Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Creierul nu trebuie să știe că a fost operat

V-am povestit aici despre neurochirurgul Sergiu Stoica, un medic tânăr, ultrașcolit în Franța și Canada, cu experiență în operații pe care nu le mai poate face altcineva în România și cu o atitudine față de pacient care pare S.F., comparativ cu felul în care se poartă medicii, în general, în România. V-am povestit, pentru că mie și lui Nic ne-a marcat existența și pentru că este singurul medic de la noi pe care îl recomand în cazul unei situații medicale care ține de neurochirurgie. Sergiu Stoica operează copii la spitalul de stat Marie Curie și, până de curând, a operat adulți la spitalul privat Euroclinic. De la 1 ianuarie 2014, a înființat însă Brain Institute, care reunește cei mai experimentați specialiști din neurochirurgia romanească modernă. Ca să vă dați seama cam care e nivelul profesional de acolo, vă spicuiesc din CV-ul doctorulul Ștefan Mindea, care a venit din S.U.A. ca să se alăture echipei acestei clinici: “director al secției de neurochirurgie spinală al Centrului Medical Universitar Stanford, și profesor universitar în chirurgia spinală minim-invazivă la aceeași instituție. Timp de cinci ani consecutivi (2009-2012), a fost premiat în Top 5 al celor mai buni chirurgi de la Universitatea Stanford”. Pentru cine nu știe, Stanford este o universitate americană top of the top, din liga “Harvard, Yale, Princeton”. Deci… OAU, nu-i așa? 😯

Alături de neurochirurgi, stă anestezistul Anca Vișan, de care depinde într-o proporție uriașă succesul fiecărei operații (dacă veți citi acest text până la capăt, veți înțelege de ce), echipa fiind completată de trei medici tineri, specializați în Franța: Mihai Crăciun, Ionuț Gobej și Dorin Bică.

Brain Institute e o clinică privată, găzduită de Spitalul Monza, însă nu e deloc una obișnuită, fiindcă funcționează după niște principii cu totul speciale. E, practic, prima instituție medicală privată non-profit din România, care reinvestește toate resursele disponibile pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților și a practicii medicale, precum și pentru cercetare și educație. Adică – mai clar! – medicii își vor lua salarii, dar tot profitul clinicii nu va intra în conturile lor, ci va fi reinvestit în interesul pacienților. Din nou OAU, nu-i așa? 😯

Deciziile medicale la Brain Institute nu sunt luate de un singur medic, ca în sistemul românesc de stat, ci de echipe interdisciplinare, la fel ca în toată lumea civilizată. Adică, dacă e o operație de adenom hipofizar, e implicat și un endocrinolog, dacă e o tumoră malignă sunt implicați și anatomopatologi, și oncologi, și așa mai departe.

Dar să vă explic puțin și ce înseamnă neurochirurgia modernă, minim invazivă, pentru că e extrem de important. Înseamnă operații cu tot părul pacientului pe cap, incizii mici, bine plasate, fără bandaje, fără drenuri, durată redusă de spitalizare, dureri post-operatorii mai mici, cicatrice mai mică și mai puțin vizibilă, de cele mai multe ori, invizibilă, pentru că este sub păr. Practic, se decupează o bucată mică de os și se operează prin “găurica” rezultată. La finalul operației, osul se pune la loc. Nu, nu e glumă, am văzut cu ochii mei pacient operat fără să i se taie un singur fir de păr, nu vorbesc din povești. Și am văzut și pacienți operați prin metode învechite, rași pe cap, cu 100 de bandaje, turbane și tuburi de dren, cu cicatrici uriașe și șanțuri adânci și șerpuitoare pe suprafața pielii capului, pe care le vor purta cu ei toată viața.

Câte ceva despre tehnicile moderne, de ultimă generație, utilizate de Brain Institute:

  • Neuroanestezia intravenoasă, prin sistem target controlled infusion. Este o tehnică specială ce permite administrarea drogurilor anestezice nu numai în funcție de greutate, înălțime, sex, vârstă, ci și ajustat de informațiile venite de la un senzor special, ce culege și procesează undele creierului, indicând felul în care pacientul răspunde la la anestezie. Astfel, se poate modifica în timp real doza și rata de administrare, în funcție de cerințele de moment ale individului respectiv. O anestezie foarte personalizată deci, care permite trezirea rapidă la sfârșitul operației și o evaluare neurologică făcută cu acuratețe, fără urmările unei sedări reziduale excesive (stări de rău, vomă etc.) și risc de sechele. Adică, da, poți să vorbești cu pacientul imediat după operație, îți răspunde, somnoros, dar coerent, la toate întrebările. Nic a făcut chiar și glume cu doctorul Stoica: “Ce faci, Nic, am auzit că ai fost operat?”, “Da, da, am auzit și eu, pe surse”. 🙂
  • Proceduri speciale, de tipul Awake Brain Surgery sau chirurgia pe pacientul treaz. Aceasta este o tehnică anestezică ce presupune trezirea pacientului în timpul operației, la anumite intervenții care se fac în zone ale scoarței cerebrale care se ocupă cu vorbirea, scrisul și mișcările. Mai clar: atunci când țesutul tumoral seamănă cu țesutul normal al creierului, tehnica asta îl ajută pe chirurg să nu taie țesut normal, lăsând pacientul cu sechele pe viață. Acesta este trezit cu blândețe, i se explică situația în care se află și momentul operator, și este rugat să colaboreze prin vorbire sau mișcări, după caz. Chirurgul face un mapping cortical amănunțit (o hartă, adică), trasând contururile tumorii până în țesut sănătos, iar anestezistul stă de vorbă cu pacientul, fiind foarte atent la cele mai mici modificări care apar în vorbirea, înțelegerea, mișcările acestuia; când apar astfel de modificări, chirurgul este oprit – înseamnă că o zonă importantă este atinsă și nu trebuie deranjată, deoarece ar lăsa sechele  semnificative. Ducând această tehnică la extrem și dorind să dovedească viabilitatea ei, o echipă chirurgicală din Statele Unite a operat un violonist celebru în timp ce acesta a interpretat un întreg concert. De trei ori… OAU! Incredibil până unde a ajuns medicina modernă, nu-i așa?  😯
  • Neuronavigația sau GPS-ul neurochirurgului. Este un computer care realizează, pe baza RMN-ului, o reconstrucție 3D a capului pacientului. Cu ajutorul imaginilor rezultate, chirurgul (care operează printr-o incizie mică, remember, deci nu i-a despicat capul pacientului, să vadă tot creierul) face corelația cu situația reală de pe masa de operație. Astfel, poate urmări exact unde a ajuns cu instrumentele chirurgicale, cât mai are de scos din tumoră, cum e plasat în raport cu centrii nervoși importanți și cu vasele mari și așa mai departe. Tot cu ajutorul neuronavigației se stabilește și locul în care se va decupa osul, astfel încât chirurgul să poată opera toată tumora, printr-o incizie cât mai mică.
  • Neuromonitorizare intra-operatorie (pune în evidență diferite structuri nervoase sensibile, prezente în câmpul operator, pe care chirurgul trebuie să le identifice precis și să le protejeze); Microscop (lucrând „pe gaura cheii”, adică printr-un volet mic, ai nevoie de mărirea și de lumina microscopului, lupele sau ochiul liber fiind depășite); Neuro-endoscop (cel mai des e folosit la operarea prin nas a adenomului hipofizar; datorită endoscopului, se poate lucra printr-o singură nară, singurul disconfort al pacientului, după operație, fiind o senzație ca de răceală, nu dureri, hemoragii, tamponament nazal, puncții lombare etc.); Instrumentar special, micro-chirurgical.

Rezumând, principiul fundamental care stă la baza neurochirurgiei moderne, minim invazive și care animă echipa de la Brain Institute este următorul: “Creierul nu trebuie să știe că a fost operat” (Dr. Harvey Cushing). Prin extensie, nici pacientul nu trebuie să se simtă ca și cum ar fi fost operat și nici cei din jurul său (familia, prietenii și colegii) nu trebuie să fie marcați de asta. Cu ajutorul aparaturii de ultimă oră, a celei mai eficiente anestezii și, mai ales, a experienței și profesionalismului medicilor de la Brain Institute, un pacient care a avut o tumoră poate pleca acasă pe picioare, după o operație care poate dura și zeci de ore și o spitalizare de trei zile. Iar oamenii care întâlnesc pe stradă nu vor ști că, în urmă cu trei zile, niște neurochirurgi i-au umblat prin creier.

