Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Bullying-ul mutilează oamenii și nu, nu e un slogan, e realitatea pură

Screen Shot 2016-03-21 at 11.05.14

Acum un an pe vremea asta, am scris despre fenomenul bullying. Pentru cine nu știe, bullying înseamnă să fii jignit, lovit, rănit, exclus sau umilit. I se poate întâmpla oricui, la orice vârstă şi în orice loc: la grădiniță, la şcoală, în parc, la serviciu, pe stradă şi chiar pe internet. Reacția citiorilor la textul de atunci, care se numea Răutatea nu e bună, a fost absolut neașteptată. Practic, au curs 143 de comentarii, cele mai multe fiind povești cutremurătoare ale unor adulți marcați puternic, pentru toată viața, de bullyingul suferit în copilărie. Nu mi-am imaginat, până în acel moment, că amploarea fenomenului e atât de mare și că rănile produse de el sunt atât de greu de vindecat, iar urmările atât de dramatice. M-a copleșit, vă spun sincer, avalanșa de confesiuni, așa că aș vrea să vă arăt, în cele ce urmează, câteva dintre ele:

0243

1a1b56

Ultima dintre intervenții a fost, după cum v-ați dat seama, a unei liceence și a sunat ca un strigăt de ajutor. Întâmplător, ea aparține segmentului de vârstă cel mai afectat de bullying: 12-17 ani.

Fenomenul începe însă de la grădiniță (și s-a văzut și asta în poveștile de mai sus), vârstă la care copiilor le e foarte greu să-și imagineze ce simte cel agresat și să înțeleagă că nu doar agresiunile fizice dor, ci și cele emoționale.

Cartoon Network a pus pe picioare, încă din 2014, în parteneriat cu asociația Telefonul copilului, site-ul Clubul Prieteniei, care încearcă să-i învețe pe cei mici că prietenia e mai bună decât răutatea și că, în cazul în care sunt agresați, e important să nu trăiască asta singuri, ci să le ceară ajutor celor apropiați. Există și o linie telefonică dedicată, 116.111, la care copiii hărțuiți și agresați pot suna pentru sfaturi și consiliere, dacă, dintr-un motiv sau altul nu au primit sprijin de la cei apropiați.

N-o să vă vină să credeți, dar numărul a fost folosit chiar și de copii de grădiniță. Aproape 500 de copii din România au beneficiat de consiliere în urma apelului la 116.111, pe parcursul anului trecut. Iar, în primele două luni ale lui 2016, au fost înregistrate 51 de apeluri, faţă de 37 înregistrate în primele două luni ale lui 2015. Din analiza statistică a acestor 51 de apeluri, au rezultat următoarele procente: 50,98% au făcut referire la bullying relaţional (intimidare, denigrare, izolare, umilire), 29,41% la bullying fizic, 17,65% la bullying verbal şi 1,96% la bullying online.

Efectele abuzului de tip bullying sunt grave din punct de vedere psihic, fapt confirmat și de poveștile pe care vi le-am împărtășit  la începutul articolului. Vorbim de depresii și tulburări de comportament (50,98%), de anxietate (27,45%), de dificultate în relaţionarea cu ceilalți (17,65%) şi, cel mai grav, de gânduri suicidare (3,92%).

Ce e de făcut în aceste condiții? Păi, ce putem face altceva în afară de educație și de o permanentă pledoarie pentru prietenie și împotriva răutății, în toate mediile și în toate ocaziile pe care le avem? Copiii trebuie să afle, de foarte mici și de la toată lumea cu care interacționează, că un cuvânt poate să doară la fel de tare ca o lovitură și că răutatea e rea și urâtă și ne strică viețile, în timp ce prietenia și bunătatea sunt bune și ni le fac mai frumoase.

Voi ce ziceți? Aveați habar de amploarea fenomenului? Ați fost victime? Ați fost agresori? Vă vine copilul acasă plângând că a fost bătut, jignit, umilit? Cum gestionați asta?

Inna©_1

Foto 1 Shutterstock

În Foto 2 – Inna, endorserul campaniei

62 comentarii

  1. Eu am fost și bullied și bully. Am fost mereu cea mai mare din clasă. Pe lângă faptul că eram înaltă, cum e toată lumea în familia mea, eram și foarte grasă. Din cauza unei anemii crunte când eram mică, ai mei au pompat vitamine la greu în mine și ajunsesem să am chiar și cu 20 de kg peste limita normală. Și eram și extrem de timidă, nu-mi plăcea să fiu în centrul atenției, mă simțeam expusă, mă trecea cu mișcărici pe șira spinării, aveam tot felul de manifestări fizice.

    În generală am fost ”Batoza”, ”Grasa”, ”Vaca” – asta venind de la băieți, mai mult, în frunte cu un durduliu de la o clasă paralelă. În liceu s-a acutizat treaba, am petrecut jumătate din clasa a 9-a încuiată în baie, plângând. Din ”Bilă”, ”Trilă”, ”Monoilă” nu mă scoteau și era al naibii de dureros, mai ales că veneau de la colegul de care-mi plăcea. Eram și toantă, nu răspundeam nimic, doar tăceam și înghițeam mizeriile și mă concentram pe învățat. Am fost mereu și printre primii din clasă, deci stigmatul de tocilară completa paleta insultelor. Maximul a fost la o oră de religie, spre sfârșitul clasei a 9-a, când stăteam în prima bancă. Până la sfârșitul orei, aveam părul și hainele pline de guguloaie de hârtie înmuiate în salivă. Proful n-a făcut nimic în sensul ăsta. A fost printre cele mai umilitoare experiențe prin care am trecut, încă (13 ani mai târziu) mi se strânge stomacul, când îmi aduc aminte.

    În vara aia am slăbit destul de mult și dintr-a 10-a am fost acceptată de colegi. Nasol e că până într-a 12-a am trecut în extrema cealaltă și devenisem eu bully, că mă ajuta mintea și curgeau răutățile și ironiile pe bandă. Încă fac eforturi să îmi controlez latura asta și să las oamenii în pace, să nu judec aiurea.

  2. Din propria experienta, cei care instigau la bulling in scoala proveneau din famili usor deorganizate. Precizez partea cu “usor” prin simplu fapt, ca la o prima vedere toti aveau acasa mama/tata, uneori bunici. Dar daca stateai sa le asculti povestile spuneau chiar ei cum mama si-o lua de la tata sau si-o luase iar acum tata devenise om “bun”. Problema in societatea romaneasca este mult mai mare si extinsa, cel mai probabil ar trebui o campanie in care sa nu se mai tolereze abuzurile sub nici o forma.
    Trebuie sa tinem cont ca totusi copii aia invata de la adulti sa se comporte abuziv cu ceilalti.

