Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Astăzi, despre autovătămare

Ieri, m-am aplecat să mă încalț și am dat un cap în tocul ușii de am auzit instant un stol de păsărele ciripindu-mi. Ba au tras și un zbor în jurul căpățânii mele, căci, când m-am dezmeticit, pluteau și fulgi în aer și vedeam și stele verzi. Acum cinci minute, era să cad din picioare, în casă, doar pentru că am călcat strâmb. O veșnică cursă printre cucuie, julituri, vânătăi și tot felul de alte contuzii autoprovocate e viața mea. Când mă ridic din pat și e geamul deschis, mă înfig cu umărul în el. Când vreau să ies pe ușă, nimeresc pe lângă ea, cu capul în zid. Măcar o dată pe zi, Nic mă aude țipând “Aaaaaau” și își face apariția, pe jumătate livid și îngrijorat, pe jumătate curios să afle noua metodă prin care mi-am făcut rău. 😆

shutterstock_83346199

Spuneți-mi că nu sunt singură, că mai sunteți și alții ca mine. Mai ales altele, ceva îmi spune că e ceva tipic feminin, ca și faza cu foamea. :mrgreen:

Foto Shutterstock

91 comentarii

  1. Si mie mi se intampla des din astea, mai ales clantele nu ma iubesc de nicio culoare 😛 Nici cu echilibrul nu stau bine, ma impiedic de aer…am vanatai pe care nici nu stiu cum le-am facut…dar cum am cazut din maxi taxi v-am zis? L-am luat din strada si nici nua asteptat sa inchid usa ca lumea. La prima curba m-am dezechilibrat si am cazut pe usa, care s-a deschis si am picat in strada..mi-am julit genunchiul drept, din buza imi curgea sang
    .eu m-am suit impasibila la loc. Lumea imi dadea servetele, mi-au facut si loc sa stau jos. Am avut noroc ca pe banda 1 nu venea nimic, ca altfel nu mai postam aici. La vreo 3 saptamani dupa asta au bagat autobuze 😛

  2. Mie nu mi se intampla des din astea 🙂 (da, am venit sa ma laud).
    E vorba de instincte, de reperele de echilibru, aprecierea distantei, o fi de la otolite, etc. ideea ca fiecare om are o marja de eroare.

    P.S. asta nu e auto-mutilare, ci doar accidente domestice 🙂

    • normal că nu e automutilare, era o glumă 😉

    • Asa se intampla cu aceia care pretuiesc mai mult ideea decat materia. Iar cand circuitele sunt supraincarcate… 🙂

    • Uite ca exista si “o femeie” care stie sa dea explictii. Pana in acest moment credeam ca e vorba de “automutilare”!!! bine doamna “o femeie” ca deschizi mintea oamenilor, ca altfel am zacea toti in nestiinta, asa cum zaci tu in lipsa de simt al umorului.
      P.S.– ai prins vreodata sensul unui banc, si ai ras daca ai facut-o? Mira-m-as! 😆

  3. Unii au o conexiune inexplicabila intre degetelul mic de la picior(fie el stangul sau dreptul) si mobila din casa 🙂 ei bine, la mine, vecinul degetelului mic si mobila din casa au o relatie de nedespartit; o dorinta imensa intre deget si mobila! si uite asa, intr-o saptamana am reusit de vreo 3 ori sa le alin dorul si sa imi provoc dureri crancene; durere sora cu o fractura de toata frumusetea 😀 ; vanatai, revarsari de sange…iubire pe fata intre falanga mea si decorul din casa 🙂

    • @ Nico Si pe mine ma omoara degetele astea mici de la picior, vor sa ia toate scaunele in brate! De mica am problema asta si nici acum nu am scapat de ea :))

    • Eu chiar ma gandeam ca noi baietii avem un al 21-lea deget care pare ca a fost construit ca opritor pt coltul mesei din sufrajarie. :”>

  4. Si eu la fel, deja sotul se asteapta in orice moment sa imi rup ceva. de cand sunt insarcinata si mi-a crescut burta ma lovesc de orice, uit ca am b urta si ma ba pe unde nu am loc, ma lovesc de tocul usii cand ies din camera sau la bucatarie de usile mobilei deschise, calc stramb cu saldale cu talpa joasa, daca ma ridic din pat e un adevarat succes sa nu ma lovesc de ceva :)) dar mai am o luna si un pic si sper sa imi revin la normal:D

    • Cand eram gravida si eu ma izbeam de tot felul de lucruri. Ma loveam mai ales la cap, de parca nu erau suficiente atacurile de prostie specifice perioadei (se spune ca sunt unele femei care nu au asa ceva dar eu am patit destule). Sotul meu, mai in gluma mai in serios mi-a cumparat o casca de ski pe care cica o gasise la reduceri.
      De cand sunt mamica sunt mai atenta, parca nu am mai avut incidente majore care sa se lase cu vanatai, dar in tinerete ma loveam frecvent de cele mai neasteptate lucruri. Pasiunea mea erau usile din sticla, nu le vedeam niciodata.
      Cand mi-am cunoscut sotiorul aveam arsuri de la fierul de calcat, bube in genunchi pentru ca fusesem la tara si era drumul denivelat si o ciupitura pe nas de la perus. A ramas cu mine saracul, cred ca s-a gandit ca poate ma protejeaza de mine insumi.
      Acum mai am probleme cu vederea de noapte. Obstacolele reale nu le vad dar copaci si stalpi inexistenti da. Daca nu am o lanterna sau pe cineva care sa ma ghideze…nici nu vreau sa ma gandesc ce mi se poate intampla.

  5. Aaaaa, nu, nu e ceva tipic feminin. 😀

    • … doar că sînt ele mai ghinioniste decît bărbații, în general. Poate de aia-i zice „sexul slab”? 😉

  6. 1. Dorm pe-o parte, cu un picior flexat in sus. Odata l-am flexat prea tare, am ridicat brusc in sus in timp ce ma ghemuiam de spate. Drept rezultat, mi-am dat un genunchi in ochi prin somn. M-am trezit complet buimaca “care dai ba, care dai?”, mai ales ca mai si dormeam singura. Ochiul fiind o zona sensibila, a arborat vreo 15 zile un curcubeu propriu, ba galben, ba mov, ba verde, ba negru. Tata s-a jurat pe tot ce-a putut aduna din memorie ca nu m-a batut. Nu l-a crezut nimeni. Nici pe mine. “Cum sa-ti dai un genunchi in ochi? Imposibil.”
    Sa fi vazut cu ce priviri de mila / dezaprobatoare ne intampinau oamenii cand mergeau pe strada :))

    2. M-am infipt cu capul in turturele lustrei cand incercam sa impaturesc o lenjerie de pat. Sange peste tot, tacerea mieilor, nu alta. Nu durea, dar era impresionant vizual.Am impresionat si pe aia din metrou, ca s-a pornit iar sa curga la vreo juma de ora dupa ce iesisem din casa.

