Eiffel si se opreste sa admire peisajul. In clipa aceea, un sinucigas se face zob pe asfaltul din fata lui. Omul ingheata. Deodata, vede ceva maro care pica de sus. Ridica privirea, o peruca coboara, fil-fil, pe cadavrul stapanului. Mesaj publicitar: Claidiryn intarzie caderea parului.

  43. Andrei from USA

    Cel mai interesant a fost intr-o comuna din apropiere de Ploiesti sau Campina. Sapau unii o fantana si au ajuns la un nivel la care se emana monoxid de carbon. Cand cel care sapa nu a mai miscat si nu a mai raspuns, a coborat altul. Si tot asa pana au murit toti cei 6 barbati din familia respectiva. Abia pe urma au chemat pe unii cu tuburi de oxigen, care au scos mortii afara. Pe mine ma distra cum tipau femeile alea, pe rand. Si se mai bagau si vecinele si bocitoarele. Marfa, ce mai!

  44. Andrei from USA

    mac gregor
    Turnul Eiffel este, de mai bine de 10 ani, inconjurat cu plasa, tocmai pentru a nu ajunge oamenii care sar de acolo, pana jos.

  45. Mi-ai stricat frumusete de proiect de reclama.

  46. Andrei from USA

    Eu, cu toate ca niciodata nu m-am uitat atent la copacii de pe langa Academia Militara, nu-mi amintesc sa fie si ciresi pe acolo. Parca erau tei si castani. Da nu sunt sigur.

  47. @anarchix

    moda americana, cu baloane umplute cu apa… mmm, land of the brave.

  48. Andrei from USA

    mac gregor
    Nu am pus eu plasa acolo. Da poti sa mergi peste drum, la Trocadero. In fata terasei sunt niste ziduri inalte, care nu au plasa. Poti filma saritura in cap de acolo si sa ai pe fundal turnul.

  49. Andrei from USA

    Land of the free

  50. Apropos de free will(y) si stirea de mai devreme cu domnul de la almanahe. Ceva date mai recente din strafundurile propriului liber arbitru al lui, care este:

    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-5736472-vanghelie-vrea-isi-faca-blog-cand-scol-pana-culc-cand-dorm-gandesc.htm

  51. Andrei from USA

    Una buna din presa de azi : “Constanta: O adolescenta a ramas gravida cu bunicul ei, care o viola de cativa ani “.

  52. Simona,extraordinar,!
    as scrie o carte pornind de la faptul asta divers,bineinteles daca as avea Incisivitatea neceasara pe drept atribuita Tie,Clitemnestra!
    Sa stii ca ai mai mult umor decat toti catavencii la un loc,pacat numai ca inca iti suporti complexele de fetita mica singura,noaptea in padure,si fara un wc acceptabil.
    Ok,ai sa ma banezi,sper ca inainte ma vei injura asa cum numai fetele pot,in contumacie 😆 :mrgreen: 😯 😈 👿 luv

  53. some prick, am io una scrisa deja despre o doamna blonda. cumperi ? are si poze. Daca vrei ti-o dau s-o publici.

  54. @some prick, erai la cirese?

  55. ce te doare? vrei sa spargi nuci?

  56. pastila rosie sau pastila verde…matriiiix fraaate!

  57. albastra. pastila era albastra!!!

  58. pa cal(a) sau pa jos.

  59. afro, ce-i piticania aia decolorata, badmf va fi foarte ofensat, te da jos din cires

  60. de abia il astept sa-l innec in sanje.
    alb cu rosu mi se pare o combinatie foarte potrivita. stiau ei englejii ce stiau.
    apropo, postura de gasca e relaxanta: free dom, free will(y), free Gigi!

  61. @geronimus: aia cu cadavrul şi pisica nu este nimic ieşit din comun. Lucrurile stau cam aşa:
    – dacă ai un câine şi mori încuiat în casă, câinele se va aşeza cuminte lângă tine şi va muri şi el de foame;
    – dacă ai o pisică, într-o situaţie similară, pisica va mânca din tine. Ai dat colţul, asta e, dar ea consideră că viaţa merge mai departe şi trebuie să-şi potolească foamea.

