Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Muzică veche din vremuri noi (P)

Bună dimineața vouă și un călduros “Bine m-am dat jos de pe bicicleta eliptică!” mie. M-au acompaniat niște episoade de sitcom, în dimineața asta, dar sunt zile în care îmi fac mișcarea cu muzică. De pe vreun canal muzical de la TV, din telefonul meu sau de pe YouTube, unde există compilații de piese care durează ore. Nu doar pentru sport, pentru orice, probabil că, dacă răscolești bine canalul, găseși și selecții pentru extratereștri cu gusturi foarte nișate. 😛

Oare părinții noștri pe ce muzică făceau sport? Ah, wait, nu prea făceau, iar, dac-ar fi făcut, ar fi fost nevoiți să-și care pick-up-ul după ei. :mrgreen:

De-abia mai târziu, în copilăria noastră, a apărut casetofonul și, odată cu el, primele personaje care chiar ascultau muzică pe stradă, afirmându-se, dar nu în cel mai bun sens al cuvântului, în fața celorlați trecători. 😛

Eu am avut primul casetofon când eram mică de tot, pe la vreo 3 ani. Îl cumpăraseră ai mei cu eforturi uriașe și îl foloseau ca să asculte muzică populară și lăutărească, dar și ca să ne înregistreze pe mine și pe soră-mea spunând poezii.

Vezi ce are Pisicel?

Are ceai de mușețel

Și untură de cățel…

Așa suna o bucățică din repertoriul meu, dar nu mai țin minte continuarea. 😆 Iar primele mele pasiuni în materie de muzică, au fost pasiunile populare și lăutărești ale părinților mei. Revenind la casetofon, m-am chinuit cu piticotul mai sus menționat, până prin liceu, inclusiv. A văzut, săracu’, toate casetele posibile și imposibile, iar pe unele le-a și încâlcit de nu le-a mai descâlcit nici… nimeni. Numai cine n-a descurcat casete nu știe ce palpitantă era viața de meloman, în copilăria noastră. 😆

După ce am terminat liceul și am început să-mi câștig propriii bani, mai întâi ca asistentă medicală, apoi din meditații, mi-am luat un casetofon mai mare și mai șmecher, dar nu mai șmecher decât ăla pe care și l-a luat soră-mea, un pic mai târziu. Îmi amintesc cum ascultam Paraziții la ele, cu mâna pe butonul de volum, ca să nu audă urechile fine ale părinților anumite versuri. :mrgreen:

Apoi, am plusat eu cu un walkman, pe care nici măcar nu l-am prea folosit, iar, peste câțiva ani, a urmat un casetofon dotat și cu CD Player. Și ăla a fost ultima sculă antică dedicată muzicii, căci după aia au apărut iPodurile, laptopurile și smartphone-urile. Acum am laptop, avem și un Charging Dock, cu care se poate și asculta muzică, plus televizor deștept pe care se pot vedea clipuri direct de pe YouTube.

Conform înțelegerii cu Vodafone, la invitația căreia am scris această postare (Stați pe-aproape, se pare că ni se pregătește ceva care are legătură cu YouTube!), o să și postez un clip.

Pentru că am adus vorba despre muzica populară pe care o ascultau ai mei, o să caut ceva vechi, popular. Maria Tănase, Ciuleandra, de exemplu:

Căutând piesa asta, am dat peste multe chestii vechi mișto, de la Maria Tănase la Zavaidoc, de la Cristian Vasile la Jean Moscopol și Fărâmiță Lambru. Vreo oră m-am distrat cu ele, nu fără oarecare nostalgie față de niște vremuri suficient de îndepărtate cât să nu le fi cunoscut și suficient de apropiate cât să fi lăsat urme în viața mea. Și, dacă n-aveam treabă, aș mai fi stat, că e fără limite ce-i acolo, pe YouTube, găsești orice fel de muzică și nu numai. Am găsit până și un așa zis reportaj alb-negru despre nunta Mariei Ciobanu și Ion Dolănescu, plin de umor involuntar. 🙂

Hai și voi cu piese pe care le ascultau bunicii sau părinții voștri când erați mici. Să alcătuim împreună un playlist de petrecere românească retro. 😉

88 comentarii

  1. BOney M ‘Rasputin’-a classic 😛

  2. https://www.youtube.com/watch?v=u5FymESz_gs si cam tot ce e in playlisturile lui Fabr1s, are o colectie faina de cantece vechi, romanesti.

