Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Lacrimi și musaca

N-o să uit niciodată cum am făcut musaca de legume cu brânză. Adică un fel mai ciudat de musaca, la care cartofii erau dovlecei și carnea era brânză.

Se întâmpla în tinerețea mea de femeie necăsătorită, acum niște ani. Am început, cum era și normal, cu preparatul brânzicii, pe care am amestectat-o cu ou, mărar și ceapă și am pus-o deoparte să se odihnească, până mă ocup de dovlecei. Și m-am ocupat cu maximă abnegație de ei, în timp ce mă certam pe mail cu un… cu un… cretin. Mai tăiam niște felii de dovlecel, mă mai opream să tastez un mail. Cam așa.

Eram… nervoasă e puțin spus. Spumegam de nervi. Din cauza mailurilor, logic. Când cearta a ajuns la paroxism, m-am apucat și eu să asamblez musacaua. Un rând de dovlecei, un rând de brânzică, un rând de dovlecei, un rând de brânzică, un rând de dovlecei, un rând de brânzică, un rând de dovle… dar mai bine să mă opresc până nu mă enervez din nou. Când am terminat treaba, am luat în brațe vasul de Jena în care construisem toată tărășenia și am dat să-l bag în cuptor. Doar că nervii, înăbușiți atâta timp în suc propriu, au simțit brusc nevoia să se manifeste vizibil și plenar. Mi-a tremurat mâna, probabil am executat și o mișcare mai smucită, cert e că muscaua a ajuns… exact, ați ghicit: pe gresia din bucătărie a ajuns. Partea cea mai importantă, împreună cu cioburile vasului de Jena. Alte părți mai mititele, au ajuns pe mobilă și pe pereți. 😯

În loc de focul din cuptor, musacaua a cunoscut apa din lacrimile mele. N-am mai putut, vă dați seama, am început să mă smiorcăi cu vorbe. Care vorbe chiar nu pot fi reproduse aici, că mai sunt și copii mici care citesc blogul. Plângeam, strângeam și înjuram, de unde, probabil, și celebrul cântec al trupei Bambi, “Plângeam, strângeam și înjuram, când îi vedeam împreună”. 😆

Acestea fiind zise, vreau să vă anunț că, decât să faceți ca mine, mai bine faceți altfel. Decât să vă certați acasă și tot acasă să vă și preparați mâncarea, mai bine vă certați acasă și, pentru partea a II-a, mergeți la restaurant, să v-o prepare alții. 😉

Există cardul Kill The Bill, care oferă reduceri de cel puțin 20% la restaurantele partenere din București. Cardul e valabil un an de zile, restaurantele în care îl puteți folosi nu sunt puține, iar, din ianuarie 2014, povestea se va extinde și în țară. Vedeți aici lista actuală.

 Dacă aveți vreun restaurant preferat pe care v-ați dori să-l vedeți pe listă, numiți-l, iar cei de la Kill the Bill vor face tot posibilul să vă îndeplinească dorința.

Iar mie povestiți-mi cel mai tragi-comic moment al vostru din bucătărie.

UPDATE: Pentru că sunteți niște amuzanți, Kill The Bill a hotărât să ofere 3 carduri ca premiu celor mai funny 3 povești despre dezastre cu mâncare. Spuneți tot din bucătărie, așadar, și veți putea mânca un an la restaurant, cu superreduceri. Câștigătorii vor fi anunțați de azi într-o săptămână. Adică luni, 14 octombrie. Baftă. 😉

UPDATE 2: Câștigătorii sunt Cornelia, Gabi, Ciușcă și Mihaela. Da, sunt 4 premianți, pentru că cei de la Kill The Bill nu au reușit să aleagă doar 3, atât de simpatice au fost comentariile voastre. Veți primi cu toții un mail de la mine, din care veți afla cum intrați în posesia premiului. Felicitări, să mâncați pe săturate cu cardul Kill The Bill. 😉

86 comentarii

  1. Deci, daca l-ai injurat pe ala de toti sfintii, puteai intitula articolul “Musaca, lacrimi si sfinti”! Na, ca am si votat! 😀

  2. Ar fi multe dar sa incepem cu inceptul.
    Era pe vremurile cand eram o tanara nevasta, o tanara mama si o si mai tanara gospodina. Adica aveam 23 de ani si Sofia 10 luni. Facusem pana atunci doar pui cu orez la cuptor, (pulpe dezosate evtl:D) si celebele piureruri de fructe sau de legume. Cate un ou fiert/ochi, cate un cartof fiert/prajit whatever.

    Pana in ziua in care a trebuit sa fac un pilaf cica adevarat. Cu un pui intreg. Congelat.
    Ceea ce am si facut. Am dezghetat un picut dihania….am bagat orez cat incape in oala plus ceva legume si am dat in fiert. Si apoi la cuptor.

    Eram cu cea mica acasa…restu familionului era șe munte.
    Au venit acasa si au inceput sa manance. Au ajuns pe la mjlocul puiului.
    L-au taiat in doua.

    Inauntru, intr-o frumoasa punga de plastic tare, capul , gatul si ghearele pasaresti.

    Dupa 11 ani, inca se face misto de mine pe tema asta.

  3. Fie.

    Aveam putini ani, vreo 8-9. Parintii erau plecati. Am vrut sa le fac o surpriza, sa pregatesc masa. Stiam ca avem peste in frigider.
    Am luat una bucata crap , am pus ulei in tigaie,am pus crapul in tigaie si am asteptat. L-am pus asa, cu tot cu solzi si mate.
    Uleiul tot incingandu-se, crapul a inceput sa se umfle ca un popcorn si in cele din urma a pocnit. Erau solzi, lapti, branhii pe tavan….eh…

  4. Si 2. Dar NU EU, jur ca NU EU AM FOST ASTA

    Am auzit de una care a primit de la ma-sa cap de miel sa isi faca bors, de Pasti, si l-a spalat cu periuta si pasta pe dinti. Apoi l-a pus asa, cu tot cu dantura, intreg, in oala.

  5. informatie pt. cei care vor sa aiba orgasm de cultura in cap.

    Vasu nu se numeste “yena”, cred ca Simona a invatat de la EBA, ci Jena, deoarece e facut dintr-o sticla speciala din sililkat de bor inventata de Otto Schott in 1887. Din anii 1920 acest tip de sticla se foloseste la numitele castroane de o fabrica din Jena si sunt sub acest nume cunoscute.
    Cred ca e nevoie de interventia urgenta a lu Tata Uraniu!

    Cunoscind talentele culinare ale Simonei cred ca sfatul ei de mincat “in oras” e f. bun.

  6. Eu am comis-o in alt fel, dar tot de la nervi mi s-a tras. Mobila mea din bucatarie are urmatoarea particularitate: in randul de jos am masina de spalat vase, asezata langa cuptor. Nah, si ma certam eu cu barbatu-meu pe o tema orecare (nu mai stiu ce era), si in timpul asta faceam si un chec. Pe cand am gatat de invartit checul in bol si l-am turnat in tava, deja eram furioasa bine. Si iau tava in mana si ma indrept cu ea spre cuptor, numai ca deschid masina de spalat vase in loc de cuptor, arunc acolo tava asa, cu un gest de maxim dispret (dispretul se adresa sotului, nu tavii, dar asa l-am exteriorizat eu), dupa care trantesc usa la loc fara macar sa realizez ce am facut. Sotul a realizat, s-a uitat perplex la mine cateva secunde, dupa care s-a pus pe un ras din ala, asa, cu spume. Si vine langa mine si deschide usa la masina de vase, moment in care am realizat si eu ce-am facut…tava, evident, se varsase, ca doar grilajul din interior nu e drept. Dar macar a fost usor de curata toata mizeria… 😀

  7. @Neamtu: Nic și-a facut deja datoria și m-a corectat cu yena/jena. teoretic, acum ar trebui să apară corect, dacă nu, șterge cache-urile. 😉

  8. Un vas de toata Jena, data viitoare fa-o in tuci…

  9. @Karioka, Sabina, Ela: Doamne, cât am râââââââs! 😆 😆 😆 😆 😆

  10. @Sandman: lasă glumele cu jena, zi dezastre în bucătărie, sigur știi povești :mrgreen:

  11. din ciclu “cum am pus gresie!”
    nefsata era plecata in Ro fro saptamina, erau numa io cu baiatu. Intr-o bruna zi ma suna disperat la munca, vino repede, bucataria e plina de viermi.
    Pa vremea ia amunceam f. mult si veneam f. tirziu acasa. Reusesc sa ma scuz la patron si ajung pe la 6 seara acasa. Intru in bucatarie, unde exista un covor misto de altfel f. gros, plin, absolut plin cu milioane de viermisori.
    Fug la magazin si cumpar saci, gresie, si tot ce trebe. Ma puc, cu fi-miu, de munca, muncim toata noaptea, dimineata mergem la munca, respectiv la scoala, a iesit extrem de bine, o mai am si azi!

  12. @neamtu: păi și de unde erau viermii???? 😯

  13. Singurul “dezastru” de care imi aduc aminte (in afara de micile neplaceri ca mancarea nu s-a fiert/prajit bine) a fost cand aveam aproximativ 5 ani. In ziua aia am tot insistat pe langa maica-mea sa-mi faca o prajitura insa fara rezultat. Profitand de un moment cand atipise, m-am dus in bucatarie si m-am apucat singura de prajitura: am spart vreo 3 oua, am amestecat cu ceva faina , cu cacao, ceva lapte (jumatate din ingrediente tronau pe podea)…la un moment dat a aparut si maica-mea, a facut AVC si apoi a facut si prajitura 😀
    O alta intamplare (dar nu cu mine in rolul principal) a avut de-a face cu cafetiera. Cineva a umblat la ea (nu stiu in ce mod, nu pot sa-mi explic) si rezultatul s-a vazut pe toti peretii si pe tavan. A trebuit sa dam jos tapetul si sa varuim.

  14. Mie mi s-a spart un vas d’asta ( Jena) in cuptor. S-a facut numai bucatele patratele 👿 . Era cu compozitie de pizza – ( sunt vreo 20 de ani de atunci ) .
    Si de aceea nu le mai folosesc la gatit … si nici pizza nu mai fac, e mai buna cumparata 😛

  15. Eram odată la un amic,un tip puțin mai dus cu pluta,dar, mă rog,mai puțin contează…Stăteam în bucătărie,și bunică-sa avea pe foc, o ciorbă,parcă.Ăsta o tot tachina pe bătrână,la care aia supărată,îi zice că n-ar fi rău dacă ar ajuta-o puțin. -Vrei să te ajut?zice ăsta și zbang,în oala cu ciorbă,cartofi întregi,morcovi cu tulpini cu tot,cepe nedecojite,mă rog,tot ce găsise p-acolo…Bătrâna începe să-i zică de dulce,ăsta începe să râdă…Eu mă strecor tiptil pe ușă și-o tai acasă.Cred că a ieșit o ciorbă delicioasă…

  16. A fost o pedeapsă divină.
    1. Pentru că ai folosit dovleceii- ptiu- legumă ignobilă și jenantă
    2. Pentru că ai înlocuit carnea cea bună cu brânză- ptiu, ptiu și ptiu…
    Cât despre dezastre în bucătărie- ha,ha,ha- eram în ultima zi de bursă în Germania- 1993, decembrie- toate strânse și am avut chef de cartofi prăjiți- curățat cartofii, puși pe plita electrică, citit ….la un moment dat- foc în bucătărie. Ca tâmpitul- în loc să-i scot pe balcon să se răcească i-am băgat sub apă- un tavan pătat iremediabil și un porst (eu) care și-a petrecut ultima zi întinzând mizeria pe tavan…

  17. ha, ha, ha, haaaaa. mai ziceți 😆 😆

  18. Aveam vreo 10 ani, cand am incercat sa spal ceva cu detergent…am scapat detergenul in cada, a cazut peste un peste pus de maica-mea la dezghetat cred, in apa, peste care urma sa fie gatit. Ce sa fac, ce sa fac? Neputand sa-i spun maica-mii ca am “spalat” pestele cu detergent, m-am apucat sa l curat cu apa rece (nu era apa calda curenta). Imi inghetasera mainile, spalam pestele si plangeam…si fire albe de la detergent parca tot se mai vedeau prin peste …pana cand a venit taica-meu si a salvat situatia…a curatat el pestele si l-am poreclit Ariel…

  19. Nu eu… sor’mea. Multi ani in urma… eram mititei amandoi (mititei d-aia de la Sandu Cocosatu’ adica)
    Zice ea sa-i faca una bucurie mamii. Si se apuca de facut o ciulama. I s-a parut ei cam zemoasa, asa c-o suna pe ma’sa.
    Mama: mai pune o lingura de faina daca e prea zemoasa. Si pune asta mica. Vreo trei (3) ca i s-a parut chiar ciorba. In fine, termina ea cu vreo ora inainte sa vina mama acasa, si o lasa sa se raceasca.
    Cand a venit mama, a scos ciulamaua din cratita cu dalta si ciocanu.

