Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Când mațele tac, se poate construi viitorul

Screen Shot 2015-11-24 at 10.29.50

Copilăria mea a fost în vremuri comuniste. Vremuri în care românii nu prea aveau mâncare. Uleiul, zahărul, făina, pâinea erau raționalizate, carnea lipsea cu desăvârșire, portocalele și ciocolata erau un lux, măslinele, salamul și brânza o sărbătoare. Magazinele alimentare erau pline de borcane cu muștar, de conserve de pește, de murături și de nelipsiții creveți vietnamezi. Cu toate astea, nu-mi amintesc să fi suferit vreodată de foame. Aveam bunici la țară, care ne dădeau legume, carne, ouă și brânză, mama gătea bine, nu mi-au lipsit nici răsfățurile cu prăjituri, iarna mai mâncam câte-o portocală sau câte-o banană, iar câte-un Pepsi îmi mai oferea o vecină de vârsta mea, al cărei tată era șef de restaurant.

Singura mea grijă era să învăț și să-mi fac temele, să mă pregătesc pentru un viitor pe picioarele mele. Pe care, astăzi, azi, chiar acum, îl trăiesc. Am o meserie care îmi place pentru că, atunci când eram mică, ghiorăitul mațelor nu mi-a bruiat niciodată visele. Deși părinții mei nu au fost niște oameni avuți, nu am avut vreodată grija mesei de prânz. Doar grija lecțiilor, atât.

Mi-am amintit toate lucrurile astea, la invitația MasterCard, care derulează în această perioadă două programe pentru copii: unul la nivel mondial și unul în România.

– Programul mondial e derulat de World Food Programme și se desfășoară simultan în alte 11 țări din Europa Centrală și de Est.

Prin el, orice tranzacție efectuată în perioada 23-29 noiembrie de posesorii MasterCard va genera o masă la școală pentru un elev din Rwanda. Un raport publicat recent arată că 43% dintre copiii cu vârsta mai mică de 5 ani, din această țară, suferă de subnutriție cronică.

Alături de clienții săi, MasterCard se angajează să doneze elevilor rwandezi 3,75 milioane de mese în valoare de câte 0,2 euro fiecare. Mesele oferite în școli sunt nu doar hrană pur și simplu, ci și piedici destul de convingătoare în calea abandonului școlar.

– Programul local (Hope for Youth) e un parteneriat pe termen lung cu SOS Satele copiilor, cu scopul de a crește nivelul de educație financiară a copiilor de care se ocupă asociația și în ideea unei mai ușoare integrări a lor în societate. MasterCard furnizează materiale și suport informațional și îi trainuiește pe consultanții ONG-ului. Un număr de 105 copii, cu vârste între 13 și 18 ani, vor beneficia de acest antrenament pentru o integrare mai ușoară în lumea în care cu toții trăim.

Nu uitați, așadar: între 23 și 29 noiembrie, orice plată cu MasterCard dă de mâncare unui copil. Pentru cei mai mulți dintre ei, masa aceea va fi atracția principală din programul școlar, vă dați seama, nu?

Voi ați avut alte griji în copilărie, în afară de învățat?

 Foto Shutterstock

53 comentarii

  1. taman ieri ce-am platit cu master cardu o mobila

    PS Simona
    la aniv de 20j miloane ai zis ca pui alaturat niste texte care-ti plac si tie
    dar cum ai selectat asa de multe ?
    cred ca-s toate , sau oricum niste milioane ….
    ca am ajuns pana in 2008 când voiai sa te sinucizi din cauza de Vodafone, sau la posta când numărai mătreață celui din fața ta

  2. costicămusulmanu

    deși îmi place mai mult cash, din cînd în cînd mai dau și cu plasticu’ da’ mai mult on-line…
    io am avut “noroc” să cresc la vaslui( karioka, salut fată)…unde mai găseai cîte ceva de mîncare (plecau rudele stabilite la brașov cu sarsanale de salamuri & stuff),bunici gospodari la țară-18km-, tata a fost mehanic auto…așa că cea mai mare grijă era să leg firu’ la baterie înainte să se ia curentu’…

