Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Ultimele zile de fumat în parcuri și taxiuri?

“Din prima zi a lui 2013, fumatul va fi interzis în parcurile pentru copii, în universităţi, în taxiuri, dar şi în maşina de serviciu. De asemenea, fumatul va fi interzis în orice spaţiu închis folosit în comun, cum ar fi cofetării, expoziţii sau malluri. În ce priveşte restaurantele, proprietarii care vor permite fumatul în interiorul localurilor trebuie să interzică accesul minorilor. Potrivit noii legi antifumat, care ar putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2013, fumătorii îşi vor mai putea aprinde ţigările doar în baruri, cluburi, discoteci sau cantine”. De aici.

O fi bine, n-o fi bine? Pe mine mă încântă, de exemplu, treaba cu taxiul. Mi s-a întâmplat de n ori să mă urc în taxiuri pline de fum, provenit chiar de la taximetrist, și nu agreez ideea ca un om care se află în timpul serviciului să mă oblige pe mine, clientul care plătește, la a-i suporta viciul. În rest, în afară de parcuri, mari schimbări nu văd: în universități știu că deja nu se fuma, în cofetării la fel, iar în expoziții nici atât. 🙄

Cât despre partea cu restaurantele, aia chiar mi se pare stupidă rău. Adică reglementarea fumatului în restaurante va avea la bază o interdicție care-i vizează pe copii? Păi, nu mai bine interzicem copiilor accesul în toată țara, ca să poată să fumeze lumea liniștită? Foarte proastă soluție, zău. 🙁

Una peste alta, ofensiva împotriva fumatului ia amploare din ce în ce mai mare, în toată lumea. În Australia, de exemplu, țigările vor fi vândute în pachete standard, fără logo, culori, marcă sau alt text în afara avertismentelor referitoare la sănătate. Dur, dur d’etre… fumeur. :mrgreen:

Voi ce ziceți? E bine? Nu e bine? Dacă nu e bine, cum ar fi bine?

62 comentarii

  1. cand vor interzice motoarele cu combustie interna, mai ales alea Diesel ? Mi se pare un pic deplasat sa interzici fumatul in parcuri daca soseaua de la 5 metri distanta e plina de masini

  2. reacții de pe Facebook:

    “Eu sunt fumatoare – nu sunt pentru!!!Niciodata nu am fumat cand mi-am dat copiii in leagan.Mi se pare aiurea sa mergi in parc si sa nu poti fuma!Discriminare!!!”

    “eu sunt pentru …mai ales ca am tot vazut mamici/tatici care fumau langa copii ,care cum zici…se jucau in nisip, si aruncau chistoacele fix langa ei…si ce faceau aia mai mici de pe acolo? luau chistoacele si le bagau in gura; am fost fumatoare si eu pana anul trecut…sunt mama(al meu cand avea sub 1 an…aduna toate chistoacele din Moghioros..si era covor de chistoace)…ii inteleg si pe unii si pe altii…insa sunt pentru interzicerea fumatului”

  3. Cum m-am laudat aici de 3 ori pana acum (a 4-a cu asta si daca ai senzatia ca scapi cu-atat te-nseli) M-AM LASAT DE FUMAT. Din 23 august 2012 , ora 12:00. Practic am facut-o in 2 (sau 3?) etape. Din 25 martie a.c. am trecut pe electronice (eu fumam pana atunci 3 pachete de tigari pe zi – slabe, e drept, Kent White sau Kent 1, dar oricum). Am tinut-o asa pana pe 23 august, cu cantitati din ce in ce mai mici. Iar apoi in 23 august n-am mai luat nici electronice. Vreo 5 zile am folosit plasture cu nicotina, dar oricum mi-a fost mult mai usor decat am crezut. Cand fumam nu rezistam nici macar o ora fara tigara. O cursa de avion de 3 ore, cu tot cu plasture, era un calvar. Dupa electronica a fost mai usor sa ma las. Iar de atunci (duminica se fac 4 luni) n-am mai tras niciun fum in mine. Dupa 24 de ani! Sunt meserias! :mrgreen:
    Asa ca nici nu ma incurca nici nu ma descurca masurile acelea. :mrgreen:

  4. tot de pe FB: “mi place aia cu interzicerea fumatului in parcuri. nu mi se pare normal sa inhaleze copilul meu, fumul, de la tigara ta. iar aia cu interzicerea minorilor, in locuri, unde se fumeaza, este o decizie proasta.”

  5. Tot de pe FB: “Fumatorii n-au decat sa fumeze in parc, dar nu la locurile de joaca! Copiii nostri nu-s datori sa inhaleze fumul nimanui. Il vor inhala destul cand vor fi mari. Mcar cat sunt mici sa fie protejati. Deci as vota cu ochii-nchisi.”

  6. In sfarsit o lege buna ! 😀

  7. Din capul locului mentionez ca sunt fumator. Cand ies cu copilul in parc fumez la distanta de el si de alti copii, ma refugiez pe vreo alee, mai departe de locul de joaca propriu-zis. Si pe mine ma irita cei care fumeaza langa copii (langa copiii lor e treaba lor, dar cand acolo sunt mai multi copii ma enerveaza) si care mai arunca si chistocul pe jos desi, in IOR de exemplu, pe unde-mi fac eu veacul, sunt cosuri de gunoi peste tot. Bine, mai sunt si “domnii si doamnele” care scuipa cu nonsalanta semintele pe jos, pe care i-as amenda rau, da’ rau de tot, si i-as pune sa si mature.

  8. Legea antifumat pare ceva mai normala in Romania decat in celelalte tari.
    Carciumile sunt locuri in care se bea si se fumeaza de cand lumea. Pentru asta au fost inventate. Daca in cluburi, baruri sau alt tip de carciuma s-ar interzice fumatul as zice sa se interziuca si bautura, sa se bage prajituri cu frisca si sa le transforme in cofetarii. Carciuma este un loc privat iar viciul e personal. Asadar daca eu am un restaurant in care vreau sa se poata fuma este alegerea mea. Atata timp cat nu exista o lege care sa oblige clientii sa intre in carciuma mea nu vad de ce ar exista una care sa ma forteze pe mine, proprietar de carciuma sa interzic fumatul.
    Sunt fumator dar nu sunt de acord cu fumatul pe strada, in locuri publice, statii de autobuz etc; nu este vorba de viciu in sine ci de exemplu dat celor mici. Ma rog… parcul e ok. Acolo mergi si te destinzi, e loc pentru toata lumea asa incat nu cred ca ar avea rost interzicerea fumatului acolo, cu exceptia celor pentru copii.
    Asadar una peste alta este o lege ok.