    3. Am degetele mici de la picioare opozabile. Nu cred ca din nastere. Cred ca s-au rupt sau ceva, de cat le-am tot infipt in usi si colturi de mobila.

    Lista poate continua.

    • 😆 😆 😆 😆 😆 😆 😆

      No comment!

    • aaaaah, rad cu lacrimi 😀 😀 😀

    • Cum să-ţi dai, mă, un genunchi în ochi singură?? Am râs isteric până mi-am amintit că eu mi-am învineţit un ochi în banala activitate de pus rufe la spălat. Am calculat greşit distanţa şi viteza şi m-am aplecat plină de elan până am dat zdravăn cu arcada în maşina de spălat. Durere, plâns, ochi vânăt două săptămâni… the works…

    • deci, rad singur cu lacrimi… 😆 asta e cea mai tare faza…

    • „3” se poate întîmpla și de la încălțămintea strîmtă (specific feminină, aș zice dacă aș fi misogin, noroc că nu-s… bine, poate un pic 😉 ). Restul… sînt de Oscar, ori măcar de Globul de Aur. Pentru efecte speciale, gen. 😛

    • Una din Bucuresti

      Nu se poateee, cit am ris!! Era sa ma inec de doo ori, ca rontaiam ceva. Si io mi-am mai tras cite una, din diferite unghiuri, dar nu m-am invinetit decit la laba piciorului, cind cred ca mi-am rupt un deget. Dar asta e din cauza ca am dat in mobila, nu in mine. Tu cistigi detasat :mrgreen:

    • Rad de nu mai pot!!!!!!!1

    • Am râs de-am plâns :))))
      Aia cu degetele opozabile :))))))))))

  7. Vai de mine… cateodata ma mir ca scap ieftin “doar” cu julituri, zgarieturi sau taieturi. In bucatarie, cel putin, sunt un dezastru… ma lovesc, ma oparesc, ma tai, vars diverse, murdaresc… In vizite sau la restaurant trebuie sa vars, sa trantesc, sa (ma) lovesc… Deja le iau in ras. Asa sunt eu. Nu cred ca ma voi schimba vreodata.

    Am aflat ieri de un unguent heparinat (preparat la farmacie). Cica face minuni cu vanataile, trec in doua zile. Trebuie sa il am ca am doua vanatai mari pe picior de mai bine de o luna :)))

  8. Ma lovesc atat de rau si des, incat am zis ca nu se mai poate si trebuie sa iau masuri. Drept urmare, ieri m-am dus si am cumparat protectii din plastic pt colturi. Bineinteles, le-am gasit la raionul pentru copii :)) O sa va povestesc ulterior cum este sa te lovesti de aceste protectii :))

  9. Eu mi-am prins degetul aratator in usa de la masina…de fapt, efectiv am inchis usa peste deget. La volan era o prietena care si plecase de pe loc…Am plans ca un copil mic 😀

  10. Eu sunt inalta iar din cand in cand ma mai apuca dorul de tocuri. 🙂 Ultima data, in momentul in care m-am ridicat de pe scaunul din tramvai, am dat asa de tare cu capul de bara de sus incat am cazut inapoi pe scaun. Oamenii din jurul meu nu stiau daca sa ma compatimeasca sau sa chicoteasca…

  11. eu cred ca ti-a dat una tocul usii. l-oi fi injurat, i-oi fi vorbit urit?

  12. Spagatu’ fortat.
    Ies din cada, scot un crac, cracul de pe gresie aluneca, si ma trezesc mare gimnasta cu tendoanele aproape rupte 😀

    Mersul de la baie spre dormitor e minunat – ca un manz abia nascut si nesigur pe picioarele lui.

    • Una din Bucuresti

      Iar era sa ma inec de ris. Am crezut ca mor aiciea, parca te si vedeam mergind si nechezind pe hol, iar faza cu spagatul in baie e clasica, iar tu ai descris-o perfect 😆

    • Am patit-o si eu, dar nu mi-am imgainat-o atat de platic… Rad de una singura, sotul se uita ciudat la mine 😯

    • Imaginat-o 😛 Scuze!

  13. Ieri dimineata, in goana de a sterge geamurile de pe balcon, m-am lovit in glezna. Durere atroce un minut, apoi mi-am vazut in continuare de treaba, fara sa ma mai deranjeze nimic. La cinci ore dupa incident, probabil pentru ca am fortat piciorul cu mersul pe jos, au inceput durerile (si ce dureri!), apoi nu am mai putut pune piciorul in pamant. Am sunat o cunostinta, medic, si mi-a spus sa merg la urgente, ptr ca poate fi o fisura. Diagnostic confirmat. Ghips doua saptamani! Si tot disconfortul ce rezulta de aici… Plus ca adio mare, adio concediu! Nu imi vine sa cred nici acum! Dintr-o banala lovitura ce poate sa iasa! Dar ma gandesc la marele Murphy, care spunea ” intotdeauna se poate si mai rau”…. si zambesc taraindu-mi trupul sprijinit in carje…Asta e…, va trece….

  14. M-am ridicat cu capul in coltul unui raft.Rezultatul : eu si Harry Potter suntem marcati cu o cicatrice in frunte.Asta tine de de inaltare :).La capitolul caderi ,pic si ma scol atat de repede ca ametesc cei din jurul meu.Dar cel mai frumos este atunci cand sunt impodobita ,gratioasa si eleganta.Intotdeauna se gaseste un stalp in calea mea , groapa in care sa imi pierd echilibrul sau ,cel putin o bucata de parchet pe care sa imi pierd echilibrul.

