Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Femeile și vârsta. Ce ne iau anii care trec și ce ne dau, la schimb?

Două întrebări grele am pus, recent, femeilor din preajma mea. Prima a fost “A fi sau a nu fi mamă?”, iar răspunsurile sunt de găsit aici.

A doua a sunat așa: “Ești o femeie-model, așa cum îți cere societatea? Frumoasă, deșteaptă, mamă, gospodină, elegantă, sexy și devreme acasă? Sau ești tu, așa cum ești tu? Și cum ești tu, de fapt?”. Pare ridicolă și inutilă în anul 2018, dar nu este deloc. Pentru că presiunea socială chiar există, nu e o ficțiune, și orice femeie o simte, indiferent de cât de “relaxat” alege să se raporteze la ea. Și pentru că, orice alegere am face, va presupune un mare consum de energie.Puteți citi răspunsurile aici.

A venit momentul unei noi întrebări: Cum e cu vârsta? Te sperie? Te încurcă? O accepți? Încerci s-o ascunzi nu prea mult, dar măcar un pic? O porți senin și nu-ți pasă? Ce îți aduc anii, care tot trec, și ce îți iau?”. Am adresat-o tot câtorvadintrefemeile deștepte pe care am norocul să le cunosc. Nu prea există persoană de sex feminin care să nu simtă un junghiuleț în inimă, la o astfel de întrebare. Pentru că – din nou – oricât de relaxate am fi și oricât de în schimbare ar fi tiparele sociale cu care am crescut, ele încă pun ditamai presiunea pe noi.

Vedeți, mai jos, răspunsurile pe care le-am primit:

Alice, 38 ani:  E complicat. Mă apropii de un nou milestone și trăiesc cu aceeași frică, aceea de ratare a potențialului, frică de a nu fi trăit destul de intens, destul de cool, destul de multe. De a nu fi citit toate cărțile pe care mi le doream, de a nu fi învățat să cânt la pian, de a nu fi iubit cât trebuie și cum trebuie. Simt, extrem de acut, trecerea timpului. Mă sperie ratarea experiențelor, nu firele de păr alb. Mă sperie faptul că uneori mă lasă spatele, când fac anumite mișcări, că slăbesc mai greu, că încep să pierd din prospețime. Pe de altă parte, mă bucur să raportez că nu mai sunt ușor impresionabilă, că am dobândit gândire critică și destul sarcasm cât să pot duce viața la un nou nivel. În plus, am capacitatea de a privi cu matură detașare tâmpeniile pe care le făceam la 20 de ani și să mă bucur că le-am făcut. Mă bucur că am scăpat de balastul incertitudinii, care îmi dădea coșmaruri noaptea, că am renunțat la gândirea magică, și, cel mai mult, că am învățat să mă pun pe locul întâi și să nu mă mai las șantajată emoțional de alții. Sper să apuc vârsta la care voi fi învățat să mă îmbrac bine și să accesorizez corect, să flirtez dezinteresat, să pot cânta Gymnopedia 1 a lui Satie și altcuiva decât propriei mele persoane indulgente.

Alexandra, 37 ani: Vârsta asta mi se pare cea mai încăpătoare dintre toate de până acum. Nu mă sperie nici ea, nici bătrânețea. Cu siguranță nu m-aș întoarce la cele dinainte, în care încercam prea mult să fiu și să arăt că sunt. Dar mă simt uneori un dinozaur și mi se pare că privesc lumea ca un bătrânel confuz. Apoi, mă uit la riduri și încerc să îmi dau seama cât de mult m-am schimbat. Important e că încă mă recunosc 🙂 Și că îmi plac semnele călătoriei care au rămas să depună mărturie. Corpul, care s-a schimbat după naștere, conturul pe care l-a luat fața și cu care doar timpul știe ce a făcut. Într-un fel, anii au adus chiar asta: au adus timp. Asta e una din cele mai importante învățături în 37 de ani: să nu mai alerg după secunda următoare, să o accept pe cea în care sunt, chiar dacă ea implică o durere de cap sau o sală de așteptare. Și am mai înțeles că nu suntem singuri, iar asta, ca să citez din Spider Man, “e o mare responsabilitate”.

O., 38 ani: Nu îmi pasă de vârstă prin prisma ridurilor. Da, mi-aș fi dorit ca băiatul meu să fi avut o mamă tânără, dar, pe de altă parte, sigur pot fi alături de el mai consistent și mai cu sens decât aș fi fost la 20 de ani, când știam prea puține despre oameni și și mai puține despre mine. Asta mi-au și adus anii, faptul că am învățat și am crescut enorm. Chiar dacă nu au fost ușori, nu i-aș da înapoi.