  3. Victimă am fost. Uită-te la numele meu… nici nu mi-aș fi putut imagina cu cât de multe cuvinte rimează. ”Greta Babeta” a devenit slogan, transmis din generație în generație pe strada unde locuiam (true story – plecată demult la București fiind și revenind acasă doar ocazional, am avut surpriza să fiu strigată Greta Babeta de către pici de 4-5 ani, care-n mod sigur se născuseră când eram eu prin ultimul an de liceu 😀 ).
    De la Babeta, evident și altele… bicicleta, motoreta, racheta, suzeta – you name it, v-am zis că rima cu multe. Capac la asta, fusesem dintotdeauna un copil relativ retras, deci victimă sigură. ”Babeto, tu nu te joci cu noi”, de exemplu. ”Babo, tu du-te și citește, hahaha”.
    Mă duceam. Citeam. Plângeam.
    Singuratică (asocială, ar zice unii) sunt și-n ziua de azi, deși prietenii buni nu-mi lipsesc. Habar nu am dacă așa aș fi fost oricum sau am devenit ca urmare a izolării impuse în parte de ceilalți.
    Nici la școală nu a fost mult mai bine. Părinții mei s-au străduit să-mi asigure toate cele, dar nu erau niște oameni bogați. ”Ce-ai mâncat la micul dejun?”, mă chestiona colega de bancă, o copiliță de bani gata, cu minte puțină și suflet mărunt. ”Pâine cu unt și cu măsline”, răspundeam, de bună credință. Hahaha, i-auziți ce-a mâncat Greta, păi asta-i mâncare?? În gura mare, în toată clasa.
    Asta și multe altele, evident. N-am uitat niciodată, cum se vede. Ah, dacă ar fi existat și atunci un număr de telefon…
    Apropo, nu găsesc o scuză în faptul că ”așa-s copiii”. Nu erau toți așa. Aveam și colegi de bun-simț, care niciodată n-ar fi întrebat ce-am mâncat dimineață și n-ar fi râs de mine. O mare vină o are educația babuinilor de părinți.

    • Tu nu esti aia care le-a bulizat-o pe p.u. si pe o.m. pe un forum de femei?Daca da, cum mai indraznesti sa te plangi pe aici?

    • Dap, tu esti aceea!Ma mir ca mai ai tupeul sa scrii aici despre bulizare cand tu ai facut asta ani de zile pe internet!

      https://proxy-nl.hide.me/go.php?u=of3QY7upkFuS%2BhvDZYpzYszzcjtRxP4Iw%2FUiaUEMOEGjr6vwJ%2FYLgDqWpcLVacGOpzwPXTwV0kwTGY%2FafvysOT3jCXCI4vsZ&b=5

    • nu-s greta si nici nu stiu cine e ea, dar intimplator stiu despre scandalul la care te referi, george. aia n-a fost bulizare, a fost o simpla birfa pe un forum, care a degenerat intr-un circ, pentru ca p.u. e incapabila sa-si asume faptul ca a fi vizibil in spatiul public vine la pachet SI cu critici, nu doar cu adulatia mamicilor din lumea-ntreaga. normal ca in momentul in care si-a pus prietena sa scrie ca ar vrea sa le impuste au ripostat si femeile alea de pe forum, doar nu voiai sa ii pupe pantofii si se ceara cu gura lor impuscate pentru ca isi permisesera sa o critice si sa o ia la misto, undeva pe un forum ascuns la fundul internetului. iar, din momentul in care a mai intrat in scena si sotul in stilul lui foarte bully, deja manifestat si in alte conflicte ale sotiei, normal ca a iesit si mai urit.

    • *”si SA se ceara cu gura lor impuscate”

      simona, ar fi bun un buton de edit

    • Mix, daca aia a fost smpla barfa,. sa va luati de viata p.u. cu copii cu tot si s-o faceti troaca de porci un an de zile, atunci eu nu mai am proprietatea termenilor.Oricum sunte5ti de toata jena pt ce-ati facut acolo.

    • Mulțumesc, Mix 🙂 Un rezumat scurt și foarte la obiect.
      George, ți-a explicat Mix ce și cum. Ca idee – dacă doream să ”mă ascund”, puteam alege alt nume, deci nu am absolut nimic de ascuns și lucrurile sunt așa cum le-a prezentat Mix.

    • E vorba ca ai un tupeu fantastic draga milady esti de o obraznicie imensa sa vii sa te plangi aici dupa ce ani de zile ai facut bullying pe acel forum impotriva a zeci de persoane publice sau maiputin publice.esti de o rautate fantastica iar la caracter esti zero, ca si suratele tale care ti-au fost copii perfecte la bullying.Ma mir ca mai ai tupeul sa scrii pe-aici, dar cine e jegos la caracter, asa ramane poana la moarte.

    • Si cat de dezgustator e comportamentul tau incercand sa pari mai de doamne-ajuta aici cand dincolo ai avut un limbaj de mahala ani de zile. Nici nu stiu ce-mi face sila mai mult, caracterul tau dual sau faptul ca aici te victimizezi dup ace dincolo ai facut bullying la greu multi ani cu o ferocitate demna doar de un individ cu grave probleme deorice fel.

    • @george: nu știu care e problema ta, dar bullying sunt jignirile pe care deja le-ai postat tu aici, iar insistența cu care postezi comentariu după comentariu se cheamă un pic hărțuire. așa că o să intri în moderare, dacă mai jignești doar o singură persoană, fix la această postare. te rog cât se poate de politicos să îți rezolvi problemele în altă parte. mulțumesc pentru înțelegere

    • Eu nu am scris ABSOLUT niciun cuvânt urât legat de copiii ei. Niciodată.
      Am fost în schimb înjurată și bălăcărită cot la cot cu alte eve, de către cei ca tine, care și-au făcute zeci de conturi-clonă.
      Și cu asta, am încheiat cu tine. Se vede ce soi ești, după cum scrii și susții cauza.

    • Ti-=am spus ca esti dezgustatoare! Eu nu te-am balacarit niciodata pe acel forum, in schimb tu cu alte femei ati facut-o cu atatia oameni!Cat poti sa minti, esti ncredibila! Simona, cum ii permiti acestei individe sa se desfasoare pe aici, mai ales la acest articol atat de dureror pentru atatia oameni, habar nu ai cat rau a facut pe acel forum atator oameni, iar acum se mai si victimizeaza. ACEASTA FEMEIE A FACUT BULLYING ANI DE ZILE acolo, iar acum vine si scrie minciuna ca ea ar fi fost balacarita??? Nu degeaba am scris despre ea mai sus cum este la caracter.