    Mai exista si canalul Electrecord unde gasesti melodii precum: https://www.youtube.com/watch?v=WPbfH3-L6WY si alte bijuterii 🙂

  3. si eu imi amintesc de cantecele “poporale” dar cu iz local – gen: https://www.youtube.com/watch?v=L-wtXCzpRwo 🙂

  4. Muzica de acasa era de la radio – imi aduc aminte ca Dan Spataru era apreciat

  5. “placi” de vinil , pe 45 si 33, la aparat Darclee, combina radio si pick up 😎
    Margareta Paslaru–fara numar
    Stefan Banica-adevaratul, nu pralea, desigur
    Olimpia Panciu (tovarasa de microfon a lui Mihai Constantinescu si Mariusica Teicu)
    Dan Spataru-la greu
    Doina Badea
    Renato Carosone ( tot ptr les connaisseurs)
    Gigliola Cinquetti
    Gica Petrescu
    Ileana Sararoiu
    Stefania Rares
    Ionel Schipoanca (asta-i de nisa 😛 )
    Gabi Lunca
    Sofia Vicoveanca-integrala
    irina Loghin

    M-am calit de mic, asta ma face sa ascult atat Obituary cat si Kitaro cu inima deschisa.

    • Suntem neamuri? Ca parca ai fi fost in sufrageria copilariei mele. Plusez cu Constantin Draghici,Domenico Modugno(cred ca asa se scrie),Vico Torianni(scuze daca imi scapa numele corect). In 1989 am fost la Moscova. Acolo era (nu stiu daca mai este) un magazin cat Magazinul Victoria numai cu muzica. M-am spetit carand de acolo discuri cu…nici nu mai stiu cu ce,dar oricum la noi nu se gaseau. Era muzica cea mai noua:ei erau deja cu Gorbaciov. Le am si acum,dar nu mai am pick-up. Si mai aveam un disc(placa,sa citam corect) cu 2 povesti citite de Octavian Cotescu si unul cu Luceafarul in lectura lui Gheorghe Cozorici. Wow! Hai,gata cu melancolia!

    • @marna: suntem neamuri cu toții, fată 😛

  6. Uuuuuu…petrec şi eu câteodată ore întregi cu casca pe cap,să nu râdă cei din jur de mine ce ascult.Nominaliyey pentru listă interpreta şi melodia favorită a mamei mele:Ileana Sărăroiu-Dar-ar naiba-n tine dragoste.

  7. MARIA LATARETU,ILEANA SARAROIU,SOFIA VICOVEANCA SI ‘YUBI FORTY’…

    • Daaaaaaaaaa,Maria Lataretu! Si acum daca aud,,Hai,Luna,fii voioasa/Pe cat esti de luminoasa” ma trec fiorii(mama era olteanaca). Am si integrala Maria Tanase pe discuri

    • @marna: și la ce mai asculți discuri? mai merge pick-up-ul?

    • Din pacate,nu mai am la ce sa ascult discuri. Ultimul mohican,un Akai superb,si-a dat obstescul sfarsit de multa vreme. Si-mi pare tare rau.

  8. Sau dacă am pomenit-o pe Mama hai să zic şi de Tata,care era “fan” Ioana Radu,şi fredona des

  9. Kioru` Veghetoru`

    Pick-up, casetofon, cd-player… Cam asta am avut in copilarie.
    Playlist:
    https://www.youtube.com/watch?v=rEV9FZIBxag – Dan Spataru – “Vorbeste lumea ca`s strengar”
    https://www.youtube.com/watch?v=94Po47N1Fng – Savoy – “Domnisoara”
    https://www.youtube.com/watch?v=4ldZq3gwxy0 – Ilie Micolov – “Dragoste la prima vedere”
    https://www.youtube.com/watch?v=B9DtZgt4FQM – Corina Chiriac – “Strada sperantei”

    Si cu dedicatie, pentru doamna Simona!!!

