Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Când plantele încep să crească din tampoane…

Acum vreo două-trei săptămâni, trecând întâmplător prin centru, chiar prin zona în care se desfășura ONG Fest, m-am întâlnit cu fiica unor prieteni. Era echipată corespunzător, în tricou branduit, și împărțea pliante. O interoghez și aflu că le împarte în calitate de absolventă a unei Școli de Munte, calitate în care a și participat, alături de alți 40 de absolvenți (majoritatea, elevi și studenți), la diverse operațiuni de curățare a munților patriei de mormanele imense de gunoaie care îi populează. Mi-a plăcut ideea că niște puști pasionați de munte s-au dus de bunăvoie și nesiliți de nimeni să-l curețe de mizerii. Și că au făcut-o discret, fără tam-tam. Iar, când am mai auzit și că mașina de gunoi a fost închiriată din bănuții lor, m-am emoționat de-a dreptul. Am rugat-o pe Flavia (așa o cheamă pe montagnarda mea) să-mi trimită mai multe informații și câteva poze, ca să le dau pe blog. Voiam să le spun “Bravo!” acestor copii și în scris, nu numai verbal. Și mai voiam să le spun că poveștile de genul ăsta sunt singurele care îmi mai dau încredere în viitorul acestei țări. Dacă niște copii își dau bănuții lor pe mașini de gunoi, după care pleacă singurei la adunat de pet-uri și tampoane de pe munți, înseamnă că o să fie bine.

Dar vorbesc deja ca o babă blazată, așa că mai bine o las chiar pe Flavia să vă povestească, pentru că o face frumos și expresiv:

mail

ecologizare-cuca-voina

55 comentarii

  1. Felicitari acestor copii! Chiar au reusit sa ma impresioneze.

  2. cand plantele incep sa creasca printre tampoane*

  3. Bravo, Pathos!
    Totusi, ar trebui amendati cei ce fac jeg, ca altfel se invata ca vine cineva si le strange kk de la popou.

  4. “kk de la popou” e biodegradabil, e ingrasamant. sunt convinsa ca cine vine a doua oar acolo si stie cat de urat arata inainte, va avea grija sa lase curat.

  5. sa-mi aduc si io contributia :
    http://muntele.wordpress.com/2009/08/24/lasati-gunoaiele-sa-vina-la-mine/
    cred ca autorul a si comentat p-acilea la un moment dat…
    daca da, sa sa arate la fatza! :mrgreen:

  6. si s-o laud pe… silva (?)
    care a plantat un pomishor pt mine….
    shi acu vreau sa plantez shi io pt ea! 😳

  7. Cru, mi-ar fi placut, dar nu-s eu … eu uit sa pun apa si la plantele din balcon

  8. Majoritatea asociatilor montane fac ecologizari. Si majoritatea turistilor care se duc pe munte (nu la gratare si manele la marginea drumului) mai pun mina si mai aduna niste pet-uri aruncate, o soseata uitata, niste pachete de tigari goale aruncate… Ca daca raminem fara munti, raminem fara nimic…

  9. Cred ca iese mai ieftin organizarea unor potere care sa-i pandeasca pe meltenii insetati de natura cu pet si ob , la plecare sa navaleasca cu bate de bambus si sa-i goneasca ca pe vite catre gunoaiele abandonate in iarba.
    Am vazut chestia asta in cel mai curat oras din lume, un tip imbracat impecabil,la iesirea dintr-o banca a gresit grav aruncand o tigara pe jos…doi politisti cu bastoane de bambus au iesit ca din pamant si l-au napadit .In 30 de secunde omul era langa chistocul fumegand, rugandu-se sa-l apuce si sa-l bage in buzunar,in gura,oriunde, numai sa inceteze ploaia de lovituri.Amenda s-a aplicat dupa ce spiritele s-au mai calmat….

  10. @silva : da si tu o bere!si las-o asha! sa-tz creasca actziunile! ( am facut asocierea pom/padure/silva! ca le am p-astea cu lim,bile!)
    itzi dai sema de ce rahat ( ca sa fiu on topic! :mrgreen: ) m-am facut?
    care mi-ai plantat pomuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu?
    lixu?
    magdutza?

  11. ma gandesc ca esti mai impacat cu viata atunci cand mergi sa cureti un spatiu verde decat daca mergi la un nenorocit de picnic.

  12. ar u talkin’ to me?

  13. io recunosc ca n-ash avea nervi! 😳
    shi ca mamele lor ar sughitza perpetuuuuuuuuu
    shi mamele mamelor lor!
    shi tot ashea pian la stefan cel mare!

  14. pune o poză şi nu mai trebuie să scrii

  15. şi nici nu e nevoie să mergi la circa financiară ca să te apuce dracii. e suficient să te laşi de fumat

  16. Felicitari tinerilor! 🙂

    Mai stiu si eu unu’.
    http://www.oitzarisme.ro/index.php/2008/04/16/am-salvat-familia-petescu/
    hihi.