  62. sakura
    s-au întîlnit, de fapt, situaţii în care şi cîinele îşi mănîncă stăpînul. cred că depinde de stăpîn

  63. Sakura-san, stiam ca sushi de ciine nu se face, poate coreenii, da’ de pisica? :mrgreen:

  64. sushi is now online

  65. no fimeie, no tzipa:

    no more frica, da’ sper ca ai pastrat o sticluta de sanje.

  66. @nedo mai ales la noi in politica.

  67. Andrei are dovezi despre caini muscati de oameni; pariez.

  68. insushi sushi, ciinele 😡

  69. no, c-au inceput haiku-urile. ne mai vedem noi.

  70. @pataphyl
    😯
    suna un prieten

  71. simona tu stii ce blog misto ai?

  72. stie,..tot ce misca-n tara asta, raul, ramul(de cires).
    the Matrix Architect:
    http://www.youtube.com/watch?v=8TDSLaDZHLo

  73. da, conduce detasat in pozitia 146. 147 urmeaza la mare distanta.

  74. mac greg

    ? nu mi s-o-nfundat melu ➡ ?

  75. @afro Zice’se, din spusele arhitecturlui, ca Matrix e abia la versiunea 6.

    Intre timp au inventat baietii astia nitel cam zvapaiati (ca Nica de se tot catara in cires) versiunea 7.0 pe la inceputul melodieie asteia.

  76. no, ramane sa stabilim ce facem cu Simo: Trinity, The Architect sau The Oracle.

    baobab, stai bine cu cracile? 😎
    cand eram eu bobocel mic(wtf?!), aveam discutii aprinse Manowar versus Metallica:

    http://www.youtube.com/watch?v=BFuIc2sRFxs

    mai am timp sa ma decid.papa.

  77. afrobaobab:
    nu discut decat in prezenta avocatului meu samoan care a murit,din pacate.promitea mult in scena punk.dar daca vreti sa fiti rai cu mine sau cu altii,de ce nu sunteti?ca doar e pe spiritul vostru.nuu??
    V-ati uitat vreodata pe animal channel?va place violenta vizionata?sau vizionarea violentei?va place rautatea?va excita invidia?va doriti o laba de tigru ce va mangaie pe ceafa dupa ce vi s-a potolit frica?Daca toate raspunsurile la aceste inefabile intrebari sunt “da”,atunci va invit la o sedinta sadomaso cu multe cosuri de cirese strivite prin presiune faciala,o garderoba garantat feminina si clar foarte sexy,o epilare radicala prin metode traditionale,un strap-on pentru amandoi si multi,multi pupici.
    “rautatea e anticamera prostiei”.
    n-am spus-o eu a spus-o Bernard Shaw.pupici 😎

  78. Andrei from USA

    Nu am cu caini, da o sa am una, probabil saptamina viitoare, cu niste berbecuti muscati de oameni. La protap.

  79. get a life prickyfricky de ce nu stai naibii in anticamera cu avocatu?

  80. Andrei from USA

    Si am una, cam tare. Surse relativ bine informate, cu activiatate pe la pravalii d’astea, chiar foarte bine informate, imi spuneau, zilele trecute, ca H1N1 asta nou, porcin, cica ar fi facut in laboratoare. Imi spuneau ca, posibilitatea ca o pasare bolanva de gripa aviara, sa depuna ceva in mincarea unui porc, care sa fie si el bolnav de gripa si apoi sa sufle sau sa stranute in gatul unui om, bolnav de gripa umana, este aproape imposibila. Iar noul virus, zice ca ar avea elemente de la toate cele 3 vietuitoare, pasare, porc si om. Ba mai mult se uita prin curtile celor cu vederi nazi sau arabe. Ceva, ceva trebuie sa fie.

  81. ghidusie cu tichie, aici nimeni nu se supara. vad ca ai multe intrebari retorice fara raspuns. Incearca shouu in fata oglinzii.

    Stiam una de la Einstein:
    “Two things are infinite: the universe and human stupidity; and I’m not sure about the the universe.”

    Intre timp m-a sunat prietenu’ Shaw sa-mi zica o alta
    Stiam o alta de acelasi:
    “When a stupid man is doing something he is ashamed of, he will always declare that it is his duty.”

    Noapte buna!

  82. Andrei from USA

    Uitasem o chestie: noul virus nu loveste copiii si batrinii, ci doar pe cei de varsta medie. Si medicii spun asta, pe baza de numaratoare, vreo 300 de bucati in New York. Pai nu e mai bine sa-ti cada in cap o baba cu cires cu tot, daca ai varsta medie? Poate ca si baba se tine un pic mai bine si…

  83. Andrei from USA

    Sa nu radeti, ca nu e de ras. E pe bune.