Mihaela D., 50 ani:Acum niște ani, o colegă povestea că anii de după 40 i-au părut cei mai plini de satisfacții. Aducea femeia multe argumente, dar noi, auditoriul, aflat în unanimitate la puțin peste 30, zâmbeam cu simpatie și totală neîncredere. Acum, la ani distanță, îmi amintesc de naturalețea acelei doamne și o înțeleg, în sfârșit. Schimbările de cifre de prin buletine vin cu un supliment de maturitate. Atunci când îți e bună legătura cu tine însuți, anii te îmbogățesc și îți dau inspirație să mai ascunzi savant un rid, curaj să încerci ceva ce nu ai mai făcut, chef să porți lejer cele mai bune haine, acelea pe care nu prea te îndurai să le iei. Și constați tot mai mult că îți place de tine, așa cum ești! Dar rațiunea și înțelegerea mai profundă a vieții mai aduc și altceva, care se servește cu oleacă de melancolie. Aș rezuma așa: “Anii aduc trăiri și experiențe și îți iau din timpul de dat și împărtășit”.

Z., 46 ani: Aici m-ai lovit grav 🙂 Da, vârsta biologică (sau cronologică) mă sperie din cauza neconcordanței cu vârsta mea mentală (și fizică, zic eu!). Mă îngrozesc când văd în fiecare an, de ziua mea, implacabilele cifre care nu dau niciodată înapoi. Eu nu vreau să am 46 de ani, creierul meu nu mă crede când îi explic că am 46 de ani și jur că nu arăt de 46 de ani 🙂 Mă simt cu vreo 10 anișori mai tinerică și simt că nu e fair să-mi impună cineva în mod artificial vârsta aia biologică și cifrele alea care devin tot mai deprimante la fiecare aniversare. Deci, dacă vorbim de vârstă biologică, da, mă încurcă, pentru că nu simt că mă reprezintă. Și da, sunt într-un perpetuu maraton antiaging, în care încerc să maschez, finuț, ce se poate masca (riduri fine etc.), cu ajutorul unor touch-up-uri minime, discrete, și în același timp să scot în evidența trăsăturile mai frumoase, mai luminoase și mai adolescentine. O să las aici și o confesiune: îmi doresc să semăn un pic cu Jennifer Aniston, care mi se pare că arată senzațional de tânără și inocentă la cei 49 de anișori ai ei 🙂 E grav?:)

N., 45 ani: Hmm… cu vîrsta, situația e complexă… nu mă sperie, dar ma simt așa, cam ca în no-man’s-land… Anul ăsta am bifat 45. 40 a fost un prag important, de atunci am cam început să mă simt în zona de tranziție spre senectute. Sunt clipe cînd mi se pare o vârstă minunată, pentru că reușesc să privesc cu seninătate o mulțime de chestii care, pînă nu demult, mă tulburau. În același timp, observ cu mai puțină detașare (că, deh, mai am de lucrat la asta) schimbări în corpul și mintea mea cu care încă nu știu ce să fac. De pildă, cînd mă credeam mai zen la capitolul îmbătrînire, ce să vezi? Mi s-a năzarit să mă vopsesc, că nu prea îmi plăceau firele albe care deveniseră mult prea vizibile. Anii ce se tot duc “ca nouri lungi pe șesuri” – vorba poetului național – mi-au oferit cîteva ocazii importante (a.k.a. experiențe negative) să cresc și să devin eu însămi, plus șansa de a cunoaște și rămâne în preajma unor oameni minunați. La capitolul câștig, aș include și o ușoară hipermetropie care dă semne că vrea sa progreseze. Cu minus aș trece rezerva de energie și randamentul la studiu (a se citi “capacitatea de concentrare”).

Florina, 49 ani: Nici nu mă sperie, nici nu mă încurcă încă. Nu încerc să o ascund, o port senină și la vedere. Când am încetat a mă vopsi, acum 2 ani, multe femei din jurul meu s-au exprimat critic. Inclusiv copila mea, care nu voia să aibă o mamă “bătrână”. I-am explicat că, vopsită sau nevopsită, vârsta mea tot aia este și că ceva culoare nu-mi va tăia câțiva ani din buletin. Zilele trecute s-a uitat insistent la mine și mi-a spus că îi place cum îmi stă așa. 🙂 Anii care trec aduc mai multe experiențe, mai mult lucruri văzute, trăite, auzite, simțite, citite. Mie mi-au adus și multă flexibilitate, o mai bună cunoaștere de sine și o dorință mai mare de a înțelege lumea și pe cei din jurul meu. Am început să fiu mai atentă la interiorul meu și, luând putere de acolo, să încerc să fac mai mult decât până acum pentru ceilalți (familie, prieteni, clienți, oameni mai puțin norocoși decât mine etc.). Tot anii care trec au început, din păcate, și să îmi ia oameni dragi.