  9. Au uitat de plaje…E infiorator ca la un metru de tine unii sa scoata valatuci de fum mai mult sau mai putin puturos…nu mai spun de miile de chistoace infipte in nisip!Am fumat si eu,dar nici atunci nu agream ideea ca altul sa-mi inspire mie fumul.Din cauza asta nu fumam in aglomeratii(plaje,piete…)!

  10. @balarii: da, dar nu poți rezolva problema cârciumilor prin discriminarea copiilor

  11. tot de pe FB: “Si mamicile fumatoare unde vor fuma? Nu de alta, da’ la cate vad cu caruciorul si tigarea in gura…. Oricum, fumatul in parc= fumatul in aer liber, nu prea vad eu cum vor inhala copiii fumul ala dar sa zicem… :))”

  12. Acuma, io nu înţeleg o chestie: ţigara “de după“ e permisă au ba? 🙄

  13. o alta lege imbecila, facuta cu piciorul pe frana si cu mana in buzunarul lobby-stilor de la companiile de tutun. practic, in loc sa se aplice legea asa cum e peste tot in Europa (acolo unde s-a introdus), si anume sa se interzica la modul absolut fumatul in spatiile publice (inclusiv in carciumi de orice fel), la noi se mai face un pas mic si extrem de greu de controlat, cu taxiurile si cu parcurile, in vreme ce carciumarilor li se dau avantaje in plus, si anume posibilitatea de a interzice accesul minorilor, pe care oricum nu-i prea aveau la suflet ca faceau galagie si le deranjau clientii…

  14. @Simona_Tache 😛 E putin exagerata treaba cu discriminarea copiilor. Ce ar cauta un copil la carciuma? Alcool nu are voie, pacanele nu are voie, tigari nu are voie. Parca nici in club nu au voie copiii.
    Adevarat: teoretic copiii nu vor mai putea merge la restaurant cu parintii. Sunt sigur insa ca in scurt timp locatiile cu pricina se vor misca si se vor split-ui in doua parti cu intrari separate. In Romania nu se va fuma mai putin 🙂
    Zic si io

  15. “In countries with restaurant smoking bans, young people were 35 percent less likely to smoke regularly.” de aici http://www.purdue.edu/newsroom/releases/2012/Q3/restaurant-smoking-bans-help-snuff-out-european-youth-smoking.html

  16. @Balarii: păi, poate era mai bine să fie gândit așa din capul locului. cum adică “ce să caute un copil într-un restaurant?”??????? 😯 😯 😯 dacă se duc părinții să mănânce, să-i dea un covrig și să-l lase în fața restaurnatului?

  17. Olivia Newton-Volt

    Sint nefumatoare convinsa. Mie mi se pare o falsa discriminare, cred ca mesajul pentru proprietarii restaurantelor este: daca vreti sa-i lasati pe clienti sa fumeze, nu aveti decit, dar v-ati lins pe bot de familiile cu copii! dupa parerea mea, e indreptata impotriva resutarantelor, nu a copiilor.

  18. @Olivia Newton-Volt: zici? 🙄 uite la asta nu m-am gândit

  19. @Simona_Tache deci eu am zis “Ce ar cauta un copil la carciuma?” nu la restaurant . Da? 👿 Te rog frumox. Restaurantele vor gasi solutii. 💡 🙄

  20. La faza cu restaurantele e o mare prostie.
    Ma refer in special la cele arondate cate unui hotel, acolo unde iei masa cand te duci in statiune.
    Inchipuiti-va faza, vine un dobitoc de sef de sala si da voie fumatorilor, iar tu ii dai copilului snacksuri de la coltul strazii. Absolut aberant.

    FUMATUL TREBUIE COMPLET INTERZIS IN RESTAURANTE AFERENTE HOTELURILOR, EVENTUAL INTRE ANUMITE ORE, CAND SE SERVESTE MASA!!!

    De asemenea, cica e permis fumatul in cantine, adica acolo unde te duci cu scopul principal de a lua masa, nu de a bea alcool. Niste dobitoci, pe bune.

  21. PS: treaba cu restaurantul am vazut-o la Predeal, acolo unde un sef de hotel inteligent A INTERZIS complet fumatul pana la orele 22, pentru ca avea turisti familisti.
    Dupa ora 22 devenea un restaurant “normal“, adica alcool la discretie, fumat si orchestra cu solista. Mda, de-aia mi-am adus aminte, de la solista… 🙄

  22. Scrisoare
    by dan stancu [Haddess ]

    crapa de zori… iar tu nu esti cu mine…
    pentru ce iti mai scriu cand stiu ca n-ai sa citesti?
    fumez o tigara… iar fumu-i se-nvarte
    creand balauri din povesti.

    ***********
    s-a uscat cerneala pe tocul ce astepta linistit…
    va trebui sa-l curat, sa-ncep o noua scrisoare,
    fumul tigarii s-a stins…
    nu-i nimic, mai aprind o tigare.

    am ars pana acum aproape intregul pachet,
    dar nu ti-am scris inca nici o scrisoare completa,
    aceasta din urma era aproape frumoasa,
    dar nici ea nu ar fi fost perfecta…
    *********************

    Stau si ma-ntreb ce draq fac indragostitii daca nu mai pot fuma? Propun ca legea sa aiba o exceptie pt. aia cazuti in limba dupa vro fufa..

  23. Olivia Newton-Volt

    @Simona: mie asa imi pare, ca si chestia cu parcurile e tot pt protectia copiilor.