  84. Andrei

    Ai idee cind se pune la punct sistemul de ochire? 😈

  85. Andrei from USA

    Pata
    Nu, inca. Da te tin la curent. Se pare ca nu trebuie chiar multa precizie.

  86. Asa-i Andrei din surse si mai sigure se pare ca Donald Duck, scuze Rumsfeld, a avut sau are ceva cu vecinul lui H1N1 si anume ala cu H5 …. O parte e legenda (sau nu) cum ca ar avea actiuni la Roche, aia de fac Tamiflu …. dar sigur e serif pe la aia de au patentat primii antidotul.

    Devin funny treburile din .RO cu Vanghele cel de toate zilele, caini mancati de pisici si copiiiiiii cazuti in cap din cires.

  87. baobaby

    DA’ DIN BAOBAB NU PICA COPIIIIIIIIIII?

  88. Andrei, nu ma tine mult la curent, sa nu rashesc! 🙄

  89. ba da … de vreo 6000 de ani incoace.

  90. Andrei from USA

    Da, imi spunea cineva ca vechiul vaccin este bun si eficient. Pe de alta parte, la stiri, vad ca se inchid scoli pe aici, mai ales prin zone israeliene din New York, vad ca zilnic mai moare cate unul, doi, din cauza asta. Eu sunt sigur insa ca reactioneaza la tequila. Nu se atinge virus de mine nici mort.

  91. Andrei from USA

    Pata
    din baobab nu pica, pentru ca nu face cirese. Cand o face, mai vedem.

  92. Asa-i Andrei, inca vreo 3000 si face si cirese, inca fro’ 6000 de ani si incepe sa faca iPod-uri peste Tunari/Pipera 🙄

  93. Andrei from USA

    Ce se face din baobabe, ori ce fructe o face baobabul, tuica, tequila sau ce?

  94. tequila ➡ Jose Cuervo. Sauza e posirca :mrgreen:

  95. Andrei from USA
  96. Direct bere cu mult calciu si fier!! Nefiltarata! Cea mai buna calitate! I se spune Bursus Bartoise.

  97. Andrei from USA

    Aha, daca tot ai rinichi, macar sa faca si ei ceva. Sa filtreze berea, spre exemplu. Da creste asa pe ramuri, direct la stical sau pet? M-as urca si eu in el in cazul asta, da sa fie rece. Si pe sub el sa nu treaca decat babe, asa cam la 30 de ani. Varsta, nu frecventa.

  98. Andrei from USA

    Sigur nu de la copiii astia, care au cazut din cires, vine vorba aia, “da-te jos din corcodus” ?

  99. Doua de noapte buna de la baietii astia:

    a tout a l’heure!

  100. Pataphyl, ce stii tu…(oftat).

  101. Andrei, de obicei ma duc pana la super market sau la braserie. Si eu mi-s mare ….. doritor de bere direct in copac, doar intinzi mana si o iei.

  102. Habar nu am de se face ceva alcool sau nu din fructul de baobab. Acum vad ca mai bine ceva pastile, deci pot sa-mi iau actiuni pe la companii farmaceutice

    http://en.wikipedia.org/wiki/Baobab_fruit

  103. vitaminela (H)as Be da’ n-am Ce…

  104. Unde dai si unde cra(m)pa: pai asta-i trebe lui @nedo:
    Antidiarrhoeal properties

    The typical diet of indigenous African populations, in particular children, is characterised by a low-calorie, low-protein vegetable and floury diet, lacking milk, and may potentially lead to rickets and cause organic disorders such as diarrhoea and/or dysentery. The particularity of Baobab fruit pulp is that it is effective against diarrhoea. Appropriately used, it is able to act against this disorder so widely present in African countries. A study conducted on 160 children with an average age of about eight months, reports that an aqueous dispersion of Baobab fruit pulp has significant advantages compared to the traditional “WHO solution” (World Health Organization) used for rehydrating children suffering from diarrhoea. The important constituents for this activity seem to be the tannins (astringent), mucilage (wetting), cellulose, citric acid and other typical components in the fruit pulp.