D., 40 ani: Cred că sunt optimistă. Simt că anii îmi tot aduc, și nu îmi iau. La 40 de ani sunt mai așezată în mine, mai liniștită, mai împlinită decât eram în trecut. Profesional, experiența de până acum a început să se coaguleze frumos, pot să fac cu ușurință lucruri pe care în anii trecuți visam să le fac. Fizic sunt în cea mai bună formă de până acum, această fiind, probabil, consecința mai multor factori genetici, a felului responsabil în care m-am purtat cu mine însămi (nu fumez, nu beau alcool, mănânc sănătos). Deloc de neglijat, probabil că și starea mentală de mulțumire cu propria ființă își are contribuția ei. Țin mult să precizez că mulțumirea cu propria ființă nu trebuie confundată cu mulțumirea de sine, care nu este deloc ceva de dorit; este bine și este sănătos să nu fim mulțumiți cu noi înșine niciodată pentru a putea crește necontenit. Mulțumirea cu propria ființă o văd ca pe o acceptare a propriilor priorități și valori și ca pe o încercare de a trăi cât mai mult în conformitate cu acestea.

Cătălina, 35 ani: Fizic, mă scoate din sărite moleșeala cărnii, așa că mă mai chinui cu un alergat, o sesiune de yoga, un masaj anticelulitic. În rest, mi se pare minunat că nu mai am mintea de acum cinci sau zece ani, că pot să mă bucur mai bine de unele lucruri sau de întâlniri cu anumiți oameni pentru că, undeva, știu că nu mai am toată viața înainte. Anii mi-au adus mai mult je m’en fichism, dar mi-au mai luat din oamenii dragi.

Oana, 33 ani: Am avut mereu o relație prietenoasă cu vârsta mea, în sensul că mereu mi-a plăcut de ea indiferent de cum erau așezate cifrele și am fost însoțită mereu de sentimentul asta de tinerețe, ceea ce nici nu e foarte greu având în vedere că am 33 de ani. Însă cred că nu are neapărat legătură cu vârsta fizică, ci mai degrabă cu ceva ce există în mine și care îmi spune că vârsta nu va fi niciodată un obstacol, că mereu o să am timp și spațiu în viața mea pentru lucrurile pe care vreau să le cunosc și descopăr, indiferent de numărul de ani care va trece. De altfel, cred că timpul e cea mai întâlnită scuză. Și cea mai falsă. În general mă gândesc la viitor cu entuziasm și curiozitate, cam ca la un cadou nedesfăcut. Anii următori cred că o să îmi aducă o și mai bună așezare în mine iar, dacă e ceva de care să mă tem totuși, într-un viitor mai îndepărtat, ar fi decolorarea treptată a amintirilor, ștergerea contururilor și estomparea lor progresivă.

Dana, 38 ani: Am 38 de ani. Aproape 39. Adică 40 din punctul meu de vedere. Dacă ai trecut de 37, chiar nu mai ai niciun picior în zona de 30, ci ești în goana spre 40. Cu cât vei înțelege mai repede asta, cu atât te vei relaxa mai bine. Nu mă sperie vârsta, am crescut cumva crezând că vârsta îți aduce plus valoare, că, după 40, suntem din ce în ce mai mișto. Dar mă preocupă faptul că mușchii nu mai răspund după o lună de sală ci după două, iar, dacă nu sunt constantă, le ia o lună să cadă, în loc de două. Nu mă sperie corpul îmbătrânit, ci mai degrabă felul în care el poate deveni o oglindă a noastră și a felului în care nu am avut grijă de noi. Prin asta nu înțeleg dus la masaj și stat prin saloane, ci grijă în sensul ăla cumva matern și prietenos: să mănânci cumpătat, să faci mișcare și să fii bun cu tine. Uneori lucrurile astea se întâmplă firesc, alteori e al naibii e greu.

Andreea, 32 ani: Vârsta nu mă sperie. Mi se pare că vine firesc. Nu regret niciun an din cei ce au trecut și nu regret că au trecut. Copilăria și adolescența mea… aș vrea să nu mi le amintesc. Ca puțini dintre noi, nu le regret, mă bucur că pot să răspund eu însămi pentru mine. Anii îmi iau doar ceea ce nu sunt și mă lasă mult mai aproape de mine însămi.