Și a mai adus ceva nou în România Brain Institute. Un site care conține toate răspunsurile de care ar putea avea nevoie un pacient. De la CV-urile medicilor la tehnicile medicale folosite în operații (de pe site am luat și eu informațiile de mai sus, dar găsiți la sursă mult mai multe și mult mai detaliate), de la prezentarea parteneriatelor cu alte specialități (oncologie, ORL, endocrinologie) la numărul de telefon la care se pot face programări, de la condițiile de spitalizare la prețuri. Mai perfectă transparență de atât nici că se putea. Extirparea unei tumori la creier costă, de exemplu, 13.000 RON (adică echivalentul a aproximativ 3.000 de euro). Nu cu mult mai mult decât șpaga pentru o operație “de modă veche”, într-un spital de stat, cam la jumătate din cât costa la Euroclinic și foarte, foarte puțin în raport cu tehnologia folosită și cu expertiza medicilor. Ca să vă faceți o idee, prețul unei asemenea operații la o clinică din străinătate ajunge undeva la 40.000 de euro. Mai are cineva vreo îndoială că oamenii ăștia nu vor să facă bani, ci neurochirurgie la cele mai înalte standarde de performanță, în interesul pacientului? 🙂

Vă rog mult să dați mai departe aceste informații, ca să le afle cât mai multă lume, nu se știe cui i-ar putea salva viața chiar mâine. Brain Institute e cu adevărat ceva extrem de valoros pentru România, un mare-mare pas înainte în lupta pentru viață, unde “luptă pentru viață” e foarte departe de a fi o metaforă (aici mi-ar fi trebuit un emoticon cu “zâmbet amar”).

Mulțumesc.

P.S. Sergiu Stoica va continua să opereze și copii, la spitalul de stat Marie Curie.

138 comentarii

  1. Uau, intr-adevar! Impresionant…

  2. Daca nu te-as citi demult, Simona, si daca n-as avea incredere in tine, te-as suspecta de foloase necuvenite, de bani din publicitate, coaliti dubioasa cu domnu’ doctor..sau mai stiu eu ce :-). Asa, imi fac doar cruce si spun “Doamne ajuta!”, mai exista oameni in Romania 8O!

    • andrei petrea

      vreau si eu un nr de tel de acolo de la aceea clinica …daca sepoate …roooog

  3. Scuze, nu mai pot edita in comentul anterior, asa ca o sa corectez aici: daca nu te-as citi de mult (in loc de demult legat 🙂 )…si coalitie (in loc de coaliti).

  4. Buna dna Simona,
    Citesc articolele dvs de ceva timp, iar acesta mi-a atras in mod special atentia si as dori sa va adresez o intrebare. Cum e posibil ca in Romania o astfel de operatie sa coste atat de putin? (cum spuneati dvs, 3000 de euro, cand in Germania, la INI ( International Neuroscience Institute, vezi site aici http://www.ini-hannover.de/en/home.html ) profesorul Samii, care este cel mai bun neurochirurg din Europa ( si poate si din lume), efectueza acelasi tip de operatii pentru suma de 30.000 euro, adica de zece ori mai mult, in conditiile in care tipul operatiei este acelas, avand aparatura ultraperformanta. Mi se pare putin cam mare diferenta de pret, de aceea v-am intrebat

    Multumesc

    • M-am operat pe 15.04.2016. Dr Stoica Sergiu
      Datele prezentate de d-na Simona sunt INCREDIBIL de reale .
      Vă pot asigura de asta
      In 3 zile pleci pe propriile picioare cu tot parul pe cap ..
      Nici eu nu credeam la inceput.
      Dr.Stoica Sergiu e un GENIU
      D-NA VIŞAN e regină pe segmentul ăsta de piață

    • Tin sa va contrazic…la spitalul Colentina care este spital de stat se face aceasta operație minim invazivă de către dr Ionuț Gobej un om deosebit ce ajuta foarte multi oameni si fara “șpaga” de care vorbiți dv. 🙂

  5. @Gruber: păi, mie mi se pare foarte simplă explicația și am și dat-o în text: 1. oamenii ăștia chiar vor să întindă o mână superexperimentată de neurochirurg cât mai multor pacienți aflați la necaz; 2. nu se compară nivelul de trai din România cu cel din Germania. aceeași operație în SUA poate costa 100.000 de dolari…

    • Sincer eu nu sunt de aceiasi parere cu tine, nici vizavii de spitalul Monza si nici de medicul Stoica desi te apreciez pentru cea ce faci .
      O sa explic si de ce ,baietelul meu in varsta de 4 ani vremea respectiva dupa un RMN LA Monza si o citire a acestuia de catre Medicul STOICA ni sa spus ca are un chist arahnoidean dreapta dar ca deficentele de vorbire si cele de atentie nu se trag de aici si ca poate traii linistit cu el, cu toate ca acuza durerii foarte marii de cap varsaturi etc, a zis ca pana nu face crize de epilepsie nu sunt probleme cu alte cuvinte ,pana nu incep exploziile sistemului nervor si degradarea creerului nu sunt probleme ,misto nu ……..
      Prin niste cunostinte am ajuns pe mana unui neurochirurg din Germani care spre surprinderea noastra ne-a trimis la Cluj la PROF DR. FLORIAN pe care la descris ca cel mai bun neurochirurg din Europa ,intradevar un om de exceptie , a urmat un alt RMN la care ni sa spus ca si motivul pentru care nu facea crize epileptice acela fiind ca fontanela nu a fost inchisa in totalitate niciodata ,la palpare fiind foarte greu sa iti dai seamna ,dar surpiza ce sa vezi la compararea celor doua rmn-uri si pe cel facut la Monza se vedea acest lucru, iar chistul de fapt nu era chist arnnoidean ci o tumoare de 4 cm invelita intr-o pojghita formata din acest lichid ,am zis ca o iau razna cu alte cuvinte noroc ca creerul si-a facut datoriia nelasand tumoarea sa evolueze ,cu toata sinceritatea pentru mine acest spital si acest Doctor Stoica nu exista
      p.s http://transilvaniareporter.ro/sanatate/neurochirurgul-stefan-florian-presedinte-al-unei-academii-europene-de-profil/

      Cu stima !

  6. extraordinar!
    in sua o simpla radiografie la un amarat de deget de la picior te costa intre 1200 si 2500$, fara a pune la socoteala cele 15 minute de consultatie a specialistului, asta dupa ce ai trecut prin cele 5 minute de consultatie a nespecialistului-alte 200$. O simpla operatie de apendicita poate costa 30 000$, daca nimeresti la anumite spitale.
    Pacat ca sistemul romanesc medical este tinut doar la nivel de subzistenta.

  7. In cazul unor de preturi atat de scazute si al unui raport pret/calitate atat de bun, e foarte probabil ca in viitor pacienti din alte tari sa apeleze la medicii din Bucuresti pentru astfel de interventii . Inteleg ca o fac din daruire si fara o motivatie neaparat de natura financiara, fiind niste medici tineri si foarte buni! Dar pentru a ajunge atat de bun, au suportat si ei niste costuri cu pregatirea, care teoretic trebuie recuperate. Cat priveste nivelul de trai, nici in Germania sau SUA, un om normal , de rand, nu si-ar permite o astfel de operatie, daca nu ar beneficia de asigurare de sanatate (aici vorbesc in cazul Germaniei, pt ca am trait acolo) care deconteaza uneori in totalitate anumite interventii. Nici in aceste tari nu se castiga atat de usor cateva zeci sau sute de mii de dolari

  8. Impresionant, cu adevarat impresionant. Oameni plini de bun simt si de respect pentru oameni si pentru propria profesie…. Ca pret, ce sa zic, probabil ca daca ne-am interesa un pic am avea surpriza sa aflam ca o operatie pe creier intr-un spital de stat e decontata de CNAS cu mult mai multi bani decat tariful de la clinica privata (si evident calitatea asistentei medicale si a serviciilor e muuult mai slaba) Chiar ar fi interesant de facut o comparatie, imi imaginez ca sumele la care deconteaza CNAS serviciile medicale sunt transparente, nu-s secret de stat!
    In alta ordine de idei, ma bucur tare mult ca tu si sotul tau ati trecut cu bine peste cumpana…

  9. Niste oameni care merita toata stima noastra, si care ar trebui sa fie luati ca exemplu! Felicitari pentru comunicarea acestor informatii, cu siguranta vor ajuta foarte multi oameni!