  105. Andrei from USA

    Pata
    Nu e bun. Asta e pentru diaree africana, nu d’asta normala. Aia daca beau numai apa, e normal sa aiba permanent diaree si pulpele de la baobab sa-i mai amelioreze oarecum.

  106. Andrei

    Pai parca poti sa stii, nedo are copilu’ ala cu guta, cine stie daca apa aia din canal nu-i mai africana, asa…

  107. Andrei from USA

    Cred ca o sa schimb gravatrul ca sa nu mai imi pice copii in cap. Sau nuci de cocos din copacii aia.

  108. Andrei

    Vezi poate te inspira tot nedormitul, cu gravatarul ala sigur nu-i cad babe-n cap!

  109. Andrei from USA

    O sa fiu atent, da nu numai babe pot sa cada pe unde merg eu.

  110. Andrei from USA

    Nu se cade. Se pica.

  111. Andrei from USA

    Misto, toys R us. Am si eu una, fish are us.

  112. Andrei from USA

    Check emails. You got more fish. From Vegas. A lot. 👿

  113. Andrei from USA

    O munca de ministru:
    “De aproape cinci luni ne straduim, noi astia de la Ministerul Turismului, sa resuscitam pofta romanilor de excursii in tara lor si mi se parea ca suntem pe drumul cel bun. Trei campanii mari ale Ministerului, doua ocazionate de sarbatorile pascale, “Lumina la Malul Marii” si “De Paste in Bucovina” si cea de 1 Mai pe litoral, au adus peste o suta de mii de turisti si aproape zece milioane de euro incasari. Plus o multime de actiuni legate de turismul religios, cultural si istoric, turismul in Delta Dunarii, de croaziera cu opriri pe malul romanesc al Dunarii, etc.”
    Mie nu a reusit sa-mi resuscite pofta de excursii in tara aia. Eu tot pe asta o prefer. Are si peste, este si curat. Unele poduri ma cam supara doar.

  114. Asta a fost Nuti?

    Andrei, ai si n-ai dreptate – eu de muuult nu mai fac turism cu voie de la Centru 😛 …dar sint niste locuri (nu putine) in Romania pe care le stiu si unde m-as duce oricind. O si fac cind mai ajung prin tara!

    Da’ pestele ala arata frumos! Pai America n-are Minister de turism 🙁

  115. Andrei from USA

    Nu are minister, da are peste. Si mie imi plac unele locuri in tara, da nu-mi face pofta. Ultima data, acum 8 ani, in autobuz, mi-au furat portmoneul si telefonul mobil. La banca au spus ca pot sa-mi cheshuiasca un cec, in 2-3 saptamini. Pe strada am calcat in rahat. Tantarii m-au ciuruit. Am fost la o terasa si mi-au dat bere calda, ca, nu am precizat ca as vrea rece. Am aruncat-o si am luat alta din frigiderul alora. Era tot calda, ca frigiderul nu era pornit, ca sa faca economie. Prostia nu pot sa o mai suport. Si mizeria de acolo. Cersetorii…

  116. uffff…. complicat! 😎

  117. Andrei from USA

    Uffff, nu e complicat, e simplu. Da nu vor. Asa ca sa-i ….

  118. “O femeie a ajuns la spital, după ce doi copii au căzut dintr-un copac peste aceasta”
    Pai baba a ajuns la spital ca acolo si vroia sa ajunga. A plecat de acasa si a vrut sa ia tramvaiu sa merga la spital la oftalmologie si acolo a si ajuns.
    Astept cu interes ca Mediafix sa vina cu stiri despre pensionarii care se imbata duminica, nume, prenume si declaratia medicului Ostropel de la Smurd.
    Stirea e incredibila pentru ca:
    1) nu exista in toata Romania vreun cires in statia de autobuz din care sa poti munca cirese
    2) nici un batrin sanatos la cap nu trece pe sub ciresi, pentru ca ciresii sint plini de elefanti cu ochii rosii
    3) nu exista medicul Bogdan Oprita si daca exista atunci e urolog

  119. Andrei from USA

    Pata
    Am vazut ieri, pe Travel Chanel, un documentar, un top al plajelor din Florida. La final, am realizat ca am trait 2 ani si jumatate, pe 6 din primele 10 plaje de acolo. In top, s-a potrivit cu alegerea mea, locul 3 Palm Beach si locul 1 South Beach, Miami Dade. Pai cum sa ma duc eu acuma la noi la mare si sa stau la coada la bere calda sau sa fluier dupa ospatar ca imi e foame sau sete. Si sa stau pe nisip sa-mi pazesc lucrurile de hoti. Nuuuuuuuu. Poate cu Elenena Udrea pe cearsaf, cu security, da nici macar asa nu mai vreau.