R., 43 de ani: Întrebarea vine cam în toiul ostilităților. Sau, mai precis, al negocierilor cu toate nivelurile fiinţei mele. Încerc să am un dialog cu fiecare părticică şi să aflu cam ce anume simt eu, în întregul meu, vizavi de vârstă şi, mai ales, de înaintarea în vârstă.Procesul este influenţat negativ de faptul că, în ultimii trei ani, am fost realmente martorul complet neputincios al unor schimbări majore şi nu prea plăcute ale corpului meu. Mai precis, acum 3 ani încă nu mă îngrăşam respirând pe lângă mâncare. Practic, acum 3 ani mi se spunea că “nu îmi arăt vârsta”. Acum e clar că mi-o arăt și nu mi-e prea uşor să accept partea asta din «deal».Partea cea mai dificilă a procesului, însă, nu e neapărat cea în care îmi accept schimbările fizice care îmi fură (simt eu) din feminitate şi sex-appeal, ci cea în care mă confrunt cu încetinirea unor procese fizice şi psihice. Ultimii trei ani mi-au furat “the mojo”, nimic nu mai e ce a fost. Nici sportul, nici gătitul, nici sexul, nici cititul, nici mersul în vacanţe. Nu e neapărat mai rău, doar că fac totul cu o energie diferită, mai calm şi mă judec mult mai puțin (spre deloc) pentru ceea ce consideram eşecuri până nu demult.Pentru că vârsta şi experienţa mi-au adus (ce surpriză!!!) înţelepciunea şi puterea de a trece la această nouă fază cu oarecare curiozitate dar şi cu dorinţa de a o lăsa mai moale (dorinţă care îmi era nu numai străină, dar chiar duşmană până nu demult) şi chiar cu creativitate. Da, încerc să îmi ascund vârsta chiar şi dacă numai prin vestimentaţie, dar mă bucur de fiecare emoţie şi gând nou pe care mi le-au adus anii. Cred că în perioada asta m-am eliberat de o mare parte din clişeele sociale şi am înteles că pot să îmi acord dreptul de a fi cine aleg eu să fiu.

Dana, 39 ani: Vârsta mă sperie şi mi-e indiferentă, în acelaşi timp. Mă sperie din două motive. Primul, pentru că fiecare an în plus mă apropie de final. De finalul meu, de care îmi este teamă pentru că nu pot să îmi imaginez ce înseamnă. Şi de finalul oamenilor din jurul meu, care înseamnă pentru mine pierderea unor bucăţi din viaţa mea. Al doilea motiv pentru care vârsta mă sperie e legat de modificările care au loc în corpul meu, de faptul că pot deveni din ce în ce mai vulnerabilă şi mai nepregătită să fac faţă, fizic, vieţii. Însă cum n-am de unde să ştiu cât şi cum o să trăiesc, am învăţat să nu-mi petrec foarte mult timp gândindu-mă la asta. Prefer varianta în care vârsta e doar un număr şi atât. Asta şi pentru că simt că trecerea anilor îmi aduce şi o grămadă de lucruri noi, frumoase, oameni noi, informaţii noi, idei şi situaţii noi, multe dintre aceste lucruri completându-mă şi schimbându-mă în bine, ajutându-mă să cresc.

Cristina, 34 ani: Sunt foarte puține momentele când mă gândesc la vârsta mea biologică. Cred că mă gândesc la ea cu teamă atunci când mă compar cu alți oameni de vârstă similară și mă gândesc la realizările lor în raport cu ale mele. Cât despre înfățișare, cred că o să mă minunez când vor apărea ridurile, probabil că voi suferi puțin. Pentru că – nu-i așa? -, tinerețea veșnică e cea proslăvită în societate și nicidecum grija de a îmbătrâni frumos și sănătos, persoanele în vârstă sunt invizibile, ele nu mai trăiesc, au doar probleme de constipație sau cu tensiunea arterială. Cred că vârsta începe să te deranjeze când observi că lucruri care funcționau într-un fel, până la un moment dat, se schimbă și se schimbă în rău. Sau când observi că elanul vital este la maximum, dar nu te mai ajută fizicul. Anii care trec îmi aduc așezare în cine sunt și felul cum manifest asta, îmi aduc satisfacția de a pune limite și a spune ce este ok și ce nu, cu o ușurință mai mare decât în prima tinerețe, când ai nevoie de validare, apreciere și admirație. Îmi aduc o mai bună și o mai rapidă capacitate de a selecta prietenii și activitățile cărora le dau curs. Legat de ce îmi iau, nu știu ce să zic, nu îmi vin în minte decât aspecte ce țin de funcționarea fizică și fiziologică. Dar sigur, pentru orice rid apărut, există cel puțin 10 tratamente de rejuvenare. dintre care unul sigur mi se potrivește și mi-l și permit :))).

Gabriela, 40 ani: Deși nu sunt de părere că “viața începe după 40 de ani”, cred totuși că toate experiențele acumulate până atunci te pot face să te distrezi binișor. Am “ars” toate etapele vieții mele de până acum, am iubit, am suferit, am dansat, am călătorit, am citit, am râs și am plâns. N-aș schimba nimic, iar, dacă aș lua-o de la început, aș face exact la fel. Și nu pentru că n-am făcut greșeli (ohooo!), ci pentru că sunt (și) ceea ce am trăit. Iar această Gabi de 40 de ani îmi place chiar mai mult decât îmi imaginasem, atunci când mă întrebam cum va fi.