  10. Gruber: in multe tari, asigurarile de sanatate au umflat arbitrar preturile. Exemplul cel mai bun sint SUA, unde o operatie banala costa 20.000 de dolari. Sigur, costa atit pentru ca nu se pune problema ca pacientul sa scoata banii astia din buzunar. Nu stiu sa explic de ce s-a ajuns aici, chiar m-ar interesa sa aud vreo explicatie, dar asta e.

  11. Felicitari pentru cele scrise,ma bucur sa mai citesc si lucruri bune despre medicii romani!Ma obisnuisem sa aud doar acuzatii la adresa lor.E prima data cand ajung pe blogul dumneavoastra ,asa ca dupa ce am citit principiile dupa care functioneaza blogul,am inteles ca e supus subiectivitatii dumneavoastra,dar mi se pare ca putin ati incalcat regula nr 3,cea referitoare la datatorii de sentinte…Am auzit intr-adevar doar lururi bune despre doctorul Sergiu Stoica,dar nu mi se pare corect sa spuneti ca este singurul medic de la noi pe care l-ati recomanda in cazul unei situatii medicale care tine de neurochirurgie.Asta pentru ca nu i-ati cunoscut pe toti ceilalti!Asa cum dumneavoastra v-a marcat existenta doctorul Stoica,mie si familiei mele ne-a marcat existenta un neurochirurg dintr-un oras mic de provincie,tot scolit mult pe-afara si care practica tot neurochirurgie moderna minim invaziva dar care, probabil doar pentru ca face asta intr-un orasel de provincie,nu in marea capitala,nu e atat de recomandat si promovat in presa.
    Multa sanatate va doresc!

  12. @Emilia: http://www.reginamaria.ro/stiri/a-doua-sansa-la-viata-neurinom-acustic-gigant-indepartat-cvasitotal-dupa-o-interventie-de-20-ore-id-104-cmsid-235

    1. din câte știu, nimeni nu mai operează neurinom acustic în România, este o operație ffff riscantă și delicată;
    2. doctorul Stoica – CULMEA! – refuză constant aparițiile în presă. a dat un singur interviu lung, în Formula As, în ani de zile, și câteva vorbe la PRO TV și cam atât. așa că e promovat fără să caute asta. 🙂

    • V-am mai vazut articole, Dna Tache, si mi-au facut o impresie buna……dar sa sustii ca NIMENI nu opereaza neurinom de acustic in Romania…este o CRASA, exterm de CRASA lipsa de informare !!!! De fapt…in presa se numeste MINCIUNA !!!!! Se opereaza si la…..nu stiu….Drobeta Turnu Severin….. Imi pare rau ca am vazut articolul atat de tarziu…..

  13. “Da, da, am auzit și eu, pe surse”. Maxima asta! :))))

  14. Emilia: eu nu inteleg care e sentinta. Simona il recomanda pe doctorul cutare, poate de el a auzit, poate altceva. Si poate ca, dintre toti medicii pe care ii stie Simona , el e singurul pe care ea il recomanda. Ca dv. stiti alti medici buni, foarte bine. Daca doriti le puteti da numele, cine stie, poate cineva, cindva, va cauta astfel de informatii si i-ati face un bine.

  15. “Pentru cine nu știe, Stanford este o universitate americană top of the top, din liga “Harvard, Yale, Princeton”. Deci… OAU, nu-i așa? ”

    Se pare ca ai o parere foarte “buna” despre proprii tai cititori si una foarte “proasta” despre tine. Eu stiam doar de Stamford Bridge , stadionul lui Chelsea ( pentru cine nu stie, o echipa tare de fotbal din Anglia. Pentru cine nu stie, Anglia e o tara insulara in nord-vestul Europei, care Europă, evident, pentru cine nu stie , e un continent. :))))))))) )

  16. @catanv: se pare că te grăbești să faci pe interesantul/interesanta. ajung la aceste articole despre doctori, prin căutări pe Google cu “neurochirurg” sau altele asemenea, și oameni fff simpli, care nu au auzit de Stanford. alte chestii ai mai observat interesante și mai ales importante? 😉

  17. coalitia dubioasa

    @angi: proprietara blogului evident n-a vrut sa se justifice in niciun fel. o sa-mi permit eu sa comentez ceva.
    nimeni nu vrea sa aiba de-a face cu dr. stoica, insa bolile nu ni le alegem. cei care au ghinionul sa aiba nevoie de un neurochirurg pot avea un noroc extraordinar in compensatie, daca ajung la un doctor bun. pentru un astfel de doctor, o postare pe blog e o forma de recunostinta decenta – de fapt, nici o statuie n-ar fi prea mult.
    folosul de a trece cat mai bine posibil peste o astfel de interventie nu poate fi platit la adevarata sa valoare umana – si in multe cazuri, nici materiala – asa ca s-ar putea forta nota numindu-l “necuvenit” pentru toti pacientii unui doctor ca neurochirurgul stoica. nu l-am cunoscut si sper sa nu am nevoie sa-l cunosc vreodata, dar o suspectez pe simona tache ca e absolut sincera in admiratia exprimata. cine are un blog cu atatia cititori, daca n-ar face binele de a populariza nume ca ale medicilor buni, ar face de fapt un mare rau.
    si-acum putem reveni si la umor, cioace, hlizeli si la nota obisnuita pentru care mai bagam nasu’ pe-aici.

  18. @Catalin: corect, mulțumesc că mă ajuți să nu mai dau singură toate explicațiile. 🙂 tocmai am avut, pe Facebook, o discuție cu o doamnă suspicioasă, care nu înțelege de ce au plecat doctorii ăștia de la salarii uriașe, din SUA și Canada, ca să vină să facă în România o clinică cu prețuri accesibile cât mai multor oameni. îmi venea să-i spun că sunt niște șmecheri care profită de buna credință a românului, ca să facă aici mult mai puțini bani decât ar putea face oriunde în lume. Doamne, cât de absurd! 😆

  19. @coalitia dubioasa: angi mă citește de mult și știe că toate articolele mele plătite sunt marcate cu PUBLICITATE și că nu aș face astfel de mizerii. și mai știe și că experiența personală pe care am avut-o mă plasează în afara suspiciunii de manipulare. și, de fapt, cum aș putea manipula? să recomand un doctor prost, la care s-a operat și soțul meu? nu ar avea logică… și eu cred exact cum zici tu: că aș face mult mai mare rău abținându-mă să recomand un om care poate salva și alte vieți. nu vorbim de iaurturi sau de poșete, vorbim de sănătate și de situații medicale grave…

  20. buna ziua, eu am un baietel operat de dr.stoica si il cunosc personal pe dl. .dr ,este exact cum spune simona,un dr exceptional, cand toti dr ziceau ca o sa am un copil handicapat toata viata doar acest dr m-a incurajat si a zis ca o sa fie bine,l-a operat de chiar si in ziua nuntii sale si a venit si din luna de miere sa il vada pe copilul meu care era intr-a stare grava.Acum are 3.5 ani si este un baietel perfect dar asta datorita dl.stoica.II MULTUMESC SI II VOI MULTUMI TOATA VIATA PT BINELE COPILULUI MEU

  21. ce ma mira este ca 20% din comentariile anterioare pun sub semnul intrebarii profesionalismul dr, veridicitatea informatiilor, speculeaza alte interese implicate in promovarea imaginii acestui om.
    e mult mai greu sa accepti binele, frumosul,decat raul.daca postarea era despre un dr care a luat spaga, urmau 300 de mesaje de critica furibunda si poate doar 1 sau 2 care sa puna sub semnul intrebarii veridicitatea celor scrise.
    in asa hal s-a ticalosit la suflet natia asta de mai greu accepta ceva bun decat ceva rau?binele trebuie explicat,argumentat. raul se inghite hulpav,pe nemancate, la micul dejun sau la stirile de la ora 5.

    si da, un om care trece razant pe langa moartea celei mai dragi fiinte,fiinta care traieste ca Dumnezeu a lasat acest doctor, ei acest om are cele mai absconse interese financiare, francmasonice, si altele asemenea de il promoveaza!

    cine trece cu strumful prin Budimex de cateva ori, nu are cum sa nu auda de renumele acestui OM.

    dar pentru ca nu se incadreaza in sistemul ticalosit, e nedigerabil.

    bravo , Simona!
    sanatate maxima lui Tata Uraniu!