  24. sunt oarecum pe langa subiect dar profit si eu sa-mi spun oful : am avut neplacerea acum mai multi ani sa bat spitalele ca insotitor si am observat urmatoarea aberatie “: bolnavi cu matele pe afara ( adica proaspat operati si mergand cocosati cu mana la operatie pentru protectie 😯 ) care cautau disperati un loc pentru fumat departe de salonul unde trebuiau sa zaca 🙁 – ei, mie asta mi se pare o prostie – daca esti fumator si fumatul nu este interzis de lege ar trebui facute locuri pentru fumat si in spitale …te duci sa te operezi de o apendicita ( Doamne fereste !) si esti obligat la abstinenta pe perioada spitalizarii …. pai de ce ? ca nu vrei sa te lasi de fumat, vrei doar sa-ti scoti matele … :mrgreen:

  25. *cred ca in loc de : ” fumatul nu este interzis de lege” trebuia sa scriu ” dependenta de nicotina nu este interzisa de lege ” …

  26. O să mă îmbogăţesc! O să scot două tipuri de lesă pt. copii: roz – pentru fetiţe şi albastru – pentru băieţei. A, şi cu cristale swarovski – pt. snobi. Să poţi lăsa copchilu’ afară cît stai în restaurant. Şi un sistem d’ăla de pari, ca-n filmele western, să ai de ce lega lesa.
    Sînt de acord cu interzicerea fumatului în restaurante. Că tot vreau să mă las de fumat. :mrgreen:
    Cu interzicerea fumatului în parcuri sînt de asemenea de acord, da’ să dispară şi răhăţeii de ştiţi voi ce, că la noi au făcut rotavirus nişte copii.

  27. in legatura cu subiectul : interzis in masina de serviciu ce inseamna ? bine ca e permis la cantina 🙄 …interzis in universitati – dar acolo e leaganul 😆 …sa fim seriosi …. nu stiu cu cat e mai nociv fumul de tigara decat gazul de esapament – dar nu ne putem revolta pe esapamente, nu ? …. partea cu restaurantele mi se pare ok …legea pare sa aiba un scop nobil, dar….cred ca va fi incalcata la greu pentru ca are pasaje aberante !

  28. @Johnny Handsome: hahaha, am râs cu lesele 😆 😆 😆

  29. […] mai putea fuma numai in cluburi, baruri, discoteci sau cantine. In rest, kaput! Asa cum scrie si Simona, cea mai mare usurare a mea vine din zona taximetristilor, care de cele mai multe ori fumeaza pe […]

  30. Ipocrizie maxima, Statul in lupta cu fumatul .
    Statul (roman, american, mongol,etc) permite tigarile in viata cetatenilor sai pentru ca reprezinta o sursa colosala de venituri. Ori fumatul face “buba” si-l interzicem, ori fumatul este OK si incetam cu cacaturile astea pansate, restul e praf in ochi, pardon, fum.

  31. parcă văd coli A4 trase în folie mișto
    În acest parc se fumează
    În acest cartier se fumează
    și-n teleorman
    Ân acest județ se fumează

  32. Ba sa-mi fie cu pardon, parintii de copii sa se duca in locuri unde au ce cauta cu copiii. Adica restaurante prunci-friendly. Nici eu nu ma duc sa duhanesc in restaurant, neaparat, da’ nici ca sa-mi urle in urechi timp de doua ore vreun razgaiat nu ma duc. Si nu e vina copiilor, ci a parintilor, in conditiile in care in aceleasi restaurante intra si copii care nu rag, nu se tavalesc pe jos si nu alearga printre picioarele chelnerilor.
    Cei mai minunati parinti de restaurant pe care i-am vazut si-au dus bebelusul care plangea cu randul la plimbare, vreo jumatate de ora, pe-afara, sa le sparga urechile doar lor, dupa care au plecat, ca n-aveau incotro.
    Asta pe de o parte. Pe de alta, daca s-ar investi tot atata in preventia consumului de droguri si a alcoolismului ori impotriva violentei in familie, as zice ca da, campaniile astea sunt minunate. Da’ realitatea e ca, fata de altele mai grave, care afecteaza mai grav si mai trist vietile celor din preajma viciosilor, neinterzise si/sau la preturi neprohibitive ori interzise, dar insuficient controlate, fumatul e de-a dreptul floare la ureche.
    Inca n-am auzit sa fi fost ucis/batut/talharit nimeni pentru o tigara. Pentru o sticla de monopol sau o doza de ce-o fi ea, da.

  33. @Lenesa: dar de un prunc de 10 ani ce zici? Sau unul de 14? Ca n-or fuma toti la varsta asta.

    Justificarile sunt strambe. In strainatate, prin aceste legi, au fost protejati in primul rand cei care lucreaza in astfel de localuri: chelneri, osapatari, barmani. De aceea este important sa nu se mai fumeze in baruri, cluburi, restaurante. Stiu, stiu, nu-i obliga nimeni sa lucreze acolo; dar daca oamenii sunt inconstienti, uneori statul ii protejeaza cu forta.

  34. @ Lenesa: ba sa-mi fie cu pardon, eu “iau foc“ mereu cand vine vorba de fumat si e posibil sa nu-mi mai strunesc limbajul.
    Mi-e teama ca esti genul fara copii, deci nu stii ce inseamna.
    Citeste ce am scris mai sus. Sa zicem ca ai familie, iti iei copilul (copiii) si mergi intr-o statiune. Acolo trebuie sa mergi sa mananci, OK? Din cauza unora ca tine si a unor imbecili care dau astfel de legi, familiile cu copii ori nu vor lua masa acolo, ori isi vor expune copiii la fum.

    Dati-o in aia a ma-sii de treaba, aici chiar nu mai e de gluma.

    PS: abia astept sa ma iau de guler cu niste patroni de astfel de restaurante. Mai am cateva la activ, inclusiv reclamatii acolo unde trebuie.

