Trei fete “nebune” au nevoie de banii noștri, ca să-i convertească în viață pentru noi

V-am mai povestit despre Oana Gheorghiu, Carmen Uscatu și Bianca Voinescu, fetele de la Dăruiește Viață și niște oameni în care eu am încredere deplină, pentru că au avut deja niște milioane de euro pe mână, cu care au construit primul centru de excelență în tratarea cancerului la copii (la clinica Louis Ţurcanu din Timişoara), un centru de transplant medular tot pentru copii (la Institutul Clinic din București), plus camere sterile și dotate corespunzător în mai multe spitale. Adăugați la asta sute de bolnavi ajutați să își obțină aprobările pentru tratamente în străinătate. Pentru primul caz la care au lucrat, au organizat chiar un miting. 🙂

De ce vă povestesc din nou despre ele? Pentru că au nevoie din nou de donațiile noastre, ca să câștige în campania Bursa Binelui. Ideea e să se claseze între cele trei ONG-uri cărora banca le va dubla suma adunată din donații, însă asta se va întâmpla numai dacă suma va fi de minimum 5.000 de euro. Până la momentul ăsta, au adunat vreo 2.800 de euro (12.615 RON), deci ar mai fi nevoie de încă vreo 2.200 de euro. Nu e enorm, însă data limită până la care se pot aduna acești bani este 16 octombrie.

Aș vrea mult să vă conving să donați. Pentru asta, am făcut un interviu cu Oana, din care veți afla cum au organizat un miting, ca să salveze un necunoscut, de ce uneori le crede lumea nebune, cum s-au întâlnit cu Ponta, cum au trecut de la munca pro-bono la statutul de angajate ale ONG-ului și multe altele. Citiți-l chiar dacă e un pic mai lung, sper să vă convingă să ajutați Dăruiește Viață să câștige la Bursa Binelui bani pe care îi vor investi în aparate de radioterapie pentru spitalele din România. Capacitatea de radioterapie a României este la 27% (27%, daaaaa?) din necesar, ceea ce face ca rata mortalității bolnavilor de cancer să fie mult mai mare decât în vestul Europei.

Ce faceati voi inainte de a va apuca sa salvati vieti de oameni?

Uite, intrebarea ta ne-a facut sa ne intrebam pe noi insine cum oare puteam sa traim asa de banal inainte de a deveni ONG-iste J Glumesc, dar e oarecum adevarat… ceea ce facem acum, e mult mai aproape de noi decat ceea ce faceam inainte. Toate trei am terminat ASE, Carmen si Bianca au lucrat in marketing ca brand manager, eu am condus o mica firma de transport. Traiam normal, ca orice femeie cu job si familie. Nu ca acum am trai anorma… doar ca am schimbat registrul.

 Care a fost primul om pe care l-ati ajutat? Cum a inceput povestea asta a voastra?

9 martie 2009 e ziua care ne-a schimbat viata. Suna un pic patetic poate, dar pentru noi chiar asa a fost. In acea zi am primit un mail de la agentia de turism de la care cumparasem o vacanta cu un an inainte… Mailul era strigatul de ajutor al unei mame ce-si vedea singurul copil, un baiat de 18 ani, cum se stinge. Nu era primul mail de acest gen pe care il primisem, totusi povestea m-a impresionat foarte tare… pentru cateva secunde m-am imaginat in locul mamei. Am trimis mailul prietenei mele, Carmen, si asa a inceput nebunia… Ea stia un caz al unui tanar bolnav de leucemie ce se vindecase printr-un transplant in America, asa ca ne-am pus toata energia in a afla cum poate acest tanar sa plece in strainatate. Era o lupta surda cu niste autoritati indolente, dar revolta noastra crestea cu fiecare refuz sau lipsa de raspuns a unor functionari blazati. Asa am ajuns sa facem un miting in fata guvernului si sa obtinem in final aprobarea dosarului lui Dragos si al altor 7 tineri. Dragos a plecat la transplant in Israel si am crezut ca asta ne va face fericite… N-a fost deloc asa, pentru ca intre timp oamenii aflasera despre  noi iar noi aflam ca in situatia lui Dragos sunt sute sau chiar mii de oameni.

Cum ati decis ca asta vreti sa faceti si de ce?

Simteam ca e responsabilitatea noastra de a-i ajuta pe toti sa lupte cu birocratia  si nepasarea sistemului medical romanesc. La inceput ne-am propus sa facem un site sau un blog in care sa postam informatii despre legisaltie, drepturile pacientului  si modalitati de a obtine finantarea tratamentelor in strainatate.  Apoi insa ne-am dat seama ca daca vrem sa schimbam ceva in jurul nostru, trebuie sa ne “institutionalizam”, asa ca am infiintat Asociatia Salveaza Vieti.

Incurajarile si sustinerea oamenilor din jur, au fost motorul care ne-a facut sa mergem inainte.