    • @george: 1. eu nu sunt poliția forumurilor, nu pot să stau să investighez cine pe cine a bălăcărit; 2. deocamdată AICI bălăcărești tu cu insistență. așa că, după cum te-am avertizat mai sus, vei intra în moderare.

    • *iese baba de pe bancuta din fata casei din mine*
      Despre ce scandal e vorbaaaaa? vreau si eu sa stiu la mine!!!!

  4. Simona, am o intrebare: sa spunem ca ai fi in situatia de a avea grija de niste copii (lucrezi in invatamant de exemplu) si vezi doi baieti care s-au incaierat. Cum reactionezi? II desparti si ii pedepsesti? Doar ii desparti? II lasi sa se bata in continuare? Care crezi ca e cea mai potrivita abordare? Multumesc anticipat pentru raspuns.

    • costicămusulmanu

      am văzut aseră Comoara lui Porumboiu la HBO…mișto…
      și Cuzin își învață băiețelul bătut la școală de un coleg…
      “…să nu mai fugi…îl prinzi așa de mîini și strigi la el: lasă-mă-n pace că te spun lui doamna…dar tu să nu dai în el…nu-i frumos să te bați…”
      mi-a plăcut mult scena

    • definitely ii desparti si ii pedepsesti-extemporal la amindoi cu note scazute din prima-le si explici, ca poate loazele inteleg ceva-cine stie

    • @karmapolice: Felicitari, esti o persoana care incurajeaza bullyingul. Din pacate pentru noi, incercam sa prevenim bullyingul educand elevii cand de fapt ar trebui sa incepem cu adultii. Foarte putini oameni, in special femeile nu sunt prea lamurite cum e cu violenta, natura si cauzele ei, iar femeile formeaza aproape 100% din persoanele care supravegheaza copiii la varsta la care se obisnuiesc cu bullyingul.

      De unde stii tu asa de sigur ca ambii sunt loaze? Poate ca unul dintre ei are niste frustrari acasa si se descarca pe colegi. Poate e invidios pe un coleg si se descarca lovindu-l. Exista un milion de cauze pentru care un om si in special un copil poate fi atacat violent fara sa fi cauzat in niciun fel violenta. Si daca nu se apara se poate trezi cu nas rupt, dinti scosi, contuzii, poate chiar cap spart. Si dupa aia vii tu, intelepciunea pamantului, si arati cine e seful, cum? Pedepsindu-l. Pai normal, sigur are si el vreo vina, de ce a stat asa in raza vizuala a unui bully, trebuia sa se faca nevazut.

      Pe langa bullying, trauma unui copil victima e mult amplificata de adultii care, cu mintea lor creatza, vin si “fac dreptate”. Si asa invata copiii ce e “dreptatea”. Si dupa aia, cand aud de vreo femeie violata sunt de parere ca era si vina ei. Si noi ne miram si ne intrebam cum e posibil.

    • și eu zic ca alex. i-aș despărți, apoi ar urma mai multe DISCUȚII cu clasa despre cât de mult rău fac agresivitatea și răutatea. aș căuta să îi fac să-și amintească cum s-a simțit fiecare atunci când a fost rănit emoțional sau fizic, ca să poată înțelege mai ușor că și alții se simt la fel de rău în astfel de situații. în paralel, aș investiga sursa problemei.

    • traita live
      i am despartit, am cautat impreuna sa aflam motivul, apoi sa gasim o rezolvare pasnica. cea mai faina rezolvare a fost premiata

    • Tineti, va rog, minte ca, bullying-ul inseamna ca unul sau mai multi copii (daca e sa vorbim de bullying in scoala) abuzeaza un alt copil.
      Daca vrem sa discutam si sa gasi rezolvari pasnice trebuie sa tinem cont in primul rand ca exista cel putin un vinovat si un nevinovat. Golden Mean Fallacy nu isi are locul in cazuri de bullying.
      Chiar daca nu pedepsim niciun copil, solutii de genul “dati mana si va impacati” sau “cereti scuze unul altuia” tot proaste sunt, pentru ca valideaza pozitia copilului bully (se insinueaza ca si cel abuzat ar avea o parte din vina iar agresorul are macar partial dreptate). Copilul victima nu are de ce sa isi ceara scuze sau sa ii para rau. Persoana adulta care mediaza conflictul trebuie sa ii inspire incredere copilului abuzat, altfel acesta nu va mai raporta alte cazuri de bullying (si asta e marea problema de fapt, victimele suporta de cele mai multe ori in tacere, deoarece nu gasesc sprijin la adulti).
      Rezolvarea NU se face prin discutii cu clasa, copiii vor intelege din asta ca isi pot negocia vina (multi copii se solidarizeaza de fapt cu copilul bully din motive de instinct de turma si nici nu inteleg bine conceptele de bine si rau). Invatatoarea, profesorul/profesoara, dirigintele/diriginta trebuie sa aplice un cod moral nediscutabil si nenegociabil pe care copiii trebuie sa il invete si la care trebuie sa se adapteze.
      Problema bullyingului nu a fost rezolvata complet nicaieri in lume din cate stiu eu. La noi lucrurile s-ar mai putea imbunatati o data cu motivarea mai buna a cadrelor didactice (prin salarii si conditii de munca mai bunicele), reducerea numarului de copii dintr-o clasa la 15-16, pregatirea mai serioasa a cadrelor didactice in ce priveste psihologia copilului (si psihologia in general), rezistenta la presiunile parintilor etc.

    • @alex: dar eu nu m-am referit la discutarea și JUDECAREA în clasă a unui anumit caz, ci la abordarea acestui subiect în repetate rânduri, în ideea că prin discuții ei pot înțelege mai multe decât printr-o predică pe care o ține profesorul. mă gândesc că un cod moral care nu le-a fost explicat și pe care nu l-au înțeles este egal cu zero, totuși.