    • am rămas noi (unii dintre noi) cu obsesia cash-ului, în realitate e mult mai simplu să dai cu plasticu’

    • costicămusulmanu

      da, sigur, numa’ că io, vegetarian fiind, îmi fac o mare parte din cumpărături în piață…și ale dracu’ babe, nu vor să pună neam POS-uri…
      de dat cu plasticu’ e mai ușor, și nevasta cu care am un card comun zice(a) la fel, numa’ că de fo’ 4 ori m-am făcut de miru’ lumii pentru “lipsă disponibil” (ultima oară era vorba de 1,15 lei?)…

    • încăpățânate băbuțele, da 😆

  3. eu am o statura impozanta, asa am fost mereu. am inceput cozile cand aveam varsta de 5 ani si 14 kg, asa cam pe la 4maxim 5 dimineata,de 2-3 ori pe saptamana.
    imi amintesc ca eu intram pe la parter, uneori pe la mezanin.Pentru cunoscatori,cand se aducea carne, se urcau altii peste tine si peste aia,altii. La etaj n-am intrat never,dar intreaga am scapat. Luam carne de 37 kg de porc, fratii petreusi. mai stateam la branza de 32 la coada,la oua, unt si faina,ca vorba aceea asa s-a calit otelul. La 6 ani mi-era clar ca daca nus tateam la coada mama si cu mine, ceilalti aveau matele goale.
    nu imi amintesc sa ma fi revoltat ca dintre membrii fmailiei eu am fost atent selectionata si doar eu pt cozi. amintiri nasoale nu am,mi se pare firesc. au fost cateva salvari,cateva geamuri sparte, a venit si milita,dar doar de cateva ori era sa ajung subsol,adica sa treaca peste mine cei cocotati deasupra mea.
    daca am o trauma e ca de ce musai trebuia sa stau la coada la banane cand mie imi placeau portocalele si la care nu ajungeam sa apuc niciodata.

    • o sa dau cu cardul pt ei cu mare drag. eu cash evit,ca i pierd.

    • mi-ai adus aminte de coada de portocale. Mi-au furat banii (sau i-am scapat), undeva intre impinsurile la coada. La noi in oras se vindeau banane doar inainte de Craciun.
      Banane nu s-au vandut pana prin 1990-1991, si atunci era coaditza la banane!!! Apoi a lovit inflatia, erau banane in mai multe locuri.

    • Uau, eu m-am nascut dupa revolutie, deci pot doar sa-mi imaginez cum era atunci. Urasc cand e aglomerat undeva, daramite sa se mai imbulzeasca lumea. Voi sunteti eroi!!

    • Amys, noi eram nu eroi, ci flamanzi 🙂
      Ca sa iti dai seama cum era: mancam tot. Da, nu tin minte copii in jurul meu sa fi facut mofturi la mancare!

  4. Rwanda?Nu sunt cumva aia care pe la 14-15-16 ani au atarnat de gat Kalashnikovul si in gura creanga de copac,dupa o doza de prafuri???As prefera sa hranesc niste copii infometati de prin satele vai mama lor din Romania.Stiati ca sunt copii in Romania care atunci cand vad o franzela proaspata este sarbatoare pentru ei?Pe africani consider ca sunt DATORI SA II HRANEASCA cei care le-au furat bogatiile ani la randul,celebrii “colonisti”(UK,Franta,etc.).Dupa ce tu te-ai superimbogatit,brusc ti se face mila si hai sa impartim costurile cu toata lumea.Nu prea mi se pare corect.Haideti sa initiem un program pentru infometatii nostri romani,ca sunt din plin.
    P.S.Faza cu franzela este urmatoarea:la un magazin de paine in fata mea un amarat cere 10 paini.Vanzatoarea ii da pe prima,iar cand amaratul vrea s-o bage in sacosa,zice:”Pai da painea asta-i calda,doamna,vreau din aia veche”.Vanzatoarea ii spune ca nu are veche,la care amaratul zice:”Pai eu nu cumpar din asta doamna,ca asa calda cum este,nu le ajunge la copii nici doua zile!”,dupa care pleaca!Asa ca haideti sa-i mai lasam pe rwandezi si sa ne mai concentram si pe ai nostri.
    P.P.S.Injurati-ma,dati-mi minusuri,nu ma supar,dar asta este parerea mea.Vreau sa dau niste bani pentru niste amarati romani prima data,iar dupa ce tarile care le-au furat alora din Africa totul,vor ajuta si ele din plin,voi fi fericit sa dau si eu pentru aia.Pana atunci nu.