  20. Eram căsătoriţi de un an şi el poftea gogişi ca la mama lui acasă. Am pus eu aluatul la dospit, a crescut cât a crescut, după care am purces la făcut gogoşi ca la mămică-sa acasă. Atâta doar, că în loc să întind blat subţire şi să decupez cu paharul, luam câte o mână sănatoasă de aluat şi o modelam ca pe chiftele. Tufleam chiftelele maaaaaaari de cocă la prăjit, le scoteam şi le pudram, mândră nevoie mare. La final, după ce am epuizat coca, zic “ Să gust şi eu capodopera…”. Bleah, yack, scărbos: coapte şi pudrate deasupra, necoapte înăuntru. Vine el acasă, salivând încă de pe scări, aruncă geanta, se repede în bucătărie strigând: “Unde-s gogoşile?!”, răspunsul venind sec: “La gunoi. Data viitoare să mergi la mămică-ta să-ţi facă gogoşi, că mie nu-mi ies.”

  21. Placinta cu branza…am avut o tava prea mare la dispozitie si mi-a iesit o placinta inalta de vreo 7 milimetri.
    Prajitura cu visine…tava prea mica si mi-a iesit inalta de vreo 10 cm…
    In gogosi mi-am bagat picioarele pt ca era un aluat groaznic de lipicios…
    Cozonac ars pe fund…de nu stiu cate ori :))) pana am descoperit ca daca pun o tava jos de tot deasupra focului, nu se mai ard.

  22. Eu as vrea sa va povestec cum i-am cunoscut pe colegii de munca ai sotului meu, se incadreaza putin in subiectul zilei. M-a intreaba la un moment dat prietenul (actualul sot) cum ar fi casa mea de vis si i-am zis (i-am repetat chiar) camera cu camera, totul … inafara de bucatarie – uitasem complet. Ei, in aceste conditii, dupa ce am descoperit ca exista si bucatarie, am pus sa fac vestita musaca! Toate una peste alta in cunoscutul vas de Jena, capac deasupra si hop la cuptor, eu la tv. Dupa o vreme incepe sa miroasa a ars. Cu ceva frica, incetisor, m-am apropiat de usa si, cand am deschis-o, tot fumul s-a transformat intr-un vartej numai bun cat sa vad eu luminita de la capatul tunelului: aragazul ardea, flacarile ieseau pe langa usa. Pusesem vasul prea plin si cand a inceput sa fiarba, a dat pe afara si a luat foc. Am inceput sa tremur incercand sa gasesc solutiile. Le-am luat la rand: vecina de la etajul doi! … nu era bine … era (hai sa zicem) corpolenta si pana urca un etaj, explodam! Ok. Pompierii … nu era bine, pana veneau, explodam! Deci tre sa sting eu focul?!?! Mi-am amintit o alta poveste relativ similara, tot a mea, si am decis sa nu incerc cu apa. Macar sa opresc gazele. M-am apropiat gandidu-ma ca gata, asta imi e sfarsitul, am nimerit butonul de cuptor, am stins dar, tragedie, auzeam fasaitul lor in continuare, nu oprisem alimentarea (aragaz cam de aceeasi varsta cu mine doar ca la aparatele astea varsta se calculeaza ca la caini – 1 an al lor/7 ani nostri). Stersesem praful o data pe acolo si mi-am amintit ca vazusem un robinet de gaze legat de o teava. Cu ultimul dram de curaj, am inchis. Cred ca am reusit pentru ca tremuram asa de tare ca l-am convins sa se miste singur, numai cu puterea mintii, nu imi amintesc sa fi pus mana pe el. Am deschis apoi aragazul si, cu un fund de lemn, am reusit sa sting focul. Mi-am aprins o tigara, m-am sprijinit de usa deja neagra si mi-am sunat prietenul, nou angajat la o firma, in prima saptamana. “Iubitule, stii, sunt o eroina, am salvat tot blocul de la moarte!” dupa care i-am spus toata povestea. Prin urmare, a trebuit sa iesim cat de curand la o bere cu totii pentru ca voiau si ei sa o cunoasca pe tipa care face cea mai buna musaca flambata din lume! Si singura.

  23. @cornelia: vaaaaaaai 😆 😆

  24. Ultima mea aventura culinara a avut loc cu cateva luni in urma, era ziua de nastere a fetitei unei prietene si-i promisesem ca-i fac un tort (eu mai fac torturi de fondant prietenilor cand am chef sau cand mi se cere). Asa ca fac blatul, il bag la cuptor, cand sa-l scot, s-a pleostit ca o palarie calcata de tren, ce mai dezamagire totala, caci tortul trebuia livrat in acea zi pe la ora 16, iar atunci era in jur de 12. Ma apuc sa caut pe net tipsuri pt blaturi pufoase si aflu ca trebuie ‘batuta’ putin tava pt ca bulele sa se niveleze. Ma apuc de blatul nr 2, care iese țâță de mâță; cand sa pun in aplicare trucul, poc, se desprinde fundul detasabil al tavii si tot blatul s-a revarsat pe jos si pe masa…Cand spalam eu pe jos cu spor, compozitia care era pe marginea mesei s-a prelins in parul meu, aratam fenomenal. Ok, mi-am spus dupa ce m-am spalat in graba pe cap, astazi e una dintre zilele alea decisive din viata in care mi se pune rabdarea la incercare, asa ca nu m-am lasat…M-am apucat cu ultimele resurse de blatul 3 care a iesit perfect (au dreptate autorii de basme, a 3-a oara e cu noroc :D)… Apoi in graba mare am decorat minunea, de-a iesit o frumusete de zana laudata de toti degustatorii… De-ar fi stiut ei prin ce aventuri trecusem pana sa ia fiinta mirabila zana.

  25. @Nicoba: “Cand spalam eu pe jos cu spor, compozitia care era pe marginea mesei s-a prelins in parul meu, aratam fenomenal. ” 😆 😆 😆

  26. Aceeasi legendara domnisoara care a spalat mielul pe dinti se spune ca ar fi primit ulterior si o gaina de la mama sa. Curatata de pene si maruntaie, dar intreaga. A pus-o la fiert.

    Intreaga.

    Fiind destul de rotofeie, nu incapea in oala. Asa ca a intors-o pret de cateva ore, cand cu curul cand cu capul in apa, pana a fiert.

  27. @Karioka: genială domnișoara. i-o fi făcut și găinii un duș înainte? 😆 😆

  28. Deviled eggs…. ( hmm nume predestinat )
    ohhh, cui nu-i plac ouale umplute ??!! usor , simplu , eficienta maxima .
    pui la fiert 10 oua si o sa ai 20 de portii…yummyy.
    Cineva asteptat- dar nevazut de mult , suna la usa. ( pentru asta se pregateau deviled eggs )
    Deschid, si povestile nedepanate de ani, incep sa curga . Erau atatea de spus .
    La un moment se aud niste pocnituri din bucatarie …..
    hmmm ce sa fie ??!! nimic nu face click , cu toata intrebarea pusa in minte .
    si dai cu povestile inainte..
    cand *pocniturile * au devenit rafale cu un poc si un splash la final …..
    ceva click s-a produs in mintea pusa pe povesti…
    WOWWWW oualeeee, to late , totul era pe pereti, mobila si statica… intr-o cromatica a la Picasso …. yellow period , nu aia blue de-o stim toti . Blue am fost eu dupa…. ( si credeti ca am invatat ceva ??? nope … am avut bis , alte dati -ce-i drept , nu a la Picasso . caci ceva click de la primele * impuscaturi* ( if I’m around ) 😳

  29. Deviled eggs…. ( hmm nume predestinat )
    ohhh, cui nu-i plac ouale umplute ??!! usor , simplu , eficienta maxima .
    pui la fiert 10 oua si o sa ai 20 de portii…yummyy.
    Cineva asteptat- dar nevazut de mult , suna la usa. ( pentru asta se pregateau deviled eggs )
    Deschid, si povestile nedepanate de ani, incep sa curga . Erau atatea de spus .
    La un moment se aud niste pocnituri din bucatarie …..
    hmmm ce sa fie ??!! nimic nu face click , cu toata intrebarea pusa in minte .
    si dai cu povestile inainte..
    cand *pocniturile * au devenit rafale cu un poc si un splash la final …..
    ceva click s-a produs in mintea pusa pe povesti…
    WOWWWW oualeeee, to late , totul era pe pereti, mobila si statica… intr-o cromatica a la Picasso …. yellow period , nu aia blue de-o stim toti . Blue am fost eu dupa…. ( si credeti ca am invatat ceva ??? nope … am avut bis , alte dati -ce-i drept , nu a la Picasso . caci ceva click de la primele * impuscaturi* ( if I’m around ) 😳
    j.

  30. In urma cu 4 ani am vrut sa-i prepar fiului meu un pranz deosebit. Am cumparat cateva fileuri de rechin, am cautat pe internet cateva retete sofisticate si am purces la prepararea lor. Dupa ce am introdus in cuptor tava de…Jena, cu rechinul in ea, of course, am plecat la calculator pentru a trece timpul mai repede, mandra nevoie mare, pentru produsul final din cuptor. Numa’ca dupa 15 minute s-a auzit o bubuitura in bucatarie. Initial m-am gandit ca a evadat rechinul din cuptor, am luat mopul, fiind primul obiect iesit in cale si am intrat cu teama in bucatarie. 🙂 Cand am deschis usa cuptorului, am privit ingrozita tava de Jena transformata in mii de cioburi. 😯 In concluzie….cartofii prajiti au fost mai buni decat fileurile de rechin. 😆