  35. Copiii ca copii(scuzati cacofonia),dar eu adult ce vina am?Trebuie neaparat sa stau intr-un mediu plin de fum?
    Daca vreau sa merg la o carciuma sa mananc ,trebuie sa fiu neaparat si fumatoare?Adica ciorbica si tagliatelele nu intra fara tabac?
    Dar copilu’,ce vina are?Incepand de la 1 ian. mancam NUMAI acasa?Adica eu trebuie sa ma fac supergospodina!
    am cautat pe net niste ong sau asociatii antifumat.NU EXISTA!
    Eu vreau ca in US,UNDE NICI IN USA HOTELULUI NU AI VOIE SA FUMEZI!

    semnez:o fosta fumatoare

  36. Parerea mea, neutra, e ca ar trebui localuri diferite. Cum sunt localurile de marijuana in Olanda. Pentru fumatori niste localuri, pentru nefumatori alte localuri. Pana la urma chiar si hotelul poate sa-si faca doua sali de mese, nu? Mie talibanismul acesta anti-fumat mi se pare exagerat, pana la urma fumatorii se simt bine tragand din tigara, de ce trebuie sa le facem bine cu forta? Exista evident si reversul, al nefumatorilor obligati sa inhaleze fumul de tigara. Sigur ca etic si moral si frumos e sa avem grija in primul rand de cei din urma (ca-i vorba de sanatatea lor – ma rog, nimeni n-are treaba cu ei cand mananca junk-food sau conduc ca bezmeticii ori cu masini nesigure sau cand merg la ski fara casca in cap – ati vazut accidentul de sambata- , ci doar de fumul pe care-l inhaleaza de la fumatori), dar de ce trebuie sa le facem viata imposibila fumatorilor? Eu cred ca este loc in lumea asta pentru toti. Asa cum m-am lasat si eu (si credeti-ma, toate cunostintele mele au fost socate de veste – nu credeau ca voi reusi, fumam 3 pachete/zi!!!, sau cum s-a lasat Simona) cred ca cine este constient de pericole se va lasa la randul lui. Cine nu e constient, mi se pare de bun simt sa-i dam voie sa-si consume viciul cu conditia sa nu deranjeze pe nimeni. Eu nu vreau sa devin vreun inchizitor, gata sa-i arda pe rug pe fumatori – din partea mea sa pacatuiasca linistiti. :mrgreen:

  37. @ Adi: spune, te rog, la modul cel mai cinstit, ce diferente simti acuma, de cand te-ai lasat?
    Este ca te enerveaza fumul altora?

    Vreau sa fiu bine inteles: fumatorii imi sunt foarte dragi. Dar numai atunic cand NU fumeaza langa mine, mai ales in spatiu inchis.

    PS: culmea, la chestia cu parcul si mie mi se pare exagerare. E in aer liber, totusi, plus ca poti sa te indepartezi.
    Dar sa interzici in parc si sa dai voie in cantina… asta e imbecilitate de-a dreptul. :mrgreen:

  38. sunt impotriva oricarei interziceri, libertate, libertate!
    M-am lasat de fumat de aproape doi ani, nu ma deranjeaza de loc daca stau intr-o zona de fumatori, chiar acasa, cind am musafiri fumatori ii rog sa se simta bine si sa fumeze.
    Ca cum zice neamtu traieste si lasa-i si pa altii sa traiasca.
    In cazuri extreme cind ma deranjeaza fumu plec, ma trag intr-o parte, cel mai nasol e fumu de mahorca, si pa locu unu, ce ma enerveaza cel mai mult sunt fumurile de fitze, si mirosurile de parfumuri bulgaresti masinuta.

  39. @ Marian

    Nu ma enerveaza fumul altora. E drept ca nici nu mai stau pe langa fum de tigara ca inainte, cand in jurul meu erau fumatori. Acum stau si eu in zone de nefumatori.
    Cum zice si neamtu insa nu i-as spune unuia sa stinga tigara langa mine, daca e vorba de o tigara. Daca le “sudeaza”, probabil ca ma duc in alta parte. De pilda cand mergeam la sora-mea nu aveam voie sa fumez in casa (una foarte mare). Si trebuia sa ies pe terasa. Vara e perfect, dar iarna… Eu asa ceva nu i-as face cuiva. L-as trimite in bucatarie sau intr-o camera mai izolata, dar sa-l scot afara nu cred c-as face-o. 🙄

  40. @ neamtu tiganu
    Adevarul este ca si eu ii las sa fumeze. Dar numai daca sunt la ei acasa si daca dau ei palinka!!! 😆

  41. @ Adi: o apreciez mult pe sora ta!!! Ai si cumnat? 🙄 Cati ani are sora? 😳

  42. @ Adi: OK, retrag gluma de mai sus, daca ti se pare deplasata. Imi cer scuze.

  43. Gata, am găsit!
    Cu sunet, vă rog: http://youtu.be/OCk1w7BtCP4

  44. acum pa bune, sa ne imaginam ca prinzi la drum de seara o blonda cu tite mari, o ademenesti intr-un anumit fel si o bagi in casa. Bagi o muzica d-aia s-o traga la bulanit, desfaci sampania, blonda isi incruciseaza picioarele, scoate un tigaret auriu, pune-n virf o tigare si asteapta sa-i dai foc. Tu, nefumator convins, o scoti in suturi pa balcon, la minus x grade…
    **********
    hai sa nu devenim ridicoli, de un fum de tigare n-a murit nimeni, savantii spun ca doar atunci cind fumezi lanuri intregi si cind organismu e sensibil, e pa nasoale. Noi, astia din generatia veche, am stat in fum de tigare, am mincat din olita, am mers pe bicicleta fara casca, am mers cu masina fara airbag, si uite ca unii din noi mai traim, desigur nu toti!

    Actionismu asta e schizofrenie curata!

  45. Traiesc de 8 ani in strainatate, intr-o tara care a interzis (recent, in 2007) fumatul in toate spatiile publice inchise. Cand merg acasa mereu ma mira cat de impamantenita e chestia asta cu fumatul in restaurante, cluburi si baruri… si ideea asta ca ‘barul de aia e facut’, ca e normal. Pana si cei care spun ca in restaurante trebuie interzis sunt mai flexibili cu barurile si cluburile… de parca respiratul fumului altuia cand bei o bere e mai ok decat cand mananci o friptura.

    Spunea cineva mai sus ca e treaba lui daca fumeaza, ‘viciul e privat’.

    Da, bineinteles ca e treaba ta, insa pe de alta parte oamenii din jurul tau nu sunt obligati sa suporte fumul tau, si nici nu ar trebui sa plece, sau sa se simta prost, sau sa se resemneze ‘ca e bar, in definitiv’. Fumul altora e o chestie nociva si enervanta, mai ales intr-un spatiu inchis si prost aerisit. In plus, dupa aceea mirosi atat de tare incat trebuie sa iti speli toate hainele… o chestie care probabil e la fel de enervanta si pentru fumatori.

