Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Virginul și prietenii lui

I-am cunoscut când eram studentă. Își toceau, la rândul lor, coatele pe băncile facultății. La Politehnică. Mă rog, în realitate, și le toceau mai mult pe mesele unei terase de lângă facultate. Își făceau veacul acolo zi-lumină și, uneori, chiar noapte-întuneric. Între ei, unul mai firav și mai pămpălău, așa. Virgin. Nu știu cum se simțea în ipostaza asta, dar prietenii lui, cu siguranță, nu se simțeau prea bine. Virginitatea amicului lor nu le dădea pace, nu-i lăsa să doarmă bine noaptea, făcea ca berea să aibă gust sălciu, iar mâncarea să nu-i sature. Se zbătea inima-n ei ca peștele pe uscat, de grija situației sexuale a lu’ ăla micu’. Așa că, într-o seară, după ce toată ziua consumaseră cu entuziasm, au decis că pur și simplu așa nu se mai poate trăi, problema necesitând rezolvare de urgență. Like… ATUNCI.

Și au trecut la treabă. L-au luat pe inocent de-o aripă și, fără prea multe explicații, l-au târât la o adresă complet necunoscută lui, a unei doamne care se ocupa cu dezvirginări. Numai când avea ceva de dezvirginat, desigur, căci, în rest, se ocupa cu întreținerea într-un mod plăcut a tuturor cetățenilor care o plăteau, fie ei și dezvirginați cu 50 de ani în urmă. În timp ce unul dintre ei a urcat să-i achite doamnei, în avans, contravaloarea introducerii mititelului în tainele sexului, ceilalți doi îl întrețineau în fața blocului.

Când a coborât și intermediatorul, l-au luat cu toții de-o aripă pe eroul pentru care, câteva etaje mai sus, distinsa defloratoare făcea duș: “Hai!”. “Unde?”, a întrebat el. “Să te dezvirginezi!”, i-au zis, în cor, amicii îmbujorați de emoția faptei generoase pe care tocmai se pregăteau s-o bifeze. Mare greșeală că i-au spus adevărul. Fatală, mai exact, căci socoteala de-acasă a binefăcătorilor nu se potrivea cu dorința din târg a nefericitului virgin. Acesta, practic, nu era deloc dispus să se lase deflorat. Și a zis “Nu!”. “Ba da”, i-au răspuns prietenii și au purces la a trage de el, ca să-l urce cu forța în iatacul în care urma să-și piardă pentru totdeauna neprihănirea trupească. “Ba nu!!!”, a venit răspunsul.

Și nefericitul s-a agățat cu disperare de ușa scării. Și ei trăgeau, și el se ținea, și ei trăgeau, și el se ținea cu amândouă mâinile, iar cu picioarele încolăcise ușa ca puiul de urangutan pe mama urangutăniță. Și a plecat, în seara aia, acasă, le fel de neîntinat cum venise. Căci, până la urmă, prietenii lui au decis că nu e cazul să devină bărbat prin viol și l-au lăsat în plata Domnului să umble prin lume virgin. Poate că așa e și azi…

50 comentarii

  1. Omu poate cauta dragoste nu sex 😀

  2. Vorbă clară din bătrâni… Dragoste cu forța nu se face 🙂

  3. I want my 3 minutes back.

  4. @ tony : here are your 3 minutes. You can shove them up to Uranus as you do with all your other precious minutes, Use plenty of lube !

  5. asa prieteni mai rar! Sa duca dorul problemelor proprii, si sa gaseasca si o solutie!!

  6. “I want my 3 minutes back.” – me too
    common, chiar asa lipsa de …orice, in articolasul asta?!

  7. @Radu: Esti mult prea prost . Fa omenirii o favoare si mori.

  8. @Tony: Upps, ai mai pierdut 3 minute ca să-l înjuri pe Radu. Ce ne facem acum? Tre’ să-ți dau banii înapoi pe 6. Eu zic să te legi cu lanțuri de un calorifer, ceva, ca să nu mai fii tentat să te întorci. Salvează-teeeeeeeeeeeeee!