    • costicămusulmanu

      ai dreptate boss… nu le dă nimeni nimic și peste fo’ treijdăani (timp în care viteza și aria de circulație ale informației sigur vor crește exponențial) poate îi vedem ca pe sirieni, colea, în berceni; și tot așa, needucați și cu PM-ul pe post de colier…

    • civilizatu
      nu meriți nici un minus

    • @Civilizatu: e părerea ta și o respectăm fără să dăm minus. eu, cel puțin.

    • asociatii care hranesc si scolarizeaza copiii romani foarte saraci sunt. Oare gasim o firma mare (cumva concurenta la Mastercard) sa copie ideea dar pt copiii nostri?
      In rest, Simona a promovat multe idei de ajutat local.

    • civilizatu
      doar plusuri, după cum am zis se s-a si întâmplat 😛 7

    • oricum nu ai inteles nimic, aici chiar nu trebuie sa dai nimic, banii merg oricum la rwanda, doar folosind cardul master, daca ai unul de acest tip. nimic altceva, nimeni nu te scotoceste in buzunar dupa un banut. Sau vrei sa spui ca acum, daca ai auzit ca pentru fiecare tranzactie merge o masa la amaratii aia din Africa, nu o sa mai platesti cu cardul pentru ca nu merg banii la romani sau cum sta treaba?
      By the way, eu folosesc master cardul destul de des, astazi de vreo 3 ori, pentru ca fac cumparaturi pentru mititica afacere la care sunt sef si angajat si da, este de multe ori mai simplu…pana incepe sa se defecteze sistemul si atunci injuri mama sfintilor informaticii ca nu ti-a dat prin cap sa iei cash la tine…

    • @Rafa Madrid:imi pare rau,asta e,asa sunt eu mai neintelegator…

  5. eu imi amintesc cum mama ne facea prajituri in fiecare we si avea grija sa ne spuna mereu: nu toti copiii au parte de prajituri in fiecare we! asa ca apreciati, nu fiti lacome sa va ajunga toata saptamana. Ei as, ne ajungeau pana duminica seara. Deh, eram 3 fete cucuiete.

    zilele trecute ii povesteam lui fiu-meu cum mergeam 2 km pe jos pana la scoala zilnic si ca nu existau goretex-uri si flteche si haine cu mii de picaturi. Era cam ca in “Iarna pe ulita”
    Aveam cizme din piele care se udau mereu. Le uscam pe unde apucam si se scorojeau, Aveam caciula de blana in care parul se facea o masa naclaita. Aveam paltoane de stofa grele peste care purtam pulovere impletite din lana – atarnau hainele alea pe noi inc ao data greutatea noastra …care eram toti slabanogi..
    Nimeni nu se plangea de asta, ni se parea normal- nu imi trecea prin cap sa ma plang cam picioarele ude si parul incins
    Pachetul consta in ou fiert taiat felii si pus intre doau felii zdravene de paine neagra ( gustoasa )- la tara nu exista franzela. Mai o branza, mai un salam obosit.. Aveam marmelada , gemuri, dulceturi din besug – chiar si serbet – dar mai la ocazii asa uneori
    Oricum, eram fericiti. Nu exista copil gras, nu exista copil cu angoase, cu nefericiri cosmice ..eram veseli si fericiti in simplitatea noastra.
    In afara de invatat aveam responsabilitati legate de gospodarie: sa punem apa si mancare la animale, sa spalam vasele, in we sa facem curat in casa. Parintii aveau servici asa ca nu s-ar fi descucrcat daca noi nu i-am fi ajutat. Toate ca toate – mama ne mai pasuia cu unele treburi dar daca venea tata acasa si gasea vreun animal in suferinta ( fara apa , mancare)- era jale mare. Sa te tii !
    In schimb parintii ne trimiteau in toate taberele si excursiile posibile, aveam tot timpul ce ne trebuie pentru scoala, ne cumparau carti pe sub mana.. aveau timp sa se joace cu noi (iernile cand se intuneca devreme si se intrerupea curentul: faceam spectacole de teatru, cantam, ne prosteam ).

