Sub tratament, HIV nu se mai transmite. Nici măcar prin sex neprotejat

 Paul are 30 de ani. Lucrează ca IT-ist, tocmai a terminat și Medicina, și, de 6 ani, trăiește cu HIV. Ultima informație nu ar trebui să fie definitorie pentru el, pentru că suntem în 2020, un an în care știința a rezolvat de mult problema acelei boli devastatoare, cunoscută sub numele de SIDA. Tratamentele actuale fac ca virusul să capete valori atât de mici în sângele persoanelor seropozitive, încât devine nedetectabil. Iar nedetectabil înseamnă și netransmisibil, adică o viață perfect normală din toate punctele de vedere. Da, inclusiv din punct de vedere sexual, pentru că virusul nedetectabil nu se transmite nici măcar prin contact sexual neprotejat. Ce veste minunată despre puterea științei în vremuri de pandemie, nu?

De ce, în aceste condiții, vorbim totuși despre Paul? Pentru că stigmatizarea persoanelor cu HIV continuă să fie o problemă în România și în lume, iar asta întârzie, pentru mulți, detectarea virusului. Ca să știi dacă ai HIV și să te poți trata, trebuie să te testezi. Ca să te testezi, trebuie să nu-ți fie rușine și teamă de faptul că ai putea fi arătat cu degetul și exclus din societate.

Paul e unul dintre norocoșii cu o familie suportivă, căreia a îndrăznit să îi dezvăluie orientarea lui sexuală, cu prieteni și un suport social real. Asta i-a dat mereu echilibru emoțional și a făcut ca testarea să i se pară firească și necesară. Pur și simplu, mergea periodic să își afle statutul serologic. Într-o zi, a primit vestea că e seropozitiv. Deși era student la medicină și avea toate informațiile despre tratament, tot a simțit că îi fuge pământul de sub picioare. Tot s-a temut că, odată cu virusul, i-ar putea curge prin sânge și condamnarea la singurătate pe viață. A avut însă, de partea lui, iubirea necondiționată a mamei, niște prieteni și chiar și câțiva colegi de serviciu, cărora a putut să le spună și care l-au susținut. Plus o echipă medicală fabuloasă, de care a ajuns să se lege nu doar personal, ci și ca viitor medic. Întâmplarea a făcut ca, dintotdeauna, să fi visat la specializarea în boli infecțioase, iar virusul l-a adus în preajma unor superspecialiști în domeniu. Una dintre doctorițele care l-au tratat i-a devenit profă și coordonatoare a lucrării de licență.

Am vorbit cu Paul pe Skype, pentru că între timp a plecat puțin din țară, cu jobul lui de IT-ist. Încă nu s-a decis dacă va da examen de rezidențiat în afară sau o să se întoarcă să-l facă în România. Se mai gândește. Mi-a tot spus că e norocos, pentru că, deși statutul serologic i-a adus și respingeri, nu se mai simte condamnat la singurătate. A avut două relații serioase, post-diagnostic, și niciunul dintre foștii lui parteneri nu este astăzi infectat.

De ce nu e totuși Paul chiar atât de norocos? Pentru că, dacă am fi vorbit despre psoriazis sau altă boală, ca să încurajăm lumea să meargă la doctor, aș fi putut să îi dezvălui identitatea reală și chiar să ilustrez cu o poză. Nu am fi riscat să primească eticheta de “sidos nenorocit”, cum i s-a mai întâmplat, sau să fie stigmatizat.

O recentă cercetare online, realizată pe platforma de sondare iVOX, arată că românii continuă să fie reticenți în ceea ce privește interacțiunea cu persoane seropozitive, în mare parte din cauza lipsei de informare privind modalitățile de transmitere a virusului, respectiv eficiența tratamentelor moderne.

Cam cât de reticenți?

• Unul din doi români se teme să iasă la cină cu o persoană care trăiește cu HIV.
• Aproape 40% dintre români spun că le-ar fi teamă să își lase copilul să interacționeze cu o persoană care are HIV, la școală sau grădiniță.
• Trei sferturi dintre români (75,55%) ar refuza categoric să aibă o relație sexuală cu o persoană din această categorie, de teamă că ar putea fi la rândul lor infectaț
• 38% dintre repondenți sunt convinși că toți cei care intră în contact cu o persoană seropozitivă riscă să se infecteze, chiar dacă aceasta se află sub tratament.
• Doar unul din doi români (48%) știe ce înseamnă conceptul de „pacient nedetectabil” în cazul celor care trăiesc cu HIV, respectiv o persoană aflată sub tratament de lungă durată, care nu transmite virusul mai departe.

Studiul este parte a inițiativei internaționale STOPS with U, implementată în România în parteneriat cu ARAS (Asociația Română Anti-SIDA), menită să pună în lumină stigmatizarea și prejudecățile cu care se confruntă în continuare persoanele care trăiesc cu HIV.

Ce spune Mihai Lixandru, manager de proiect ARAS: „Din experiența noastră de lucru cu persoanele care trăiesc cu HIV am aflat că, de cele mai multe ori, acestea sunt privite cu teamă sau neîncredere, atât acolo unde lucrează, cât și la școală sau la grădinițele unde își duc copiii. Comportamentul celor din jur le determină, în unele cazuri, să se autoizoleze sau să ascundă faptul că se află sub tratament, de teamă că ceilalți vor afla.”

Ce putem face noi toți, așadar?

– Să dăm mai departe, de câte ori putem, informația că se poate trăi cu HIV absolut normal și fără să îl transmiți, dacă faci tratamentul.

– Să dăm mai departe și informația că oricine poate cere la Asociația Română Anti-SIDA suport și consiliere pe tema testării. Detalii aici.

– Să ne purtăm normal cu persoanele despre care știm că sunt seropozitive. Să spunem “Nu” discriminării în toate felurile în care putem face asta. De exemplu, postând acest experiment video pe paginile noastre de Facebook:

În prezent, în România, sunt peste 16.000 de persoane care trăiesc cu HIV, iar în fiecare an peste 500 de cazuri sunt nou diagnosticate. Toți oamenii ăștia merită o viață normală. Discriminarea se oprește începând cu fiecare dintre noi.