O poveste oribilă cu un șofer de autobuz
Sunt la Bruxelles, unde șoferii îi așteaptă pe călătorii care aleargă după autobuz, deși acesta are ore fixe de sosire și plecare. Din cauza asta, îmi aduc aminte des de o poveste oribilă din copilăria mea. Aveam vreo trei ani și mă aflam cu taică-meu într-un autobuz aglomerat. Urma să coborâm la a doua, așa că ne-am apropiat ușor-ușor de scară. Din greșeală, eu am coborât la prima. Până să coboare și taică-meu, s-au închis ușile. A început să strige “Deschide, domnule, că mi-a rămas copilul afară!” și, cu el odată, a început să strige toată mașina. Credeți că șoferul a deschis? Nu, dimpotrivă, a plecat din stație. Afară, pe trotuar, o fetiță de 3 ani alerga după autobuz plângând, ceea ce cu siguranță, șoferul vedea în oglindă. Tot autobuzul zbiera la el, implorându-l să oprească. Nu a oprit decât la următoarea stație, când taică-meu a coborât și a luat-o la fugă, ca să mă recupereze cât mai repede. Ar fi stat să-l bată, dar era mai important să-și oprească copilul din plâns.
Acuma spuneți-mi voi: ce fel de om e ăla care face ce a făcut domnul șofer din poveste? 🙄
😯
Dumnezeule mare, imi vine sa nu te cred. Asa ceva!!!
Nu e om
Eu am una draguta, de cand aveam cateva luni (o stiu, desigur, doar de la martori – mama). Mergeam cu autobuzul de la noi de acasa pana unde fusesera repartizati parintii mei cu serviciul (cam 100 de km distanta), ne intorceam dintr-0 scurta vacanta (ai mei, ca mie mi-era indiferent ca era vacanta sau nu).De fiecare data cand se oprea autobuzul incepeam sa urlu. Nu stiu cum faceam, dar si tata si mama (care au mai vazut si alti copii, inclusiv pe sora-mea) m-au asigurat ca n-au auzit asa ceva niciodata.
Ca eram in stare sa urlu in continuu ore intregi. 
Nu mai urlam insa cand autobuzul se punea in miscare, doar in statii. Asa ca, dupa ce s-a prins de schema, cu cateva minute inainte de o statie soferul transmitea “ordinul de serviciu” pe autobuz: cei ce vor sa coboare sa vina cu bagajele in fata si toata miscarea sa se desfasoare in cel mai rapid mod cu putinta. Autobuzul nu sta mai mult de un minut in statie, cine nu coboara ramane pana la statia urmatoare (adica in satul urmator). 
simo,
eu inca am cosmar ca i se intampla ceva lui ianu.ce ai scris, citind m-a ingrozit pur si simplu.
cred ca as fi innebunit.nu era semnal de alarma sa il traga cineva sa opreasca masina?il reclamam la militie,ca era pe vremea impuscatului,cred.
Nici mie nu îmi vine să cred, asta nu din cauză că nu te-aş crede, însă mă încearcă starea aia de neputinţă, atît de cunoscută nouă, românilor. Fetiţa mea are acum trei ani şi ceva, cred că dacă s-ar întîmpla aşa ceva cu ea, chit că aş lua-o pe jos pînă la capătul de linie al autobuzului şi tot l-aş prinde pe nemernic, nu mai zic mai departe.
un cacanar? 😯
Eu am cazut din tramvai impreuna cu mama si fratele meu (amandoi aveam 4-5 ani, prin anii 80) pentru ca vatmanul era beat.. A oprit tramvaiul in statie, a deschis usile si apoi a plecat in timp ce lumea cobora. Am cazut gramada pe refugiu, apoi vatmanul a oprit din nou dupa care toti calatorii au inceput sa urle la el. Mai departe nu-mi amintesc dar stiu ca am stat toata ziua cu o basma uda pe cap ..
Hmmm, asemenea animale… 🙁
Am si eu o poveste “draguta” cu un sofer de autobuz: am iesit de pe o straduta adiacenta, la volan fiind, in bulevard. Evident ca m-am asigurat, n-am deranjat pe nimeni, numai ca am mers incet, deoarece ma apropiam de un semafor de culoare rosie. M-a ajuns din spate un autobuz, soferul acestuia fiind vadit deranjat ca mergeam incet, am observat in oglinda cum gesticula. Am ales sa il ignor. In acest timp, un motociclist din dreapta mea a semnalizat, cerand permisiunea sa schimbe banda de circulatie; i-am permis si a intrat in fata masinii mele. Atunci s-a declansat nebunia: soferul autobuzului a innebunit, a claxonat, a scos capul pe geam injurandu-ma asa cum n-am crezut ca se poate, a mimat ca da cu masina peste masina mea, peste motociclistul ce incercase sa-i spuna ca e deplasat. Lumea ce stationa la semafor se uita ca la circ, urmarindu-mi reactia, care intarzia sa apara. Eram descumpanita, am avut impresia la un moment dat ca doreste sa coboare din autobuz sa vina sa ma loveasca. Intr-un final, s-a aratat culoarea verde a semaforului si toate masinile s-au pus in miscare. Am plecat si eu, dar am oprit dupa cativa metri, simteam nevoia sa ma adun. Atunci am observat ca motociclistul a oprit si el si am ajuns impreuna la concluzia ca trebuie sa incercam sa facem ceva. Am depus plangere la sectia cea mai apropiata de politie, motociclistul a fost chemat ca si martor, iar lucrurile au luat o intorsatura urata pt soferul de autobuz. A fost chemat la audieri, unde a venit spasit si cu scuzele revarsandu-i-se, a fost la un pas sa ramana fara locul de munca. Am acceptat scuzele si am renuntat la plangere (numai asa nu-l disponibilizau), cand am aflat ca are doi copii de crescut… Ce vina aveau ei? Dar totusi am sperat ca asta a fost o lectie pt el si ca altii nu vor mai pati ca mine. 🙁
Bunica spunea că există 3 feluri de oameni: oameni buni, oameni răi şi şoferi (de autobuz, de camion etc.). Nu vreau să trec prin asta niciodată, dar …până la urmă copilul şi-aşa a stat plângând preţ de o staţie, probabil cineva din staţie a văzut totul şi nu te-a lăsat singură (cel puţin aşa sper)…2 minute pentru o cizmă în figură şi un genunchi într-un loc bine ales ca să nu mai puiască alţii asemenea lui tot găseam! Aşa îmi place să cred, că sunt vitează şi că pot să-mi păstrez sângele rece cât să nu omor vita de la volan 🙂
Desi nu mi s-a intamplat mie- am mai vazut scena asta ‘ la noi’ in Bucuresti … Educatia, mentalitatea, lipsa de spirit civic (toate precare)…
Ce ai mai remarcat in Bruxelles? 😉
Nu te asteptai/ nu te astepti sa gasesti deja lucrurile ‘ diferite’ , in ‘ substanta’ lor?!