  5. M-am regasit in comentariul Elenei b 🙁 Copil abuzat emotional si fizic de parinti (de multe ori pana la limita absurdului), fanteziile mele sinucigase, aparute tot inainte de 10 ani, s-au si materializat: am inghitit cam trei sferturi dintr-un flacon cu pastile albe. Nu stiu ce erau, dar n-am patit nimic.
    Am devenit o adolescenta retrasa, tacuta, nesigura, tot timpul trista si depresiva, cu probleme de comunicare si timorata de faptul ca as putea sa spun/sa fac ceva gresit, lucru care, dupa cum stiam eu de acasa, mi-ar fi adus umilinte si insulte. Cand m-am mutat de acasa, parca gasisem paradisul: mi se parea incredibil ca a trecut o zi fara ca cineva sa urle la mine.
    Nici ca adult n-am scapat de bullying: proaspat angajata la primul meu job, am fost victima unei colege. Profitand de lipsa mea de experienta, ma punea in cele mai penibile situatii, dupa care se justifica in fata sefilor: “daca e proasta, ce sa-i fac…”. Asta a durat mai multe luni – ceilalti colegi asistau pasiv, unii chiar se distrau – pana am ripostat pe neasteptate, si am descoperit ca pot fi puternica, daca vreau.

    Acum nu mai permit nimanui sa ma transforme in victima unui bullying. Am facut sedinte de consiliere, am inceput sa inteleg si sa iert, dar…inca mai cad in extrema, reactionand exagerat in situatii beningne. Inca am tendinte dominatoare in relatiile interumane si sunt destul de critica cu ceilalti si in primul rand cu mine. Insa recunosc imediat fenomenul de bullying si intotdeauna le iau apararea victimelor.
    Cel mai trist mi se pare ca asemenea lucruri nu s-ar mai intampla (sau nu intr-un procent asa de mare), daca am incerca cu totii sa fim buni. Nu doar de Craciun sau de Pasti, ca, vezi-doamne, asta e spiritul sarbatorilor, ci in fiecare zi.

    • Si, ca sa fiu corecta, in ultimii trei ani de scoala generala am asistat la fenomenul de bullying la care era supus un coleg de clasa – care era mai firav, mai timid si usor balbait, si care avea ceva probleme in familie. Umilinte, porecle, imbranceli, glume proaste, excluderea din grup. Nu stiu in ce masura as fi putut schimba ceva daca i-as fi rugat pe baieti sa il lase in pace (oricum nu credeam ca e treaba mea sa ma bag in certurile baietilor). Problema ajunsese la diriginta, venise si mama lui la scoala: rautatile s-au rarit, dar n-au disparut cu totul. Insa mult timp dupa terminarea scolii, m-a urmarit privirea lui mahnita si mersul cu capul in jos si cu umerii adusi.

      As vrea sa il intalnesc astazi si sa-i spun cat de rau imi pare 🙁

    • Pe langa agresor(i) si victima, fenomenul asta mai trebuie sa aiba in vedere perceptia(asupra situatiei) si autoperceptia victimei, precum si modul in care aceasta reactioneaza. De cele mai multe ori schimbarea reactiei victimei (in loc ca aceasta sa se arate afectata de o porecla, sa zicem, sa reactioneze cu amuzament) duce la anularea intregului proces (adesea repetitiv). Din pacate, nimeni nu ne-a invatat asta la 5 ani. Presupune multa incredere in sine, construita in copilaria timpurie, in familie. Ma tarziu…. e mai greu sa repari.

  6. Fata de la țară la școală într-un oraș din estul țării. Educată strict, cu părinți cu doctorate trimiși în porumb de partidul comunist care nu reusea sa ii tina in frau. Tunsa scurt, baieteste, si mare violonista in devenire.
    Din ”urata de la tara” nu m-au scos pana in clasa a șaptea. ”Pleaca de aici ca mirosi a tarana”, ma alintau fetele din randul de la geam, grupul cel mai popular din clasa. ”Iar te-au tuns ai tai ca o maimuta. erai urata oricum, dar tunsa asa e fix ce trebuie” (asta era profesoara de romana, care mai printr-a opta se gudura ce buna profesoara mi-a fost de am luat premiul intai la olimpiada nationala). Cativa copii rai si niste adulti batuti in cap, lipsa unor oameni cu care sa vorbesc, departe de ai mei care m-au lasat la internat pentru ca nu aveau alternativa, slaba si nepregatita pentru ce avea sa urmeze. Undeva in clasa a saptea am inceput sa ii bat, iar in cateva luni imi castigasem ”respectul” lor. Am ramas o batausa pana tarziu, prin facultate, cand mi-a facut cineva plangere la politie si m-am potolit.
    Mi s-a asezat mie viata ulterior, dar niciodata nu mi-am gasit locul si niciodata nu ma integrez cum trebuie intr-un grup, ma autoexclud cumva, oamenii ma cred increzuta. Nu stiu sa primesc un compliment, pentru ca eu ma vad tot urata. Si asa mai departe.

    • Dupa cum spuneam mai sus, schimbarea reactiei duce la incetarea intregului proces…Ma regasesc intocmai in spusele tale. Pentru mine o data cu varsta(dupa 26-27 de ani), lucrurile s-au schimbat enorm. Am avut noroc ca am ajuns intr-un grup de prieteni minunati si o serie de alegeri in viata care m-au ajutat sa imi cladesc increderea in sine. Un psiholog bun (atentie la sarlatani) poate face minuni, sa stii.

  7. îmi amintesc de la grădiniță ca ma rugam sa ma îmbolnăvesc ca sa nu ma mai trimită acolo. Nu se întreba nimeni exact de ce nu vreau sa merg, ca oricum acasă n-avea cine și de ce sa stea cu mine. Fratii mai mari făceau mișto de mine, ma mai băteau, copiii la grădiniță care nu mai știu ce făceau exact, mai mult îmi amintesc sentimentul si groaza decât întâmplările. Rezultat: stima.de sine scăzută, accese de furie exacerbata, teama continua ca ma ia lumea în ras… Am 30 de ani și un copil de 2, empatic și blând, și mi-e groaza când ma uit în jur și vad ca o sa crească cu aceleași exemplare ca mine sau mai rău. Nu știu cum sa o protejez, încerc sa o învăț sa fie sigura pe ea, dar e greu când eu sunt plina de temeri. Sper ca ea sa nu treacă prin asta și sa își amintească cu drag de copilărie. Eu am.facut tot posibilul sa uit majoritatea…

    • Ai intuit bine. O stima de sine puternica este singura arma pe care poti sa i-o oferi. Sprijinul si iubirea ta neconditionata.