    Saptamana asta o sa fiu pe retro 😀

  10. Bine ca mi-adusei aminte, sa mai bag niste oldies in playlist 🙂
    Margareta Paslaru (Paslarita, cum ii zicea matusa-mea), Olimpia Panciu, Doina Badea (febletele mamei), Dan Spataru (consatean de marca, deh), Lucretia Ciobanu (preferata tatei), la radio, mai tarziu Pick-up.
    Au urmat Toto Cutugno, Jennifer Rush (Geni Faras), CC Catch si Modern Talking la magnetofonul varului meu, cu o mentiune speciala pentru ceva melodie cu Signorina Ciao-Ciao de prin iarna lui ’84 (cred), in heavy rotation la primul chef de revelion la care am avut voie sa particip.
    Si, desigur, trebuie mentionati Dolanescu si Irina Loghin, in fiecare duminica dimineata la ceva scula cu boxe serioase prin vecini (nici acu nu pot sa-i ascult fara sa-mi sara dracii). Pana a iesit tata odata, dupa un schimbul trei, si i-a amenintat ca le turteste magaoaia daca ne mai asasineaza la orele alea.

  11. Imi pare rau sa va dezamagesc dar mie nu-mi place muzica populara si din fericire nici ai mei nu ascultau (in afara unui disc cu Gica Petrescu, de Pasti si de Craciun 😆 ). Aveau o singura caseta pe care o puneau “la zile mari” in casetofonul rusesc super naspa… si de pe care singurele chestii care-mi placeau erau “Granadaaaaaaaaaaa” si “Valenciaaaaaaaaaaaaaaaa” 😎 Aveam gusturi alese ce sa mai. Nu mai stiu in interpretarea cui erau, ceva tenor oricum. A, si mai aveau un Gil Dobrica 😀 . Noroc ca m-am facut eu sefa pe casetofon de pe la 7-8 ani si da-i si inregistreaza muzica adevarata, de pe la bulgari of course, care mi se pareau epicentrul civilizatiei si occidentalismului la vremea aia 😎 😎 . Leka nosti detza !! 😛

    • de ce, mă, “din fericire”? ce-are muzica populară? 🙄

    • Dar la o hora zdravana te bagi? 🙂

    • N-are nimic muzica populara, doar ca nu prinde la mine, sunt imuna si vaccinata de cand ma stiu. Horele si pinguinii si sarbele imi dau urticarie la greu. 😯 Da-mi place muzica interbelica, lautareasca, aia da, vremuri glorioase, frate ! (si soro ! 😆 ). Apropo, imi puteti recomanda niste muzicieni din zilele noastre care canta asa ceva? interbelice?

    • Ryo, nu-s sigura ca asta ai intrebat, dar… https://www.facebook.com/events/1560243747556985/
      poate-ti place’ sau poate place altcuiva. nu, nu-s patronul crasmei, ca sa-i fac reclama, doar un fan al tipului care canta. au mai avut o seara de cantece interbelice, si mi-a placut.

    • Cool, merci mult, Mianna, daca-s buni poate le fac si o surpriza 😀

  12. La noi in casa nu s-a ascultat niciodata muzica populara sau de petrecere, aveau insa ai mei un casetofon Sanyo (chiar, mai exista marca asta? 😆 ) la care ascultam Gipsy Kings, Julio Iglesias, Elvis sau ABBA. Asa ca astea mi-au fost cantece de leagan 😆
    Si vad ca m-au format suficient de bine incat sa nu ascult nici acum genurile astea, cu exceptia catorva melodii vechi de petrecere interpretate de Paur de la Antract – ca imi place interpretarea.

  13. eu am crescut cu Cenaclul Flacara.
    joia, in fiecare joi, pana in 85.

  14. eu am crescut cu Cenaclul Flacara.
    joia, in fiecare joi, pana in 85.

    • Am fost si la spectacole la Polivalenta,ca era cartierul nostru. Copiii Constantei Buzea erau la noi in scoala,asa incat,la o serbare de sfarsit de an,au venit si cei de la Cenaclu: Mircea Vintila(pentru care o colega facuse o pasiune,si nu,nu vreau sa aud rasete,ca stia exact diferenta de varsta:era olimpica la matematica),Adriana Ausch,fetele alea care cantau ceva cu Galbena gutuie,Florian Pittis. Am si acum un program cu autografe:sac!

    • galbena gutuie catau fetele de la Ecou, preluat apoi de Partaj , apoi doar de tatiana Stepa.

    • evident Partaj, evident Tatiana Stepa, ma tine fix de 24 de ani.

      mai ascultam Angela Similea, Iris, Comact.

    • Compact. Metallica , ei da, am descoprit cantecele prin 86, la 12 ani si mi-au palcuuuuuttttttttt

    • @marna: dacă n-ai citit Jurnalul Constanței Buzea, să-l citești, e MINUNAT! uite, am scris și eu despre ea câteva vorbe: https://www.simonatache.ro/2011/01/13/o-carte-foarte-frumoasa/

    • @Simona Multumesc pentru sugestie,am sa-l caut,mai ales ca mi se parea o persoana absolut superba,de o delicatete cum rar am intalnit.