Stii ce ma oftic? nu am gasit niciodata modalitatea eficienta in a ne revolta contra ‘ idiotului de langa noi’ , ala care e meltean/ cocalar/ ignorant/ mai pune tu restul….
Pana nu schimbam mentalitatea, nu vom schimba ‘ natia’ . Oricare ne-ar fi liderii.
Din Bruxelles, cu prietenie!
PS- uita amintirile amare, mergi in Galeries Royales Saint-Hubert de Bruxelles (nu departe de Grand Place) si infrupta-te din cea mai fina ciocolata…sau mai vedeti voi ce va atrage prin zona 😉 )
ăăăăăăăăăă m-ai lăsat fără cuvinte. Nu pot să cred că există oameni care fac așa ceva…. adică… ăăăăă cum să lași un copil de 3 ani pe care logic că îl vezi în oglindă singur, disperat și mai ales când alții strigă la tine din interior. Nu, serios nu găsesc nici un răspuns logic… deși cred că omul avea grave probleme la mansardă 😕
trebuia sa opreasca la capat. si pe drum sa le zica bancu’ cu iepurasu’ de angola
Iti spun eu ce fel de om e – un roman ca multi altii.
@MR
Mai, n-au copii nici o vina, da’ pana la urma tot nebunul ala ii creste.
Eu imi aduc aminte de pe la 7 ani ca a plecat tramvaiul cu mine pe scari si m-a tarat asa pana la urmatoarea…dar ce este si mai aiurea e ca nimeni nu ma ajuta, se uitau la mine cum sunt tarat de tramvai.
Si acum incases bani de la acel vatman insa picioarele mele nu vor mai fi niciodata la fel.
Eram in Dublin si alergam spre autobuz.Soferul a inchis usile si a pornit.Nu am fost surprinsa,m-am gandit ca astept si vine altul.Autobuzul a parcurs cei 50 metri care ne desparteau,a oprit in dreptul meu,a deschis usile,iar soferul a zambit in timp ce ma urcam.Nu am fost surprisa…am realizat ca pentru el, era ceva normal! Oare
de ce altii pot? Am din ce in ce mai mult senzatia,ca noi nu vom putea niciodata! A, eram gata sa uit,am patit acelasi lucru cand eram mica,doar ca eu am ramas in autobuz,iar tatal meu,pe jos.
cred ca soferu era ungur 😛
Trista povestire 🙁 Iar soferul un nenorocit. Peste unu’ ca asta am dat si eu acum 5 ani. Am luat un maxi-taxi din afara statiei (i-am facut cu mana sa opreasca). A plecat cand eu inca nu inchisesem usa (eram dezorientata, ma uitam dupa o colega care nu se urcase si ea). Asa ca am inchis-o si eu cum am putut (nu de tot). In astfel de cazuri soferii observa si te atentioneaza sa o inchizi calumea. Asta n-a zis nimic. A demarat in forta si a luat cu viteza prima curba la stanga. Pasagerii care stateau in picioare s-au dezechilibrat, au cazut pe mine, eu pe usa care nu era inchisa bine si am aterizat in strada pe carosabil pe banda 1. Noroc ca nu a trecut nicio masina pe acolo la momentul respectiv, ca acum nu mai eram aici sa comentez.
M-am scuturat de praf (praf era si genunchiul drept, din buze imi curgea sange) si am urcat la loc. Pasagerii toti consternati, mi-au facut loc sa ma asez. Iar soferul, in loc sa-si exprime regretul, a inceput sa urle la mine ca de ce n-am inchis usa si ca daca ma calca masina el ar fi platit. La 2 saptamani dupa acest eveniment pe linia respectiva s-a introdus autobuz 😛 (mai tarziu am aflat ca si altii au cazut din maxitaxiurile liniei aceleia, probabil la acelasi sofer). Uneori stau si ma gandesc la ce s-ar fi putut intampla si aproape ca nu-mi vine sa cred ca a fost real…
Noi romanii nu stim sa convietuim, asta e problema. Suntem prost crescuti…ei, bineinteles, nu toti, doar cei care arunca hartii pe jos, cei care nu stiu sa tina usa cand dai si tu sa intri, cei care te iau la per tu cand tu le vorbesti cu dvs, cei care-si arunca gunoiul menajer in albiile raurilor sau in rape, cei care leaga copiii de paturi in spitale, cei care zgarie masinile parcate etc .
ce bine ca nu se circula cu avionul pe vremea aia…
)
( banc: la radio erevan se intreaba: e -adevarat ca atunci cand vom ajunge in comunism, fiecare va avea avionul lui personal?
