“Iedera mea roșie. Câinii. Luna, căreia i-am făcut aseară trei poze

Scriam, acum vreo săptămână, despre cât de mult ne poate îmbunătăți viața niște atenție acordată lucrurilor bune și frumoase din jur, oricât de neînsemnate ar fi ele. Noi, oamenii, suntem în mod natural înclinați să filtrăm negativ, adică să fim mai atenți la ce nu ne place, iar, ca să vedem și partea bună a realității, uneori trebuie să ne antrenăm. Vestea bună e însă că funcționează. Și că, după ce învățăm să vedem și ce e bun și frumos, ne crește realmente confortul emoțional.

Vă mai povesteam care sunt lucrurile către care țin eu ochii larg deschiși și vă invitam să le spuneți pe ale voastre. Iată câteva dintre cele mai drăguțe confesiuni (le-am și editat un pic, sper să nu vă deranjeze ):

LiaM: Îmi plac mirosul și gustul prăjiturii cu cremă de vanilie, pe care o face mama mea. Îmi place de mama mea, când scoate cu grijă din tavă aceeași prajitură cu cremă de vanilie. Îmi place de mine, când o mănânc. Îmi mai place și soarele ăsta de toamna, ca mierea. Și aerul răcoros, care mă izbește dimineața, când ies din casă și mă face să mă zgribulesc în mine. Copiii gureși, cu ghiozdane în spate, atârnați de bunicuțe, mame sau tați. Și să citesc ceva lângă o cafea.

K: Sălciile în vânt, câinii, iedera mea superb de roșie și paharul de vin de seară. Copiii mei, când se trezesc dimineața. Lunii i-am făcut, aseară, vreo 3 poze.

Ramona: Îmi place toamna, îmi plac dealurile împădurite toamna, când văd nuanțe spectaculoase de verde, ocru, galben, maro, castaniu. Îmi plac copacii de ginko-biloba și mesteacanul, atunci când li se schimbă culoarea frunzelor. Iar, dacă pot să vad asta în timp ce sorb prima gura de Cafea (da, Aia, nici prea fierbinte, nici prea rece, exact cât trebuie din ambele), ziua poate începe. Și îmi mai place mirosul rufelor uscate, în aerul geros al iernii.

ametist: Zilele de marți și joi, când am cabinet și cobor cu două stații mai repede din autobuz, să-mi iau cafea sofisticată și să sorb câte puțin, admirând decorul de toamnă. Când pun în mâncare verdețuri din producția proprie din balcon (busuioc & pătrunjel). Ce fain mirosea busuiocul în nopțile de vară! O baie fierbinte, cu spumă, după o zi lungă. Culorile pădurii de vizavi. Discuțiile cu colegii la muncă, ce se termină cu mine râzand isteric. Și mai sunt.

Ella: Bucuriile mele sunt: așternuturile de pat proaspăt schimbate și curate, în care să mă cuibăresc; o melodie optimistă la radio, care are capacitatea de a menține binedispusă mult timp după ce se termină. Acum sunt îndragostită de “Girls like you” (Maroon 5); o conversație cu câte o prietenă; o baie în cada cu spumă; o mâncare gătită de mine, care iese mai bună decat mă așteptam inițial :)).

eva iosdevina: Am învățat ca, atunci când îmi place ceva – o cafea, un apus, o frunză colorată – să îmi activez butonul “arhivare”. Apoi, am mai învățat ca, în momentele grele, să dau fuga la “arhivă”. Sau poate că “tezaurizare” sună puțintel mai bine decât “arhivă”? Anyway, sunt complet convinsă de importanța conștientizării. Am o colegă care este mereu optimistă, echilibrată. Am observat, de-a lungul timpului, că face o mulțime de lucuri instinctiv, nu a trebuit sa învețe ca, de exemplu, să bea apa și să spună, cu un zâmbet larg, “Ah, ce bună e apa!”. Dar chiar vezi plăcerea pe fața ei. Unii dintre noi trebuie să învățăm să facem asta, indiferent de unde învățăm. Chiar și de la pisică putem primi o lecție, atunci când se întinde somnoroasă și se așază în culcuș din nou.

Bianca: Îmi place să îmi cumpăr câte o prostioară de pe site-uri de decorațiuni, când sunt reduceri. Să mă joc cu colecția mea de pălării și să îmi fac poze cu ele. Să ma uit la albume vechi, de familie. Să fac prăjituri și să le duc la birou. Nu îmi plac dulciurile, dar îmi place să îi văd pe alții bucurându-se de ele. Să schimb glumițe cu prietenii pe WhatsApp.

Ioana: Perdeaua mea, spumă prin care se strecoară lumina dimineții sau câte un far de mașină, seara. Sunetul cheii în ușă, când se întoarce soțul meu de la birou. Muzica care se aude din camera fiului meu. Sforăitul molcom al cățelului care îmi doarme la picioare. Gâdilatul mustăților lui, când încearcă să mă trezească. Nasul umed și rece, cu care mă “pupă”. Cartea lăsată aseară lânga pat. Ochelarii mei cu ramă frumoasă. Halatul pufos cu care mă îmbrac, când plec somnoroasă să fac cafea.

I.N.M.: Aburul rufelor proaspăt spalate, când le calc, felul în care mi se golește capul de gânduri când alerg. Somnul bun și lung de week-end. Foșnetul rochiei mele preferate. Parfumul lui, amestecat cu miros de tutun.

 Acest text a fost scris la invitația Hochland, care tocmai aniversează 25 de ani de când produsele sale au întâlnit prima dată consumatorii români, și se redefinește printr-o nouă stare de spirit, îndemnându-ne să deschidem ochii cătrejumătatea plină a paharului și să ne bucurăm de lucrurile simple, întâlnite la tot pasul. “Magia e pretutindeni. Trebuie doar să o vedem”, spune Hochland, iar prin asta putem înțelege fiecare ce vrem. Eu nu cred în magie, dar cred în capacitatea noastră de a trăi conștient, observând tot ceea ce nu are puterea de a ne schimba destinul, dar o are pe aceea de a ne crește confortul emoțional. Nici măcar nu e așa greu. 🙂

Foto Paulgrecaud | Dreamstime.com