  22. Tot respectul. Un om intre medici si un medic intre oameni. Nu a cerut si nu a acceptat nici macar o atentie (nu acelasi lucru se poate spune despre anestezista si despre restul personalului). Daca nu aveam noroc in urma cu 4 ani si jumatate sa il cunoastem pe acest medic, copilul nostru era “o leguma” ca sa citam din clasicii din spitalul Bagdasar.
    Desi i-am transmis si personal, ii dorim si pe aceasta cale tot binele din lume, putere de munca si rezistenta

  23. mi-ar fi frică de o operaţie trează. fără anestezie.
    fără să vreau să fiu cîrcotaşă, singurii specialişti în medicină care-şi dau numărul de telefon tuturor pacienţilor sînt chirurgii. toţi. dacă nu e corect ce am spus, atunci eu am întîlnit doar excepţii.

  24. gadjodillo , vii la mine , la training?
    fara anstezie, fara nr, fara nr,fara nr.

    simona, ma ingrozeste!psihologic, avem un profil distorsionat.

  25. Adică cum, „dacă veți citi acest articol până la capat, veți înțelege de ce”? Normal că-l vom citi până la capăt. Și ne va plăcea. 😀

  26. Cred ca daca facea operatii mocca, Simona primea amenintari cu moartea….

  27. In toamna am fost si eu cu un tinar la Dl Dr Stoica, din nefericire am ajuns prea tirziu, nu a mai putut face nimic. La aceasta ora, prviziunile domnului doctor s-au adeverit si vorbim de tinar la trecut. Totusi recomand sa se mearga la dinsul imediat ce se afla ca e ceva in neregula cu starea de sanatate a creierului. In cazul nostru am aflat de la dumneavoastra(articolul Doctorul care-și dă numărul de telefon tuturor pacienților ) mult prea tirziu.

  28. Scriu aceste randuri printre lacrimi de fericire si de admiratie… Cum sa operezi in ziua nuntii? Cum sa te intorci din luna de miere sa vezi un pacient? Cuvintele nu pot descrie admiratia si respectul meu fata de domnului doctor Stoica .

  29. Dom’le, este absolut incredibila circoteala asta! Fireste ca oamenii aia cistiga parale!! Nimeni nu face asta fara sa-si poata asigura o existenta decenta. Dar de ce ce conteaza asta mai mult decit chestia fabuloasa pe care au facut-o?! Si sa nu uitam, da, se cistiga enorm ca medic in strainatate, dar si cheltuielile sint altele. Daca poti trai bine in Romania si face si ceva pentru cei din jur, de ce ai regreta dupa jumatatea de milion de dolari pe care o cistigai in afara?! Bravo lor, exceptionali oameni!

  30. Nu vreau sa fieu eu aia care cauta nod in papura dar CVul doctorului Mindea nu prea are sens. Poate ca e un doctor extraordinary, nu stiu , insa am dubii. Comform licentei lui din California nu este Board Certified in Neurochirurgie . ( am verificat si pe siteul lor http://www.abns.org/diplomates/default.aspx). Nu era promovat director la nici un spital fara sa fie Board certified in domeniul cu pricina.

  31. Neurochirurgia moderna minim invaziva mai inseamna si dreptul pacientilor care beneficiaza de ea de a avea o viata normala, fara sechele marcante, de o calitate mult superioara fata de a celor operati ca in secolul trecut. Lasand la o parte carcotasii de pe aici , infiintarea unui astfel de institut este o minune de care tara asta avea nevoie . Daca se mai face o minune si pe la Magurele, cu realizarea unui centru de protonterapie ajungem unde trebuie.

  32. mihaela, ba tu fix nod in papula vrei sa cauti, ca altfel nu te mai apucai sa scrii un paragraf intreg, folosind o limba inventata, in care sa precizezi si cum ai verificat tu o informatie umpic dubioasa dar la care nu vreai, de fapt, sa-i gasesti nod in papura

  33. Mihaela, ia de aici sensuri:

    http://med.stanford.edu/profiles/neurosurgery/researcher/Stefan_Mindea/

    De-aia e bun google, daca faci ceva se vede acolo. Noi insa umblam cu hirtii, stampile si toate rahaturile.

  34. Frumoasa meserie cea de medic! Poate cea mai frumoasa! E si un juramant…! Hipppocrate il cheama! Pacat ca unii nu-si mai amintesc! Mai mult de jumatate! Din medici! Din salariu (cam mic in tara noastra..) ai putea sa-ti iei un Clio in 6 ani. Cu “plicul”, un Megane in 6 luni. Sau un Mercedes in 2 ani! Cei tineri , nu au loc de cei batrani! Cei batrani castiga 8000 lei/luna, dar sunt invatati cu 25,000! Nu vor pleca de acolo, pana nu sunt goniti! Statul , chiar sa le dubleze salariile, nu-i va satistace! Pentru ca ei, batranii, au deja 2 mercedesuri, sotii invatate cu luxul, amante costisitoare! 16,000/luna??? Cred ca ar rade ore-n sir! Never!
    Sunt de acord sa ii ajutam! Pe medici! Cat putem fiecare! Unii mai mult, unii mai putin! Cei cu posibilitati nu se vor uita! Vor da mult!!! Ideea e sa fie tratati la fel si cei care nu au! Boala nu alege numai saraci!!! Sa astepte si ei un pic…! Tot la mercedes vor ajunge! Dar cu un an intarziere!
    Frumos articolul! Cinste lui! Cinste lor! Sunt multi priceputi si-n bransa asta! Ca si-n altele!
    Multa sanatate!

  35. Are dreptate Miha,jos clinica,jost dictatorii,jos Simona.Traiasca initiativa lu Remusica,ce aveti cu delfinii???O petite online se impune aici.Cum sa iei domle 3000?cum sa fie specialisti?Cum sa faca treaba buna?Am innebunit cu totii?

  36. @Mihaela: In Statele Unite, Board Certification nu e obligatorie ca sa poti practica specialitatea in sine. Deci n-are nicio importanta daca Dr. Mindea e board certified sau nu in neurochirurgie, ma rog, fireste, o sa vina mai multi pacienti la tine daca ai asta pe perete, dar nu e musai ca sa poti practica medicina. Intr-adevar, unele spitale nu te angajeaza daca nu esti board certified, dar sa nu uitam ca Mindea e graduate de Northwestern si probabil face o tona de research la Stanford. Ma indoiesc ca o Ivy League il angaja daca nu era remarcabil.

  37. @Catalin:eu nu am dat nici o sentinta!Doamna Simona nu a spus ca e singurul dintre toti medicii pe care ii cunoaste, ci ca e singurul de la noi pe care-l recomanda in materie de neurochirurgie.Am vrut doar sa subliniez ca,la noi ,sunt si alti medici competenti in materie de neurochirurgie.

  38. Nicky, parca vad cum ai sa explici acus ca Ivy League nu se refera la asociatia cultivatorilor de iedera 😆 😆

  39. eu sunt halucinată de faptul că e pusă în discuție autenticitatea CV-ului acestui om. adică, Mihaela, crezi că ar fi posibil ca el să fie un escroc care și-a falsificat CV-ul și a venit în România, unde l-a păcălit pe Sergiu Stoica și au făcut o clinică împreună? 😆 😆 😆 😆

  40. @Emilia: da, e singurul pe care îl recomand. sau pe care îl recomandam până ieri, că acum îl recomand și pe Ștefan Mindea. doar că asta nu e o “sentință”. 😉

  41. @Catalin: mai, sa stii ca s-ar putea sa ai dreptate. Da’ ma gindesc ca exista si google translate… Si inainte de a ma ataca cineva, precizez ca Ivy League are 8 universitati toate pe Coasta de Est; Stanford, desi nu oficial Ivy League, este considerata IL a Coastei de Vest. Si nu, nu ajunge acolo tot cretinu’… :mrgreen:

    Ce sa mai incurcam lumea, e clar ca toti sint niste snapani ca altfel nu se poate! Dixit! 😆

  42. dr. mindea e frank abagnale junior!