DA , desigur!
Si ce vom face cu el?
Cum ce?
Spune la radio ca se da branza in kamceatka, te sui in avion si te asezi frumos la coada!
deci norocu tau ca nu se introdusesera aveoanele pe traseul ala!
Eu am o poveste similara, dar in care cretina eram eu! Plecam cu frate-miu in parc: el 3 ani, eu vreo 17 (se stie ca adolescentii sunt cam tampitei). Chemam liftul, el se urca si, ranjind, imi spune: “Eu ma duc singur cu liftul, inchide usa!”. “Daaaa? bine, pa!” zic eu si, vaca, am inchis usa liftului. Care lift tocmai era chemat de altcineva, asa ca a plecat linistit in jos, cu copilul care, panicat, s-a pus pe urlat. N-aveam eu mare branza in cap pe vremea aia, dar stateam foarte bine cu capacitatile fizice. Asa ca am luat-o urgent pe scari si am ajuns la parter, coborand 9 etaje (!!!), in acelasi timp cu liftul, am sarit in fata persoanei care il chemase si care casca niste ochi cat cepele, am zis “scuzati” si mi-am scos plodul de-acolo. Acum, tu il stii pe Andrei, nu pare foarte traumatizat de aventura, de fapt nici nu mai tine minte. Dar eu sigur n-o sa uit niciodata si, din fericire, cred ca de atunci imi functioneaza creierul ceva mai bine, ca inca nu mi s-a intamplat ceva de gen cu copiii mei.
“are doi copii de crescut”. Probabil ca oricare dintre noi l-ar fi lasat in pace pe soferul idiot. Dar intr-o tara (oarecum) civilizata, n-ar fi scapat cu “lasa-l, dom’le ca are copii”. Aia care au copii de crescut au invatat pe pielea lor sa se gandeasca la ei inainte de a face tampenia.
A, nu mai departe de ieri, cînd am plecat de la serviciu cu maşina am ajuns, la un moment dat, în spatele unui autobuz, oprit în staţia de vizavi de Ministerul Agriculturii, lîngă Teatrul Naţional. Lumea se urcase deja, autobuzul încă staţiona, moment în care vine o doamnă în fugă, încercînd să deschidă uşile din spate. În zadar, omu’ a plecat fără nicio greaţă, zece metri mai încolo, că era roşu şi era şi aglomerat. Unii sînt certaţi nu numai cu oglinzile.
m-am razgindit, cred ca soferu nu era ungur, era basist!
cruella, zi-l p-ala, daca nu deschideam usa il ratam!
P.S Pe undeva mersu cu autobuzu era palpitant, se-ntimpla mai intotdeauna ceva, acum merg pe autostrada, merg si merg si merg si nimic. Pe undeva am o nostalgie cu mersu cu autobuzu, vorba poietului, tinar fiind cu autobuzu mergeam, e greu de crezut da nu de putine ori am fost inghesuit de doamne, unele f. prezentabile, inghesuiala era, sa zic asa, un pic mai mult decit aglomeratie, mai ales ca se expuneau, prin impingere, unele organe care, de regula, sunt mai discrete, lucru care pa mine, baiat sensibil, pe atunci, ma facea sa ma-nrosesc si ma apucau caldurile.
Cu soferii nu aveam probleme, locu meu preferat era sa stau atirnat de scara sau, la troleibuz, pe scarita din spate.
PPS V-am mai povestit, autogara la Adjud, RATA arhiplina, soferu reuseste, cu greu, sa-nchida usa, apare nea Ion, beat mort, incepe sa bata cu pumnu-n usa, deschide bha, sunt membru de partid!
in Brussel daca nu ii omoara pe soferii obraznici ii bat ca pe covoare…e si o autoaparare sa fie civilizat
bine ca la Brucsel oamenii sunt oameni si la noi porci. asa stiti o seama sa denigrati tara.
exista, deja, metrouri fara sofer, ar putea (chiar exista) exista avioane fara pilot, tehnic nu ar fi nici o problema sa se fabrice autobuze fara sofer..
Va dati seama cat eram/suntem de inchisi in mentalitatile noastre daca un singur nesimtit e in stare, are curajul sa lase un copil mic in strada, cu taica-su in masina condusa de el, sa arunce o femeie pe carosabil in mod voit, sa terorizeze practic 50-60 oameni fara sa-i fie teama?! pai la o adica putea fi linsat de catre multime! Dar el, nesimtitul, stie clar ca nimeni nu va protesta, nu se va razvrati impotriva abuzului. Noi insine ne oprim din civilizatie…Si nu ma refer la reactii neaparat violente, iata, cea din povestea soferitei cu motociclistul e de aplaudat! ❗
așa este, BRAVO, MR!
Soferul din amintirile cu pricina era un needucat.
[…] te așteaptă, deși trebuie să plece la oră fixă? (apropo de asta, trebuie să vă spun o poveste oribilă, românească, revin cu ea cât de […]
Fraza scrisa catre public pe autobuzul unor companii de transport ,,educa” pe toti 🙂 ,,nu va place cum conduc, sunati compania” 🙂
bravo Sorine, ai pus pct pa I mare, sunt sigur ca soferu nu avea nici facultate, nu stia nici o limba straina, nu cinta nici la pian, nici nu-l citise pe Cartarescu, nu avea unghiile taiate si nu facuse cursu de dans si bune manere.
Cred ca era din neamu lu manivela, vai de mama lui!