  15. Eu am în permanenta cel putin 3 vanatai pe corp. Acum si o arsura de la cuptor pe antebrat, o unghie dezlipita pentru ca am infipt-o intr-o sfecla și o zgarietura pe pleoapa pentru ca desteapta de sor-mea a dat drumul la o creanga in timp ce ne plimbam prin gradina pe la mama. Duminica aveam si-un cucui in frunte. Am venit un pic obosita din Centrul Vechi si m-am aplecat sa mangai catelul, dar pesemne coborarea a fost cam brusca pentru ca m-am proptit cu capul in zid. Catelul s-a speriat si a fugit chelalaind, eu ma intrebam daca sa ma ridic sau sa raman acolo… Luni inca ma mai durea capul, nu stiu daca de la lovitura sau de la sampanie.

  16. Eu o sa povestesc o singura chestie care sumarizeaza perfect talentul meu unic de a ma izbi de toate cele: rochia mea de mireasa a fost pana la genunchi, pt ca nu-mi plac rochiile lungi. Si in seara de dinaintea nuntii, a trebuit sa mergem la cumparaturi ca sa-mi achizitionez un dres alb, mat, prin care sa nu mi se vada pielea. Nu de alta, dar eram in asa de hal plina de vanatai si de julituri pe picioare, ca as fi aratat complet ridicola! Si asta e o chestie permanenta la mine, nici macar nu realizez cand/unde m-am lovit, pur si simplu ma trezesc cu vanatai proaspete pe picioare!

    Acum, cand scriu comentariul asta, am o vanataie imensa negru-violacee pe sold si doua juloturi zdravene in ambele coate, pt ca alaltaieri am cazut pe scari. Rau. Si sapt trecuta lucram, m-am ridicat sa-mi fac o cafea, m-am intors cu ea la birou, m-am asezat si in secunda urmatoare mi-am varsat-o in poala. Era fierbinte, m-am cam ars, dar nu foarte rau. Nu ca atunci cand am facut cafea intr-un ibric din ala cu filtru pe care il apesi in jos cu mana, si nu stiu cum mama naibii am apasat de filtru ca un gheizer de cafea incandescenta mi-a tasnit pe fata. Atunci n-am putut iesi vreo sapt in public, asa de rau m-am ars.

    Is convinsa ca daca m-as duce astazi la medicul de familie sa ma consulte amanuntit, ala ar trage concluzia ca ma bate barbatu-meu, e foarte greu de crezut ca toate vanataile si juliturile pe care le am sunt productie proprie. 😀

  17. vai, fetelor, știam eu că n-o să mă dezamăgiți! 😆 😆 😆 😆

  18. Poate ca aceste sunt doar semne ca trebuie sa va mutati intr-o alta casa. Una ceva mai mare.

    • Pai eu m-am mutat in una mai marisoara, asa. Numai ca acum cad pe scari coborand de la etaj la parter 😀

  19. Eram la repetitii, inainte de concert.
    piesa mea se canta cu o priectie, video, deci faceam drumuri sala/balcon cas a mai aranjam chestii impreuna cu video-artistul.
    La conservator e o scurtatura stiuta de putini cas a ajungi repede la balcon…acolo insa mai e si o grinda de beton fff cu marginea ff ascutita.
    Prima data cand am dat cu capul de ea am vazut stele verzi la propriu. Multe de tot, unele erau si aurii. baietii de la tehnic s=au speriat rau, cica toata luema da cu capul acolo ;D
    A doua oara cand am dat cu capul a inceput sa mi miste creierul inauntru.pe bune ca asa am simtit!

    E treia oara am dat cu fruntea! caci eram deja imbracata de concert si urcam pt ultimele retusuri. Totusi, n-a fost chiar asa de grav, dar toate pozele de dupa concert am un zambet usor tamp, adica o expresie construita inca de la prima lovitura ca sa nu dau explicatii

    alea cu degetul mic de la diverse picioare nu le mai pun la socoteala. Nici vanataile de pe coapse, care au singura explicatie sexy mobila veche masiva 😀

    • Apropos de grinzi de beton, la taica-meu la intrarea in pivnita exista una din aia plasata relativ jos. Avand in vedere ca in aceeasi pivnita se pastreaza butoaiele de tuica si de vin, taica-meu isi spargea capul de minim 2-3 ori pe sezon de toamna-iarna in respectiva grinda. Asa, ca sa nu zicem ca numai femeile patesc din astea…

  20. Eu am pățit multe din astea la viața mea, dar două sunt „legendare”:
    1. singură acasă, ies din cadă, după o baie fierbinte, care m-a sleit de orice putere; păr lung, lung, care ud fiind, stă lipit tot de spinare și nu se desface oricât l-aș ruga eu ca să-l bag în prosop; aici intervine ideea genială – îmi iau avânt puternic, și fac o figură gen rockeriță din cap, să-mi fluture părul în vânt; din păcate, nu apreciez corect distanța dintre capul meu și cadă, motiv pentru care mă lovesc puternic de marginea căzii și leșin instantaneu – mă trezesc ceva timp mai târziu, tremurând de frig (nah, eram goală și udă pe podeaua băii), și cu un cucui de nu încăpea pe frunte!
    2. singură acasă, again; harnică nevoie mare, tocmai terminasem curățenia generală în apartament, iar elementul de eleganță supremă – ceruisem parchetul; deși aveam nevoie să merg la baie de vreo jumătate de oră, m-am încăpățânat să nu-mi permit acest răsfăț până nu-mi termin treaba, ca să merit; și cum vezica mă presa insistent, la propriu și la figurat, alerg grăbită către baie; inevitabil, alunec exact în ușa băii, iar tâmpla mi se proptește de muchia arcadei ce ține locul ușii de la hol; până m-am ridicat să mă uit în oglindă (n-a durat mai mult de 30 de secunde), aveam un cucui lateral de mărimea unei caise…
    Bineînțeles că am mai dat cu capul de multe alte obiecte din casă, apărute inconvenient în calea mea; soțul meu spune că loviturile astea repetate la cap explică multe…. 😯 😆

  21. nu exista obiect pus la nivelul soldurilor sau femurului meu de care sa nu am lovesc si,desi coafura rezista la vanatai, sunt vesnic vanata. nu exista obiect de care sa nu ma lovesc cand ma ridic dupa scaun sau de care sa nu ma impiedic exact cand ma gandesc la altceva.

    daca ceva este extrem de fierbinte,va asigur ca eu il iau cu mana direct de pe foc din cauze si motive necunoscute inca.
    port cu mandrie mai multe cucuie vesnice, de la o caramida, altul de la uns talp care nu a vrut sa plece din calea mea si ultimul de la pupitrul unei banci aruncate pe geam,evident,la mine in cap.