  15. Johnny Handsome

    Eu imi aduc aminte de George Baker Selection – Una paloma blanca – cica dansam crincen cind eram mic, acu` dansez mai relaxat.
    Am avut magnetofon UHER, Mayak, pick-up am si acum.
    Mireille Matthieu, Goombay Dance Band, BZN of course – Blue Eyes, Nana Mouskouri, am avut chiar si o caseta verde (ORWO) cu cintecele lui Constantin Tanase, benzi cu Sandra si Toto Cutugno – iubirea lu` sora-mea.

  16. Prima mea caseta a fost cu Roxette. Au urmat ABBA, Ambra (era o italianca si nu prea stia sa cante, mai mult recita, dar mie imi placea maxim de ea, acum ma intreb de ce?). Le stiu si acum versurile pe de rost. Si mai avem o legatura speciala cu povestile pe casete. Cand ai mei isi faceau siesta de dupa-amiaza, eu ascultam la casetofonul vechi, rusesc, “Cocoselul neascultator”, de Ion Lucian. Cred ca as putea sa il interpretez si acum, trebuie doar sa-mi dai tonul si continuu in mod automat
    “Noi suntem prieteni buni
    Si voiosi din fire
    Biruim orice furtuni
    Numai prin unire”.

  17. Una din Bucuresti

    Angela Similea :mrgreen:
    Aveam o vecina care era lesinata dupa ea, “groupie” e putin spus, era obsedata. Cred ca a fost si la ea acasa… 🙄

    • Despre Angela Similea am o amintire mai deosebita.
      In copilarie , imi petreceam vacantele la niste rude de-ale mamei in Husi. WC-ul era in mod traditional, in curte.
      Ei , ce poza credeti ca lipisera in WC ? Da , celebra Angela Similea. Dupa terminarea vacantei , ajuns acasa am constatat cu stupoare ca ma constipasem.Disperata , mama a sunat la rudele de la Husi si le-a spus sa puna urgent poza Angelei intr-un plic si sa-l trimita la noi prin posta.

    • @netplusultra: mvaaaaai 😆

  18. Angela Similea, Cornel Constantiniu, Olimpia Panciu, Marina Voica. Eu am primit casetofonul mai tarziu, pe la 12 ani, era ca vai de el, dar era cel mai pretios lucru din casa pentru mine. 🙂

  19. Una din Bucuresti

    Mie mi-a cumparat tata, acum vreo treizeci si ceva de ani, un pick-up de la Galeria Modei, parca, aveau si sectie de electronice…apoi mi-a luat un set cu toate simfoniile lui Beethoven, la cererea mea ahahahaaaa!!
    Apoi am completat imediat cu Alexandru Andries, Holograf, Iris, Phoenix, Compact si altii. Am fost si la niste concerte…ce vremuri… 🙁 Aaa, si aveam un disc cu Ella Fitzgerald, care mi-a placut, chit ca jazz-ul nu m-a atras foarte tare.
    Tatal unei prietene din bloc era foarte pus la punct cu istoria miscarii hippie si muzica aferenta. Avea o discografie impresionanta. Si acum sint fan Led Zeppelin.

    • Pfuuu mi-am amintit ca aveam niste discuri cu mexicani mariachi de crapau matzele cand bagau aia …si tavanul lu’ vecina de jos cand m-apucam eu sa dansez :)). Erau “mostenite” de la niste veri plecati din tzara in ’80, si ii povesteam unei colege italience odata ca nu-mi explicam cum ajunsesera mexicanii sa fie editati la noi, si ea, de colo, pai da ca au fost si-aia nitel cam comunisti prin perioada aia 😆 😆

  20. am avut un radiou vechi,vechi, nu mai stiu amrca. a fost inlocuit cu un pacific $ cu pick-up abia prin 88. primul casetofon a venit in 92, un sonyo luat de la turci.
    abia in 96 am luat cu sor mea un panasonic dublu.