  31. Am comis multe, printre care una cu o prietena care se marita sambata asta si cu care am impartit o vreme haleala si vecinatatea intr-un bloc de garsoniere din Titan.
    Eram tanara, nelinstita si cu buzunarele si frigiderul goale, prin anul 2 de facultate. Alina – prietena si vecina mea – era la fel. Eu traiam din colaborarile pe la ziare, iar ea din conservele trimise de maica-sa si pe care nu prea avea unde sa le inghesuie, in aia 30 mp ai garsonierei decat in bucatarie, sub masa.
    Intr-o seara (nu stiu daca era marti, 13 ori se aliniasera planetele), ne loveste pe noi una bucata foame de tip “poporul chinez”, pe care tot in stil chinez ne-am spus sa o stingem cu orez: hai sa facem pilaf. Pilaf cu leguma, ca aveam in casa doar orez si un gogosar, plus niste suc de rosii de la maica-sa si o urma de smantana de la mine. Merg la ea cu orezul gata ales si spalat, ea da sa caute gogosarul si hai sa ne punem pe treaba. Stanga imprejur spre bucatarie. Am deschis usa bucatariei, moment in care mi-au bubuit urechile si mi s-au obturat brusc orizonturile cumparate de la Optinova din colaborarile pe o luna. Primul lucru care mi-a venit in minte a fost inundatia cu bulion (am vazut la cineva, in bucatarie, o pata mare de bulion pe tavan, de la vecinul de sus care lasase cazanul cu rosii pe foc). Pe jos era plin de cioburi, iar un zgarci cu o urma de celofan ramasese atarnat de de usa de la aragaz.
    “A bubuit bulionul de la mama!”. Atat a mai putut sa spuna Alina, care radea cu sughituri cand eu mai aveam un pic si muream sufocata cu bulion. Ca aveam bulion si in par, si in ochi, si in urechi, si in nas. Cred ca, daca scotoceam un pic, aveam bulion si in chiloti.
    Si am stat toata noaptea si am cules firele de rosii – sau ce a mai ramas din ele – din mocheta, din papuci, de sub fotolii, din sifonier, de pe lustra si din nu mai stiu cate locuri, ba chiar si in baie ajunsese. Am ros cu randul la gogosarul pe care nu l-am mai facut pilaf si am pus la incoltit orezul.
    Toate borcanele de la maica-sa Alinei au stat in bucatarie, intr-o caldura pe care nicio conserva nu o poate suporta fara sa isi puna poalele in cap. Ce nu pricep este cum naiba a bubuit taman cand am deschis eu usa la bucatarie. Noroc ca n-am luat-o de semn rau, ca ramaneam nemancata pana astazi…

  32. Si a mai comis maica-mea una, tot cu o conserva. Se apucase, intr-o toamna, sa puna muraturi si nu stiu cum naiba a facut ca a gresit calculul la sare cu un zero. Si, in loc sa puna 0,4 kg de sare, a zis ea ca trebuie 4 kilograme.
    Si a pus toata sarea din casa, s-a dus sa mai cumpere si a pus-o si pe aia si si-a dat seama ca ceva nu e ok abia cand a vazut ca are mai multa sare decat apa. A lasat cratita aia afara, la zvantat, pana s-a evaporat sarea, ca muraturi ciuciu a mai facut…

  33. Am ras cu lacrimi la povestile unora dintre voi;))) Nu stiu daca a mea e asa de hazlie, dar dau si eu ce-i al Cezarului:)

    Inainte sa imi fac un blog de gatit, am trecut prin nenumarate experiente jenante in bucatarie. In una dintre ele, se facea ca asteptam pe cea mai buna prietena a mea in vizita, impreuna cu iubitul ei. M-am gandit sa imi exersez talentele si sa le pregatesc o mazare cu pui. Pun mazarea la fiert, adaug puiul, ceapa, bulion si las sa scada. Dupa o ora de asteptat, dau sa gust din mancare. Mazarea mai ca devenise pireu, puiul nefacut. Ma uit la ceas, mi se ridica tensiunea pentru ca invitatii mei trebuiau sa intre pe usa din moment in moment. Fara timp de gandire, scot carnea din mancare, o spal sub un jet puternic de apa. O arunc rapid intr-o tigaie si o frig pe toate partile. O bag in mancare si o servesc invitatilor. Din respect pentru mine au luat cateva linguri…
    Mult timp dupa aceea nu am mai facut mazare, va dati seama;)

  34. Pentru vizita unor prieteni am pregatit o tava de friptura. Si ca sa iasa frageda, dupa ce am condimentat carnea si aranjat-o in tava, am stropit-o generos cu vin alb, de la tara.
    Sau asa am crezut eu, ca-i vin alb. Era o tuica batrana, d-aia galbuie si uleioasa, tot de la tara. A iesit o friptura beata, ca am mirosit tarziu confuzia, cand deja bolborosea in cuptor 🙂
    De atunci am obsesia etichetatului.

    Tot o isprava de-a mea, din vremurile in care cuptorul cu microunde era considerat ultima fita in bucatarie. Mi se spusese ca nu se baga chestii metalice in el. Nu mi-au spus sa nu incerc sa fierb oua in el. Eu am … fiert. Am pus 3 oua pur si simplu in cuptor si am setat timerul la 3 minute, sa iasa moi. A iesit o bubuiala ca la Verdun :)))

  35. Da, am si eu o poveste amuzanta de pe vremea cand eram in generala…

    M-am gandit eu intr-o buna dupa-amiaza, acum ceva ani, sa ii fac o surpriza dragei mele mame, care venea de la munca seara si m-am gandit ca n-ar strica sa prajesc niste creveti (erau niste panarame “de creveti” dintr-aia de expandeaza si au miros de peste – ii mai gasesti si in zilele noastre pe alocuri, dar rar…eh, eu eram mare fana a acestor creveti pe vremea aceea)…

    Si pun eu ulei la incins in ceaun si calculez eu asa rapid ca am timp si de un dus, ca tocmai venisem de la fotbal si eram praf din cap pana in picioare…

    Ies eu, cam 15 minute mai tarziu din baie…curata spalata…si ma indrept spre bucatarie…care bucatarie avea usa cu geam dintr-ala semi transparent…si ce sa vezi…lumina zilei nu se mai vedea…doar un intuneric suspect…

    Asa ca intru eu curajoasa in bucatarie…si ma asfixiez instant…tot uleiul ala s-a incins cat s-a incins intr-o veselie si s-a transformat si el in fum, funingine si alte celea..bineinteles umpland toata bucataria…dulapurile…camaaara (camara mare, cu muuulte chestii depozitate)…

    Da-i fuga la baie sa iei ceva de curatat (ma uit in oglinda – Eu si inca 9 negri mititei – numai albul ochilor mai era de mine, restul neagra toata ca deh, funinginea ma imbracase din cap pana-n picioare)…si pune repede mana pe telefon sa-mi sun cea mai buna prietena si cea care saraca ajungea mereu sa ma scoata din belele (ma rog, ea incerca, dar eu tare nazdravana mai eram), ca sa vina sa ma ajute la curatenie…

    Ca sa scurtez povestea…mama, care a ajuns acasa la vreo 3-4 ore mai tarziu, ne-a gasit pe mine si pe Sabina (prietena de care va spuneam), in urmatoarea pozitie: in mijlocul bucatariei, eu pe doua scaune suprapuse, intr-un echilibru grozav de dezechilibrat, Sabina tinand cu disperare de scaune, iar eu cu pensula incercand sa vopsesc tavanu’ (da, am avut timp si de-o fuga in piata, sa cumparam vopsea lavabila si pensule) care tavan era oricum gri petrol de-atata funingine…

    Privirea de pe fata mamei mele…PRICELESS 🙂 (si ce am patit eu dupa ce a reusit intr-un final sa se dezmeticeasca, la fel – culmea, n-am primit bataita, desi o meritam mama-mama, doar mi-a servit o lectie buna: am stat toata noaptea sa curat toaaata bucataria – scos tot de prin toate dulapurile si de prin debara si spalat/curatat fiecare in parte, lustruit mobila si eletrocasnice, intr-un cuvant facut luna bucataria – mai putin pereti – si-a facut mila mama si a chemat un nene sa vopseasca in locul meu) 🙂

    Si mai am povesti…cand am dat foc la blatul de la fereastra de langa aragaz si eu ma uitam si urlam, mama se uita si urla si tot asa…

  36. Eu m-am apucat să fac o supă cremă de ciuperci cu unt. Așa era compoziția…
    După ce am fiert legumele și am topit untul, ca la rețetă, am stins focul și am pregătit blenderul, fără să aștept să se răcească supița. Nu mi-a zis nimeni că nu e ok să pui lichid fierbinte în blender, că se dilată garniturile….drept pentru care, uite toată bucătăria explodată-n ciorbă, cu picături curgând de pe hotă, pereți și bufet…am stat 2 ore să degresez podeaua (amintesc că ciorbița avea unt topit în compoziție), ca să nu ne dăm de-a berbeleacul pe acolo…Eh! Omul cât trăiește învață! 😀

  37. Nici nu as sti de unde sa incep. In primul rand o aventura in bucatarie, nu neaparat cu mancare. Ma epilez singura cu ceara acasa de vreo 10 ani si nu, nu ma doare. 🙂 Asta am comis-o acum vreo 4 ani cred. Era inainte de Revelion si nu era nici dracu acasa, liniste, pace, dar stiam ca trebuia sa vina prietenul meu la mine peste vreo ora. Pun ceara pe foc, o topesc si imi vine “geniala” idee sa o trec prin strecuratoare, cu o treaba o racesc mai repede. Nu stiu nici pana in ziua de azi cum am gandit-o pe urmatoarea: ceara fierbinte turnata intr-un vas de plastic nu prea gros, din acelea care se pot pune in microunde. Era mai vechi si era la indemana. Vasul nu s-a topit din prima, dar pana m-am intors si am aranjat strecuratoarea ceara curgea din vas, pe blat, pe gresie, pe scaunul de langa blat. Cand vad dezastrul in loc sa pun vasul de metal sub el, dau sa fug cu ceara afara in gradina, astfel ca toata bucataria era o picurata. Moment in care suna la usa prietenul meu si se ingrozeste. Am petrecut urmatoarele cu cate un cutitas si am dat jos ceara. Noroc ca blatul e de piatra naturala 😀

  38. Ei, am și eu o poveste.
    Acum 2 ani, proaspătă și rozalie în Elveția, zic să-mi chem ceva colegi de școală de 1 decembrie la o cină românească, vechimea mea în bucătărie la momentul respectiv fiind de vreo 2 luni. Planul, curajos, cu sarmale și salată de vinete (printre altele, ceva pește la cuptor, mămăligă, semilune, nici nu mai țin minte).
    Actul 1 (câteva zile înainte).
    Fiind moartă după sarmalele în foi de viță, zic sigur tre să găsesc viță la turcul din cartier. Și mă duc, și-i explic, și-i mimez, și, sigur, sunt trimisă în sictir la o vitrină frigorifică. Iau de acolo ce văd mai verde, ignor scrisul egiptean și zic că asta e. Când ajung acasă și mi se dezgheață minunea, spanacul vieții. Am înghițit spanacul respectiv cu sughițuri.
    Actul 2 (o zi /o noapte înainte).
    Scena 1.
    Tocmai ni se schimbase bucătăria: mobilă nouă, plită de sticlă, nu mai pupasem atâta noutate cam din vremea când îl plimbam pe T Rex cu lesa pe-afară. Zic băi, nu pot fi neam de traistă, să, Doamne feri, lipesc vânătă de plita cea minunată: pun pe folie de aluminiu! Juma’ de an după acest moment, când am părăsit fabulosul loc, încă mai curățam folie de aluminiu lipită de plită.
    Scena 2.
    Neavând viță de vie, musai să mă reprofilez pe varză. Iau o varză mare și frumoasă, evident dulce, după care mă apuc să cotrobăi netul pentru metode de venit de hac. Citesc pe undeva că se pot opări frunzele în borș; zis și făcut, pun borșul la fiert, dar când să hăcuiesc frunzele, frumoasele mele largi cât o zi de post se rupeau într-o veselie, în cel mai bun caz putând ”salva” câte o jumătate, așa, de-a lungul nervurii. Am abordat chestiunea inginerește, iar rezultatul a fost că am fiert sarmale pe verticală, închise la un singur capăt (cel de la marginea frunzei, partea dinspre nervura centrală stând ca un guler deasupra). Da, deci am avut sarmale în vreo două oale, că le puteam ține pe un singur rând, să nu mi se inunde capetele.
    Epilog.
    N-am mai înjurat decât aluminiul cel lipit, precum și întregul raft cu frunze de viță la conservă, de jde feluri, pe care l-am văzut la vizita următoare. Iar felul de sarmală verticală a fost prezentat ca… specialitate. 😆

  39. Asta e de aici: http://functionara.wordpress.com/2011/08/22/indian-in-romania/

    Este de blogul meu, intre timp temporar abandonat. Am dat copy-paste doar unei bucatici din postul respectiv. Sper sa va amuzati! Cu Indianul la cratita de sarmale. ;))

    SARMALE!!!!