  9. @Simona : Ai articole f bune , unele mai putin bune, asta de azi e din categoria a doua. Get over it! Iar lui Radu i-am spus practic cum isi poate aduce aportul la evolutia societatii umane, e singura solutie dupa parerea mea. That’s 9 minutes !

  10. Tonitza si Mi’aitza: io zic sa va dati cele 3 minute unul altuia. Oricum nu va ia mai mult.
    P.S. Si cand in sfarshit otzi fi trecut si voi de usha aia puteti sa revenitzi. Pana atunci insa cu sigurantza “articolashul” n-are cum sa vi se para hazliu 😉

  11. @Tony: eu, dacă aș citi cu regularitate un blog care are, de multe ori, articole bune, m-aș abține de la comentarii ca al tău, atunci când unul mi se pare mai slab. Din respect, din bunăcredință, din bunăvoință, din politețe, sunt 1.000 de motive pentru care nu m-aș grăbi să fiu arogantă. a, și în semn că ȘTIU că omul ăla care scrie nu e nici angajatul meu, nici cineva cu care am vreun contract. altfel, citește textul ăla cu comentatorii, către care am dat link. e d-ăla bun. 😉

  12. @Simona : Scuze, nu stiam ca daca vrei sa exprimi o opinie despre un text , trebuie sa ai un contract cu autorul, sau sa-l angajezi sau ceva. Altfel , daca trebuie sa ma abtin de la comentarii usor negative cand ai un text mai slabut, cum sa facem , pun un icon ceva si stim despre ce e vorba,sau cum?

  13. @Tony: Nu trebuie nimic, poți să faci ce vrei tu. Eu ți-am spus ce aș face eu. și înainte de contract, am mai menționat niște substantive pe care le ocolești. Hai să fim sănătoși, că deja vreau eu înapoi niște minute multe.

  14. Simona, eşti o bomboană de fată şi la propriu şi la figurat. Citesc articolele tale şi îmi dau seama că ai o minte brici.RESPECT!

  15. Maica, eu mai am putin de trait si m-am apucat de citit si eu textul cu virginul ca am crezut ca-si da numar de telefon. Deci am citit cam 10 ceasuri (eu citesc mai greu) si degeaba. Nu-i frumos, doamna Simona. Ne dai sperante la doamnele mai in varsta si care mai avem putin de trait. Iata cum mi-am irosit 10 ore din timpul putin care mi-a ramas. Mie cine imi da inapoi orele? Vreau cele 10 ore inapoi. Da’ e posibil asa ceva? 👿

  16. Al dracu’ virgin…

  17. Simona, îmi place cum scrii, dar, și tu acum, să te superi că îți lasă cineva un comentariu negativ. Țțțț. Și nici măcar n-a fost așa de urâcios Tony, doar puțin acid.

  18. Stii ce?
    Mie imi place de virginul din poveste. Se tine tare si nu cedeaza presiunii.
    Aveam un vecin pe care il cheama Virgin (cu “n” nu cu “l”).

  19. Cert e ca acum nu mai e un simplu virgin, ci un inginer virgin 🙂

  20. Asta se intampla acum 17 ani? Cand Piranha era o bomba cu o masa de biliard in mijloc si o camaruta imputita in spate? Si pe amic il strigam “Nila”? Si Regia nu murise? Hmm… Seamana povestea. Dar nu pari sa ai varsta.

  21. simona, luati de la mine 3 minute si vezi si dv. pe dexonline ce inseamna “deflora” 😀 ca sa nu mai aberezi altadata

  22. Motto “Umoru e o chestie f. grea, e extrem de greu sa-i faci pe oameni sa rida, mai usor ii faci sa plinga”.
    – Exista multe feluri de umor, asa numitu sec, englezesc, bagi ceva, se asteapta poanta finala si… poanta finala e… ca nu e nici o poanta.
    -Pe un blog personal, fara pretentii, poti incerca sa faci niste experimente.
    -Poti merge la un spectacol, sa dai bani grei si sa nu-ti placa, asta-i riscu…
    -Simona repeta pin-la obsesie ca nu are contract cu cititorii ei sa-i faca sa rida si ca nu e platita pt. asta. Nu vreau sa comentez.
    -Muza inspiratiei nu e prezenta in fiecare zi, mai are si ia concediu.