    • si ca sa fiu on topic: platile le fac cu cardul . Doar ca io am Visa, ce sa fac?! Doar cand nu e posibil sa dau cu plasticu’ dau cu cash. De care mereu duc lipsa, evident.

    • costicămusulmanu

      eva, cred că ai încă pe cap căciula aia de blană (a mea era de cojoc, cu moț și se prindea sub bărbie), altfel nu-mi iesplic:
      – la noi (la vaslui, reiterez), puloverele erau groase, de lînă (mohair la petreceri…) da’ se purtau SUB palton…
      – m-ai înnebunit cu week-end…sigur mama ta nu folosea neologismul…

      hai, fată, c-am glumit…ha ha
      așa era…de doctor, director sau muncitor…toți eram copii, veseli și fericiți…
      ou sont les neiges d’antan…

    • pe sub palton le purtam si noi! puloverele…. I mean
      mama nu folosea asta cu we , asa e. . Ea ne facea capul zdrentze doar in ziua cu pricina, adicatelea sambata seara sau duminica cand se executau prajiturile. Asa ca nici nu era nevoie sa zica 😀
      Da’ chiar, cum ii ziceam noi atunci la week-end? ca nu imi amintesc deloc. Daca nu ma insel, se lcura /invata si sambata. Inseamna ca ziceam duminica – si atat.

      (Iar cu finalul..mi-ai amintit de Ionel Teodoreanu, Cella Serghi.. Nu’s de ce 😮 )

    • @eva iosdevina: emoționante amintirile tale 🙂

    • Multumesc, Simona
      Cred ca orice om ar trebui sa aiba amintiri frumoase din copilarie ..

  6. Masa de 0.2 euro???

    • doar n-o fi in rwanda o masa cat una din romania la restaurant

    • Sunt convins, dar 0.2 euro e mai putin de un leu.

    • Ce chestie in Rwanda au Franci Rwanda si la cursul lor de schimb cu 0,2 euro = ceva mai mult de un ou sau 150 grame de orez. O sticla de lapte costa aproape 1 euro = 700 RF cat costa si o bere.
      O masa la un restant ieftin = 2000 RF adica 2,5 euro.
      Ce propun ei e un fel de marul si cornul de la noi
      Deci Master Card = ma lasi !

    • @ gicone

      Nu-s deloc de acord. Chiar daca e doar un corn si un lapte (sincer, cred ca e mai mult de atat) tot e ceva. Altfel, daca nu vrem sa ne implicam e foarte usor sa ne “miroasa” orice.

    • Respect opinia ta.
      Insa am dreptul la parearea proprie si anume: citeste link-ul asta (http://teleleu.eu/alfabet-pentru-ursi/) prezentat de stimata noastra gazda intr-o postare recenta. Am fost impresionat despre cifrele prezentate despre conationalii mei.
      Daca Master Card avea cea mai mica intentie sa faca ceva onorabil cu comisioanele luate noua, din punctul meu de vedere trebuia sa faca ceva cu ei aici in Romania, unde face profitul si unde e nevoie, nu sa-l exporte intr-un loc incontrolabil de catre platitori prin exploatarea unor sentimente umane de mila.
      Sa-ti povestesc ceva din copilaria mea si care este la fel de prezent si acum: cel mai impresionant lucru pentru mine care se incalzea iarna la calorifer a fost sa vad cum se amesteca balega de la animale cu paie culese de pe camp, lasate sa se usuce peste vara si sa arda in plita, pentru caldura si gatit, in case facute din argila si paie. Se numeste tizic si-l gasesti vara la uscat pe camp.
      Si mie master card imi povesteste cum data el din tranzactiile MONDIALE un mar si un covrig zilnic pentru 160 de zile, la 35 000 copiii Rwandezi ? Si vrei sa ma simit impresionat de darnicia lui?
      Scuze, nu pot.
      Si inca ceva despre mastercard – da, tu ca si cumparator nu platesti direct comision de plata prin card insa suma respectiva, indirec,t o suporti tu, ba chiar si marita si anume: banca incaseaza de la vanzatorl un comisioan intre 1 si 6 % din valoarea tranzactiei iar acesta direct si fara nici o ezitare il adauga la pretul produsului doar nu poate sa o suporte el,
      Deci pana la urma comisionul ajunge la tine si nu te pacali cu concurenta – si ei fac la fel.
      Si ghici ce: la suma asta se adauga si TVA.

