Are românul talent…
Nu mică mi-a fost mirarea să aflu, de curând, că frigiderul părinţilor mei are frumoasa vârstă de 34 de ani. De ce n-a dat colţul până acum? A încercat, săracul, de mai multe ori, dar n-a fost lăsat.
Primul şi cel mai important talent care îmi vine în minte, atunci când mă gândesc la compatrioţii mei, români, este acela de a repara la infinit lucruri. De-asta frigiderul părinţilor mei încă funcţionează, deşi a încercat de cel puţin 6-7 ori să plece în lumea celor drepţi: fiindcă au existat nişte meseriaşi care, de fiecare dată, l-au readus la viaţă. Odată, ţin minte că i s-a făcut chiar transplant de motor. A fost cu emoţii mari. Dacă organismul lui o să respingă motorul cel nou? Dacă intervenţia o să eşueze? N-a eşuat.
Arta de a lucra cu sârma
Românul e capabil să repare orice. Iar, dacă nu poate să repare cu-adevărat, măcar cârpeşte. Scoate sârma, o înfăşoară cu mână fermă la locul stricăciunii şi repune obiectul în circuit, indiferent că e vorba de un cârlig de rufe, de o tigaie de teflon, de un submarin sau de bomba atomică. Dac-o să vedeţi vreodată un avion oprit în aer şi răsturnat într-o dungă, atunci să ştiţi că e un avion românesc căruia tocmai i se remediază o avarie cu ajutorul unei sârmuliţe. O sârmuliţă luată de la o pungă de covrigei, normal…
Musafirul nostru = porcul nostru de Crăciun
Un alt mare talent al românilor e ospitalitatea. Nimic nu-i place mai mult românului decât să-l “omenească” pe cel care i-a călcat pragul. “A omeni” e, în general, treaba femeii românce şi constă, de regulă, în a băga în musafir cât mai multă mâncare cu putinţă, indiferent dacă acesta e de acord sau nu. “Mai serviţi!”, “Vă rog, mai serviţi!”, “Dar, vă rog, mai serviţi!” şi “Dar, vă rog, mai serviţi, insist!” şi “Dar, vă rog, mai serviţi, insist, altfel, mă supăr!” sunt formulele magice cu ajutorul cărora gospodina casei reuşeşte să îndese în burdihanul nefericitului oaspete cât mai multă haleală. Sigur, acelaşi efect l-ar avea şi un pistol, combinat cu îndemnul “Mănânci sau mori!”, dar nu orice gospodină are pistol.
Paşte mielul fericit…
După cum am învăţat încă din fragedă pruncie, românul s-a mai născut şi poet. Cel mai bine asta se vede în zilele de Paşti, în zilele de Crăciun, de Revelion şi de Anul Nou. Atunci, telefoanele ni se umplu de atâta poezie că-ţi vine să lăcrimezi de emoţie numai când te uiţi la ele, darămite când ţi se mai anunţă câte-un nou mesaj. I-auzi aici puţină poezie rămasă de la Paştele care tocmai a trecut: “Lacrimile lumânărilor ce veghează la purificarea sufletelor să se transforme în felinare eterne, menite să vă călăuzească pe un drum drept. Un Paşte Fericit!”. Sau: “Să-ţi fie viaţa pufoasă ca un cozonac, fără griji ca a unui miel, colorată ca un ou de Paşti şi luminoasă ca Ziua Învierii. Hristos a înviat!”. Sau: “Paşte mielul fericit,/ Oul şade înroşit,/ De ruşine s-a scumpit,/ Iar iubitul iepuroi/ Să-ţi aducă euroi,/Fericire, sănătate, mult noroc şi spor la toate!”.
Talentul românului de a manipula fiorul liric până-l apucă damblalele (pe fior, nu pe român!) se manifestă, desigur, şi în domeniul declaraţiilor de dragoste. Iată, de exemplu, o declaraţie pe care am găsit-o pe un site specializat şi pe care n-ar fi putut s-o compună niciodată un englez, un francez sau un neamţ: “Te crezi frumoasă şi drăguţă, dar nu ştii că bântui visele unui baiat mai rău ca o stafie, nu ştii că dorul de tine i-a supt toată puterea mai rau ca 10 vampiri, nu ştii că-i torturezi inima mai rău ca un călău”. Frumos, nu?