  43. Mai Emilia, cum ar putea avea pretentia un om care are alta profesie sa-i stie pe toti medicii din Romania? Nici macar unul din bransa si tot nu i-ar sti pe toti! Stii, daca vrei sa intelegi un text anapoda, oricit de bine scris ar fi, o faci. Si, sa ma scuzi, daca voiai sa spui ca sint si alti chirugi buni, o spuneai simplu, dadeai si nume. Ce ai scris tu e cel putin tendentios. Asta, ca sa fiu retinut.

    Ma intreb si eu de ce nu apar asa discutii in cazurile politicienilor? De ce acolo se trec cu vederea si plagiate si masterate la Standford inexistente?

  44. Multumesc, Simona!
    E de tinut minte, nu stim niciodata ce ni se poate intimpla in viata.

  45. 1. ma bucur enorm ca acest elogiu inseamna implicit si faptu ca Nic e pe calea cea buna.
    2. meseria de medic ma impresioneaza nespus, aceia dintre ei care se disting ii pun pe treapta ingerilor, in vecinatatea lui Dumnezeu pe pamint.
    3. As propune dezvoltarea acestei stiinte, imi imaginez ca operatii pe creier la scara larga ar putea adcue mari foloase.
    4. Am citit pe undeva ca mult mai lucrative sunt operatiile estetice, un doctor de frumusete cistiga muuult mai mult decit unu care salveaza vieti.

    Se pare ca mult mai important e sa fi frumos decit inteligent!

  46. Sunt surprinsa sa aflu despre neurochirurgia de inalta calitate care se poate practica, da, in Romania. Si despre oameni cu adevarat talentati si dedicati muncii lor. Adevarul este ca pe mine m-a prins articolul si subiectul pentru ca m-am “hranit” acum ceva vreme cu cartile dr. Ben Carson, primul neuroghirurg care a reusit separarea unor gemeni siamezi in `87 (absolvent Yale, ca tot ai pomenit de asta). Oricum, ff interesanta si inspiratoare este povestea de viata dar si activitatea paralela desfasirata de Ben Carson. Daca te pasioneaza subiectul neurochirurgiei iti recomand cartile acestui medic.

  47. Eu am avut fericita ocazie acum 4 ani sa-l cunosc personal ,intr-un caz disperat . Fostul meu sot a avut un dublu anevrism cerebral rupt . Nu avea nici o sansa sa supravietuiasca dupa ce a fost tinut la Arsenie Bagdasar 3 saptamini fara ca vreun medic sa aiba curajul sa-l opereze . Sansa vietii lui a fost sa ajunga la dl . doctor Sergiu Stoica ,care fara nici un fel de problema l-a operat cu succes . Dupa nici 24 de ore pacientul statea la glume cu noi . Azi este un om normal si se bucura de familia lui . Fiind tot timpul prezenta am vazut in persoana dl. doctor ,o modestie iesita din comun . Din punctul meu de vedere este un geniu !!!!

  48. Eu sunt mai carcotasa de felul meu, dar in acest moment nu inteleg carcotelile/indoielile/intrebarile de mai sus. Nu vad rostul intrebarilor de genul ‘de ce au venit in tara’, de ce sunt operatiile asa ieftine’ etc. Doamne fereste sa ai nevoie de asa ceva, ca in acel moment dispar toate indoielile/carcotelile etc. Te rogi sa gasesti pe cineva care sa te ajute.

  49. S-a intors in Romania pentru ca acesta este profilul adevaratului roman !!!

  50. Da va confirm ca totul este adevarat! Datorita acestor oameni mama mea este astazi inca in viata!! Nu o sa le pot multumi niciodata pentru ce au facut pentru mine!

  51. foarte utile aceste informatii…am distribuit articolul tau in lista mea de prieteni, dar este mult de citit, subiectul ‘nu foarte interesant’, deci…posibil sa nu citeasca prea multi:(

  52. Foarte frumos articol, minunat doctor!

    @catalin – Pentru nelamuririle despre sistemul de sanatate din SUA, urmareste documentarul lui Michael Moore – Sicko; a fost unul din filmele care m-au facut sa ma bucur ca traiesc in Romania din punctul de vedere al sistemului sanitar – daca va puteti imagina! Aici e trailerul: http://www.cinemagia.ro/trailer/sicko-481/

  53. Interesant articol. Recomand si un doctor de la Bagdasar…, Dl. Dr. Talianu.

  54. Este minunat sa auzi la mare departare de casa de lucruri atat de minunate care se petrec in tara ta! Articolul este despre o echipa de doctori neurochirugi romani de exceptie! Din pacate, ne-am obisnuit cu atat de multe lucruri rele si mediocre in Romania incat, astfel de oameni ai lui Dumnezeu merita toata recunostinta si respectul nostru!

  55. Titlul tau “Creierul nu trebuie sa stie ca e operat” seamana cu o “observatie” de-a mea, cand eram mica. I am zis prietenei mele ca daca s-a fript la limba cu ceaiul sa continue cu ceaiul fierbinte pentru ca limba va zice ca “aia e temperatura normala si nu o s o mai doara”.

  56. Este mai mult o observatie foarte utila

  57. Am ajuns accidental pe acest site si n-am reusit sa citesc decat primele doua paragrafe. chiar era important sa mentionezi ca minunatii doctori sunt specializati un s.u.a., franta etc? ti se pare ca cei de acolo sunt altfel decat cei specializati pe la noi prin spitale, fara aparatura si, mai ales, fara diplome de recunoastere/.

    hai sa-ti dau un exemplu de cum m-am lamurit eu cum e treaba asta cu diplomele si recunoasterile de pe afara: vestitii soldati americani, si nimeni altii decat vestitii puscasi marini, au venit acu’ cativa ani, intr-un schimb de experienta in romania. intr-una din aplicatiile lor trebuia sa sara cu parasuta. toate bune si frumoase pana in momentul in care atat de vestitii puscasi marini (de altfel bine marketati in toate domeniile sociale) au refuzat sa sara dintr-un AN 24 pe motiv ca avionul merge foarte repede pentru a efectua ei un salt. Ceea ce, de altfel este si adevarat, pentru ca daca ar merge mai incet, s-ar prabusi. Dar soldatii nostri amarati, care nu beneficiaza de filme in care ei intervin si-i salveaza pe toti, sar la fiecare aplicatie din aceste avioane si nu-i mai elogiaza nimeni!
    Oare nu asta se intampla si cu doctorii tai?

  58. @MariaMona: daca tu ai impresia ca Moore, (care e de stinga, in paranteza fie mentionat) descrie realitatea 100%, chiar iti trebuie control medical!!! Si mai ales pentru ca te bucuri ca traiesti in sistemul sanitar din Romania. Se vede ca n-ai avut treaba pe la doctori niciodata ca sa poti emite asemenea prostie!!! Dar ma rog, asa se pricepe romanul, la toate, dincolo si dincoace de ocean… Si mai sa fie, nu-l vad pe Moore tratindu-se in Romania! Vaaai, nu stie ce pierde, nu-i asa?!

  59. Mai exista si astfel de oameni, veritabili profesionisti, chiar si in Romania sa stiti..doar ca la noi se pierd pe parcurs…din ce in ce mai multi…

  60. si mai sunt si alti medici extraordinari . De exemplu echipa de neurochirurgi de la spitalul de neurochirurgie din Iasi.
    Sunt medici de inalta clasa dar si de mare omenie.

  61. Foarte bine scris si felicitari celor care nu au uitat sa fie oameni in ciuda tuturor…..hai sa le zicem probleme.
    O singura mentiune am: dr. Stoica nu este singurul din tara care opereaza neurinomul acustic. Si dr Teleanu de la Spitalul Universitar o face. E drept ca spitalul nu detine aceeasi tehnica moderna, dar acolo unde este daruire, asa cum exista si la Dr Teleanu, exista si rezultate exceptionale.
    Oana

  62. Felicitari si multumesc pentru astfel de mesaje (incurajatoare). Intr-adevar, INCA mai avem in Romania (si uite ca se si intorc) medici excelenti si oameni – in acelasi timp. La multe spitale gasesti profesionisti care isi respecta juramantul: fata de profesie, dar si fata de Dumnezeu. Acestia sunt OAMENI. Trebuie sa ne bucuram ca ii avem si sa ne rugam (pentru ca dupa cate vad niciodata la romani “mamaliga nu explodeaza”) sa reziste inca acest gen de oameni pana cand vom ajunge si noi la o normalitate (si aici ma refer la recunoasterea valorilor si plata creierelor, nu a nonvalorii).
    Sa le dea Dumnezeu sanatate, putere de concentrare si munca, si multa, multa dragoste de oameni – pentru a ramane (si eventual a se mai reintoarce din cei plecati) pe aceste meleaguri.

