Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Blue Monday, dispari! 

Sigur ați aflat deja că e azi a fost Blue Moday, zisă și “cea mai tristă zi din an”. Dar oare cine a botezat așa a treia zi de luni din luna ianuarie?

Un psiholog britanic, Cliff Arnall, s-a jucat prin 2004, inventând o formulă matematică pentru calculul celor mai deprimante momente ale anului. Nu e nimic științific la mijloc, doar o constatare intuitivă care a prins la public. După multe zile de vacanță și cheltuielile aferente sărbătorilor, când ziua e încă scurtă și afară e urât, până la următorul salariu mai e un pic de așteptat, iar în față ni se așterne o nouă săptămână de lucru, sunt șanse să ne simțim ceva mai demotivați și mai lipsiți de chef. Mulți psihologi s-au distanțat oficial de Arnall, care a ajuns, în cele din urmă, să-și exprime personal regretul vizavi de amploarea mediatică a propriei “teorii”, explicând că intenția lui a fost doar să încurajeze oamenii să fie mai activi și mai curajoși în a lua decizii importante chiar și în ianuarie.

Continuăm însă să citim în presă despre Blue Monday, la începutul fiecărui an, și fix asta s-ar putea să ne facă să ne simțim puțin obligați să ne deprimăm. Când toată lumea îți zice că nu prea ești în apele tale, începi să te simți ca și cum nu ai fi, chiar dacă ești. Eu mi-am propus să nu mă conformez “tradiției”, anul ăsta, și vă propun și vouă.

De Blue Monday, mi-am făcut un cadou cu care să lucrez, pe termen lung, la zâmbetul meu: o periuță de dinți electrică pe care mi-o doream de ceva vreme. Am încercat-o deja și îmi place foarte mult.

 

Philips Sonicare nu e doar un cadou potrivit pentru noi înșine sau pentru cineva apropiat, ci și pentru că fiecare achiziție a unei periuțe de dinți din această gamă, până pe 31 martie 2021, înseamnă acces la tratamente stomatologice pentru familiile din medii defavorizate, cu venituri reduse. 1 periuță Philips Sonicare = 1 donație din partea Philips către Fundația pentru Inovații Sociale Regina Maria.

Găsiți aici o gamă variată de periuțe de dinți electrice, pentru toate gusturile și criteriile.

Blue Monday, dispari! :))

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green

bijuterii argint bijuterii argint