P.S Am impresia ca blogu asta devine un fel de goarna baseasca, numa ala incepuse sa se ia pa rind de profesori, doctori, tinichigii, ziaristi, curve, tiganci imputite.
Hai sa nu exageram, desigur soferu respectiv a facut-o de oaie, nu stim de ce si cum, in ce conditii, poate ca-i murise mama cu doua ore inainte, poate fugise nefasta cu altu, poate aflase ca-i bolnav incurabil, poate era pur si simplu surd, poate, poate… v-as ruga sa acordam circumstanta de nevinovatie si sa nu mai incepem sa ne inflamam pe baza amintirii unei fetite de trei ani. Ati vazut-o poza pa Simona la trei ani? Mie nu-mi inspira deloc incredere 😀
@neamtu: când o să-ți fugă nevasta cu altul, o să te răzbuni pe un copil de 3 ani?
be) amintirea nu e a mea, eu am uitat întâmplarea, mi-a povestit-o taică-meu.
n-are neamtzu norocu ala, sa-i fuga lui nevasta!
ar da de baut la tot cartieru daca s-ar intimpla!
le-ar plimba la toti, copiii, cu autobuzu, sa vada ce palpitant e , ca cu audi e d-a dreptu oripilant!
Oarecum la subiect, cu dedicatie speciala pentru domnul Neamtu Tiganu, o reclama cu muieri si multa tehnologie: http://www.youtube.com/watch?v=emhtp2prOxQ
Intamplare de prin anul 2000, cand eram studenta. Ma apropiam de statia de la Academie si vad un salvator si neasteptat autobuz 136 care venea rar. Am inceput sa alerg, convinsa fiind ca nu va sta sa ma astepte daca nu voi fi in statie cand deschide usile. Si cum fugeam eu asa, frig si vant afara, make-up de proasta calitate (ca in studentie) incep sa-mi lacrimeze ochii. Si-i dadeam cu apa si alergam, ca-n filme.
Ajung in statie rasufland ca o baba, cu ochii rosii si uzi – soferul statea cumintel cu dihai autobuzul aproape gol si cu usile din fata deschise: “De ce plangeti domnisoara, ca oricum va asteptam!”
Asa ca soferii de autobuz e si ei oameni! 🙂
o intamplare trista, da! si ce ai invatat din povestea asta, Simona?
Cea mai puternica amintire cu “soferii patriei” si “ce bine era pe vremea lu’ ceasca” e una de cand aveam (nu-s 100% sigur) vreo 10-11 ani si ma intorceam de la orele de vioara de pe strada Horea (Cluj) catre cartierul Manastur. Acuma la maturitate, distanta asta pe jos nu mi se pare insurmontabila dar atunci cand eram de-o schioapa nu-mi imaginam ca as putea-o lua la picior dupa ce mi-am dat seama ca “nu vine”. Erau zile, erau dupa-amieze (uneori si dimineti, dar astea mai rar, ca nu-si permiteau sa nu “alimenteze” uzinele patriei cu muncitori) cand pur si simplu autobuzele/ troleibuzele nu circulau, sau circulau unul la 30-50 de minute si in fiecare statie erau zeci-sute de oameni uitandu-se toti lung in zare, da’ de-o veni.
Eh, intr-o minunata dupa-amiaza de vara cu temperaturi de peste 30 de grade la umbra, stateam alaturi de alti cativa zeci de oameni asteptand “sa vina”. Si, intr-un tarziu, vine ! Se produce minunea si mai am si norocul (am crezut eu) sa opreasca cu usa din spate exact in fata mea, deci aveam garantat un loc in autobuz. De ce zic noroc ? Fiindca intotdeauna existau oameni care ramaneau pe dinafara, fie ca nu apreciau/ aproximau/ ghiceau unde se va opri autobuzul = usile, fie pur si simplu gaseau sub demnitatea lor sa-si dea coate si sa se imbranceasca pentru a apuca sa urce. Si cum urc cum ma duc glont catre coltul din spate al autobuzului, gandindu-ma ca acolo as avea o sansa mai mare sa nu fiu strivit de multimea care stiam ca va umple la refuz autobuzul. Era doar o iluzie, fiindca oriunde m-as fi postat as fi fost facut sandwich. Problema adevarata a survenit abia dupa plecare, fiindca soferul cu pricina a reusit (nu stiu cum) sa inchida usile. De obicei cand era asa aglomeratie oamenii stateau ciorchine pe scari, usile n-aveau nici o sansa se fie inchise si majoritatea soferilor acceptau situatia fiindca … pur si simplu asta era situatia. Stiau si ei ca nu va mai veni vreun autobuz in urmatoarele multe minute si oamenii nu aveau cu ce altceva sa calatoreasca decat pe jos. Asta din poveste nu, pur si simplu nu a plecat din statie pana cand usile nu s-au inchis. Ok, s-au inchis, am plecat si nu multa vreme dupa au inceput problemele. Era atata lume in nenorocitul ala de autobuz incat suspensiile nu faceau fata, mai ales pe spate, se auzea un zgomot de frecare intre caroserie si roti din cand in cand si chestia asta a dat nastere unei probleme care atunci a fost pentru prima si ultima data vazuta “live” de mine. Cauciucurile pur si simplu fumegau, scoteau fum de la frecare, si fumul asta se vedea pe drum dar ajungea si in autobuz, evident. Credeti ca s-a oprit sau ca l-a interesat lucrul asta ? Evident ca nu, omul stia ca nu are sens sa opreasca in statii fiindca nu mai puteai pune un ac in autobuzul asta, sardele era un cuvant potrivit pentru a descrie cum stateam. Eu eram strivit intre soldul/spatele cuiva si geam, ferestrele probabil ca erau deschise dar nu se simtea lucrul asta, era o caldura sufocanta afara si una si mai infernala inauntru, iar peste toate, mirosul oribil, inecacios, de cauciuc ars. In scurta vreme am ajuns sa respir fum si nimic altceva. M-a cuprins o asemenea panica incat atunci a fost singura data cand, intr-un autobuz fiind, m-am gandit ca daca nu strig, daca nu urlu, o sa ajung la spital in loc de acasa.