  22. costicamusulmanu

    schimbat casa, pat, latrat ciine(propriu) in miez de noapte, nevasta incercat dat jos pat viteza, infipt nas in perete;
    si sa ma laud si pe mine: iesit aseara dus, picior drept mai incet decit restu’, lovit cu putere dejet mare cadita, unghie fisurata+sinje; pai se putea? la piciorul sting am schimbat unghia mare acum 9 luni…noroc de numarul redus de picioare… :mrgreen:

  23. Acum 3 ierni cautam cauciucuri de iarna printr.un praktiker parca. Si treceam eu ca o floare spre magazin, cand m.am trezit cu bariera in cap. Pe frunte cu aterizare pe nas, mai exact. Tot restul dupa-amiezii l.am petrecut din magazin in magazin cu bulgarele de zapada siroind pe frunte: buna ziua, cauciucuri de spark r13 aveti? :)))
    La fel, ma lovesc la solduri, picioare, vreau sa ies din camera si ma trantesc in usa gen Kramer din Seinfeld. Ma trezesc zgariata pe fata si gat.

    Dar la capitolul usi, rame, bariere in frunte cu ditamai cucuiele, sunt campioana!

  24. In cazul asta va rugam din suflet, nu va mai suiti in masini!

    • Sine die – absolut toate semnatarele acestor istorioare pline de vânătăi, degete opozabile de la picioare sau mâini, cucuie, rămi mai uşoare sau mai grave, şpagate, alunecări, bumping-bodies, arsuri, opăreli, răniri, aprecieri eronate a spaţiilor şi distanţelor, omiterea obstacolelor din calea lor etc., absolut toate domişoarele şi doamnele de mai sus, probabil că posedă permis de conducere şi conduc autovehicule…
      Brrr…
      Deja mă ia cu fiori
      😆 🙄 :mrgreen:

    • te voi asculta.nu ma mai urc. de doua ori m-a luat smurdul din masini conduse de barbati ,fireste.

  25. Mi-am invinetit ambii ochi cand i-am lovit cu genunchii scuturandu-mi parul ca rockerii cand am iesit din dus, aproape rupt glezna cand am incercat sa calc pe piciorul amortit si doar am cazut prin casa. Dar stii cand e cel mai nasol? Cand esti gravida si te crezi subtirica dar de fapt esti cat o bute si crezi ca incapi prin tot felul de spatii inguste prin care te strecurai candva.

  26. O … da! Clar nu sunt singura. De fix o luna m-am mutat cu iubitul meu in Franta. Pana acum nu am stat impreuna ca sa vada cat de predispusa sunt la vanatai. Pe langa faptul ca nu a trecut o zi fara sa-mi fac o vanataie noua pe picioare, maini sau sa ma ard la aragaz, intr-o zi m-a dus sa vad imprejurimile. Eu sunt o persoana care ramane cu gura cascata cand vede ceva frumos, se bucura mult pentru orice lucru sau peisaj nou. Am vazut un lan de lavanda, am coborat din masina, l-am mirosit, imbratisat … ce sa mai! Fericire mare! Cand m-am intors insa la masina eram atat de “beata de bucurie” inca mi-am tras coltul de la portiera fix in partea de jos a ochiului (pleoapa inferioara)… Vreo 2 zile toata lumea se uita cu mila la mine, apoi se uita urat la barbat, crezand ca m-a batut pana mi-a invinetit ochiul. Unde mai pui ca o frantuzoaica mai batrana ne-a oprit si ne-a spus ca dragostea e frumoasa fara lupte…

    • Eu m-am dat cu capul intr-un spatar de scaun cand era copilul mic, nou-nascut, si buimaca de somn, in semi-intuneric, m-am aplecat sa iau un scutec. Si am intrat cu ochiul taman intr-un spatar de scaun din ala teapan, de lemn masiv. N-a fost doar vanataie, a fost umflata toata partea aia a fetei si albul ochiului era insangerat, o luna de zile m-a tinut.

      Cine ne cunostea, stia ca n-avem noi obiceiuri de violenta domestica, dar cine nu ne stia….se uita cu o mila la mine luea pe strada, iti dai seama, cum scoteam copilul la plimbare cu ochiul vanat si umflat, tanara, mica si amarata (ce sa fac, am sub 1,60 si 42 de kile, astea mi-s dimensiunile) si cu un bebelus enorm in brate (fiu-meu a fost un copil extrem de mare, aproape 4 kile cand s-a nascut, si cu un cap din ala….bostan, nu gluma). 😀

    • Eu sunt si mai mica ca tine, omul face sport, sala+ lupte e ditamai pe langa mine.cred ca de asta se si uitau asa ciudat la mine. :)))

  27. In sase ani de cand am carnet si conduc zilnic, nu am avut niciun accident, nu am lovit/zgariat nicio masina, si am si condus diverse tipuri de masini, stimati domni. Dvs? Cum stati cu accidentele? Daca tot va temeti asa? 😉

  28. nu pot anticipa corect distantele, desi nu gresesc niciodata marimea la un obiect de imbracaminte,chiar de trebuie sa iau pt cineva pe care l-am vazut o singura data.

    mergeam agale, ganditoare , dar n-am observat ca in mijlocul trotuarului era bartai stalpul de telegraf! intalnirea cu el mi-a feromat vesnic fruntea.

    si pt domnul andrei: n-am carnet,da’ sid aca imi iau nu am cum sa depasesc recordul de 13 accidente in 8 luni al sotului.

  29. vaaai Simona, am ras cu lacrimi … pacat ca nu putem sa dam like 😀

    referitor la subiect – si eu sunt la fel am mereu vanatai pe picioare nici nu ma mai complic sa-mi aduc aminte de unde, nu iau curbele corect si ma lovesc de pereti, usi etc ceea ce m-a indepartat (e unul din motive) de scoala de soferi pentru ca daca nu pot sa iau curba in casa cum as lua-o pe strada, nu?