Talentul cu balonul rotund
Sigur, nu chiar tot românul e poet. Din doi, să zicem că doar unul le are cu versificatul, celălalt fiind bun la fotbal. Geme România de fotbalişti, pe bune! Din păcate, cei mai mulţi n-au şansa de a părăsi localitatea natală şi de a afla că există metrou, internet şi curent electric, deoarece evoluează la echipe precum Voința Ciorăști, F.C. Ploșcuțeni, Unirea Pufești, Voința Cârligele, A.S. Bucecea şi Building Vânju Mare.
Asta are, asta n-are, asta e câştigătoare
Mai e un talent pe care nu s-ar cădea să-l omitem şi de care, vă spun sincer, habar n-am avut până nu s-a difuzat primul sezon din Românii au talent: acela de magician. Nu, serios, aţi observat că jumate dintre concurenţi au cântat sau dansat (cu sau fără bară), iar jumatea ailaltă a băgat gagici în cutii şi a înfipt săbii în ele sau a scos porumbei albi din mânecă? Exagerez eu un pic proporţiile, dar chiar au fost foarte, foarte mulţi magicieni. Acum, că am aflat, mi se pare perfect explicabil şi nu-mi vine să cred că n-am intuit mai demult abilităţile poporului meu în domeniul magiei. În definitiv, Alba-Neagra, pe care-o performau pe Westminster Bridge, acum două săptămâni, nişte compatrioţi, de mi-a venit să mă arunc în Tamisa când i-am văzut, tot magie e, nu?
(din revista Unica, ediţia print, mai 2011)
Uiţi cel mai nou şi mai cool talent al românilor: sunt excelenţi comentatori pe forumuri! 😯 Priveşte:
“Lacrimile lumânărilor ce veghează la purificarea sufletelor să se transforme în felinare eterne, menite să vă călăuzească pe un drum drept. Un Paşte Fericit”
Cred cu tarie ca exceptand urarea din coada, restul e preluat de pe vreo cruce din cimitir! Mie asa mi suna !!
Prin 92-93 eram student in Cluj si stateam in camin. Sora-mea, studenta si ea, statea cu chirie impreuna cu o prietena. Un coleg de-al meu de camera s-a intalnit cu un japonez pe tren, s-a imprietenit cu el si l-a adus in camera la noi sa doarma. Era student prin Yokohama, parca. Cert e ca dintr-o vorba in alta ne-a spus ca ar vrea sa manance mamaliga (citise despre asta). Cum era deja trecut de 10 era foarte greu sa mai gasim ceva deschis asa ca i-am spus ca-l pot duce la sora-mea sa-i faca ea mamaliga. Zis si facut. Am dat buzna peste fetele alea si le-am zis ca ne trebuie mamaliga. Amandoua au protestat energic, ca n-au facut niciodata si nu stiu decat teoretic cum se face. Am decis ca teoretic e bine. A iesit un fel de clisa ciudata, care n-avea nimic de-a face cu mamaliga. Noi, de-ai casei, am refuzat sa mancam asa ceva (dar am mancat cu paine ce mai aveau fetele prin frigider). In schimb, japonezul a mancat tot din farfurie. Evident, conform bunului nostru obicei, a fost intrebat daca mai vrea. A vrut din nou. Dupa ce-a de-a 4-a farfurie, cand noi nu mai puteam manca nimic de mult, japonezul incepuse sa se faca alb la fata din galben cum era. Cand a fost intrebat iar daca mai vrea, s-a uitat disperat la noi si ne-a zis ca isi cere mii de scuze, nu vrea sa fie inteles gresit, gospodina e minunata, dar daca mai ia o singura inghititura de “mamaliga”, moare.
).
Era o problema de “neintelegere” culturala: nu putea sa refuze ca sa nu jigneasca pe ce-a care-a pregatit mancarea (arata infiorator chestia aia pe care a mancat-o
@ sfiosu
😆
Mama , ce “ce-a” misto mi-a iesit. Lipsea un Hai-s!
Cand eram mic, am mers intr-o vizita la tara, si o doamna de acolo m-a omenit cu magiun pana mi-a venit sa vomit.
Nu uitati de talentul si inclinatia romanului pentru politica.