Nu ma puteam misca, tot ce simteam era caldura ce parca topea sticla de care eram lipit si fumul ce parea ca vine direct de sub mine. Nici pana azi nu stiu cum m-am abtinut sa nu strig(rusinea de a striga a fost mai mare decat panica, cred) si imi aduc aminte doar ca respiram “printre dinti”, ca sa zic asa, respiram cu taraita si ma rugam in gand sa ajungem odata in Manastur fiindca doar acolo stiam ca va face prima oprire. Cred ca am fost la un pas de lesin, dar cumva am rezistat, n-am strigat si nu m-am zbatut dar nu am uitat niciodata spaima si neputinta si groaza de a nu ma putea misca si de a simti ca ma sufoc in acelasi timp.
Asta e una dintre amintirile despre cum se calatorea uneori pe vremea “regretatului” (intamplarea asta a avut loc prin anii ’80 undeva) dar tagma soferilor nu pare c-a evoluat prea tare de la acei ani tulburi si pana azi; observ ca mai sunt unii care-s ingaduitori cu soferul din povestea Simonei si nu pot sa nu zic doar atat : sunt ingaduitori fiindca n-au trait asa ceva personal ei sau copiii lor. Fiindca nu-mi pot imagina un tata care-si vede fiica de 3 ani fugind in lacrimi dupa autobuzul care pleaca nepasator din statie si striga din toti rarunchii la sofer sa opreasca, soferul isi baga picioarele si tatal se resemneaza zicand, “poate i-a murit mama acum doua ore sau poate i-a fugit nevasta cu altul, hai sa incerc sa il inteleg pe bietul si sarmanul sofer, fata mea se descurca oricum, are 3 ani si ia lumea in piept daca trebuie”.
@mihai: Pai Ceausescu stiu ca si-a primit portia, bang-bang. Acum ce vrei, sa facem o ancheta sa descoperim care era soferul care a traumatizat-o pe Simona, sa-l pedepsim? Uite ce mare si frumoasa si desteapta a crescut!
draga Mihai, calare pe sapte cai, din fericie pt. mine, pa vremea aia nu faceam vioara si deci nu trebuia sa merg cu autobuzu, de altfel pe la noi nici nu prea era autobuz, ca strada era neasfaltata si mergeam pe jos si iarna si vara, chiar si pa ploaie, cind se facea un noroi ca-n mlastina si pa ninsoare. De altfel de aia nu am ajuns fotbalist profesionist, cum mi-am dorit, ca nu aveam cu ce ajunge la stadion, da nici nu eram prea talentat si eram si un pic prea mic si bolnavicios. De la mine pin-la primu mijloc de transport in comun erau ca. 4km, si cred ca ca. 3km pin-la primu magazin de unde trebuia sa cumpar, vara un bloc de gheata pe zi, pt. racitor, ca nu exista frigider, stii cit cintareste un bloc de gheata?
La un violonist ma astept la un pic de logica, ce vroiai sa faca amaritu ala de sofer de care vorbesti tu, cind era atita amar de lume, fii sigur ca daca-ncerca sa-i dea pe citiva jos mai lua si bataie?
Ai avut totusi noroc, imi imaginez ce nasol era daca cintai la viola da gamba sau la contrabas!
Suntem la capitolul soferi de autobuz? Avem povesti din astea. Cele mai recente, iulie 2012, Malta.
Am petrecut 7 zile superbe in Malta, o tara ce se remarca mai mult prin castigarea Eurovisionului de prea multe ori fata de alte tari, decat prin celebrii cavaleri Ioaniti sau mancarica de iepure la tava. O tara cu o populatie de 360 mii, ce la o adica poate fi inghesuita in cateva stadioane mari daca e vorba de vreun referendum. Populatie care e bilingva prin nastere, britanicii fiind la ei acasa. Un transport in comun sublim, ceas elevetian, la minut, doar ca se merge pe stanga. Bine ca n-am inchiriat masina, am avut asa o inspiratie ca nu as avea nevoie de masina pe o insula cu transport in comun. Era bine ca era si ieftin, doar 2.4 euro pe zi abonamentul. Ce sa zic, e groaznic sa te simti in depasire tot timpul, sa mergi in sensuri giratorii invers, totul in oglinda, sa faci stanga ca si cand ai face dreapta. Am doua povesti, the good and the bad, there is no ugly.