Alina, 43 ani: Vârsta nu mă sperie deloc. Mai degrabă mă miră. Tind să uit câți ani urmează să împlinesc (de pe la 20) și, după ce calculez și aflu, mereu, mă mir. Moartea mă sperie rău, în schimb; dar nu știu cum de nu văd legătura evidentă dintre ele. Îmi vopsesc părul și cred că, vreau-nu vreau, asta se califică la “îmi ascund vârsta”, chit că eu nu cred așa. Mă enervează și încurcă teribil faptul că nu îmi mai pot duce piciorul la nas. Mă fascinează cum mi se lasă sânii și cumva îmi place cum arată așa. Anii care trec îmi iau din anii rămași aici. Uneori, mă supără rău asta, uneori, alteori, mă simț 100% împăcată. În afară de sâni lăsați, încheieturi anchilozate și apropierea morții, aș putea să îți zic despre cum, cu vârsta, mă simt mai liberă și mai relaxată, că îmi pasă mai puțin de ce cred alții, doar nu e cazul. Simt că am avut o mare baftă de un context de viață mișto și am putut să fiu destul de liberă, dintotdeauna. Cred că cea mai mare eliberare care a venit, pentru mine, cu vârsta, a fost diminuarea nevoii nebune de a îi elibera pe alții. M-am simțit întotdeauna confortabil și foarte în pielea mea, cu alți oameni, dar simt că înaintarea în vârstă mă învață să mă simt din ce în ce mai bine doar eu cu mine.

Dana, 60 ani: Anul ăsta am făcut 60-ul. E incredibil că am ajuns la stadiul ăsta. Vârsta vine probabil și cu o doză de ramolisment, pentru că, dacă la 30 am fost îngrozitor de deprimată, la 40 am dorit să nu fiu o babă care pute a tutun și m-am lăsat pentru vreo doi ani de fumat, la 50 am luptat eroic cu himera de “un fel de burtică” și am făcut trei milioane de abdomene, la 60, când spun unuia și altuia ce vârstă am și le văd reacțiile perplexe, nutresc o stare vecină cu narcisismul. Senilitate/seninătate, vorba poetului.

***

Acest text a fost scris la invitația Remington, care ne îndeamnă să avem curajul și încrederea de a fi noi înșine, în cea mai bună versiune a noastră, indiferent care ne sunt valorile, alegerile și stilul, și ne pune la dispoziție o gamă largă de produse, potrivite pentru orice tip de persoană, care să ne ajute să ne simțim și mai bine în pielea noastră. Sunt adunate toate, sub sloganul Îndrăznește să fii tu, pe www.remington.ro, puteți arunca un ochi peste ele oricând doriți.

Voi ce răspuns ați avea la întrebarea mea, doamnelor cititoare? Vă sperie vârsta? Vă încurcă? O acceptați? Încercați s-o ascundeți nu prea mult, dar măcar un pic? O purtați senin și nu vă pasă? Ce vă aduc anii, care tot trec, și ce vă iau?”

 Foto Transurfer343 | Dreamstime.com

42 comentarii

  1. Motto
    „cel mai neaşteptat lucru care ni se întâmplă în viaţă este că îmbătrânim”,
    Tolstoi

    Faptul ca femeile imbatrinesc este un pic trist, dar nu-i bai, ca poti lua una mai tinara, daca ai destul banuti. Unii iau chiar mai multe. Nasol e ca si noi, oamenii, imbatrinim. Fusei de curind la lansarea cartii si m-am intilnit cu persoane pe care nu le vazusem de 30 de ani. Nu vreau sa intru in amanunte dar… deprimant..
    Din pacate cealalta alternativa care exista vis a vis de imbatrinire nu e de loc mai buna. Oricum cindva trebuie sa distrugi oglinziile si sa te dezbraci cu lumina stinsa, chiar cind esti singur.

    P.S Oare cite pct negre imi iau?

    • Ea, in fața oglinzii :
      Iubitule, mă văd grasă, bătrână și urâtă…. Ce am?
      El, din fotoliu citind ziarul :
      Dreptate !

  2. broaștele țestoase trăiesc 500 de ani, iar ciorile vreo 300,
    oare oare ce și-or zice pe la 2-3 sute de ani?

    • cioara, cioara, ma-ta zboara, tac-tu cinta la vioara!

    • @Neamtu:
      Asta-i dedicatie pentru … vioara!
      Stii tu!

    • Mă neamțu și matrixu
      Daca tot sunteți mereu împreună, de ce nu vă luați cu acte, mă ?
      Că se poarta….plus că articolul e despre persoane foarte în vârstă, că voi, spre deosebire de moa care nici macar 38 nu am fost in stare să împlinesc…

  3. 42 ani. Si ma bucur de fiecare an care trece. Nu am simtit sageti prin inima la trecerea pragurilor si sigur am inceput sa ma simt mai bine in pielea mea abia dupa 35, cand, paradoxal, pielea mea, ca si mine de altfel, a inceput sa nu mai arate grozav. Sarbatoresc cu bucurie fiecare aniversare ca pe o victorie. Am cunoscut prea multi care n-au mai apucat sa o faca. De cand mi-am pierdut tatal la 16 ani mi-am propus sa fiu o mama tanara, sa-mi vad copilul/copiii mari. Acum fi-miu merge pe 19 ani si, de cand nu mai vrea sa mearga cu noi in concedii, fiecare vacanta e ca o luna de miere. Doar ca toate astea nu vin la pachet cu pierderea rand pe rand a celor dragi. Acum 2 luni, dupa o inmormantare, o verisoara constata cu amaraciune ca suntm la varsta la care am ajuns sa ne intalnim doar la inmormantari, pentru ca e inca prea devreme pentru nunti. Insa si aici exista o parte buna, dupa pierderea cuiva, cei ramasi strang randurile si se apropie si redescopera.
    Mi-am trait intens si cu bucurie fiecare etapa pana acum si nu m-as mai intoarce la 18-20-25 de ani nici platita.