    Asa dupa cum v-am povestit, cand am venit in Romania nu stiam cum arata o bucatarie, decat din poze. Nu exagerez! Repet: in India nu aveam voie ca barbat (nici cand eram copil!) sa intru in bucatarie! Asa cum aici femeilor nu le este permis sa intre in Altarul bisericii! E interzis si gata!

    Asa ca, stand la gazda, in Romania, nu stiam nici macar sa aprind aragazul! Si nu exagerez! Pe cuvant de onoare! Impins de nevoia de a manca si altceva decat biscuiti si lapte, (si-ala rece, luat din supermarket!) si bantuit de spectrul perfuziilor cu glucoza (Apropo! V-am spus ca, desi medic, mi-e teribil de frica de ace?? Nu v-am spus! O sa va povestesc candva…) am inceput sa dau tarcoale masinii de gatit! Stiam ca trebuie sa aprind aragazul cu chibritul. Aprindeam chibritul si il apropiam de ochiul aragazului… si nimic!!! Nu lua foc!! Si asa vroiam in chai fierbinteee!!! Am tras concluzia ca e defect aragazul, si am chemat gazda, sa rezolve problema. Vine asta, ia chibritul, il aprinde, suceste un buton si – iata focul! “Merge! De ce zici ca e defect?” ma intreaba omul. “Aaaaaaaa!!!!” zic eu! “Trebuia sa invart de buton???” Ala se uita la mine ca la extraterestri! “Ma’!” zice, “Stiam ca India e o tara civilizata, cu o cultura vasta, care a dat omenirii invataturile inteleptilor ei! Si tu nu stii sa aprinzi un aragaz???”

    Mda… Cum sa-i explic europeanului ca in India bucataria e “tabu” pentru barbati ? Tac. Pleaca gazda, cu convingerea ca-s oligofren, si eu ma bucur de un chai cald si de faptul ca AM INVATAT SA APRIND ARAGAZUL!!! Yuuupiiii!

    Na! Si-acum, gateste, indianule!!! Gateste! Daca ai sti si cum… Din fericire, in orasul de Zapada nu eram singurul indian. 😀 Aveam si colege indience! Care STIAU sa gateasca! Le-am invitat la mine, la un chai (asta stiam si eu sa fac, de-acum! Traiasca gazda si butonul de aragaz!) Eiii… si m-au invatat ele pe mine! Sa gatesc, ma! E miiinunat sa gatesti! Numai sa gasesti si condimenteeee! (Noroc ca-mi trimit ai mei din India, ca aici nu gasesti condimente! Ce gasesti aici e pudra de talc!)

    Asa… Si ziceam de sarmale!

    Eu, incet, incet, m-am obisnuit cu mancarea romaneasca, fara ca stomacul meu sa se revolte prea tare. (Dupa cateva vome si cateva indigestii, stomacul meu a priceput ca ori se adapteaza, ori se cara inapoi in India, cu tot cu proprietar! Si o sa aiba de-aface cu BUNICUL! S-a strans de spaima, si a acceptat sa manance romaneste! 😀 )

    Am luat-o usurel… Cu pizza, shaorma… si alte de-astea dietetice! (Da. Mananc, carne. Mananc si carne de vaca. Nu, NU mananc cu mana! Cu mana mananca indienii din sud, eu sunt din nord!) Si… am dat de SARMALE!!!!

    O pacienta a primit de acasa un borcan cu sarmale… Afland ca nu are voie sa manance asa ceva, ni le-a dat noua, medicilor. Ei… acum, colegii mei romani au cam strambat din nas, si nu s-au atins. (Comentarii: “Cine stie ce nespalata le-a facut!”) Eu… infometat, si fara fitze, bag furculita in borcan si gust! OOOOO!!! E DIVIN!!!

    Nu stiam cum le zice la cocoloasele alea infasurate, si ma duc la pacienta si-o intreb! “Sarmale” zice. “Cum se fac?” intreb. Si-mi zice femeia reteta: foi de varza murata, ce sa bag in carne, cum sa le infasor… in fine tot procesul tehnologic. “Si le bagi in cratita si le lasi pe foc mic vreo doua ore” imi zice, la final!

    Cum scap din spital, fug la piata, iau varza murata, carne, (condimente aaaaaam!!!), chem niste colegi indieni, si hai sa facem sarmale!! Desfacem foile de varza, punem carnea toccata si biiiineeee condimentata in mijloc si… impaturim. Nu merge! Se desface! Infasham. Nu merge, aluneca! Sucim. Invartim. Rasucim! Degeaba! Se desfaceau si iesea carnea! Asa ca le-am legat cu atza chirurgicala! “O scoatem noi, cand le mancam”, ne-am zis. Booonn. Facusem cam 50 de sarmale. Le pun in cratita, cum a zis doamna. Pun si bullion pe ele. “Le lasi la foc mic cam doua ore” imi amintesc vorbele pacientei. Ok!!! Aprind aragazul, las focul mic si pun cratita. “Acum avem doua ore de asteptat!” le zic colegilor. “Ce facem?” “Pai hai sa iesim in oras si ne intoarcem cand sunt gata” zice unul. Si plecam…

    Dupa doua ore… Nenorocireeeee!!!! Iesea fum gros pe geamul bucatariei!!!! Peretii – negri! Tavanul – negru! Cratita inca ardea!! Sarmale?? Scrum!!! Siiii… da-i si varuieste bucataria! Si spala, si aeriseste, si curatza!!!

    A doua zi merg la spital, la pacienta in salon. “Pai bine, doamna! Mi-ai zis sa las sarmalele doua ore la foc mic, si au ars de era sa-mi ia foc casa! Ce reteta e asta???” “Cum au ars?” intreaba ea uimita! “Cum sa arda??? Trebuiau sa fiarba la foc mic! AOLEUUU!!! APA NU LE-AI PUS???”

    Nu, nu pusesem apa! Nu stiam ca se pune apa la mancare…

  40. @Mihaela, minunat! 😀 😀

  41. Secţia păpuşi, Spitalul 9

    Aventurile mele în bucătărie se rezumă la una singură, că altfel am fost destul de atentă la ce făcea mama şi m-a ajutat şi internetul.

    Aşadar, îmi vine mie geniala idee să învăţ să arunc clătitele cu tigaia, aşa cum am văzut eu că se face la profesionişti. Menţionez că, de când mă ştiu, am făcut cele mai aromate, fine şi delicioase clătite din lume. Nu mă laud! Este cruda realitate, fetelor, puteţi să mă invidiaţi!

    OK, perfect, pregătesc eu aluatul (la vremea aceea nici nu ştiam că există un aparat miraculos care poate să facă cel mai fin aluat într-un timp foarte scurt, cu singurul efort uman de apăsare a butonului de on/off) de mână, gospodăreşte, atentă să nu rămână nici măcar un cocoloş. Operaţiunea odată încheiată cu succes, purced la încercările de azvârlire a pleştilor de aluat din tigaie spre lumea înconjurătoare şi înapoi în tigaie.

    Am menţionat că era vară, geamul de la bucătărie larg deschis, etajul 4? Nu? OK, am menţionat acum. Ah, şi aveam cam 12 ani.

    Prima clătită a avut o soartă nefericită: s-a dezlipit de tigaie, dar numai pe jumătate, aşa ca s-a rupt la prima încercare şi a ajuns pe covorul din bucătărie. Ulterior a luat drumul coşului de gunoi.

    A doua clătită a avut o soartă mai bună: a rămas întreagă, dar în virtutea inerţiei, şi-a luat zborul spre pervazul ferestrei. Am urmărit-o cu inima strânsă cum s-a agăţat de marginea pervazului, apoi s-a prelins uşor şi a aterizat pe pervazul vecinei de la 3. Nu am verificat care i-a fost soarta după aceea, dar sunt sigură că nu a fost una fericită.

    Ai fi zis că după două eşecuri ar fi trebuit să mă lecuiesc. Sau măcar să închid fereastra. Ei bine, nu. Ambiţia m-a mânat în momentul ăla să mai încerc o dată. O singură dată! Dacă n-aveam să reuşesc, aia era, urma să renunţ!

    Am pus aluatul în tigaie, am aşteptat să se coacă pe o parte şi am luat vitejeşte tigaia în mână, am scuturat-o uşor să se dezlipească clătita, apoi, cu o mişcare abilă, am aruncat clătita. Pe fereastră. M-am panicat că-mi zboară clătita, şi ca să nu se întâmple asta am dat să o prind. Cu amândouă mâinile. Nu am reuşit să prind nici clătita, evident, dar nici tigaia, şi aşa, amândouă au aterizat în apropierea vecinului meu care meşterea ceva la maşina din dotare. N-am ştiut asta decât dupa aproximativ un minut când am îndrăznit să scot vârful nasului pe geam. Sigur că Nenea Nuţu m-a văzut şi mi-a strigat de jos: “Miha, mi-ai aruncat tigaia ca să coc clătita şi pe partea cealaltă sau ai vrut doar să mă sperii?”

    N-aveam încotro, era tigaia bună a mamei mele, aşa că am coborât, mi-am cerut scuze, am recuperat tigaia şi nu m-am oprit până când nu am reuşit să întorc clătitele cu tigaia, dar încercările mele s-au făcut numai şi numai cu fereastra închisă din momentul acela.

  42. Doua de bucatareala:
    Aveam cam 6-7 ani si mama ne lua mereu pe mine si pe vecinele nostre ( 8 si 9 ani ) langa ea cand facea prajituri. ieseam de acolo tot o faina dar am capatat o incredere maxima in fortele noastre.
    Intr-o zi ni s-a facut pofta de clatite. noi veneam la 12 de la scoala ai nostrii apareau pe la 4 acasa. Si cum nu vroiam sa asteptam am luat caietul mamei si am facut amestecul de clatite. A fost relativ usor, arata bine si era si gustos.
    Am pus cu polonicul in tigaie la copt. Si cand am zis noi ca e gata pe o parte…hai sa intoarcem clatita. Mama avea o metoda de a intoarce clatitele aruncandu-le in aer, si noi…Batman,Batman 😀 hai sa facem asa ca e usoooooor.
    3 clatite le-am lipit de tavan, una a zburat pe geam 😆 direct in bulevard, si una ne-a cazut in cap. dupa care le-am intors cu lingura de lemn.

    Si a doua, prajitura, tot din caietul mamei in care nu scria nicaieri ca trebuie aprins focul la cuptor. Noi am respectat reteta si am aprins focul cand am bagat prajitura in cuptor. Am realizat o frumoasa talpa de cauciuc care nu se rupea nici de frica 😆

  43. Am si eu una din bucatarie.Depinde de fiecare in parte cat de amuzant poate fi. Ajutandu ma de un blender de ala stick incercam sa fac o supa crema de broccoli.Incercand sa desfund ptr ca invartea greu,mi am retezat un deget pe care nu l am mai salvat.Snge ca la balamuc,sora mea a chemat ambulanta.Aveam un motan:Gruvi.Cu carpa cu ceva gheatza si legat cu alta carpa de catre sormea intru in bucatarie gandindu ma ca e ciudat ca pot simti ca sunt palid.In timp ce Gruvi lingea la blender mie mi se cristalizeaza ideea sa apas butonul care mi a schimbat viata.Imi este greu sa mi amintesc cum l am desfigurat pe Gruvi.Mi a fost greu in situatia in care eram sa ma abtin din ras citind un amestec unic de groaza si nedumerire pe fatza asistentei care s a uitat la Gruvi pret de cateva secunde,nu mi pot da seama cate.Intr un fel Gruvi a murit de batranete.