Asteptam in statie in Buggiba sa merg catre capitala, vreo 16km. Un englez era cu 3 copii dupa el, doi maricei, la 7-9 ani, si un magadau de 5 ani in carut. Cred ca am mai povestit o data chestia asta aici pe blog. Era mult peste varsta de stat in carut, ca nu mai incapea in el, atarna cu mainile si picioarele pe afara. A mai remarcat si altcineva acest lucru, uitandu-se insistent la un copil de 5 ani stand in carut varsat pe spate. Ma gandeam cum o sa urce ditamai carutul in autobuz. Si vine autobuzul, ceas. Dupa ce opreste si deschide usile, britanoida foarte filfizoana urca impreuna cu cei doi copii mari si se aseaza pe scaune. Britanoidul incearca sa urce cu tot cu carut in autobuz si realizeaza ca nu incape. Acuma nu stiu daca era prima lui tentativa de urcat in autobuz, ca probabil mai vazuse si la el acasa asa ceva, cert e ca dupa trei incercari a inteles ca nu se poate. A dat magadaul jos, care a inceput sa scanceasca a prost, apoi da-i si pliaza carutul. N-am idee cum il montase, dar nu vroia deloc sa cedeze. I-a luat 2 minute sa gaseasca acea clema de eliberare. Dupa ce a urcat, nu gasea schimbat… In tot acest timp soferul a asteptat cuminte, s-a oferit sa-l ajute, dar nu avea cum. A stat autobuzul destul de mult, cam 5 minute cu totul, dar nimeni nu s-a enervat. Nimeni cu exceptia romanilor, care nu puteau pricepe lipsa de gandire in perspectiva a unui om ai carui stramosi au dus civilizatia in alte parti de lume. S-a prostit lumea maica…
La intoarcere din capitala, in alta zi, am avut parte de o cursa pe cinste. Soferul era pilot de curse pensionat, un fel de Jeff Gordon undercover, daca ati vazut reclama cu Pepsi Max. Baiatul pleca din statie si apoi frana sa se asigure. Pleca cu acceleratie destul de mare pentru un autobuz, astfel incat cativa calatori mai inceti au alunecat la prima manevra si s-au proptit in altii sau in barile de sustinere. La urmatoarea statie a repetat figura, iar doua doamne au facut cucuie. La a treia statie s-a umplut autobuzul si deja eram precum cartofii, o masa amorfa balanganita in toate partile. Eram cu niste pretini si unul din ei, asa la vreo 1.90, se trezeste cu un tip tot cat el in brate. La urmatoarea statie un barosan de vreo 150 kile cade cu totul peste el mai sa-i rupa mana agatata de bara si nu mai rezista si se duce la sofer. I-a facut un scandal tipic romanesc, intr-o engleza sa inteleaga oricine, ideea de baza fiind “nu transporti cartofi cu camionul, suntem oameni si mai domol cu acceleratia si frana”, pe ici pe colo fiind inserate si niste “water fuck”. Dupa ce s-a oprit cuvantarea, au urmat vreo cateva secunde de liniste, apoi un iures de aplauze din autobuz. A lasat-o nitel mai moale pilotul ma-sii vreo cateva statii, dar ultimele 3 tot le-a luat cum stia el, iar oprirea in statia de capat a facut-o precum la pit-stop.
Oameni buni, oameni rai si soferi.
@ tetelu : nu ma astept la nimic altceva decat putina empatie cu povestea Simonei dar unii (nu dau nume, persoane importante) n-au gasit nimic altceva mai inteligent de facut decat
sa-i caute scuze “bietului sofer”, vezi doamne poate ca exista circumstante atenuante pentru marlanie/ nesimtire. Eu cred ca nu exista.
@neamtu : daca te astepti la logica din partea mea eu ma astept atunci ca urmasii tai sa cante ei insisi la viola da gamba (ce-o fi si aia) sau la contrabas, fiindca dupa eforturile inumaune pe care le-ai facut pe vremea copilariei (de a cara blocuri uriase de gheata zeci de kilometri) ar fi pacat sa nu aiba de conditii de viata mai bune.
mihai, nu se poate ca sa se existe ca unu care a scirtiit la vioara sa nu stie ce-i aia viola da gamba , vezi aici http://de.wikipedia.org/wiki/Viola_da_gamba
In traducere inseamna violoncel, asta e o vioara mai mare care se pune intre picioare, am un preten care a studiat acest instrument, zicea ca e misto vara, deoarece stai cracanat si nu transpiri la coaie.
@ neamtu #2 : daca tot suntem la capitolul logica, eu unul nu vad nici o legatura intre povestea Simonei si relatarea ta cu blocurile de gheata; dar nici una.
Dupa # 2 observ ca am si o replica – da, am auzit de violoncel, dar nu de viola de gamba. Nimeni niciodata in scoala de muzica nu a folosit expresia asta si nici astazi cand ma duc la Filarmonica la vreun concert (rar, dar ma duc) n-am vazut pe vreun afis scris viola de gamba in loc de violoncel. Si nu, violoncelul nu e “o vioara mai mare”, e pur si simplu violoncel 🙂
Dealtfel, pagina la care faci trimitere e in germana, probabil si expresia e tot in germana; repet, n-am auzit de viola de gamba in 8 ani petrecuti prin salile de pe strada Horea si nici de atunci incoace.
ca tot veni vorba de autobuze, sa va spun si eu ce-am patit: cand aveam vreo 14 ani (deci demult tare… 😀 ) trebuia sa merg in centru la un studio foto sa-mi fac niste poze, nu mai tin minte daca erau pentru buletin sau aveam nevoie la scoala…eu stiam unde e studioul asa ca nu-mi era greu sa merg singurica pana acolo….o colega de a mea care avea nevoie deasemeni de fotografii, a zis ca merge cu mine…bun…am asteptat bus-ul si am urcat linistite…din pacate, pana la destinatie s-a aglomerat ffff tare, astfel incat, cu o statie inainte de a cobora (colega nu stia unde trebuia sa cobaram si habar n-avea unde e acel studio foto) ii spun sa ma ia de mana sa nu ne pierdem una de cealalta…cum eram prinse intre ff multi calatori si fiind si destul de mici, am incercat sa facem slalom si sa ne prindem de mana…asa cuminti am asteptat urmatoarea statie cand a trebuit sa coboram…partea nostima acum urmeaza…in inghesuiala respectiva prinsesem de mana pe altcineva, un tanar, cu care am coborat linistita 😀 ..colega deasemeni se tinea de mana cu un strain si era inca in bus…dupa un moment de nedumerire, am reusit totusi sa-i strig sa coboare la urmatoarea si am luat-o la fuga spre ea…ne-am intalnit undeva la mijocul dintre statii si dupa ce ne-a trecut putin spaima, tin minte ca am ras toata ziua…partea si mai funny a fost ca a trebuit sa asteptam ceva timp, pana sa ne facem poze fiindca eram transpirate, coafura nu mai statea deloc si nici nu puteam sta nemiscate, fiindca de fiecare data cand ne priveam ne bufnea rasul… :P…..