Mai avem si talentul de a lua cu asalt carciumile incepand cu ora opt dimineata, aici insa cred ca e vorba si de mult antrenament,n-as zice ca-i ceva nativ, desi nici stramosii nu duceau carafele la ureche.
ei, gospodina cu pricina are și un soț, care nu lasă musafirul cu paharul gol și-i mai înghesuie unul fix când să iasă omul pe ușă… Nici dacă zici că ești pe tratament cu antibiotice nu scapi.
@Adi: cât de tare e povestea 😆 😆 😆 o s-o reiau, separat, într-un post
FIE CA rândurile următoare să vă aducă bucurie în suflet şi să completeze minunat nomenclatorul talentelor româneşti!!!
1. Suntem fantastic de pricepuţi la agricultură! Mai mult ca sigur miniştrii agriculturii din ultimele decenii au fost nişte Hohenzollerni de import. Că dacă erau români verzi
(probabil de-aici vine şi expresia), la ora la care vorbim eram cel puţin grânarul emisferei nordice.
Bine, da’ fa ceva cu “ce-a” – urile alea ca ma dor ochii cand le vad. 😐
2. Dacă se va face vreodată un documentar gen Lecţii de Supravieţuire cu un românaş, acesta va purta cu siguranţă în spate, prins cu fibre vegetale, un GRĂTAR de ultimă generaţie. Pentru că -v-aţi prins!- SUNTEM ZEII GRĂTARELOR! Imediat ce eroul nostru va ajunge în luminiş, pe grătar va sfârâi ceva, nu contează ce: lăcuste, greieri, rădăcini, o fleică dosită în rucsac de la altă filmare… Şi cum Guţă va fi la hectare de pădure distanţă, ilustraţia muzicală va fi obţinută cu o frunză proptită meşteşugit între dinţi. 😉
dar de “ospitalitatea” neamtului sau a belgianului stii?…nu?…sa-ti povestesc eu cum esti “servit” in alte tari 😀 …acum cativa ani am fost invitati (de fapt la insistentele repetate ale unor prieteni nemti) acasa la ei, sa vedem un film, bem ceva etc…..cand am ajuns gazdele tocmai isi facusera de mancare si cu toata “osptalitatea” ne-au anuntat ca nu au suficienta mancare si pt noi invitatii…asa incat ei se “ghiftuiau” iar noi “urmaream” pe “uscat” nu stiu ce film…nu ne-au servit nici macar cu apa…noroc ca luasem noi niste bere si vin si cu toata nesimtirea ne-am desfacut berea si am bauto!…cu toate ca nu credeam sa mai trecem prin asa ceva penibil, chestia asta s-a repetat sambata trecuta, in casa unor belgieni, care iar au insistat sa stam sa mancam cu ei (veneam de la un drum lung, facut impreuna)…ne-au servit cu supa si o pizza, iar gazda a binevoit sa manance in fata noastra ditamai pestele cu orez+legume, scuza lui “nu am suficient peste si pt voi”….macar romanul te serveste cu o cafea, prajituri si eventual te indoapa cu mancare daca le calci pragul, dar sa mananci in fata invitatului cu toata nesimtirea, asta mi se pare chiar penibil…. 😆
Completare: sarma are denumirea consacrata de “colier de Turda”. Parol.
Cumva pe invers cu japonezul mamaligar am patit-o in Olanda,intr-o vizita.
Gazda ne-a intrebat politicoasa, dupa ce ne-am asezat, daca poftim la o cafea,o apa, un fursec,daca ne este foame.
Ca tot romanul, am refuzat timizi, sperand sa inteleaga ce trebuia, adica sa puna de toate pe masa.Mistache, femeia a strans pana si farfuria cu alune si alte gigele ce odihneau pe masa, iar in urmatoarele 3 ore subiectul mancare/bautura nu a mai fost abordat.
Prietena olandeza care ne insotea, a sesizat greseala, mai ales ca vizitase Romania si avusese de-a face cu ospitalitatea noastra.Dupa ce-am plecat din vizita, ne-a spus:”Aici cand vrei ceva, spui, cand nu vrei,iar spui.Nimeni nu te roaga de sapte ori, nu-i ca in Romania, unde degeaba spui nu, tot mai primesti putin in farfurie.In concluzie, mergem acasa si mancam.Cafea nu mai facem, ca e tarziu, dar bem un ceai”.