  21. am citit de 3 ori comentariie sa vad cine nu a fost pomenit si va aduc aminte de irina login si benone sinuescu maria cornescu o blonda superba pe vremuri,iar a instrumente farcas imperator,zamfir la nai ,,bani,, si sa nu uit elena roizen bruneta de data asta ,sa nu supar pe cineva 😛 😆

  22. Eu am şi acum casetele cu mine etalându-mi talentele. Prima, de la un an şi ceva, conţine multe chestii extrem de inteligente, păcat că nu le prea descifrez. Alta, de la 3 ani, are-pentru posteritate- imprimat hitul “În grădina lui Ion, toate păsările dorm”. Şi pentru că la momentul întregistrării treceam printr-o stare emoţională tare sensibilă (adică nu aveam chef de recitat sau cântat în ciuda insistenţelor mamei), plângeam şi cântam, plângeam, vorba aia. Măi, e de o emoţie incredibilă “ioaneee, uaaaaa, Ioaneee, toatăăă lumeeea uaaaaa, doarmeee, uaaaa, uaaaa”. Zău, am trăit rău melodia. 😮
    Pe urmă m-am înregistrat singură recitând “Şi George nu mai vine…”. Ioii…… nu vă spun cum sună aia. 😳

    Bunicul asculta Achim Nica, în special Săracă copilărie.

  23. Asta-i muzica romaneasca care se asculta, la mine in casa, pe vremea copilariei mele:

    Anda Calugareanu: https://www.youtube.com/watch?v=9NQuI2BHvs0 ;
    Dida Dragan: https://www.youtube.com/watch?v=R1UwiQtTshY
    Margareta Paslaru: https://www.youtube.com/watch?v=Y9TDdTyClrE ;

    Nelu Ploiesteanu: https://www.youtube.com/watch?v=uREq8F_GUVg
    si bineinteles:
    Maria Tanase: https://www.youtube.com/watch?v=o1q_XyFuRdo ;
    Tata mai asculta, pe ascuns, ca era din zona, Irina Loghin. 🙂

  24. Una din Bucuresti

    Cu prietena mea din Medgidia dansam pe Loredana “Groaza”, in casa, apoi ne “rocaream” pe muzica lui Iris si a altora 😆

  25. Tiberiu Ceia, asta cred ca era mai de nisa, nu-l stie toata lumea. Trăgeam casete “fata-n fata” cu telefonul decuplat sa nu dăuneze la calitate.

  26. Muzica populara nu mi-a placut niciodata, suna prea “asiatic”. Nici muzica usoara romaneasca nu-mi trezeste amintiri grozave. Formatiile rock, poate: Pheonix, Sfinx, Rosu si Negru, mai tirziu Compact si Iris, citeva melodii de Anda Calugareanu.

    Cind eram eu elev foloseam magnetofonul Maiak pentru inregistrari de calitate 🙂 si casetofoane pentru cintat muzica la petrecerile (“ceaiuri”) dansante. Culmea rafinamentului era sa ai access la discurile/ placi cumparate de colegii cu rude sau parinti care lucrau in strainate: Pink Floyd, Genesis, Led Zeppelin, Queen, Deep Purple, etc.

  27. Când aveam 4 ani bunicu-meu care avea pick-up îmi punea un disc cu melodia asta… http://www.musipedia.org/result.html?sourceid=melody-url&tx_mpsearch_pi1%5bsubmit_button%5d=Search&tx_mpsearch_pi1%5bpc%5d=lily+e%27%278+e%27%278+e%27%278.+c%27%278+g%278+e%278+f%278+c%278+d%27%278+d%27%278+d%27%278.+b%278+g%278+f%278+e%278+&coll=w&categories=&filtertext=&L=

    Cuvintele erau cama așa aya aya soca soca… bla bla…

    Când o auzem săream de la locul meu și fredonam și eu. Mă înebunea. Era o melodie sud americană de pe un un disc românesc electrecord.

    • nu reușesc să văd nicio melodie în link-ul dat de tine 🙁

    • Nu apare o mică partitură cu note muzicale mai în dreapta? Și dacă apeși pe difuzorul ăla mititel nu se descarcă un midi?

    • Am uitat să spun. Mă ajută cineva să aflu numele melodiei? Sau poate e uitată definitiv și mai există doar pe niște viniluri vechi și prăfuite?

  28. O daa, Boney M SI ABBA, superpiese !
    Vai, dar si Nana Mouskouri si Bob Marley! 🙂

  29. Am crescut cu Nicolae Herlea si Magda Ianculescu , Ioana Radu si Doina Badea. In afara de discurile cu muzica aveam si o multime de discuri cu povesti, piese de teatru radiofonic si opera. Era muzica si la radio, programul 2 difuza multa muzica, arii din opere si operete. In prima mea sesiune am invatat pe arii din operete, stiti ca am avut compozitori foarte buni? Casetele erau cu Beatles, I-am naucit pe ai mei cu Michelle, ma belle si I want to ride your car, ABBA, Boney M si Bee Gees.