    P.S. Am fost fumatoare pana nu demult – si da, din perspectiva unui fumator spun ca imi place mai mult ca barurile / cluburile sa fie ‘smoke free’. Iesi la pauza de tigara, iar apoi intri din nou inauntru; nu ii inoportunezi pe ceilalti, si beneficiezi si tu de aer curat atunci cand nu fumezi. In plus, ajungi sa fumezi mai putin (de cate ori nu termini un pachet de tigari iesind in club, dupa care iti pare rau ca ai fumat prea mult?)

  46. Ce sa spun, mare problema pentru Romanica!!! S-a dat o lege? Trebuie respectata. Punct. Acum doi ani , cand s-a dat legea anti-fumat in Spania, au fost cateva proteste si maraieli, dar legea s-a aplicat fara comentarii. Fiecare patron de bar a pus scrumiere afara si de atunci cine vrea sa traga o tigara iese frumos la masuta si asta e. Poti fuma pe strada si in masina sau casa ta, dar respecta-i pe cei care nu fumeaza. Eu sunt fumator si mi-a fost greu in primele luni, dar m-am obisnuit si asta e… Au fost amenzi date si cazuri dezbatute prin presa dar, ca de fiecare data, populatia a respectat si a aplicat legea si gata. Ce atatea discutii si filozofie de doi lei? Ce atatea lamentari? Am un prieten care maine vrea sa ”taie” un porc. Trebuie sa asteptam sa vina un nene pe la ora 10 sa-i traga lu` Ghita un glont de Geko in cap. Ii spuneam prietenului ca si eu pot sa fac treaba asta, ca am facut armata cu un AK-47 pe umar, dar mi-a spus ca si el, dar nenea are autorizatie. Unde ai un articol de lege, ce mai e de comentat??? In afara faptului ca traiesti in Romanica si te simti mai jmeker decat Kal-El? 8)

  47. Sunt fumator convins (de pipa, tutunuri aromatice). De regula fumez in casa proprie, dar din principiu refuz sa mananc / beau in localurile unde fumatul este interzis. Legea europeana anti-fumat mi se pare complet discriminatorie si imbecila. In istoria recenta a Europei se implinesc 7 secole de cand s-a inventat fumatul, istorie care a cunoscut multe perioade de “restriste” (a se citi perioade de persecutii – sub o forma sau alta – impotriva fumatorilor). Dar niciodata nimeni nu a reusit sa interzica sau sa combata acest obicei definitiv, asa cum nimeni nu a reusit sa ajunga la un efect pozitiv in urma perioadei de prohibitie a alcoolului in SUA. Singurul rezultat al acestor legi ipocrite este bagarea adanc a mainii in buzunarul fumatorilor.

  48. Eu sunt nefumătoare, toată viața am fost, în casa mea nu fumează nimeni. Prin urmare, sunt anti-fumat. Mi se pare de bun-simț să nu se fumeze la locurile de joacă pntru copii sau pe plajă, nu atât din cauza fumului, cât din cauza chistoacelor. De nenumărate ori, când era copilul meu mic, trebuia să îi smulg din mână chistoaele de țigări stinse cu eleganță, de alte mame, fix în groapa cu nisip unde se jucau copiii. În taxi – majoritatea taximetristilor deja interzic chestia asta, nu cred că-i o mare noutate. La restaurant – da, de acord, acolo se mănâncă, acolo merg familii, persoane de toate vârstele, nimic nu-i mai grețos decât amestecul dintre mirosul de mâncare si ăla de țigări, Dar în localuri de genul bar, crâmă, cârciumă, club – acolo mi se pare absurd să intezici fumatul, adică, na, cine se duce la club cu copiii după el? Sau dacă iesi la băut într-un bar, noaptea, mă gândesc că fumul de țigară nu e asa o problemă. Dacă pe mine mă deranjează fumul de țigară, muzica tare si oamenii beți, păi stau acasă, nu umblu prin cluburi. Dacă ies în cluburi, înseamnă că accept, a priori, chestiile de mai sus.
    Oricum, mi se pare un pic asa, nu stiu, un soi de super-control toată chestia asta cu fumatul si interzicerea lui. Si alcoolul e la fel de periculos, chiar si pentru cei din jur, că poți să te urci beat la volan, si totusi nimeni nu restricționează consumul de alcool cum se întâmplă cu țigările. Sau zahărul – otravă curată, dar ăla e OK să-l marchetăm pt copii de 2 ani. Sau, dacă e voie să fumăm tutun în anumite condiții, de ce nu si marijuana, care în principiu nu face mai mult rău decât tutunul si alcoolul? Nu zic că-i rău neapărat să controlezi fumatul în spații publice, dimpotrivă, pt mine ca nefumător feroce e chiar o plăcere, dar instinctiv mă cam revolt împotriva intruziunii statukui în spațiul privat al individului.
    Totusi, tre’ să recunosc, e un pas înainte, când era copilul meu de câțiva ani, în tot Clujul era o singură cofetărie unde puteam iesi cu el, singura în care nu se fuma. În restul cofetăriilor, cafenelelor, restaurantelor, se fuma la greu, deci n-aveam nici o sansă să iesim. Până la urmă, poate nici n-a fost asa de rău, chestia aia cu siguranță ne-a salvat ceva bani! 😀
    Eu cred că o soluție ar fi să lasi piața să se regleze singură, cu timpul cred că ar apărea variante pt toată lumea: taxiuri cu inscripție “pt nefumători”, cafenele cu specific de fumători sau ne-fumători, restaurante cu încăperi separate, etc. Singurele locuri în care da, e musai si foarte bine să se interzică fumatul, sunt spațiile publice: postă, bancă, tren, gară, universitate, primărie, etc. etc.