Imi amintesc si acum ziua in care  i-am scris Paulei Herlo un mesaj pe site-ul PRO TV. La scurt timp, telefonul a sunat si era chiar Paula… voia sa ne intalnim. A fost primul nostru “oau”. Asa cum povestea Paula mai tarziu, ne-a crezut nebune J si probabil ca nu se insela prea tare… O doza de nebunie e pe undeva. Se intreba ea “Cum sa te apuci sa te lupti pentru o persoana pe care n-o cunosti? Si sa mai faci si miting si un pic de scandal la Primarie, ca sa obtii autorizatie de miting!”.

Lui Tudor Chirila i-am scris pe blog si la fel, ne-a raspuns si ne-a sustinut foarte mult. Mai tarziu, am facut impreuna cu el spoturi pentru una dintre campaniile noastre, in care a fost scenarist, regizor si actor, totul probono.

Multi altii ne-au raspuns la mailuri si ne-au sustinut… asta ne-a dat curajul si forta sa credem ca putem “muta muntii”.

O vreme, ati ajutat oameni pro-bono, timp de 40 de ore pe saptamana, in timpul in care nu mergeati la job. Cum a fost asta pentru familiile voastre, pentru copiii vostri?

A fost cred cea mai frumoasa perioada din viata noastra. Aveam atata energie si entuziasm cat pentru 100 de oameni. Si reuseam sa-I molipsim pe toti cei pe care-I intalneam, inclusiv pe cei din familiile noastre J

Dormeam  putin si ne petreceam weekend-urile muncind. Poate pentru copiii si sotii nostri n-a fost usor, dar nu s-au plans niciodata. Ba din contra, ei au devenit primii voluntari, cu sau fara voia lor. J

 Acum v-ati decis sa deveniti angajatele ONG-ului “Daruieste viata”. Ati acceptat, in sfarsit, sa va dati salarii si sa va dedicati in exclusivitate acestei munci. Cu toate astea imi pare ca va simtiti putin vinovate de ideea ca nu mai munciti pro bono. Parca ati vrea sa mergeti ziua la joburi si noaptea sa munciti pentru ONG, numai ca sa nu va atingeti de nici un ban… De ce?

In 2012 aveam aproape 2.000.000 euro in cont, bani pe care urma sa-I investim in dotarea  sectiilor de oncologie. Ne-am dat seama atunci ca nu poti sa faci achizitii de 2.000.000 euro, lucrand noaptea, pe genunchi. Aveam o mare responsabilitate fata de toti cei care aveau incredere in noi, donasera sau sustinusera activitatea noastra, asa ca nu puteam trata cu “amatorism” niste proiecte care urmau sa dea sanse la viata catorva sute de bolnavi de cancer. Am avut norocul sa fim acceptate si eu si Carmen in proiectul Fundatiei Vodafone, “Voluntar de profesie” si asa a inceput cariera noastra de ong-iste. Acum suntem angajatele asociatiei Daruieste Viata si inca ne e greu sa ne obisnuim cu acest statut.

Un prieten ne-a spus ca statutul de “voluntar” e mai comod pentru ca nu vine la pachet cu asumarea unei responsabilitati si ca poti spune “am facut cat am putut”. Poate ca e pe undeva adevarat, noi insa am vrea ca fiecare banut sa ajunga in proiecte si sa nu existe cheltuieli administrative. Din pacate insa, nu se poate asa cum am vrea noi.

Ati lasat in urma deja dovezi uriase ale muncii voastre: un centru de excelenta in tratarea cancerului la copii, o sectie de transplant si inca altele… Ce proiecte aveti in fata? Cati bani vreti sa adunati in urmatoarea perioada si pentru ce?

Avem proiecte marete, unii le-ar zice utopice. Noi stim insa ca sunt realizabile, trebuie doar sa crezi si sa fii perseverent. Sunt proiecte care vizeaza  dotarea sectiilor de radioterapie din Romania. Este un domeniu abandonat total de Ministerul Sanatatii, aparatele sunt invechite si ajung uneori sa faca mai mult rau pacientilor decat sa-I ajute. Capacitatea de radioterapie a Romaniei este la 27% din necesar, ceea ce face ca rata mortalitatii bolnavilor de cancer sa fie cu mult mai mare decat in vestul Europei. Vrem sa continuam proiectele de construire de camere sterile in principalele sectii de hemato-oncologie, sa renovam si modernizam sectiile de oncologie din cateva centre oncologice. Pentru toate aceste proiecte ne-am propus sa strangem cateva milioane de euro, cel putin 5.

Pe langa aceste proiecte de investitii in spitale, lucram la proiecte de  modificari legislative care sa aduca imbunatatiri ale vietii pacientilor. Lipsa citostaticelor din spitale este permanent in atentia noastra si un motiv permanent de “disputa” cu Ministerul Sanatatii.

 Stiu ca ati avut chiar o intalnire cu primul ministru in problema lipsei citostaticelor de pe piata. De ce voi? De ce cu el? Cum ati reusit sa obtineti intalnirea? A folosit la ceva pe moment sau pe termen lung?