    • Așa, si? Înțeleg ca nu vrei sa contribui la campania lor pentru ca dau prea puțin din ce-ar putea sa dea si pentru ca e pentru niște copii rwandezi nu romani. E OK! Cam multe explicatii pentru ceva simplu. Eu o sa contribui, mai ales ca nu ma costa nimic. Chiar dacă doar o jumătate de măr ajunge la un copil din contribuția mea si chiar dacă acel copil e din Rwanda. Pentru lupta împotriva corporatiilor nesatioase o sa-mi rezerv un prilej mai nimerit.

  7. Adicatelea eu platesc o suma (care poatea fi oricat) cu Master Card si ei doneaza o masa de 0,2 euro? 0,2 euro? Poate nu inteleg eu valoarea banului dar 0,2 euro?! O masa?

    • Noi dam o masa ca sa aiba si aia scaun.

    • o masă la valoarea ei din rwanda, măi.

    • unde ați văzut in lumea asta o banca care nu e hrăpăreață?
      ( Costică am înțeles din observația 😈 ta către dg ca așa trebuie sa spun despre unii 😛 )

    • costicămusulmanu

      @maria: da’ de spaniolu’ (la știrile protv) care dă mese cu 1 euro ai auzit? și asta într-o cîrciumă…în spania; sigur că e posibil dar noi suntem sub obroc…mai deunăzi am văzut pe tv5 dacă nu mă înșel un danez/suedez care își procura mîncarea (ambalată de la mama ei, în pragul expirării) de la tomberon?
      @yy: bulgarii, cînd vor să testeze pe unu’ dacă-i bulgar adevărat îl pun să zică unghi, care în limba lor sună “ăgă” și rareori un venetic poate pronunța corect; pe tine nu vreai să te știe lumea de român neaoș?

    • ba da, ba da , cum nu /
      ăgă ăgă 😛 😛 😛 😛 😛

  8. Prima scoala la care am predat, undeva la tara, pe un drum chipurile pietruit, in realitate vesnic plin de praf sau de noroi (prima oara cand am venit pe ploaie la scoala, cand m-am intors cu fata la tabla si, deci, cu spatele la copii, am auzit un cor de “Duamna, da’ shi v-atz strochit!”) se afla vizavi de o casa netencuita, a carei fereastra, capatata de cine stie unde, era mai mica decat spatiul destinat ei, de unde nu am vazut sa iasa vreodata fum. In fata scolii era un soi de mic magazin satesc si in fata magazinului isi faceau veacul mereu 3-4 copii, vai mama lor! Nu erau mereu aceisai, deci nu stiu cati erau de fapt, de la 2 pana la probabil 12 ani, nu mergeau la gradinita sau la scoala. Pe parinti nu i-am vazut vreodata, dar copiii aia erau vesnic cu mucii pana la barbie, cu manecile si cracii pantalonilor prea scurti, cu picioarele goale in ghetele sau cizmele de cauciuc prea mari. Murdari de nu-ti puteai da seama daca sunt baietei sau fetite. Vecinii si profesorii le cumparau zilnic cate ceva de mancare si cred ca numai atat capatau, ca se repezeau lihniti sa imparta cate o paine si se bucurau la cate o eugenia sau un pachet de biscuiti, de parca ar fi primit cine stie ce bunataturi. La un moment dat au disparut de acolo, nu stiu ce s-a intamplat cu ei.
    La urmatoarea scoala unul din profesori invatase copiii sa-si puna la comun putinii banuti pe care-i aveau in buzunare si sa-si cumpere paine, pe care o imparteau frateste. De fiecare data cand aud pe cineva spunand ca nu mananca paine ca ingrasa, imi aduc aminte de tancii aia care se saturau cu paine goala.
    Nu e nevoie sa cauti prea departe sa gasesti copii care au nevoie de o masa calda pe zi.
    Nu am nimic cu copiii din Rwanda, sau cu orice fel de copil amarat din alta parte a lumii, chiar ma bucur sa aflu ca o parte din profiturile marilor companii ajuta pe cineva, dar stiati ca sunt copii in Romania care vin la scoala numai pentru “Cornul si laptele”, sau cum s-o mai fi numind acum programul ala? Donatiile ajuta, dar oare nu s-ar putea face ceva ca autoritatile platite sa depisteze asemenea cazuri si sa protejeze copiii amarati sa-si faca treaba pentru care sunt platite?