  49. Aici nu e vorba doar de copiii din restaurante sau de la spaţiile de joacă din parcuri. Paranteză, dar la subiect, câteva “mămici” în parcul circului mi-au sărit în cap când le-am atras atenţia că nu e în regulă că aruncă şi sting chiştoacele lângă banca pe care stăteau chiar pe locul de joacă, iar o “intelectuală” mi-a ţipat că “e într-un loc public şi poate să facă ce vrea ea, da?!”. Nu am mai comentat şi mi-am împins căruciorul mai departe. Ideea e că nefumătorii nu agresează fumătorii, dar invers nu e valabil, şi toată lumea ar trebui să poată avea acces la toate facilităţile sau serviciile de care poate beneficia, indiferent că sunt familii cu copii sau pur şi simplu doar nefumători. Am fumat, m-am lăsat acum 5 ani, fără nicio legătură cu sarcina sau copilul, care are abia 1 an. Nici când fumam nu îmi plăcea să ies într-un club şi să mi pe împută totul, până la lenjerie intimă şi geantă a fum

  50. Noi stam in Blegia. Unde se bea multa bere si se fumeaza (din ce în ce mai putin). Aici au introdus legea treptat. Pasul intai (acum vreo 4-5 ani) a fost despartirea localurilor in „in principal de mancat” si „in principal de baut”. Daca veniturile principale ale unei carciumi sunt din mancare (adica e un restaurant, lunchroom, cafenea care ofera si de baut), nu se fumeaza (sau se face sala de fumatori separata). Daca veniturile principale ale carciumii sunt din beut (adica fac ei doua sandvisuri si o supa, dar sunt in principiu mai curand bar), se poate fuma. Copiii merg unde vor parintii lor, raspunderea e individuala. Si da, aici exista copii care citesc comic books in cafenele în timp ce parintii si bunicii lor beau o bere, si nu e nimic oripilant in asta, ba chiar e misto ca mix social. Ca atare nu pricep conceptul de `ce sa caute la carciuma?`. Dar am avut in perioada asta de segregare frecvente dileme in vacantele in care venea mama din Ro. Unde mergem, ducem copiii la fum sau o punem pe mama sa fumeze la usa?
    Intre timp, cam de anul asta parca, au taiat fumatul si in baruri, in virtutea ideii ca angajatii unui bar au si ei dreptul de a lucra undeva unde nu e fum (conceptul asta cum ca si altul are niste drepturi e complicat, stiu). Impresia mea e ca introducerea treptata a facut ca lumea sa se adapteze mult mai usor (chiar si mama in vacanta 🙂 ). Zic si eu asa, ca `bune practici`, nu ca ar tine cont administratia romaneasca de ele…

  51. @Petrisor
    Mie imi place sa beau. Mult. Sunt deranjata de legile care ma opresc sa deschid geamul si sa imi urlu la betie scarba fata de vecini. Mereu cheama politia desi sunt la mine acasa. Imi place vinul. Prietenul meu ma tot impinge sa merg la clubul alcoolicilor anonimi dar … daca ma las de baut, ce o sa mai fac apoi? Sa raman doar o fumatoare frustrata de propriul viciu si sa fumez apoi dublu pentru ca sunt taxe mari? Merg sa imi pun un vin. E frig. Merge rosu.

  52. Nefumator convins, total impotriva fumatului de orice fel si oriunde. E un viciu daunator nu numai celui ce fumeaza, dar si celor din jur, de fapt mult mai daunator celor din jur.

    Stiti cum a ajuns industria tutunului la dimensiunea de azi? Pai simplu, pe la 1800 s-au apucat colonistii americani sa planteze vita de vie sa faca vin. Nu prea le-a mers, n-a iesit, vinul era prost, asa ca din dusmania purtata Europei ca nu pot face concurenta cu vin, americanii s-au apucat de pus tutun, pe care l-au exportat peste tot. Care sunt cele mai mari companii de tutun? Philip Morris, British American Tabacco (BAT), R. J. Reynolds Tobacco, multe altele fiind de mult cumparate si inglobate in astea 3. Au ajuns la dimensiuni incredibile cu lobby intens pe langa congresul american si inca le mai merge. Atata putere financiara si politica au aceste companii incat au reusit sa distruga industria romaneasca de tutun cu ajutorul securistilor romani gen Ioan Nicolae. Desi in statele unite au aparut idei timide ca asigurarea de sanatate ar trebui sa fie cumva legata de fumat, in sensul ca fumatorii au factor de risc mai mare si ar trebui sa plateasca mai mult pe asigurari, nimic nu e concret infaptuit, se bate moneda pe discriminare.

    Am stat in perioada studentiei (in anul 4) in camera cu un fumator inrait, pentru ca mi-era coleg si la distribuire am preferat un cunoscut decat un necunoscut. Se pare ca a fost o alegere proasta. Desi am stabilit reguli clare, fumeaza in afara camerei sau la geam, in asa fel incat sa nu intre fum in camera, dupa vreo luna a inceput sa fumeze in camera cu geamul deschis. Cand plecam acasa la parinti fuma cu geamul inchis si era de nedescris izul de tutun dupa 3 zile. Oribil. Iarasi rugaminti, reguli, chestii, pana la urma a trecut anul si am scapat de el. Ajunsesem sa tin hainele etanse in saci de plastic. Egoist fara pic de bun simt. Conta doar dependenta lui.

    Am acum pe scara de bloc fumatori. Isi aprind tigara in lift, pentru ca in casa probabil sunt tinuti la respect de nevasta. M-am adresat respectuos cu “va rog, nu mai fumati in lift, ramane fumul o ora si-l respira copiii si femeile insarcinate”. Am primit raspunsuri halucinante: “Pai ce sa fac, sa sting tigara ca vrei tu? O aveam aprinsa, trebuie s-o termin, ma costa 12 mii pachetul. Mergi pe scari daca vrei aer curat.” Asa ca acuma de cate ori gasesc fum in lift blochez usa liftului deschisa la ultimul etaj.

    Mai nou descopar ca imi intra fum in baie, pe coloana de aerisire. Am ajuns sa-mi blochez ventilatorul cu folie de plastic pentru a nu lasa fumul in casa. Acum un an am fost la Iasi cu treaba si am stat la hotelul Moldova cateva zile. Acelasi lucru, fum in baie pe coloana de aerisire. Am lasat ventilatorul in functiune si usa de la baie inchisa ca ultim resort. Foarte desteapta mi s-a parut decizia conducerii hotelului de a desemna primele 3 etaje de fumatori si urmatoarele de nefumatori, ca sa poata ajunge nestingherit fumul la etajele cu nefumatori. Faliment usor le urez!