Ne-am intalnit cu primul ministru in primavara acestui an, legat in primul rand de soarta bolnavilor de hemofilie. Am derulat o campanie dedicata acestor bolnavi, impreuna cu postul Acasa TV. Intalnirea cu dl Ponta au obtinut-o cei de la Acasa… altfel ar fi fost greu sa ajungem noi acolo. Am abordat in intalnire si problema citostaticelor. N-am primit raspunsuri si nici promisiuni ferme, am aflat doar ca romanii nu-si platesc taxele si impozitele si ca, din aceasta cauza, nu sunt bani la buget si deci nici in sistemul de sanatate. Pana in prezent, acea intalnire nu a adus nimic si, sincer, nici nu cred ca va aduce. Nu cred in politicieni si in implicarea lor dezinteresata, iar Victor Ponta nu face exceptie de la regula.

Cat de greu si de apasator e ca munca ta sa fie, intr-o masura atat de coplesitoare, legata de lupta pentru pastrarea vietii?

Simti uneori ca n-ai facut destul, mai ales atunci cand un pacient pierde lupta, dar stii ca doar “facand”, poti fi de folos. Ne place ce facem si asta ne da putere sa o luam in fiecare zi de la capat. Sunt zile in care citesti despre situatia unui tanar bolnav de cancer sau despre o mama care lupta cu o boala necrutatoare, sperand din toata inima ca-si va vedea copiii crescand. Afli uneori despre un copil de varsta copilului tau diagnosticat cu leucemie si nu poti  sa nu te gandesti cum ar fi daca… Stergi o lacrima din coltul ochiului si te pui pe treaba, cauti solutii, uneori faci memorii, te certi cu medicii. Iti canalizezi energia catre ceea ce poate sa-I aduca o sansa in plus celui bolnav si asta inseamna sa cauti mereu partea buna a lucrurilor.

Sunt si multe satisfactii: atunci cand Directia de Sanatate Publica Buzau, de exemplu, trimite de urgenta dosarul unui bolnav spre aprobare ministerului, doar pentru ca ai dat un telefon functionarului de acolo  si i-ai amintit  ca incalca legea si ca risca sa fie dat in judecata daca nu respecta dreptul pacientului. Sau cand vezi ca, in camerele sterile realizate prin proiectele in care te-ai implicat, sunt bolnavi care pot fi tratati la standarde europene.

In toata munca asta ni s-au alaturat multi voluntari, oameni care aloca din timpul lor pentru a-i ajuta pe altii. Unii  consiliaza pacientii in a-si obtine drepturile si a gasi cele mai bune solutii de tratament in tara sau in strainatate, altii se ocupa de baze de date, de site sau de campanii de comunicare. Partea cea mai frumoasa a muncii noastra este aceea ca ai sansa sa cunosti oameni frumosi, oameni care gandesc ca si tine si care cred ca implicarea este cheia In a schimba ceva in tara asta.

 De ce ar trebui ca oamenii sa isi puna banii in mainile voastre?

Pentru ca fiecare banut este cheltuit cu mare responsabilitate. Proiectele noastre sunt destinate imbunatatirii conditiilor de tratament al bonavilor de cancer.  Nu ne rezumam la campanii de strangere de fonduri si apoi donatii catre spitale, ci coordonam proiectele pana la finalizarea investitiilor, asigurandu-ne ca banii au fost folositi  intocmai pentru scopul pentru care au fost stransi. Fiecare achizitie se face dupa obtinerea a 3 oferte si dupa ce negociem la sange cu furnizorii.

Pentru ca, inainte de a investi intr-un  spital, analizam situatia, cunoastem medicii, ne asiguram ca investitia va fi folosita onest si nediscriminatoriu.

Pentru ca in Romania, sistemul medical, si mai ales domeniul oncologic, are mare nevoie de sprijin, iar autoritatile nu par a fi interesate  sa se implice.

Pentru ca donatia  va insemna nu doar o suma de bani pentru un proiect, ci si increderea si sustinerea care ne dau puterea de a continua, deci mult mai mult decat ar putea parea.

Îmi cer scuze că v-am prezentat interviul fără diacritice, dar am vrut să îl postez repede și am ales să nu le mai pun. Mai rămâne să vi le arăt pe cele trei fete într-o poză. Iată-le, în tricouri cu Dăruiește viață, la inaugurarea primului Centru de Excelenţă în tratarea cancerului la copii din România. Bianca e în stânga de tot, iar Carmen și Oana sunt mai în dreapta. Carmen e brunetă, Oana e mai blondă. Ce-i cu Tudor Chirilă acolo ați aflat din interviu.

Nu-i așa că v-am convins să donați, dar și să dați mai departe acest text, ca să-i convingeți, la rândul vostru, și pe alții?  😉 Pentru donații intrați AICI. E simplu, se rezolvă din două click-uri.

Vă mulțumesc, dar asta doar pentru că nu există alt cuvânt care să-mi exprime recunoștința. De fapt, vă mai mult decât mulțumesc! 🙂