  4. Alina 42, Alina 43, Alina de ieri (offf!) …
    @Mai Neamtule
    Mai lasa oleaca oglinzile alea intregi!

    @Alina:
    In loc sa achite in contul contributivitatii sumele pe 2-3 ani pentru a grabi pensionarea, multi ar plati si mult mai gras, pentru intinerire. Ai vedea pe strada banci lesinate, bancheri faliti, 20 de candidati/loc la facultaturi, basca discotecile si cluburile full, Centru vechi ar deveni Centrul tanar, pfuaii … Cred ca glumesti!
    Auzi la ea, cu ce cifre jongleaza … 18-20-25! Sa nu te mai aud!!

    @neamtu:
    Faci ce faci si te alegi frecvent cu maxima zilei:
    “Faptul ca femeile imbatrinesc este un pic trist, dar nu-i bai, ca poti lua una mai tinara, daca ai destul banuti. Unii iau chiar mai multe. Nasol e ca si noi, oamenii, imbatrinim”.
    Ai zis, am scris!

    Aaaa, sa nu uit … La lansare ai zis ca ma iubesti, uitucule. A auzit si Doamna Neamtu!! 😆

    • matrixe, am pubicat pe blogul meu, de f multe ori, cu doua luni inainte, toate informatiile legate de lansarea cartii..

  5. odata cu batranetea vin si durerile.
    de shale, de picioare, de spate, de…
    bunica-mea, avea o vorba.
    zicea ea ca se bucura daca se trezeste dimineata si o doare ceva.
    asta insemna ca inca mai traieste…

  6. Nu-s din categoria care asociaza varsta strict cu buletinul. Pot sa ies in parc cu casti in urechi sau sa crosetez chestii pentru licitatiile de la scoala fie-mii. Sau pentru ca fie-mii i s-a facut pofta de o vesta. Sa ascult dimineata Ioana Radu si mai pe seara Beethoven . Sau Bruel. Sau Iris. Sa ma joc pe telefon sau sa citesc pe telefon.
    Ca veni vorba de telefon, cand i-am spus junioarei ca mama nu ma chema in casa sunandu-ma pe mobil din simplul motiv ca nu exista divaisul pe atunci, am primit la schimb o privire plina de mila si intrebarea ” Pe vremea ta era curent electric?”. Si acum mai sper ca a mostenit simtul umorului….

    • Nu-s din categoria care asociaza varsta strict cu buletinul.

      Fiecare crede la fel despre el.
      Linisteste-te nu esti o exceptie, din contra.
      E drept ca circula tot felul de mituri care asociaza anumite lucruri cu o anumita virsta. Dincolo de aceste mituri, dincolo de faptul ca fiecare se considera o exceptie, for ever Young, si nemuritor, trecerea timpului e implacabila si lasa urme adinci, f. adinci. Nu are nici un sens sa ne mintim noi pe noi, imbatrinim si batrinetea nu e de loc frumoasa. Asta e!

    • Depresiv, depresiv, ntz, ntz… Daca n-ai stiut sa te opresti la 38… Nici pe andu nu l-ai lamurit cu tineretea fara batranete… Mie, inca de la primul postb imi vine sa folosesc pluralul reverentios…
      Csf…

    • @ neamțu

      Mda, “time is a cruel companion”.
      Nu iartă pe nimeni…

    • 😆
      si fiu-meu m-a intrebat daca existau mingii pe vremea mea!

    • Eva,
      Te-a intrebat daca erau pe vremea ta mingii cu pleoape sau fara?

  7. Sonet XV

    Cînd văd că orişice făptură-şi are
    Pe-o clipă doar desăvîrşirea ei,
    Că lumea-i scenă cu actorii-i care
    Se trec sub ochii stelelor şi ei,
    Că bietul om ca un tufar răsare
    Şi-abia se coace şi-i de moarte prins
    Şi-acelaşi cer furtună-i dă şi boare
    Şi amintirea-i rîde focul stins,
    Pot să-ţi zăresc bogata primăvară
    În tot ce are slab şi omenesc,
    Luptînd c-un Timp călău, c-o Vîrstă-amară,
    Ce ziua ta cu noapte-o prihănesc.
    Cu Timpu-i doar Iubirea-n bătălie,
    Ce-ţi fură el, ea-ţi readuce ţie.