  30. Feminista lu' peste

    Eu nu reusesc sa intru sau sa ies pe o usa fara sa dau cu umarul in toc. In loc sa merg pe mijloc, abordez problema lateral, dintr-un unghi anapoda si nu incap cu totul. Ma mir ca inca nu am facut nici o luxatie.

    In rest, n-am prea mari probleme: mi-am spart capul de 4 ori, am facut cel putin o entorsa la orice articulatie din dotare, m-am ars si mi-am prins piciorul in usa de la masina de nu mai tin minte.

  31. Eu mai am probleme si cu chiuveta din bucatarie, tot timpul dau cu capul in ea cand vreau sa scot gunoiul..si cu tablia patului, de care m-am lovit acum cateva zile si incepusem sa plang si apoi sa rad, si apoi iar sa plang…
    Cu alta ocazia am alunecat pe gheata si mi-am izbit capatzana de gheata aia tare de vreo 10 minute am simtit ca nu e capul meu. In scoala generala am cazut de pe podium cand stergeam tabla si mi-am lovit capul de calorifer..s-a lasat cu o vizita la urgente si cateva suturi, plus un motz albastru cadou din partea medicului de garda 😛

    • Si pt cine comenta legat de carnet, nu am inca, dar am in plan sa-l iau anul asta…din masina totusi nu cred ca o sa cad asa usor :))

  32. Eu port de obicei pantaloni, nu sunt prea prietena cu fustele sau rochiile; pe cand aveam vreo 16 ani, exasparata de situatie, mi-a cumparat mama o camasa de noapte dintr-un material mai tare si un pic mai stramta; si ma imbrac eu ca o (posibila) doamna cu camasa de noapte si ma tot plimbam prin casa (nu-mi aduc aminte de ce); la un momant dat imi vine sa dansez si ridic un picior; camasa fiind mai tare a opus rezistenta si mi-a tras si piciorul de sprijin dupa cel deja ridicat. Sa mai spun ca am aterizat pe posterior rau de tot de nu am putut sa stau pe scaun cateva zile??? 🙄
    In rest, ca toata lumea: vanatai, degetele mici … :mrgreen:

  33. Dupa ce iau ceva de pe podea ma ridic cu spatele in coltul geamului deschis (cel putin o data pe luna). Cand stateam la casa (in copilarie), nu era saptamana sa nu alunec / impiedic pe scari. Picioare de scaun luate intre degetele de la picioare sunt un accident absolut frecvent.

    • Vaaaai, cum de am uitat de scari?? din vizita la casa memoriala a lui Gh Toparceanu tin minte doar cum am cazut pe trepte…

  34. Cat stateam cu chirie, aveam o masuta de cafea cu care picioarele mele erau mari prietene, de fiecare data lovindu-ma cumva…vanatai in aceleasi locuri, degete de la picioare belite de masa; o data mi-am crapat chiar unghia de la degetul mare asa! Dupa ce m-am mutat la casa mea, mi-am luat numai mese rotunde sau ovale, dar culmea, nu stiu cum se face, ca tot reusesc sa am vanatai!…si cea mai urata forma de automutilare pe care mi-am facut-o: expozitie auto – la intrare trebuia sa scanezi ceva cod si dupa aia sa intri prin niste turnicheti (tipic). Ei bine, m-am agitat, am scanat codul, chestia aia a inceput sa piuie, am impins bara, ea a venit la loc… in piciorul meu….rupt dresuri, ok… a doua zi, acelasi loc, aceeasi agitatie din partea-mi, aceeasi patanie. Am ajuns acasa cu o vanataie atat de mare, neagra si inspaimantatoare… turnichetii, bata-i vina! 👿

  35. la mine e un amor vechi cu clantele usilor. nu conteaza cat de sus,cat de jos, cat de la stanga, de la dreapta sunt. imi intra in solduri, in burta.
    muchiile mobilelor sunt deja amice cu degetele picioarelor.

    dar talentul meu cel mai mare este sa invart ceva pe foc, sa zicem 100 de ml de supa intr-o oala de 10 l. va asigur solemn pe toti ca 50% din continut e impartit frateste: jumatate pe maini, restul pe aragaz.
    ieri, ultima comisa: am gatit conopida cu unt, branza si iaurt. evident ca nu mi-am dat seama ca pe ochiul opus fierbeau sarmalele. de ce ar fi fost atat de important? pai era, pentru tocmai amestecam in conopida de va spusei,cand am dat, fireste, pe aragaz. tot fireste am pus mana fix sub flacara ochiului pe care fierbeau sarmalalele,dar pe care nu am vazut-o din pricina cratitii de sarmale. incercam sa scot conopida cand degetelele mele au simtit brusc flacarile. nicicand Tarzan nu a urlat mai competent!

  36. si ultima

    ma duc sa platesc rata la banca. merg concentrata, concetrata spre extrem. trec cu viteza vantului prin magazinul Unirea, prin H&M, nu remarc toale, cucoane, faceam calcule.
    tot calculam, cand deodata mi se clatina tot peisajul, privirea se intetoseaza, un zbangggg de a facut ca bodyguardul sa vina imediat: nu vazuse usa inchisa si ma lipisem de ea, mai rau ca marca de scrisoare.

  37. Dar faza cu dusul care se ,,preface” intr-un sarpe care stropeste tot de jur imprejur o stiti? Mie mi s-a intamplat curand. Si efectiv nu-l poti opri la timp…. :)))

  38. Sunt momente de plutire in viata, unele care ne fac sa fin cat se poate de aerieni, aeriene 🙂 Si eu o pateasc foarte des !