    Poate ca noi, comentatorii, ar trebui sa-ncercam ca atunci cind tovarasa nu are cea mai buna zi s-o salvam incercind sa facem noi niste poante bune. In definitiv se lauda Simona ca ar fi blogu ei, da de f. mult timp nu-i mai apartine, fara noi oricum nu ar face doi bani, deci suntem o echipa.

  23. La subiect,
    fiind mai in virsta, cum ar spune Simona, pa vremea noastra subiectu virginitatii era tratat extrem de discret, chiar si-ntre baieti. Mai mult, fetele erau chiar mindre, purtau virginitatea ca o medalie, pe piept. Am cunoscut fete f. sociabile, de gasca, cum spuneam noi, se dadeau in barci da… pin-la un punct.

    As zice ca, la baieti, pierderea virginitatii nu e un eveniment definit, sa-i zicem prima data, nu, e mai degraba un proces etapizat, “prima data” e atit de rapida ca nici macar nu poate fi inregistrata, de abia a doua, a treia si mai ales o serie de trei-patru, una dupa alta ar putea insemna “pierderea virginitatii”, sau mai bine spus descoperirea bucuriei.

  24. Sa intelegem ca doamna de la dus erati dumneavoastra?
    Cred ca frustrarea s-a transformat in idee de articol d presa.
    Oricum, felicitari pentru sinceritate!

  25. Doamne, câți cretini s-au adunat pe-aici!

    @doamna Nedumerita: da, doamnă, eu eram, vreți și dvs. să vă deflorez?

    @Domnu’ cu Dexonline: știu ce înseamnă, era o glumă.

  26. @neamțu țiganu: mă apucasem să-ți răspund, dar mai bine nu mai comentez nici eu.

  27. @ Nedumerita: Serios? Serios?!?! Ati stat atata timp cu ‘nspemii de taste cu functia de delete sub nas si tot ati dat enter la acel comentariu?!

  28. Mie articolul mi-a placut, am ras, nici prin cap nu mi-o trecut ca unii or sa faca scandal si sa ceara banii pardon, timpul inapoi
    . Simona, esti cea mai tare, da-i inainte ca merita, de cand te-am descoperit intru zilnic. Am inceput sa citesc si cartea ta, radeam singur in librarie, cand ajung in ro o cumpar.

    Mai ales sunt de acord cu tine in legatura cu uciderea cainilor maidanezi din bucuresti, care m-au muscat si pe mine de fund si de picior intr-o seara, si doctoritza m-a cusut doar la picior, la fund m-a vindecat mama natura, mai ales ca iubita mea de atunci zicea despre funduletzul meu ca e misto.

  29. Simona, eu zic ca ideea a fost buna, vreau sa zic incitarea noastra sa vorbim despre propria noastra experienta initiatica, ar fi putut iesi mult umor de acolo, dar asa-i in sex, ori e sublim ori e naspa, sexul nu lasa pe nimeni indiferent, deci se presupune a fi unul dintre cei mai puternici agenti comerciali. Dar e foarte usor sa dai gres, pe neasteptate. Oricum incearca sa nu te mai certi cu cititorii, nu ai cum sa castigi ceva din asta. Zurbagii nu vor pleca doar pentru ca i-ai numit cretini, ba chiar s-ar putea sa cheme intariri. Ocoleste momentul elegant si treci la urmatorul subiect pentru ca atmosfera e totul, ea filtreaza cine intra pe site.

  30. O bătrânică, la trecerea de pietoni, se sprijinea de stâlpul indicator. Trecători gârlă, dar nici unul nu o băga în seamă. Noroc cu un tânăr din Oraşudesubmunte. A luat-o pe bătrânică de braţ, şi, comentând nesimţirea bucureştenilor, a reuşit s-o treacă strada. Dacă iniţial bătrânica aproba implicarea şi comentariille sănătoase ale tânărului, la final, în loc să-i mulţumească a izbucnit în plâns: “Mamă, da’ eu nu vroiam să trec strada!”