  44. Doamne, cât am râs! Doamne, cât am râs! Mai vreau! 😆 😆

    @hp: doar la tine sper sincer că e fabulație

  45. la briose inainte

    🙄 vad ca nu sunt singura cu esecuri in bucatarie deci hai sa incepem … doar ca la mine s-a intamplat acum 2 ani parca.
    nu prea ma bucataresc dar cand ma apuca ma confrunt cu ineditul. prin urmare am considerat ca nu este mare bai sa fac niste briose cu ciocolata ca la carte…am avut reteta si toate instructiunile necesare asa ca am purces la drum cu lista de ingrediente, printre care s-a strecurat si amidonul. cum am mers eu cu listuta la cumparaturi am uitat fix de amoniac. nici o problema…am gasit in bucataria mamei ( e echipata cum trebuie asa ca am zis sa incerc acolo ) bicarbonat de sodiu…am stat, am citit ( dar nu indeajuns ) si am concluzionat ca pot substitui amoniacul… zis-si-facut…am amestacat cum cerea reteta cacaoa, cu zaharul brun si ceea ce trebuia sa fie amidon dar a fost bicarbonat de sodiu pana am obtinut o culoare uniforma. Am adaugat cafea si apa si am amestecat. buuunnnn am adaugat si cafeaua si apa si am mai amestecat putin. imediat dupa am pus pe foc, asteptand sa se ingroase amestecul si sa fierb. cum la carte zicea sa amestec non-stop…asa am facut, desi se umflase toata compozitia in oala si ameninta sa dea pe-afara ❓ trebuia sa obtin o consistenta asemanatoare cu lava insa am obtiut in schimb ceva vapori toxici 😕 de bicarbonat de sodiu de nu se poate. convinsa fiind ca sunt pe drumul cel bun am continuat sa amestec. am pornit hota ca deja eram intr-o stare avansata de ameteala si ma miscam oricum doar din inertie si m-am incapatanat sa stau acolo pana obtineam promisa lava…. mare greseala 😯 imaginati-va ca puneti vopsea de par intr-o oala si dati la fiert…se elibereaza la cald dioxid de carbon 😕
    ei bine, am rasfoit de atunci tot ce am gasit despre agentii de afanare din bucataria moderna… dar nici nu am mai facut briose. am in schimb tavite cu toate formele posibile de briose…insa tot mai bune sunt cele din cafenele, restaurante etc. sa le faca cine stie. eu am gasit cele mai bune locuri de halit briose de atunci 😀 cam lunga povestea, dar daca va prajituriti sa stiti ca amoniacul nu este echivalentul bicarbonatului de sodiu… 😳 eu am fost asa entuziasmata la vremea respectiva ca nu am stat sa pun la indoiala asta 😐

  46. 1) EU + o prietena aveam 14 ani. Reteta: ou fiert. Eu plina de talent culinar inca de pe atunci ” Un ou fiert bine trebuie lasat nu mai mult de 5 minute”. Aveam sa aflu atunci ca alea 5 minute incepeau dupa ce fierbea apa.

    2) Eu + o prietena si o colega de apartament. Facultate, 22 ani, imparteam totul. Eu primisem de acasa vreo x litri de lapte si ma gandisem sa le fac surpriza fetelor o super budinca marmorata, decorata, la plic. Fac eu compozitia, ele ca zanele cele bune veneau sa-si ofere contributiile: una punea migdale, una ciocolata etc. Cand sa servesc imi amintesc ca prietena mea avea intr-o punga niste zahar vanilinat si pun pe deasupra la greu- ma gandesc eu- ca decor. Le servesc pe fete si astept reactia. SHOC si Groaza! Nu era zahar vanilinat, era SARE DE LAMAIE… 😯

  47. 1. Pe la facultate, intr un apartament in Piata Domenii, etajul 7.
    Eram 4 fete, 2 surori care imparteau dormitorul si eu si prietena din liceu in sufragerie. Ne am gandit sa facem floricele de porumb. Am facut floricelele fara probleme, dar ni s-au parut cam fara gust asa ca ne-am gandit sa facem caramel (ca la cinema). Zis si facut, incropim noi niste zahar ars (ca pe atunci asta credeam ca e caramelul).
    Repede, cat e zaharul ars inca lichid, tine bolul in mijlocul bucatariei (sa am spatiu de manevra sa torn din cratita caramelul) asa frumos in spirala, din exterior in interior sa aiba si aspect comercial. Ce bine mirosea, ce bine arata maroniu si lucios.
    Fericirea a durat fix pana a ajuns zaharul incins la fundul vasului (din cel mai ieftin si subtire plastic) si caramelul nostru a topit fundul vasului decupandu-l larg astfel lasandu-ne si fara floricele – ca au cazut toate pe jos si cum erau lipicioase si lipite de placutele de gresie din bucatarie – pe care noi, ca studente ce ne respectam – nu mi amintesc sa le fi spalat prea des – in mare pentru ca podeaua era facuta din placute mici de 2cm/2cm de faianta si daca dadeam cu mopul si se udau placutele ieseau din locul lor si trebuia sa stam sa le punem la loc ca intr-un puzzle pt ca aveau si model).
    2. Alta data (aceeasi locatie, aceeasi formatie) am vrut sa facem clatite (asteptam musafiri). In acelasi timp am bagat o friteuza in priza (da, fetele din dormitor erau smechere, aveau friteuza) sa facem cartofi prajiti. Sigurantele de la tabloul de comanda nefiind obisnuite cu fitze d-astea, au cedat si ne au lasat pe intuneric bezna si cu clatitele pe foc. Nici nu stiam unde e tabloul electric (banuiam ca deasupra usii), habar n aveam cum sa scoatem chestiile alea din ceramica si unde sa infasuram firele alea subtirele si oricum nu aveam fire. Asa ca am continuat sa facem clatite la lumina unui breloc (stii brelocurile alea cu un led mic care te ajuta sa vezi unde bagi cheia pe intuneric). Ne au iesit vreo 80 de clatite, bune (nu stiu cum ne ieseau asa de bune ca nu puneam decat faina si apa) si ne am dus in sufragerie sa ne bucuram de ele. Inca nu aveam lumina, musafirii nu mai venisera asa ca ne am gandit sa le mancam singure (4 fete). In sufragerie bezna, asa ca hai sa facem lumina. M am gandit eu (desteapta casei) sa facem asa ca o candela cu ulei (aveam ulei). Nimic mai simplu, am umplut un castron de metal cu hartie, am turnat ulei peste hartii, I-am dat foc si l am asezat in mijlocul sufrageriei. Vreo 30 de secunde a ars frumos, cu flacara jucausa, lumina destul de bine si ne pregateam sa punem dulceata in clatite fericite si mandre de inventie dar si de istetimea noastra. Apoi….a inceput sa arda uleiul si sa iasa un fum negru, da’ urat tare si innecacios. Repede sa stingem focul, cum? Pai cu apa cum altfel? Pfff – apa si ulei incins – not cool – aveam sa aflam imediat cand au inceput sa sara stropi de ulei incins in toate partile si noi ne feream cu pernele de la fotolii tipand toate in acelasi timp sfaturi si idei cum sa scapam de belea. Prietena mea (colega de camera), mai cerebrala, fuge la bucatarie si vine cu un fund si un prosop, il pune deasupra bolului, deschide fereastra si arunca totul pe geam. End of story. Inca mai radem cand ne aducem aminte.

  48. Stiti voi fetele, cum zic mamele (cand tu ai pana in 17 ani si esti multumita ca stii sa faci oua ochiuri si cartofi prajiti-cu astea nu se moare de foame) : “…vino in bucatarie sa vezi cum se face o mancare ca o sa te mariti si o sa dea barbat-tu cu oalele dupa tine! Ce barbat….ce mancare…ca doar nu o sa-mi iau un barbat sa stau la cratita toata ziua…plus ca trebuie sa fie descurcaret (sa stie si el cum se fac ouale ochiuri si cartofii prajiti macar, sa nu moara de foame fara mine). Deci nu ma convingea maica-mea nicidecum sa intru in bucatarie. Intr-o buna zi imi zice sa fac si eu o ciorba(era tarziu, ea nu apucase, eu eram libera a 2-a zi). Eu iau frumos carnetelul si notez:legume (cum se taie, CAT/CATE? asta era intrebarea cheie- restul stiam si eu ca daca pui niste legume tocate la fiert nu ai cum sa dai gres); buuuunnn…perisoarele – floare la ureche: amesteci carnea cu putin orez (intrebare: CAT OREZ? raspuns tipic “DUPA OCHI” ! intrebare: “AL CUI OCHI???”)si un ou, condimente…un fleac. “Si dupa ce pui perisoarele pui si o mana de orez “-primesc eu indicatii. eu iar: CAT OREZ?CATE BOABE DE OREZ? mama: pai vezi tu, ca se umfla… Ma apuc a doua zi de treaba;prima parte a mers rapid, pana cand la sfarsit…mana de orez; iau un pumn de orez si il arunc in oala;amestec;ma uit dupa el…nici nu se vedea; mai arunc un pumn…nimic; inca un pumn…la fel; ma gandesc eu ca o mana de orez poate maica-mea are mana mai mare…deci mai iau trei pumni de orez si ii arunc;si inca unu sa fiu sigura ca nu am pus prea putin. si gata…asteptam sa se fiarba, ce mare lucru, femeile astea se plang ca fac mancare toata ziua, si de fapt mancarea fierbe singura. o las sa fiarba o ora- sa fiu sigura ca e gata. sting aragazul dupa o ora si plec cu treburile mele. intre timp vin parintii de la lucru si isi pun sa manance ciorba de perisoare(eu nu eram acasa). ma intorc acasa, ei isi facusera oua ochiuri. Eu(putin ofensata): nu v-ati saturat doar cu ciorba? Tata:tu ai scapat punga de orez in oala? Eu:nuuuuuuu, am pus o mana, cum a zis mama. El:du-te gusta. Nu va pot descrie cum toate papilele mele gustative erau in stare de soc: orezul s-a ingrosat mai ceva ca un pilaf, si era si biiiiinnneeee afumat!! Ce, maica-mea nu a zis ca tre sa stau langa ea sa o mai amestec din cand in cand! mda…i-am inteles de ce si-au facut ochiuri.

    Alta istorisire scurta(a unei prietene)
    Mutata in casa noua de curand, vine de la servici si face rapid niste calamari pane. I-a prajit si i-a pus intr-un castron. Vine si sotul dupa vreo ora si gusta din calamarii aia., ma rog vroia sa manance pe saturate, dar s-a oprit sa o strige: ce ai pus pe astia? ea: sare si piper.el:nuuu, au gust de detergent, cred ca fac si spume pe la gura. ea vine in bucatarie si gusta- intr-adevar, gust de detergent; in momentul urmator observa ca ea a pus castronul pe chiuveta, langa aragaz, sa-i poate scoate mai usor…si de cate ori scoatea ea calamarul sa-l puna in castron cu paleta, detergentul de vase curgea din dozatorul cu senzor!!!

  49. Cumnata-mea, venita in vizita cateva zile la noi acasa, cu copiii, se apuca sa faca orez cu carne la cuptor pentru ei.
    Se invarte prin casa cautand apa imbuteliata (noi eram toti plecati de acasa, noroc ca am venit destul de repede, sa nu pierdem poanta – ca altfel nu cred ca ne-ar fi zis ce-a facut) si gaseste o sticla frumoasa, de 2 litri, plina ochi cu …apa a crezut ea cand colo era palinca pura si limpede ca apa de izvor 😉 si probabil nu foarte mirositoare.

    Si unde nu umple fata cratita cu palinca, pune si orezul si le da la cuptor.
    Cand am ajuns noi acasa traznea in toata casa a alcool, iar noi ne invarteam dezorientati cautand sursa mirosului, pana am gasit-o in cuptor, in pilaful copiilor.