    Aceeasi oameni despre care zice si cruela de vila

  17. @Lixuca

    Intreprinzatorul roman a sesizat oportunitatea de biznis cu natura imediat..asta vara am fost la fata locului si pe mal era prezent un compactor de peturi si cativa baloti de deseuri, semn bun si pentru lac, si pentru posesorul utilajului 😉

  18. :mrgreen: s-au inventat tampoane…din plante 😕

  19. Confesiune
    Si eu ma duc la gratare, si-mi place.
    Iau cu mine un sac, strang tot jegu, si-l bag in masina cand plec.

  20. Ăsta e blestemul lui Ceaşcă: M-aţi omorât că nu vă băgam carne, acu’ de grătare să muriţi şi voi, unii din exces de mici, alţii sufocaţi de peturi şi manele.
    Problema se va rezolva când pe locul de unde culege Flavia gunoaie vom planta manelari.

  21. mi se suie sângele la cap când merg la munte la Podul Dâmboviței și mă uit la pubela mare de gunoi de pe stradă, pe jumătate goală, înconjurată de peturi de bere Stejar și American Cola + deșeuri neidentificate din materiale supra-realiste tip plastic și metal. o cucoană țîțoasă din josul satului mi-a explicat senin că tocmai aruncase niște peturi în râu ”că așa nu se face gunoi, le ia apa”.
    deci prostie ? nu părea.
    lipsă de educație + puterea exemplului, zic eu.
    așa că la picnicurile în sânul naturii, merg cu pungi tip 0,5 RON (DE-ALEA MARI) și strâng gunoaiele mele + cele ale vecinilor de picnic care s-au străduit să care cu spinarea sticle pline cu diverse substanțe, dar nu mai au puterea (!) să le care înapoi goale.

  22. Ce m-a pacalit titlul ….. cand eram copii, aveam proiect la biologie – cresteam fasole in vata ca sa vedem cum arata cotiledonul si plantula dintre ele. Doar citind titlul, pe bune ca am crezut ca fac copiii nu stiu ce plante hidroponice.

  23. Foarte fain, am fost si eu la niste din astea cand eram in liecu (acum ma zgarii pe ochi k nu mai am timp)

  24. Am cam patimit din cauza ecologiei – Eram in muntii Sebesului prin liceu
    Am rugat (cu tot protocolul: – Nu va suparati va rog ) o campingista sa nu mai arunce cutiile de conserve de pateu in parau ca ne putem taia.
    Cojile de la cartofi n-ar fi trebuit aruncate nici ele, dar treaca mearga – ca sunt biodegradabile.

    A sarit consortul si ne-a spurcat ca ne legam de asa prostii. Nevasta interpelata ne-a zis ca suntem curve ca numai curvele fumeaza si poarta pantaloni scurti. Noroc cu paraul intre noi ca ne mai si bateau.

    Tot in excursia asta Ii vedeam pe cehi cu sticla PET de 1.5 l si am fi vrut si noi una – eu aveam bidon de aluminiu de 400 ml. – ce fraiera

  25. Sandman,s-a curatat zona,nu mai arata asa.Stau pe aproape.Tare bine ar fi daca s-ar gasi si un compactor pentru nesimtiti; as ridica balotii cu manutele mele.

  26. acu ceva ani mergeam prin muntii lotrului si m-a luat un nenica la ia-ma nene. inca fumam pe vremea aia si, terminand tigarile, am mototolit pachetul si am dat sa-l bag in buzunar. nenica, nici una nici 2 mi-l smulge din mana si il arunca pe geam, apoi ranjeste diafan la mine. mi-a spus plin de hotarare ca asa trebe procedat, ce mama ma-sii de ecologie si toate prostiile astia care au aparut acu dupa revolutie…

  27. Acest post e trist.
    Nedormitu s-a lasat de tigari, si nu mai are haz.
    Bleen a intrat in campanie.
    Chiar si Simona s-a dus la voxpopuli srl.
    Badmf se reface dupa o noapte de jeg.
    Hai sa strangem pet-uri.

  28. Atentie!
    In cursul actiunii de strangere a pet-urilor, evitati zonele marcate cu bucati de hartie roz sau alba!

  29. Nu va departati de grup, pentru ca in zona salasluieste manelarus frip-turisticus agresivus.

  30. @Tacutule ; vrei sa-tzi spun cum am ramas eu muta ( chestie aproape imposibil de inchipuit! :mrgreen: ) anu trecut in delta, dupe o plimbare care-tzi taia rasuflarea,pina la varsarea dunarii in mare si apoi pe canale si pe lac , dupa vizionari in direct de nuferi , lebede si pescarushi, la apusul soarelui, cand aproape sa (re)intram in sulaina, si au inceput sa rasara si ope stanga si pe dreapta ( hop-si-asha) locuintele bashtinashe, shi a ieshit pashunist un tip in celebrul maieu cu gaurele , care renova ceva la o casa , shi a aruncat cu nonshalantza in apa fix cutia din care taman ce se terminase vacseaua?