  63. Trebuie sa avem respect fata de aceasta categorie profesionala care salveaza vieti 😉

  64. ce ma mira la comentariile gica-contra-nod-in-papura de aici si de pe FB este ca DOAR ATAT PUTETI FRATILOR?

    nu am citit nimic despre incredibila stire ca dr sergiu stoica i s-a uscat craciunita de pe balcon! alo? greenpeace-ul ce face???????????? nu se poate asa ceva!

    cum, chiar nimic despre doamna stoica?
    misoginilor!!!!!!!!!!!!
    astept dezvalurii incendiare despre faptul ca doamna stoica gateste si nu vrea sa participe la master chef. de ce nu vrea? cand s-ar putea razgandi? dar daca nu se va razgandi?
    sa curga cerneala! voi razbel cu orice pret!

    cum sa isi permita doctorul asta si echipa lui sa fie performanti? ce tupeu!
    cum? chiar nimci de Cosa Nostra?
    hai ma! atat puteti?

  65. @Oana: corect, așa e, scuze. e vorba, de fapt, de rata de succes la această operație extrem de complicată

  66. Domnul doctor este exact asa cum este prezentat in aceste doua articole. In decembrie 2007, baietelul meu de 4 luni a trebuit operat urgent. Dupa ce initial am apelat la un celebru neurochirurg celebru, am renuntat la “colaborarea” cu acesta (de ce? din cauza multor istorioare povestite de diversi fosti pacienti din care am aflat cum cerea spaga eminentul doctor) si am decis sa apelez la mult mai tanarul si mai necunoscutul doctor Sergiu Stoica. De fapt, nu era chiar necunoscut deoarece aparuse intr-o emisiune TV. Socul a fost imens: am intalnit un om cald, calm care ne-a asigurat ca va face totul ca operatia sa se termine cu bine. Si asa a si fost. De atunci, domnul doctor Sergiu Stoica este una dintre persoanele pe care le-am intalnit si catre care se indreapta recunostinta mea sincera si toate multumirile de care sunt in stare.

  67. Admirabil! Multa sanatate lui Nick. Il asteptam sa (ne) scrie 🙂

  68. Ce am citit în articolul tău este extrem de interesant și, într-adevăr, de dat mai departe.

    Pur întâmplător, și eu am postat ieri un articol cu ”reverberații cardiace” despre Massimo Troisi, o figură tragică a cinematografiei italiene, eroul de neuitat din filmul ”Il Postino” din 1994. O poveste emoținantă, dincolo și dincoace de ecran.

  69. @gabi: e recomandare, nu reclama.
    reclamele sunt toate aici, in categoria Publicitate, marcate ca atare: https://www.simonatache.ro/category/publicitate-2/

  70. Trimite-mi factura pe blogtotum@gmail.com, să mulțumim opinia publică.
    E reclamă.
    Și acest mesaj e reclamă. La adresa mea de mail.
    Doar că sunt non-profit. Și așa rămân.

  71. De fapt, fiecare postare pe blogul tău e o reclamă inabil mascată. Îmi pun mereu linkul la profil, aș putea posta ca anonim.
    Am până acum 145 de entry-uri de pe blogul tău pe blogul meu.
    Cât ar costa 1 entry?

    Glumesc, Simona. În felul meu, parțial abil sau chiar stângace pe alocuri.
    Rămân al tău cititor constant și co-participant din ce în ce mai activ la actul blogosferic.

    PS: toți bloggerii care doresc socializare online, cu excepția vip-urilor, își fac reclamă pe seama celor din Top Zelist. Cine nu recunoaște, să-i fie sinceritatea ușoară!

  72. Mă urăsc că m-am lansat în tirada asta, ca efect al ”acuzei” lui ”gabi”.
    Dar nu vreau să rămâi cu senzația că intru aici ca la o vânătoare de cititori pentru mine. Intru aici ca să te citesc. Și, în subsidiar, e clar că îmi doresc să fiu parte dintr-o comunitate alături de cei cu care împărtășesc valori și credințe similare.
    Așa am dat peste câteva personaje fabuloase intelectual, cu care nu m-aș fi întâlnit niciodată în viața reală.
    Gata. M-am oprit.

  73. Chiar saptaminaasta,am vorbit la Euroclinic si mi-a spusspus ca dr stoica nu mai lucreaza acolo dar eu stiu ca pt Neurinom acusticse plateste 35000ron.Slava Domnului cas-a infirmatdiagnosticul.

  74. @elena: am comparat prețurile celor mai simple și mai ieftine operații

  75. Despre doctorul Sergiu Stoica va pot confirma ca este un OM extraordinar si un profesionist. Am ajuns intamplator la o consultatie pentru tatal meu si culmea nu pentru o problema la nivelul creierului, ci la coloana vertebrala. Dupa ce si-a ” aruncat un ochi ” pe RMN a diagnosticat imediat ceea ce avea tatal meu si cauza imobilizarii lui. Asta dupa ce mai fusesem la nenumarati alti doctori ” renumiti “. Culmea rezolvarea cazului, care in opinia celorlati nu avea rezolvare, era foarte simpla…de durata un pic mai mare, dar cu reusita. Si asa a si fost, tatal meu dupa trei luni de la consultatia la dr. Stoica si-a revenit complet.

  76. […] citit un articol pe blogul Simonei Tache. Acolo scria ceva despre un caz in care s-a intamplat asta. Am gasit […]

  77. este 100% adevarat ceea ce ai scris despre doctorul Stoica si echipa lui…mama mea a fost tratata de dr Craciun…nu am cuvinte sa descriu profesionalismul si modestia acestuia!

  78. Uite ca mi-a luat-o Oana inainte si a pomenit de alt neurochirurg deosebit care face neurochirurgie adevarata in Romania.Ma bucur!Vin si eu cu o completare: si doctorul Bogdan Azamfirei de la Alba Iulia opereaza neurinom acustic, asa ca, mai Catalin, sper ca te-am lamurit de data asta… 😉
    In concluzie, eu nu am pus deloc la indoiala profesionalismul acestor medici si valoarea lor ca oameni, din contra, am spus in prima mea interventie ca ma bucur tare mult sa aud vorbindu-se astfel despre medicii din Romania si doream doar sa subliniez faptul ca nu sunt cazuri unice.

  79. mi-a atras atentia in mod special acest articol fiind vorba despre neurochirurgie.aceasta echipa face operatii si pentru vindecarea epilepsiei?

  80. @toti cei cu comentarii malitioase: NU sunteti patiti! Apreciez articolul si mai ales apreciez informatia, acum am aflat si am sa ma interesez.
    Imi permit un copy-paste: “Și am văzut și pacienți operați prin metode învechite, rași pe cap, cu 100 de bandaje, turbane și tuburi de dren, cu cicatrici uriașe și șanțuri adânci și șerpuitoare pe suprafața pielii capului, pe care le vor purta cu ei toată viața.” – Alo, comentatorii, sunt unele lucruri pe care nu e chiar frumos sa le iei la misto! Ca nu prea cade bine un misto pentru un lucru grav, pe care culmea, fortat-ironicii cauta sa il ignore de dragul unui comentariu fara rost-deci spam. Parerea mea.

  81. Multumim Simona pentru tot !
    Dr. SERGIU STOICA e un OM cum n-am mai intalnit . Vorbele noastre sunt prea mici pentru a-l descrie . Am vorbit doar la telefon si vorbele lui au dat sens vietii noastre . Admiratie si recunostinta pentru el !

  82. Dr Stoica ducea unor copii operati alimente si petrecea timp cu ei, ca un parinte. E un om deosebit si un medic f apreciat.

  83. Nu ma pot pronunta asupra Brain Instititue si a metodelor de operare/administrare de acolo dar va pot spune ca l-am cunoscut personal pe Dl Dr Sergiu Stoica si este intr-adevar un cadru medical de exceptie!