  120. Andrei from USA

    Otto
    Cum am mai spus, nu-mi amintesc ca in zona aia sa fie ciresi, doar tei si castani. Da poate copiii aia au taiat o creanga dintr-un cires, din alta parte si s-au ascuns cu creanga cu tot, in copacul de deasupra babei, care vroia, musai, la spital. Dupa ce au consumat fructele rosii, au aruncat si creanga, ca pe un os de peste. Baba a fost la locul potrivit si la momentul potrivit pentru a-si vedea vizul cu ochii, respectiv spitalizarea.

  121. …nu ma omor pentru mare dar va trebui sa ma sacrific pentru nepotel 😛 la munte m-as mai duce in tara, cred ca mai exista fragi, hribi, daca n-or fi taiat toate padurile intre timp.

    Iar la spital nu, un nu hotarit, eventual doar sa-l vizitez pe Bleen, sa-i duc portocale si sa-i tin putin antena pentru semnalul ala…

  122. copiii au gonit elefantii cu ochi rosii. Se stie ca prastiile sunt principalii vinovati pentru impingerea spre extinctie a rarei specii a elefantilor-de-copaci-cu-ochi-rosii.

  123. ochii rosii crapati de dimineata. de scoabele din prastii.

  124. andrei: hai ma ca nu mai e asa rau: de calcat mai poti sa calci in rahat, dar se dau amenzi; la banca poti incasa un cec imediat, da’ te rup in doua la comision; prostia e omniprezenta, dar mai ales in presa; insa berea… ei bine berea o gasesti rece chiar si in mijlocul iernii 😯

  125. sakura
    nu faptul ca pisica a muscat din cadavrul stapanei m-a “impresionat” ci felul in care era pus titlul doar in scop comercial – “scene terifiante: cadavrul unei femei muscat de propria pisica”- ca si cum pisica stia ca nu-i “deontologic” sa-ti musti stapana chiar daca mori de foame si a vrut cu orice chip sa o macelareasca ca sa se razbune pentru zilele in care nu-i dadea de mancare, probabil… 🙂 , un titlu cat se poate de stupid.
    am mai pus in susul paginii cateva titluri amuzante din ziare, nu am vrut ca astfel sa analizam stirile ci doar sa ne amuzam de felul in care sunt puse titlurile – foarte amuzante, de altfel – zic eu.

  126. Buzdugan si Morar duc nesimtirea pe noi culmi, nu se mai multumesc sa citesca pe post poante din Academia Catavencu in nume propriu, acum au inceput sa citesca si comentariile de pe bloguri. Geronimus si Andrei from USA, sa treceti pe la casierie pe la Radio ZU pentru incasarea drepturilor de autor. Au fost citite comentariile cu Fat Frumos si cu barza, cuvant cu cuvant.

  127. Tetelu: nu pot sa cred, cuvant cu cuvant?

  128. cred ca e timpul ca Simona sa tina un jurnal zilnic cu tot ce fura astia de pe blog.

  129. Da, astazi pe la ora 9.

  130. Cred ca am sa las radioul pe inregistrare de acum incolo, desi cred ca ar putea face asta cineva din redactia Catavencu.

  131. Si maine e miercuri, se baga marfa. 😉

  132. Se intampla de mai multa vreme, Simona a scris acum cateva luni despre asta, postul ala nu l-au preluat ..

  133. vreau o sacosa, mi-e rau

  134. Simona, ce faci? Falimentezi stirile de la ora 5…!

  135. mi-au spart biroul astă noapte. vreo 10 milioane şi cam atît.

  136. aştept să se întoarcă să mă violeze

  137. dacă e hoaţă ar trebui să o violez eu pe ea? numai să se întoarcă

  138. sau, dacă e hoţ, o fi batăr minor? numa’ nici eu nu-s belgian pedofil

  139. poate e pisică şi, dacă se întoarce, te mănâncă.