  8. copiii trebuie sa invete sa nu fie victime-am fost bullied 5 ani la scoala pentru ca eram cea mai buna din clasa, pina cind am fost intr-o vara in tabara si am invatat sa ma apar-pe urma cine ii alerga pe baieti prin toata scoala sa le dea omorul? ati ghicit-moi
    nu am mai fost bullied de atunci( si btw imi rupeau cozile din cap pina cind urlam de durere)..mai mult luam gusteri din cimitir si ii puneam in uniforma celor ce ma batusera inainte-distractie mare
    copiii mei au fost si ei bullied, fiimea era facuta tiganca, pentru ca este bruneta-nu, nu sintem tigani eu sint aryana kiar-am dus-o de la 5 ani la arte martiale-guess what? cind intra in clasa toata lumea isi facea o ocupatie-e bine sa nu fii victima

  9. Dincolo de faptul ca sunt total de acord ca e un fenomen care trebuie tratat cu cea mai mare seriozitate si ca e foarte complicat de gasit solutii viabile (am fost si eu victima in copilarie, in adolescenta si chiar ca si adult), nu pot sa nu observ cruda ironie a initiativei de ajutor promovate in articol (fara sa-i neg utilitatea, insa): tocmai postul tv care inca promoveaza unele dintre cele mai violente desene animate isi face reclama pe seama non-violentei.

  10. buna Simona,
    un articol care readuce in discutie o tema foarte reala si trista. daca acum cativa ani, vedeam acest bullyng la nivel scolar, iata ca scolarii de acum cativa ani sunt oameni mari, anajati prin diverse locuri, si care si-au pastrat aceleasi obiceiuri. odata cu trecerea anilor, tehnicle lor au devenit si mai bune, iar aceast comportament bolnav a devenit rutina lor de zi cu zi.
    sunt enorm de multi oameni care la locul de munca “inghit” o multime de mizerii, doar pt ca au nevoie de un job, de o sursa de venit. umilintele, atacurile personale, minciunile, micile miscari de tip sindicalist (hai sa ne aliem impotriva lui x), asa zisele “bete in roate”, denigrarea sunt doar cateva din tacticile unora in a incerca sa inalture oameni pe care profesional nu au cum sa ii demoleze si se vad in pozitia de a trece la atacuri de coltu’ biroului, doar doar omul ala cedeaza si le lasa lor loc liber de manevra.
    se intampla azi, in multe de birouri din Romania, de la instituttii de stat, pana la multinationale cu pretentii si staif, dar cum inca suntem guvernati de teama de a nu-si pierde locul de munca, precum si de teama de a fi “incapabilil sa se integreze”, unii oameni ajung sa indure mult prea multe mizerii, in liniste, pt ca au un copil de crescut, o rata de platit si nu isi permite sa ramana pe drumuri.

    • Anca, eu am preferat sa renunt la un job bine platit intr-o firma unde se practica bullying, am trait cateva luni pe banii prietenului meu pana mi-am gasit altceva. E drept ca am ramas in urma cu un credit si cu intretinerea la bloc, a trebuit sa fac niste sacrificii ca sa recuperez cand mi-am gasit alt job, dar as face exact acelasi lucru din nou.

  11. Am hipoacuzie partiala si probleme de dictie. Am fost tinta glumelor proaste toata copilaria mea. Cu intrat baietii peste mine la toaleta, la gradinita (nu auzeam cand venea cineva) si facut pipi pe pantalonii mei. Avea mama un fix, ma imbraca in niste pantaloni evazati, rosii (asa era trendul pe atunci), pantaloni pe care ii asociez instinctiv cu miros de pipi. Si nici culoarea rosie nu-mi place prea mult. Abuzuri, la greu: turnat smoala in cap in tabara, excludere din grupurile de copii, samd. Cand voiam sa ma joc cu ei, ma puneau sa pronunt cuvinte pe care nu le puteam reproduce (nici acum, dupa atatia ani si sedinte cu logoped, nu pot reproduce unele consoane, pentru ca nu le aud); pentru ca ma blocam si nu mai scoteam nici un sunet, eram bataia lor de joc.
    Am putut sa vorbesc despre toate astea acum vreo 10 ani, pana atunci nu suportam sa-mi amintesc. Si da, nici acum nu am suficienta incredere in mine, sunt in permanenta competitie cu mine insami. Trebuie sa fac totul cat mai bine, astfel ma macina pana-mi iese. Nu ma integrez in grupuri, am atacuri de panica. Prin prisma meseriei, uneori trebuie sa comunic in engleza. Si ma apuca tremuratul, si ma balbai, pana ma obisnuiesc cu ideea.
    Cat despre complimente, nu am stiut niciodata sa le primesc. Si tot ma consider urata, daca e ceva in neregula in jurul meu, bineinteles ca e vina mea etc.
    Si, DA, educatia e un factor major care influenteaza comportamentul copiilor.

  12. Eu nu stiam de termenul de bully, stiam doar ca sunt copii rai in clasa si-mi vorbesc urat, scot limba la mine, imi lipesc guma in par si ma stropesc cu stiloul. Nu sunt genul care sa se planga nimanui, sunt o problem solver si do it yourself person. Asa ca m-am apucat sa dau in copiii rai ca in fasole. Si m-au lasat in pace. Prietena mea cea mai buna era cam timida, isi incasa in tacere portia de insulte, porecle, tras de par, etc., asa ca mi-am asumat rolul de batausa si pentru ea. Nu stiu daca asta m-a facut bully si sincer nu imi pasa. Citind prin ce traume au trecut altii, chiar ma bucur ca i-am pus pe aia la respect devreme si am avut parte de liniste si pace, stand singura in banca. M-am imprietenit cu alte cateva outsidere ca mine si am rezistat bine si in scoala. La liceu si facultate am avut parte de colegi faini cu care si pana acum am ramas in bune relatii. Nu stiu daca e bine sau nu, dar eu o sa-mi educ copilul sa riposteze la bullying, sa nu se lase calcat in picioare orice ar fi.

  13. Cand eram in clasa a II-a , am avut o dorinta arzatoare sa invat karate pentru a-i combate pe bullies de la mn din clasa :))

  14. 1% bully verbal cand asta e cel mai frecvent, il vad pe Youtube in fiecare zi. Asta ar trebui sa ridice niste intrebari.