    Toate astea nu sunt decat argumente in sprijinul ideii ca fumatorii (si cam toti oamenii cu vicii) sunt foarte egoisti. Nu conteaza disconfortul si raul facute celor din jur, pentru ca nu pot intelege ca fac ceva nenatural foarte periculos. Ce puteti face in situatia in care stati intr-o sedinta sau discutie cu un coleg ce tocmai a fumat si pute de te omoara din picioare cu izul de tutun din respiratie? Iti provoaca greata si eventual disconfort la ficat ce-ti strica buna dispozitie pe toata ziua. Nu exista cale de a elimina acest viciu decat prin discriminare. Adica urmariti la sange cum si unde isi petrec timpul angajatii fumatori. Excludere din grup in cazuri grave. Concediere pe motiv de pierdere a timpului la fumat (eu am avut un coleg ce statea 15 minute la tigara si 30 minute la birou, practic o treime din timp nu facea nimic). Unele companii au aplicat deja chestia asta, Conex facea asta in urma cu multi ani, control acces cu cardul, nu se putea fuma decat dupa iesirea din cladire sau intr-o zona desemnata controlata, se putea sti exact cat a stat fiecare angajat in zona aia si a frecat tigara. Mergeti prin parcuri din astea cu cladiri de birouri sa vedeti cati tineri nu fac altceva decat sa fumeze toata ziua. Fetele isi distrug plamanii si ovarele de la 23 de ani, iar apoi se mira ca nu pot avea copii la 28. E de la aditivii alimentari, sigur, nu de la cele doua pachete de Glamour lights mov pufaite zilnic langa cladire.

    In restaurante e simplu: declararea restaurantului de fumatori sau nefumatori. Raman cu clienti nefumatori majoritari, sau cu clienti numai fumatori, minoritari, sau creeaza spatiu special pentru fumatori, etansat fata de restul. Pana la urma e chestie de educatie si bun simt, dar se pare ca astea doua sunt batute la cur de viciu si atunci trebuie luate masuri. Natura ne-a lasat adaptati la compozitia aerului 78% azot, 21% oxigen si restul alte gaze, prin urmare fumatorii fac ceva nenatural.

  53. Absolut de acord cu comentariul de mai sus, semnat: finch.

    Aceasta a fost si activitatea mea pentru o vreme, montat sisteme de securitate electronica.
    Am montat un astfel de sistem la o firma (nu Connex, dar ma bucura sa aflu ca sunt si altele).
    Practic angajatii ieseau pe un balcon in aer liber pe o usa si intrau pe alta. Timpul era inregistrat. Nu se putea fenta sistemul, fiindca cel care apropia cardul de aparat zambea frumos si la camera de luat vederi, simultan. Incercarea de fentare a sistemului era prevazuta in ROI cu o pedeapsa destul de mare, mergand pana la concediere la 3 abateri.

    Bine, va spune cineva, e o exagerare. Nici vorba, atata timp cat timpul de stat la o sueta afumata era destul de mare, iar in acest timp zbarnaiau degeaba telefoanele de pe birouri.

    Vorba ceea, scopul scuza mijloacele. :mrgreen:

  54. @ Marian S & Toto:
    Situatia e cam asa:
    – nu merg in statiuni, si daca e statiune pentru familii, apoi mi se pare de bun simt sa nu se fumeze in restaurant. pot sa o evit. ceea ce si fac, de fapt.
    – problema mea nu sunt copii, ci parintii care refuza sa priceapa ca unele locuri nu-s pentru copii, din varii motive, fumatul fiind doar unul din ele (adultii nu-si supravegheaza limbajul, au discutii de adulti, unii mai si sar calul la bautura, etc.). sunt cam peste tot in lume, inclusiv in iubita noastra tarisoara, locuri in care poti sa-ti vezi linistit de cina cu familia ta si a (ale) prietenilor, iar eu, care nu vreau sa mi se urle in cap, pot sa le evit. ce nu pot sa inteleg, insa, e ce cauta familionul, cu copii (relativ mici) cu tot, la ora 10 seara, in crasma.
    – vrei sa te relaxezi, foarte bine, ai optiuni cvasi-nelimitate: bona, cina acasa cu aceiasi prieteni (si cu pruncii adormiti pe unde-au apucat), iesit la iarba verde, si nu-mi vine sa cred ca daca ai o palarie de bani de dat pe o cina, n-ai juma’ de palarie pentru o bona care sa stea cu copilul 3-4 ore, ca sa poti sa-ti vezi linistit(a) de seara ta tarzie in oras, fara sa ai grija unui copil deja obosit si care, din cauza asta, se comporta nu tocmai bine.
    – am prieteni care, si-n ziua de azi, cand au copil deja la scoala, daca nu gasesc bona, ies cu randul cu prietenii, si pe aia-i consider parinti responsabili si fata de copil, si fata de propria persoana.

    acestea fiind zise, de campanii la fel de active pentru combaterea consumului de droguri si de alcool ce parere aveti.

  55. @ Lenesa
    1. Nu merg deloc in restaurantele bucurestene. Astfel evit multe probleme, asta cu fumatul, precum si altele, inclusiv financiare, ca nu ma dau banii afara din casa. Vara mai merge o bere la terasa, dar atat.
    2. M-am referit mai sus (de recitit) la restaurantele in care esti aproape obligat sa intri, daca esti intr-o statiune. Pentru acestea mi s-a parut corecta situatia celui de la Predeal, care era “cantina“ pana la ora 22 si “bodega“ dupa ora 22, cu toate distractiile posibile.
    N-am vrut sa para o lauda (deci nu am spus), dar am si eu o contributie la ideea aceea. Am inceput printr-un mare scandal la adresa sefului hotelului si am sfarsit prin a ramane amici. Ideea a venit din multe discutii despre cum sa rezolve problema. Mi se pare una dintre cele mai convenabile, sa o preia si altii, nu vreau drepturi de autor. Chiar se mai practica prin alte locuri, intr-un mod asemanator.
    3. Conform prevederilor mai vechi, restaurantele mai mici sa se imparta in pro si contra.
    4. La fel, cele mai mari (nu mai stiu care e limita, parca 100 mp) sa fie prevazute cu incaperi separate si cu o perfecta izolare intre ele.
    5. In cele in care se permite, este la latitudinea parintilor cum procedeaza. Am vazut destui nesabuiti care fumeaza langa copii si acasa sau in cei doi metri cubi de aer dintr-un autoturism, asa ca nu ma mai mira nimic.
    6. Interzicerea fumatului in aer liber este o exagerare. Asta o spune un anti foarte pornit, dar la faza asta se exagereaza. Chestia cu aruncatul chistoacelor pe jos tine de buna crestere, nicidecum de interzicerea fumatului. Avem si mancatori de seminte, ca idee.
    7. De acord cu orice campanie impotriva alcoolismului exagerat si agresiv si a consumului de droguri, de orice fel si in orice cantitate.