@sandman
adevaratii talentati iau cu asalt carciumile de la 5.30 dimineata, ca la ora 8 sa fie deja veseli – numai cunoscatorii stiu asta
Romanul umple mai intai maţul porcului, apoi si-l umple pe al lui cu maţul umplut de porc! E ceva cu maţele la noi!
Ceva gen “rumenii mangiare ca lupul, cacare ca vaca”.
Eu sunt gospodina, dar am si pistol. 😛
3. Acum îmi dau seama că avem miliarde de talente. Probabil de-aia am ajuns unde am ajuns. Atâtea talente înghesuite într-un trup atât de firav, pesemne că la un moment-dat încep să se anuleze reciproc. Rezultatul final e o fiinţă bleagă care priveşte buimacă în jur fără să înţeleagă vreodată care-i treaba. 😯 😯 😯
Simona, pun pariu că la viitoarele Crăciunuri si Paste o să primesc prin SMS urările compuse de tine pentru postul ăsta. Sigur le preia vreun site sau vreun operator de telefonie mobilă. fii pe fază! 😀
Ca un adevărat român, voi pleca în curând de la servici acasă, unde am cu adevărat treabă, deci n-am timp de net. Nu înainte de a pune lanterna pe talentul suprem, piatra unghiulară în galeria talentelor româneşti, Alfa& Omega: talentul de a face mişto de talentele celorlalţi! Ăsta duce la o miştocăreală generalizată care ne ocupă timpul şi aşa insuficient şi nu ne dă răgaz pentru nimic altceva. 😈
@sfiosu:
un mare talent omis pe nedrept din aceasta lista este talentul romanului de a ‘sti mai bine’ decat altii. pentru a-l demonstra, e nevoie de situatii comune:
– opresti masina intr-o zona animata si ceri instructiuni de drum (vei primi cinshpe variante de itinerariu si iti vei asuma riscul de a declansa o bataie in toata regula intre cei mai vehementi dintre cetatenii care s-au oferit sa te orienteze in spatiu. plus ca te vei rataci fara doar si poate, pricare varianta ai alege-o)
– intr-un grup de cucoane, spui timid ca te doare capu’ (‘e de la bila’, ‘ba e de la sinuzita’, ‘fugi d-aici, ca e de la tiroida, asa mi se intampla si mie’, ‘pe saracu’ taticu’ tot asa l-a durut inainte sa moara – ne-a zis doctoru’ ca era de la suprarenala’ ; in capitolul legat de remedii mai mult sau mai putin babesti nu e cazul sa intru – pentru asta consultati ‘Formula AS’, care – evident – stie cel mai bine)
– te uiti la un talk-show cu politicieni romani. need I say more?
–
@ mona … n-am mai auzit asa ceva in viata mea…
A mai trecut cineva prin vreo situatia din asta? mi se pare ceva….
am citit zilele trecute o megadeclaratie pa facebook
( nu stiu autorul, sa ma ierte)
“Draga mea,
Pentru tine aş escalada munţii cei mai sălbatici şi aş traversa înot marea cea mai învolburată. Te iubesc aşa de mult încât, pentru a petrece măcar o clipă alături de tine, sunt pregătit să îndur cele mai aspre încercări.
Pentru totdeauna al tău,
Manuel.
P.S. Voi veni sâmbătă la tine, dar numai dacă nu plouă…”
sfiosu; apropos de gratar ( anytime, any position)
am ajuns anul trecut pe valea vaserului ( pt prima data-n viata), cu mocanita
cele mai recente informatii le aveam de la o buna prietena care fusese cu vreo 3 ani in urma acolo si mi-a zis sa-mi iau de mancare la mine, ca acolo unde merge mocanita nu e decat padure; nimic amenajat pt mancare;
zis si facut
ne suim in tren
mergem cat mergem ( cca 2 ore) , apoi ne oprim intr-o poiana; ce credeti ca aveam romanii in poseta?
GRATARE nene!
da d-alea devarate!
si carbuni, normal!
si conform cu legile lui murphy, intre timp se rezolvase: aparuse initiativa privata si puteai sa cumperi de mancare, inclusiv…gratar!