  15. Ma gandesc la o solutie, pe care am aplicat-o inconstient in scoala generala: asocierea colegilor mai populari cu cei care sunt potentiale victime; in felul acesta, cel expus beneficiaza de capitalul de imagine al celui mai popular si riscul de bullying este redus.
    La vremea mea, desi nu mi-am dorit popularitate, cumva am avut-o in scoala, culmea tocmai pentru ca eram cea mai buna, fara sa fiu catalogata drept tocilara, ceea ce genera o forma ciudata de admiratie din partea colegilor mai nazdravani, cu care eram si am ramas pana in ziua de azi prietena – niciunul copil rau sau bully. Cert este ca imi amintesc cum, intr-o seara, am terminat orele mai devreme, iar colega noua, dintr-o comuna de pe langa, avea autobuz abia peste cateva ore. Cum si statia, si scoala, erau foarte aproape de casa alor mei, am luat-o acasa, sa nu stea sa astepte in strada. Am aflat mai tarziu ca eram mai multi care faceam asta cu cei care faceau naveta, culmea asa-zisii copii “populari”. Cert este ca acesti colegi de la tara, tinte sigure in alte circumstante, nu au stiut ce e aia bullying, erau integrati perfect, tocmai pentru ca liderii de opinie (cu ghilimele de rigoare) i-au integrat. E chestie de educatie si bun simt, dar depinde daca ai de unde le deprinde acasa…
    In realitatea contemporana, am aflat de lucruri atat de urate, incat m-am cutremurat. De la colegii saritori si uniti pe care ii aveam eu s-a ajuns la “nu poti sa stai cu noi, noi suntem vip-urile”. In concret, un coleg al nepoatei mele a primit acest raspuns de la grupul de copii populari, doar pentru ca provine dintr-o familie fara posibilitati financiare prea mari (ambii parinti sunt orbi…), dar care a facut tot ce au putut sa il duca la cele mai bune scoli din urbea mea natala. Ca urmare, nepoata s-a mutat cu el in banca (desi este populara, nu ii pasa de asta si este genul care nu suporta nedreptatile si le tine piept cum poate ea mai bine la cei 11 ani ai ei – pe la 7-8 ani, a batut doi baieti care ii agresau colegele, dupa ce nici invatatatoarea, nici profesorul de serviciu, desi sesizati, nu au facut nimic). Baiatul nu mai are probleme acum. E posibil si din cauza ca le da clasa tuturor la matematica (na, la 3-4 ani, el mergea cu mama lui la cumparaturi si se asigura ca primeste restul corect…).
    Deci important este cum esti educat acasa sau macar ce educatie reusesti sa acumulezi de la cei din jur. Pe asta ar trebui concentrata strategia.

    • N-am copii, da’ nu tac! Am fost bully-ita extrem si eu, 8 ani (scoala de generala) de niste cretini. Dar acum imi dau seama ca adevaratii cretini erau parintii lor. Pacat ca s-a ajuns ca la scoala trebuie sa se educe parintii, nu copiii…

  16. Atunci cand mi-am vazut copilul venind de la scoala aproape zilnic abatut si deseori cu lacrimile siroindu-i pe obraz, ca parinte am incercat sa inteleg ce se intampla in mediul acela care ar fi trebuit sa fie controlat cumva de dascali. Mare greseala am facut… In primul rand am deranjat dirigintele care mi-a replicat ca felul in care imi era jignit copilul reprezinta “copilarii” si ca imi recomanda “sa nu mai pun la suflet”. Bineinteles, bullyingul a continuat, chiar mai intens pe motiv ca nu este suficient de tare sa-si rezolve singur problemele si a trebuit sa vina cu parintii. Oricat mi-am dorit, nu am reusit sa vorbesc cu parintii elevului respectiv, insa mi s-a transmis ca nici mama si nici tatal nu se amesteca in treburile copilului. Whaaat??? Am uitat sa mentionez: copilul, la vremea respectiva, avea 11 ani. Cum sa nu te amesteci in treburile lui? Chiar nu ne mai intereseaza cum se comporta copiii nostri? Daca au deviatii grave de comportament nu ar trebui sa stim? Privim in alta parte si-i lasam sa isi sparga capetele? Inutil sa va mai spun ca pana la sfasitul gimnaziului a fost privit ca “ala care vine cu ma-sa si cu tac-su la scoala”. Si-atunci cum e mai bine? Sa spunem ce se intampla? Sa ne bagam capul intre urechi si sa ne facem ca ploua? Sa lucram acasa cu ei si sa ii “nesimtim” ca sa faca fata societatii asteia in care se pare ca nu mai ai loc daca esti normal si cu bun-simt?

  17. Eram in clasa a IV-a si eram indragostita de un baiat din clasa, un baiat frumos si inteligent care mi se parea Fat Frumos pe atunci. Intr-o zi mi-a propus sa ne batem joc de un coleg, un baiat mai grasut si cam pampalau in acceptiunea tuturor. Mi-a spus: “hai sa-l luam pe Grasu’ de cate un brat si sa-l dam cu capul de extinctor!” . M-am trezit executand mecanic indemnul, dar in timp ce ma pregateam sa-l ridic de brat pe “Grasu'”, o voce din capul meu mi-a spus: “Ce faci? Baiatul asta nu merita asa un tratament, e un copil bun, cuminte, de ce faci asta?” Si brusc i-am dat drumul la mana si am plecat, rusinata de ce am facut. Din momentul ala m-am jurat ca n-o sa mai las pe nimeni sa ma influenteze asa. Imi pare rau pana in ziua de azi de ce i-am facut lui Costin (asa il cheama pe Grasu’) si as vrea sa pot sa-l intalnesc si sa-i cer iertare pentru purtarea mea de atunci. Cat despre Fat Frumos, ei bine, brusc nu mi-a mai placut de el.

  18. In clasele I-IV nu am avut viata prea usoara..pentru ca eram printre putinii care invatau pe bune si ai carei parinti nu “stimulau” invatatoarea, se legau de mine pentru toate prostiile: ca aveam parul lung si ma trageau de cozi..ca aveam dintii de sus mai proeminenti..din harciog nu ma mai scoteau; era un coleg cu care nimeni nu voia sa stea in banca..ghiciti cine trebuia sa stea cu el; a fost o perioada in care incerca sa ma scuipe in fiecare zi si trebuia sa ma apar cu ghiozdanul.
    In gimnaziu a fost mult mai bine, poate si fiindca am avut parte de colegi mai ok..daca ma supara careva le spuneam ca sunt… hmm..deserturi turcesti si trag apa peste ei!

  19. Dupa un an juma de scoala si doua invatatoare pe care am incercat sa le conving ca “nimicurile” pe care si le spun copiii in clasa pot avea efecte grave si ca le-ar trebui discutii serioase pe subiect, m-am resemnat sa imi invat doar copilul sa le faca fatza. Cu succes, as zice. Cand i-au spus colegele ca e urata cu noua tunsoare cu breton, fetita mea, in loc sa isi mascheze bretonul cu agrafe, dupa cum am sfatuit-o eu, si l-a pieptanat si mai evident si s-a dus a doua zi la scoala cu capul mai sus decat de obicei. Ucenicul care isi depaseste profesorul 🙂

  20. Eu
    Daca vad doi copii care se bat
    Ii despart cu o vorba frumoasa sau urata
    Si ii chem a doua zi cu mămicile lor la școală.
    Pe aia mici ii trimit la joaca
    Si la mămici le fac un bodybuilding d,ala de o sa își trimită de buna voie copii sa se caftească, numai ca sa ii despart eu.