  50. fiind eu maestră în ale bucătăritului, nu am decât poveşti cu alţii sau aflate de la prieteni. :mrgreen:
    într-o zi fac nu ştiu ce fel cu carne şi le spun lui copil +iubită : vă descurcaţi să faceţi voi o mămăliguţă mică lângă tocana asta, că eu tre să merg la job ? normaaaal, cum dracu să nu ne descurcăm…
    uit instantaneu povestea şi plec. seara când revin, văd din hol prin uşa întredeschisă a bucătăriei, pe un colţ de masă, un ibricel mic de inox plin cu mălai umed prelins pe pereţi. măi, zic, eu le-am spus să facă o mămăliguţă mică şi ei chiar au făcut-o mică, în 100 ml de apă. ok…
    uit iarăşi. trece o vreme, prin casă nici urmă de oameni, uşor suspect dar becul nu mi s-aprinde nici acum. intru întâmplător în bucătărie unde… ce să vezi ???
    every single recipient din bufet, cămară, vitrină (vorba vine, că n-am), cu excepţia paharelor, era plin de mălai dat pe dinafară. nefiert, doar umflat şi revărsat. sun copil : ce e cu diluviul ăsta prin casă ??? a, nimic, zice. am pus 1 kg 👿 de mălai în cratiţa cutare dar când a început să se umfle am trecut o parte din ea în următoarea şi tot aşa, si tot aşa, până s-a umplut şi ultimul ibric şi atunci am închis focul si am plecat la pizza. poate mănânci tu, nouă nu ne mai e foame.

  51. tentativa intalnire cu tip cunoscut pe net.
    nu eram prea decisa, asa ca am mers la o amica sa ne sfatuim.
    am uitat ca pusesem un pui la fiert.
    cand m-am intors, decisa deja sa zic pas, m-am intersectat cu masina de pompieri care pleca.
    in fata blocului, am trecut printre doua randuri de vecini, marea majoritate babe 😀 ce ma bodoganeau.
    un cuvant n-am suflat, in bucatarie la mine, puiul bine carbonizat era asezat frumos in chiuveta.
    m-a lamurit peste 10 min seful de scara, un baiat dragut, care a luat o scara de pe undeva si a intervenit inaintea pompierilor 😀

  52. am patit weekendul acesta.

    mergem la shopping intr`un hypermarket, ne pregatim de o cina (eu cu iubita mea) cumparam legume printre care un saculetz de cartofi, mergem acasa(stam la bloc) ne schimbam, ma ofer eu sa curatz cartofi, si din saculetz surpriza…un soricel!!?

    fuckkkk care o si zbugheste pe sub mese, dulapuri… damn it (stai sa vezi acum imi zic) .. ies din bucatarie! o “sigilez” (inchid usa), merg la iubita mea in dormitor si`i dau vestea cea mare: “iubita aveam un soricel”.

    I se fac ochii cat cepele. se suie in pat si ma ofer mare salvator sa prind soricelul.

    merg in bucatarie si incep marea cautare !! il zaresc sub un dulap! zbang cu matura dupa el…fuge in partea cealalta….apoi iar inapoi..iar dupa el…il lovesc iar….iar fuge…pe la langa aragaz…incep sa ma bag pe sub chiuveta…dau aragazul la o parte….si nu`l mai gasesc …crezand ca s-a dus prin niste gauri pe langa tevile de la caldura!! mai arunc o privire nimik…

    mda.. s-a dus naibii seara romantica asa ca m-am lasat pagubas

    am apelat a doua zi la forte noi si impreuna cu un prieten l`am gasit rapus ori de foame ori de la loviturile primite cu o seara inainte.

    victorie

  53. daca tot vorbim de Jena…. sa va zic si eu o povestioara.
    Maica`mia mare pasionata de vase Jena, mereu cand plec de acasa de la ai mei, imi mai pune de`una alta de mancare in vase Jena, pe care le are de cand eram mic copil.

    si uite asa de ceva vreme statea la noi acasa (unde locuiesc cu prietena) un vas Jena, sacru de la mama. Intr-o zi, iubita mea face o salata beuf, o pune in vasul minune si merge cu el la frigider. Deschide usa atinge vasul care se imprastie pe gresie in cateva mii de bucati de cristal.

    Ma scol din pat, merg ca un vultur 😡 sa vad ce s-a intamplat si incep sa ma transfor intr`un vulcan 😳 …. urmeaza cateva vorbe dulci sinonime cu incapabila, iresponsabila, neindematica urmate de ceva smiorcaieli in baie ale prietenei. ( ca de …era vas Jena de 20 si ceva de ani :D)

    Dupa un timp, ma intreaba maica`mea ” dar vasul Jena? cand il aduci? “.

    Eu: opss….din greseala … l`am spart !!!

    mama: “ei lasa mama…e doar un vas ”

    😆

  54. Acuma, io, doar spun povestea, pentru ca nu e a mea. Doar o barfesc pe cumnata-mea, care s-a gandit sa faca o ciorba, intr-o iarna. A facut-o. Numai ca, atunci cand i-a ridicat capacul sa traga in piept aburul de leustean uscat pe care-l pastra in punga de hartie din bucatarie, si-a dat seama ca in locul leusteanului pusese ierburile pentru ceaiul contra matretii 😀

  55. Maica-mea a avut o patanie similara cu a ta, minus nervi. Acum un an, nascusem pe cea mica si mama facea de jurna p-aci, pe la noi. Si, ca sa nu stea degeaba, a facut un gem de gutui si, din cotoare, a pus de o peltea.
    Intr-o dimineata fooooarte devreme, eu eram cu cea mica si am auzit o debandada maxima venind de jos, dinspre bucatarie. Cum nu puteam lasa fata nemancata, am presupus ca mama e, totusi, adult si-si are singura de grija.
    Pe la 6.30, cand m-am dat jos din pat, maica-mea inca mai strangea dezastrul: pusese borcanele cu peltea pe o tava, sa le bage in cuptor, la sterilizat. A dat cu coltul tavii de plita si vreo 3-4 borcane zvarrrrr, pe gresie, evident, cu stropii, cioburile si dezastrul aferente pe… PESTE TOT!! Si azi, la un an dupa, mai iese sirop dulce-lipicios de sub un picior al blatului de bucatarie si, haaatt-departe, sub blat, pe langa perete, se mai vad cioburi de borcane lucind.
    Amuzant era ca mama mai si umbla pasha-pasha sa stearga si sa spele, saraca, sa nu trezeasca restul casei, si cand storcea laveta aia cu care stergea se temea sa nu ne trezeasca.

  56. Vin eu frumos de la serviciu si trintesc o bucata de carne intr-o oala cu apa. La fiert cu un strop de sare si nimic altceva, era pt. pisoi. Ies din bucatarie, inchid usa dupa mine si imi zic sa revin in maxim 10 minute. Intru in sufragerie, inchid iar usa dupa mine, ma tolanesc linistita si deschid tv pe nou achizitionatul pachet care includea HBO. Incepe un film care ma capteaza total, stau cu sufletul la gura, ma bucur, ma intristez, la un moment dat am si lacrimat de emotie, se termina filmul (o ora jumatate, doua?) si ma gindesc sa fac o pauza de tv. In momentul in care am deschis usa sufrageriei am vazut holul invadat de un fum al naibii de gri si cumplit ca miros. Am navalit in bucatarie, am inchis aragazul, am inceput sa vorbesc singura si sa ma incurajez ca “hai ca e bine, n-a luat foc, taci ca e bine”, de abia puteam respira, am deschis geamul si am vazut un fel de tornada de fum iesind buluc. Oala cu tot cu carnea, carbonizate virtos, au luat calea gunoiului. Problema e alta: in spaima momentului am uitat total ce film am vazut, imi amintesc f clar ca mi-a placut enorm, sint ani buni de atunci si inca incerc sa imi amintesc ce film a fost. Exista si o parte buna a povestii: de atunci nu ma mai uit la tv 🙂
    Si inca una cu matusa mea, draga de ea. Pe vremea cd lucra ea intr-o fabrica, aveau o pauza de cafea. Intr-o zi ramin fetele fara cafea de filtru si decid sa isi faca un ness. O lingura de ness, ce sa mai fierbem apa, ca n-avem timp, hai repede da sticla aia de colo, zis si facut, apa peste ness, ia matusa mea o gura cit juma’de cana… vede stele verzi si cade. Chemat salvarea, salvarea intervenit ultra-rapid, matusa mea e bine mersi, multumim salvarii, bause un ness cu antigel. Antigel in sticla de borsec, mneah.
    Sau cind am vrut sa imi impresionez iubitul cu o prajitura Alba ca Zapada. Ma pun eu pe urmat reteta de pe un site, intii scot toate ingredientele prin toata bucataria, ma pun apoi pe facut blatul, cu un ochi in faina si unul pe internet, ma trezesc ca bag prima foaie in cuptor si imi dau seama ca uitasem vreo 3 ingrediente. Nu-i nimic, vom invinge, foaia se carbonizeaza, sigur a doua iese buna, a doua iese cafenie, pe a treia o scot in 3 minute, usor mai deschisa decit celelalte. Esec culinar, las’ca mi iese crema. Zis si facut, urmez reteta pas cu pas, greu al naibii cu ordinea si cu mestecatul si cu fiertul si cu timpul, in fine, ajung la partea cu untul si zaharul, frec eu bucuroasa ca incepea sa arate a crema si pun si un strop de zeama de lamiie, cum scria in reteta. Dar era prea dulce, eu ingretosata de atita munca, torn increzatoare zeama de la o intreaga lamiie. Crema s-a transformat in mai putin de o secunda intr-o maioneza taiata dezgustator. Ansamblul final a aratat asa (alba ca zapada, da?): 3 foi negre tuci cu crema taiata intre, puse pe sifonier sub o cutie de remi, dupa 30 de ore de speranta ca se vor inmuia si albi pe parcurs, a fost imposibil de mincat si promit sa nu mai intru in bucatarie nici pt fat-frumos, mama lui de bazbuzuc!

  57. Pe aia cu facutul de ochi la microunde o stiti? Uite asa arata cuptorul meu dupa…
    http://www.netfoodie.com/wp-content/uploads/2008/02/egg-explosion.JPG

  58. @ Dana (cu palinca in pilaf la cuptor) – eu am turnat palinca in compozitia pentru gogosi! Mama mi-a zis sa torn niste apa si eu, am insfacat prima sticla si am turnat. Acum, ce e funny e ca desi am realizat amandoua, totusi le-am prajit sa vedem ce iese. Ce brownies cu iarba.. sa vezi gogosi cu palinca …

  59. De aceea prefer sa fac lucrurile pe rand. Lucrurile amestecate nu ies. Poate doar la spalat. Sper ca n-ai reusit sa te tai cu vre-un ciob.

  60. 1. m-am mutat si , in febra mutarile, trebuia sa si gatesc.asa c am facut o minunata ciorba. senzationala as putea spune si , in orice caz, unica. cand s-a apropiat momentul punerii borsului, am luat sticla cu lichidul acela,aceeasi culoare si a pus-o pe toata in ciorba. era socata…………………
    2. prima si inataia ciorba de burta a iesit demential de buna,dar si aprfumata, pt ca i-am pus bucuioc.
    3. cea mai dureroasa
    facem fix,dar fix 72 de borcane de zacusca, muncind cu sarg zi de vara pana-n seara. ma asiguripsesc ca borcanele sunt sterilizate ca lumea, el depositez in camara, luam cortul si bocancul si plecam in munti pentru 2 saptamani. in bucuresti,caldura mare, mon cher.
    la intoarcere acea parte a camarii era artistic decorata cu zacusca ce fiersese de-a dreptul si tasnise din borcane,pt ca borcanele fusesera noi ,iar capacele, din fabricatie nu se inchideau ermetic, dar cine sa le verifice inainte????????????????///

  61. soacra-mea,
    face prima si singura data dulceata de visine.
    sotul, uimit peste masura ca maica-sa a i intrat in bucatarie si a facut asa delicateturi, ia un borcan ,il desface si ia o lingura cu amre pofta si…………….isi sparg eun dinte. soacra-mea lasase samburii in visine,ca doar nue ra sa el curete sa “curga toata zeama”.