  140. ai ştiut tu de ce ai cerut ieri bani, te pregăteai pentru azi…

  141. oare pot să spun că criminaliştii sînt nişte tipi ok? nu-i înghit pe magistraţi

  142. gura aurită, sau cum dracu îi spune. mai bine tăceam

  143. cheta pentru nedo. zi-ne contul si iti trimitem bani. mie nici nu-mi trebuie inapoi.

  144. aparent numai banii lipsesc

  145. nu îmi e neapărat dor de ei. fac alţii. bine că n-au furat altceva. aveam de gînd să stau toată noaptea aici, m-am dus pînă la urmă acasă pe la 2, că eram varză. dacă stăteam, mă fura şi pe mine. sau mă viola, repet

  146. au sărit pe un geam de deasupra uşii. cam 2 metri şi ceva. mă gîndesc, dacă erau 2, noroc că n-a fost o femeie în birou în momentul ăla sub uşă.

  147. Spargere la birou de traduceri ? 😯 Ce urmeaza, plafarul ?

  148. dracu ştie peste cine pot da hoţii noaptea prin biroul meu

  149. ce-ar fi fost dacă intrau şi dădeau peste jack the ripper?

  150. sandman
    în birourile de traduceri se găsesc calculatoraşe, laptopuţe, imprimănţici, telefonucuri… fosta patroană avea bijuterii (nu scumpe – pietricele, cerceluşi, mărgeluţe), sau pantofi. dar mai ştii dacă nu îşi uită cîte un ineluş, ceva?

  151. nedo: sa zici mersi ca ai avut banca in fata portii altfel iti furau cladirea cu totul… niste nemernici… oare dupa ce-i prinde politia te lasa sa-i bati? 😐

  152. nedo, n-am vrut sa zic ca in biroul tau e pamant pe jos..doar ca e ciudat sa dai o spargere ca sa pleci cu o roaba de electronice din centrul orasului ,nu ?
    Criza asta… 🙄

  153. CSI: Cluj. Nedo, îmi pare rău pentru năcazul tău.

  154. @ nedo: bine ca nu erai acolo, ca poate te fortau sa dormi, in loc sa te violeze 🙄
    @ tetelu: multam. si, da, poate n-ar fi rau sa lasi radio-ul pe-nregistrare, daca ai radio cu optiunea asta. 🙂

  155. a încercat să îmi ia unul din calculatoare. a renunţat. nu cred că sînt boschetari. sigur a mai fost în birou şi ştia ce şi unde era aşezat.

  156. nu mai sînt supărat. supărat am fost că a trebuit să stau aproape 3 ore să se termine toate porcăriile astea cu poliţia.
    supărat sînt pe curva de vecina mea, băga-s-ar dracii în creierii ei, o vacă nef*tută, habotnică de colivie, care a venit pe la 11 să îmi zică că o deranjează lumina, dar, cînd a întrebat-o poliţistul dacă a auzit ceva, a zis că ce să audă. că n-a auzit nimic.

  157. asta e profesoară. javra asta nenorocită educă oameni, formează caractere.

  158. wow… a scris Tache! dupa 5 zile… 😯 :mrgreen:

  159. l-am sunat pe proprietar, a venit din mănăştur în centru în 5 minute, a stat cu mine cît a fost poliţia aici, m-a amînat cu chiria, nu ştia ce să facă să mă ajute. un tip jos pălăria. dacă mai are spaţii libere pe-aici, o să îi fac reclamă

  160. @Sanda… mane:
    Pe cand legea copywrong? Numai greutati ne face vidul asta legislativ, pana si atractia e-n criza si ilegala. Cum nu vii tu Newton Sir sa dai mere la tot cartierul. Iar(uf)? :mrgreen:

  161. Adevarat Aureliane…minune 😯

  162. @ nedo: cum adica o deranjeaza lumina? lumina de la tine din birou o deranjeaza pe ea, la ea acasa??????

  163. Aveam un prieten, gurist intr-o trupa rock, ala a luat o strofa intreaga de la o piesa celebra si o dadea drept creatie proprie, noi ne-am prins, l-am mascarit, la care el zice senin:
    -“Baaaah,versurile sunt ale lui Dio, ala nu este furt,cand iei de la cei mai buni se numeste inspiratie !!!”
    Asa o fi si in cazul pseudo glumetilor…

  164. mdah… o fi fotosensibila :mrgreen:

  165. simona, e prea complicat să explic. ar trebui să folosesc nişte cuvinte şi expresii pe care le folosesc doar la ocazii

  166. şi muzica o deranjează, deşi ascult foarte încet. repet, foarte încet, cît să nu fie chiar linişte de tot. o deranjează

  167. nu mă deranjează hoţii cît caracterul infect al unora.