  21. Primesc o data un telefon de la învățătoarea lu fiimea.
    Se plângea ca a vrut sa o oprească odată sa nu se mai bata cu nu stiu cine si ca nebuna asta mica i,a tras un pumn de i,a fisurat o coasta si nu mai poate sa respire.
    De învățătoare zic.
    Acu ce sa spun, aia mica era clasa a treia sau a patra iar învățătoarea era bine făcută, ca si mie mi,ar fi fost teama sa ma culc cu ea.

  22. Simona,nu am reusit sa citesc decat cateva din marturisiri…e groaznic…e cumplit…Multumesc pentru initiativa si pentru promovarea ei!

  23. Simona mereu citesc cu placere pe blogul tău, ceea ce scrii mi se pare atât de logic… Din păcate realitatea este destul de dificil de gestionat chiar și pentru un adult. Eu am 32 de ani, și am fost atacată verbal și umilită chiar zilele trecute prin niște comment-uri extrem de vulgare și răutăcioase la adresa mea, de catre un necunoscut pe internet. S-a întâmplat că am citit pe Cațavencii un articol referitor la fumat și la criza pe care legea o va provoca… Era evident scris așa ca un râs de plâns. Eu sunt nefumătoare și mi-am exprimat public parerea… Ce a urmat, un val de insulte, înjurături ca la ușa cortului… Mi-a fost greu să diger că un bărbat, un străin poate insulta așa o femeie… Din păcate la noi în tară, femeile sunt tratate ca niște cârpe de sters papucii. Nu sunt o feministă, dar refuz să mă plec in fata unui individ care se dă mare deștept injurand și trăgând concluzii pripite numai ca urmare a postarii câtorva rânduri. Am militat mereu pentru drepturile femeilor, ale copiilor și ale animalelor, dar câteodată îmi vine să mă duc în munti si să traiesc alături de bestii. Oamenii sunt răi, și nu uită să o arate zilnic. Eu văd mirarea pe chipurile oamenilor dacă le vorbesc frumos și politicos… In rest, nu mai am cuvinte!!!

    • Știu ce spui, mie mi s-a urat și să fac cancer, și să-mi moară copiii atunci când o să-i am și așa mai departe. La început, mă loveau mai tare lucrurile astea, acum mă lasă rece. Am învățat între timp că e vorba de oameni cu care m-am intersectat din fericire doar pe internet și pe care nici măcar acolo nu-i voi mai întâlni vreodată… și n-are musai legătură cu sexul, sunt și femei bully pe internet, nu doar bărbați.

  24. Am citit toate comentariile de pana acum si n-arata bine… Pana la urma , singura solutie care da rezultate concrete e sa ”bati ca la fasole” – asa reiese din intamplarile astea . Ma refer la scoala. E drept ca se prezinta si varianta discutiilor, educatiei , exemplului pozitiv. Dar in practica tot frica ii tine la distanta pe bullies. Din pacate!
    Am un copil si nu e deloc genul bataus. Nu i-am zis niciodata ”loveste si tu daca te loveste x, asa il tii la respect”. E blandut de felul lui. Presimt ca n-o sa-i fie bine…. :((( Decat daca schimb textul si-i zic ”mama, esti intre lupi, musca-i tu primul sa-ti stie de frica”:(((( . A, da , sa nu uit si cursurile de karate ! sau kickboxing 🙁

  25. Am patit-o si eu, inca de cand eram mica.
    Faza de pana in 7 ani : Pe mine m-au crescut bunicii si, bineinteles, posibilitati financiare nu prea erau. Aveam pe strada 2 surori, foarte foarte rele, pe care parintii le tineau in puf (la vremea aia). Si intr-o zi, cand aveam vreo 6 ani, apar amandoua cu 2 biciclete BMX noi, noute. Bineinteles ca se dadeau mari cu ele, ba chiar in gura mare strigau…pe urata aia de Georgiana nu o lasam sa se plimbe, ca e prea saraca si taica-su mare merge schiop.
    Cand mergeam la cules de corcoduse si caise verzi (bucuria copilariei noastre), mereu veneau si mi le aruncau pe ale mele, ma excludeau, radeau de mine si ma jigneau.
    Visul meu de atunci? Sa devin super bogata si sa ma dau mare cu ce am eu. Visam ca imi iau Cielo rosu si dau cu masina peste ele (Doamne, ce minte aveam :)) ).

    Faza din generala : Eram mica si slabuta, am stat in banca cu un coleg cu care nu vroia sa stea nimeni pentru ca era al dracu’ si parintii lui aveau bani si bineinteles ca duceau cadouri frumoase profesorilor. Mi-am luat de la el o gramada de bataie, tragea linie cu creionul pe banca (3 sferturi partea lui si un sfert partea mea) si daca depaseam linia cu cotul, mi-o luam. Bineinteles ca nimeni nu facea nimic.
    Apoi mi-am luat bataie de la un grup de 10 tiganci. Stateam pe strada, vecina cu o fata care era tot de aceeasi varsta, dar era la alta clasa. Si nu prea ma suporta. Si le-a zis alora ca am zis eu nu stiu ce, de ele. Si m-au prins si m-au batut.
    Tot, din cauza ca eram mica, mi se zicea “puricel” si alte cuvinte. Si acu mi se ghemuie stomacul.
    Drept urmare, mi-e scarba sa merg la intalnirea de 10 ani, de la terminarea gimnaziului.
    Mai erau si baietii din cartier, care imi ziceau “femeia snur” si fetele mai populare, care radeau de mine ca stateam la magazin si vindeam (aveau bunicii un butic si eu stateam vara acolo). Veneau in magazin si incepeau sa arunce cu produsele pe jos spunand ca nu’s bune de nimic. Si n-au ce sa cumpere, ca sunt prea ieftine.

    In liceu: Aici nu prea au fost conflicte. Eram data la o parte din cauza situatiei financiare si pentru ca eram uratica, de catre colegii mai “cu bani” si mai populari. Eram cu actualul iubit, (care mi-e sot acum) si faceau fetele misto de mine ca are o rabla de dacie si gagii lor au masina scumpa. Datorita lui, nu prea se lua nimeni de mine, pentru ca si-o lua, oricine indraznea.