  62. sotu’
    las ciorba de burta buna, buna.
    vine acasa, pune toata oala pe foc, adica 8 l , de parca devenise zmeul zmeilor si manca o oala o data. coboara la administratie,ca era administrator pe vremea aia, si sta,sis ta, apoi se duce in subsolul blocului sa vada de hidrofor.in final ajung si eua casa, pe al ora 21. intram impreuna in casa:fum de sa il tai cu cutitul. ma reped in balconul-bucatarie,dar nici sa respiri nu puteai.
    in fine, dupa aerisire competenta decoperim ca uitase aragazul mergand pret de ore bune si ca din 8 litri de ciorba de burta ramasesera cateva bucati de carbune pe fundul oalei.

    eu
    pun in cucta sarmalele sa fiarba mai repde, pun capacul fara a verifica daca supapa e curatata ca lumea.
    dau drumul la foc si ma avant in treburile bucataresti. dupa oarece vreme incepe sa fiarba si sa scoata zgomote ciudate .ma intorc cu spatele si am duc sa spal vasele,cand un jet fierbinte suiera pe langa garnitura.dau sa ma apropii,dar cucta devine tasnitoare fierbinte.umple cu zeama cu bulion tot in jur. ma pozitionez strategic sub masa, trag un prosop pe post de burqa si experimentez mersul piticului.geamurile si peretii arata mai avangardist decat o pictura de picaso. reusesc sa scap neatinsa partial de vulcan, ma rog sa nu explodeze si ajung la un prosop mai mare pe care il insfac cu fermitate. tot in mersul piticului mai mult taras decat pe vine, ma feresc de vulcanul de pe aragaz si reusesc sa ajung la butelie sa o opresc. trimufatoare arunc prosopul peste vulcanul cu bulion.
    ma repliez si imi sterg artistic bulionul ce curgea din parul meu treptat,treptat,chiar delicat.

  63. Eram la munca, al meu barbat acasa harnic si pus pe fapte mari. Ma suna ca vrea sa faca pilaf cu legume si ciuperci. Ii apun reteta si insist pe faptul ca sa puna doar 3 sferturi de cana de orez ca se umfla oricum si e de ajuns. Dupa un timp ma suna inapoi sa-mi spuna ca e prea putin orez ca el mai pune. Insist sa nu mai puna, sa aiba rabdare ca o sa vada el ca e de ajuns. Dupa mai mult timp ma suna iar. A facut , bineinteles, cum a vrut el, a pus mai mult orez , cand s-a umflat a mai pus apa , iar s-a umflat iar a pus apa , pana s-a umplut oala. Oala se umpluse, orezul era nefiert dar nu mai avea unde pune apa asa ca l-a lasat mai al dente. Am venit acasa, am mancat asa rontaind orezul dupa care , fiindca se mai glise oala , a pus apa si a pus iar la fiert.A fost asa de capos ca el a mai continuat sa manance si a 2-a i din orezul minune care nu se mai termina, ba nici nu se imputina, ca dupa ce se mai golea oala punea iar apa si iar la fiert. Cand s-a fiert intr-un final orezul s-a plictisit si l-a aruncat.

  64. Prin clasa a VIII a.. Eram la țară, la bunici și îmi făcusem câțiva prieteni de prin sat. Unul dintre ei își serba ziua de naștere și am decis să îi facem un tort surpriză. Na.. cum stă făina în saci prin magaziile țăranilor, am desfăcut un sac de rafie, am cernut bine, am făcut un blat de pandișpan și l-am pus la cuptor.. Rezultatul a fost chiar o surpriză.. blatul copt era atât de tare încât nu am putut să-l scoatem din tavă…ipsos sau ceva materiale de construcții…

  65. Poveste de-a unui prieten: mama era cu sora sa la tara si voiau sa pregateasca o gaina pentru a o gati: au pregatit apa fiarta pentru oparit si jumulit, au prins gaina dar s-au luat cu vorba: rude, vecini, vreme, recolta etc. In timpul asta gaina era tinuta de picioare. Si asa din vorba in vorba, uitand ca nu-i decapitata inca, a bagat gaina vie in oala cu apa fiarta. Zbaterile gainii si hohotele martorilor le-au readus la realitate.

  66. E cam ciudat ca 80% din ultimele postari sunt reclame… Nu e bine, doamna Simona. :mrgreen:

  67. am prajit creveti in ulei. foc mare, binenteles. asa ca au luat foc in ceaun. cu ce se stinge focul? ai ghicit: cu apa! asa ca am turnat apa peste uleiul care ardea. de-aci e simplu: o parte din ulei a sarit pe perdea, topind-o. alta parte pe mobila din bucatarie, ingalbenind decisiv si iremediabil. ti-am spus de tavanul negru? iti spun. aveam vreo 12 ani asa ca m-au pus la zugravit. de atunci nu am mai mancat creveti…

  68. Intr-o zi cu soare eram la ai mei si se apuca mama sa faca o mancare de fasole. Pune la fiert pe aragaz mancarea si se gandeste sa vina pana in sufragerie. Eu ma uitam (pe vremea aia) la televizor si dupa ce vedem impreuna ultimul calup de stiri, nu mai stiu pe ce post am mutat ca am dat de un film clasic foarte bun. Mama a ramas in sufragerie, absorbita de film pana cand, din senin, incepe sa miroasa a ars in casa. Mama, in lumea filmului, catadicseste sa spuna doar: “Care ametit si-o fi uitat mancarea pe foc?”. Dupa vreo 5 minute am vazut-o cum a sarit inspaimantata de pe canapea si ,alergand spre bucatarie, tipa “Fasolea mea!!!”. Mentionez ca bucataria era relativ mica dar, din cauza fumului, nu se mai putea vedea om cu om. Ceaunul a sfarsit in tomberon cu totul iar mirosul a disparut complet din bucatarie dupa vreo 2 luni :mrgreen:

  69. Supa cu galuste. O minune! Era prin primul an decand ma mutasem cu al meu om. Ma si ma loveste o pohta de supa cu galuste,de numa’-numa’.Doar ca nu stiam s-o prepar. Mami nu era de gasit asa ca iau cartea de bucate a soacra-mii,citesc reteta si m-apuc. Totul struna,gust bun. Vine timpul galustelor.La carte scria ca se iau cu lingurita si se pun in supa. Pai,dupa vreo cinci lingurite am zis ca ma apuca noaptea si mi-am luat o lingura sanatoasa. Pun si pun, pun si pun,pun si nu mai pun ca nu mai aveam niciun loc gol in oala. Mai las sa dea in clocot o data,cum scria la carte ,si opresc focul. N-astept sa vorbeasca cu Doamne-Doamne,pun cu mare greu in farfurie doua galusti si un fund de polonic de zeama,ca doar atat mai aveam in oala si gust. Crantz! Ghiulele. Cu noduri in gat,injurandu-ma pe infundate,nu stau pe ganduri , apuc oala de-o manusa si cu un sughit inlacrimat o rastorn pe toata in buda. Trag apa si ies. Spal cratita,curat urmele,ma pun la tv. La vreo 10 minute ma taie o treaba. O iau grabita spre buda si cand intru pe hol: fleosc! in papuci. Ce mo……ma-sii s-a intamplat,iar m-a inundat vecinul ala surd de la 1? Aprind lumina si ce sa vezi? Galustele mele,impreuna cu bucatile de spinari de pui si alte resturi indoielnice balteau prin baie. Reusisem sa infund buda si,stand la parter I-a fost foarte simplu sa refuleze..Ce a urmat cand mi s-a intors omul acasa? Va imaginati si voi 😀

  70. Doamneee, cat am putut sa rad la peripetiile voastre!!!
    Eu imi amintesc de perioada scolii generale, am vrut sa fac odata tort cu bunica-mea si matusa-mea (oarecum, in sensul ca erau si ele pe acolo). Am ales o reteta destul de pretentioasa (zic eu acum), trebuia sa iasa un tort de ciocolata. Blatul avea ca principal (si singur) ingredient uscat…cacao, care trebuia cernuta in ploaie. Am incercat, noua ni s a parut prea multa in reteta, am pus mai putina, plus ca o parte a aterizat in afara vasului (deh, ploaie). Nu stiu ce naiba am mai pus in compozitia de blat, dar am facut acolo un amestec pe care l-am pus la cuptor, intr-o cratita tapetata cu hartie, de care se ocupase bunica. A iesit ceva greu de descris in cuvinte, o combinatie de smoala (ca aspect) si talpa cleios/uscata, care nu crescuse mai mult de 1 cm (in punctele sale cele mai inalte). Colac peste pupaza, cand am incercat sa il scot din vas, pe fund se putea inca citi un articol de ziar ce facuse corp comun cu blatul, pus acolo cu multa neinspiratie, faina si ulei de catre bunica-mea (la care hartia era sinonima cu ziar). Nu am mai continuat capodopera, in schimb le-a venit ideea sa il dam la catel. Evident, simtindu-se vizibil jignit, acesta a refuzat sa deguste, probabil si de teama contaminarii cu plumb de la tipografie. Asta (ca multi alti factori) m-a traumatizat pentru destui ani, astfel ca o perioada am facut o binemeritata pauza de preparate culinare. Dupa vreo 15-17 ani de atunci, cand m-am reapucat de pregatit dulciuri, mi-am dedicat toata meticulozitatea pentru ca acestea sa iasa brici. Au iesit din prima (prima din perioada asta, de cativa ani incoace) si ies in continuare, am invins, dupa ce acum 4 ani nu puteam sa aprind nici cuptorul de la aragaz, fara fosta colega de apartament prezenta.

  71. Am şi eu o reţetă de găină haiducească friptă la foc de lemne ude.
    Aveam vreo 18-19 ani şi un prieten cu care ieşeam zi de zi la tăiat frunze la câini pe stradă agăţat gagici şi eventual strâns bani pentru o sticlă de vodcă şi nişte ţigări la bucată. Toată treaba s-a petrecut prin noiembrie, aşa că frunze nu mai erau să le tăiem la câini, gagicile dispăreau repede de pe stradă că se întuneca deveme, aşa că nu ne mai rămăsese decât a trei variantă. Prin urmare, eşuasem într-o bodegă unde am gustat ceva, după care îla a zis să mergem până la el acasă, că mai avea niştew ţigări ascunse pe undeva. când am ajuns la el, mă tăiase foamea, aşa că i-am zis să îmi aducă şi mie un colţ de pâine sau un sandwich ceva, că mă rodea vodca la stomac. rămân la poartă iar ăsta revini în 5 minute cu palma-n cur, fără nimic de mâncare. Îl întreb dacă mi-a adus ceva, se scuză şi se întoarce, dar nu intră în casă ci se duce undeva în fundul curţii. Îl mai aştept câteva minute şi revine cu o mână băgată în geacă, ca şi cum ar fi ascuns ceva . îmi zice “hai repede” şi o luăm la trap fără altă explicaţie.
    Stătea lângă un cimitir prin care mai poposeam când trebuia să fumăm feriţi de priviri indiscrete, şi îl văd că se îndreaptă spre poarta lui. Era trecut de 8 seara, noiembrie, afară întuneric, în cimitir pustiu şi cam lugubru.
    Îl întreb ce caută, el îmi zice “nu ziceai, bă că ţi-e foame, vino în p… mera încoa”
    Intrăm în cimitir, ne aşezăm pe o bancă lângă un cavou, iar ăsta scoate din geacă o GĂINĂ!!!!!! Nenorocitul o furase din coteţ, îi sucise gâtul şi o ţinuse strâns în geacă, să nu ţâşnească sângele… Mi-a zis că n-avea nimic de haleală prin casă, aşa că mi-a adus găina, să facem un grătar!!!! Până să apuc să-i explic că n-aveam niciun fel de sculă pt grătar şi că era noapte, omul scurge găina de sânge, îi bagă o mâna pe cur sau pe gât şi îi trage afară maţe şi tot restul, după care începe să o deybrace de pene, cu tot cu piele. Reţineţi că eram în cimitir, pe întuneric, la lumina lunii…
    După ce a umplut aleea de maţe, pipote şi fulgi, de au zis babele a doua zi că veniseră sataniştii să facă ritualuri în cimitir, am mers la o pompă , a spălat găina competent, şi pe urmă hai s-o frigem!
    Am plecat din cimitir, ala cu geaca şi bocancii plini de sânge, şi am mers într-un parc din oraş care e şi pădure. aici am luat-o pe nişte alei lăturalnice, am ajuns într-o poiană şi ne-am pus pe adunat crengi. fiind toamnă, plouase iar lemnele erau ude, dar ăsta era ferm hotărât să mă hrănească pe mine, prietenul lui cel mai bun care îi ceruse un colţ de pâine. Greu am reuşit să facem un foc anemic şi puţin jar, asta a porţionat găina cu mâinile goale, şi până la urmă pe la 12 noaptea am reuşit să o frigem în mare parte. Vreau să spun că în viaţa mea nu am mâncat o friptură la grătar mai bună ca aia. a fost pur şi simplu demenţială pt că lemnele ude au scos mult fum şi i-au dat un gust , să-şi baţi copiii!!!!