    Gata, ma opresc la 7 puncte, ca ajung la 11 si chestia asta e rezervata pentru case mai mari.

  56. Eu contiunui sa astept o reglementare privitoare la filtrarea fumului de la centralele pe lemne, din ce in ce mai raspandite. Fumatorii si masinile sunt pui fata de astea.
    Nu mai sunt fumator de mai bine de 3 ani (fix de cand “a fost” Geoana presedinte), dar continua sa ma agaseze campania exagerata si inutila impotriva fumatului. Nu m-am lasat de fumat pt ca erau pachete cu copite de morti pe ele. Am cautat toti cei aproape 30 de ani sa nu deranjez pe altii cu asta. Si intotdeauna am refuzat sa fumez in case de nefumatori, chiar daca gazdele insistau. De fapt, campaniile antifumat sunt sustinute in mare parte de doua categorii de persoane: nefumatori care nu stiu despre ce vorbesc (egoisti cu gandul doar la confortul propriu :roll:) si fumatori “grei” care nu sunt in stare sa se lase si cine stie, poate daca se da o lege… Problemele de igiena tin de bunul simt, intr-adevar. Adica daca intra omul in carciuma si vede copii ar trebui sa se hotarasca daca va fuma mai putin spre deloc sau cauta alt local, iar invers, daca mergi cu copii la carciuma te uiti daca se fumeaza au ba; dar asta e balada. Pe de alta parte, o ventilatie/climatizare corespunzatoare ar trebui sa minimizeze problema pana la suportabil.

  57. Nu fumez si mi se pare normal ca sa fie interzis fumatul in locurile (localurile) publice si mai ales in prezenta copiilor, in conditiile in care 65 % din adolescenti sunt 16 ani sunt fumatori.

  58. @Lenesa:
    Te inteleg pana la un punct la chestia cu copii mici. Si da, parintii acestora au o problema de educatie in primul rand. Dar consider ca divagam de la problema dezbatuta. Legea se refera la minori. Adica la persoanele cu varsta sub 18 ani. In primul tau post, singurul lucru care te-a afectat era problema copiilor mici. Eu am intrebat ce facem cu un copil de 14 ani? Putem sau nu sa-l luam la restaurant?

    Te citez “parintii de copii sa se duca in locuri unde au ce cauta cu copiii”. Copchilul meu are 14 ani si eu il consider tot copil, la fel si statul. De ce oare nu pot sa ma duc in orice restaurant cu el ca sa mancam? Pentru ca acesta este principalul motiv de existenta al unui restaurant. Ca restaurantul este intr-o statuine sau nu, este irelevant. Legea nu specifica criterii diferite de aplicare in functie de localizarea sau tipul acestora.

    Nu cred ca ceea ce consideri tu “parinte responsabil” trebuie sa devina sau este norma pentru societate. Da-ne voie sa estimam singuri gradul de oboseala al copilului si modul in care alegem sa ne relaxam cu el. Ai prieteni cu copii mici, foarte bine ca nu-i iau la restaurant cu ei. Dar incearca sa te raportezi la situatii cu care nu te confrunti in mod direct. Iesi din cercul tau social, pentru ca daca e sa sumarizez: tu nu mergi in statiuni, ai probleme cu parintii care au copii mici si ii duc la restaurant. Un spectru destul de limitat.

    La acest punct este vorba de problema fumatului, de ce sa o amestecam cu campanii impotriva consumului de alcool sau de droguri. Aceste probleme sunt mult mai complexe din punct de vedere social decat fumatul in locuri publice, cu implicatii in mai multe arii si eu nu am o opinie calificata.

  59. @ Toto
    Citat: “Iesi din cercul tau social, pentru ca daca e sa sumarizez: tu nu mergi in statiuni, ai probleme cu parintii care au copii mici si ii duc la restaurant. Un spectru destul de limitat.“

    Excelent, ai zis-o mai bine decat mine, chiar ma simt invidios! :mrgreen:

  60. Aiii, acum vazui “gradul de oboseala a copilului”. 😳

  61. @Toto:

    1. de ce sa-mi largesc eu cercul social catre parintii needucati? daca pot sa evit unele locuri, le evit, ca doar n-oi fi masochista…
    2. ai scris o poveste lunga despre ‘copilul’ de 14 ani (nefiind al meu, sa ma ierti ca n-am citit-o deosebit de atent). nu, nu mi se pare normal sa mearga, intr-un loc in care se fumeaza. ideal, dupa mintea mea, ar fi sa nu mearga nici unde se bea, chiar daca in familia si grupul tau de prieteni nu se sare calul cu bautura. asta nu inseamna nici ca n-ai unde merge cu el, daca nu esti in cuca macaii, unde-i o singura crasma, nici ca as fi eu vinovata ca-s de parere ca exista o varsta potrivita pentru orice tip de socializare, iar mersul la restaurant printre hahahaaaaaaaaaaa baaaaaaaa ai vazut ce bidoane avea aia nu constituie nici pe departe, dupa mintea mea, o experienta profund educativa.
    3. ba uite ca vreau sa le amestec. am vazut suficiente vieti nenorocite mai rau de alcoolicul sau narcomanul familiei decat de fumator, ca sa ma calce pe bataturi faptul ca se vand tigari cu cadavre pe dansele, dar nu si alcool (la poze si avertismente pe pliculetele de prafuri n-am pretentii), si ca nu vedem poze cu ficati ciuruiti de ciroza, ci doar cu plamani sfarogiti de la fumat. acestea fiind zise, va las cu bine si cu parerile voastre, la fel de valide ca ale mele, ca doar avem voie.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green

bijuterii argint bijuterii argint