  30. Johnny Handsome

    Poate doriţi să reascultaţi

  31. Johnny Handsome

    Mai degrabă

  32. Eu am crescut pe vremea “lasă-mă papa la mare”. Nu îmi amintesc de pick-up-uri (deşi poate avea mamaie nişte discuri), dar ştiu sigur că al meu unchi avea un casetofon şi, evident, câteva casete, dintre care preferata mea era una cu Ricky Martin. Nu ştiu pe cine am ameţit de cap (eu nu mă pun la socoteală, deşi făceam destule piruete dansând), dar a dat ortu’ popii cam repede. Sau poate era doar scos din priză sau poate nu mai avea baterii. Ei, asta nu ţiu minte. 😀

    Apoi, o lungă parte din copilărie, tata mi-a mâncat sufletul ascultând la drum lung Gabi Luncă. Şi Nicu Paleru. I-am urât din tot corasonu’ meu de copil şi toată lumea ştia cât de mult îmi place muzica lor, motiv pentru care de fiecare dată când mă prindea cineva suită în maşină ori la vreo petrecere ţinea morţiş să îmi amintească de cei doi de mai sus şi binecunoscutele hituri, printre care şi borcanu’ cu vin. Cu râsete. Şi lacrimi. Pentru că faţa mea trăda…orgasmul muzical.

    Acum, surpriză, îmi place de numa’ Nicu Paleru, n-am nimic cu muzica populară, dar muzica lăutărească, aia lălăită, n-o sufăr. Poate vârsta e di-vină, ce să zic..

    Altfel, mă împac prea bine cu horele şi sârbele şi câteodată mai fredonez vreo melodie d-asta arhicunoscută de pe vremea alor mei, gen “o portocală”, “frumoasă-i vecina noastră”, “căsuţa noaaaoastrăăăă…” et alii. Să zicem că, trecând şi eu prin momentele de maximă ură, îi înţeleg pe ăştia mici cărora nu le place muzica populară; or să vadă ei când vor creşte. Muhahahaha! 😛

  33. Vad ca nu aminteste nimeni de Stela Enache si Florin Bogardo.
    “Sa nu uitam nicicand
    sa iubim trandafirii…”

    Mie-mi placeau Dida Dragan, Aura Urziceanu, credeam ca Olimpia Panciu e cea mai sexy femeie in viata si l-am admirat enorm pe Aurelian Andreescu (Dorul, Copacul, s.a). Ce stiam eu atunci?…

  34. Multumesc DNA SIMONA ….. multumesc colaboratorilor dvs …
    Am in casa gramofon, pick-up si multe vinilinuri cu muzica veche, de toate genurile.
    Incerc, pentru nepot, sa nu se axeze pentru un anumit gen de “muzica”, este afon, eu cant la acordeon, … dragii mei … muzica este ” expresia bucuriei noastre de a trai si bucuria de a cunoaste acest lucru si este acesibila oricui” Traim la distanta si rarele intalniri le petrecem pe jocuri, intrebari, probleme familiale, muzica fiind “sound” , etc . Multumesc tuturor.

  35. Tata si un verisor m-au ajutat sa ascult pe vremea lui Ceausescu urmatoarele formatii vocal-instrumentale: Pink Floyd, Roger Waters, Queen, Status Quo, Europe, Van der Graaf Generator, Asia. Mama asculta “A venit aseara mama” :))

  36. Nu prea ascultau ai mei muzica. Acu’ de revelion punem de toate, de la rocareala pana la bzn. Scutura tata pleata pe deep purple si apoi se sparge in figuri pe muzica disco (pana isi aduce aminte ca nu mai poate sa faca spagatul :D), apoi ne betocim si ascultam tudor gheorghe si ioan bocsa :))

  37. Prin anii 70 ai mei aveau un magnetofon polonez, pe lampi. Mi-aduc aminte si acum, desi eram mic, ca am fost impresionat de Tudor Gheorghe cu a sa Miorita. 🙂

  38. […] de curând, aici, pe blog, preț de vreo 90 de comentarii, așa, despre muzica de altădată, pe care-o ascultau părinții noștri la magnetofoane, pick-up-uri […]

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green