😉
si as adauga ca romanu e bun organizator!
stie toata lumea cum au facut neste unii un bloc circular si a ramas macaraua in interiorul cercului ( pa la caracal, parca)-
eeeeeeeeeeeeeeeeee
ghiciti cine si-a scapat lap-top pe jos si si-a bulit hardu?
ghiciti cine nu si-a facut back-up?
ghiciti cine a facut rost de alt lap top?
ghiciti cine are wire less cu parola?
ghiciti unde era scrisa parola ( cea plina de $,cifre, semne, litere in loc de cifre si invers?)?
iecsxaaaact: in lap-top!
http://www.ziaristionline.ro/2011/02/27/rezistenta-prin-mancare-andrei-plesu-si-gabriel-liiceanu-extremele-culinare-ale-vietii-frugalitatea-si-desfraul-strict-autentic/
clara: da! da!da!!
si io ma gandeam la asta!;)
senQ!
Simona draga,nu trebuie sa uiti faptul ca prin anii 70-80,absolut toate produsele fabricate in lume,se adresau celor care voiau sa lase respectivul lucru stranepotilor!!!In ziua de azi,inclusiv masinile sunt limitate la perioada de viata de maxim 10 ani!Nu trebuie sa ne miram ca suntem luati la misteaux pe banii nostri!!!!!!!
P.S.Pentru cunoscatori,am un Zundapp din 1943,care functioneaza la fel de bine ca atunci cand s-a nascut,cu toate ca a trecut prin WW2!!!Deci pe vremuri se putea!Acum nu!!!!
cruela, my pleasure, am ras cu lacrimi!
@Civilizatu’: de unde 10 ani? Produsele sunt facute sa dureze 5 ani…si de cele mai multe ori se strica imediat cum se termina garantia…
Romania e plina de magicieni, incepand cu ‘al mai mare magician.
vorba aia, sa faci sa dispara Flota dn Constanta iti trebuie niste skilz
Io nu inteleg de unde a aparut convingerea ca mielu’ n-are griji? O fi mai interiorizat asa, nu i-o place sa se vaicareasca la toata lumea…
Culmea omeniei la romani :
Eram in Fetesti cand Dacia Galbena a refuzat sa mai mearga.Cinci pasageri.Toti ca brazii.Vine unul din localnici.Uscat ca dracul mirosind a bere.Se uita sub capota,pune mana ici- colo de jurai ca e doctor in motoare.Noi toti pe langa el in jurul masinii.La un moment dat trece pe trotuar o femeie cu plase in maini.Omul o vede cu coada ochiului si o intoarce din drum.Auzi fa ia lasa alea jos si tine intinsa cureaua asta.
Alt talent, de data aceasta al barbatului roman: sa ghideze femeia – soferita la parcare. Exemplu patit de mine: vin acasa si ochesc un loc de parcare – evident laterala, ca sa fie hazul mai mare. Si am si o masina mare (in apararea mea, e masina de servici). Pe aproape: un grup de “binevoitori” masculi. Incep sa se holbeze la mine cum ma pregateam de manevra cu pricina. Mai, si ca un facut, imi iese la perfectie din prima si foarte repede! Succes 100%! Cand opresc motorul, tipa unul din toti bojogii: “Lasati-o asa, doamna, ca e bine!!”.
Adi: am râs cu lacrimi mai alas c-am pățit ceva asemănător.
Când m-a dus dl. Soț să-mi cunoc viitoarea soacră, aceasta tocmai făcea gem de piersici…. pot să te asigur, că, după ce am tot gustat din al ei, să-i spun dacă-i bun, muuuult timp nu mi-a mai trebuit…..gem!
Știți bancul cu cuiul?
La repararea unei mașini rămase-n drum, participau mai mulți binevoitori care mai de care mai cunoscători și mai pricepuți în ale mecanicii….. un trecător mai milos îi zice intr-un târziu propietarului:
-Nu te supăra că-ntreb, ai un cui ?
-Da, sigur, răspunde omul mirat. Pentu ce?
-L-as că vezi!
Și se băgă sub capotă meșterind un pic! Ca prin minune mașina pornii și propitarul fericit tot întreba cât îl costă…
-O SUTĂ UN LEU veni răspunsul…
-Da? O sută înțeleg, da’ un leu….pentru ce?
-Păi, un leu te costă reparația, iar o sută te costă c-am știut un de să bag cuiul….
[…] Luată de aici. […]
Mai au romanii un talent: de asi da cu parerea, indiferent de subiect. N-ar spune unul “nu stiu, n-am auzit” Doamne fereste! Profita de asta autorii de “sondaje”. cum ar fi cel cu “hash doi o”, celebru de acum.