  39. Tocmai port un plasture serios in jurul degetului mare de la mana dreapta. Am mancat un pepene verde, de-aia. Da, mi-am taiat o felie cu cutitul. Daaaaa, am un cutit foarte bun. 😆

    • Am uitat sa precizez: da, si anul trecut am facut la fel. Parca era insa prin septembrie? 🙄

    • Asa am patit eu mai demult cu ceapa verde. Am taiat in firele alea pana in aratatorul de la mana stanga..s-a vindecat complet in 10 zile

  40. Ce bine ma simt, sa-i dau si jumatatii sa citeasca mesajele de mai sus sa vada ca nu sunt unica (cel putin nu din punctul asta de vedere, ca el asa crede).
    1. Mi am taiat degetul aratator de la mana stanga cu toporul (intre prima si a doua falanga) cand taiam coaja de stejar (adusesera bunicii stejari din padure sa faca nu-stiu-ce lambriuri prin casa si ii cojeau, iar coaja o taiau pt foc). M-am incapatanat sa I ajut si cand m a strigat o prietena de pe strada, eu in loc sa ma uit la ce faceam m-am uitat la ea si am dat cu toporul. Nu m-a durut, dar eram plina de sange si le am spus verilor mei “care din voi s a taiat ca m-ati stropit’? Astia se uita, se controleaza, nici unul. Cand m am controlat si eu…..mi am pus degetul la loc (ca se mai tinea in piele) si am fugit urland la bunici sa ma duca la spital. M-a durut dupa operatie…..suficient. Mi l au pus la loc si e perfect functional, desi unghia creste tare uratel.
    2. Mi-am spart arcada in coltul mesei de TV ca voiam sa ies din casa, ploua si mi a fost lene sa mi pun gluga, mi am zis ca daca ma aplec cu putere in fata, imi vine gluga singura pe cap. Nu am apreciat distanta si m-am infipt in coltul mesei de TV (asta tot la bunici). Iar la spital in goana.
    3. Mi am prins piciorul drept in spitele bicicletei (aici chiar era sa mi l pierd daca nu era un om adevarat, asistent la chirurgie la spitalul Moreni care mi l-a salvat).
    Toate astea se intamplau inainte de inceputul scolii (cam intre 10-15 septembrie), astfel ca niciodata nu am inceput scoala odata cu ceilalti copii, ca ii si era frica maica mii cand se apropia data asta.
    In rest cazaturi, lovituri (am dat cu capul asa tare de o grinda ca mi am spat un dinte din fata jos), alta data alergam prin vie si nu am vazut o sarma care (ma rog, nu stiu de ce era legata asa jos) trecea dintr o parte in alta a viei) si m-am infipt cu fruntea in ea….ce sa mai, pericol pentru mine. De la mama mi se trage ca si ea, doar iarna trecuta ce si a rupt clavicula ca se uita pe sus si nu a vazut o groapa.
    Si da, conduc. 😈

  41. Simona, you’re my sister from another mister :)))
    Saptamana trecuta am reusit cumva sa ma impiedic pe strada si m-am ales cu o vanataie de toata frumusetea la un genunchi 🙁
    Iar azi m-am julit si la celalalt picior intr-un sertar deschis, ca sa fie simetrie :))
    Din aceeasi serie : ma oparesc cu cafea, imi bag singura degetele in ochi, imi musc limba si ar mai fi, dar unele nu se spun :)))

  42. In urma cu multi, multi ani, eram la o terasa cu cateva prietene. Ne intalniseram la o cafea. Am comandat o cafea mare si fierbinte. Tineam ceasca in mana stanga, intentionand sa suflu in cafea,ca mi-era grozav de pofta. Una dintre fete era grabita, asa ca a intrebat cat e ora. Fiind singura cu ceas la mana, am rotit din reflex antebratul stang, uitand ca tin ditamai butoiul cu lichid fierbinte . Mi-am turnat in poala tot continutul cestii,a m-am ars bine si mi-am patat bunatate de rochie, pe care o purtam pentru prima data.

  43. Nu am putut sa ma abtin! Rad cu lacrimi! Jumatate vesele jumatate triste ca durerile de la degetu’ mic infratit cu dulapuri/scaune/mese…literalmente orice cu o muchie sau latura accesibila, nu se uita asa usor. Da’ cand te intorci sa arati ceva cu mana si te infigi cu cotul in muchia usii…care vorba aia, nu-si schimbase locul de cand casa…stiti senzatia, cu siguranta, de-ti vine sa plangi si sa razi da’ mai ales sa injuri de toate alea! Si ca sa ma laud(sau nu!!): capul spart de doua ori, ligamente intinse la glezna de la calcat aiurea si rupte, tinute in suruburi la genunchi de la ne-uitat pe unde merg, mana rupta de la cazut efectiv din picioare (cand ai picioarele prinse pe placa de snowboard nu prea poti sa te sprijini…da’ eu nu stiam asta), vanatai de toate marimile si culorile in orice moment…da, sora-mea rade de mine, zice ca-s cu capul in nori, si cred ca o avea dreptate…da ce bine ca nu-s singura! :)). Si da, conduc! Dar jur ca merg mai bine pe roti decat pe picioare! 😮

  44. Cred ca accidente domestice se intampla oricui dar sa cazi din masina in intersectie la Unirea la ora de varf poate pati doar un norocos 🙂 am deschis portiera sa salut pe cineva din masina din spate fara sa pun un picior jos pentru sprijin ai ce sa vezi, m-am dezechilibrat si am cazut cu poseta cu tot, pe o parte, intre masinile care stateau la stop. Din pacate pentru ceilalti participanti la trafic din spatele masinii noastre, a mai durat ceva pana mi-am putut opri rasul isteric si rujuletele care imi cazusera din geanta. Ma bucur ca le-am oferit celorlati participanti la traficul aglomerat din bucuresti un moment de amuzament 🙂

  45. Feminista lu' peste

    Ha, si am uitat: sa cazi pe o coaja de banana in fusta scurta si pe tocuri, taman cand te crezi mai fromoasa si mai dasteapta, mai e cum mai e si…da, i se poate intampla oricui. Dar sa cazi intr-un hol imens, de 10 hectare cel putin, alunecand pe o frunzulita minuscula, microscopica, ca nu stiu cum sa mai exagerez pleonasmul, pentru asta ce explicatie sa mai ai?