  31. Am mai spus-o si o mai spun : lasa-teee !Esti asa de penibiluta …

  32. Virginitatea este o stare de grație care devine rapid stare de greață în prezența conformiștilor care confundă binele lor cu binele tău.
    PS: Sunt un comentator care n-a făcut sex de mult, sugestii, tentative, o mână de ajutor?!
    :))

  33. ieri am citit,am inchis blogul si am plecat.credeam ca n-am inteles.
    azi am citit,acelasi fenomen.
    oriunde scrie virgin eu citesc vagin.
    nu inteleg de ce?!!!!!!!!!!!!
    asa ca n-am descis ochii bine si citesc “vaginul si prietenii lui”.la fel ca ieri.
    cred ca e de la roz.
    numai simona e de vina!clar!

    • 😀
      si eu tot vagin am citit si ma gandeam: “oare care sunt prietenii vaginului” 😛
      oricum a fost tare distractiv si asa cu virgin 😆
      vizualizez scena de la scara blocului, cu virginul agatat de usa 😆

  34. A mai spus-o si o mai spun : lasa-teee ! Esti tare penibiluta …

  35. @ nike,
    o fi din cauza asta că și eu am așa de obsedat, ]ncât chiar am scris:
    “Vaginul și prietenii săi gay”
    http://pederanger.wordpress.com/2014/03/26/vaginul-si-prietenii-sai-gay/
    😆

  36. peder anger, jur pe cravata de pionier ca nu am fost si nu sunt obsedata de asta!
    dumitru se intoarce.
    mai,sa fie!
    simo,despre el e vb in text?
    s-a recunoscut si s-a depresurizat?

  37. Unii nu sunt facuti pentru sex. Sau poate nu pentru sex cu femei. :))

  38. Poti face un post separat folosind comentariul lui Virginel cel muscat de fund. Am ras prea mult!

  39. Johnny Handsome

    Ca-n reclamă:
    “Ehee, dezvirginatu’ ăsta nu-i aşa simplu cum crede lumea”

    Matache Macholaru-dezvirginări meşteşugite

    “I-am dat cu rozmarin”

  40. Helena si eu am ras acum, din amintiri, dar atunci nu mi-era a rade. Gaurile din fund si din picior au fost micutze, insa spaima a fost mare. Nici acum nu inteleg cum a avut timp javra sa ma intepe de 2 ori, in timp ce eu vorbeam la telefon cu iubita, noaptea, pe o alee intre blocuri, era intuneric si o baba care m-a salvat desi mergea intr-o carja. Dar cunostea maidanezu` deci avea relatii 🙂 si m-a condus baba pe alee, eu schiopatand si injurand, ea incercand sa ma consoleze, zicandu-mi ca maidaneza tocmai avea pui, si de aia am patit-o eu.

  41. Multumesc pentru repetatele hohote de ras cu care imi incep ziua!

  42. @Urtymud – Nu esti cumva Mircea Badea?

  43. super porcarie ce ai scris..care e faza???

  44. @ Simona: intram pe site-ul asta din placere si cred ca nimeni nu traieste cu impresia ca ai avea contract cu noi sau ne-ai datora ceva. Ei, placerea asta scade cu fiecare tura de comentarii in care cititorii se iau de par intre ei (sau tu ii iei de urechi) pt ca cineva a postat comentarii negative sau obraznice. In caz de obraznicie, inteleg. Dar in caz de comentarii negative, mie una mi se par sanatoase, pt ca ne ajuta sa nu pierdem contactul cu realitatea. Daca nu vrei astfel de comentarii, n-ar fi o idee buna sa scrii un disclaimer undeva, la vedere? S-ar evita multe stari negative. Si mahalagisme.

