Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

De ce urâm

Cum ajungem să urâm? De unde vine ea, ura? Cum se răspândește de la nivel individual, la nivel de grup? Putem să o controlăm? Putem să îi limităm puterea distructivă? 

Înainte să văd o parte din serialul-documentar semnat de Steven Spielberg și Alex Gibney, care începe mâine seară la ora 23, pe Discovery Channel, aș fi răspuns așa, la întrebarea De ce urâm?

De frică urâm. Urâm pentru că ne simțim amenințați de celălalt, oricine ar fi el. Pentru că el ne respinge, nu ne înțelege, nu ne acceptă și nu ne place. Începem prin a ne teme de neacceptare și sfârșim prin a respinge noi, și mai vehement, ca să nu fim răniți, iar, de aici până la ură și violență, nu mai sunt prea mulți pași. De multe ori, respingerea celuilalt nici nu e reală, e doar în mintea noastră. Care minte “vede” lucrurile așa cum a fost educată să le vadă. Mai urâm pentru că ne sunt amenințate resursele. Începem prin a ne teme că celălalt ar putea să ne ia ce e al nostru, mai ales dacă de asta ne depinde supraviețuirea, și sfârșim prin a urî și a ne vâna dușmanul. Urâm și când celălalt ne amenință credințele. Mai întâi ne temem că faptul că el e altfel (gay, de exemplu) o să ne ducă pe toți la pierzanie, după care începem să-l urâm. Și să-l vânăm. Când se extinde la nivel de grup, ura scapă îngrozitor de sub control și ajunge să scrie istoria. De la evenimente cumplite, cum ar fi Holocaustul sau genocidul din Rwanda, când ura a alimentat distrugerea în masă, până la incidente cotidiene, precum bullying-ul pe terenul de joacă sau violența online, ura ne modelează viața în diferite moduri.

Fără să pronunțe direct cuvântul “frică”, episodul despre originea urii din documentarul De ce urâm, pe care tocmai l-am văzut, mi-a confirmat ce credeam.  

Probabil știți că, genetic, suntem aproape identici cu cimpanzeii. Aproape 99% dintre genele prezente la om se regăsesc şi la cimpanzeu. Există însă o diferență uriașă între cimpanzeul comun și cimpanzeul pitic, numit și bonobo. Cimpanzeul comun trăiește în grupuri organizate pe criterii de dominanță masculină și se comportă agresiv, în timp ce grupurile de bonobo sunt adunate în jurul femelelor și au un comportament social bazat pe utilizarea bunurilor în comun. Cum s-a ajuns la asta? Cercetătorii au ajuns la concluzia că procesul de diferențiere a început acum 1-2 milioane de ani, când strămoșii cimpanzeilor și ai maimuțelor bobobo s-au grupat de o parte și de alta a fluviului Congo. De partea în care s-au adunat cimpanzeii erau resurse de hrană mult mai mici și procurarea ei a început să presupună competiție și luptă, în timp ce bonobo a avut noroc de mâncare suficientă. Cu alte cuvinte, frica de a nu rămâne fără resurse a fost cea care a făcut diferența. 

Una dintre cele mai puternice frici cu care se confruntă însă omul e frica socială. Teama că ceilalți îl vor “evalua”, vor decide că nu îl plac și îl vor respinge. Teama că nu va primi iubire și acceptare. Veți afla din documentarul despre care vă povestesc că mulți dintre adolescenții care comit atacuri în masă cu arme, în SUA, sunt izolați social. Că adună în ei frica de a nu fi acceptabili și frustrarea de a fi fost rejectați de grup, care se transformă apoi în ură și planuri de răzbunare. Știați că emoțiile generate de respingerea socială își au originea în aceeași zonă din creier din care vine și durerea fizică? 

Sper că v-am făcut suficient de curioși să deschideți televizoarele în următoarele 6 duminici, la ora 23, pe Discovery Channel. Începând de mâine. Fiecare dintre cele 6 episoade are în prim-plan câte un expert care investighează sentimentul de ură, și anume: antropologul evoluționist Brian Hare, Laurie Santos -expert în științe cognitive, jurnalistul Jelani Cobb, Sasha Havlicek – expert criminalist, Patricia Viseur Sellers și Emile Bruneau – experți în neuroștiințe. Eu nici nu am respirat privind rezultatul muncii acestor oameni.

Vă las cu o brumă de speranță, așa cum vă va lăsa și documentarul. Putem găsi modalități de a acționa împotriva urii și de a o împiedica să se răspândească, dacă înțelegem cum funcționează mintea umană. Creierul nostru este plastic. Așa cum a învățat să se lase controlat de emoții rele, se poate și dezvăța. 

2 comentarii

  1. Complet laudabila ideea, dar totusi, sa nu uitam, natura nu selectioneaza un comportament fara sa fie presiune evolutiva… Nu sunt foarte convins ca am ajuns, ca si societate, populatie sau simplu animal la nivelul in care ne putem permite sa incercam sa scoatem din ecuatie un anumit comportament…

    Frica, ura, iubirea, toate au un anumit rol, poate si un scop. Natura e foarte lenesa si, poate, cel mai mare zgarcit energetic posibil. Orice lucru natural incearca sa gaseasca minimul energetic.

    Ceva imi zice ca daca o sa fim la punctul cand o sa fie energetic favorabil sa nu mai uram pe nimeni, o sa se rezolve de la sine…

  2. Una din Bucuresti

    Eu nu urasc de fel pe nimeni dar ma enerveaza multi 😆

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green