  46. in copilarie nu cred ca mi-a vazut cineva pielea genunchilor ca erau numai coji , dar hai ca asa sunt toti copii
    in general , fiind format ” femeie cu drob de sare ” sunt atenta la potentiale pericole
    dar daca m-am inflamat emotional se intampla lucruri
    o poveste
    tanara , maritata , copil 1 an in casa la socrii , ok stateam doar cateva luni impreuna , iarna , suportabil 10-12 zile , pana povestea soacra -nora incepea sa escaladeze
    intr-o seara stand ” linistitite” la tv in sufragerie incep sfaturile de cum sa imi ingrijesc barbatul si copilul MEU , incepe escaladarea , eu civilizat , ca era mai mare ca mine si in casa ei , ea incet , incet agresiv , castigand teren , lupta muta , pana imi dau seama ce mare cucoana sunt si cu atitudine regala inchei :” in aceste conditii , eu numai pot sa continui discutia ”si dau sa plec spre dormitor si a dracu un pres infasurat ma face lata pe jos in nas si cu soacra razand in hohote , umilinta maxima si nas belit , nasol , da in 3 zile am plecat cu chirie , a meritat

  47. Eu am facut o cascadorie intr-o baie de hotel, m-a salvat un oaresce noroc si am scapat ieftin doar cu o vanataie mov-violet.
    Baie cu cabina de dus, cada cabinei inalta pana la genunchi, las papucii pe gresie in fata cabinei astfel incat atunci cand ies sa pasesc fix in ei… Deci, totul gandit in detalii. Ceea ce nu am gandit este ca aproape intotdeauna, din cabinele astea de dus se scurge/prelinge apa pe undeva. Ceea ce s-a si intamplat iar cand am pasit pe papuc sub care era deja apa, s-a intamplat fenomenul de acvaplanare 😳 si m-am dus gramada cu un picior hais si unul cea.

    Intr-un alt hotel, foarte pretios dealtfel, mi s-a intamplat sa in timp ce faceam dus in cabina sa vad cum tasneste din perete apa pe langa cabina. In 20 de secunde pana m-am dumiriu eu cam ce se intampla si pana am stricat sotul din dotare, pe jos era deja balta. Furtunul de la care era alimentata cabina, a cedat, la dus apa IOC iar eu eram cu samponul in cap. Sotul a sunat la receptie si pt ca nu aveam chef sa ne trambalam cu bagajele in alta camera pt ca stateam doar o noapte, ne-au adus cheia altei camere iar eu m-am plimbat in halat de baie si cu clabucul in cap pe holul hotel ului ca sa imi finalizez dusul.

  48. Offtopic (oarecum)

    Am visat ca eram la ceva vanatoare de mistreti, dispersati in tragatori. Si un mistret mare isi gaseste sa alearge catre mine, clar nu speriat ci agresiv. Trag, nu nimeresc, mistretul vine sa ma doboare in cateva secunde. Clar, nu mai am timp sa incarc. No, ridic piciorul cat pot de tare sa-i prind una cum vine, si in clipa loviturii ma trezesc cu stele verzi la cat de tare dadusem in perete. 😀 Totusi nu mi-l fracturasem, dupa doua zile am putut umbla.

  49. M-a pus împielițatul să-mi pun pantaloni de piele și ghete cu toc de 10 la o petrecere (prima și ultima oară când am purtat pantaloni de piele). Un cuplu care dansa m-a lovit brusc din spate și m-am dezechilibrat. Când am văzut podeaua îndreptându-se spre mine, mi-am dat seama că nu pot nicicum să fandez. Așa de tare m-a frapat revelația, că mi-a anihilat orice reflex al brațelor. Am căzut ca o scândură, cu gura în muchia unei trepte și cu arcada în tocul cuiva. În momentul ăla n-am simțit durere, ci doar o intensă senzație de prostie.

    După care a început distracția. Timp de 2 luni am urmărit zi de zi cum arăt cu buze de negresă africană bătută cu făcălețul, apoi de Eba prost-dispusă, de mulatră etc. Am observat cum îmi stă cu o pleoapă uriașă, violet, apoi verde-violacee, apoi oarecum normală, dar verde, maronie, apoi gălbuie…

    Ca urmare, acum știu sigur că nu mi-ar plăcea să am buzele mai pline (cum mi-aș fi dorit în adolescență), iar dacă ar fi să folosesc fard de pleoape, știu ce nuanță de verde mă avantajează.

  50. A, și cel mai amuzant era la coadă la MegaImage, când câte o babă mă privea întâi cu milă, apoi cu un pic de satisfacție, apoi dădea ușor din cap. Parcă avea gândurile subtitrate: ”Săraca. O fi bătut-o bărbată-său. Da’ poate că merită. O fi făcut ea ceva.” Pe mine mă pufnea râsul, ceea ce o deruta inițial, dar imediat își confirma mental: ”Sigur a meritat-o, nebuna dracului.”

    Înspre finalul perioadei, am și răcit zdravăn. Astfel, când m-a sunat o companie cu care colaborasem mai demult, să vorbim despre un proiect nou, am răspuns scurt că nu pot veni nici măcar să discutăm, că sunt răcită, am botul umflat și un ochi vânăt. Au crezut că zic așa ca să ”mă las greu” și mi-au făcut o ofertă de nerefuzat. Când ne-am întâlnit au văzut că nu inventasem pentru negociere nici gura, nici ochiul și nici răceala. Dar era prea târziu; îmi trimiseseră oferta pe mail 😉

  51. pai … primul accident a avut loc la o varsta mult prea frageda pentru a-mi aminti personal, dar raman marturiile celor prezenti si-o cicatrice in mijlocul fruntii. din cite mi s-a povestit, am invatat sa merg destul de timpuriu; problema a fost ca nu am invatat in paralel si frinarea. drept urmare, am mers eu ce-am mers, iar cind a fost sa ma opresc nu mi-a reusit manevra decit proptindu-ma cu capatina in calorifer (de-ala vechi, de fonta, de pe vremea lui Ceausescu). urlete, plinsete, singe, spital, copci …
    ulterior, probabil pentru ca m-am indragostit de muchiile ascutite, am pastrat obiceiul de a verifica periodic duritatea coltului patului, astfel incat picioarele mele arata in permanenta ca dupa o bataie zadravana. mentionez ca patul fiului meu este mai inalt, deci am doua seturi de vinatai, una la jumatatea gambei, cealalta mai spre genunchi.
    de asemenea, pentru variatie, mai testez si urmatoarele: clanta usii/coltul biroului cu soldul, usa de la scurgatorul de vase/fereastra cu capatina, robinetul cu ochiul (cind ma spal pe fata si aplec capul prea mult).
    observ cu ingrijorare ca fiul meu mi-a mostenit meteahna, asa ca sotul meu are mari sanse sa fie intrebat de ce isi maltrateaza in halul asta nevasta si copilul.