Viola da gamba este un tip de instrumente cu coarde folosite in baroc. Au sase coarde, aveau arcus, erau tinute pe/ intre picioare, de aici si denumirea. Din ele se considera ca au evoluat chitarile. Pentru diferentiere, instrumentele cu coarda care erau tinute in mana se numeau viola da braccio. Din viola da braccio au evoluat instrumentele din familia viorilor: vioara, viola si violoncelul.
Pentru cei nefamiliarizati cu muzica renascentista/ baroca termenul poate fi strain, pentru un violonist sau cineva care a studiat vioara este ciudat sa nu-l cunoasca. Parerea mea.
Daca merg zilnic cu autobuzul vad mereu faze si faze. Uneori cate o batranica care se misca mai incet nu mai apuca sa se urce ca se inchid usile. Si semaforul este inca rosu, si se duce in fata la el sa ii ciocane in geam si degeaba. Alteori pleaca din statie si vazand o batranica care le face semn se opresc din nou si o asteapta.
Cred ca sunt si oameni si jeguri pe locurile de la volan. Si nu as putea spune daca sunt mai multi oameni sau mai multi neoameni pe scaunul soferului.
in lume sunt trei feluri de oameni.oameni buni,oameni rai si soferi
Ce punct pe i, Neamtule, punctam pe educatia elementara,
(de 6 ani de-acasa, atat au mai ramas pentru educatia bunului-simt facuta de familie unui copil), nu pe cantatul la pian sau la volan 🙂
Revenind la auobuz, vreau (si eu sunt pasager de mijloc de transport in comun) sa strig catre toata lumea pasagera 🙂
NU ALERGATI NICIODATA DUPA AUTOBUZE ! 🙂 multumesc
Reacții de pe Facebook:
“Simona, asta e romanul: de kkt ca si acel sofer de autobuz. Bine, mai sunt si exceptii. Asta vine de la indiferenta si lipsa de respect pt cel de langa tine. Am zis.”
“Brr, mi s-a zburlit parul pe mine imaginandu-mi ca as putea pati asta cu fiica-mea.
“ce fel de om? Un Dorel de-al nostru, oricare… cel mai probabil bucureştean”.
“Un sarmozaur perfect infect care-ar fi meritat scos prin parbriz si tocat ca-n custile cu gratii de la MMA!!:
“Un cretin, cum sunt jumatate din soferii sau vatmanii ratb.”
“Nu e om… e un monstru, oricum merita linsat, daca nu de tata, macar de ceilalti parinti din autobuz”
“Oameni si oameni!”
“Mie nu-mi vine sa cred cate povesti horror sunt pe blog, cu relatari similare!”
“Trăim în Romania. Nu?”
Alte reacții de pe Facebook:
“Pleci de la impresia gresita ca aveau oglinzi retrovizoare la hurdubaile alea.”
“Mda…. ce sa zic…..e greu de spus ce fel de om poate face asta…probabil unul care nu are copil.”
“Deci pe blog a comentat cineva cu numele nike la povestioara. si a scris cam asa (citez din minte): doamneee sunt oripilata… nu era semnal de alarma sa-l apese sau ceva…… aoleu nike cati ani ai? 14,15? pai autobuze cu buton de oprire au aparut in romania prin anu 2000. oricum povestioara este oripilanta dat fiind ca eu am patit invers, a reusit mama sa ma urce intr-un autobuz super aglomerat iar animalu’ a inchis usa. si am ramas in autobuz si nu a mai oprit pana la prima.
“la mintea lui nike pe atunci erau capace de veceu cu touch screen”
“In autobuzu’ lui el e ceausescu”
“Pe vremea lui Ceasca, un om tanar (pana-n 30), agatat pe scara in spatele meu a cazut din viteza autobuzului si s-a lovit de bordura. Sangera din ceafa si avea spasmuri. In tim ce eu urlam “pentru asta sa-i multumiti lui Ceausescu”, niste oameni au reusit sa opreasca o Dacie, dar soferul acesteia a refuzat sa-l ia pe tanar, pe motiv ca “i-ar umple scaunele de sange”. Cat despre intrebarea ta, “ce fel de om e ăla care face ce a făcut domnul șofer din poveste?”, raspunsul e simplu. Era ROMAN.”
“Nu sunt parinte, dar nu stiu ce tata isi lasa copilul sa iasa primul din autobuz, in orice conditie. Asa mai zicea si marele jurnalist petre Mihai Bacanu, despre un osfer ce cu bestialitate a pornit motorul, incat o biata doamna a cazut in fund, iar soferul era direct un criminal, in cronica.”