    W. Shakespeare (trad. N. Pintilie)

  8. am citit tot cu macsima atentie si consternare
    si drept concluzie am urmatoarele constatari.
    de ce numai femeile si neamtzu se vaita de faptul ca devin mai mature si cu riduri ?
    de ce e asta un lucru rau ? ca si pamantul dupa ce il ari cu tractorul parca e plin de riduri si ce frumos si blond e primavara urmatoare…. sau verde…. si tot asa…
    pe mine nu ma sperie, ca mai am o vesnicie pana acolo.
    si de aceea intreb pe cei mai in varsta si cu ecsperienta : e adevarat ca la batranete nu ni se prea mai rectanguleaza ? bineinteles, doi prieteni intreb…

    • “nu ni se prea mai rectanguleaza”

      DG imbatrinirea nu se produce simultan la toate organele. De ex. un picior poate imbatrini inaintea altuia si atunci mergi schiop. Sau sufletul imbatrineste inaintea corpului si invers.
      Si scirbavnicul madular poate sa se invartoseze pina la cele mai adinci batrineti, sa moara ultimul dar sa nu se predea.
      Fiind totusi un element f sensibil depinde mult de mediu in care se misca sau nu se mai misca. De ex. haituiala pe bloguri unde se vorbeste prea mult de diferitele forme de cancer, de diete, de boli, de abstinenta, e cumva contraproductiva. In plus desele durerile de cap ale mediului il impiedica sa-si indeplineasca menirea.
      Sa nu uitam ca functia face organul si asta chiar si la adinci batrineti.
      Iti tin pumnii, succes!

  9. 45- impliniti. Cum ma simt? tanara 🙂
    Nu-mi ascund varsta, arat bine, nu ma fardez, nu ma machez (am facut0o doar la ocazii) doar ma vopsesc. Am fire albe din liceu. Chiar ma gandeam sa n-o mai fac, sotul chiar ma sustine, dar ma gandesc ca trebuie sa arat putin mai tanara pentru ca am o fetita de 11 ani..imi tot fac socoteli..cand ea va fi la liceu ( adica peste 4 ani) nu ma mai vopsesc…
    Cum zicea si sotul meu: dupa 45 ani nu e important sa te poti misca complet, important e sa nu ramani blocat intr-o anumita pozitie ! !

  10. M-a întrebat un prieten , ieri, de ce toate fetele întreabă ” ce vrei sa faci?” atunci când le dai kilotzii jos ?
    Nu am știut ce să îi răspund.
    Dar cred că odată cu înaintarea în vârstă
    pricep și nu mai întreabă.

    • Dg, daca toate fetele au pus aceeasi intrebare prietenului tau inseamna ca prietenul tau o avea mica. Altfel nu-mi explic.

  11. 49 – curand 50. Ma simt excelent. Mai bine decat la 25 de ani. Acum 3 ani am invatat ca fiecare clipa e pretioasa si fiecare zi trebuie traita la maximum, ca si cum ar putea fi ultima. Ma felicit a mia oara ca acum 22 ani mi-am convins rapid jumatatea ca e bine si frumos sa fim parinti tineri, din varii motive.
    Si ce daca avem fire albe ? Si ce daca silueta nu mai e ca in ziua nuntii ? si ce daca uneori preferam intimitatea casei fata de animatia strazii etc. ? Ne simtim foarte activi si nici noua nu ne vine sa credem cand ne uitam in buletin si la fata noastra iubita. Parca ieri am dus-o la scoala in prima zi, parca ieri ne chinuiam in masina dimineata cu tabla inmultirii, parca ieri aveam 30 de ani si ne gandeam ca ha-haaaaa… mai e mult pana departe 😆 Inca speram ca mai e ceva pana la acel…departe. Si de aceea incercam sa ne bucuram de viata in toate formele ei si sa nu irosim nici o secunda.

  12. Vocile imi amintesc de Mondenii, stiu ca multe din textele Mondenilor ii apartin Simonei…dar e suprarealistic

  13. Anii sunt totuși niște criterii de operare. Ca atare sunt ceea ce se așteaptă de la ei: sunt buni sau răi în măsura așteptărilor și acțiunilor făcute pentru a atinge acele așteptări.
    Sunt imparțiali: dau ten lucios și iau fire de păr colorate. Depinde pe unde te afli pe scală.
    În rest, e pe măsura gândurilor și acțiunilor personale.
    Dacă te aștepți la rău, vor fi răi. Atât de răi încât cei din jur se vor întreba cum ai ajuns o carcasă atât de plină de ură și venin.
    Dacă te aștepți la bine, indiferent de ce-ți aruncă în cap cei din jur, vei avea o oază personală de bine.

  14. Anii ca anii, da centenaru, ce aduce centenaru, ce aduce? Aaa, adica ce-a adus..
    Fuse, fuse si se duse.. multe si de toate! Si ce veni.. mai bine lipsa!
    Un pic de smerenie- nu in sensul religios- nu ne-ar strica daca ar veni cu anii..