  52. Dezastru umblator ma numesc si eu (si credeam ca sunt singura):
    In urma cu ceva ani lucram in Magazinul Unirea si intr-o dimineata am coborat la subsol la supermarket sa cumpar apa si schimbasera aia sensul scarilor rulante si eu adormita dau sa cobor, apuc sa cobor doua trepte cand vad ca scara urca si ma reped de nebuna, ma impiedic (aveam sandale in picioare) si imi despic degetul mare de la un picior si o iau usor asa inapoi lasand dara de sange prin magazin. Alta data am vrut sa il ajut pe sotul meu sa desfaca niste sarme de la solar si mi-am luat un cleste/ patent si trageam cu nadejde de sarme inspre mine si ma striga cineva, intorc capul si poc cu clestele langa ochi, rezultatul : taietura in x, sange pe fata, durere, aoleu mi-am scos ochiul!! de atunci nu mai am voie cu patentu’, clestele si am ramas si cu semn. Alta data prajeam carne si mi-a sarit ulei incins fix in ochi de am ajuns la spital ca nu mai vedeam. La chestia cu uleiul incins eu sunt convinsa ca uleiul incins are ceva personal cu mine pentru ca de fiecare data ma gaseste chiar daca nu gatesc eu si doar trec pe acolo. Mi-am spart capul in coltul de la chiuveta cand faceam curatenie pe sub ea; cand sa termin si sa ies de acolo ma ridic brusc ca nebuna si poc in colt, inapoi jos ametita, pun mana pe bostan, durere, sange. Ma impiedic zilnic, uneori mai si cad, agat lucruri, daram, sparg pahare si altele dar am o pasiune pentru pahare, cred ca am vreo 10 din seturi diferite (a mai supravietuit cate unul). Daca fac ceva la cuptor e regula sa ma frig. Spagat in baie am facut si eu, o data m-am cocotat pe marginea cazii sa intind ceva pe sarma si am cazut in cada pe jumatate plina cu apa rece si am dat cu capul in perete de am lesinat acolo in apa.

  53. Eu cred că femeile se accidentează mai mult decât bărbaţii în casă fiindcă au de efectuat mai multe sarcini domestice. (Eu numai de acolo îmi bifez cucuiele. Vânătăile nu se includ)

  54. Eu reușesc să mă împiedic de rosturile de la gresie. Dacă am tocuri, reușesc să calc pe singura pietricică de 3 mm de pe tot asfaltul și să cad.
    Odată stăteam la un semafor și așteptam culoarea verde, total afundată în diverse gânduri. Brusc, trece o mașină prea aproape și mă trezește. Eu mă sperii, mă dau rapid un pas în spate, astfel reușind să calc o babă peste picior și să dau o palmă peste testiculele domnului din dreapta mea. Mă întorc să îmi cer scuze și în sucitura mea rapidă, plachez o altă doamnă care se grăbea să traverseze…Nu am putut să mă abțin, așa că în loc să mai zic ceva, am râs isteric.

  55. Cea mai recenta a mea e din timpul unui proces de infrumusetare,ca de,sufera baba la frumusete. Eram in concediu la mare,imi doream sa imi ondulez parul si in mintea mea e mult mai usor sa stai pe jos turceste,fara oglinda si sa iti odulezi parul asa decat sa scoti telefonul de pe hol de la incarcat si sa te aranjezi si tu ca tot omu’,in fata oglinzii. Din cauza pozitiei evident ca mi-am scapat ondulatorul direct pe picior,asa cat sa ma prajesc frumos si cat sa imi ramana cicatrice,sa tin minte. ulterior mi-a venit si ideea cu priza de pe hol,da’ era prea tarziu.

    Inca una,tot din concediu,la munte de data asta. Hai sa facem si noi o poza de familie la stancile alea. boon ideea mea super misto a fost sa ma pun cu fundu pe stanca,au mai facut si altii,ce se poate intampla? S-a intamplat ca stanca respectiva era cu efect de pernuta de ace si cand m-am pus pe ea(sau m-am trantit ca in fotoliu) am simtit efectiv ca mor. Am inceput si sa plang de durere,deci am poza pe post de amintire.

  56. Bună ziua, Simona! și bine te-am găsit

    Nu știu cum alții sunt făcuți,
    Cum înțeleg ce tu ai scris.
    Poate or fi la minte sluți
    Sau mai frumoși ca Adonis.
    Eu sunt puțin mai greu de cap
    Și la esențe nu ajung
    Interpretez cum mi-e pe plac
    Iar mutilările le ung
    C-o cremă cicatrizatoare
    Dar le păstrez și mă mândresc
    Căci ele sunt revelatoare
    Îmi demonstrează că trăiesc
    De n-as avea nici vânătaie,
    Nici vreo fractură ori cucui
    Învățăminte de tataie
    Nepoților cum să le spui?
    Că nu le-or fi folositoare,
    Că știu mai bine ei cum e,
    Că înțeleg doar când îi doare
    Tot repetând greșelile,
    E treaba lor nu e a mea
    Înseamnă că la rândul lor
    Vor să învețe mutilarea
    Tot străbătând un coridor
    Pe care-am mers și eu și tu.
    Automutilarea-i viața
    Ce ne-o trăim cu toții, nu?
    Atâta cât ne este ața.
    Ba nu, ba da, ba da, ba nu,
    Părerile sunt împărțite
    Vom comenta și eu și tu
    Despre viețile trăite
    Unii cu har iar alții…nu.

    cu simpatie,
    gelu

  57. Ma lovesc de clante, tocul usii, colturi ale mobilei, geam deschis, cel putin o data pe zi, si asta daca nu prea stau pe acasa. Detin constant cel putin o vanataie pe corp, iar degetele mici de la picioare nu stiu cum de inca mai exista la locul lor. Partenerul meu a pus un mic bumper la un colt de dulap in bucatarie, pe care l-am “luat” in cap de zeci de ori, amandoi. Ce sa zic, de ala nu ma mai lovesc, insa cel mai periculos ramane geamul de la bucatarie, deschis, cand ma ridic dupa ce caut ceva in partea de jos a frigiderului.

  58. […] și imposibile. Mai jos, o selecție a celor mai amuzante povești lăsate de cititoare la această postare. Vă promit că veți râde mult. Aveți grijă ca, din cauza hohotelor, să nu vă loviți cu […]

  59. Ai noroc; noi ne mai dam cate-un pumn in boase! Ce pasarele! Di’tamai pterodactilusi! Astia-s buni vara: ii folosim pe post de ventilator; un falfait face cat un Catrina.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green