  84. Uau! Este cu totul extraordinar. Acesti medici au toata admiratia noastra si un adanc respect. Ne bucuram ca exista si ii multumim Domnului ca sunt si in Romania astfel de oameni. Iar tie, Simona iti multumim ca ai impartasit asta cu noi. Nu se stie niciodata cand ai nevoie, iar o astfel de informatie valoreaza diferenta dintre viata si moarte, o stiu bine cei incercati. Doamne Ajuta!

  85. […] Creierul nu trebuie sa stie ca a fost operat – simonatache.ro1612 shares 188 comments 4596 likes 7 tw. trackbacks 11498 tw. followers 1 blog trackback […]

  86. […] Creierul nu trebuie sa stie ca a fost operat – simonatache.ro 1612 shares 188 comments 4596 likes 7 tw. trackbacks 11498 tw. followers 1 blog trackback […]

  87. si este pacat ca asemenea OM trezeste asemenea invidii.
    uitati ce spun invidiosii de la Stanford:

    http://stanfordhospital.org/profiles/frdActionServlet?choiceId=showFacEducation&&fid=8613

    M.D, Northwestern University Feinberg School of Medicine (2002)
    Medical Education: Northwestern University Medical School IL (2002)
    Internship: Northwestern Memorial Hospital IL (2003)
    Fellowship: Northwestern Memorial Hospital IL (2007)
    Fellowship, Northwestern Memorial Hospital Minimally Invasive / Complex
    Spinal Reconstruction Fellow (2007)
    Residency: Northwestern Memorial Hospital IL (2008)
    Residency, Northwestern Memorial Hospital Neurological Surgery (2008)

  88. Am sa-mi spun povestea:
    Ma aflam in data de 6 ianuarie, la birou (imediat dupa concediu acordat in perioada sarbatorilor ) zi decisiva in viata mea. In timp ce povesteam cu colegii cele intamplate si petrecute de sarbatori am constatat ca INSTANT mi-a amortit partea dreapta a fetei(limba,buze,obraz)…..bineinteles ca am intrat in panica, am ajuns la SANADOR, am facut unele investigatii si nimic…asta pana in momentul in care am facut RMN, ce credeti? Am fost diagnosticata cu Neurinom de acustic drept:(. Habar nu aveam ce inseamna,mi se spunea tumoare benigna,operabila,creste in timp,raman fara auz…etc.
    Intoarsa de la clinica la birou,debusolata de cele aflate am inceput sa studiez pe internet ce inseamna acest diagnostic drastic pentru mine. De asemenea am avut noroc ca cei mai buni prieteni ai mei(Miruna si Tudor) au un prieten care a fost operat de acelasi diagnostic(6cm tumoarea) in Germania, nimeni altul decat Dan Santimbreau.
    Am luat legatura cu el telefonic,mi-a recomandat sa nu ma sperii,ca totul va fi bine si ca in Romania exista un mare om de exceptie,un DR pe care mi-l recomanda cu incredere DR SERGIU STOICA.
    Iata cum dupa discutia avuta cu Dan si datorita lui am fost programata la Spitalul Monza,Brain Institute la Dr Sergiu Stoica care mi-a recomandat operatie,analize si m-am programat.
    Am ajuns in data de 02 februarie, ma internez in Spitalul Monza, intr-o rezerva de 5 stele cu oameni extraordinari in jurul meu, iar pe data de 03 februarie a avut loc operatia, urmand ca la 3 zile distanta sa fiu externata.
    In prezent sunt acasa,sunt din ce in ce mai bine, asta datorita Dr Sergiu Stoica si intregii echipe…..BRAVO!!!Sa va dea Dzeu putere de munca si aceeasi sensibilitatea intotdeana!

  89. Este bine sa se faca reclama unor medici de exceptie,eu insami fiind medic insa reclama trebuie sa fie adevarata;nu trebuie sa se supradimensioneze posibilitatile medicale in cazul unor diagnostice fara nici o reusita terapeutica pt ca astfel oferi sperante desarte unor oameni care si asa trebuie sa se lupte cu boala,cu sistemul ,cu demonii lor propii………..trebuie sa fiti cinstiti si sa spuneti asta se poate asta nu se poate…………………nu clamati lucruri pe care nu le faceti!!!!!!!!!!!!!NU ESTE CINSTIT!

  90. Vreau sa-i felicit pe dr. Stefan Mindea si prietenii sai care l-au ajutat pt obtinerea echivalarii dar mai ales pt deschiderea caii si pt altii.

    Lupta dansilor cred ca a fortat mana birocratilor (ca sa nu zic mai mult) in a o coti pe o cale rationala si corecta.

    Inca odata felicitari si NUMAI BINE.

    Jos palaria !

  91. […] început, mă voi lega de articolul Simonei Tache, intitulat Creierul nu trebuie să știe că a fost operat. Articolul cu pricina este unul de tip informativ, întrucât, pe tot parcursul lui, cititorul e […]

  92. Avramescu Dorin

    Ma numesc Avramescu Dorin, si sunt operat de DOMNUL DOCTOR SERGIU STOICA ,de Macroadenom hipofizar.
    Scriu cu majuscule numele acestui mare DOCTOR si OM ptr ca merita .
    Am ajuns la dinsul,disperat,tremurand.
    Intalnirea si primele cuvinte calde ale Dl SERGIU STOICA ,m au facut sa scap de disperarea cu care venisem.A vazut RMN ul si mi a spus ,foarte sigur pe dinsul,ca operatia o poate face fara probleme.
    Dupa o luna, de la prima discutie,pe 15 martie 2013, am fost operat.
    Dupa operatie, la circa 20 -30 de minute ,DL SERGIU STOICA impreuna cu fratele meu au venit la reanimare si au vorbit cu mine.A doua zi de dimineata Dl Doctor era tot la datorie.Mi a povestit totul despre cum a decurs operatia.
    Cati medici fac lucrul acesta?…..

    Joi -internare ora 16,vineri operatia la ora 15.30,sambata RMN dupa operatie,duminica la pranz -externarea.

    Recomand sa apelati cu cea mai mare incredere la echipa de succes formata din:
    -DOCTOR NEUROCHIRURG SERGIU STOICA
    -Dr. Anestezist-ANCA VISAN
    -Dr.ORL -BOGDAN MOCANU
    -Dr.CRACIUN MIHAI
    -asistente

    MULTUMESC DOMNULE DOCTOR SERGIU STOICA PENTRU SINCERITATEA, MODESTIA,BUNATATEA SI PRICEPEREA DE CARE DATI DOVADA!
    MULTUMESC!

    A trecut 1 an dela operatie si ma simt foarte.foarte bine.

    Pentru alte lamuriri ma gasiti la tel-0745301048 sau pe mail-dorutdn@yahoo.com

  93. Buna ziua, va scriu cu toata sinceritatea ca Domnul Doctor Sergiu STOICA este un Erou pentru oamenii bolnavi care au nevoie de operatii pe creier, este de un profesionalism fara cusur, modestie rara, bunatate si tot ce ne face bine noua pacientilor. Sunt mama unui baiat de 16 ani care a fost operat de tumora pe creier de Dnul. Doctor Sergiu STOICA, anestezist Anca VISA si Domnul Doctor Mihai CRACIUN, operatia a fost o reusita, internarea a durat 3 zile fix, baiatul meu este foarte, foarte bine, nu a mai facut nici o criza dupa operatie iar dupa 4 luni de la operatie nu mai ia nici un medicament. Ne-am dus disperati la alti doctori care ne-au speriat cu fel si fel de urmari care vor avea loc dupa operatie, in Germania ni s-a cerut 40000 de Euro, iar aici Domnul Doctor Sergiu Stoica ne-a linistit de cum am ajuns la consultatie si ne-a convins imediat si am iesit de acolo convinsi ca totul va fi cum trebuie.
    Le multumesc din suflet acestor oameni minunati.