  31. si cica sa vina vedetele in delta sa o salveze, cand pa aia de domiciliesc acolo ii doare fix in gaura de la navod!

  32. Deci, pet-urile in sacii verzi, cutiile de tabla in cei rosii, si hartiile in cei albi, sa n-avem discutii!

  33. Anul asta, cand am fost in Delta, n-am vazut niciun pet. Absolut niciunul. Pe bune.

  34. In Spania, unde oamenii se simte bine, se face un jeg mare de tot. In doo ore, e curat luna, si nu vin oameni cu studii superioare sa faca curat.

  35. Trebuia sa goleasca masina de gunoi in fata primariei.

  36. Desi, nu e exclus ca pentru o actiune ca asta, sa trebuiasca aviz prealabil de la primarie.

  37. @ parafaragamus: simona nu s-a dus la nici o voxpublica, doar are instalat un butonel cu care, atunci cand da “publish” la ea, pe blogul propriu si personal, trimite textul si acolo. atat.

  38. Ce bine! 🙂
    (data viitoare sa nu-mi mai gresesti numele, ca nu-mi iese vraja!)

  39. şi se publică toate postările simonei, fără discriminare, sau numai alea pe care are ea chef să le publice?

  40. simona s-a gîndit să reia pe voxpublica, separat de blog, o cronicuţă tv săptămînală?

  41. @ nedo: pai simona apasa pe butonul ala care trimite texul si pe voxpublica, deci e la latitudinea ei sa apese pe el sau nu. adicatelea tine de discernamantul ei, insa pot si domnii rogozanu si ilie (responsabili de platforma) s-o roage sa scoata ceva daca li se pare ca n-are ce cauta acolo. la cronicuta nu s-a gandit si nici n-o sa se gandeasca in viitorul f apropiat, ca mai vrea sa ia si ea o pauza de televizor, plus ca si-asa are programul de munca destul de aglomerat.

  42. nedormitului nu prea îi place chestia asta. bine, nu îi place voxpublica în general, adică e o clonă la blogurile personale, menită să aducă trafic marelui grup de presă şi cam atît. prea puţin conţinut separat de bloguri, din păcate.
    nu ştiu cît timp din viaţa simonei ocupă această cronică tv, incluzînd şi uitatul la televizor, dar ar putea încerca altceva.

  43. da’ de ce vrea nedormitul cronica tv musai?

  44. nedormitul a spus că (simona) poate încerca altceva.

  45. vrei tu sa fac ceva pe voxpublica neaparat? sa stea afisat juma’ de ora, dupa care sa fie acoperit de alte 200 de postari?

  46. voxpublica are păcatele ei, destul de multicele. nedormitul trece peste nuanţe şi încearcă să pună aceste păcate pe seama frăgezimii portalului.
    nedormitul mai spune că acea cronică tv îşi avea rutina ei, diferită de a blogului, întotdeauna citită cu plăcere. sigur, simona poate încerca altceva, în acelaşi stil cu al cronicii tv, pentru că simona poate mult mai mult decît să pună pe voxpublica nişte postări care pot fi citite şi aici şi care, în opinia nedormitului, ar fi mai potrivite pentru un portal de opinii decît nişte postări în funcţie de inspiraţie, chef, timp, ş.a.
    sînt doar nişte păreri, iar nedormitul speră că simona se va gîndi la ele. nedormitului nu îi trebuie un răspuns pe loc, fie el da sau nu. el vrea doar ca simona să se gîndească, să mai discute şi cu alţii, iar apoi să hotărască.

  47. nedormitul reformulează frăzoiul ăsta:
    nedormitul mai spune că acea cronică tv îşi avea rutina ei, diferită de a blogului, întotdeauna citită cu plăcere. sigur, simona poate încerca altceva, în acelaşi stil cu al cronicii tv, pentru că simona poate mult mai mult decît să pună pe voxpublica nişte postări care pot fi citite şi aici şi că, în opinia nedormitului, o cronică săptămînală ar fi mai potrivită pentru un portal de opinii decît nişte postări în funcţie de inspiraţie, chef, timp, ş.a.

  48. @nedo : esti magistral shi inimitabil! 🙄
    ai ajuns sa traduci din tine insutzi!( ca sa nu crezi ca te traduci pe tine inshilea! 😉 )

  49. Faza cu masina de gunoi cules de pe munte si expus ostentativ in vazul primariei s-a intamplat in Brasov! In Piata Sfatului 😀

  50. […] Eu, pe oamenii nesimțiți spre foarte nesimțiți. De exemplu, pe ăștia. […]

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green