    A doua zi, mă duc pe la ăsta să îl iau de acasă şi prind o discuţie între el şi mă-sa mare. Femeia îl întreba dacă nu ştie ceva de “găina aia porumbacă” iar ăsta studia atent pământul din jurul coteţului şi o lămurea : “păi i-ote, bre, astea-s urme de dihor. când dracu o fi venit că n-am auzit câinele să latre ?”
    Deci vă recomand cu căldura!!! Poftă bună!!!

  72. Eram la Budapesta, sotul facea un stagiu acolo, fara sa fi deprins prea multe cuvinte in maghiara (nici eu, nici el). Ce ii placea lui cel mai mult si acolo nu era de gasit la nici un restaurant? Ciorba de burta! Ma apuc sa gatesc, aveam aproape toate ingredientele, imi mai lipsea smantana. Il trimit la magazin, nu inainte de a o intreba pe gazda cum se spune la smantana in maghiara – krém, zice ea. Pana sa se intoarca el, pun totul la fiert, smantana se pune la sfarsit dupa cum stiti, vine cu cutia de krém, o desfac, o torn in ciorba, mi se pare mie cam subtire, dar de, smantana ungureasca! In fine, pun capacul, las sa fiarba bine totul si trecem la servit. Cand colo… avea gust de supa ungureasca … era DULCE! Banuindu-ma de maghiarizare a retetei, sotul ma someaza sa ii spun ce am pus inauntru. Ma uit disperata la cutia de smantana… fuseseram victimele unei omonimii: krém se spune si la frisca lichida… si de asta nimerise sotul meu, ca la decorul cu prajituri de pe cutie nu se uitase! A fost de nemancat, va puteti imagina. Asa ca gazda ne-a servit spre consolare o supa cu visine, bleah!

  73. @Catalin T: cateodata te suspectez ca le inventezi. dar stii ceva? inventeaza-le, sunt minunate, mai vrem. 😉

  74. Eram la prima mea ciorba facuta ever. Deci prin liceu sau generala, ca-s gospodina de mica. Numai ca de atat entuziasm puneam intr-insa toate ingredientele disponibile din casa. Desi era o supa-cioraba de legume, am dat peste un pachetel de gris si m-am gandit ca ar fi super daca as face ciorba de galuste. Cu o lingura presaram grijulie gris in apa clocotinda. Nu mi-a trecut prin cap ca grisul trebuie amestecat cu ceva inainte de a naste galusti. Am fost foarte trista la sfarsitul dezastrului, dar ciorba mea cu gris a ramas in istoria familiei.

  75. eu nu am nici una prea grozava legata de mancare, in afara de cazul in care am facut omleta cu otet in loc de ulei. dar cat timp am stat acasa, mama care nu avea masina de spalat, fierbea carpele de bucatarie cu detergent intr-o oala, ca sa le curete cat mai bine si sa nu ajunga in acelasi lighean cu chilotii. asa ca, fidela vechiului obicei, ma apuc la un moment dat sa fierb si eu carpele. aveam si masina de spalat acum, dar de, obicei instapanit, de la mama… aveam o olicica de vreo 3 l din aluminiu care supravietuise facultatii, tovarasa credincioasa in camin. pun vreo cateva prosopele in ea, apa, detergent, supa completa. dau foc si ma duc la calculator. dupa vreo 2 ore, timp in care mi-a iesit complet din minte, vine colega de apartament sa ma intrebe ce naiba fac in bucatarie. apa fiersese si lasase urme pe margini iar carpa era scrum fin, ca hartia arsa. focul fusese la minim. nu fum, nu zgomot. oala ar fi putut chiar fi folosita din nou in aceleasi scopuri, nu-i ramasese decat o vaga dunga neagra pe fund. insa de atunci spal carpele de bucatarie ca tot omul normal, in masina la 90 de grade si gata.

  76. Cat de simplu este sa gatesti niste paste carbonara.Merge repede,paste,kaizer prajit,un galbenus amestecat cu smantana,condimente si parmezan.Bun.Ma hotarasc intr-o seara ca vreau sa mananc paste.Sparg un ou,il amestec cu smantana,il torn peste kaiser.Instantaneu obtin un fel de omleta lichida.Hm,gresesc undeva?nu.Ok,nu-i stres,arunc minunea din tigaie,facem alta,nu-i mare lucru.Nu mai am kaizer,dar e mai bun cu sunca presata,nu?Sparg din nou un ou,smantana,peste sunca prajita.Si?Din nou,omleta lichida,necomestibila.Buuuuun,stai ca a treia oara e cu noroc.Mare grija,ca e ultimul ou.Pescuiesc din frigider o ultima bucata de carnat.Pentru ca,nu-i asa,cele mai bune paste carbonara sunt cele cu carnat.Bineinteles,istoria se repeta.Arunc totul si ma gandesc ca nici nu vreau sa mananc paste carbonara.E mai bun sosul rosu bolognez,din borcan.Merge repede,in doua minute e gata.In timp ce mananc stau si ma gandesc.Am gresit undeva?Si apoi ma fulgera.Pai daca la sosul de paste in care ar trebui sa pui un galbenus de ou,tu pui oul cu tot cu albus,inevitabil va iesi omleta,nu?logic.

  77. @Rux: vaaai, supa de visine si supa de mere sunt foooarte misto! Dar la ciorba de burta cred presupun ca nu e prea buna frisca dulce! Eu, o data, la un guias, am pus scortisoara in loc de boia, dar a iesit chiar foarte bun, aroma a fost extrem de interesanta. 😀

  78. @Simona: eu nu cred ca exista un om capabil sa inventeze chestiile pe care le povesteste Catalin T 😀 , de unde atata imaginatie? Bag mana-n foc ca-s autentice!

  79. exact asta voiam sa zic si eu; E adevarat ca am o imaginatie bogata si bolnava pe alocuri, dar totusi nu m-ar fi dus mintea pana acolo si ar fi inceput sa-mi iasa fum de urechi daca mi-as fi solicitat creierul in halul asta.

    Mai am o mostra din ciclul “Idoiti la cratiţă” pe care am postat-o la mine pe blog nu stiu cand, si pe care o iau cu copy paste pt ca abia am venit de la munca si mi-e lene sa mai scriu, ca acolo to asta fac:

    Tigaia Dry cooker, pământul de flori şi sfinţii din sinaxar

    Tocmai s-a ales praful de după-amiaza mea de duminică pe care îmi propusesem să mi-o peterec zacând în pat ca o ploşniţă sătulă, asta după ce m-am gândit acum două ore să bag ceva pe sub nas.
    Prin urmare, am luat nişte hălci de carne late cât nişte tălpi mărimea 46, şi le-am trântit în tigaia Dry Cooker, le-am învelit cu buruieni din alea de le zice condimente şi pe urmă le-am turnat nişte vin peste, ca să aibă porcul ce bea în timp ce se prăjeşte. Am pus tigaia pe aragazul făcut lună de maică-mea şi pe urmă m-am retras din bucătărie sa nu miros a chifele în pat. Îm timp ce mă antrenam pentru zăcutul care avea sa urmeze după masă, am simţit un miros uşor de ars dar am zis că poate e de afară, de la vreun ţăran care făcea grătar în faţa blocului. N-a mai durat mult şi am constatat că pe hol s-a lăsat ceaţa din senin şi că din bucătărie se aud nişte sfârâituri suspecte, aşa că m-am dus sa vad ce se întâmplă. Am avut noroc cu flăcările care cuprinseseră tigaia, că altfel nu vedeam aragazul prin fum şi m-am apropiat punându-mi întrebarea ce pizda mă-
    sii se întâmplă. Am constatat astfel că tigaia Dry Cooker se defectase, altfel nu-mi explic cum dracu de se scursese din ea tot vinul, amestecat şi cu grăsimea din hălci. am înţeles după aia că exagerasem cu vinul iar ăsta a dat în clocot şi s-a scurs prin găurile alea din mijloc. Tălpile alea de carne se transformaseră în nişte biscuiţi cu 50 la sută cenuşă, pe care i-am mâncat în fum, direct din mână că nu se mai înfigea furculiţa.
    Am trecut după aia la spălatul aragazului, pentru că n-aveam chef să îmi facă maică-mea seara mai plăcută când ar fi venit acasă şi l-ar fi găsit plin de zoaie. A fost prima dată în viaţa mea când am spălat un aragaz şi pot să zic că am trăit aceeaşi senzaţie ca atunci când îmi luasem maşină şi o spălam de trei ori pe săptămână, de cîte ori ce căca vreo vrăbiuţă pe ea. Frecam gu buretele cu spuma pâna la coate şi simţeam o plăcere aproape orgasmică atunci când vedeam cum se iveşte de sub clăbuci emailul alb în care se reflectau razele soarelui. Mi-a luat mai mult de 20 de minute să înlătur toată spuma şi zoaiele de pe aragaz, si alte 10 minute să ma prind care e şmecheria cu ochiurile care nu voiau să intre aşa cum pe puneam eu. Tocmai când voiam să văd dacă mi se oglindeşte faţa în aragazul proaspăt spălat, nu ştiu cum dracu am dat din coate şi am acroşat un ghiveci aflat prin zonă, care a sărit cu tot cu muşcata din el, s-a dat cu curul de gresie şi şi-a împrăştiat noroiul din el prin juma de bucătărie. Când am simţit senzaţia aia de pâmânt de flori între degetele de la picioare, deja mi-au venit dracii. Acum apucă-te şi adună muşcata, suportă-i mirosul ala scârbos, pune-o în ghiveci şi adună pâmântul de pe jos ca s-a îngropi la loc. Maică-mea tocmai udase florile, aşa că ăla deja era noroi, nu pâmânt, iar când am pum mătura pe el, fiind ca o pastă, s-a întins ca untul pe pâine. Era, deci , nevoie de mop, gălleată cu apă, detergent, şi ala a fost momentul ân care mi-am amintit de divinitate şi am început să înjur toţi sfinţii de care mi-am adus aminte că îi văzusem pictaţi prin biserici.
    Până am terminat de spălat pe jos, terminasem deja de înşirat tot sinaxarul şi aşteptam să ma trăznească din cer.
    Am ţinut-o aşa de la 3 până la 5 fără un sfert, şi singura modalitate de a mă descărca de energiile negative a fost să povestesc aici. Partea bună e că acum a ieşit tot fumul din casă iar în vreo 3 ore cred că dispare şi mirosul de om ars la crematoriu…

    http://catalintz.blogspot.ro/2013/07/tigaia-dry-cooker-pamantul-de-flori-si.html

  80. Cool! Bravo pentru toate povestile.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green