  15. scuze pt off topic, dar e din cauza de batranete, varsta inaintata, alea alea.

    ma plimbam io pe net si vad ca un blog foarte apreciat de cititorii fideli din toata lumea e blocat din cauza de mentenanta.
    iar in dex scrie la mentenanta, ca m-am uitat ca nu stiam ce inseamna ( pe vremea mea se numea reparatii) :

    mentenánță s. f. Totalitatea operațiilor de întreținere și reparație ale unui sistem tehnic. (< fr. maintenance)

    deci, conform ccr, o suma, un total , o adunatura a operatiilor efectuate .
    si atunci de ce e blocat ? ca e doar un rezultat aproape matematic.
    sau folosim iar gresit frumoasa limba franceza?

    inca o data, scuze pt offff topic.

    • cred ca e nasoala, poate s-au bulit planetarele, sau s-a rupt lantu de distributie, sau o fi ajuns in China.

      Si mai nasol e ca nu apare pe aici, sau pe la mine, sau pe undeva sa ne spuna, popor, sunt bine sanatos…

    • Daaa, zi ceva andu! Daca vrei putem sa-ti spunem si la multi ani de sf andrei!

    • am ceva problemuțe,
      mulțumesc de întrebări
      @ Simona te rog scuză-mă/ne

  16. Despre bătrânețe, ieri, in autobuz.
    -Tinere, mă poți lăsa pe mine sa stau jos ?
    – Lasă că la catedrala ai stat 10 ore in picioare și nu te-ai plâns…

  17. Asta-vara sedeam eu fain -frumos pe scaun in autobuz desi de obicei evit din motive de igiena, dar un pardalnic de genunche ma durea destul de important (v-am mai povestit eu p-acilea cu saliformu), asa ca m-am asezat.
    Nu va spun ce m-am amuzat cand a-nceput sa bombane langa mine una bucata babuta ca tineretu alea-alea… si pe mine ma durea genunchiu… am coborat razand.. ca nici tanara nu prea ma mai pot numi…
    La multi ani, Andrei si Andrele si la multi ani, Romania!
    Ultimii lupi liberi cre ca sunt pe cale de disparitie, o sa moara de ras!

  18. De cand practic yopa, nu mai inteleg daca imbatranesc sau nu. Am febra musculara constant. :)))

  19. LA MULTI ANI ROMANIA si iubitii mei ROMANI !
    desi sunt plecat pe drumuri straine de o gramada de timp, sunt plecat doar fizic, pt ca sufletul, inima si constiinta mi-a ramas acasa, in ROMANIA !
    va doresc sa va fie bine si sa ne fie bine si sa vrem sa ne recastigam speranta si dorinta de a ne reintoarce in ROMANIA pentru ca trebuie sa ne fie mai bine !
    trebuie sa ne pastram speranta ca va fi mai bine !
    si mai sper ca nu va trebui sa ajungem la fundul gropii ca sa reincepem sa urcam din nou.
    iubesc ROMANIA si minunatii ei locuitori !
    un singur regret am, azi, la zi de mare sarbatoare.
    bai, nu ma pricep de loc sa fac o mamaliga.
    am incercat si azi, ca am vrut sa mananc traditional, cu unt, branza si smantana, si a iesit un terci taman bun pt pt fiintele afectate de gripa africana plus ca nu a iesit decat cam o lingura, si aia afumata.
    noroc ca am avut tuica de fiert din belsug.
    daca cineva poate sa ma invete, i-as ramane recunoscator.
    HAI ROMANIA !

    • 2 cani de apa, 1 cana de malai. Malaiul se pune cand fierbe apa. Se amesteca bine si se fierbe pana se desprinde de pe ceaun. Pofta buna!

    • multumesc gabica.
      o sa incerc si reteta asta, desi pare cam complicata pt mine.
      daca nu imi iese iarasi, imi iau untul, smantana, branza si vin la tine.
      daca esti fata.
      daca esti baiat, iau doar naveta cu bere.

  20. Desi e ceva mai veche, pare si mai actuala!

    • bai matrixe
      tu ai observat ma ca cu cat inaintam in varsta barbatii devin mai darnici, mai buni, pe cand femeile exact invers?
      pai spune si tu :
      mos nicolae, vine poimaine….barbat.
      mos craciun….barbat.
      mos gerila, saracu….barbat si el desi era cam sarac, da tot aducea cate ceva.
      sfantu valentin…barbat.
      iisus cristos….tot barbat.
      matrix, regele tramvaielor si otocarelor….barbat , si inca barbat bine.
      neamtu tiganu, regele avioanelor…..barbat si el.
      acu, zi si tu macar o femeie asa darnica si iubita macar ca unu dintre astia.

    • costicămusulmanu

      tanti veorica?

  21. Hai, mulţ’ani! Da, da, baieţii rulz.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green