  94. […] Brain Institute, precum și despre ce înseamnă neurochirurgia minim invazivă, v-am mai povestit aici. V-am mai spus și că am văzut, de două ori, pacient operat de oamenii aceștia, care, la 3 ore […]

  95. Daca esti student si ai vrea sa vezi/sa inveti de la dumnealor, exista vreo sansa oare?

  96. @Student – o sa vorbesc si eu cu ei sa vedem daca ce vrei tu se poate si o anunt pe Simona

  97. @Dasanti: vorbești degeaba, pentru că “student” nu și-a lăsat adresa de mail, deci…

  98. […] Confirm că așa decurg operațiile la Brain Institute, că pacienții ies din sala de operații cu tot părul pe cap, că, la trei ore după operație, pot citi, că, la 10 ore, se pot deplasa pe 2 picioare, că, după 2 zile, pleacă acasă și, după încă vreo 2, zburdă pe străzi, fără ca nimeni să se prindă că tocmai li s-a umblat prin cap. Am văzut asta de 2 ori cu ochii mei, nu relatez din auzite. Se numește neurochirurgie minim invazivă, urmărește ca subiectul intervenției, creierul, să nu afle că a fost operat. Cum se poate asta, am explicat cu detalii aici. […]

  99. sant lucia di buc . am 50 de ani si o frumoasa scleroza in placi cu leziuni de peste 30 la nr. as vrea sa stiu daca dl.doctor ar putea face siin cazul meu ceva , astept un raspuns cu nerabdare si multumesc frumos .

  100. ptr. scleroza in placi se poate face ceva la noi in romania .mul.

  101. @pana lucia: Din păcate, din câte știu, nu prea există tratament pentru scleroza multiplă, cu atât mai puțin tratament chirurgical. 😥

  102. […] povestit însă ceva: despre Brain Institute, prima clinică privată non-profit din România, unde creierul e operat fără să știe că a fost operat, prin metode corespunzătoare celor mai înalte standarde de neurochirurgie ale momentului. […]

  103. […] pe pagina de Facebook a Brain Institute, clinica în care doctorul Sergiu Stoica și echipa lui fac neurochirurgie la cele mai înalte standarde internaționale. Undeva, spre finalul textului, cam când se ajunge la momentul operației și la cele […]

  104. Draga Simona,
    Dupa 9 ani de migrene saptamanale, adica de dureri de cap atat de puternice incat nu suportam nici lumina, nici mirosuri, care dureri umblau in gasca si cu niste stari de greata mirifice, s-a terminat. Pur si simplu. Nu m-a mai durut capul nici macar o data. Iar asta ti se datoreaza si tie.
    Daca nu citeam aici despre Brain Insitute, nu sunam la ei si nu eram indrumata catre doctorul neurolog Cristea Floricel. Care dr Cristea Floricel mi-a tratat chinurile mentionate cu un tratament bazat, in cea mai mare parte, pe plante. Un tratament atat de simplu incat imi venea sa-mi dau pumni in cap (sau ma rog, poate nu chiar in cap, ca m-am cam saturat sa ma doara) ca nu m-am dus mai devreme la el. A nu se intelege ca n-am mers 9 ani la doctor, doar ca medicamentele prescrise anterior erau mult prea puternice (de la unele imi amorteau mainile si picioarele).
    Il recomand din tot sufletul pe dl doctor Cristea, in primul rand pentru ca pe mine m-a ajutat enorm si nu vad de ce n-ar face la fel si pentru altii, pentru ca e deschis, direct, glumet si atent. Culmea, si el isi da numarul de telefon!!! Il gasiti atat la Spitalul Militar, cat si la Spitalul Monza.
    Domnului doctor i-am multumit, desi am senzatia aia din filmele americane ca “I can’t thank him enough”. Vreau sa-ti multumesc si tie! Banuiesc cat de greu trebuie sa-ti fi fost sa scrii despre circumstantele in care ai ajuns sa-i cunosti pe cei de la Brain Institute. Ma gandeam doar ca ai vrea sa afli ca, din tot raul, ai facut (cel putin) un mare bine. Multumesc!

  105. Salut, se poate sa obtin nr. De tel al domnului dr. Sunt din TM si as vrea sa ajung la el cu copilasul meu de 3luni. Are hidrocefalie dobandita , poveste lunga si urata. Multumesc anticipat

  106. 0

    Buna.
    Am fost diagnosticata la începutul lunii august, in urma unui RMN, cu un macroadenom hipofizar. M-am interesat pe net unde sa apelez pentru acest necaz deoarece mi se recomandase Spit Baltasar sau Seghed, Ungaria. Mi-a picat in mana postarea d-nei Simona(pentru care ii multumesc din suflet) si astfel am inceput sa ma interesez de dr Stoica si de Institutul Brain. Si astfel m-am internat in aceeasi luna, dupa cateva zile, la institutul Brain din cadrul Spitalului Monza din Bucuresti. Dupa ce mi s-au facut toate analizele si consultatiile necesare in vederea interventiei chirurgicale(care se facea prin nas si cu un cost total (interventie, medicatie, sedere in spital a mea si a sotului, intr-o rezerva de 2 paturi cu aer conditionat, tv led, caseta de valori etc, consultatii, tot, tot) deci total de 21500 lei), deci dupa o examinare a d-nei dr Jercalau Simona care lucreaza la inst Parhon dar este colaborator si la Institutul Brain s-a decis ca adenomul de care sufar eu, prolactic. se poate trata cu medicatie, nu necesita neaparat interventie chirurgicala. Deci in prezent urmez un tratament cu dostinex timp de trei luni dupa care voi repeta rmn-ul. Daca adenomul scade sau dispare voi scapa definitiv de operatie, deocamdata am scapat, am economisit si banuti, toate cele m-au costat doar 4500 lei. Vreau sa va spun ca este o echipa deosebita, in frunte cu doctorul Stoica, medici si asistente f tineri, deosebit de amabili si atenti. Face mult o mangaiere pe mana din partea unuia, când tu te perpelesti de emotii si stres. Cu toata încrederea puteti sa va adresati acestei echipe de specialisti. Doamne ajuta-ne tuturor!

  107. Buna seara,
    Aveti cumva informatii cam cat ar costa o noapte pe terapie intensiva in spitalul Monza (Brain Institute)?
    Multumesc.

    • Viziteaza braininstitute.ro de acolo selecteaza “pentru pacienti” si apoi “informatii financiare” si vei gasi niste tarife pt interventii. In ce priveste tariful pe noapte de terapie intensiva, nu il stiu dar eu am fost taxata cu suma de 250 lei/zi si noapte de internare si in care era inclusa cazarea mea si a sotului si masa pentru mine. Si mi s-a taxat apoi separat fiecare medicament sau investigatie si analiza ce mi s-au facut. Ei practica, acolo unde este vorba de interventii, pret/pachet complet (interventie, tratament ante si postoperator, cazare, masa). Eu sper ca am scapat de interventie, in 3 luni adenomul hipofizar a scazut semnificativ. Va doresc sanatate.

  108. Buna ziua! Aveti o idee despre costurile unei interventii chirurgicale pentru eliminarea unui chist de fosa posterioara dreapta (pe creierul mic) la dr. Stoica? Stie cineva la ce costuri (spagi) se ajunge pentru o astfel de operatie la spitalul Bagdasar-Arseni?

  109. Am fost consultata de acest dctor Sergiu Stoica .Consultul nu a durat nici 2 minute. Am un adenom hipofizar nesecretant care trebuie operat urgent dupa parerea celor de la spitalul Bagdasar ,deoarece a sangerat , iar d-l doctor a spus ca pot sta asa fara nici o problema. Superficial !! Nu am fost multumita !

  110. Mergeti cu cea mai mare incredere la dl dr STEFAN MINDEA.D-lui l- a operat pe sotul meu zilele trecute de: metastaza cerebrala unica .Este un geniu in domeniu si un OM deosebit. Atat d-lui personalul sunt niste oameni minunati. Este slujitorul lui Dumnezeu trimis pt.a alina durerile celor in nevoi. Bunul Dumnezeu sa-i dea sanatate si putere.VA MULTUMIM DIN SUFLET D-LE DOCTOR ATAT DV CAT SI CELOR CU CARE LUCRATI.

  111. toate bune si frumoase .. dar………….si este un mare DAR, Brain Institute nu este pentru orice om de rand vorbesc din experienta personala; din pacate, este doar pentru cei cu BANI

  112. As vrea sa cred ca dintre multii nostri milionari se vor gasi unii care sa intrebe acesti medici – ce aveti nevoie !? Ultimul tip de microscop – iata-l ! Ultimul tip de scaner – uite-l ! Ultimul tip de instrumentar – aici este ! Ultimele inventii in domeniu – imediat ! In astfel de medicina trebuie investit corect nu cum fac ciubucarii statului care cumpara orice sa poata cheltui bugetul …

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green

bijuterii argint bijuterii argint