  9. Orice copilas merita o masa buna, sau macar una care sa fie sigura ! Cand devin mari se vor descurca ei cumva.

    Cand eram mica aveam asigurat un trai destul de bun , chiar daca noi, copiii familiei , eram patru la numar. Tata lucra zi de zi iar dupa program mergea la IAS Valea Calugareasca sa repare autovehiculele, era mecanic.Mama a trebuit sa invete sa mearga pe bicicleta pe la 30 de ani pentru ca a devenit postarita.
    Imi aduc aminte de lipsurile de atunci si de indemnurile parintilor sa invatam . Si munceam si alaturi de ei la vie, la sapa la porumb, la culesul tecilor de fasole cataratoare ( ce greu era ! Dupa ora 10.00 erau uscate, deja …ne usturau palmele! ) , fasole crescuta pe tulpinile porumbului.
    Si ce frumos era cand mama ne multumea pentru munca asta lasandu-ne sa citim ! Citeam orice .

    Sambata , obligatoriu, noi , cele trei surori faceam curatenie in toata casa. Geamurile terasei imense erau specialitatea mea.Atunci, seara, sau duminica mama ne facea ceva dulce. Tare mult ne bucuram cand ai mei aveau SRL . Sambata repaus lunar.
    Deja stau pe ganduri napadita de amintiri…Multumesc, Simona!

    • poștăriță… tare drăguț! 🙂

    • Da, biata de ea , mergea cu bicicleta vreo 20 de km zilnic, avea doua sate . Uneori, la pensii 😳 venea cu bomboane. Din alea la kilogram . Sarmana , ține din ce ii ducem ( mancare sau dulciuri) pana ajungem data viitoare- daca o prindem pe picior gresit si nu are ceva bun pus deoparte ?
      Acum face parte din colectivitatea femeilor vaduve , pe strada noastra de acasa toti barbatii s-au grabit sa plece pe lumea cealalta.

  10. Eu n-am prins mare lucru din comunism (2 ani), asa ca nu am apucat sa stau la cozi. Stateau in schimb mama si bunica, de la 4 dimineata, sa ia lapte. In dec 89 cand s-au tras focuri de arma, maica-mea s-a speriat, dar bunica-mea, ca s-o linisteasca, i-a spus ca vecinul taie lemne in beci 😛
    Cand am crescut mai marisoara mergeam sa iau paine de la “turcu”. Nu stiu daca era turc sau nu, dar avea cea mai buna paine mancata vreodata…proaspata, aburinda…cu coaja tare si miezul moale..un deliciu!! Acum in loc au facut un hotel+restaurant.
    Am avut o copilarie frumoasa si n-am avut decat grija invataturii (dar mai ales a exersarii caligrafiei 😛 scriam cam dezlanat si dupa ce am adus din greseala acasa caietul unei colege care scria super frumos…munca scria pe mine!! faceam literele alea de sute de ori, bunica-mea rozandu-mi urechile “n-ai pus coditza!!!!!”)