“Eu am o poveste oribila cu un sofer francez de autobuz. Facea naveta intre gara si aeroportul ieftinica de linga Paris nu mai stiu cum se cheama. Eram 6 pasageri care veniseram de la Paris cu trenul si aveam bilet combinat tren + auto. Apare o tipa de vreo douazeci si care nu avea bilet combinat. Omu avea de toate, loc berechet, casa de marcat, cititor de card si pe ma-sa si pe ta-so le avea. N-a vrut s-o ia. Je suis desoleee, desoleee, tres desoleee, cu un aer dramatic declamativ pe mufa. Eu nu sint nationalist, imi stiu si ne stiu bubele de om si neam, da’ atunci mi-a venit sa ma duc la ala si sa-i spun “ce poftesti ma musiu” si sa-i ard vreo doua. Fata a venit cu taxi-ul. Si ce mutre scarbite a facut vreo 5 minute pe drum, desgustat de cretina care nu intelegea de ce el nu poate sa o ia. Muritiiiiiiii cum ziceau Catavencii acu ceva timp.”
dintre toate instrumentele enumerate mai sus, mie imi plac coardele.
dar nu toate, ci numai alea misto.
scuze, am vrut sa zic corzile de chitara.
la ora asta cred ca e scuzabil.
daca nu, nu.
de fapt eram buimacit de povestea simonei.
ce nu inteleg io e cum un tata da drumul din mana unui copil de numai trei ani, si mai ales in apropierea usii unde, se stie, e mai periculos .
poate neantu are raspunsul, eu nu am…
Cursa de autobuz Comarnic – Cimpina, 1984. O femeie insarcinata in luna a 7-a, stagiara la fabrica de ceramica din localitate, cu burtica bine la vedere, se urca in autobuz fara sa mai apuce sa-si cumpere, de la tutungerie, bilet. Intreaba in stinga si in dreapta: “aveti un bilet in plus?”. In mina cu suma necesara pentru a cumpara biletul. In autobuz sint si colegi de ai ei care se uita nepasatori pe geam. In mijlocul cimpului, soferul opreste si o intreaba: “ti-ai gasit bilet? Nu… “Atunci cobori aici”. A coborit si a mers citva km pe jos pina la halta Nistoresti, unde a cumparat bilet si a asteptat autobuzul urmator.
Caz foarte real, intimplat in familie…
@dg: corect este coarde, nu corzi.
@Canadezul: ce oribil!
Ii era mai teama de planul neindeplinit sau nedepasit decat de fetita care alerga si plangea.
Ăla era cu siguranţă ROMÂN !
De nenea de aici ati auzit? De la fratii nostri rusi.
Nu îi acord circumstanţe atenuante mârlanului, dar nu pot să nu observ zilnic stresul şi lipsa de civilizaţie la care sunt supuşi RATB-iştii: nervoşi care vor să coboare în intersecţii, cocalari care vandalizează scaunele, etc.
De mica ai fost scorpie. Omul ala fugea de tine. Cu autobuzul! 😀
Am asistat si eu la o scena in genul asta, poate usor diferita, in care, la metrou Iancului, am urcat toti cei de pe peron in tren, iar cand au inceput sa palpaie luminitele rosii de avertizare ” Atentie se inchid usile” , un barbat, cu un copil de aprox. 6-7 ani de mana, se grabea de mama focului sa coboare scarile sa apuce sa intre in tren. Culmea este ca a reusit, dar in momentul in care usile au inceput sa se inchida, copilul s-a panicat, i-a dat drumul mainii taticului si a ramas pe peron. Tatal disperat, fiind la a doua usa din fata a trenului, a inceput sa ii strige “soferului” sa deschida usile sa isi recupereze copilul, care si el mititetul disperat, cu lacrimi in barbie, striga: tati, deschide usa, nu ma lasa aici!! Tatal repeta: Ma intorc, ramai aici, stai pe scaun, ma intorc. copilul: nu pleca, nu ma lasa….batai in usa, soferul nici un semn.
Se ridica un domn bate in “cabina soferului”, acesta iese suparat nevoie si zice: Ce se intapla dom’leee????? Isi da seama, de ce se intampla, deschide usile. tatal isi recupereaza copilul, tremurand de spaima, tot repeta: Multumesc, vai multumesc, multumesc, etc etc. Credeti ca asta a fost tot? Ntz…..Soferul…..mai iese o data si se pune pune sa ii tine o minunata predica tatalui despre cat de iresponsabil este. despre ce chestii horror putea sa pateasca despre cum putea sa cada pe sine, sa ii faca cine stie ce rautati… s.a.m.d.
Bietul om, cu privirea in pamant, nu zicea decat: Da, da stiu…va multumesc ca ati deschis usa. Soferul nu mai termina……….. pana cand se ridica un adolescent in jur de 15-16 ani, si striga: ” Dom’le am inteles ce vrei sa zici, a inteles si domnu”, a inteles tot metroul. da’ mai taie din ele da’le dreaaacuuuu” si hai sa plecam de aici! 🙂
Se pare ca de atata frustrare, ati cam uitat de unde ati plecat, aveti o parere f buna despre dumneavoastra, dragilor…aveti doar drepturi, faceti nishte comparatii de prost gust. in Belgia i-o astepta nenea ala cu autobuzul pe intarziatii care fug sa mearga si ei doua statii…dar aia se urca pe prima usa, isi platesc calatoria iar soferul le elibereaza bilete… coborarea se face pe la usa din spate 😛
aici ne luam carduletzu` ala… shi-l tzinem acolo pt vremuri de restriste(cand se urca controlorul), d-aia ne imbulzim pe la usa din fata.. si ne tot coboram la fiecare statie chipurile sa facem loc la coborare :)))
Nu mai vorbesc de viteza de urcare si coborare +vorbitul la telefon… ca de, avem atatea afaceri importante… incat tre sa stea toata lumea dupa noi…ia hai mai bine sa ne uitam la barna din ochiul nostru shi sa incercam sa fim mai ordonati, mai atenti… si sa ne facem viata mai usoara… ce parere aveti ? 😛