    Cum sunt eu azi? Am muncit pe branci ca sa am o situatie financiara buna si ma mandresc cu asta. Am inceput sa imi permit si eu sa am grija de mine si s-a vazut si asta. Nu ma mai recunosti, cum eram in scoala si cum sunt acum.
    Cum sunt ei azi? Dupa cum le-a dat Dumnezeu.
    Surorile “bogate” nu au nici macar masina.Inca stau cu parintii care le suflau in cur cand erau mici: “fetele mele sunt frumoase si destepte…etc”. Mor de bucurie cand ma duc la bunica-mea sa o vad (tataie a murit, intre timp) si cobor din masina mea si ele inca merg cu autobuzul. Le-as lua cu masina, dar sunt prea sarace ca sa se urce in ea 😎 .

    Colegul din generala este singurul care a avut curajul sa isi ceara scuze pentru comportamentul lui. Ne-am intalnit intamplator si, desi nu mai vorbiseram si nu ne mai vazuseram de ani de zile, a tinut sa imi spuna ca ii pare rau. A incercat sa faca si o glumita, spunand : “Uite, unde am dat eu, ce frumos a crescut!”. Aia e, a trecut, l-am iertat, am ras la gluma lui si ne-am vazut de viata mai departe.

    Vecina care le-a “asmutit” pe tiganci asupra mea: Inca sta cu parintii, deja are copil, un sot care bea , nu a terminat nici macar liceul.

    Baietii din cartier care ma jigneau? Toti incercau sa se bage in seama cu mine, dar bineinteles ca i-am tratat fix cu fundul. Acum mi se duce vorba ca as fi fitoasa si ca am uitat de unde am plecat.
    De fetele alea, nu stiu ce s-a ales, nu am mai auzit de ele si nici nu le-am mai vazut.

    Fetele populare cu “gagii cu bani”. Pe 3 dintre ele am avut “placerea” sa le vad ca lucreaza casiere la Carrefour, iar una serveste popcorn la cinematrograf. Sa mai zic ce mutre fac de cate ori ma vad? Caci da, lucreaza la mall-ul din zona unde locuiesc eu. Apoi mi-am dat seama ca “bogatia” lor s-a rezumat intodeauna la faptul ca aveau Iphone si nu mai avea nimeni. Era luat la abonament (aparuse Iphone cand inca eram eu in liceu, in 2007). Iar hainele de firma, erau luate din targ de la Vitan. Dar pe vremea aia eram mici si prosti si nu stiam ca sunt fake-uri. Noi o luam de buna. Am revazut poze mai vechi si abia acum, era evident pentru mine.
    Nu stiu nimic despre gagii lor, dar ce e drept, se vede ca nu au fost prea darnici cu ele.

    Cat despre “gagiul” meu sarac cu Dacie? A muncit cot la cot cu mine, m-a incurajat sa las totul in spate si a fost langa mine. Totul este bine si acum, ne iubim la fel de mult si ne bucuram de viata frumoasa pe care singuri ne-am construit-o.
    Pot sa zic ca mi-am luat portia de razbunare si am lasat totul in urma, nu am probleme de integrare in societate, nu imi mai este frica sa vorbesc in public. Mai am mici strangeri de stomac cand imi aduc aminte, dar sunt doar amintiri, asa ca trec repede. Si inca am tendinta de a merge cu capul in jos pe strada, de parca mi-e rusine cu mine. Dar incerc pe cat posibil sa corectez si asta.
    Cand voi avea copil, o sa stiu cum o sa procedez cu el in astfel de situatii. Sper doar sa nu treaca prin asta, sau daca este martor la asa ceva, sa invete sa ia atitudine.

  26. Din ce am citit din comentarii, lucrurile nu se rezolva decat cand respectivii sunt pusi la respect. Zici ca sa-i iei cu frumosul sau nu stiu ce, dar adevarul e ca daca nu le vorbesti pe limba lor nu inteleg. Trebuie trosniti, mai pe romaneste.
    Si eu am patit unele, nu la fel de nasoale ca ale celor de aici, dar le-am zis parintilor si ei imi ziceau sa ma schimb eu, ca sunt ciudata si din cauza aasta se iau de mine. Cand am reusit in sfarsit sa o conving pe mama sa imi ia apararea impotriva bully-ului sef, mama l-a certat si el i-a ras in fata. Si mama nu a mai facut nimic. Atunci am jurat ca daca sunt pusa in situatia mamei mele, o sa ajunga nenorocitul ala mic una cu asfaltul. Iar daca copilul meu e bully, atunci sa te feresti, nici pe el nu il crut. Ideea e urmatoarea: 0 toleranta fata de comportamente de genul, de oriunde ar veni.
    Acuma, cum sa te tii tare. Strategia care mie mi-a venit natural e similara cu cea a persoanei care a devenit intoleranta si a reactionat urat dupa ce au ras acele specimene ca plangea ca i-a murit pisica. Avem de-a face cu un om sensibil, dar care a stiut unde trebuie sa puna turela de aparare. Eu am devenit la fel. Pe majoritatea oamenilor nu ii accept, trebuie sa treaca prin teste zdravene inainte sa faca parte din anturajul meu, dar odata ce mi-au ajuns la suflet, sunt in stare de orice pentru ei. Inveti sa recunosti si sa dai cu flit la rebuturi. Si nu trebuie sa lasi propria stima de sine sa fie lovita de altii, sau sa depinda de altii. Se comporta asa? E ceva in neregula cu ei, nu cu tine. Si ganduri de sinucidere nu am avut niciodata din cauza lor, iar acuma am niste fortarete de aparate de ar fi gelosi orice comandanti militari. Trebuie sa stii cand sa fii mizantrop, ajuta enorm.

  27. Uite care e treaba. Inteleg intentia dar nu e deloc bine. Bullying cum zici tu e parte din procesul de maturizare. Inveti ca in lume sunt si oameni rai, inveti sa nu iti pese de tot ce zic altii si inveti sa accepti o critica. De asemenea inveti sa ai de-a face cu oameni dificili. Am cunoscut multi oameni care daca le zici orice neplacut nu stiu cum sa reactioneze. Sunt in pozitii manageriale dar au o mentalitate de gradinita. Daca vreti oameni incapabili sa isi poarte de grija continuati cu aceasta initiativa!

  28. In Romania nu vad de ce te mai miri de asa ceva. Intr-o tara in care toti ar vrea sa te vada mort si te urasc fara sa le faci tu nimic, la ce te-ai fii asteptat ? Treziti-va la realitate voi cei care inca dormeati in anul 2016 ! Si constientizati odata in ce tara traiti !

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green