  45. Bai, pe bune, pe mine chiar m-a impresionat fragmentul asta chiar asa de tare ca efectiv mi s-a pus un nod in gat, “Și ei trăgeau, și el se ținea, și ei trăgeau, și el se ținea cu amândouă mâinile, iar cu picioarele încolăcise ușa ca puiul de urangutan pe mama urangutăniță”, si NU GLUMESC si NU FAC MISTO. Chiar am resimtit empatie si compasiune fata de acel baiat, si as fi vrut sa fiu acolo sa ii iau apararea si vreau sa cred ca as fi facut-o si nu as fi fost las daca as fi fost acolo, insa nu as putea baga mana in foc pt asta, pt ca eu sunt un om care de obcei e las, si nu se baga, dar pe atunci, pe la 21 de ani, eu chiar ma pot inchipui ca i-as fi sarit in ajutor, pur si simplu mi s-a strans inima cand am citit povestea asta. Nu stiu care e scopul articolului, daca are o morala, din tonul lui nu pot sa imi dau seama ff bine de pozitia sau perspectiva autorului, care mi se pare a unui observatoar oarecum detasat, ca si cum ar privi la o intamplare dintr-o lume culturala si chiar biologica care ii e total straina, din cauza folosirii imaginii urangutanilor, dar mie mi s-a parut oarecum ciudata acea detasare chiar si fata de urangutani, ca totusi sunt primate. oar am vrut sa zic asta, ca pe mine textul cu aceasta intamplare m-a emotionat si mie imi pare bine ca colegii acelui baiat l-au lasat pana la urma in pace si nu l-au agresat mai rau.

  46. M-am gandit ca poate asta e un articol anti-bullying, si anti-peer pressure, insa varsta protagonistilor mi se pare cam mare pt activitati de genul asta care sunt mai frecvente pe la sc generala, atat pt fete cat si pt baieti, dar zici ca astia erau studenti, deci peste 18 ani plus cu Bacul luat, adica nu mi s-a parut ceva prea realist, deci nici indeajuns de credibil pt a lansa o discutie serioasa anti-bully-ing.Cred ca si de aia multi comentatori au rams oarecum interzisi sau confuzi re ce naiba sa comenteze la articolul asta, pt ca nu face parte din experiente asa mai comune din viata majoritatiii celor care citesc de pe blogul tau, cred eu. Eu am reactionat ca si cum as fi reactionat la un soi de literatura dramatica care descrie conditii de agresiune umana dar nu ma gandisem initial la bullying, nici la peer-pressure, pt ca drept sa spun eu nu am avut experiente din astea nici cand eram in sc generala, dar, ma rog, eu am avut o copilarie mai privilegiata decat media, cred eu, plus sunt si cam bolovan si neatent asa in general si cam neinfluentabil, sunt de fapt cam incuiat si probabil incapatanat, nu deosebit de flexibil deci nici prea usor influentabil, sau daca ma bate cineva la cap prea tare, chiar tind sa resimt agresivitate/enervare, desi, ma rog, cand devin asa mai agresiv, de obicei ies ridicol-caraghios mai degraba decat autentic periculos….asa mi s-a transmis de cand eram mic, initial de mama pe care efectiv o pufnea rasul fara sa se poata abtine de cate ori deveneam eu furios sau daca ridicam vocea, sau ulterior am avut si colege de clasa, care prin sc generala m-au tachinat de vreo 2 ori doar asa ca sa se distreze cum ma bosumflam eu, ca eu chiar ca devin total confuz daca simt suparare/agresivitate fata de o persoana de sex feminin, adica efectiv nu stiu ce sa fac, intru in panica totala, ca nu pot nici sa ridic vocea la ea, nici sa o imping, nici sa ii intorc spatele, (ca eticheta mi se pare ca atunci cand esti in fata unui monarh, nu poti sa ii intorci spatele, trebuie sa te retragi asa inclinat, cu privirea in pamant, dar tot cu fata catre ea, mergand cu spatele si sperand sa nu dai cu fundul de vreo vaza pretioasa), nu pot nici sa fiu rautacios, pt ca mi se pare ca nu ar fi moral, habar nu am ce sa fac si incepe sa ma doara capul si sa ametesc, si simt asa un soi de cutit in stomac, e ceva ff neplacut, dar de aratat la mutra, arat ca un caraghios total in clipele alea !

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green