    • o, ai ratat “placerea” de a aduna gandaci de Colorado de pe cartofi?
      noi aveam si asta in fisa postului – doar ca asta nu era la impuse, era contra bani de buzunar 😎
      si cum mereu prindeau bine niste bani pentru balciul de la Sf Maria sau 5 gogosi in plus de al chioscul scolii..faceam si asta. Acum m-am boierit, nu as mai aduna gandaci de Colordao sa ii pun intr-o cutie cu gaz pentru niciun ban!

  11. Ca și alții de aici: Rwanda? 0.2 euro? No comment.

    Cardul îl folosesc pentru 90% din plăți. Iar dacă veni vorba de condiții de învățat și oportunități, azi am primit link-ul ăsta, m-a pus pe gânduri: http://idealist4ever.com/this-comic-will-forever-change-the-way-you-look-at-privilege/

  12. Da, multi gandim ( zic “gandim” pentru ca si mie imi trece prin cap acelasi lucru ) ca de ce sa ne gandim la niste copii amarati din Rwanda cand ii avem si noi pe ai nostri? De ce? Pentru ca si ei sunt copii. Saracia e la fel peste tot. Diferenta intre amaratii nostri si amaratii lor e aceea ca amaratii nostri macar traiesc in Romania. Nu vreti sa stiti ce inseamna Rwanda.
    Nu zic ca ai lor or fi mai amarati, dar initiativa astora de la MasterCard ( nu conteaza motivul din spate ) macar e ceva. Poate data viitoare vor fi alte cauze. Daca incepem sa ne revoltam ca 0.2 euro sau ca de ce nu se gandesc la ai nostri, apai, unde e umanitatea?
    Daca ne deranjeaza atat amaratii nostri, de ce nu facem noi ceva pentru ei? Sunt aproape, nu trebuie sa mergem pana in Rwanda. De ce asteptam sa vina investitoru’ strain sa faca ceva? Lasa-l pe MasterCard sa faca ceva pentru Rwanda. E treaba lui cum isi investeste banii. Nu iti place MasterCard? Foarte bine, foloseste altceva.
    Ideea e ca daca ne batem cu pumnul in piept ca ce mila ne e de amarati, atunci n-ar trebui sa conteze de unde sunt. Saracia nu poate fi masurata. As folosi si eu MasterCard-ul, dar am Visa. Care se goleste in 3 zile dupa ce iau salariul. Na.

    • M-am revoltat tocmai pt ca eu chiar fac ceva pt copii romani si acel ceva e mai mult de 0,2 euro si daca eu, ca un simplu om fac ceva de mai mult de 0,2 euro de ce o companie asa mare da doar atat? Si ma mai revolt ca decid ei ce fac cu comisioanele pe care mi le iau MIE… Adica ei hotarasc unde se duc banii mei? Pai eu muncesc aici, platesc comisioane aici, sa fie generosi cu tara in care isi fac profiturile … Zic numa’

    • Maria, comisioanele pe care ti le percep nu sunt banii tai. E la fel ca atunci cand te duci si cumperi paine de la magazin. Ai dat banii pe paine. Din momentul in care ai platit, banii nu mai sunt ai tai. Sunt ai celui care ti-a vandut painea. Ca tu in schimb ai luat painea aia a lui. Ce face el mai departe, e treaba lui. Sunt banii lui. La fel si cu MasterCard si oricare alt provider. Iti ia comisioane ( mai mult sau mai putin corecte, habar n-am, nu sunt analist financiar ) pentru servicii prestate. sunt serviciile lu’ MasterCard. Banii aia sunt ai lui MasterCard, nu sunt ai tai. E o piata libera. MasterCard si altii ca ei nu primesc bani de la stat, ca sa zici ca banii aia sunt ai tai, ca sunt taxe pe salariu sau venit. Iti vinde niste servicii pentru care tu platesti taxe, comisioane. Ai libertatea sa alegi alt provider. Oricand.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green