  168. @ nedo: muzica ca muzica, da’ cum o deranjeaza lumina? te rog eu, fa-ma sa-nteleg!

  169. pot să folosesc expresii din alea?

  170. baga cu stelute, ca-ntelegem noi 😆

  171. @Nedo:
    Orice vecinatate are un epsilon (stie Pataphyl)… rau e cand n-are caracter (stim cu totii).

  172. da-i-aş m**e cu toporul de nef*t*tă, a venit la 11 noaptea că o deranjează lumina (am becuri ecologice, nu mi le-au furat), că să lucrez cu noaptea, că nu îi fac eu program. uşa mea e la 3 metri de geamul dormitorului ei (are jaluzele, facu-şi-ar cercei din ele) şi o deranjează că lumina de la mine bate în cimentul din faţă, şti-o-ar moartea unde bate, că ea nu poate dormi, băga-şi-ar capu-ntre craci la întuneric, (deşi bănuiesc că în zona aia ţi-a ţesut de mult un păianjen din ăla, black widow, pânza). eu am plecat pe la 2. linişte. am închis uşa, pa. apoi au venit hoţii, sta-le-ar heroina-n gît, au adus o scară dintr-o curte vecină şi o scîndură, să nu se mişte scara. n-a auzit nimic. au forţat geamul de sus, n-a auzit nimic. au sărit de la 2 metri (eu mi-aş fi rupt piciorul, bine n-aş fi scăpat, bănuiesc că au aprins lumina, au forţat un calculator, dar au abandonat, au încercat nişte chei mai vechi, le-au abandonat şi pe ălea, iar lepădătura dracului n-a auzit nimic. ce s-audă. poate speră s-o calce hoţii într-o bună zi, deşi cred că nici un bărbat normal, chiar şi cu un libidou exagerat, fără gusturi, deviant, cum vreţi, nu ar călca-o.
    flegmele şi înjurătura aia cu isus şi crucea le păstrez pentru altă ocazie. mi-am făcut draci de-ajuns pe azi

  173. @ nedo: pai suna si tu la ea si zi-i sa nu mai faca pipi, ca te deranjeaza cand trage apa.

  174. ea însăşi e un intestin gros. n-are cum face pipi. mi-ai adus aminte de problema cu apa, cum m-au furat o iarnă întreagă, dragii mei vecini, că am ajuns să plătesc cîte un milion jumate pe lună, pentru o chiuvetă şi un veceu

  175. mă refer la jigodiile care au primit cu legea 112 căşi în centrele marilor oraşe. nişte vinituri, incapabili să facă ceva pe propriile picioare. genul celor angajaţi la stat, birocraţi, profesori (cum e şi femeia-cu-faţă-de-mătură de lîngă mine). nu sînt în stare să creeze plusvaloare, dimpotrivă, sînt din cei care consumă valoarea creată de alţii care muncesc nopţile. au primit case pe de-a gata sau pe bani de nimic, nu fac nici o reparaţie, pretind altora să facă în locul lor, dacă eu sînt chiriaş iar ei sînt proprietari, automat mă tratează ca pe un locatar de mîna a doua.

  176. cruela de vila

    @nedo : te iubesc ca n-ai vrut ieri bani da la mine!

  177. cruela de vila

    si ca semn ca te iubesc , itzi daruiesc injuratura mea de competitzie sa i-o dedici lu doamna vecina ta ( am inteles ca e o traducere, nu o chestie originala , romaneasca )
    atentzie , incepe :
    ” baga-te-as in pi*da ma-tii cu suturi in cur, sa-tzi tamina afara numai capul , sa pot sa-tzi dau m*ie!”

  178. cruela de vila

    si aici se poate broda in continuare : ” cu picamaru’…etc”

  179. Comentariile sunt de prost gust. Stirea este reala, dar partial. Nu erau 2 copii si o gasca de tigani (4 -5) care s-au urcat intr-un cires. Jumatate din cires s-a rupt si a cazut peste 2 femei care stateau in statia de autobuz. Una din femei a avut noroc si nu a avut nevoie sa astepte SMURD-ul.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green

bijuterii argint bijuterii argint